Breaking
Oana Gheorghiu își pune cenușă în cap cu postarea cu „golanii” de la Casa Albă. Primul mesaj al cofondatoarei Dăruiește Viața, după ce Grindeanu a cerut retragerea ei din funcția de vicepremier
Numirea Oanei Gheorghiu, cofondatoarea Dăruiește Viața, de către premierul Ilie Bolojan viceprim-ministru, în locul lui Dragoș Anastasiu, a stârnit diverse controverse pe scena politică. Reamintim faptul că Sorin Grindeanu a cerut public marți seara retragerea acesteaia, după ce în luna februarie a transmis un mesaj virulent pe rețelele de socializare, în care i-a criticat pe Donald Trump și J.D. Vance, în contextul primei întâlniri tensionate, dintre președintele Zelenski și liderul de la Casa Albă, desfășurată la Washington, în luna februarie. Acum este așteptată undă verde din partea președintelui Nicușor Dan, pentru ca Oana Gheorghiu să își preia atribuțiile.
Oana Gheorghiu și-a exprimat atunci indignarea față de atitudinea președintelui Donald Trump și al vicepreședintelui J.D. Vance față de liderul ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul întâlnirii de la Casa Albă din luna ferbruarie.
„Narcisismul, nebunia și impostura distrug lumea. Să faci sluj în fața unui dictator criminal și să calci în picioare un om deja aflat în cea mai vulnerabilă situație, asta înseamnă să fii un caracter mizerabil. Un caracter mizerabil, care a ajuns să conducă o țară, care a fost cândva mare. Este incredibil prin ce trece Володимир зеленський, Volodimir Zelenski este incredibil cum doi golani, ajunşi la Casa Albă, tratează un om”, a scris Oana Gheorghiu la acea vreme.
Oana Gheorghiu, cofondatoarea Dăruiește Viața
Ce spune Oana Gheorghiu după controversele din jurul numirii ei în funcția de vicepremier
„Nimic din ceea ce am scris pe pagina mea personală de Facebook înainte de preluarea funcției de vicepremier nu angajează în niciun fel statul român sau Guvernul României.
Toate comentariile și postările mele au reprezentat opiniile personale ale unui cetățean român, membru al societății civile, care s-a exprimat pe contul său de social media, în anumite situații, în virtutea dreptului său la liberă exprimare.
Postarea care a stârnit acum reacții critice a fost făcută într-un context emoțional foarte încărcat, întâlnirea din februarie, din Biroul Oval, cu președintele Zelenski, ceea ce a avut un impact direct asupra modului în care a fost formulată. Nu am fost singura care a fost tulburată de acel eveniment.
Desigur, privind înapoi, nu aș mai scrie în aceiași termeni, chiar și fără să fiu numită într-o funcție publică.
Dincolo de emoțiile de moment, rămâne respectul meu profund pentru Statele Unite ale Americii, recunoștința pentru contribuția pe care SUA au avut-o constant la securitatea euro-atlantică, deci, implicit, și a României, precum și încrederea în parteneriatul strategic dintre România și SUA.
Dacă voi fi numită în funcția de vicepremier, voi susține și voi reprezenta cu loialitate poziția Guvernului României în relația cu SUA și cu Administrația Trump”, este reacția Oanei Gheorghiu, pe pagina sa de facebook.
Sursă foto: Colaj Gândul
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Breaking
Motivul pentru care mașini precum Arora se aprind ca torțele și mori cu zile
O femeie a murit vineri carbonizată într-o mașină electrică produsă în Turcia, iar foarte mulți români se întreabă cât de sigure mai sunt aceste vehicule. Mai ales că vorbim de adevărate cutiuțe pe patru roți. Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat în exclusivitate pentru Gândul de ce mașinile electrice și ieftine se pot aprinde foarte repede. Așa-zisa mașină care a ars vineri, Arora S2, fabricată în Turcia, a invadat România.
„Problema se pune în felul următor: cu cât mașina este mai sofisticată, cu cât mașina este mai avansată, cu cât are mai multă electronică, sau este mașină electrică, cu atât riscul de a se produce o avarie, precum un scurt-circuit care poate să ducă la un incendiu, cu atât riscul este mai mare. Extrapolând puțin, dacă vorbim de un tractor din timpul comunismului, nu lua foc niciodată, nu avea ce să se strice, iar toată fierătania nu putea să ardă. Mai mult, mașinile din ziua de azi sunt făcute din foarte multe materiale plastice. Aceste materiale pot fi ignifuge, dar costă enorm de mult. Și atunci, mașinile ieftine sunt făcute din materiale care ard pur și simplu. Ca atare, cu cât mașina este mai ieftină, cu atât riscul de avarie și de incendiu este mai mare. Ieftin și bun nu există”, a precizat Titi Aur pentru Gândul.
Ieșirea din spate la Arora se face doar prin împingerea scaunului din față
Expertul în conducere defensivă a explicat apoi de ce se poate muri cu zile în vehicule precum cel care a ars vineri în cartierul Crângași din București.
„Pe de altă parte, noi nu suntem obișnuiți să ne prăgătim pentru cazuri speciale. Nu facem cursuri de prim-ajutor. Nu ne gândim că mașina ar putea să se răstoarne. Nu știm cum să ieșim din mașină dacă rămânem cu capul în jos, sau mai rău, dacă ia foc mașina. Nimeni nu s-a gândit ce trebuie să facă în cazul în care această mașinuță ia foc. Sau cum trebuie să iasă din ea, mai ales persoanele din spate. Dacă nu știm cum să reacționăm, intrăm în panică. Panica te face de cele mai multe ori să iei decizii greșite și să faci gesturi total incorecte. De exemplu, în loc să tragi de scaun în față, tragi în spate, sau în loc să scoți centura, apeși greșit pe buton. Asta pentru că în România nu se fac cursuri pentru a preveni astfel de evenimente”, a mai explicat Titi Aur.
O femeie a murit carbonizată într-o mașină electrică după un incendiu care a cuprins trei autoturisme pe o stradă din Sectorul 6.
Femeie lipsită de șansă, moarte cumplită
Mașina electrică s-a aprins în mers, iar șoferul a oprit lipit de alte două vehicule. Bărbatul de la volan a apucat să coboare din mașină. Femeia care se afla în spate nu a reușit să iasă, pentru că scaunul din față nu a fost tras la timp. Practic, femeia a fost lipsită de șansă.
Arora S2 se vinde pe zeci de site-uri din România
Arora S2, mașina electrică în care vineri o femeie a murit arsă de vie în București este vândută în continuare pe zeci de site-uri din țara noastră. Este vorba de platforme de comerț intermediar. Dar și de vânzători direcți. În ceea ce privește producătorul vehiculului care a luat foc, acesta este pe locul 2 în Turcia în ceea ce privește vânzările de motociclete. Arora se remarcă spectaculos și pe segmentul de cvadricicluri, cum este și mașinuța electrică implicată în tragedia de vineri. Prețul mediu al „jucăriei” mortale este de 7 mii de euro pe site-urile din România.
Acestea sunt câteva site-uri care vând Arora S2:
Două dintre principalele firme care se ocupă de comercializarea acestor vehicule, pe mai multe site-uri, sunt Eurodinamic și Artemis.
Eurodinamic, din Dolj, are 46 de salariați, iar în 2024 a declarat afaceri de peste 35 de milioane de lei (aproape 7 milioane de euro).
În ceea ce privește Artemis SRL, cu sediul în Alba Iulia, societatea a raportat în 2024 o cifră de afaceri de peste 3,6 milioane de lei.
Autorul recomandă:
O femeie a ars de vie, blocată într-o mașină electrică în București. Un bărbat a reușit să se salveze, dar a fost răni
Breaking
Ambasada României în SUA anunță că Nicușor Dan participă la Consiliul de Pace al lui Trump: „Participarea subliniază sprijinul României”
Președintele României, Nicușor Dan, va fi prezent la reuniunea Consiliului pentru Pace organizată la Washington, eveniment convocat de președintele Donald Trump. România va participa în calitate de observator, într-un demers care reconfirmă angajamentul țării noastre pentru dialog, stabilitate și cooperare internațională.
Președintele României va participa la Consiliul pentru Pace de la Washington
Participarea șefului statului la acest congres a fost confirmată de Ambasada României din Statele Unite, printr-o postare pe Facebook în care a precizat:
”Președintele României, Nicușor Dan, va participa la viitoarea reuniune a Consiliului pentru Pace de la Washington, convocată de președintele Donald Trump.
România va lua parte în calitate de observator, reafirmându-și angajamentul față de dialog, stabilitate și implicare internațională constructivă.
Participarea președintelui subliniază sprijinul principial al României pentru eforturile diplomatice menite să promoveze pacea și să consolideze cooperarea între națiuni, menținând totodată parteneriatul strategic cu Statele Unite”.
O astfel de invitație subliniază că parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite va continua.
Recomandările autorului:
Breaking
Trump l-a asigurat pe Netanyahu că va sprijini atacurile Israelului asupra Iranului dacă negocierile nucleare eșuează
Donald Trump l-a asigurat pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timpul vizitei acestuia de la Mar-a-Lago din decembrie, că Statele Unite vor sprijini atacurile israeliene asupra programului de rachete balistice al Iranului dacă nu se ajunge la un acord între Washington și Teheran cu privire la programul nuclear, au anunțat două surse familiarizate cu situația pentru CBS News.
Trump a precizat că susținerea militară este condiționată de incapacitatea de a ajunge la un „acord bun” cu Iranul, care să includă nu doar programul nuclear, ci și limitarea drastică a rachetelor balistice. Discuțiile interne de la Washington, care au implicat oficiali militari și de informații, s-au concentrat pe modul în care SUA ar putea asista Israelul, incluzând realimentarea în aer a aeronavelor și obținerea permisiunilor de survol peste țări terțe.
Pentagonul ia în considerare o nouă rundă de atacuri
Recent, jurnaliștii CBS News au aflat că oficiali din armata americană și cei din comunitatea de informații au început să ia în considerare posibilitatea de a sprijini o nouă rundă de atacuri israeliene asupra Iranului.
Nu este clar ce țări ar acorda permisiunea de survolare a SUA pentru realimentarea aeronavelor israeliene în vederea unui potențial atac. Iordania, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au declarat public că nu vor permite ca spațiul lor aerian să fie folosit pentru niciun atac asupra Iranului sau pentru atacuri iraniene asupra oricărei alte țări.
Statele Unite au trimis un al doilea portavion american, USS Gerald R. Ford, împreună cu flotila sa de nave de război în Orientul Mijlociu. Această mișcare ar plasa o putere de foc formidabilă în raza de acțiune a Iranului într-un moment de tensiune sporită.
Marco Rubio preferă diplomația
SUA și Iranul urmează să organizeze o a doua rundă de discuții nucleare la Geneva, marți, în efortul de a ajunge la un acord care să prevină războiul. Secretarul de Stat Marco Rubio a declarat duminică faptul că preferă diplomația în privința Iranului și a confirmat că trimisul special american, Steve Witkoff, și Jared Kushner călătoresc în Europa „pentru a avea întâlniri importante” cu oficialii iranieni.
Dacă nu se ajunge la o înțelegere, situația va fi „foarte, foarte traumatizantă” pentru Iran
Zilele trecute, Donald Trump a menționat că Statele Unite trebuie să încheie un acord cu Iranul și a estimat că acest lucru s-ar putea întâmpla în următoarea lună. Trump le-a menționat cu această ocazie jurnaliștilor că negocierile trebuie să continue pentru a vedea dacă se poate ajunge la o soluție „corectă și bună”. În caz contrar, dacă nu se va ajunge la o înțelegere, situația va fi „foarte, foarte traumatizantă” pentru Iran. Acesta a făcut trimitere la atacurile anterioare asupra facilităților nucleare iraniene și a sugerat că un eșec al discuțiilor va duce la o „fază a doua”.
Recomandările autorului:
„Europa este un gigant adormit”. Keir Starmer îndeamnă la Conferința de Securitate de la München la trezire militară și la un NATO mai european
Statele Unite l-au capturat pe Maduro cu ajutorul inteligenței artificiale. Pentagonul a folosit modelul Claude în timpul raidului din Venezuela
Zelenski și Orban, replici tăioase în marja Conferinței de la München. După ironia la adresa mărimii burții lui Orban, premierul maghiar ripostează
-
Actualitateacum 2 zileȘoferul din Iași care a ucis un bărbat pe trecerea de pietoni în 2021 nu scapă de pușcărie. ICCJ menține pedeapsa de 5 ani cu executare
-
Actualitateacum 3 zilePoliția de Frontieră Giurgiu dă spre adopție un câine de serviciu retras din activitate. Ciobănescul german are 2 ani
-
Actualitateacum 2 zileCum a devenit zodiacul un instrument de autocunoaștere pentru Generația Z
-
Actualitateacum 3 zileDans la bară marca Serena Williams. Mișcări fără rețineri din partea americancei, în clipul care a încins internetul
-
Actualitateacum 2 zilePovestea bolșevicului considerat responsabil de moartea a milioane de oameni și care a semnat răpirea Basarabiei
-
Actualitateacum 2 zileDovezi tot mai numeroase că Epstein a fost ucis: un misterios fulger portocaliu și medicul care spune că a fost strangulat
-
Actualitateacum o ziCristi Chivu a rupt blestemul! Victorie mare cu Juventus: primul derby câștigat în cariera sa de antrenor
-
Actualitateacum o ziRadu Miruță anunţă un acord bilateral cu Tokyo, după întâlnirea cu omologul său japonez, la Munchen




