Connect with us

Breaking

„Înainte de interzicerea lui Georgescu, au existat 4 întâlniri între el și americani”

Publicat

pe

„Înainte de interzicerea lui Georgescu, au existat 4 întâlniri între el și americani”

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii Marius Tucă Show, analistul H.D. Hartmann a relatat faptul că, înainte de decizia Curții Constituționale care a împiedicat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, acesta a avut patru întâlniri cu reprezentanți americani în România. Potrivit afirmațiilor lui Hartmann, în urma acestor discuții, interlocutorii americani nu au fost convinși să acorde sprijin pentru candidatura lui Georgescu. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Întâlniri repetate, fără sprijin concret

H.D. Hartmann a precizat că, în lunile premergătoare alegerilor prezidențiale, înainte ca decizia Curții Constituționale să împiedice candidatura lui Călin Georgescu, au avut loc patru întâlniri între acesta și reprezentanți americani, desfășurate pe teritoriul României.

„Au existat patru întâlniri între americani și Călin Georgescu pe teritoriul României. Și exact același lucru mi s-a spus: nu a convins”, a declarat Hartmann.

Analistul a adăugat că mesajul transmis în mod constant a fost acela că partea americană nu a identificat suficiente motive pentru a susține candidatura lui Georgescu, în condițiile în care sprijinul extern necesită alocarea unor resurse considerabile.

Grupul din Elveția și mecanismele de dezinformare

În cadrul aceleiași discuții, H.D. Hartmann a readus în atenție și activitatea unui așa-numit „grup din Elveția”, despre care în trecut existau speculații legate de posibile legături externe.

Hartmann a afirmat că, în urma unor analize personale, a concluzionat că grupul nu era coordonat de actori străini, ci ar fi avut legături cu un serviciu român de informații.

„Acel grup reușise la un moment dat un fel de autonomie comunicațională. Ce-mi spuneau ei mie luni, marți apărea în diverse instrumente media ale României”, a relatat analistul.

Acesta a adăugat că în spațiul public au circulat informații neconfirmate privind presupuse legături ale grupului cu familia președintelui american, informații pe care le-a descris drept dezinformări.

Comparație cu alte situații internaționale

H.D. Hartmann a făcut o comparație între cazul lui Călin Georgescu și cel al unui candidat polonez care ar fi reușit să atragă sprijinul administrației americane.

„Față de candidatul polonez, care a și câștigat alegerile și care a fost invitat în Biroul Oval la președintele SUA, în cazul lui Georgescu acest sprijin nu a existat”, a menționat Hartmann.

El a subliniat diferența de abordare și de percepție din partea partenerilor internaționali în ceea ce privește diverși candidați politici.

Ramona Turcu a absolvit Facultătea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București în 2024. Și-a început parcursul în presă ca redactor TV pentru Aleph News. Din … vezi toate
articolele

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Scandal diplomatic Italia-Rusia. Meloni, ținta unui atac fără precedent la TV rusă. Ambasadorul Moscovei la Roma, convocat de urgență

Publicat

pe

Scandal diplomatic Italia-Rusia. Meloni, ținta unui atac fără precedent la TV rusă. Ambasadorul Moscovei la Roma, convocat de urgență

Tensiunile diplomatice între Italia și Rusia au luat amploare după un val atacuri verbale dure la adresa premierului Giorgia Meloni. Ministrul de externe Antonio Tajani a convocat ambasadorul rus, în urma declarațiilor controversate difuzate la televiziunea de stat rusă.

Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a anunțat convocarea ambasadorului rus la Roma, după ce prezentatorul Vladimir Soloviov a lansat un val de insulte la adresa premierului Giorgia Meloni, într-o emisiune difuzată la televiziunea rusă, scrie France24.com

Sursa foto: Hepta

Potrivit presei italiene, discursul lui Soloviov a depășit orice limită diplomatică, acesta folosind expresii extrem de jignitoare precum „ruşine a rasei umane”, „fiară sălbatică”, „idioată cu diplomă” sau apelative directe precum „Giorgia t**fa” și „ce femeie mică şi ticăloasă şi rea”.

Propagandistul rus a continuat atacul, afirmând: „Această Meloni este o creatură fascistă care şi-a trădat alegătorii, pentru că s-a prezentat cu sloganuri complet diferite”, a spus Vladimir Soloviov, care spera ca Italia să devină la fel de supusă Rusiei precum Ungaria lui Victor Orban sau Slovacia lui Robet Fico.

„Trădarea este al doilea ei prenume, ea l-a trădat chiar şi pe Trump, căruia îi jurase anterior credinţă”, a mai adăugat acesta.

Vladimir Soloviov – Foto: Facebook

Declarațiile au provocat un val de reacții în Italia, unde întreaga clasă politică, atât din coaliția de guvernare, cât și din opoziție, a condamnat ferm limbajul folosit.

Meloni: „Nu ne schimbăm direcția”

Relațiile dintre Roma și Moscova sunt deja tensionate, pe fondul sprijinului constant oferit de Italia Ucrainei după invazia rusă.

Premierul Giorgia Meloni a reacționat public în cursul serii, transmițând un mesaj ferm.

„Prin însăşi natura sa, un propagandist înfocat al regimului nu poate da lecţii nici de coerenţă, nici de libertate. Dar cu siguranţă nu aceste caricaturi ne vor face să ne schimbăm direcţia. Avem o singură busolă: interesele Italiei. Şi vom continua să o urmăm cu mândrie, indiferent ce cred propagandiştii de toate felurile”, a declarat liderul italian.


Recomandarea autorului

Spania cere UE să rupă acordul cu Israelul. Acuzații grave la adresa lui Netanyahu din cauza războiului din Orient

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Donald Trump dă vestea care bucură toată planeta. Până când a prelungit armistițiul cu Iranul

Publicat

pe

Donald Trump dă vestea care bucură toată planeta. Până când a prelungit armistițiul cu Iranul

Președintele american a anunțat marți pe Truth Social că prelungește armistițiul cu Iranul. Donald Trump a anunțat că a luat această decizie la solicitarea oficialilor din Pakistan pentru a oferi liderilor iranieni ocazia să prezinte o propunere de încetare a focului.

Deși armistițiul a fost stabilit inițial pentru o perioadă de două săptămâni și urma să expire în această noapte, Trump a menționat că acesta va rămâne în vigoare până când discuțiile vor fi concluzionate „într-un fel sau altul”.

În același timp, liderul american a instruit armata SUA să mențină blocada navală și să rămână în stare de alertă maximă pentru a relua atacurile în orice moment dacă negocierile eșuează.

„Având în vedere faptul că Guvernul Iranului este serios divizat, așa cum era de așteptat, și la cererea Mareșalului Asim Munir și a Primului Ministru Shehbaz Sharif din Pakistan, ni s-a cerut să ne oprim atacul asupra Iranului până când liderii și reprezentanții acestora vor putea veni cu o propunere unificată. Prin urmare, am ordonat armatei noastre să continue blocada și, în toate celelalte privințe, să rămână pregătite și capabile și, prin urmare, voi prelungi încetarea focului până când propunerea lor va fi prezentată și discuțiile vor fi încheiate, într-un fel sau altul”, a scrie Donald Trump pe Truth Social.â

Anterior anunțului făcut de președintele SUA, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a precizat printr-o postare pe pagina de X, cu câteva ore înainte de expirarea armistițiului, că blocada navală americană din Strâmtoarea Ormuz încalcă înțelegerea de încetare a focului și echivalează cu un „act de război”.

Trump și-a schimbat poziția față de prelungirea armistițiului

În ciuda anunțului de prelungire a armistițiului pe perioadă nedeterminată, Donald Trump a precizat marți dimineața, într-un interviu telefonic acordat pentru postul CNBC, că nu va prelungi armistițiul dintre Statele Unite și Iran. Întrebat dacă ar prelungi armistițiul pentru a oferi timp discuțiilor de pace pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului, Trump a răspuns: „Ei bine, nu vreau să fac asta”.

Cu toate că discuțiile de pace urmau să aibă loc marți la Islamabad, în Pakistan, delegația iraniană nu a dat niciun semn cu privire la intenția de a participa. De asemenea, pe fondul refuzului Teheranului de a da vreun semn, delegația americană compusă din vicepreședintele JD Vance, Steve Witkoff și Jared Kushner și-a anulat plecarea către Pakistan.


Recomandările autorului:

Ucraina a propus redenumirea unei părți din Donbas în onoarea lui Donald Trump

Donald Trump anunță negocieri decisive cu Iranul și exclude prelungirea armistițiului: „Cred că vom ajunge la o înțelegere importantă”

Cerere surpriză venită din partea lui Emmanuel Macron. Președintele francez cere retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Victor Ponta: „După anularea alegerilor, s-a mai distrus o dată democrația prin punerea unui premier din al treilea partid, iar cele mai importante ministere au fost date celui de-al patrulea partid”

Publicat

pe

Victor Ponta: „După anularea alegerilor, s-a mai distrus o dată democrația prin punerea unui premier din al treilea partid, iar cele mai importante ministere au fost date celui de-al patrulea partid”

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, politician român, fost Prim-Ministru, a explicat cum după anularea alegerilor, s-a mai distrus o dată democrația prin punerea în funcție a unui premier din al treilea partid ales. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Victor Ponta: „Mă rog eu sunt exclus din partid, da, mi-am permis să le spun: N-aveți ce căuta la guvernare. Ce înseamnă? Am fost la guvernare și ]n opoziție și la guvernare. N-ai prim-ministru, nu ai ministru de finanțe, nu ai miniștri din CSAT.”

Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a explicat cum după anularea alegerilor, s-a mai distrus o dată democrația prin punerea în funcție a unui premier din al treilea partid. Acesta susține că cele mai importante ministere au plecat la al patrulea partid, USR. Politicianul afirmă că era imposibil ca prin această numire antidemocratică lucrurile să iasă bine.

„Marea problemă la noi este că după ce s-a mutilat, s-a violat democrația prin anularea alegerilor prezidențiale. După aia s-a violat încă o dată democrația la guvern. Atunci când partidul care a ieșit pe locul unu la alegeri, PSD, partidul care a ieșit pe locul doi la alegeri, AUR, n-au primit funcția de prim-ministru. Acuma nici nu mai sunt în guvern, niciunul dintre ele. Și-a primit funcția de prim-ministru al treilea partid, PNL-ul. Și funcțiile cele mai importante, al patrulea partid. Era imposibil ca prin în urma unei asemenea aberații antidemocratice evident, să iasă ceva bun din chestia asta. În rest, PSD-ul sigur, le-am spus atunci… Mă rog eu sunt exclus din partid, da, mi-am permis să le spun: N-aveți ce căuta la guvernare. Ce înseamnă? Am fost la guvernare și în opoziție și la guvernare. N-ai prim-ministru, nu ai ministru de finanțe, nu ai miniștri din CSAT.”, a declarat politicianul.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
Actualitateacum 4 ore

Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului

Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei,...

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat
Actualitateacum 10 ore

Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat

Caselor județene de pensii le-au fost repartizate spre valorificare primele bilete de tratament din 2026. Prețul integral al biletelor a...

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni” Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”
Actualitateacum 17 ore

Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”

Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de...

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice? Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?
Actualitateacum 20 de ore

Cum protejează cutiile termoizolante cu temperatură controlată produsele FMCG și farmaceutice?

Cutiile termoizolante cu temperatură controlată sunt esențiale în lanțurile logistice moderne, mai ales pentru produse FMCG și farmaceutice sensibile la...

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță
Actualitateacum 23 de ore

Cum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță

E vineri seara. Un utilizator constată că ecranul telefonului s-a spart după o cădere. Problema nu e reparația în sine...

Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii
Actualitateacum o zi

Dezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii

Olimpiadele școlare sunt în centrul unei dezbateri care ridică întrebări cu privire la viitorul acestor competiții. Consiliul Național al Elevilor...

Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă
Actualitateacum o zi

Noua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă

Aproape 1.000 de oameni lucrează pe șantierul noii termocentrale de la Mintia, construită în județul Hunedoara, după închiderea fostei centrale...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro