Breaking
Putin reia tactici REPRESIVE din epoca stalinistă pentru a-i viza pe „dușmanii poporului”. Numărul condamnărilor pentru „trădare” a crescut de 10 ori
La Forumul Juridic Internațional de la Sankt Petersburg, care s-a încheiat la mijlocul lunii mai, Ministerul Justiției din Rusia a pledat pentru „urmărirea penală imediată” a așa-numiților „agenți străini”. Reprezentanții instituției au propus, în același timp, imunitate pentru cei care comit infracțiuni în demersul de „apărare a valorilor morale”.
- Această contradicție evidențiază marja tot mai largă pentru represiune din Rusia, care a înregistrat o creștere bruscă a cazurilor penale motivate politic de la invadarea Ucrainei în luna februarie a anului 2022.
- Nu doar activiștii cu poziții civice vizibile ar fi vizați, ci și cei care nu și-au exprimat opoziția explicită față de război.
„Chiar și cei care au tăcut sunt acum striviți de sistem”, notează, pentru The Insider, Olga Romanova, jurnalistă și fondatoarea organizației pentru drepturile prizonierilor „Rusia După Gratii” (Rus’ Sidyashchaya).
O tipologie a represiunii
Urmăririle penale pe motive politice din Rusia de astăzi seamănă foarte mult cu basorelieful lui Stalin, recent restaurat, de la stația de metrou Taganskaya din Moscova: aproape identic cu originalul, dar realizat din plastic ieftin în loc de porțelan.
„Și totuși, mulți din Rusia par să aprobe basorelieful, chiar dacă cei mai rafinați ideologic se plâng că este o lucrare de proastă calitate și că ar fi trebuit făcută așa cum se cuvenea.
Sursa foto – The Insider
- A devenit ceva obișnuit să se afirme că represiunile de astăzi nu pot fi comparate cu cele din anii `30.
- Oficialii din domeniul securității, în special cei mai perspicace dintre ei, remarcă adesea că investigația este un proces creativ.
- Iar FSB a devenit… artistul. Agenția deține monopolul asupra represiunii politice și, chiar și atunci când se pare că un caz este gestionat de Comitetul de Investigații sau, Doamne ferește, de Ministerul Afacerilor Interne (MVD), tot FSB este cel care dă ordine.
Era operațiunilor independente ale MVD s-a încheiat în același timp cu carierele generalului Denis Sugrobov și ale colonelului Dmitri Zaharcenko – încă de la mijlocul anilor 2010.
Nici Comitetul de Investigații nu mai acționează din proprie inițiativă, mai ales după arestările din iulie 2016 ale unor personalități de top din propria divizie de securitate internă – vezi cazurile lui Mihail Maksimenko, Alexander Lamonov și Denis Nikandrov.
- Desigur, FSB nu are niciun interes în infracțiuni obișnuite precum jafurile, violurile, crimele domestice, furturile sau traficul de droguri.
- Dar atunci când suspecți, inculpați sau condamnați din aceste categorii sunt trimiși pe front, desfășurarea lor trebuie aprobată de FSB – iar în unele cazuri, permisiunea este refuzată.
- Acest lucru se aplică în primul rând oficialilor și foștilor membri ai personalului de securitate.
- Dmitri Zaharcenko (n.red. – condamnat la 16 ani de închisoare pentru luare de mită), de exemplu, nu a avut voie să se alăture așa-numitei operațiuni militare speciale, evident pentru că există încă probleme neoficiale legate de cazul său.
Motivul este simplu. Pentru cei bogați și cu relații bune, o astfel de recrutare în timp de război ar servi efectiv ca o formă de amnistie, deoarece serviciul lor s-ar efectua probabil în unități staționate confortabil în spatele frontului.
De fapt, această putere informală de a ierta ar putea fi singura inovație din sistemul represiv actual. Totul în rest constă în practici vechi care revin în actualitate. FSB nu a inventat nimic nou, iar toate tacticile sale sunt inspirate din anii `30, anii staliniști”, notează Olga Romanova.
Represiunea centrată pe indivizi și organizații
Împreună cu expertul juridic Andrei Tarasov, Olga Romanova propune următoarea tipologie a represiunii, nu bazată pe coduri legale sau pe acuzațiile penale specifice (care pot fi nepolitice sau legate de război), ci pe motivațiile care stau la baza cazurilor.
„În anii `30, țintele vizate erau Leon Troțki, Partidul Industrial, Nikolai Buharin, Biserica Ortodoxă Rusă și practic toate confesiunile religioase.
Astăzi, printre acestea se numără galeristul Marat Guelman, Fundația Anticorupție (ACF) a regretatului Alexei Navalnîi, organizația de monitorizare a alegerilor Golos, publicația independentă Meduza, ONG-ul pentru drepturile omului Memorial și chiar Martorii lui Iehova – autoritățile demontând metodic obiectele lor de interes.
Să examinăm trei exemple din sute de cazuri similare:
- Jurnalista Tatyana Felgengauera fost victima unei campanii de denigrare susținute. Ea se confruntă cu multiple acuzații penale, a fost arestată în lipsă ca agent străin pentru neîndeplinirea cerințelor legale asociate cu desemnarea și face obiectul unui nou proces pentru presupusa justificare a terorismului.
- Expertul în monitorizarea alegerilor, Grigori Melkonyants, este un exemplu excelent de țintă al cărei caz a fost construit atât în jurul individului, cât și al organizației – în acest caz, Golos – în ciuda absenței oricărei logici juridice formale. Melkonyants a fost recent condamnat la cinci ani de închisoare pentru organizarea activităților unui ONG străin sau internațional declarat indezirabil în Rusia.
- Cel puțin 60 de persoane au fost urmărite penal într-o campanie masivă care vizează Fundația Anticorupție. Printre cei care atrag furia autorităților se numără aliați ai regretatului Alexei Navalnîi, jurnaliști și chiar donatori mărunți.
În 2024, 21 de persoane au fost arestate și 26 amendate pentru «utilizarea de simboluri» asociate cu ACF sau Navalnîi. Amenzi similare sunt încă aplicate și în 2025”, avertizează Olga Romanova.
Represiunea serială și Ordinul NKVD nr. 00447, emis la 30 iulie 1937
În anii 1930–1940, acuzațiile aduse disidenților includeau: agitație antisovietică, calomnie la adresa autorităților sovietice, glorificarea stilului de viață burghez, anarhism și terorism (atât ca act, cât și ca acuzație politică).
Echivalentele de astăzi sunt: „propagandă” LGBT, discreditarea armatei, răspândirea de „informații false” (sau „știri false”) despre Forțele Armate Ruse, justificarea terorismului, a terorismului în sine, incitarea la ură și reabilitarea nazismului.
„Printre exemple se numără:
- Anna Ganina, o asistentă medicală din Ekaterinburg, condamnată pentru un singur comentariu antirăzboi pe rețeaua de socializare Odnoklassniki — un caz de manual despre cum articolul 280.3 din Codul Penal este folosit ca instrument serial de intimidare.
- Vladimir Rumyantsev, un pasionat de radio din Vologda, condamnat pentru repostarea de conținut antirăzboi — chiar dacă nu era autorul.
- Cazul Guelman, care implică percheziții, interogatorii și presiuni asupra comunității artistice „antistatale” în ansamblu.
Încă nu am văzut dovezi concrete, dar ar fi fascinant să aflăm dacă autoritățile regionale primesc instrucțiuni secrete similare Ordinului NKVD nr. 00447, emis la 30 iulie 1937, care stabilea cote pentru represiune: de exemplu, 5.000 de persoane să fie executate în Regiunea Moscova (Categoria I) și 10.000 să fie trimise în Gulag (Categoria a II-a).
Acest ordin a rămas secret până în anii `90. Într-o zi, am putea vedea și listele de execuție moderne de astăzi.
Ordinul NKVD nr. 00447 | Sursa – The Insider
- Trădarea a devenit o categorie «serială« de urmărire penală în sine — teritoriul stalinist clasic.
- De la începutul războiului la scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, în februarie 2022, numărul condamnărilor pentru trădare a crescut de aproape zece ori.
- Un total de 792 de persoane au fost acuzate de infracțiuni legate de trădare de la începutul războiului, 359 fiind condamnate doar în 2024.
Chiar și un ajutor financiar minor acordat Ucrainei – sau simpla trimitere a unui mesaj text de genul «Conduc și sunt înconjurat de un convoi de tancuri», partajarea de informații despre mișcările trupelor, încercarea de a contacta cetățeni străini, participarea la proteste anti-război sau simpla postare de conținut anti-război — poate servi drept motiv de urmărire penală.
Aceste cazuri sunt din ce în ce mai mult rezultatul unor curse — conversații online în care agenții FSB se prezintă drept ucraineni sau ruși antirăzboi, convingând țintele să se angajeze în discuții incriminatoare”, continuă Olga Romanova.
Grupul de „trădători și spioni” se extinde rapid
La 1 ianuarie 2023, se mai arată în analiza The Insider, a intrat în vigoare o nouă acuzație: articolul 275.1 din Codul Penal rus, care acoperă „cooperarea confidențială cu un stat străin sau o organizație internațională”.
Prima persoană condamnată în temeiul noii legi a fost jurnalistul Nika Novak din regiunea Chita din extremul est.
- Novak a primit patru ani de închisoare pentru că ar fi furnizat unor entități străine materiale care „discreditau” guvernul rus și forțele sale armate.
- Anchetatorii au susținut că acțiunile ei au avut ca scop destabilizarea climatului politic intern al Rusiei în timpul „operațiunii militare speciale”.
- Deși cazul rămâne clasificat, se pare că acuzațiile provin din publicațiile sale pentru Radio Europa Liberă / Radio Liberty. O schimbare a opiniilor politice ale lui Novak înainte de arestarea sa nu a ajutat cazul ei.
Grupul de „trădători și spioni” se extinde rapid. Nu se mai limitează la jurnaliști și cadre universitare (unii dintre aceștia fiind acuzați în mod tradițional că „vând secrete Chinei”). În schimb, include acum șoferi de taxi, curieri, lucrători din comerțul cu amănuntul, studenți – practic pe oricine.
Anumite categorii demografice rămân deosebit de vulnerabile: adolescenții activi politic, etnicii ucraineni, tătarii crimeeni, bașkirii și membrii comunității LGBTQ+. Aceste grupuri au fost, de asemenea, vizate în anii 1930. Pe atunci, printre cei reprimați se numărau „ culacii ”, „ foștii membri ” și minorități etnice, cum ar fi germanii (în special în anii 1940).
FSB a relatat că a dejucat un presupus complot de a ataca ofițeri de poliție în regiunea Stavropol din Rusia pe 9 mai – Ziua Victoriei – susținând că schema a fost orchestrată de un grup de minori. Nouă locuitori locali au fost reținuți, dintre care opt sunt adolescenți.
Potrivit anchetatorilor, un rezident din districtul Andropovsky s-ar fi alăturat unei „organizații teroriste internaționale” prin intermediul Telegram și a recrutat încă opt persoane din zonă, dintre care șapte minore. Cu toate acestea, incidentul pare să fi fost un caz clasic de capcană.
„Rezistența tăcută iese în evidență, erodează puterea din interior”
Activitățile care pot atrage atenția, mai scrie Olga Romanova, includ nu doar postarea pe rețelele de socializare, ci și comentarea, repostarea și aprecierile – mai ales dacă acestea se fac pe platforme blocate în Rusia.
Donațiile către organizații etichetate drept „agenți străini” sau „extremiste”, participarea la orice protest (chiar și la proteste locale de mică amploare), lucrul sau stagiile de practică la organizații „neaprobate” sau menținerea legăturilor cu persoane vizate politic îi expun, de asemenea, pe rușii de rând riscului de persecuție.
„În regimurile autoritare, unde protestul deschis este imposibil, rezistența tăcută iese în evidență. Nu se exprimă prin sloganuri și manifeste, ci erodează puterea din interior.
- În sate, aceasta a luat forma imitării muncii, a ironiei tăcute, a întârzierilor în predarea recoltelor și a pseudo-ascultării.
- Astăzi, înseamnă a face toate lucrurile fără entuziasm, a refuza să iei inițiativa sau a renunța în liniște.
- Aceste acțiuni sunt invizibile, dar reprezintă singura formă de alegere morală disponibilă într-o situație în care orice altceva duce la urmărire penală.
Conform logicii antropologului James Scott («Armele celor slabi»), rezistența nu este un act, ci un mod de viață.
În locuri precum Rusia actuală a lui Putin, infracțiuni care ar fi condamnate în societăți pașnice – evaziunea fiscală, neîndeplinirea sarcinilor obligatorii, neascultarea de zi cu zi – devin forme de rezistență tăcută.
Nu mai sunt doar lăcomie, nepăsare sau neglijență, aceste acțiuni semnalează altceva. Nu încă un protest deschis – ci, cel puțin, un refuz de a participa la crime mai mari”, încheie Olga Romanova.
Foto – Profimedia Images
Citește și:
Cine este Kyrylo Budanov, popularul SPION ucrainean care ar putea fi unul dintre rivalii lui Zelenski. „Irită Moscova, este acuzat de 104 atacuri”
MOTIVELE pentru care Putin nu își permite un război fără sfârșit. De la pâine și crose pentru hochei pe gheață, la veste antiglonț și drone
Dilema Rusiei lui Putin și negocierile pentru un nou acord NUCLEAR între SUA și Iran. „Nu este cel mai bun scenariu pentru Kremlin”
O nouă ERĂ geopolitică după decizia Germaniei de a desfășura 5.000 de militari în Lituania. „Un act solitar, dar o schimbare critică în Europa”
The Insider: MUTĂRILE imprevizibile și diplomația lui Trump în Orientul Mijlociu, axată pe PROFIT, zguduie Israelul
Breaking
Ai telefonie mobilă de la Digi RCS-RDS Câți lei costă abonamentul nelimitat acum, în aprilie 2026
Digi RCS-RDS România vine cu noi oferte și informații pentru abonați. Reprezentanții gigantului de telecomunicații aduc în atenție ce beneficii au clienții care aleg un „Abonament Nelimitat” la telefonia mobilă, acum, în aprilie 2026. Iată mai jos prețurile care vor fi plătite de cei care aleg această opțiune.
Digi RCS-RDS România pune la dispoziție clienților oferte și informații legate de serviciile pe care le oferă. De data aceasta, în atenție se află opțiunea de „Abonament Nelimitat”, așa cum este denumită pe site-ul oficial. În cadrul acestui abonament, clientul beneficiază de roaming inclus în SEE, precum și de tarife scăzute în afara SEE. De asemenea, beneficiază de internet și minute nelimitate în România.
Câți lei costă abonamentul nelimitat acum, în aprilie 2026
Cât costă un astfel de abonament la Digi RCS-RDS
Există patru opțiuni dintre care clienții pot alege. Primul pe listă este cel în care este efectuată o singură portare. Există beneficiul de 7,8 GB net inclus în SEE. Pentru un astfel de abonament, prețul este de 5,08 euro pe lună (25,86 lei lei/lună).
Pentru 2 numere portate, cu 6,2 GB net inclus în SEE, prețul abonamentului este de 4,07 euro pe lună (20,72 lei/lună).
Pentru 3 numere portate, cu 5,4 GB net inclus în SEE, prețul abonamentului este de 3,56 euro pe lună (18,13 lei/lună).
Pentru 4 numere portate, cu 4,6 GB net inclus în SEE, prețul abonamentului este de 3,05 euro pe lună (15,53 lei/lună).
De altfel, clienții pot alege opțiunea de internet nelimitat, indiferent de abonamentul pe care îl au. Variantele sunt Optim 3 sau Optim 2, de la 2,03 euro pe lună.
Autorul recomandă:
Breaking
Tudor Chirilă, discurs politic la concert, în această seară, în Capitală. „Puterea este cel mai rău drog din lume”
Tudor Chirilă a transformat scena într-o tribună, în această seară, în Capitală, livrând un discurs cu accente politice și sociale puternice, în fața publicului venit să asculte trupa Vama. Artistul a vorbit deschis despre abuzul de putere, religie și manipulare, într-un moment care a depășit cu mult zona artistică și a intrat direct în terenul criticii publice.
Tudor Chirilă, critici la adresa liderilor politici
Artistul a atacat liderii politici care, în opinia sa, folosesc religia pentru a-și consolida influența și pentru a manipula masele. Fără să dea nume, Chirilă s-a referit direct la Președintele SUA, Donald Trump, care, recent, a postat pe rețelele sociale o fotografie cu acesta, care îl înfățișa drept Iisus. Trump a șters apoi postarea, declarând că „Am postat-o. Credeam că sunt eu în rolul unui medic”.
„Ca să construiască dictaturi, șarlatanii se folosesc de Dumnezeu ca să vândă iluzia bunăstării. Toată lumea se folosește de Dumnezeu, de Iisus și de religie, în stocuri mai mult sau mai puțin oneroase. În stocuri mai mult sau mai puțin oculte.
Sau multă lume, nu toată lumea, multă lume se folosește, rectific. Și atunci cântecul ăsta a apărut în 2008, face parte de pe discul nostru, primul nostru disc, Vama, la care ținem foarte mult. Dar acum am ajuns în 2026, vedem un președinte care conduce cea mai puternică țară din lume și care pun meme-ur și cu el reprezentând-l pe Iisus.”
Tudor Chirilă
„E cel mai rău drog din lume, puterea”
Chirilă a mers și mai departe, făcând referire la liderii care rămân prea mult timp în funcții de putere, sugerând că durata mandatului devine, inevitabil, o problemă. Făcând referire la Vladimir Putin.
„Vedem, la graniță un război pornit de un dictator care e la putere de 25 de ani. Ș vă spun eu că nimeni nu e bine să stea la putere mai mult de două mandate. Pentru că puterea este un drog mai puternic decât iarbă, decât eroină, decât orice. E cel mai rău drog din lume, puterea. Deci, atunci când vedeți unul care stă la putere de 26 de ani, să știți că ceva nu e în regulă acolo.
Și tot acești oameni care pornesc războaie, care mențin o stare, care stârnesc extremis, care ne ațâță pe noi unii împotriva altora, care se folosesc de Dumnezeu ca să atace diverse norități și așa mai departe. Toți oamenii ăștia fac chestia asta cu noi, ca martori, și mai stăm și ne uităm de multe ori neputincioși. Dumnezeu, care este folosit de acești oameni, nu se poate apăra.
El nu poate coborî și nu vine să spună la știri, și cred că dacă Dumezeu s-ar cobori să se apere, ar găsi o situație în care să facă și pe el vinovat de ceva. Cântecul ăsta trebuie, cumva, să tragă un semnal de alarmă. E mica noastră încercare. Suntem o trupă mică, cu resurse mici, dar avem ceva care poate că ne poate ajuta de acum înainte pe toți, atâta mai avem, cuvântul.”
Nicușor Dan | Foto – Mediafax
Critici recente la adresa lui Nicușor Dan
Discursul din această seară nu este o ieșire izolată. De ani buni, Tudor Chirilă are o voce constantă în spațiul public, criticând deciziile politice pe care le consideră greșite sau periculoase.
În relația cu Nicușor Dan, ruptura nu s-a produs peste noapte. Artistul a devenit tot mai critic în timp, pe fondul deciziilor considerate contradictorii cu promisiunile inițiale.
Momentul de vârf a venit recent, odată cu avizarea șefilor marilor parchete. Într-un amplu comentariu pe contul său de socializare, solistul trupei Vama nu a ezitata să-l numească pe președinte pesedist, acuzându-l de trădare. Chirilă avertiza că președintele își va pierde susținătorii cărora le-a promis o Românie onestă.
Artistul a vorbit despre compromisuri, despre influențe din zona vechilor structuri de putere și despre riscul ca susținătorii să fie dezamăgiți definitiv.
În același registru, artistul a mai criticat, în trecut, lentoarea reformelor, lipsa de fermitate în fața sistemului și tendința unor lideri de a face concesii pe care electoratul nu le-a validat.
Breaking
„Uși deschise pentru România la Washington”. Ministrul Finanțelor anunță oportunități majore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, transmite de la Washington că România are oportunități importante pentru atragerea de investiții în energie și infrastructură, însă stabilitatea politică rămâne esențială. Partenerii externi monitorizează atent evoluțiile interne, iar orice instabilitate poate duce la costuri mai mari și proiecte amânate.
Mesaj de la Washington: oportunități pentru România
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a participat în această săptămână, la Washington, la o serie de întâlniri cu instituții relevante din zona economică și financiară a Statelor Unite, alături de alți membri ai Guvernului.
„Uși deschise pentru România la Washington. Depinde doar de noi cum mergem mai departe. Am încheiat un turneu de întâlniri săptămâna aceasta, alături de colegii din Guvern, cu instituții-cheie din arhitectura economică și de influență a SUA, acolo unde se decid și se susțin marile direcții de investiții globale”, a scris Nazare pe Facebook.
Discuții pentru investiții în energie și infrastructură
Vizita a inclus reluarea colaborării cu Grupul Băncii Mondiale și discuții cu oficiali americani pe proiecte strategice din energie. Ministrul a explicat că aceste deschideri vin după mai multe luni de dialog și contacte la nivel înalt.
„Împreună cu Grupul Băncii Mondiale/ World Bank Group, prin MIGA şi IFC – instituții esențiale pentru finanțarea marilor proiecte – am reluat colaborări importante pentru investiții în energie și infrastructură, de la rețeaua de gaze la proiectele nucleare de la Cernavodă.
În paralel, am consolidat dialogul direct pe energie cu administrația SUA, inclusiv cu Secretarul american pentru Energie, Chris Wright. Toate aceste uși şi ferestre de oportunitate nu sunt deschise întâmplător României. Sunt rezultatul ultimelor luni de dialog constant și al vizitelor anterioare în Statele Unite, în care am construit, pas cu pas, încredere și parteneriate cu oameni – cheie ai administrației americane.”
Alexandru Nazare: stabilitatea politică influențează direct economia
Ministrul Finanțelor atrage atenția că partenerii externi analizează atent situația din România, iar stabilitatea politică are impact direct asupra economiei.
„Mesajul primit în toate aceste întâlniri este însă unul foarte clar: toți partenerii urmăresc atent ce se întâmplă în România, iar din acest punct de vedere direcția și, implicit, stabilitatea politică sunt esențiale.
În lipsa acestora, lucrurile se traduc rapid în costuri mai mari de finanțare, investiții amânate sau anulate și scăderea încrederii investitorilor – de pe urma cărora toți pierdem.
Sunt şanse importante, deschise cu mult efort, în relația cu SUA. Iar România trebuie să le valorifice, cu determinare şi seriozitate, nu să le ocolească.”, a conchis ministrul.
Alexandru Nazare participă în această perioadă la reuniunea de primăvară a Grupului Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional, organizată la Washington DC, în intervalul 14 – 20 aprilie 2026.
Recomandarea autorului:
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
-
Actualitateacum 3 zileCE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă
-
Actualitateacum 2 zileTraduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
-
Actualitateacum 2 zileCele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
-
Actualitateacum o ziUiți lucruri importante? Soluția e mai simplă decât crezi
-
Actualitateacum 2 zileIluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor
-
Actualitateacum 2 zileNIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore
-
Actualitateacum o ziVânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”




