Actualitate
Francezul cu sânge corsican care a scris destinul României. A dus o viață aventuroasă și a transformat Franța într-o super putere europeană
Omul care a făcut posibilă apariția statului român modern a trăit o viață de roman. Era nepotul marelui Napoleon Bonaparte, a fost revoluționar, conspirator, dizident, a făcut pușcărie politică și în cele din urmă a reușit să unifice pentru prima dată în istoria lor, două state moderne.
Napoleon al III lea cu soția sa Eugenie și fiul lor FOTO wikipedia
În ianuarie 1859, Moldova și Țara Românească se uneau într-un singur stat. Practic, acesta este momentul zero al construirii statului român modern. A fost fără îndoială meritul unei întregi generații de intelectuali și aristocrați români care au luptat, mai ales în plan diplomatic, pentru ca acest vis să devină realitate. Puțin cunoscut publicului larg este faptul că Unirea de la 1859, cu toată strădania lui Cuza, Kogălniceanu, Alecsandri, Costache Negri sau Brătianu, ar fi fost doar o cauză pierdută fără susținerea și implicarea unui personaj care a făcut istorie în Europa. Se numea Charles Louis Napoleon Bonaparte – era nepotul celebrul general și om de stat Napoleon Bonaparte – și a avut o viață de poveste. A rămas cunoscut în istorie drept Napoleon al III-lea, omul care a avut o contribuție decisivă la apariția pe harta Europei a două națiuni moderne: România și Italia.
Pribegiile unui tânăr revoluționar cu sânge de corsican
Charles-Louis Napoleon Bonaparte cunoscut mai târziu sub numele de Louis Napoleon și apoi Napoleon al III-lea, s-a născut la Paris pe 20 aprilie 1808. Tatăl său a fost Louis Bonaparte, fratele mai mic al celebrului general și împărat al Franței, Napoleon Bonaparte. Mama sa a fost Hortense de Beauharnais, singura fiică a soției lui Napoleon, Josephine de Beauharnais, din prima ei căsătorie cu Alexandre de Beauharnais. Charles Louis Napoleon a fost conceput ca moștenitor al lui Napoleon Bonaparte, prin intrigile Josephinei. Celebra concubină și mai apoi soție a lui Napoleon a propus această căsătorie a lui Louis și Hortense ca un mod de a-i asigura primului împărat al Franței, un moștenitor (n.r. era cunoscut faptul că Josephine se declara infertilă). Cu toate acestea nașterea lui Charles Louis Napoleon Bonaparte a fost marcată de controverse.
Hortense era notorie pentru infidelitățile sale și să bănuiește că de fapt Napoleon al III lea a fost făcut cu un alt bărbat. Majoritatea specialiștilor spun însă că cel de-al doilea împărat al Franței era fiul legitim al tatălui său și nepot al lui Napoleon Bonaparte. Copilul a fost botezat la Palatul de la Fontaibleau iar naș i-a fost chiar Napoleon Bonaparte și cea de-a doua sa soție, împărăteasa Marie-Louise. De altfel, la vârsta de șapte ani, Napoleon al III lea și-a cunoscut faimosul unchi în Palatul Tuileries din Paris. Napoleon l-a ținut în brațe pentru a vedea o paradă militară în desfășurare și au petrecut câteva zile împreună. Louis Napoleon și-a văzut ultima dată unchiul cu familia la Castelul Malmaison, cu puțin timp înainte ca Napoleon să plece în Bătălia de la Waterloo. După înfrângerea lui Napoleon, familia sa a plecat în exil și s-au stabilit în cantonul elvețian Thurgovia.
Chiar și așa, micul Louis Napoleon a primit o educație aleasă. La început în Germania, la Augsburg iar mai apoi, acasă, cu profesor particular. Datorită atașamentului său de cultura și educația germană, Napoleon al III lea va vorbi toată viața cu accent german. Din punct de vedere politic a fost influențat de profesorul său particular Philippe Le Bas, un republican convins, prieten apropiat al lui Robespierre, omul cu ghilotina. De la profesorul său, Napoleon al III lea a învățat istoria, dar și modelul de politică revoluționară care-i vor marca întreaga viață. La vârsta adolescenței, Louis Napoleon s-a mutat cu mama sa în Italia (n.r. părinții erau divorțați), la Roma. Aici familia Bonaparte avea o vilă, iar viitorul Napoleon al III lea a trăit o perioadă romantică, marcată de un progres cultural și educațional aparte. A învățat italiana, istoria Romei și explora frumusețea patrimoniului italian.
Napoleon Bonaparte, unchiul lui Napoleon al III lea FOTO Adevărul
Aici s-a împrietenit cu ambasadorul francez, François-Rene de Chateaubriand, părintele romantismului în literatura franceză, cu care a ținut mereu legătura. La 20 de ani, Louis Napoleon era un tânăr educat, spiritual și galant, inițiat în arta seducției. Pornirile sale revoluționare, educația primită de la profesorul său La Bas, i-au modelat însă destinul. Louis Napoleon era un revoluționar și visa trezirea în conștiință a popoarelor, unificarea națiunilor. Tocmai de aceea, împreună cu fratele său mai mare, Napoleon Louis se alătură societății revoluționare secrete italienești „Carbonari” (n.r. Cărbunarii), care milita pentru eliberarea nordului Italiei de sub tutela austriacă. În 1831, pe când avea 23 de ani, frații Bonaparte s-au trezit vânați de trupele trimise de austrieci pentru a potoli răscoala carbonarilor. Cei doi frați au fugit în Elveția. Fratele mai mare al lui Napoleon al III lea i-a murit în brațe.
A fost răpus de rujeolă. În cele din urmă familia Bonaparte, cu tot cu mama sa Hortense, au ajuns la granița Franței. Hortense și Louis Napoleon au călătorit incognito la Paris. Vechiul regim, restaurat după moartea lui Napoleon Bonaparte, tocmai căzuse și a fost înlocuit cu un regim mai liberal al regelui Ludovid Filip I. Noul rege a fost de acord ca nepotul lui Napoleon Bonaparte să rămână la Paris cu condiția de a-și schimba numele. Acesta a refuzat și în cele din urmă a fost expulzat. Cu această ocazie, Louis Napoleon și-a dat seama că francezii erau încă fideli bonapartismului și ideii de imperiu francez.
Vârful de lance la bonapartismului și aventurile sale de roman
În Franța secolului al XIX lea a existat mereu o nostalgie bonapartistă. Erau destui care-l regretau pe Napoleon și măreția imperiului său. Tocmai de aceea exista o mișcare politică care urmărea restaurarea imperiului și aducerea pe tron a unui nou Bonaparte. Conform legii succesiunii stabilite de Napoleon I, fiul său era primul său moștenitor. Acesta era Napoleon al II lea, un personaj care a trăit departe de Franța, la Viena, cu titlul de Duce de Reichstadt. După moartea sa au urmat frații lui Napoleon, dar și copiii lor. Cert este că 1832, Louis Napoleon ajunge moștenitorul de drept al fostului imperiu francez. Automat este ales lider al bonapartiștilor. Tânărul cu apucături revoluționare se întoarce în Franța și încearcă să dea o lovitură de stat la Strasbourg prin care încearcă restaurarea imperiului. Lovitura de stat eșuează și este arestat. Pleacă în exil în Elveția.
Louis Napoleon în anul 1840 FOTO wikipedia
Mai apoi, urmărit de guvernul francez, supărat că l-a scăpat din mână, fuge în America Centrală, în Mexic. Ulterior se refugiază la Londra. În 1840 mai încearcă o lovitură de stat. Eșuează și de această dată. Este condamnat la închisoare pe viață. Din spatele gratiilor desfășoară o importantă activitate politică, prin pamflete și eseuri, ajungând să fie bine cunoscut în Franța. În 1846, evadează ca-n filme și fuge din nou în Anglia. În urma revoluție din februarie 1848, regele Ludovic-Filip este detronat iar Franța devine republică pentru a doua oară. Louis Napoleon se întoarce în Franța încercând să se impună din nou. Guvernul provizoriu l-a văzut mai degrabă ca o amenințare, ca pe un agitator. Așa că Louis Napoleon a fost din nou alungat.
Louis Bonaparte la Strasbourg FOTO wikipedia
Nepotul lui Napoleon dacă era dat afară pe ușă intra pe geam. Dorea totul sau nimic. La alegerile prezidențiale din decembrie 1848 s-a înscris în cursă. Greutatea numelui său, imaginea total îmbunătățită l-au făcut să câștige alegerile. Louis Napoleon ajunge președinte ale Franței. Nu s-a mulțumit cu asta și pe 2 decembrie 1851 a dat o lovitură de stat și a primit puteri dictatoriale. Anul următor, pe 2 decembrie 1852, la 48 de ani de la încoronarea unchiului său, Louis Napoleon devine împărat al Franței sub numele de Napoleon al III lea. A restaurat imperiul francez.
Omul care a făcut Franța o super-putere europeană
Napoleon al III lea a impus din start un regim autoritar pentru a distruge opoziția și a controla dizidența. S-a răzbunat cumplit pe rivalul său, regele Ludovic-Filip. Adică l-a condamnat la închisoare pe viață, iar familiei fostului rege i-a interzis să mai dețină proprietăți în Franța. Garda Națională a fost reorganizată, iar profesorii de la universități care au fost împotriva sa au fost concediați. Ba chiar a interzis portul bărbii în rândul studenților pentru că o considera un simbol republican. Cu toate acestea, Napoleon al III lea a fost un dictator care a adus Franței o dezvoltare fără precedent. În doar două decenii a transformat-o din nou într-o super putere europeană, unul dintre cei mai importanți jucători pe scena geopoliticii continentale.
Napoleon al III lea FOTO wikipedia
A investit totul în reconstrucția Franței, mai ales că aceasta suferise mult de pe urma războaielor napoleoniene, de pe instabilității politice. „Avem teritorii imense nearate de cultivat; drumuri de deschis; porturi de săpat; râuri de făcut navigabile; canale de terminat, o rețea feroviară de completat. Avem, în fața Marsiliei, un vast regat de asimilat Franței. Avem toate marile porturi ale vestului de conectat cu continentul american prin comunicații moderne, care încă ne lipsesc. Avem ruine de reparat, zei falși de dărâmat, adevăruri pe care trebuie să le facem să triumfe. Așa văd eu Imperiul, dacă Imperiul este restabilit. Acestea sunt cuceririle pe care le am în vedere, iar voi, cei din jurul meu, care, ca și mine, doriți binele țării noastre, sunteți soldații mei”, spunea Napoleon al III lea, francezilor, într-un discurs ținut în anul 1852. Și într-adevăr, pasionat de economie politică, Napoleon al III lea a reușit să investească masiv în industrie, comerț dar și în imperiul colonial francez.
În 1851, Franța avea doar 3500 de kilometri de cale ferată, față de Anglia care deținea peste 10.000 de kilometri. În urma politicii lui Napoleon al III lea, în 1870 Franța ajungea să aibă peste 20.000 de kilometri de cale ferată, legați de porturile franceze și de sistemele feroviare ale țărilor vecine, care transportau peste 100 de milioane de pasageri pe an. A construit porturi, canale, drumuri, bănci. A forțat industria franceză să devină eficientă și competitivă. A deschis țara către exporturi și legături comerciale multiple inclusiv cu Statele Unite. În timpul celui de-al doilea imperiu francez existau numeroase piețe, burse, târguri, expoziții tehnice, peste 18 companii feroviare, porturi industriale și comerciale.
Împăratul Napoleon al III lea FOTO wikipedia
Au fost create noi linii de transport maritim care conectau Franța pe mare cu SUA, America Latină, Africa de Nord și Orientul Îndepărtat. Până în 1870, Franța deținea a doua cea mai mare flotă maritimă din lume după Anglia. Napoleon al III-lea a susținut cel mai mare proiect maritim al vremii, construcția Canalului Suez între 1859 și 1869. Proiectul canalului a fost finanțat de acțiunile de la bursa din Paris. Totodată a fost încurajată reconstrucția Parisului. Primul magazin universal, Bon Marche, s-a deschis la Paris în 1852 într-o clădire modestă și s-a extins rapid, veniturile sale crescând de la 450.000 de franci pe an la 20 de milioane de franci.
Nu mai vorbim de investiții în educație și armată. Soldații francezi au fost dotați cu armament modern, dar și cu o logistică superioară. În urma participării la Războiul din Crimeea (1854-1856), Franța devine o super putere europeană. Napoleon al III lea a fost un jucător activ care dorea să mențină echilibrul european prin potolirea tendințelor expansioniste rusești. Ba chiar s-a implicat și în politica central-americană, intervenind în Mexic pentru recuperarea datoriilor.
Nepotul lui Napoleon, „amicul românilor”
Napoleon al III lea are o importanță crucială pentru istoria românilor. El este omul căruia i se datorează, în parte, unificarea Principatelor Române în anul 1859. După Războiul din Crimeea a susținut fățiș și prin toate mijloacele diplomatice unirea Moldovei cu Valahia. Evident, nu dintr-o simpatie aparte pentru români, ci din motive geopolitice. De exemplu, inițial Napoleon al III lea era dispus să dea Principatele Române pe mâna Austriei, în schimbul unificării unor provincii italienești. Ulterior a sesizat, convins și de o serie de diplomați străini, dar mai ales români, că unirea Moldovei cu Valahia reprezenta o prioritate. Principatele Unite, din punctul de vedere al lui Napoleon al III lea, ar fi reprezentat un stat-tampon în fața tendințelor expansioniste rusești, dar și un factor de echilibru în zonă. Nu trebuie să excludem nici simpatia aparte nutrită de Napoleon al III lea pentru mișcările de autodeterminare națională și unificare ale popoarelor.
Adunarea ad-hoc din 1857 FOTO adevărul
„Majestatea Sa Imperială, care cel dintâi s-a pronunţat în favoarea Unirii Principatelor, va susţine această cauză neclintit, până la capăt, atâta vreme cât va fi conştient de faptul că ea reprezintă voinţa incontestabilă şi universală, dacă nu chiar unanimă, a poporului român chemat să îi ofere întregul său sprijin”, îi asigura pe revoluționarii români din exil, în 1856, ministrul francez al Afacerilor Externe, contele Alexandre Walewski.
Atât la Convenția de Pace de la Paris din 1856, dar și la Conferința de la Paris din 1858, Napoleon al III lea a susținut cauza românească. Ba chiar după falsificiarea alegerilor din Moldova, Franța amenința cu războiul. Napoleon al III lea s-a întâlnit pentru chestiunea românească și cu regina Victoria, la Osborne în 1857.
A fost obligat la concesii în detrimentul cauzei unioniste (adică să renunțe sa susținerea fățișă a unirii sub un principe străin), dar a obținut anularea alegerilor falsificate, un moment cheie în chestiunea românească. Tot Napoleon al III lea a susținut Principatele în momentele grele ale abdicării forțate a lui Cuza și l-a recomandat oamenilor politici români pe Carol de Hohenzollern, un rege providențial. Nu mai vorbim de faptul că românii au fost sprijiniți pe tot parcursul procesului de modernizare de către Napoleon al III lea, prin ambasadorii săi, mai ales în planul reformelor abordate de Cuza.
Sfârșitul celui de-al doilea mare Napoleon
Sfârșitul lui Napoleon al III lea a venit odată cu războiul cu Prusia. Cu o imagine aflată pe o bandă descendentă, împăratul francez s-a lăsat ghidat de orgolii și nu a apreciat corect forța Prusiei, ghidată cu mână de fier de marele Otto von Bismarck. A aruncat Franța într-un război care s-a sfârșit într-un mod umilitor atât pentru Napoleon al III lea, dar și pentru întreaga națiune. Francezii au fost spulberați de nemți. Parisul a fost cucerit iar regele Prusiei, s-a proclamat împărat al Germaniei în Palatul Versailles. Împăratul a fost luat prizonier după bătălia de la Sedan, pe 1 septembrie 1870 și închis într-un castel din Kassel. Pe 19 martie 1871 a fost eliberat și s-a stabilit la Chislehurst. A murit pe 9 ianuarie 1873.
Actualitate
Vreme de toamnă capricioasă: de la 20 de grade Celsius la ploi și zăpadă de 10 centimetri
Săptămâna începe cu
ploi în mai multe regiuni și o scădere a temperaturilor, mai ales în vestul și
nordul țării. La munte, la altitudini mari, va ninge, iar stratul nou de zăpadă
poate ajunge la 10 centimetri.
Vremea se răceşte şi vin ploile în Bucureşti. Foto: arhivă
Luni, 26 octombrie,
vremea va fi schimbătoare în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei ANM.
În vest și nord se răcește, iar ploile vor apărea în mai multe reprize. În
schimb, în sud-est va fi mai cald, cu temperaturi care ajung la 20 de grade în
Bărăgan. La munte, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare la
altitudini mari.
Dobrogea și Bărăganul vor avea parte de o zi în
general plăcută, cu perioade însorite și vânt slab. Dimineața, pe alocuri, se
va forma ceață. Temperaturile vor urca până la 20 de grade în zona Călărași.
În sudul Moldovei și nordul Munteniei, dimineața va fi mohorâtă, cu ceață în zonele de
câmpie. Pe parcursul zilei, cerul va fi mai mult noros, dar își vor face loc și
câteva perioade cu soare. Maximele vor ajunge la 18 grade.
În nordul Moldovei și Bucovina, vremea va fi mai ncapricioasă. După ceața din prima parte
a zilei, vor apărea ploi pe arii restrânse. La munte, la altitudini mari, va
ninge și se va depune zăpadă. La Iași și Vaslui, temperaturile maxime vor
ajunge la 16 grade.
În nordul Transilvaniei și Maramureș, cerul va fi mai mult
acoperit, iar ploile vor cuprinde numeroase localități. Temperaturile vor
scădea cu 7-8 grade față de ziua precedentă, astfel că la amiază nu vor depăși
11 grade.
În Banat și Crișana, norii vor domina
cerul și va ploua. În Banat, vântul va avea intensificări și poate ajunge la 45
km/h. După prânz, temperaturile vor urca până la 14 grade la Arad și Timișoara.
În Transilvania, dimineața va fi ceață,
mai ales în depresiuni. Apoi, cerul va rămâne în mare parte noros și va ploua
în mai multe reprize. La altitudini mari, precipitațiile vor fi sub formă de
ninsoare, iar stratul de zăpadă se va îngroșa.
În Oltenia, vremea va alterna între
perioade cu nori și intervale mai liniștite, cu ploi slabe pe alocuri. Vântul
se va intensifica în sudul și vestul provinciei, unde va atinge 45 km/h. Și
aici temperaturile vor scădea față de duminică, iar maximele nu vor trece de 15
grade.
În sudul țării, ceața va apărea local în
prima parte a zilei. Ulterior, norii se vor înmulți și sunt posibile câteva
ploi izolate, dar vor exista și perioade cu soare. Temperaturile maxime vor
ajunge la 17 grade.
În Capitală
În București, cerul
va fi înnorat în prima parte a zilei, apoi norii se vor mai risipi. Spre seară
și în timpul nopții sunt așteptate ploi slabe, cu o cantitate de apă de 2-4
litri pe metru pătrat.
Vântul va sufla slab
până la moderat, iar temperatura maximă va fi de 15-16 grade. Noaptea, valorile
termice vor coborî la 8-9 grade.
Potrivit
Administrației Naționale de Meteorologie, ploile vor continua în Capitală până
miercuri la prânz. Dacă luni precipitațiile vor fi slabe și de scurtă durată,
de marți sunt așteptate ploi mai consistente, iar temperaturile vor scădea
treptat.
La munte
La munte, vremea se
va răci, iar ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare la altitudini
mari. Meteorologii estimează că se va depune un strat nou de zăpadă de 5-10
centimetri.
În zonele de creastă
ale masivelor din sudul țării, vântul va sufla puternic, cu viteze de 60-70
km/h.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-26T09:42:05.236Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/meteo/vreme-de-toamna-capricioasa-de-la-20-de-grade-2566544.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”meteo”,”vreme-de-toamna-capricioasa-de-la-20-de-grade-2566544.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/meteo/vreme-de-toamna-capricioasa-de-la-20-de-grade-2566544.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Aurul ar putea atinge un nou record. Ce îl poate face să se scumpească din nou
După creșterea spectaculoasă de la începutul anului și
corecția puternică din lunile următoare, aurul ar putea reveni pe
o traiectorie ascendentă. Cererea băncilor centrale,
incertitudinile geopolitice și semnalele privind o posibilă
schimbare de abordare în Germania se numără printre factorii
urmăriți de investitori. Evoluția dobânzilor și a dolarului va
conta însă decisiv pentru atingerea unui nou record.
Experţii se aşteaptă ca aurul să atingă noi preţuri record Foto: arhivă
Aurul a urcat la aproximativ 5.500 de dolari pe uncie la sfârșitul
lunii ianuarie 2026, după care a urmat o corecție puternică. La 23
octombrie, cotația spot se situa în jurul valorii de 4.013 dolari
pe uncie, pe fondul unor noi presiuni asupra pieței, însă experții se așteaptă la un nou maxim istoric.
O revenire spre noi maxime ar putea fi susținută de tensiunile
geopolitice, de cererea pentru active considerate refugiu și de
continuarea achizițiilor din partea băncilor centrale. În sens
contrar, dobânzile ridicate pot face obligațiunile mai atractive în
raport cu aurul, care nu generează dobândă, iar evoluția
dolarului poate influența cererea internațională.
Prognozele analiștilor diferă și trebuie privite ca estimări,
nu ca certitudini. Unele scenarii iau în calcul o revenire a
cotației spre 5.000 de dolari pe uncie în următoarele 12 luni,
însă atingerea unui nou record va depinde de evoluția economiei, a
piețelor financiare și a riscurilor geopolitice.
De ce contează achizițiile băncilor centrale
Băncile centrale sunt printre cei mai importanți cumpărători
de aur, iar deciziile lor pot influența echilibrul dintre cerere și
ofertă. Pentru unele instituții, metalul prețios reprezintă o
modalitate de diversificare a rezervelor și de reducere a expunerii
la anumite riscuri financiare și geopolitice.
Sondajul anual al World Gold Council, publicat în iunie 2026,
arată că 45% dintre administratorii de rezerve chestionați se
așteptau să majoreze deținerile de aur ale propriilor instituții
în următoarele 12 luni. Proporția a fost cea mai ridicată de la
începutul sondajului. În total, cercetarea a înregistrat 76 de
răspunsuri din partea băncilor centrale, deși numărul
respondenților a variat în funcție de întrebare.
Shaokai Fan, responsabil pentru relația cu băncile centrale la
World Gold Council, a declarat că „cererea de aur din partea
băncilor centrale rămâne pe o traiectorie ascendentă”, indicând
atât numărul record de respondenți care intenționau să-și
majoreze rezervele, cât și așteptările privind creșterea
deținerilor globale ale sectorului oficial.
Rezultatele sondajului arată că interesul pentru aur nu se
limitează la evoluția prețului. Băncile centrale iau în calcul
rolul metalului în perioade de criză, păstrarea valorii pe termen
lung și diversificarea portofoliilor. Totuși, intențiile declarate
nu garantează că toate achizițiile planificate vor fi realizate.
Ce spune președintele Bundesbank despre rolul
aurului
Un semnal important a venit din partea lui Joachim Nagel,
președintele Bundesbank, care a abordat rolul aurului în
administrarea rezervelor într-un discurs susținut la Global
Precious Metals Conference.
De ce continuă să crească prețul aurului. Metalul prețios a atins un nou record: 4.000 de dolari uncia
Nagel a explicat că randamentele mai mari ale obligațiunilor
guvernamentale le-au sporit atractivitatea, dar că nivelul ridicat
al datoriei publice a alimentat preocupările legate de riscul de
credit. În același timp, riscurile geopolitice continuă să
influențeze deciziile privind administrarea rezervelor.
„Creșterea recentă a randamentelor obligațiunilor
guvernamentale la nivel global a sporit din nou atractivitatea
relativă a titlurilor de datorie. În același timp, nivelurile mai
ridicate ale datoriei au amplificat preocupările privind riscul de
credit al acestor active. În plus, riscurile geopolitice vor
continua probabil să influențeze deciziile privind administrarea
rezervelor”, a spus Nagel.
Președintele Bundesbank a subliniat și că aurul fizic nu
depinde de un emitent sau de o contraparte care trebuie să-și
onoreze obligațiile și că poate contribui la diversificarea
rezervelor. Într-un context în care sancțiunile financiare și
tensiunile geopolitice au devenit preocupări importante pentru
administratorii de rezerve, aceste caracteristici pot căpăta o
importanță suplimentară.
Declarațiile lui Nagel nu reprezintă însă un anunț că
Bundesbank va cumpăra mai mult aur. Ele indică argumentele
economice și geopolitice care pot influența strategiile băncilor
centrale. O eventuală schimbare concretă a politicii de rezervă a
Germaniei ar putea fi urmărită atent de investitori, dar nu trebuie
confundată cu o decizie deja luată.
Ce așteaptă piața de la băncile centrale din
Europa de Vest
Victor Dima, director Tavex România, consideră că
piața aurului se află într-o etapă de acumulare după corecția
de la începutul anului și că o revenire susținută ar necesita
achiziții din partea mai multor categorii de investitori.
„Ne aflăm într-o etapă de acumulare, după corecția
neașteptată înregistrată la începutul acestui an. Pentru a
susține o nouă creștere, este nevoie să vedem achiziții din
partea mai multor categorii de investitori, iar semnalul transmis de
băncile centrale, care sunt cei mai mari jucători din piață, este
deosebit de important”, a declarat Dima.
Reprezentantul Tavex consideră că implicarea băncilor centrale
din Europa de Vest ar putea transmite un semnal puternic pieței și
ar putea accelera creșterea prețurilor. Deocamdată, această
posibilitate rămâne un scenariu, nu o confirmare că instituțiile
respective și-au schimbat efectiv strategia.
Dacă interesul băncilor centrale se va reflecta în achiziții
suplimentare, iar cererea investitorilor va crește în paralel,
aurul ar putea beneficia de un nou impuls. Evoluția va depinde însă
și de condițiile financiare, în special de dobânzi și de dolar.
Cum se reflectă evoluția internațională în
prețul din România
Pentru cumpărătorii din România, cotația internațională nu
este singurul element care determină prețul aurului în lei.
Contează și cursul valutar, astfel că evoluția metalului pe
piețele externe și cea a leului față de dolar pot influența
împreună prețul local.
În România, prețul de referință al gramului de aur a atins
752,0815 lei la 2 martie 2026. Valoarea oferă un reper pentru
evoluția locală, însă următoarea mișcare va depinde de cotația
internațională și de cursul de schimb.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-26T03:12:09.486Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/economie/aurul-ar-putea-atinge-un-nou-record-ce-il-poate-2566088.html”,”pathArray”:[„”,”economie”,”aurul-ar-putea-atinge-un-nou-record-ce-il-poate-2566088.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/economie/aurul-ar-putea-atinge-un-nou-record-ce-il-poate-2566088.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Secțiile de vot s-au închis în Serbia. Prezența depășise 64% până la ora 18.00. Jandarmeria a împânzit centrul Belgradului
Sârbii s-au mobilizat la urne pentru alegerile parlamentare anticipate, iar prezența la vot a depășit-o pe cea finală de la scrutinul precedent cu două ore înainte de închiderea secțiilor. În centrul Belgradului, forțele de ordine au fost suplimentate înainte de anunțarea primelor estimări privind rezultatul alegerilor.
Sârbii s-au mobilizat la urne pentru alegerile parlamentare anticipate. Foto: Facebook/Cătălin Tolontan
Secțiile de votare s-au închis la ora locală 20.00. Potrivit Comisiei Electorale din Serbia, prezența la urne ajunsese la 64,9% până la ora 18.00. Un nivel mai ridicat al participării a fost înregistrat doar la alegerile din 1990, când prezența a fost de 71,4%, și la cele din 1992, când a ajuns la 69,7%.
Scrutinul este marcat de confruntarea dintre partidul naționalist asociat fostului președinte Aleksandar Vučić, aflat de aproximativ 12 ani la conducerea țării, și Lista Studenților, o mișcare apărută în urma protestelor împotriva corupției și a tendințelor autoritariste ale puterii.
Alegerile anticipate au fost convocate în septembrie, după aproape doi ani de manifestații declanșate de tragedia din gara orașului Novi Sad. În noiembrie 2024, acoperișul exterior al clădirii s-a prăbușit, provocând moartea a 16 persoane. Incidentul a alimentat nemulțumirea publică și acuzațiile privind corupția și lipsa de responsabilitate a autorităților.
Primele estimări, așteptate după închiderea urnelor
Nu au fost organizate exit-polluri pentru acest scrutin. Primele estimări urmează să fie publicate în aproximativ o oră și jumătate după închiderea secțiilor, potrivit publicației The Guardian. Acestea vor fi realizate de CeSID/Ipsos și CRTA, pe baza datelor colectate din secțiile de votare în care organizațiile au avut observatori.
Între timp, măsurile de securitate au fost intensificate în capitala Serbiei. Înainte de închiderea urnelor, mai multe vehicule ale jandarmeriei au fost poziționate pe o cale de acces către Administrația Prezidențială. Dispozitivele de ordine publică au fost suplimentate și în apropierea Comisiei Electorale și a sediului televiziunii publice.
Cozi uriașe la alegerile din Serbia. Aleksandar Vučić a așteptat aproape două ore pentru a vota
Alegerile anticipate din Serbia au atras un număr mare de alegători încă din primele ore ale dimineții, când s-au format cozi lungi în fața secțiilor de votare din mai multe orașe. Printre cei care au așteptat pentru a-și exprima opțiunea electorală s-a numărat și Aleksandar Vučić, care a stat aproape două ore la rând alături de soția sa, în Belgrad.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-25T21:03:06.081Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-externe/europa/sectiile-de-vot-s-au-inchis-in-serbia-prezenta-2566457.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”sectiile-de-vot-s-au-inchis-in-serbia-prezenta-2566457.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/sectiile-de-vot-s-au-inchis-in-serbia-prezenta-2566457.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Comunicateacum 2 zileOutsourcing von IT-Dienstleistungen in Deutschland: Ihre Lösung mit Feel IT
-
Uncategorizedacum 2 zileIT Outsourcing Services in Switzerland: Boost Your Business Efficiency
-
Uncategorizedacum 2 zileLes services de gestion IT de Feel IT : Optimisation et sécurité pour votre entreprise
-
Actualitateacum 3 zileScandalul Mihail Neamțu – Theodor Paleologu continuă. Cei doi intelectuali se lovesc sub centură: „O canalie cretină”
-
Actualitateacum 3 zileUn stat european vrea să înlocuiască ziua de lucru de 8 ore cu ture de 12 ore. Ce schimbări se pregătesc pe piața muncii
-
Breakingacum 3 zileGigi Becali, mărturisire neașteptată despre microfoanele din casă. Ce a făcut latifundiarul din Pipera când a descoperit că e ascultat
-
Breakingacum 2 zileRadiografia unei toamne electorale în Europa: Serbia, Bulgaria și Spania își reconfigurează viitorul politic la urne
-
Actualitateacum 2 zileSuplimentele cumpărate de milioane de oameni nu protejează creierul de Alzheimer, arată un studiu de lungă durată





