Breaking
(P) Ce simte un pacient când primește dinți ficși în 24 ore? O poveste despre încredere
Îți imaginezi cum ar fi să mergi dimineața la o clinică stomatologică cu o dantură incompletă, nesigură, și să pleci spre seară cu zâmbetul complet refăcut? Sună a science fiction, dar crede-mă, dinți ficși în 24 ore nu mai sunt doar un mit urban cu dinți de porțelan și promisiuni exagerate.
Mi s-a întâmplat să vorbesc cu un prieten care și-a făcut acest tip de intervenție. Mi-a spus, aproape cu lacrimi în ochi: „Simt că m-am întors la viață.” De ce? Pentru că dinții nu sunt doar dinți. Sunt legătura noastră cu lumea: cum mănăncăm, cum vorbim, cum zâmbim (sau nu). În definitiv, cine vrea să trăiască o viață cu palma la gură?
Prima zi: teamă, speranță și… miracolul cafelei cu zâmbet
Nu e ușor să iei decizia de a merge la dentist, mai ales dacă ai amânat ani la rând. Dar momentul încărcării imediate, adică dinți ficși în 24 ore, vine ca un reset general pentru cei care au suferit mult timp din cauza lipsei dinților.
Majoritatea pacienților (inclusiv prietenul meu Marius) pornesc ziua cu emoții mari. Se întreabă dacă vor simți durere, dacă rezultatul va arăta bine sau dacă și-au făcut așteptări prea mari. E omenesc. Dar încă de la consultația inițială, lucrurile încep să prindă sens: planul e clar, echipa e pregătită, iar procedura nu mai pare o necunoscută.
La finalul zilei, cei mai mulți pacienți simt că s-a produs o schimbare majoră. Nu doar în oglindă, ci în ei. O doamnă chiar a spus: „Mi-am băut cafeaua a doua zi fără să-mi mai fie rușine să zâmbesc peste cana fierbinte. A fost magic.”
Emoțiile reale din spatele procedurii
Ce simte un pacient cu adevărat?
Hai să fim sinceri: nu e ca și cum iese cineva din clinică și face tumbe de bucurie. Dar da, sunt emoții reale care merită povestite:
- Ușurare – După ani întreji de disconfort, proteze mobile sau dinți care pică la fiecare toast de Revelion.
- Recunoștință – Față de medici, față de tehnologie, față de ei înșiși pentru curaj.
- Nerăbdare – Pentru varianta definitivă, dar și pentru a redescoperi activități simple: măncatul unui măr sau râsul cu gura până la urechi.
Tot procesul e gândit pentru a aduce confort imediat, iar sistemele moderne de tip dinți ficși în 24 ore au revoluționat modul învă care vedem implantologia.
Ce schimbă dinții ficși în viața de zi cu zi?
Am remarcat că, pentru mulți pacienți, schimbarea nu este doar una fizică. Este, în primul rând, o schimbare de atitudine.
Un zâmbet refăcut vine cu:
- Înecredere sporită la interviuri, întâlniri sau chiar la o simplă poză de profil
- Confort la masă, fără frica de a mesteca doar pe o parte
- Stare generală de bine – încă o dovadă că estetica influențează psihicul
Unii spun că au slăbit, alții că mănâncă mai sănătos. Dar cel mai important: zâmbesc mai mult.
Dar costurile?
Bineînțelețes, apar întrârile de genul „dar cât costă un implant dentar și ce opțiuni am?”. Din fericire, există variante pentru toate buzunarele, de la pachete standard la soluții premium, iar unele clinici oferă opțiuni clare, explicate îlesne, precum cele de aici: cât costă un implant dentar.
Întrebări frecvente despre experiența pacienților
- E normal să am emoții înainte de procedură?
Absolut. E o decizie mare. Dar majoritatea pacienților spun că după prima consultație, temerile se estompează. - Se poate lucra cu sedare?
Da, există opțiuni de sedare ușoară sau profundă pentru cei cu frici mari de dentist. - Pot reveni la muncă a doua zi?
Mulți da, mai ales dacă nu presupune efort fizic intens. Depinde de organism și de complexitatea cazului. - Cât durează până primesc lucrarea definitivă?
De obicei, 3-6 luni. Până atunci, dinții provizorii arată și funcționează foarte bine. - Ce se întâmplă dacă nu am os suficient?
Există soluții: adiție de os sau implanturi speciale pentru os redus. Medicul va stabili opțiunea ideală pentru tine.
Tu ce simți când zâmbești?
Dacă răspunsul e: „evit să o fac”, atunci poate că merită să-ți dai o șansă. Dinți ficși în 24 ore nu înseamnă doar o procedură stomatologică. E o poveste despre încredere. Despre tine, versiunea ta din oglindă, zâmbind din nou fără frică. Tu ce ai alege?
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum 2 zileDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 3 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum 2 zileMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum 3 zileInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum 3 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Lifeacum 3 zileCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas
-
Uncategorizedacum 2 zilePopeci Utilaj Greu Craiova: ce piese mari poate prelucra și pentru cine lucrează
-
Uncategorizedacum 3 zileDe la fabrici la întreaga economie: HEINEKEN România a generat un impact local de 587 mil. euro în 2025, conform unui studiu





