Breaking
Acționarii TRANSGAZ vor să preia pachetul majoritar al Petrostar, principala companie de inginerie tehnologică, proiectare și consultanță din domeniu
Acționarii operatorul național de sistem și transport al gazelor naturale, Transgaz, au aprobat, miercuri, cumpărarea pachetului majoritar, 51% de acțiuni al Petrostar S.A. Ploiești, principala companie de inginerie tehnologică, proiectare și consultanță pentru industria extractivă de petrol și gaze din România. Prețul maxim pe care l-au stabilit în cadrul Adunării Generale Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) este fe 4,52 milioane de lei, dar pentru negocieri și subscriere i-au mandatat pe directorul general și directorul financiar al companiei de stat.
Acționarii Transgaz au dat în unanimitate votul pentru achiziționarea unei participații de 51% din capitalul social al Petrostar S.A. la un preț maxim de 4.520.143 Lei, a anunțat, miercuri compania, într-un anunț pe site-ul propriu și al Bursei de Valori București.
Care sunt cele două opțiuni pentru subscriere
Potrivit hotărârii acționarilor, subscrierea este condiționată de obținerea unei participații de 51% din capitalul social al Petrostar S.A. prin oricare din cele două opțiuni:
- a) Subscrierea integrală de SNTGN Transgaz S.A. a acțiunilor emise de Petrostar pentru majorarea capitalului social cu valoarea de 4.520.143 lei, respectiv de la valoarea actuală de 4.342.867 lei până la valoarea de 8.863.010 lei, prin emiterea unui număr de 57.217 acțiuni noi nominative, fiecare cu o valoare nominală de 79 lei/acțiune, numărul total de acțiuni al societății urmând să fie de maxim 112.190 acțiuni; sau
- b) Subscrierea de către SNTGN Transgaz S.A. a acțiunilor rămase nesubscrise și/sau neplătite după finalizarea etapei în care acțiunile nou emise sunt oferite către acționarii existenți în baza dreptului de preferință și achiziționarea de la acționarii existenți ai Petrostar S.A. la un preț de 79 lei/acțiune, a unui număr de acțiuni necesar pentru a deține o participație de 51% din capitalul social al Petrostar S.A.
„Achiziția acțiunilor de la acționarii existenți ai Petrostar se va efectua după expirarea termenului de exercitare a dreptului de preferință al acționarilor existenți ai Petrostar S.A. și după expirarea dreptului de preempțiune conferit acționarilor prin statut cu privire la achiziția oricăror acțiuni pe care un alt acționar dorește să le vândă, în baza unor contracte autentificate de cesiune a acțiunilor condiționate de obținerea de către Transgaz a unei participații de 51% din capitalul social al Petrostar S.A”, au transmis oficialii Transgaz.
Acționarii aprobat astfel mandatarea directorului general, Ion Sterian, sau a locțiitorului său de drept și a directorului financiar în vederea îndeplinirii tuturor formalităților necesare subscrierii, inclusiv semnării cererii de subscriere, precum și în vederea negocierii și semnării dacă este cazul a contractului/contractelor autentificate de cesiune a acțiunilor.
30.000 de proiecte în 70 de ani
Grupul Transgaz, la care statul, prin Secretariatul General al Guvernului deține pachetul majoritar de acțiuni, 58,5%, a realizat în 2024 un profit net de 391,4 milioane lei, mai mare cu 97% faţă de 198,5 milioane lei în 2023.
Veniturile din activitatea de exploatare, înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC12 au urcat în 2024 cu 29%, la 2,3 miliarde lei, de la 1,78 miliarde lei în 2023.
Potrivit informațiilor Petrostar, cu o experiență de peste 70 ani, Petrostar este principala companie de inginerie tehnologică, proiectare și consultanță pentru industria extractivă de petrol și gaze din România.
„Peste 30.000 de proiecte demonstrează succesul companiei în decursul a mai mult de 70 de ani de activitate”, potrivit informațiilor de pe site. Acesta prestează o gama completă de servicii necesare pentru materializarea proiectelor, respectiv: studii de fezabilitate, proiecte tehnice, proiectare de baza și alte detalii, servicii de ingineri, servicii de cercetare și consultanță, inginerie de zăcământ și studii privitoare la protecția mediului ambiant.
Citiți și:
EXCLUSIV | Cu cât a crescut consumul de GAZE naturale și cât a rămas în depozite la finalul sezonului rece. Bilanțul oficial al TRANSGAZ pentru iarna 2024 – 2025
De ce se golesc DEPOZITELE mai repede decât s-a prognozat. Șeful Transgaz: „Nu va fi nici o problemă până la sfâșitul lunii martie cu aprovizionarea”
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum 2 zileDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 3 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum 2 zileMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum 3 zileInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum 3 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Lifeacum 3 zileCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas
-
Uncategorizedacum 2 zilePopeci Utilaj Greu Craiova: ce piese mari poate prelucra și pentru cine lucrează
-
Uncategorizedacum 3 zileDe la fabrici la întreaga economie: HEINEKEN România a generat un impact local de 587 mil. euro în 2025, conform unui studiu





