Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Lapte și brânză de la țărani sau din supermarket? Mituri demontate și riscuri crescute

Publicat

pe

Lapte și brânză de la țărani sau din supermarket? Mituri demontate și riscuri crescute

Laptele și produsele lactate sunt o categorie de alimente care oferă o mulțime de beneficii nutriționale, însă pot veni, în anumite condiții, la pachet cu riscuri grave pentru sănătate. Uneori problemele se pot instala fără semne.

Alegeți producători autorizați și controlați de autoritățile sanitar-veterinar FOTO: arhiva Adevărul

Între laptele din supermarket, „fără gust”, așa cum considerăm adesea, și laptele și produsele de la țărani, „preparate cu adevărat din lapte”, avem o alegere greu de făcut. Ce ar trebui să știm este care sunt riscurile la care ne expunem cumpărând și consumând produse din surse nesigure, dar și ce se întâmplă prin pasteurizare, un proces de sterilizare supus multor contestații.

Cum se ajunge la intoxicații alimentare

Potrivit datelor Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii, în 20 de ani, în perioada 1998 – 2018, au existat în SUA 202 focare legate de consumul de lapte crud, soldate cu 2.645 de îmbolnăviri și 228 de spitalizări. Este vorba doar de focarele recunoscute, însă CDC subliniază că majoritatea bolilor transmise prin alimente nu fac parte din aceste focare și, pentru fiecare boală raportată, apar multe altele.

Laptele crud, de vacă, oaie și capră, poate transporta germeni periculoși, precum Salmonella, E. coli, Listeria, Campylobacter și alți germeni, provocând boli de origine alimentară, numite adesea „intoxicații alimentare”. Deși consumul de lapte crud poate fi o amenințare pentru oricine, sunt categorii de persoane în cazul cărora pericolele sunt mult mai mari, riscând chiar decesul. Persoanele cu sistemul imunitar slăbit (pacienții cu transplant și persoanele cu HIV/SIDA, cancer și diabet), copiii, adulții în vârstă și femeile însărcinate sunt categoriile cele mai expuse. Conform datelor CDC, cel mai mult bolile alimentare din laptele crud afectează copiii și adolescenții.

Pentru femeile însărcinate un risc serios îl prezintă germenul Listeria, care se găsește adesea în laptele crud și poate provoca avort spontan sau îmbolnăvire sau moartea nou-născutului. „Dacă sunteți însărcinată, consumul de lapte crud sau consumul de alimente făcute din lapte crud poate dăuna copilului dumneavoastră, chiar dacă nu vă simțiți rău”, avertizează reprezentanții CDC.

Pasteurizarea laptelui este metoda folosită pe scară largă pentru a ucide dăunătorii prin încălzirea laptelui la temperatură înaltă, pentru o anumită perioadă de timp. Procesul a fost dezvoltat pentru prima dată de Louis Pasteur, în 1864. Prin pasteurizare se ucid organismele dăunătoare responsabile de boli precum listerioza, febra tifoidă, tuberculoza, difteria, febra Q și bruceloza.

Laptele crud și bolile grave

Simptomele bolilor de origine alimentară includ, de obicei, vărsături, diaree și dureri abdominale, însă pot fi asociate și cu manifestări asemănătoare gripei, precum: febră, dureri de cap și dureri de corp. Majoritatea oamenilor cu un sistem imunitar bun se vor recupera într-un timp scurt după o boală cauzată de germeni dăunători din laptele crud (sau din alimentele preparate cu lapte crud), însă unii pot dezvolta simptome cronice, severe sau chiar care pun viața în pericol. Recomandarea specialiștilor este ca, dacă există suspiciunea că o persoană a consumat lapte crud sau produse din lapte crud și s-a îmbolnăvit, aceasta să se prezinte de urgență la medic.

„Pasteurizarea laptelui provoacă intoleranță la lactoză”, unul dintre mituri

Specialiștii în sănătate publică americani spun că, deși pasteurizarea a ajutat la furnizarea de lapte și brânză sigure, bogate în nutrienți, de peste 120 de ani, unii oameni continuă să creadă că pasteurizarea dăunează laptelui și că laptele crud este o alternativă sigură și mai sănătoasă.

Printre miturile legate de pasteurizare se regăsește, de exemplu, cel conform căruia „pasteurizarea laptelui provoacă intoleranță la lactoză și reacții alergice”. Atât laptele crud, cât și cel pasteurizat pot provoca reacții alergice la persoanele sensibile la proteinele din lapte, spun specialiștii.

Un alt mit este acela că „laptele crud ucide agenții patogeni periculoși de la sine”, afirmație neadevărată, la fel ca și afirmația că „pasteurizarea reduce valoarea nutritivă a laptelui”.

Pe de altă parte, atrag atenția specialiștii din sănătate publică, pasteurizarea nu înseamnă că este sigur să păstrăm laptele la temperatura camerei pentru o perioadă lungă de timp, în special după ce acesta a fost deschis.

Atenție, atunci când cumpărăm un produs trebuie să citim eticheta pentru a ști dacă laptele a fost sau nu pasteurizat. Dacă cuvântul „pasteurizat” nu apare pe eticheta unui produs, acesta poate conține lapte crud și necesită preparare termică.

Produsele cu cel mai înalt risc și produsele cu risc scăzut

Atunci când alegem un produs de pe raft ar trebui să știm că unele ne expun unui risc ridicat, în timp ce altele sunt mult mai sigure. Pe lista produselor cu risc scăzut se regăsesc: lapte sau smântână pasteurizată; brânzeturi tari pasteurizate, cum ar fi cheddar; brânzeturi pasteurizate extra tari, cum ar fi parmezanul; brânzeturi moi pasteurizate, cum ar fi Brie, Camembert; brânzeturi procesate; cremă de brânză, brânză de vaci și brânză ricotta din lapte pasteurizat; iaurt din lapte pasteurizat; budinca făcută din lapte pasteurizat; înghețată sau iaurt înghețat din lapte pasteurizat.

Alte produse, în schimb, sunt pe lista cu risc crescut: lapte sau smântână nepasteurizate; brânzeturi moi și tari nepasteurizate; brânzeturi de tip queso fresco nepasteurizate; iaurt din lapte nepasteurizat; budinca făcută din lapte nepasteurizat; înghețată sau iaurt înghețat din lapte nepasteurizat.

Micii producători trebuie să fie înregistrați sanitar-veterinar

Pentru cumpărătorii care preferă produsele achiziționate direct de la producători, pe lângă sfatul de a prepara termic laptele crud înainte de consum, ar trebui menționate și altele. Locul din care ne facem cumpărăturile este important, pentru că micii producători care comercializează lapte şi brânzeturi în pieţele agroalimentare şi târguri trebuie să fie înregistraţi sanitar-veterinar, conform normelor ANSVSA. Această certificare ne dă siguranța că laptele crud care este destinat vânzării directe sau prelucrării în brânzeturi provine de la animale sănătoase, crescute în ferme/exploataţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar și care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om prin intermediul laptelui. Crescătorii care comercializează lapte și produse lactate în piețe și târguri trebuie să dețină carnete de sănătate pentru animalele de la care provine laptele.

Laptele de la țărani trebuie să respecte condiții stricte de punere pe piață FOTO: arhiva Adevărul

Locul de comercializare este de asemenea important, pentru că produsele trebuie expuse la vânzare în spaţii special amenajate din pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine destinate acestui scop, dotate cu recipiente confecţionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat, de dorit cu temperatură controlată. Brânzeturile trebuie să fie protejate corespunzător împotriva contaminării pe durata transportului şi a expunerii la vânzare către consumatorul final.

Este important, de asemenea, să putem stabili trasabilitatea produselor provenind de la micii producători, ceea ce înseamnă că trebuie să avem acces la informații precum: denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii, data obţinerii etc..

Cum elimini pericolul acasă

Pericolul bolilor alimentare poate veni atât din produsul cumpărat, cât și din modul cum manipulăm la noi acasă alimentele. Pentru a fi în siguranță, sunt câteva reguli la care niciodată nu trebuie să renunțăm:

– Să ne spălăm des pe mâini, de preferat cu apă caldă și săpun, cel puțin 20 de secunde înainte și după manipularea alimentelor și după folosirea băii, schimbarea scutecelor și manipularea animalelor de companie;

– Să spălăm cu apă fierbinte și detergent suprafețele pe care le folosim pentru a prepara mâncarea, vasele și ustensilele după prepararea fiecărui aliment;

– Să optăm pentru folosirea prosoapelor de hârtie, sau, dacă folosim prosoape din material textil., să avem grijă să le igienizăm frecvent la temperaturi înalte;

– Să clătim fructele și legumele proaspete sub jet de apă de la robinet, inclusiv cele care au coajă care nu se consumă;

– În cazul conservelor, să curățăm capacele înainte de a le deschide.

La ce temperatură se păstrează alimentele în frigider și cum se dezgheață corect

Carnea crudă o vom păstra separat de alte alimente din frigider. Atunci când o tranșăm, vom folosi un suport de tăiat separat de cel pentru produsele proaspete. Niciodată nu vom așeza alimente gătite pe o farfurie care conținea anterior carne crudă, carne de pasăre, fructe de mare sau ouă decât dacă farfuria a fost spălată în apă fierbinte cu săpun.

Prepararea cărnii, pe de altă parte, trebuie realizată la temperatura potrivită. Culoarea și textura sunt indicatori ai siguranței pe care nu ne putem baza, din acest motiv se recomandă utilizarea unui termometru alimentar drept singura modalitate de a asigura siguranța cărnii, păsărilor, fructelor de mare și a produselor din ouă, pentru toate metodele de gătit. Aceste alimente trebuie să fie gătite în condiții de siguranță pentru a distruge orice bacterie dăunătoare.

Ouăle trebuie gătite până când gălbenușul și albușul sunt tari. Ca precauție, este indicat să folosim rețete în care ouăle sunt fierte sau amestecul necesită preparare termică.

Atunci când folosim cuptorul cu microunde pentru a încălzi sau prepara mâncarea, este indicat să acoperim alimentele, dar și să amestecăm și să rotim recipientul pentru a se găti uniform.

Supele și sosul trebuie aduse la punctul de fierbere atunci când le reîncălzim.

Pentru alimentele pe care le păstrăm la frigider sau la congelator trebuie să știm că este foarte importantă temperatura. La frigider, alimentele trebuie păstrate la cel mult 4-5 grade Celsius, în timp ce la congelator temperatura optimă este de minus 17 grade Celsius sau mai puțin.

Alimentele pe care le preparăm trebuie refrigerate sau congelate în decurs de două ore, sau chiar mai puțin, dacă temperatura mediului ambiant este de peste 30 de grade Celsius.

Dezghețarea alimentelor, pe de altă parte, nu se face la temperatura camerei, pe blat, ci în frigider, în apă rece sau în cuptorul cu microunde. Alimentele dezghețate în apă rece sau în cuptorul cu microunde trebuie gătite imediat.

Marinarea se face întotdeauna la frigider. Pentru o răcire mai rapidă, putem împărți preparatul pe care îl punem la frigider în mai multe recipiente puțin adânci.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Sfârșitul secolului american | adevarul.ro

Publicat

pe

Sfârșitul secolului american | adevarul.ro

Nu aceste alegeri de la jumătatea mandatului vor rămâne în
istorie. Dincolo de importanța lor pentru viitorul imediat al celor cinci
continente, această toamnă va rămâne în istorie ca fiind cea a sfârșitului
secolului american, inaugurat de Woodrow Wilson atunci când a rupt cu
izolaționismul țării sale, intervenind în 1917 în Europa sfâșiată de război.

Foto: AFP

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

De atunci, Statele Unite nu au încetat să conducă lumea,
învingând nazismul, ținând sub control sovietismul până la căderea acestuia,
reconstruind democrațiile europene sau sprijinind cele mai îngrozitoare
dictaturi din America Latină.

Dolarul și CIA, Casa Albă și Departamentul de Stat – în bine
și, mult prea des, în rău – Washingtonul a fost cartierul general al ultimilor
110 ani, dar în ultimele zile a sunat ceasul schimbării de eră.

Mai întâi, luni, 26 octombrie, am văzut sosind la Teheran
reprezentanți ai Turciei, Pakistanului și Arabiei Saudite, veniți să discute
despre posibile reconfigurări ale Orientului Apropiat, chiar în timp ce
iranienii și saudiții se află într-un conflict deschis.

Iranul a bombardat Arabia Saudită în timpul celui de-al
doilea război israelo-american. Astăzi, Iranul o bombardează prin intermediul
aliaților săi houthi din Yemen. Se străduiește să răstoarne monarhia saudită
încă de la căderea șahului, dar bastioanele sunismului și ale șiiismului
uitaseră, în acea zi, chiar și rivalitatea seculară dintre cele două ramuri ale
islamului și, ceea ce este și mai spectaculos, saudienii uitaseră, de asemenea,
Pactul de la Quincy.

Pe această navă militară ancorată în Canalul Suez, Abdelaziz
ibn Saud și Franklin Roosevelt au încheiat, în februarie 1945, un acord verbal
prin care Arabia Saudită beneficia de protecția Statelor Unite în schimbul
petrolului său. Acest pact a modelat în mare măsură lumea postbelică, dar,
devenind autosuficiente, Statele Unite ale lui Donald Trump au refuzat să
sprijine regatul împotriva atacurilor houthi. Au abandonat pur și simplu Arabia
Saudită, care se apropie astfel de Turcia, a doua armată a Alianței Atlantice,
și de Pakistan, singura putere nucleară din lumea musulmană.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Monarhia saudită încearcă să-și asigure securitatea fără
Statele Unite, iar cu câteva zile înainte de această întâlnire, aceste trei
țări s-au consultat la Cairo cu Egiptul, Franța, Germania și Marea Britanie.

Față de Statele Unite, care nu mai reprezintă o sursă de
încredere în ochii săi, Arabia Saudită dorește să încheie alte alianțe, în
special cu Franța, deoarece protecția americană îi lipsește. Acest lucru va
cântări greu în bilanțul lui Donald Trump, iar între Casa Albă, Europa și
Canada nu se întâmplă nimic altceva.

Cu excepția Franței, întreaga Europă s-a mulțumit, încă de
la Yalta, să-și accepte vasalitatea în schimbul protecției americane. Cu
singura condiție ca țările europene din Alianța Atlantică să accepte să
finanțeze mai bine NATO, această situație ar fi putut dura încă mult timp, dar
Donald Trump avea un alt vis, acela de a ajunge la o înțelegere cu Vladimir
Putin pe seama Ucrainei și a europenilor.

Rezultatele acestei trădări nu sunt prea convingătoare, dar
conturează deja o nouă alianță democratică. Bombardați cu insulte și zguduiți
economic de un război comercial care a afectat și popularitatea lui Donald
Trump prin creșterea prețurilor în supermarketurile americane, Canada și
europenii s-au apropiat, la fel cum au făcut-o și saudiții, turcii și
pakistanezii. Aceștia au încheiat la Montreal o „Alianță pentru viitor”,
deschisă tuturor celorlalte democrații care nu mai doresc, la rândul lor, să-și
pună toate ouăle în coșul Washingtonului.

Aceasta este alianța occidentală a erei americane care se
destramă acum, exact așa cum Casa Albă zguduie alianțele asiatice ale Statelor
Unite, creând incertitudine cu privire la apărarea Taiwanului.

Trump va trece, dar nimic nu va reda Statelor Unite
fiabilitatea pierdută. Secolul lor s-a încheiat.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-03T14:31:05.935Z”,”page”:{„created_at”:”2025-01-30T08:29:14.723Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{„blog_page”:true},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:106,”last_published_at”:”2025-01-30T08:29:17.203Z”,”name”:”Content layout (article) – BLOG”,”published”:1,”s3_hash”:null,”slug”:null,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-08-07T14:53:02.463Z”,”version_id”:30},”path”:”/blogurile-adevarul/sfarsitul-secolului-american-2568601.html”,”pathArray”:[„”,”blogurile-adevarul”,”sfarsitul-secolului-american-2568601.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/sfarsitul-secolului-american-2568601.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/sfarsitul-secolului-american-2568601.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Aproape 2.800 de militari europeni se antrenează în Polonia pentru o posibilă desfășurare în Ucraina după încetarea focului

Publicat

pe

Aproape 2.800 de militari europeni se antrenează în Polonia pentru o posibilă desfășurare în Ucraina după încetarea focului

Aproape 2.800 de militari europeni vor participa luna aceasta, în Polonia, la un amplu exercițiu menit să repete desfășurarea unei forțe multinaționale. Aceasta ar urma să contribuie la protejarea Ucrainei de o eventuală nouă agresiune rusă, după un armistițiu.

Franța va participa cu peste 1000 de soldați Foto: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Exercițiul, numit Koalicja („Coaliția“ în poloneză), se va desfășura între 9 și 22 noiembrie lângă Nowa Dęba, în sud-estul Poloniei, la circa 100 de kilometri de granița cu Ucraina. Detaliile au fost anunțate marți, 3 noiembrie, de Marea Britanie și Franța.

Forța Multinațională pentru Ucraina (MNF-U), condusă de Franța și Marea Britanie, a fost înființată în 2025. Ea reprezintă componenta militară a „Coaliției de voință“, o inițiativă europeană care pregătește garanții de securitate pentru Kiev după un eventual armistițiu.

Forța nu este o operațiune NATO. Ea ar urma să intre în Ucraina doar după încheierea luptelor și la solicitarea Kievului.

„Nu este un plan ipotetic, ci o forță reală, pregătită să ajute Ucraina de îndată ce luptele încetează“, a declarat ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting.

Cine participă

Franța va trimite cel mai mare contingent, de aproximativ 1.100 de militari. Marea Britanie va contribui cu 300 de militari, avioane de vânătoare Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale (RAF) și o aeronavă de realimentare în zbor Voyager.

La exercițiu participă forțe din zece țări: Belgia, Estonia, Franța, Germania, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Spania, Suedia și Marea Britanie. Turcia va conduce separat, de la Istanbul, o simulare maritimă a unor operațiuni de deminare în Marea Neagră. Scopul este refacerea siguranței transporturilor comerciale către porturile ucrainene.

Militarii vor exersa transportul de personal și echipamente, coordonarea structurilor de comandă multinaționale, apărarea antiaeriană și contracararea dronelor. Potrivit AFP, exercițiul presupune în principal echipament ușor, inclusiv drone, și nu armament greu sau tancuri.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Activitatea va fi coordonată de generalul francez Armel Dirou și de locotenent-generalul britanic Tom Bateman. Ei vor urmări în ce măsură forțele armatelor europene pot acționa rapid împreună.

„Nu este o forță ofensivă“

Bateman, comandantul forței, a subliniat că misiunea nu va desfășura operațiuni ofensive și nu va monitoriza respectarea armistițiului.

„Forța nu este concepută pentru operațiuni ofensive. Scopul ei este de a oferi reasigurare și de a sprijini refacerea forțelor armate ale Ucrainei, consolidându-le capacitatea de a descuraja și, la nevoie, de a se apăra în fața unei agresiuni ruse viitoare“, a spus el.

Oficiali occidentali au declarat că militarii britanici și europeni ar avea voie să răspundă prin foc dacă ar fi atacați de ruși. Totodată, ei au precizat că acțiunile ar fi „defensive prin natura lor“.

Planul lui Trump: gaz rusesc în Europa, printr-un intermediar american

„Ne vom proteja în mod clar forțele împotriva oricărei agresiuni“, a afirmat un oficial familiarizat cu planurile.

Potrivit oficialilor, forța nu s-ar baza pe sisteme sau tehnologii americane, precum rețeaua Starlink a lui Elon Musk, și ar fi aproape exclusiv europeană. „Nu depindem de sisteme americane“, a spus un oficial, întrebat dacă forța se bazează pe sateliții Starlink pentru comunicații.

Bateman a subliniat că misiunea ar fi „non-NATO“, adică în afara Alianței Nord-Atlantice, și că ar beneficia de un sprijin american redus sau chiar inexistent. Un obiectiv-cheie ar fi „regenerarea și consolidarea“ armatei ucrainene după război. Trupele occidentale ar fi însă amplasate departe de linia frontului.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Forțele de menținere a păcii ar avea dreptul să riposteze împotriva rușilor

Regulile de angajare ar permite totuși militarilor să se apere în cazul unor atacuri cu drone rusești. Asta ridică întrebarea cum ar reacționa Moscova la eventuale incidente armate. Toate armatele sunt pregătite să acționeze în autoapărare, dar această doctrină este adesea interpretată extensiv, scrie The Guardian.

Avioanele de vânătoare ar urma să ajute la redeschiderea aeroporturilor comerciale ucrainene prin misiuni de patrulare. Turcia va conduce operațiunea de deminare a Mării Negre, pentru reluarea exporturilor de cereale și a altor transporturi maritime comerciale.

Garanții de securitate, fără un armistițiu la orizont

Forța multinațională ar urma să ajute la reconstrucția armatei ucrainene, la întărirea securității spațiului aerian și la redeschiderea rutelor comerciale din Marea Neagră. Desfășurarea ei ar face parte din eforturile europene mai ample de a-i împiedica pe ruși să lanseze o nouă invazie după un posibil acord de pace. Sediul misiunii, aflat în prezent la Paris, ar urma să fie mutat la Londra spre sfârșitul anului.

Exercițiul are loc în timp ce Rusia își continuă invazia pe scară largă, fără ca un armistițiu să fie la vedere. Moscova se opune în continuare prezenței trupelor occidentale pe teritoriul ucrainean. Un nou val de eforturi diplomatice din această toamnă a produs puține progrese, dar sunt planificate discuții trilaterale, mediate de SUA, la sfârșitul acestei luni.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Președintele american Donald Trump a spus că nu va angaja trupe americane într-o misiune de menținere a păcii în Ucraina, nici în cazul unui armistițiu durabil. SUA nu contribuie la exercițiu, dar continuă discuțiile cu Ucraina și cu aliații europeni despre viitoarele garanții de securitate, inclusiv despre un posibil rol al Washingtonului.

Încrederea în sprijinul american este totuși pusă sub semnul întrebării. Luna trecută, SUA au restricționat brusc, timp de aproximativ zece zile, folosirea de către Ucraina a Starshield, varianta militară a Starlink, ceea ce a afectat misiunile cu drone cu rază medie de acțiune.

Între timp, Ucraina și Rusia continuă să se atace reciproc infrastructura energetică. Duminică și luni, aplicațiile de alertă aeriană din ambele țări au fost ssparte de hackeri. Cea ucraineană a emis pentru scurt timp avertizări privind amenințări nucleare și chimice și „lupte stradale“.

Un scenariu de desfășurare în Ucraina rămâne ipotetic. Totuși, el arată că un conflict ar putea reizbucni cu implicarea trupelor britanice, având în vedere că Rusia a desfășurat atacuri de mică intensitate și în perioada armistițiului din 2014–2022.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-03T08:15:06.470Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-externe/europa/aproape-2800-de-militari-europeni-se-antreneaza-2568505.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”aproape-2800-de-militari-europeni-se-antreneaza-2568505.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/aproape-2800-de-militari-europeni-se-antreneaza-2568505.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/aproape-2800-de-militari-europeni-se-antreneaza-2568505.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Planul lui Trump: gaz rusesc în Europa, printr-un intermediar american

Publicat

pe

Planul lui Trump: gaz rusesc în Europa, printr-un intermediar american

Statele Unite promovează din nou, în cadrul negocierilor pentru un armistițiu energetic, reluarea rapidă a livrărilor de gaze rusești către Europa prin conductele care traversează Ucraina. Informația este publicată de The Wall Street Journal, care citează oficiali americani, europeni și ucraineni.

Președintele SUA, Donald Trump vrea să vandă gaz rusesc Europei Foto: EPA/EFE

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ideea a fost prezentată de trimișii speciali ai SUA Jared Kushner și Steve Witkoff în timpul vizitelor la Moscova și Kiev din septembrie. Ea ar presupune vânzarea gazului rusesc printr-un intermediar american, pentru a ocoli sancțiunile europene. Planul ar putea crea o oportunitate profitabilă pentru investitorii americani, au spus persoane care au participat la discuții.

Potrivit legislației în vigoare a Uniunii Europene, toate achizițiile de gaze naturale rusești trebuie eliminate treptat până la sfârșitul lui 2027. Liderii celor mai mari țări europene au declarat că nu sunt interesați să redevină dependenți de energia livrată de o țară pe care o consideră principala amenințare strategică.

Planul fusese amânat

Luna trecută, planul a fost pus pe pauză după ce Ucraina a încetat unilateral loviturile asupra rafinăriilor rusești, sub presiunea președintelui american Donald Trump. Kievul a oprit atacurile asupra rafinăriilor din Rusia timp de aproape două săptămâni, în ciuda atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene, deoarece Moscova începuse să livreze motorină în SUA. Washingtonul și-a concentrat atenția asupra unui acord de pace mai amplu.

Pe 30 octombrie, însă, Kievul a reluat campania aeriană, cu trei atacuri asupra a trei mari rafinării rusești în ultimele trei zile. Astfel, un armistițiu energetic mai cuprinzător a redevenit o urgență, înaintea negocierilor tripartite dintre SUA, Rusia și Ucraina, programate la jumătatea lui noiembrie la Abu Dhabi. Până acum, Rusia a respins încercările Americii de a încheia un astfel de acord.

Argumentele Washingtonului

Negociatorii americani consideră că revenirea Rusiei pe piața europeană a gazelor naturale i-ar oferi președintelui Vladimir Putin un stimulent puternic să accepte. Folosirea rețelei de conducte sovietice, care duce spre Europa prin Ucraina din câmpurile gazeifere Urengoi din Siberia, i-ar aduce Kievului, de asemenea, venituri din taxe de tranzit de care are mare nevoie.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit unui înalt oficial american, oficialii Casei Albe au propus ca Rusia să depună banii obținuți din vânzarea gazului către Europa într-un cont escrow într-o jurisdicție terță, pentru ca Kremlinul să nu îi poată folosi la finanțarea războiului. Ei au încercat să vândă ideea liderilor europeni ca pe o modalitate de a reduce prețurile la energie înaintea iernii, când rezervele de gaze ale Europei au ajuns la cel mai scăzut nivel sezonier din ultimii ani.

Presiunea reprezintă o întoarcere completă față de politica administrației Trump din primul mandat. Atunci, Trump o criticase în repetate rânduri pe cancelarul german Angela Merkel pentru construirea gazoductului Nord Stream 2 din Rusia. El avertizase că Nord Stream 2 va transforma Germania într-o „captivă a Rusiei“ și, la sfârșitul lui 2019, a impus sancțiuni împotriva proiectului.

La puțin peste doi ani de atunci, Rusia, ale cărei cheltuieli militare sunt finanțate din veniturile din exporturile de energie, a invadat Ucraina, mizând pe faptul că Europa nu va reacționa din cauza dependenței sale economice puternice de Moscova.

Poziția Europei

Războiul i-a determinat pe europeni să considere dependența de gazul natural rusesc o vulnerabilitate strategică în fața unei puteri ostile în care nu mai au încredere. UE a adoptat legislație care restrânge drastic importurile de gaze rusești și le interzice complet până la sfârșitul anului viitor. Poziția oficială actuală a Europei este că UE nu va relua achizițiile de gaze rusești nici după un acord de pace deplin cu Rusia, cu atât mai puțin în cadrul unui armistițiu energetic fragil, care i-ar permite lui Putin să continue războiul și i-ar finanța armata.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen, a declarat într-un interviu pentru un ziar maghiar, în octombrie, că interdicția asupra importurilor de gaze rusești trebuie să fie permanentă.

„Cu siguranță nu aș avea încredere în Rusia. Nici dacă mâine ar veni pacea la care sperăm cu toții“, a spus el.

Administrația Trump mizează pe faptul că rezistența europeană se va dovedi mai slabă decât pare la prima vedere. În discuții private, unii oficiali europeni de rang înalt se exprimă însă mai direct. Un înalt oficial din nordul Europei a spus că ideea reluării achizițiilor de gaze rusești contravine a tot ceea ce susțin europenii. Un înalt oficial dintr-o țară europeană mare a comparat-o cu gestul fostului premier britanic Neville Chamberlain, care l-a sacrificat pe Hitler Cehoslovacia în schimbul unor înțelegeri de afaceri.

Ungaria oprește livrările de gaz către Ucraina până la reluarea fluxului de petrol prin Drujba: „Vom stoca gazul care rămâne la noi în țară”

Nord Stream, parte dintr-o înțelegere mai largă

SUA analizează acum reluarea funcționării Nord Stream ca pe o componentă potențial importantă a unui acord mai mare, nu doar pentru încheierea războiului din Ucraina, ci și pentru rezolvarea unor dispute vechi dintre Rusia și aliații europeni ai Washingtonului. Greșeala lui Merkel, potrivit unui înalt oficial american, a fost că a continuat construcția conductei fără să obțină în prealabil un acord de securitate mai larg cu Rusia, cu care Moscova să se simtă confortabil.

Oficialul american a spus că negociatorii au discutat diverse propuneri economice. Europenii și-au exprimat interesul pentru o propunere care ar reduce drastic prețurile la gaze pe întregul continent. El a adăugat că orice înțelegere economică ar face parte dintr-un acord de pace cuprinzător.

Rusia și Germania au construit prima conductă Nord Stream, ocolind rețelele care trec prin Ucraina, în 2011. Nord Stream 1, ale cărei livrări au fost oprite în august 2022, și Nord Stream 2, care nu a fost niciodată pus în funcțiune, au fost grav avariate de explozii submarine în septembrie 2022. Repararea lor ar dura mult, chiar dacă obstacolele politice și de reglementare ar fi depășite cumva.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În schimb, rețeaua care trece prin Ucraina și are conexiuni cu Slovacia, apoi cu Austria și Germania, ar putea fi repusă în funcțiune aproape instantaneu. Prin ea au continuat să sosească cantități limitate de gaze până la închiderea din ianuarie 2025, când războiul la scară largă dintre Rusia și Ucraina era deja în curs.

Presiunea crizei din Golf

Astăzi, doar 11% din gazele naturale din Europa provin din Rusia, față de 45% înainte de război. Gazul natural lichefiat american reprezintă 30% din consumul european. Gazul rusesc ajunge fie cu tancuri de GNL, fie prin conductele TurkStream, care alimentează Ungaria și Slovacia.

Oficialii europeni recunosc că urmările războiului lui Trump împotriva Iranului ar putea submina rezistența Europei. Livrările de GNL din Qatar rămân blocate în Golful Persic, iar creșterea mondială a prețurilor la energie continuă, chiar și în condițiile în care livrările de petrol prin strâmtoarea Ormuz au crescut. Potrivit UE, Europa a cheltuit suplimentar 100 de miliarde de euro, circa 112 miliarde de dolari, pe energie din cauza războiului cu Iranul.

Europa continuă să cumpere gaz rusesc: 2,35 miliarde de euro au ajuns în UE în șapte luni

Conform autorităților de reglementare din domeniul energiei din UE, depozitele subterane de gaze naturale ale Europei sunt pline în proporție de aproximativ 75%, iar continentul va intra în iarna următoare cu stocuri sub media din ultimii nouă ani.

Principalul partid de opoziție din Germania, formațiunea de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania, a făcut deja din reluarea importurilor de gaze ieftine din Rusia un element-cheie al campaniei pentru alegerile naționale programate în 2028.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit diplomaților, Europei i-ar fi mai ușor să-și schimbe poziția dacă Kievul ar aproba vânzarea de gaze în cadrul unui acord de încetare a focului care ar preveni pene de curent și o posibilă catastrofă umanitară în marile orașe ucrainene. Aceasta ar putea declanșa un nou val de refugiați în lunile următoare. Situația este cu atât mai gravă cu cât Ucrainei i s-au epuizat mijloacele de apărare antiaeriană, iar SUA limitează livrările de rachete interceptoare Patriot din cauza deficitului global provocat de războiul împotriva Iranului.

Țările europene continuă să cumpere gaze rusești. Din ianuarie până în septembrie, porturile UE au primit 12,18 milioane de tone de gaz lichefiat rusesc, cu 9,5% mai mult decât în perioada anterioară.

Ideea reluării livrărilor de gaze rusești către Europa nu este nouă. Încă din 8 octombrie se aflase că oficiali americani și ruși iau în calcul atragerea unor investitori din SUA pentru repunerea în funcțiune a gazoductului Nord Stream. La aceste discuții au participat Jared Kushner și Kirill Dmitriev, consilier al lui Vladimir Putin. Potrivit surselor, Germania și alte țări europene se vor opune ferm unui asemenea plan.

\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-03T01:35:12.040Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-externe/sua/planul-lui-trump-gaz-rusesc-in-europa-printr-un-2568314.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”sua”,”planul-lui-trump-gaz-rusesc-in-europa-printr-un-2568314.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/planul-lui-trump-gaz-rusesc-in-europa-printr-un-2568314.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/planul-lui-trump-gaz-rusesc-in-europa-printr-un-2568314.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Sfârșitul secolului american | adevarul.ro Sfârșitul secolului american | adevarul.ro
Actualitateacum 18 minute

Sfârșitul secolului american | adevarul.ro

Nu aceste alegeri de la jumătatea mandatului vor rămâne în istorie. Dincolo de importanța lor pentru viitorul imediat al celor...

Aproape 2.800 de militari europeni se antrenează în Polonia pentru o posibilă desfășurare în Ucraina după încetarea focului Aproape 2.800 de militari europeni se antrenează în Polonia pentru o posibilă desfășurare în Ucraina după încetarea focului
Actualitateacum 7 ore

Aproape 2.800 de militari europeni se antrenează în Polonia pentru o posibilă desfășurare în Ucraina după încetarea focului

Aproape 2.800 de militari europeni vor participa luna aceasta, în Polonia, la un amplu exercițiu menit să repete desfășurarea unei...

Planul lui Trump: gaz rusesc în Europa, printr-un intermediar american Planul lui Trump: gaz rusesc în Europa, printr-un intermediar american
Actualitateacum 13 ore

Planul lui Trump: gaz rusesc în Europa, printr-un intermediar american

Statele Unite promovează din nou, în cadrul negocierilor pentru un armistițiu energetic, reluarea rapidă a livrărilor de gaze rusești către...

Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
Actualitateacum 19 ore

Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții

În noaptea de duminică spre luni, frigiderele din șase magazine ale aceluiași lanț comercial din România au înregistrat brusc temperaturi...

Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid
Actualitateacum o zi

Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid

Liberalul Mircea Abrudean, președintele Senatului, consideră că organizarea unui nou Congres al PNL ar putea fi benefică pentru clarificarea disputelor interne...

Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE
Actualitateacum o zi

Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE

Noile taxe impuse de Uniunea Europeană coletelor de mică valoare provenite din afara blocului comunitar ar putea genera venituri de...

„E o mică picătură”. Două miliarde de lei pentru datoriile primăriilor, în timp ce facturile neplătite continuă să se adune „E o mică picătură”. Două miliarde de lei pentru datoriile primăriilor, în timp ce facturile neplătite continuă să se adune
Actualitateacum 2 zile

„E o mică picătură”. Două miliarde de lei pentru datoriile primăriilor, în timp ce facturile neplătite continuă să se adune

Guvernul a alocat două miliarde de lei pentru stingerea unor plăți restante acumulate de administrațiile locale, instituțiile publice finanțate integral...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro