La 25 iunie 1984, a avut loc inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție a Casei Republicii și a Bulevardului „Victoria Socialismului“. În aceeași zi, dar în anul 1923, s-a semnat actul de naştere al echipei CFR Bucureşti, care avea sa se numeasca mai târziu Rapid.

1843: s-a născut Frederic
de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mic al regelui Carol I al României

Frederic (Friedrich) de
Hohenzollern-Sigmaringen a fost membru al Casei de Hohenzollern-Sigmaringen și
general de cavalerie în armata prusacă. El a fost al cincilea copil al lui Karl
Anton de Hohenzollern-Sigmaringen și al soției acestuia, prințesa Josephine de
Baden, şi cel mai mic dintre fraţii regelui Carol I al României.

În familie, prințul era numit „Fritz” și era considerat un bărbat calm și liniștit, care nu-și dorea un rol de lider. În septembrie 1859, prințul în vârstă de 16 ani și-a încheiat pregătirea militară și s-a stabilit la Bonn. În toamna anului 1862 și-a început cariera militară, în armata prusacă, ca locotenent în regimentul 5 de ulani, la Düsseldorf. În 1866, a participat activ la Războiul Austro-Prusac. În primăvara anului 1870, a fost transferat la Berlin și promovat căpitan al Regimentului 1 al Gărzii de Dragoni. A luat parte la războiul franco-german din 1870-71.

Acesta a murit la data de 2 decembrie 1904.

1852: s-a născut arhitectul catalan Antonio Gaudi

Antonio Gaudi a fost
un arhitect catalan faimos atât pentru stilul său unic cât și pentru proiectele
sale puternic individualizate. Deși a fost catalogat alături de stilul Art
Nouveau, Gaudi a creat un întreg stil original.

Ca tânăr arhitect,
Antonio Gaudi a fost inspirat de Eugène Viollet-le-Duc, ajungând să creeze modele
gotice și remarcându-se prin originalitatea și fantezia sa. El a fost susținut
de către Eusebi Güell, un industriaș bogat, pentru care a creat un palat în
1889 (Palau Güell) – clădire care va fi înscrisă mai târziu în patrimoniul
mondial al UNESCO, împreună cu alte opere ale sale: Casa Milà (construită în
1907) sau Parcul Güell (amenajat între 1900 și 1914).

În 1883 a început construcția
unei catedrale dedicate Sfintei Familii, Sagrada Familia, catedrală finanțată
din fonduri publice. El a continuat să lucreze la acest proiect până la moartea
sa, survenită la 10 iunie 1926, în urma unui accident, după ce a fost lovit de un tramvai.

1923: s-a înființat
Clubul Rapid București (atunci CFR București)

În vara lui 1923, a
luat fiinţă „Asociaţia culturală şi sportivă CFR”, adică Rapidul de azi. Pe 25
iunie 1923, muncitorii (cunoscuţi, în acea vreme, sub denumirea de „ciocănari”)
de la Atelierele Griviţa s-au întâlnit la Şcoala primară din cartier şi au
semnat actul de naştere al echipei CFR Bucureşti, scrie pe site-ul oficial al
clubului.

Prin 1922 exista o
echipă de fotbal care se antrena şi juca la „Rampa Militari”, pe locul unde se
află acum Gara Basarab. Câţiva dintre jucătorii acelei echipe (Tudor Stan,
Tudor Petre, Gheorghe Florescu, Gogu Alexandru) aveau să facă parte şi din
trupa născută în iunie 1923.

Adunaţi într-o sală
a Şcolii primare din cartierul Griviţa, cei amintiţi mai sus, dar mai ales
lucrătorii de la Atelierele Griviţa (Dumitru Constantinescu, Geza Ginger, Franz
Hladt, Grigore Grigoriu sau Teofil Copaci) au luat hotărârea de a întemeia un
club sportiv. O altă echipă, Excelsior, activa în cartier. Jucătorii de la
„Rampa Militari” şi de la „Excelsior” (Emil Dobrescu, Vasile Constantinescu,
Gheorghe Mărculescu, Dumitru Itu) au venit la noua echipă CFR Bucureşti, care
l-a ales ca preşedinte pe maistrul Teofil Copaci, iar căpitan al echipei pe
strungarul Grigore Grigoriu. Secretar al clubului a fost numit inginerul Aurel
Fotiade.

În acest an, Rapid București împlinește 102 ani.

1928: s-a născut istoricul Şerban Papacostea

Şerban Papacostea s-a născut la 25 iunie 1928, în Bucureşti, unde a urmat studiile liceale şi universitare. În 1950 a absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, Secţia istorie-geografie, iar în 1968 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Regimul dominaţiei austriece în Oltenia (1718-1739)„

În perioada comunistă, în anii studenţiei, a fost deportat într-un lagăr de muncă forţată la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

A lucrat iniţial ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1954-1957), pentru ca apoi, vreme de peste 50 de ani, începând cu 1957, să devină cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, pe care l-a condus ca director în perioada 1990-2001.  

 Considerat unul
dintre cei mai mari istoriografi din România, este autorul unei bogate opere
ştiinţifice: „Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718-1739” (1971), distinsă cu
Premiul „N. Bălcescu” al Academiei Române; „Geneza statului în evul mediu
românesc. Studii critice” (1988); „Românii în secolul al XIII-lea. Între
cruciadă şi Imperiul Mongol” (1994).

De asemenea, a publicat numeroase studii în prestigioase
reviste istorice, abordând teme precum: geneza statelor româneşti în secolul al
XIV-lea, poziţia internaţională a Ţărilor Române în secolul XV în funcţie de
rivalitatea marilor puteri vecine, cu privire specială asupra domniei lui
Ştefan cel Mare, curentele heterodoxe şi impactul lor asupra vieţii spirituale
şi politice româneşti, evoluţia regimului ţărănimii în secolul al XVIII-lea,
politica de reforme a domnilor fanarioţi, istoria bazinului pontic în vremea
hegemoniilor veneţiană şi genoveză.

Istoricul Şerban Papacostea a murit pe 6 aprilie 2018, la vârsta de 89 de ani, 

1937: s-a născut
actorul Dorel Vişan

Marele actor Dorel Vişan s-a născut la 25 iunie 1937, în satul Tăuşeni, judeţul Cluj. A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1965), la clasa coordonată de profesorul George Dem. Loghin, lectorul Dem Rădulescu şi asistenta Adriana Piteşteanu .După absolvire a fost angajat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde a desfăşurat o importantă activitate teatrală, interpretând peste 40 de roluri în teatru.

Dorel Vişan este unul din cei
mai importanţi actori de film din România şi unul din puţinii, care au ajuns la
o solidă reputaţie europeană. Actorul a fost distribuit în aproximativ 90 de producţii cinematografice româneşti şi internaţionale. 

În anul 1974, a jucat în comedia „Păcală”, iar
patru ani mai târziu este magistral în „Între oglinzi paralele”, în regia lui
Mircea Veroiu.

În 1987, Mircea
Danieliuc l-a distribuit în „Iacob”, film în care Vişan a realizat rolul său de
referinţă. Interpretarea sa din acest film a fost foarte apreciată. Cotidianul
The New York Times îl elogia astfel: „Dorel
Vişan în rolul principal este extraordinar, în special atunci când rămâne
singur, fără cuvinte, în ultimele 20 de minute”.

După ce în anul
1985, Stere Gulea i-a oferit rolul Tudor Bălosu în filmul „Moromeţii”, în anul
1995 Mircea Daneliuc i-a oferit rolul principal (senatorul Vârtosu) în filmul „Senatorul
melcilor”. Pentru prestaţia din film a primit premiul de interpretare
masculină, la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier-Franţa.

De asemenea, pentru rolurile interpretate în filme, Dorel Vişan a primit și alte premii importante – Premiul ACIN pentru filmul „Iacob”, 1988; Premiul UCIN pentru „Senatorul melcilor”, 1955; Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Filmului Românesc de la Costineşti (1981); Cel mai bun actor al anului acordat de Asociaţia Oamenilor de Teatru (1987); nominalizare pentru cel mai bun actor la Festivalul european al filmului (1988); Premiul de Excelenţă la TIFF pentru activitatea sa neîntreruptă în slujba artei (2003).

La 30 mai 2002, a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa cariera artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc„.

În iunie 2018, actorul a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „I.L. Caragiale”. La acel moment, actorul spunea că actorii sunt „slujitorii publicului”, potrivit Agerpres.

„Noi nu trebuie să uităm, spun pentru cei mai tineri artişti, că suntem slujitorii publicului. Suntem ceea ce în Evanghelie se numeşte ‘punerea înainte’. Noi punem înaintea oamenilor pâinea şi sarea cunoaşterii. În aceste condiţii, artistul poate să-l facă pe om mai luminos, mai pur şi mai bun, sau poate să-l facă mai arogant, mai confuz şi mai isteric. Noi alegem„, afirma Dorel Vişan la finalul ceremoniei.

1963: s-a născut
George Michael

Geórgios Kiriákos
Panagiótou este un cântăreț și compozitor englez de origine cipriotă. A devenit
popular ca vocalist al formației „Wham!” și ca solist sub numele de George
Michael. A vândut mai mult de 100 de milioane de albume la nivel mondial.

George Michael a
format duoul „Wham!”, cu Andrew Ridgeley, în 1981. Primul album al trupei
Fantastic, a ajuns pe primul loc în topurile britanice în anul 1983 și a
generat numeroase melodii în top 10 singles, cum ar fi: „Young Guns (Go For
It!)”, „Wham Rap! (Enjoy What You Do)” și „Club Tropicana”. Cel de-al doilea
album, „Make It Big”, a ajuns pe prima poziție în clasamentele americane.
Printre melodiile de succes de pe acest album s-au numărat „Wake Me Up Before
You Go-Go” (Nr. 1 în Regatul Unit și SUA), „Freedom”, „Everything She Wants”,
și „Careless Whisper”, care a ajuns pe locul 1 în aproape 25 de țări, inclusiv
Marea Britanie și SUA, și a fost primul cântec solo al lui Michael.  De asemenea, în 1984 apare una dintre cele mai îndrăgite melodii de Crăciun „Last Christmas”, compusă de Wham!.

În cariera solo, George Michael, a dat lovitura după numai un an, când a interpretat, alături de Aretha Franklin, single-ul „I Knew You Were Waiting”, premiat cu un Grammy pentru cea mai bună piesă R&B. În 1987, lansează albumul „Faith”, remarcat atât pentru calitatea unor cântece precum cel de titlu, „Father Figure”, „Monkey” şi „One More Try”. „Faith” s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare, fiind premiat cu Grammy, în 1988, la categoria Albumul Anului.  

George Michael a încetat din viaţă la 25 decembrie 2016, la vârsta de 53 de ani. 

1997: a murit
Jacques-Yves Cousteau, „Omul Planetă“

Jacques-Yves
Cousteau, cel supranumit „Omul Planetă“ s-a născut la 11 iunie 1910, la Saint Andre
de Cubzac. El spunea mereu că are puţin din sângele celor mai aprigi şi mai
sălbatici marinari ai Franţei, bretonii.

Lumea subacvatică a
descoperit-o în 1937, alături de un căpitan în Marina Franceză şi un campion de
pescuit submarin. Lor li se alătură Simone, tânăra care avea să-i devină soţie
timp de 60 de ani.

În timpul războiului,
Cousteau a fost ofiţer de artilerie pe crucişătorul Dupleix, perioadă în care a
fost decorat pentru bravură, luptând împotriva nemţilor. El a îndeplinit şi o
misiune de spionaj. La cererea Amiralităţii Franceze a pătruns în cartierul
general italian din Mediterana şi a fotografiat o carte de coduri secrete,
acţiune pentru care a fost decorat cu Legiunea de Onoare. După ce Franţa a fost
ocupată de nemţi, s-a dedicat în totalitate scufundărilor.

Este coinventator
al costumului de scafandru autonom, dar şi iniţiatorul unei ştiinţe noi,
arheologia submarină. Tot el a inventat mai multe aparate şi instrumente de
cercetare subacvatică. „Multă lume atacă
marea, eu fac dragoste cu ea”, spunea el.

În primăvara lui 1943 i-a apărut primul film „La 18 metri adâncime“.După acesta urmează „Epave“, „Lumea tăcerii“, apoi serialul „Odiseea
Comandantului Cousteau“. A filmat apoi în Mediterana, Antarctica, Caraibe,
mările Greciei, Nil, Saint Laurent.

În 1992 începe cea
mai ambiţioasă misiune: de a descoperi întregul bazin al Amazoanelor, din Anzi
şi până în deltă. Rezultatul? Şapte filme şi un raport ştiinţific, premiat în
întrega lume.

În 1990, după
căderea Cortinei de Fier, s-a îmbarcat pe Dunăre şi a realizat, în colaborare
cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, un film cu patru episoade,
„Dunărea, un fluviu viu“.

A murit pe 25 iunie 1997, lăsând în urma lui o
lume mai bogată cu două treimi de planetă: adâncul apelor.