Actualitate
Predicțiile rușilor cu privire la negocierile de pace. Principalul obstacol în calea unui armistițiu
Kyiv Independent a întrebat ruși de rând care este perspectiva lor asupra negocierilor de pace Rusia-Ucraina și a constatat că mulți dintre ei, chiar și cei care nu sunt de acord cu Vladimir Putin, repetă linia oficială a Kremlinului privind condițiile unui acord de încetare a ostilităților și soarta viitoare a Ucrainei invadate.
Lansator de rachete Grad pe frontul din Donețk FOTO Profimedia
Rușii intervievați de Kyiv Independent, deși au vorbit sub condiția anonimatului, având astfel posibilitatea de a-și exprima liber opiniile, au susținut linia oficială rusească — acuzând Ucraina că a tărăgănat negocierile sau chiar susținând că nu va exista pace atâta vreme cât Ucraina rămâne o țară independentă.
Opiniile lor sunt în concordanță cu sondajele efectuate în Rusia, pe care unii le consideră nedemne de încredere.
Aproximativ 64% dintre respondenți sunt favorabili negocierilor de pace, potrivit unui sondaj realizat de instituția independentă de sondaje rusă Levada Center, publicat pe 2 iunie.
Cu toate acestea, majoritatea respondenților (73%) consideră că Ucraina ar trebui să facă concesii înainte de a fi încheiat un armistițiu. Doar 18% sunt de părere că Moscova ar trebui mai întâi să fie de acord cu un armistițiu și abia apoi să fie rezolvate toate celelalte probleme.
Nostalgia după vremurile sovietice
Kyiv Independent a intervievat persoane cu experiențe și opinii diferite, inclusiv persoane care au un istoric de opoziție față de regimul președintelui rus Vladimir Putin
O fotografă în vârstă de 40 de ani mărturisește că în trecut a participat la mitinguri împotriva lui Putin și s-a arătat nostalgică față de fosta URSS, apreciind că nu va exista pace până când fostele republici sovietice nu vor fi reunite sub aripa Kremlinului.
„Rusia, Ucraina și Belarus să se unească într-o singură țară”, a spus ea. „Și atunci nu ar mai exista probleme. Și toți agenții străini ar fi dați afară.”
„Recunoașterea tuturor teritoriilor (ocupate) ca parte a Rusiei este o afacere deja încheiată”, mai spune ea, în condițiile în care Moscova a condiționat încheierea unui armistițiu de recunoașterea celor patru regiuni ucrainene pe care le ocupă parțial și pe care pretinde că le-a anexat.
Ucraina este de vină
Spre deosebire de fotografă, un oficial rus care a lucrat anterior cu actualul consilier al lui Putin, Vladimir Medinski, șeful delegației ruse, a fost ambivalent.
El s-a opus invaziei la scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, dar de atunci a devenit sceptic față de poziția Kievului și a acuzat Ucraina că a întârziat negocierile.
El a declarat pentru Kyiv Independent că „orice negocieri sunt un lucru bun”.
„Este un pas înainte”, a spus el. „E mai bine decât un refuz demonstrativ de a negocia. Sunt de acord cu (președintele SUA, Donald) Trump că oamenii nu ar trebui să moară. Ajunge”.
El a acuzat Ucraina că a perturbat discuțiile întrucât nu a trimis o echipă de negociatori adecvată la Istanbul. Or, Ucraina a trimis o delegație condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov, în timp ce Rusia a trimis o delegație de nivel scăzut condusă de Medinski, notează publicația ucraineană.
Oficialul a susținut că Ucraina „s-a lăsat dusă de val și s-a înșelat singură cu propria propagandă”; în plus„a avut prea multă încredere în partenerii săi (occidentali)”, aspecte menționate frecvent la televiziunea de stat rusă.
Predicții pesimiste
Un specialist în IT care locuiește în Rusia a oferit o a treia perspectivă, el neînvinovățind nici Moscova, nici Kievul pentru război.
„Atitudinea mea față de evenimentele politice este similară cu modul în care privesc evoluțiile de pe piețele financiare… sau chiar vremea”, a declarat el pentru Kyiv Independent. „În viziunea mea asupra lumii, ceea ce se întâmplă în toate aceste sfere este rezultatul unui număr mare de actori și factori… mai degrabă decât rezultatul răutății, prostiei sau geniului anumitor persoane.”
Profesionistul IT a declarat însă pentru Kyiv Independent că războiul a avut un impact negativ asupra vieții sale: salariile în sectorul IT au scăzut, există mai puține oportunități de angajare și dificultăți majore în acceptarea plăților din străinătate.
El a mai spus că își permite din punct de vedere financiar să nu lucreze, dar ar avea nevoie de un loc de muncă permanent pentru a amâna o posibilă mobilizare.
„Dar, în opinia mea, nici pacea, nici un armistițiu în Ucraina nu ar rezolva de fapt niciuna dintre problemele menționate mai sus”, a spus el. „Odată ce acest episod al confruntării se va termina, va începe altul.”
El a adăugat că „indicatorul cheie al pregătirii de a pune capăt confruntării este disponibilitatea tuturor părților de a conveni asupra statutului juridic al teritoriilor disputate”.
„Nu suntem nici pe aproape de așa ceva”, a adăugat el.
Rușii din afara Rusiei: „Nicio pace până când Putin nu pleacă”
Spre deosebire de cei stabiliți în Rusia, exilații politici ruși care trăiesc în străinătate dau vina în mod direct pe Putin, și nu învinovățesc poporul rus în general.
„(Putin) continuă războiul în timp ce prelungește aceste negocieri nesfârșite – discuții despre discuții, întâlniri de dragul mai multor întâlniri – ascunzând totul în spatele unui limbaj vag, lipsit de sens, toate acestea în timp ce continuă războiul”, a declarat politicianul rus din opoziție Vladimir Kara-Murza, pentru Kyiv Independent.
Kara-Murza a supraviețuit tentativelor de otrăvire ale Serviciului Federal de Securitate al Rusiei în 2015 și 2021.
El a fost închis în 2023 după ce a criticat invazia Rusiei în Ucraina și eliberat în 2024, ca parte a unui schimb de prizonieri cu Occidentul.
Kara-Murza este sceptic în ceea ce privește perspectivele de pace sub Putin.
„Sunt convins că nicio pace durabilă, pe termen lung – darămite justă – nu poate exista și nici nu va exista atâta vreme cât regimul lui Putin rămâne la putere”, a declarat opozantul rus.
Din punctul său de vedere, „singura modalitate reală de a opri acest război este o Rusie democratică”.
„Numai atunci când Rusia va avea un guvern normal, legitim, liber ales, care își respectă propriile legi și drepturile propriilor cetățeni, va începe să respecte și normele civilizate de comportament și să se întoarcă la granițele sale recunoscute la nivel internațional”, a adăugat Kara-Murza.
În același timp, Kara-Murza nu aruncă vina pentru război asupra Rusiei în ansamblu. În 2024, el a criticat sancțiunile impuse Rusiei, motivând că doar sancțiunile individuale împotriva cercului apropiat al lui Putin ar fi fost adecvate.
Victoria Ucrainei este „singura pace”
O altă figură a opoziției ruse, fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, se află la capătul opus al spectrului – este unul dintre puținii ruși care susțin fără echivoc sancțiunile împotriva Rusiei și pledează pentru victoria Ucrainei.
El a declarat pentru Kyiv Independent că „Putin vrea să folosească negocierile pentru a câștiga timp, pentru a-și normaliza statutul de lider legitim în loc de criminal de război invadator și pentru a distrage și a-i împiedica pe aliații Ucrainei să ia măsuri mai dure împotriva Rusiei”.
„Cererile imposibile ale lui Putin nu s-au schimbat”, a adăugat el. „El nu oferă nicio concesie, iar Trump nu cere Rusiei să facă vreuna. În ciuda faptului că Putin ignoră termenele limită europene și americane pentru un armistițiu, singura presiune pe care o aplică Trump este împotriva Ucrainei.”
Kasparov a mai spus că „până când nu va exista o presiune reală prin ajutor militar acordat Ucrainei și sancțiuni paralizante împotriva Rusiei… Putin nu va avea niciun interes să pună capăt războiului”.
„Așa cum am spus de la început, singura pace adevărată este victoria Ucrainei”, a adăugat el.
Putin trage de timp
Arkady Moshes, cercetător de origine rusă la Institutul Finlandez pentru Afaceri Internaționale, a susținut că „nu există nimic de discutat” în ceea ce privește negocierile ruso-ucrainene.
„(Rusia) trage de timp”, a spus el. „Au fost de acord să simuleze participarea lor la negocieri doar pentru că America și-a dorit acest lucru. Vor să-i dea lui Trump șansa de a spune publicului său că a mediat ceva.”
Putin „este interesat să continue războiul” și este motivat de ideea că „Rusia are avantaje materiale față de Ucraina”, a adăugat Moshes. „Așadar, Putin încă joacă pentru victorie și nu pentru o remiză.”
„Acesta este planul: să vină la discuții, să prezinte cerințe maximaliste și apoi să dea vina pe cealaltă parte pentru că nu este de acord cu ele”, a conchis Moshes.
„Nu sunt mulțumit de Putin”, a declarat Trump reporterilor pe 25 mai, adăugând că președintele rus „a luat-o razna”, după ce a lansat un atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei.
Așadar, Trump „s-a lovit de un zid” și „a trebuit să ia decizii” – fie să impună sancțiuni Rusiei, fie nu, a spus Moshes.
Însă, în loc să impună sancțiuni, Trump a amenințat doar că o va face fără a lua nicio măsură, a adăugat el.
„Putin nu se teme de astfel de amenințări”, a spus analistul de origine rusă. „S-ar teme de sancțiuni, dar nu de amenințarea cu sancțiuni.”
Actualitate
Tensiuni în PNL: vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Adrian Cozma, atacă tabăra anti-PSD și cere rămânerea la putere
Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare și vicepreședinte al Camerei Deputaților, lansează un mesaj dur la adresa unor lideri liberali care cer delimitarea de PSD, amintindu-le că au fost aleși pe liste comune cu social-democrații. El susține că PNL ar trebui să rămână la guvernare, eventual într-un „guvern minoritar cu alte partide pro-europene”, și cere o decizie asumată la nivelul întregului partid.
Cozma cere ca PNL să rămână la guvernare, într-un executiv minoritar. FOTO FB Adrian Cozma
„Draga Dan Motreanu, draga Siegfried, Ghiță Falcă, ați fost aleși pe listă comună cu PNL și PSD. Draga Ciprian Ciucu, nu am nicio poză cu PSD în spate, nici cu președintele PSD lângă mine, n-am avut această șansă la Satu Mare să am o înțelegere din partea PSD să scap județul de UDMR, că n-am avut înțelegere cu PSD și m-am luptat mereu cu PSD. Nu e normal să vină unii să ne spună: «noi suntem cei mai aprigi antipesediști», dar AȚI FOST ALEȘI pe liste cu PSD”, le-a transmis colegilor.
„Ați venit și ne-ați spus că trebuie să guvernăm cu PSD”
Adrian Cozma le reproșează colegilor schimbările de poziție față de PSD, amintind discuțiile din 2024:
„Dane, în 2024, când ați venit și mi-ați propus listă comună cu PSD, mi-ai spus că nu înțelegi că e șansa noastră și am fost disciplinat și am votat. După alegerile europarlamentare din 2024 ne-ați spus: s-a terminat cu PSD, suntem pe viață și pe moarte. Așa a și fost până în decembrie 2024, când, după ce am știut toată realitatea, ați venit și ne-ați spus că trebuie să guvernăm cu PSD, că noi, cu 14%, nu ne permitem altceva decât o guvernare cu PSD”.
„Nu m-ați văzut că îmi depun candidatura cu Tudose, cu Stănescu, cu toți ăștia de la PSD”
Președintele PNL Satu Mare subliniază că el nu s-a asociat public cu lideri PSD:
„Pe mine nu m-ați văzut că îmi depun candidatura cu Tudose, cu Stănescu, cu toți ăștia de la PSD.”
În contextul discuțiilor despre ieșirea de la guvernare, Adrian Cozma susține că PNL ar trebui să rămână la putere și să încerce formula unui executiv minoritar:
„Acum vreți să mergem în opoziție. Consider că PNL ar avea capacitatea și ar putea să fie într-un guvern minoritar cu alte partide pro-europene și să ducem mai departe reformele, ca în toamnă să culegem și roadele reformelor”.
Adrian Cozma invocă precedentul din 2012, când, spune el, PSD ar fi capitalizat politic măsurile de austeritate luate anterior:
„În 2012, vă amintesc că a venit guvernul Ponta și a început să dea înapoi acele economii pe care guvernul Boc le-a făcut și, de aceea, rezultatele efortului nostru n-aș vrea să fie alții care vor veni”, mai spune președintele PNL Satu Mare.
„Trebuie să stăm la guvernare să ne îndeplinim obiectivele”
Vicepreședinte al Camerei Deputaților cere ca decizia privind poziționarea PNL să fie luată la nivel larg, nu doar în forurile restrânse de conducere:
„Asta e o decizie care trebuie luată cu toți membrii PNL, trebuie luată într-un Consiliu Național cu toți colegii noștri. Dar trebuie să stăm la guvernare să ne îndeplinim obiectivele. Și nu uitați, așa cum PSD răspunde de criza politică, trebuie să existe și o răspundere a celor din PNL care ne-au adus pe acest drum cu PSD și tre’ o analiză mult mai aprofundată”.
Mesajul lui Cozma vine după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, inițiată de AUR și PSD, a trecut în urma votului în Parlament.
Moţiunea a fost votată marți de 281 de parlamentari (cu cel mai mare număr de voturi din istoria Parlamentului României). Pentru adoptate erau necesare 233 de voturi.
Partidul Național Liberal (PNL) s-a reunit marți, de la ora 17:00, în cadrul unei ședințe extinse a Biroului Politic Național, după adoptarea moțiunii de cenzură care a dus la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Actualitate
Ecografia testiculară la copii: investigația simplă care poate face diferența dintre timpuriu și prea târziu
Ecografia testiculară este o metodă de investigație imagistică modernă care, prin intermediul ultrasunetelor, oferă imagini în timp real ale testiculelor.
Este o procedură sigură, rapidă și
complet nedureroasă, care poate fi efectuată la orice vârstă — chiar din
perioada prenatală, atunci când testiculele pot fi deja vizualizate în cadrul
morfologiei fetale. „Ideal ar fi ca orice copil de sex masculin să facă un
screening ecografic testicular în perioada neonatală, fiindcă pot exista
probleme care scapă examenului clinic”, avertizează dr.
Mihai Mugur Romașcanu, medic specializat în ecografie pediatrică la Spitalul
de Pediatrie MedLife.
Când ar
trebui părinții să meargă cu copilul la ecografie?
Această investigație rămâne una dintre
cele mai importante metode de depistare precoce a problemelor testiculare,
unele dintre ele cu impact major asupra sănătății pe termen lung.
Potrivit dr. Romașcanu, există câteva
semnale de alarmă care nu trebuie ignorate:
·
dureri la nivelul abdomenului inferior sau
scrotului
·
creșterea în volum a scrotului
·
absența unuia sau ambelor testicule la palpare
·
agitație inexplicabilă la nou-născut (posibil
semn de durere)
·
tulburări de creștere sau dezvoltare
(pubertate precoce sau întârziată).
Recomandările internaționale
subliniază importanța evaluării precoce a testiculelor la copil. De exemplu, ghidurile
Asociației Americane de Urologie recomandă
examinarea testiculelor la fiecare control pediatric și trimiterea la
specialist dacă acestea nu sunt coborâte până la vârsta de 6 luni.
Cum
decurge ecografia testiculară?
Pentru copil, experiența este simplă
și lipsită de stres:
·
este lăsat să se acomodeze cu mediul
·
i se explică procedura (dacă este mai mare)
·
poate atinge sonda și gelul pentru a se
liniști
·
este poziționat pe spate
·
medicul aplică gel și efectuează examinarea.
Nu este necesară o pregătire specială.
Durata este scurtă — aproximativ 10-15 minute — iar după investigație,
medicul explică rezultatele și pașii următori.
„În cadrul investigației se pot
depista diverse anomalii de poziție (testicule necoborâte în scrot, situate
intraabdominal sau la nivelul canalelor inghinale), de formare (agenezia
testiculară unilaterală sau bilaterală), de dezvoltare (testicule displazice,
cu structură anormală, hipoplazice, cu dimensiuni reduse), anomalii de număr
(testicul unic sau testicule supranumerare), afecțiuni vasculare (varicocelul,
torsiunea cu ischemia testiculară), afecțiuni infecțioase (orhita, epididimita,
abcesul testicular), tumorile testiculare etc”. explică dr. Mihai Romașcanu.
Ecografia este
o investigație sigură
Medicul subliniază că ecografia
testiculară este o investigație sigură și acesta este unul dintre cele mai
importante lucruri de reținut. Ecografia testiculară nu este invazivă, nu
implică radiații, nu este dureroasă, respectiv poate fi repetată ori de câte
ori este nevoie .
Conform Organizației
Mondiale a Sănătății (OMS), ultrasunetele utilizate în
scop diagnostic sunt considerate sigure atunci când sunt folosite corect. Studiile
internaționale arată că ecografia este metoda de primă
intenție în evaluarea patologiei scrotale, fiind utilizată pentru identificarea
și caracterizarea leziunilor testiculare.
Adolescent
depistat cu tumoră testiculară
Dr. Mihai Romașcanu a avut de-a lungul
activității sale medicale mai multe cazuri severe, motiv pentru care transmite
mesajul de-a nu ignora simptomele.
„Am avut câteva cazuri de care îmi
amintesc cu satisfacție, atunci când am contribuit la stabilirea unui
diagnostic care, uneori, a salvat viața pacientului — dar și cu
tristețe, când prezentarea la medic și diagnosticul au venit prea târziu,
nemaiexistând resurse terapeutice cu rol curativ,” a povestit medicul care își amintește
un caz care i-a rămas și astăzi în memorie.
Un adolescent sportiv a observat o
creștere în volum a unei părți a scrotului, dar, din jenă și lipsa durerii, nu
a spus nimic părinților. Când a ajuns, în cele din urmă, la medic, ecografia a
evidențiat o tumoră testiculară cu criterii de malignitate. „Din fericire, s-a
efectuat tratamentul chirurgical al acesteia și tânărul a fost salvat”, a spus
dr. Romașcanu.
Cancerul testicular are o rată de
vindecare foarte mare dacă este depistat precoce. O spun medicii și organizațiile
profesionale, precum Societatea
Americană de Cancer.
Ce se
întâmplă după ecografie?
În funcție de rezultat, copilul poate
fi direcționat către chirurgie, endocrinologie, boli infecțioase, oncologie sau
genetică.
Uneori sunt necesare investigații
suplimentare, precum RMN sau CT. În alte cazuri, este suficientă monitorizarea
periodică.
Prevenția
problemelor testiculare: Ce pot face părinții?
Ecografia testiculară este o
investigație simplă, rapidă și extrem de valoroasă. În multe cazuri, poate face
diferența între un diagnostic precoce și o afecțiune descoperită prea târziu.
„Ca metode de prevenție pentru anumite
afecțiuni testiculare la copil, amintesc de evitarea traumatismelor testiculare
și prezentarea promptă la medic în cazul acestora, adresarea la medicul
specialist în sindromul dureros scrotal sau abdominal inferior, în cazul
creșterii în volum a scrotului sau în cazul în care părintele nu palpează în
scrot ambele testicule (examinarea este recomandată a se face periodic, în
condițiile în care copilul este relaxat, de exemplu, la baie), adresarea la
medicul specialist în cazul anumitor boli infecțioase (de pildă, oreionul poate
evolua cu orhită – inflamație testiculară)”, explică dr. Romașcanu.
Mituri
frecvente despre ecografie
Cele mai frecvente mituri legate de
ecografie, în general, și de ecografia testiculară sunt: că ar fi o metodă
iradiantă, că gelul folosit produce iritația pielii sau alergii (acesta este un
gel special, hipoalergenic, iar situațiile menționate sunt excepționale), că
este o investigație ce nu poate fi repetată prea des (de fapt, este neinvazivă,
neiradiantă și se poate efectua fără probleme ori de câte ori situația o
impune).
Mesajul dr. Romașcanu este însă clar: nu
ignorați semnalele și nu amânați consultul — uneori, câteva minute pot salva o
viață.
Surse:
https://www.auanet.org/guidelines-and-quality/guidelines/cryptorchidism-guideline
https://www.who.int/publications/i/item/ultrasound-safety
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22498445/
https://www.cancer.org/cancer/testicular-cancer.html
Actualitate
Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026
Siguranța pacienților și a personalului medical începe cu decizii corecte, luate în spatele ușilor închise ale biroului administrativ. Alegerea unor dezinfectanți avizați pentru clinici și cabinete medicale nu mai este o simplă formalitate de achiziție. În 2026, controalele DSP sunt mai riguroase, iar documentația trebuie să susțină fiecare produs utilizat în unitate.
Identifică cerințele clinice reale din unitatea ta
Înainte să analizezi etichete sau fișe tehnice, definește exact nevoile clinicii tale. O policlinică de dermatologie are alte cerințe decât un cabinet stomatologic sau o sală de minor surgery.
Împarte spațiul în zone cu risc scăzut, mediu și înalt. De exemplu:
- Sala de așteptare și birourile administrative – risc scăzut.
- Cabinetele de consultație – risc mediu.
- Sala de tratament invaziv sau pansamente – risc înalt.
Pentru fiecare zonă, notează tipul de proceduri efectuate, frecvența utilizării suprafețelor și profilul pacienților (imunocompromiși, vârstnici, copii). Această analiză te ajută să alegi produse adaptate, nu standarde generale aplicate mecanic.
Implică medicul coordonator, responsabilul cu prevenirea infecțiilor și personalul de curățenie. O decizie luată unilateral duce adesea la produse nepotrivite sau greu de utilizat în practică.
Verifică avizul și autorizația produsului
În 2026, utilizarea de dezinfectanți avizați reprezintă o obligație legală pentru clinici și cabinete medicale. Un produs „medical” inscripționat pe ambalaj nu garantează conformitatea.
Un aviz valid emis de autoritatea competentă confirmă că produsul a fost evaluat pentru eficacitate și siguranță. Verifică:
- Numărul de aviz
- Tipul de produs biocid (1, 2, 4 etc.)
- Domeniul de utilizare aprobat (unități sanitare)
- Data expirării
Consultă registrul oficial al produselor biocide și arhivează documentele aferente. În cadrul unui control, inspectorii solicită dovezi clare pentru fiecare produs utilizat.
Pentru o selecție coerentă, poți analiza portofolii dedicate de dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale, unde produsele sunt grupate conform utilizării în medii sanitare. Chiar și în acest caz, verificarea documentelor rămâne responsabilitatea clinicii.
Evită o eroare frecventă: utilizarea unui produs avizat pentru mediul casnic în spațiu medical. Avizul trebuie să specifice explicit utilizarea în unități sanitare.
Evaluează spectrul de acțiune
„Spectru de acțiune” înseamnă tipurile de microorganisme asupra cărora produsul este eficient. În fișa tehnică vei găsi mențiuni precum: bactericid, fungicid, virucid, micobactericid, sporicid.
În cabinete de consultație, activitatea bactericidă și virucidă este, în majoritatea cazurilor, suficientă. În zonele cu proceduri invazive, recomandarea generală include și activitate sporicidă.
Verifică standardele europene conform cărora produsul a fost testat (de exemplu EN 14476 pentru activitate virucidă). Nu te limita la formulări generale precum „eficient împotriva virusurilor”. Cere documente concrete.
Greșeală frecventă: alegerea unui produs cu spectru prea restrâns pentru zona de tratament sau, invers, utilizarea inutilă a unui produs sporicid în sala de așteptare, cu impact asupra costurilor și materialelor.
Analizează timpul de contact în condiții reale
Timpul de contact reprezintă perioada în care suprafața trebuie să rămână umedă pentru ca dezinfectantul să acționeze eficient.
Un produs poate elimina bacteriile în 1 minut, dar poate necesita 10 minute pentru activitate virucidă completă. Dacă personalul șterge suprafața după 2 minute, eficacitatea declarată nu se aplică.
Într-un cabinet cu flux mare de pacienți, un timp de contact de 15–30 minute devine greu de respectat. Alege produse cu timpi adaptați realității operaționale.
Instruiște personalul să aplice cantitatea corectă și să nu usuce suprafața prematur. Include timpul de contact în procedurile scrise și verifică periodic respectarea acestuia.
Verifică compatibilitatea cu suprafețele și echipamentele
Un dezinfectant eficient poate deteriora echipamente costisitoare dacă nu este compatibil chimic cu materialele.
Consultă manualele echipamentelor medicale. De exemplu, unele ecografe sau scaune stomatologice interzic utilizarea produselor pe bază de clor sau alcool concentrat.
Testează produsul pe o zonă mică înainte de implementarea completă. Observă eventuale modificări de culoare, textură sau luciu după câteva aplicări.
Zonele frecvent atinse (clanțe, tastaturi, ecrane tactile) necesită produse formulate pentru utilizare repetată. Aplică soluția pe lavetă, nu direct pe dispozitive electronice.
Analizează siguranța pentru personal și pacienți
Siguranța chimică influențează direct sănătatea personalului. Verifică fișa cu date de securitate (SDS).
Analizează:
- Riscul de iritații cutanate sau respiratorii
- Necesitatea echipamentului de protecție
- Recomandări privind ventilația
În zonele cu pacienți imunocompromiși sau copii, evită produsele cu vapori iritanți puternici.
Informează personalul despre eventuale reacții adverse și stabilește proceduri clare pentru manipulare și depozitare. Consultă medicul de medicina muncii sau responsabilul SSM înainte de introducerea unui produs nou.
Respectă instrucțiunile de diluare și dozare
Produsele concentrate reduc costurile pe litru, dar necesită diluare corectă. O concentrație prea mică reduce eficacitatea, iar una prea mare poate afecta suprafețele și crește expunerea chimică.
Folosește sisteme de dozare calibrate sau recipiente gradate. Evită estimările „din ochi”. Stabilește o procedură clară: cine prepară soluția, unde, la ce interval și cum se etichetează recipientul secundar.
Erori frecvente: utilizarea apei nepotrivite, păstrarea soluției diluate peste termenul recomandat sau lipsa etichetei cu data preparării.
Controlează eficacitatea în utilizare zilnică
Eficacitatea declarată în laborator trebuie susținută prin aplicare corectă în clinică.
Asigură-te că personalul curăță suprafața înainte de dezinfecție. Materia organică poate reduce acțiunea chimică a produsului.
Realizează audituri interne periodice: observă modul de aplicare, verifică respectarea timpului de contact și a concentrației. În unitățile mai mari, se pot utiliza teste de suprafață pentru evaluarea încărcăturii microbiene.
Include aceste verificări în planul de control al infecțiilor pentru rezultate stabile pe termen lung.
Verifică etichetarea, termenul de valabilitate și condițiile de depozitare
Eticheta trebuie să conțină clar: compoziția, domeniul de utilizare, concentrația, timpul de contact și avertismentele de siguranță.
Verifică termenul de valabilitate la recepția fiecărui lot. Produsele expirate își pot pierde eficacitatea.
Depozitează conform indicațiilor producătorului. Unele substanțe active se degradează la temperaturi ridicate sau la expunere prelungită la lumină.
Desemnează o persoană responsabilă pentru monitorizarea stocurilor și rotația acestora.
Integrează produsul în protocoale și monitorizează permanent
Ultimul pas nu ține doar de achiziție, ci de implementare. Actualizează procedurile scrise ale clinicii după fiecare schimbare de produs.
Organizează sesiuni de instruire pentru personal. Explică diferențele dintre curățare, dezinfecție și sterilizare.
Colaborează cu un specialist în controlul infecțiilor pentru revizuirea anuală a protocoalelor, mai ales dacă desfășori activități cu risc crescut.
Monitorizează consumul, incidentele și feedbackul personalului. Ajustează selecția produselor dacă apar probleme de toleranță, miros persistent sau deteriorarea suprafețelor.
Alegerea dezinfectanților avizați în 2026 presupune o abordare structurată, documentată și adaptată realității din clinică. Analizează cerințele specifice, verifică avizele, studiază spectrul de acțiune și testează compatibilitatea înainte de implementare.
Pentru decizii informate, consultă sursele oficiale, fișele tehnice și implică personal autorizat în procesul de selecție. Astfel menții siguranța, conformitatea și încrederea pacienților pe termen lung.
-
Actualitateacum 3 zileTrump agită din nou apele, cu o imagine AI cu el și membri ai Cabinetului în bazinul simbolic de la Lincoln Memorial, vandalizat în aceeași zi
-
Actualitateacum 2 zile„Lecția de morală a unui privilegiat”: postarea lui Godină după revenirea de la Survivor, taxată de internauți
-
Actualitateacum 3 zileFrână pe piața imobiliară. Majorarea TVA și teama de criză au prăbușit volumul creditelor ipotecare
-
Actualitateacum 2 zileCiucu exclude două nume vehiculate pentru funcția de premier tehnocrat: „Ar semăna cu guvernarea Cioloș, care a fost «bumbăcită»”
-
Breakingacum 2 zileOana Gheorghiu publică răspunsul injurios primit de la deputatul Adrian Solomon la îndemnul de a nu vota moțiunea: Ce ne-am face fără asemenea aleși?
-
Breakingacum 3 zileUn român din Craiova a creat o îngheţată din bere, pentru nemţi
-
Breakingacum 2 zileCe i-a spus arbitrul antrenorului de la Dinamo, Zeljko Kopic, după faza scandaloasă din meciul Craiova-Dinamo: „Ce să mai vorbim”
-
Breakingacum 3 zileDoctoriță ginecolog, anchetată de Colegiul Medicilor după ce a afirmat că „bebelușii concepuți în post nu ajung să se nască sau mor în pătuț”




