Breaking
Orașul european în care turiștii au ajuns să fure pavele de piatră. Care este motivul și ce transmit oficialii
Într-un oraș european, turiștii au început să fure pavele de piatră situate pe străzile istorice ale urbei. Având în vedere această situație, oficialii locali au transmis un mesaj prin care le cere turiștilor să nu mai facă acest gest. Lunar, zeci de bucăți de piatră cubică dispar de pe străzile medievale.
Oficialii unui oraș european cer turiștilor să nu mai recurgă la un anumit gest, atunci când vin să viziteze centrul urban. Lunar, zeci de pavele de piatră sunt furate de vizitatori, iar pagubele se ridică chiar și la câteva sute de euro.
Există locuri din care turiștii nu pot „smulge” o bucățică pentru a o păstra drept amintire. De exemplu, în ariile protejate și recunoscute de UNESCO, turiștii nu pot întreprinde anumite activități, în timpul vizitei. Printre acestea se numără, de exemplu, însușirea unor „bucăți de istorie”, de la nisip și pietre, până la plante sau chiar pavele de piatră.
Orașul european în care turiștii au ajuns să fure pavele de piatră
Vizitatorii fură pavele de piatră de pe străzile medievale ale orașului Bruges din Belgia. Oficialii locali cer ca un astfel de gest să nu mai fie făcut de cei care vizitează împrejurimile, mai ales că străzile medievale din Bruges sunt recunoscute de UNESCO. Urbea belgiană reprezintă un punct turistic important din Europa, iar oficialii susțin că furtul pavelelor pietruite aduce o pagubă în bugetul local.
Un politician local a dezvăluit faptul că zeci de bucăți de pavele dispar, de la o lună la alta, bucățile fiind luate de vizitatori. Dispar între 50 și 70 de bucăți de piatră cubică, lunar. În vârful sezonului, ar dispărea și mai multe, susține politicianul. Pentru ca aceste bucăți de piatră să fie înlocuite, costă circa 200 de euro pentru un metru pătrat.
„Deși unii pot vedea asta ca pe un gest inofensiv sau amuzant, consecințele sunt serioase. Îndepărtarea pietrelor cubice reprezintă un risc clar aatât pentru siguranța locuitorilor, cât și pentru cea a vizitatorilor. Pietrele lipsă sau slăbite pot să îi facă pe oameni să se împiedice, acest lucru fiind periculos, iar muncitorii din oraș trebuie frecvent să intervină pentru reparații.
(…) Noi cerem doar respect. A merge pe străzile din Bruges înseamnă a păși prin secole de istorie. Aceste fragmente de pietră cubică nu sunt doar bucăți de piatră – ele fac parte din sufletul orașului nostru. Îi îndemnăm pe vizitatori să se bucure de Bruges, dar să-i lase frumusețea neatinsă pentru ceilalți”, a declarat Franky Demon pentru CNN.
Vezi și:
O țară europeană nu mai face față supraturismului. CHIRIILE au crescut cu 85% în marile orașe
Turiștii din țările cele mai afectate de taxele comerciale ale lui Trump aleg să nu mai călătorească în SUA
TURCIA riscă pierderi de 300 de milioane de lire sterline din cauza boicotului turiştilor indieni. Anulările de vacanţe au crescut cu 250%
Sursă foto: Shutterstock
Breaking
Restaurantul din Beijing unde oficialilor chinezi le-ar fi interzis accesul. Povestea King’s Joy, simbol al gastronomiei și al luptei anti-corupție
Restaurantul din Beijing unde oficialilor chinezi le-ar fi interzis accesul. Povestea King’s Joy, simbol al gastronomiei și al luptei anti-corupție.
Un restaurant de lux din Beijing, simbol al gastronomiei vegetariene, este interzis pentru oficialii chinezi. Este singurul restaurant chinezesc din lume care a primit atât trei stele Michelin, cât și „Steaua Verde Michelin” pentru sustenabilitate. Sub ordin guvernamental, oficialilor li s-a interzis să mănânce la acest restaurant încă de anul trecut, a declarat pentru CNN o sursă chineză familiarizată cu situația.
Localul se numește King’s Joy. Rezervările aici sunt extrem de căutate, iar persoane bogate și celebre din China concurează cu vizitatori străini pentru mese. King’s Joy este faimos pentru meniul său complet vegetarian, realizat din ingrediente provenite exclusiv din China. De asemenea, a fost numit „standardul mondial al gastronomiei vegetariene” de clasamentul World’s 50 Best Restaurants.
Sursă foto: Shutterstock
De ce oficialilor chinezi le este interzis accesul
King’s Joy este unul dintre zecile de restaurante din Beijing pe care oficialii nu au voie să le viziteze, potrivit unei surse chineze. Lista nu este publică și nu există o explicație oficială a interdicției.
Un posibil motiv ar putea fi costul. O masă la King’s Joy pornește de la aproximativ 250 de dolari de persoană, ceea ce intră în contradicție cu campania anti-corupție promovată de liderul chinez Xi Jinping.
Salariul mediu lunar al angajaților guvernamentali din Beijing este de aproximativ 1.600 de dolari, conform statisticilor oficiale din 2025. Un astfel de venit ar fi incompatibil cu vizitele în restaurante de lux și ar putea crea suspiciuni de folosire abuzivă a fondurilor publice sau de mită.
Sursă foto: Shutterstock
A devenit o atracție culturală
De la deschiderea sa în 2012, King’s Joy a devenit standardul de aur al gastronomiei vegetariene de lux din China și a fost frecventat de numeroase celebrități, de la Rupert Murdoch la Ashin, solistul trupei taiwaneze Mayday. Lideri străini, precum președintele Italiei Sergio Mattarella și premierul Spaniei Pedro Sánchez, au luat masa aici în timpul vizitelor oficiale.
King’s Joy a devenit și o atracție culturală pentru mulți turiști occidentali. Deși sunt atrași de faima sa, meniul vegetarian este considerat liniștitor de unii vizitatori preocupați de siguranța alimentară.
King’s Joy are un meniu sezonier care se schimbă la fiecare două săptămâni. În China, anul nu este împărțit doar în anotimpuri, ci în 24 de perioade solare cu nume poetice precum „apa ploilor” sau „roua albă”. În funcție de sezon, clienții pot încerca preparate precum orez manciurian cu trufe negre și bulbi de crin, supă din miez de bambus sau budincă de lapte cu osmanthus. Apar și ingrediente mai puțin cunoscute, precum fructul gorgon (o sămânță rotundă brun-roșiatică). Restaurantul oferă și băuturi fermentate artizanale, alături de ceai sau vin.
Aproximativ 4% din populația Chinei se declară vegetariană, conform unui studiu din 2024. Ghidurile alimentare oficiale au început să includă recomandări pentru vegetarieni în 2016.
Sursă foto: Shutterstock
Breaking
România pe butuci. Valentin Stan: Dezastrul economiei poartă un singur nume
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre cum dezastrul economic din România este produsul lui Bolojan. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Valentin Stan: Când se întâmplă așa ceva, nu prea mai ai cum să compensezi. Nu poți să zici că ai inflație mare, dar te scoți pe partea cealaltă. Ar trebui, nu-i așa, să exporți mai mult? când ești în stagflație, nu ai capacitatea de a da din colț în colț. Aici suntem, deci într-un dezastru. Aș spune, aproape fără precedent. Ce vedem? Niște oameni care au primit vot sau care au ajuns pe poziții pentru că Securitatea a umblat la vot.
Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre cum dezastrul economic din România este produsul lui Bolojan. Acesta a început prin a spune că România este în stagflație. Istoricul vorbește despre măsurile economice care pot funcționa în mod obișnuit și de ce acestea nu se pot aplica acum în țară. Acesta menționează că traversăm o situație fără precedent și este îngrijorător. Pentru tot dezastrul economic, afirmă acesta, este de vină Ilie Bolojan. Celălalt reper al dezastrului, continuă istoricul, este Nicușor Dan.
Cumva, compensezi pe strategii… Când se întâmplă așa ceva, nu prea mai ai cum să compensezi. Nu poți să zici că ai inflație mare, dar te scoți pe partea cealaltă. Ar trebui, nu-i așa, să exporți mai mult? Când ești în stagflație, nu ai capacitatea de a da din colț în colț. Aici suntem, deci într-un dezastru. Aș spune, aproape fără precedent. Ce vedem? Niște oameni care au primit vot sau care au ajuns pe poziții pentru că Securitatea a umblat la vot. A dat lovitură de stat, l-a pus pe Nicușor unde îl vedem… Așa cum zice Nicușor cu gurița lui despre Securitate. Îl confirmă comisia juridică a Camerei Reprezentanților, care spune că a fost puiul favorit. Să-i fie rușine. Ajungi aici… Hai să ne luăm două repere ca să vedem exact unde suntem și care este țara asta. Cele două repere au două nume Nicușor și Bolojan. Ești ok cu ideea. Despre Bolojan deja am vorbit. E dezastru. Ar mai fi multe de spus. Dacă era să-i dăm un nume, o cheamă Bolojan, pe criză. Dacă vrei la masculin, dezastrul din România se numea Bolojan.
Breaking
Crin Antonescu: „Am găsit găina cu ouă de aur, dar el se ouă peste 2 ani. Nu înțeleg de ce sunt atât de multe pretenții din partea unui partid cu 14%”
În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Crin Antonescu, politician, istoric și fost președinte al PNL, nu înțelege de ce sunt atât de multe pretenții de la PNL care are doar 14%. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Crin Antonescu: „Să spună: Nu, domnule, nu vreau. Păi totuși, nu vreau să fiu brelocul PSD. Păi dacă tu ai prim-ministrul, ministrul de Finanțe, ministrul de Interne și mai ești brelocul cuiva, înseamnă că ești idiot. Trebuie să te lași de politică.”â
Invitat la Marius Tucă Show, Crin Antonescu nu înțelege de ce sunt atât de multe pretenții de la PNL care are doar 14%. Acesta subliniază că, dacă PNL-ul are cele mai importante funcții din stat nu poate să fie brelocul cuiva. Politicianul a început prin a spune că membri din PNL s-au legat de Bolojan pentru că este o „găină cu ouă de aur”. Singura lor problemă este că Bolojan ar putea da „roade” abia peste 2 ani și jumătate, la alegerile parlamentare
„Pe de altă parte, își fac socoteala și PNL-iștii. Bine, domnule, am găsit găina cu ouă de aur, dar găina asta dă ouă peste doi ani jumate. Dacă se ouă, dacă nu pățește ceva, Doamne ferește, politic… Dar totuși de unde mofturile astea la un partide de 14% care este rugat cu prim-ministru, cu ministrul de Finanțe, cu ministrul de Interne. Să spună: Nu, domnule, nu vreau. Păi totuși, nu vreau să fiu brelocul PSD. Păi dacă tu ai prim-ministrul, ministrul de Finanțe, ministrul de Interne și mai ești brelocul cuiva, înseamnă că ești idiot. Trebuie să te lași de politică. Bun, se poate interpreta și așa în momentul ăsta, dar nu e totuși ce era PD-ul pentru Traian Băsescu.”, a declarat politicianul.
-
Breakingacum 3 zileTrump organizează lupte MMA pe peluza Casei Albe. Cât costă show-ul
-
Actualitateacum 3 zile
De ce mulți americani plecați din SUA au renunțat la cetățenie: „Nu m-am simțit niciodată foarte patriotă”
-
Breakingacum 2 zileAmenzi de peste 6000 de lei la marșul Pride din Capitală. Unii participanți ar fi avut asupra lor „obiecte periculoase”
-
Actualitateacum 3 zile
Cuplu condamnat după ce și-a lăsat copiii singuri într-un hotel pentru a merge la petreceri
-
Breakingacum 2 zileAdrian Veștea, primele declarații după desemnarea ca premier. Promite un guvern politic și reforme „reale”
-
Actualitateacum 2 zile
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic, la „te aplaudăm că ai încercat”
-
Actualitateacum 2 zile
Trei state NATO vor simula apărarea Coridorului Suwalki, unul dintre cele mai sensibile puncte de pe flancul estic al Alianței
-
Breakingacum 13 oreCrin Antonescu: „Am găsit găina cu ouă de aur, dar el se ouă peste 2 ani. Nu înțeleg de ce sunt atât de multe pretenții din partea unui partid cu 14%”





