Breaking
Profesorii cer din nou o revoluție în sistem
Premieră istorică în cei 35 de ani care au trecut de la Revoluție. Luni, 8 septembrie, noul an școlar a fost inaugurat cu sălile goale și fără aerul de sărbătoare obligatoriu în prima zi de școală. Mulți profesori din toată țara s-au alăturat protestului de anvergură organizat în Capitală, de la Palatul Victoria sindicaliștii și simpatizanții lor plecând în marș spre Palatul Cotroceni. Profesorii îi solicită președintelui în funcție să asculte doleanțele lor și să contribuie la o reformă reală în învățământ, avertizând că cea impusă de Guvernul Bolojan este una ”sinucigașă”.
Principalele sindicate din învățământ – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” – au decis boicotarea festivităților din 8 septembrie.
Daniel David, cinic la adresa protestatarilor
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a ieșit cu declarații, considerând că protestul profesorilor, în actualul context de constrângeri fiscal-bugetare. Ministrul este „neinspirat și complet nerealist”. Ministrul a precizat că participă la discuțiile sindicaliștilor cu președintele.
La protest participă și studenții. „Ministrul Educației, ia-ți un part-time dacă vrei”, scandează aceștia cu referire directă la Daniel David. De altfel, ministrul a făcut obiectul unor proteste ale studenților și profesorilor și în timpul acestei veri.
La fel ca în 2023, profesorii au strigat pe podul Basarab: România, trezește-te
Peste 10.000 de profesori au plecat, de la 12.00, în marș spre Cotroceni, circulația fiind blocată simultan pe mai multe artere. Sindicaliștii au traversat Podul Basarab, la fel ca pe 9 iunie 2023, când s-au aflat în grevă generală timp de 3 săptămâni.
Odată ajunsă la Cotroceni, coloana de manifestanți s-a dezlănțuit. S-a suflat din vuvuvele și s-au strigat numeroase slogane de revoltă împotriva crizei din educație, perpetuată de ultimele guvernări și adusă la apogeu de politicile fiscale ale Cabinetului Ilie Bolojan, arată sindicaliștii.
”Dane, hai afară să vorbim de școală”, s-a strigat în fața reședinței oficiale a președintelui, relatează reporterul Gândul, Alex Tudor, de la fața locului. Un alt refren intens folosit este „Jos Guvernul Bolojan!”, mai scandează aceștia. În final, Nicușor Dan s-a întâlnit cu sindicatele la Cotroceni, de la ora 13:40.
Greva de o lună din 2023, un semi-eșec sub auspiciile României educate
În 2023, profesorii au fost în grevă generală aproape o lună, bulversând calendarul educațional, dar și traficul Capitalei. La acel moment, pe finalul de mandat al lui Klaus Iohannis, cadrele didactice și-au cerut toate drepturile. Deși sindicaliștii din educație s-au întâlnit în repetate rânduri cu premierul de la acel moment, Marcel Ciolacu, cu ministrul Educației și cu cel al Muncii, dascălii nu au fost convinși că au motive reale pentru a reveni în clase.
Protest al profesorilor în anul 2023
După o lună de proteste, sindicaliştii din Educaţie s-au arătat nemulţumiţi de măsurile Guvernului, chiar şi după adoptarea Declaraţiei privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, document publicat în Monitorul Oficial.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI
Școala a început cu 10.000 de profesori în stradă. Nicușor Dan și-a dus copilul, pe vârfuri, la școală. Discuțiile cu profesorii s-au încheiat
Azi începe cel mai controversat nou an școlar. Proteste, săli goale și lipsa sărbătorii
Breaking
Statele Unite și UE fac front comun în cursa pentru mineralele rare. Occidentul vrea să reducă dependența de China
Statele Unite și Uniunea Europeană au oficializat vineri un parteneriat strategic și un plan de acțiune pentru securizarea lanțurilor de aprovizionare cu minerale critice. Acest pas marchează o colaborare într-un sector care este vital pentru tehnologiile verzi, auto și apărare, în contextul în care China deține un monopol asupra mineralelor rare la nivel mondial.
Documentul oficial a fost semnat la Washington de către Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, și Comisarul European pentru Comerț și Securitate Economică, Maroš Šefčovič.
„Acest lucru demonstrează o conștientizare și un angajament tot mai mare în întreaga lume, în special în rândul aliaților noștri din Occident și din Europa, cu privire la importanța lanțurilor de aprovizionare și a mineralelor critice pentru succesul economiilor noastre și, de altfel, pentru securitatea noastră națională. Supraconcentrarea acestor resurse, faptul că sunt dominate de unul sau două locuri, reprezintă un risc inacceptabil”, a spus Marco Rubio.
Deși China nu este numită explicit în documente, inițiativa vizează direct diminuarea controlului Beijingului asupra procesării mineralelor esențiale. Acest acord face parte dintr-o strategie mai largă a administrației Trump de a construi un bloc comercial preferențial cu aliații occidentali și, în acest sens, au fost semnate planuri similare cu Japonia și Mexic.
Occidentul se coalizează împotriva monopolului Chinei asupra mineralelor rare
China deține în prezent un control cvasi-total asupra lanțului de aprovizionare pentru mineralele critice, esențiale pentru tehnologiile moderne. Chiar dacă unele minerale rare se găsesc în diferite părți ale lumii, China controlează etapa de rafinare. Chinezii procesează aproximativ 85-90% din totalul global de minerale rare.
Spre deosebire de Occident, care s-a concentrat pe profituri imediate și a externalizat industriile poluante, Beijingul a investit masiv în acest sector încă din anii 1990.Au subvenționat companiile de stat pentru a menține prețurile scăzute, scoțând astfel concurența de pe piață.
Companiile chineze dețin cote majoritare în minele de cobalt din Republica Democrată Congo, care furnizează 70% din cobaltul mondial, și în „triunghiul litiului” din America de Sud. Acest monopol îi oferă Beijingului, pe lângă un avans în dezvoltarea tehnologiei, și o pârghie în negocierile diplomatice. Spre exemplu, recent, chinezii au introdus licențe de export pentru galiu, germaniu și grafit, necesare pentru producția de cipuri, ca răspuns la restricțiile comerciale introduse de Donald Trump.
Recomandările autorului:
SUA și Iran revin la masa negocierilor. Donald Trump a trimis eșalonul doi la discuții cu iranienii la Islamabad
Șeful Pentagonului declară că Statele Unite „nu se bazează pe Europa” în războiul din Iran. „America și lumea liberă merită aliați capabili“
După ce SUA nu s-au mai implicat în războiul din Ucraina, Zelenski a anunțat că își va dezvolta propria industrie de apărare
Breaking
Dacă UE impune ca telefoanele mobile să aibă baterii interschimbabile, de ce nu vor respecta asta și următoarele iPhone-uri?
Începând cu februarie 2027, toate telefoanele mobile vândute pe teritoriul Uniunii Europene trebuie să aibă baterii cu o durată mai lungă de viață pentru a rezista la un număr mai mare de cicluri de încărcare și fără a pierde din capacitate, scrie El Economista.
În același timp, va fi obligatoriu, așa cum era cazul în trecut, ca utilizatorii să își poată înlocui singuri bateriile, întrucât defecțiunile bateriei sunt principalul motiv pentru înlocuirea dispozitivelor.
Până la ora actuală, telefoanele noastre mobile au fost dispozitive unibody, adică sunt compacte și pot fi deschise pentru a scoate bateria doar folosind unelte specifice.
Însă, începând cu 2027, acest lucru se va schimba, iar dreptul la reparații va deveni obligatoriu, modificând pentru totdeauna telefoanele mobile și oferind utilizatorilor șansa de a prelungi durata de viață a smartphone-urilor lor, reducând deșeurile electronice pe care le generăm.
Există însă și o „capcană” în reglementări: unii producători vor primi o „scutire”, dacă îndeplinesc două condiții cumulative. În primul rând, dispozitivul trebuie să aibă cel puțin certificarea IP67, ceea ce înseamnă că trebuie să fie rezistent la apă și praf.
În al doilea rând, bateria sa trebuie să își păstreze cel puțin 80% din capacitatea inițială după 1.000 de cicluri de încărcare completă. Acest lucru este valabil la toate smartphone-urile Apple de la iPhone 15 încoace, precum și de alte modele high-end de la mărci precum OPPO, Google Pixel și Samsung.
De aceea, măsura UE ar putea fi insuficientă, întrucât, dacă obiectivul UE este de a se asigura că orice utilizator își poate repara smartphone-ul fără a fi nevoie de unelte specializate, pentru un procent mare dintre ei acest lucru va fi în continuare imposibil.
Autorul recomandă:
Începând cu 2027, toate telefoanele mobile se vor schimba pentru totdeauna: va fi obligatorie înlocuirea bateriei în UE
Breaking
Victor Negrescu atrage atenția asupra riscurilor economice pentru România în lipsa unui buget european solid
România trebuie să susțină clar câteva priorități esențiale:
• Menținerea unor politici de coeziune și agricultură puternice, bine finanțate și separate, nu diluate în mecanisme centralizate care reduc transparența și predictibilitatea, inclusiv creșterea subvențiilor pentru fermieri.
• Alocări mai mari pentru educație, competențe și tineri. Europa nu poate fi competitivă fără investiții serioase în oameni. Creșterea bugetului Erasmus+ și o alocare de minimum 20% pentru aceste componente în programele compatibile.
• O finanțare europeană solidă pentru sănătate. O Europă puternică are nevoie de cetățeni sănătoși, iar acest domeniu trebuie să fie vizibil și protejat în buget. Chiar ieri, în calitatea mea de raportor al opiniei Comisiei SANT cu privire la viitoarele planuri naționale, am solicitat 35 de miliarde de euro.
• Simplificare, nu mai multă birocrație. Fondurile europene trebuie să ajungă mai rapid la beneficiari. Menținerea regulii N+3 pentru anvelopa națională.
• Menținerea alocării de 60 de miliarde de euro pentru țara noastră. Pentru acest lucru este nevoie de noi resurse proprii pentru bugetul UE, care să nu pună presiune pe cetățeni, ci să valorifice corect activitățile economice la nivel european.
• Programele europene precum Fondul European de competitivitate trebuie să includă o distribuție geografică echitabilă și inițiative de interes pentru România, pe care țara noastră să le poată coordona.
• Proiecte și inițiative de anvergură europeană lansate de România: Centrul European de Competențe Cibernetice, Hubul European de Securitate la Marea Neagră, proiecte de infrastructură (transport și energie) pentru interconectarea cu statele din regiune, Black Sea AI Gigafactory și Institutul de Cercetare în AI, o nouă fază de finanțare pentru Laserul de la Măgurele și proiectul Danubius-RI, cofinanțarea unor investiții industriale de mare anvergură etc.
În același timp, trebuie să fim atenți la riscuri: tendința de centralizare excesivă, reducerea rolului societății civile și a autorităților locale, condiționarea fondurilor europene de reforme și posibilitatea ca prioritățile naționale să fie diluate. România are nevoie de un buget european ambițios, echilibrat și orientat spre rezultate. Nu putem accepta un compromis care slăbește dezvoltarea noastră pe termen lung. Este momentul să ne susținem interesele cu fermitate, dar și cu responsabilitate europeană”, a precizat Victor Negrescu.
-
Breakingacum 2 zileDupă 12 ore de chin politic, ziua de ieri se închide fără nicio concluzie. Nicușor Dan îndeamnă la răbdare, partidele se bat pentru putere
-
Actualitateacum 3 zilePensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat
-
Breakingacum 2 zilePolitico: Criză de eficiență în UE. Cum au ajuns summiturile liderilor europeni să fie tot mai greu de gestionat, mai ales în situații critice
-
Actualitateacum 3 zileSindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
-
Actualitateacum 2 zileLamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty
-
Actualitateacum 2 zileCe este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos
-
Actualitateacum 2 zileTensiuni în Strâmtoarea Ormuz: Trei nave au fost atacate în serie. Gardienii Revoluției iraniene, suspectați de deschiderea focului
-
Breakingacum 2 zileDan Dungaciu: „Germania își învălui tancurile în steagul UE pentru a ascunde intenția de înarmare care va declanșa toate alarmele la nivel mondial”




