Connect with us

Breaking

Petrecere în lumea interlopă după ce temutul Costel Litrașu a fost eliberat din închisoare

Publicat

pe

Petrecere în lumea interlopă după ce temutul Costel Litrașu a fost eliberat din închisoare

Temutul lider interlop Costel Litrașu a fost eliberat din penitenciar de către magistrații Tribunalului Dâmbovița, după ce, inițial, instanța Judecătoriei Moreni i-a respins cererea de liberare condiționată. Bărbatul a organizat o petrecere într-un local de lux, la care au fost invitați mai mulți membri marcanți ai lumii interlope din București și Ilfov.

Originar din Chiajna, Costel Constantin Raicu, zis Costi Litrașu, este considerat de către autorități drept unul dintre cei mai brutali lideri interlopi ilfoveni. Până să se impună ca lider, Litrașu a stat mai întâi în umbra lui Nuțu Cămătaru, după care s-a afișat în compania lui Petre Geamănu.

Costel Constantin Raicu, zis Costi Litrașu

Costeluș Litrașu a intrat cu adevărat în atenția publică după o răfuială sângeroasă care a avut loc la Chiajna, în plină zi.

În iulie 2020, împreună cu aproximativ 30 de persoane, acesta l-a prins, într-o ambuscadă, pe Liviu Iordan, principalul său rival,  care, la momentul atacului, era însoțit de un prieten. Cei doi au fost blocați în trafic și bătuți cu sălbăticie. Pentru că ambii bărbați au fost la un pas de moarte, anchetatorii au deschis un dosar de tentativă de omor.

Arestat după ce a șantajat un dezvoltator imobiliar

La sfârșitul anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea l-au trimis în judecată pe Constantin Raiciu într-un nou dosar. Este vorba despre o presupusă faptă de șantaj, pe care ar fi comis-o în martie 2020, asupra unui important dezvoltator imobiliar din Chiajna, Florin Iancu.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Mihai Neagu, un prieten al lui Costeluș Litrașu, administra o sală de fitness într-o clădire care îi aparține lui Iancu, situată pe Strada Tineretului. Deoarece își dorea o chirie mai mică, Neagu l-a luat cu el pe prietenul său, pentru a putea să negocieze de pe o poziție de forță.

În acest sens, ar fi avut loc o discuție chiar în biroul lui Iancu, la care ar fi asistat inclusiv mai mulți angajați ai acestuia. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii ilfoveni, Litrașu i-ar fi cerut lui Iancu să reducă din chirie și să-i achite o sumă de bani, cu titlu de „amendă”.

Acesta i-ar fi cerut, inițial, 7.000 de lei, apoi 4.000 de lei și în final 2.000 de lei, spunându-i că în schimbul acestor sume „îl va ierta pentru deranjul creat lui și prietenului său”.

Judecat pentru deținerea unor păsări protejate

Bărbatul a fost eliberat condiționat, la data de 10 decembrie, printr-o decizie a magistraților Tribunalului Dâmbovița, după ce, inițial, instanța Judecătoriei Moreni hotărâse ca acesta să execute pedeapsa în termen.

Costel Constantin Raicu, zis Costi Litrașu

La scurt timp după ce a fost pus în libertate, Litrașu a organizat o petrecere la un local de lux din localitatea Dragomirești, la care au fost invitați zeci de membri ai unor grupări violente din București și județul Ilfov.

Ca și cum dosarele întocmite pentru fapte cu violență nu ar fi fost de ajuns, Costel Litrașu a fost trimis în judecată, alături de soția lui, pentru deținere de animale sălbatice protejate de lege.

Este vorba, spun surse judiciare, despre mai multe păsări sălbatice pe care acesta le ținea într-o colivie.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking

Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Oana Țoiu a făcut anunțul

Publicat

pe

Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Oana Țoiu a făcut anunțul

Doi români au fost implicați într-un accident feroviar în Copenhaga. Anunțul a fost făcut de ministra de Externe Oana Țoiu, printr-o postare pe Facebook.

Cei doi cetățeni români sunt bine, în afara oricărui pericol, a precizat oficialul român.

„În accidentul feroviar care a avut loc joi dimineață, 23 aprilie, în Danemarca, între localitățile Hillerød și Kagerup, la aproximativ 40 de kilometri nord de Copenhaga, au fost implicați și doi cetățeni români.

Sunt bine, în afara oricărui pericol.

Transmitem autorităților daneze mulțumiri pentru modul profesionist în care au ținut legătura cu noi și însănătoșiri grabnice celor răniți”, a transmis ministra de Externe Oana Țoiu, pe Facebook.

Știre în curs de actualizare!

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Nicușor Dan refuză să răspundă dacă este mulțumit de Bolojan

Publicat

pe

Nicușor Dan refuză să răspundă dacă este mulțumit de Bolojan

Președintele Nicușor Dan a comentat din Cipru, unde se desfășoară Consiliul European, situația din Guvernul României, din care miniștrii social-democrați și-au depus astăzi demisiile, iar premierul Bolojan a numit interimari pe portofolii. Întrebat dacă a performat sau nu Ilie Bolojan în funcție, șeful statului a refuzat să răspundă.

Întrebat dacă a primit demisiile miniștrilor PSD, șeful statului a răspuns: „Nu! În mod oficial, nu! Bineînțeles că știu ce s-a întâmplat azi, le așteptăm și decidem”.

Chestionat dacă o moţiune de cenzură PSD ar ajuta sau ar escalada şi mai mult criza, şeful statului a refuzat să răspundă.

„Eu sunt mediator, nu vreau să mă pronunţ pe acţiunile fiecăruia dintre partide. Orice aş spune ar fi părtinitor pentru unul sau pentru celălalt. Sunt foarte multe scenarii și nu vreau să intrăm în ele. Dar apreciez că, cel puțin din ce am perceput eu, tonul discuțiilor s-a mai calmat puțin”, a subliniat şeful statului.

Șeful statului a fost întrebat și dacă a performat sau nu Ilie Bolojan ca premier. Răspunsul a fost următorul: „Dacă aș da un răspuns m-aș plasa într-o parte sau alta. Așa o să îmi păstrez statutul de mediator”.

Nicușor Dan | Foto – Mediafax

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Cum poate fi salvat Șantierul Naval Mangalia, cel mai mare din Europa

Publicat

pe

Cum poate fi salvat Șantierul Naval Mangalia, cel mai mare din Europa

Șantierul Naval Mangalia, unul din marile obiective industriale ale României, este într-o situație dramatică, fiind în pragul falimentului. Ministrul Apărării, Radu Miruță, avertizează că acesta a fost sabotat gradual chiar de statul român. Ministrul are și o soluție salvatoare – investiții și comenzi militare.

Șantierul Naval de la Mangalia-2 Mai, intrat în procedură de faliment, are o miză majoră pentru statul român și pentru NATO.

Statul a dus în pragul falimentului șantierul strategic

Este cel mai mare șantier din Uniunea Europeană, într-o țară membră NATO, cu deschiderea la Marea Neagră. Este în apropiere de Federația Rusă, considerată și de România și de NATO, unul dintre principalele riscuri de securitate, a afirmat joi, într-un interviu la DC News, Radu Miruță.

În opinia ministrului Apărării, șantierul naval a fost sabotat deliberat în ultimii ani, chiar de statul român.

„Statul român, în istoria recentă a sa, și-a autosabotat acest șantier. Și am ajuns în situația în care valoarea de inventare a acelui șantier era 87 de milioane (euro) și datoriile, în dispută ce-i drept, erau de 180 de milioane”, a declarat Miruță.

Șantierul a fost inclus în SAFE

Comenzile de la Armată în cadrul programului pan-european de înarmare SAFE ar putea fi soluția salvatoare pentru șantier.

„În zona asta, alegând pe același trotuar, se va închide sigur. Și m-am gândit, hai să adăugăm pe acest șantier o comandă suficient de mare, care aplicată pe problema valoare 80 datorii 160, să facă acest șantier atrăgător, prin faptul că îi lipești comanda de el. Și în SAFE am generat o comandă de două nave de patrulare și două nave vedete de intervenție, undeva la o valoare estimată de 760-770 de milioane de euro.

Statul român, totuși, are putere decizională de a spune. Îți dau bani, eu te condiționez să faci aici. E dreptul meu, e curtea mea, de unde începem să ne fie teamă că vrem să punem condițiile astea? Le punem direct. Asta e ce am făcut prin SAFE și asta e ce e în curs în aceste zile. Care sper eu că se vor finaliza cu un răspuns sănătos”, a mai spus Radu Miruță.

Sunt necesare investiții

Însă, momentan, șantierul naval nu dispune de o capacitate completă ca să producă toate aceste nave acolo. Așadar sunt necesare unele investiții.

„Și atunci suntem în discuții pentru a pune niște bani pe aceste nave, care să acopere corect o parte dintre investiții. Pentru că noi cerem să se facă nava acolo, dar cu ce este acolo nu se poate face nava. Și avem varianta să facem mai puțin din navă și să nu salvăm șantierul sau avem varianta, pe mine mă interesează ce se va întâmpla pe termen lung cu acel șantier.

Dacă reușești să îl îmbraci frumos, să îi cureți sângele bolnav și să îl pui pe picioare, el va mai rezista o generație. Începe să fie pus pe picioare. Dacă începe să respire, sigur acum nu poate statul, Ministerul Apărării, nu poate să scoată complet șantierul ăsta, că nu este o cameră a Ministerului Apărării”, conchide ministrul Apărării.

AUTORUL RECOMANDĂ

Operatorul Șantierului Naval Mangalia deschide falimentul, după ce planul de reorganizare a eșuat. Damen Shipyard: Nu putem susține planul propus

Armata României se antrenează să se apere de drone. Exercițiu de amploare împreună cu forțele NATO la Capu Midia

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului
Actualitateacum o oră

Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului

Un bancher italian, pasionat de artă și cu o inteligență ieșită din comun, este considerat arhitectul din umbră al Europei...

Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers
Actualitateacum 8 ore

Un copil de 12 ani a fost izbit de o mașină după ce a căzut dintr-o căruță aflată în mers

Un accident grav a avut loc joi seară pe DJ 106S, în localitatea Daia din județul Sibiu. Un băiat de...

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă
Actualitateacum 12 ore

Cum recreezi atmosfera Bridgerton acasă – ghid practic și reguli de etichetă

Dragă cititorule… aranjarea mesei poate schimba complet experiența de servire, fie că vorbim despre o masă festivă acasă, un brunch...

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT
Actualitateacum 14 ore

Este oficial: PSD iese de la guvernare. Demisiile miniștrilor DOCUMENT

Miniștrii PSD și-au dat joi, la ora 14.00, demisiile din Guvernul condus de Ilie Bolojan.  PSD a deținut șase portofolii în...

Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty
Actualitateacum 21 de ore

Lamine Yamal s-a accidentat și poate rata Cupa Mondială. Starul Barcelonei l-a învins pe Ionuț Radu din penalty

Barcelona a câștigat miercuri seară cu 1-0 împotriva Celtei Vigo, în etapa a 33-a din Spania, și are 9 puncte...

Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare
Actualitateacum o zi

Detoxifiere tradițional românească ieftină, eficientă și super delicioasă. Preparatele românești și săsești demențiale care te pun instant pe picioare

Bucătăria tradițională românească deține un adevărat tezaur culinar în materie de detoxificare după sărbători. Evident, țăranul român nu cunoștea termenul,...

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos
Actualitateacum o zi

Ce este cancerul de pancreas și de ce e atât de periculos

Deși reprezintă doar 2%-3% din totalul diagnosticelor oncologice, cancerul de pancreas este una dintre cele mai dificile forme de cancer,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro