Breaking
„Urmașa” Simonei Halep se retrage la 17 ani, după excluderea din lotul național. Conflict cu Federația Română de Tenis
Sara Maria Dragnea, considerată una dintre marile speranțe ale tenisului românesc, a decis să se retragă din activitate la doar 17 ani. Hotărârea vine după o accidentare serioasă și după ce Federația Română de Tenis a exclus-o din lotul național pentru sezonul următor, o decizie care a declanșat reacții dure din partea familiei sportivei, relatează ProSport.
Cu un palmares important la nivel juvenil și rezultate notabile în competiții internaționale, Sara Dragnea era văzută drept o posibilă continuatoare a generației Simonei Halep. Retragerea ei scoate însă la iveală tensiuni vechi dintre părinți și federație, dar și probleme legate de sprijinul acordat sportivilor accidentați.
Accidentarea și excluderea din lot au fost punctul de ruptură
În luna martie, Sara Dragnea a suferit o accidentare gravă la picior, care a ținut-o departe de competiții. Deși anterior obținuse o victorie importantă la un turneu ITF din Antalya, în fața chinezoaicei Shilin Xu, fostă jucătoare de Top 200 WTA, sportiva a fost nevoită să se concentreze pe recuperare, fără sprijinul direct al federației.
Situația a culminat cu excluderea sa din lotul național pentru 2026, decizie care, potrivit familiei, a avut un impact decisiv asupra moralului sportivei.
Mama Sarei Dragnea acuză lipsa de susținere din partea Federației Române de Tenis: „Sara a decis să se retragă după ce a văzut loturile naționale și faptul că nu mai face parte din lot. Având în vedere că ea a fost foarte grav accidentată, iar noi am încercat niște proceduri ca să evităm o operație… Am avut inclusiv un doctor din America, ce s-a ocupat de procedurile ei. Cei de la federație trebuiau să se implice mult mai mult, cel puțin din punct de vedere moral. Ok, știm că n-aveți bani, știm situația și nu v-am cerut niciun ban! Dar voi, ca și federație, existați datorită nouă, a părinților, pentru că ne ducem copiii la turnee internaționale pe banii noștri! Ei fac un clasament, iar în baza acelui clasament merg la Europenele de vară, la Europenele de iarnă. Și de acolo vin alte rezultate. Mi se pare strigător la cer”, a precizat Alina Dragnea pentru ProSport.
Ea a continuat:„Au fost foarte multe rezultate răsunătoare făcute de Sara, toți antrenorii știau ce capacitate de efort și ce calități reale are. Jucătoarele străine tremurau când jucau cu ea. Dar voi, ca antrenori federali, să nu dați un telefon: «Băi, ce se întâmplă cu sportivul X? S-a accidentat? Hai să vedem cum facem. Doamnă, ce proceduri facem?». M-a sunat Gabi Moraru care la vremea aceea era director tehnic, dânsul a și antrenat-o pe Sara și o știe foarte bine. Lui i-a părut foarte rău, dar apoi a plecat din federație. Și Firicel Tomai m-a sunat după 10 luni, că ce face Sara? Serios?
Eu știu că în momentul în care un sportiv se accidentează, nu îl scoți din lot. Pentru că îi distrugi moralul! Medicul din America ne dăduse un program de trei proceduri pe zi. Eram de trei ori pe zi la Kinomed și respectam programul întocmai. Și ei habar n-au avut. De asta am și zis, că să nu îi aud că se laudă că datorită colaborării lor cu Kinomed! Nu, ei i-au făcut contract de sponsorizare, pentru că patronul de acolo o știa și a vrut să o susțină și să o ajute, Este inadmisibil, ca federație, să nu spui: «Hai să vedem ce facem, că poate avem și noi un medic». Atâta timp cât o sportivă este accidentată, tu nu ai voie să o scoți din lot! Eu am fost handbalistă, iar lumea aceasta a tenisului a fost extrem de ciudată. Eu nu m-am dus niciodată să decontez niciun ban, de când Sara face tenis. Mi-a fost rușine de rușinea lor”, a adăugat mama sportivei.
Reacția FRT: „Nu mai îndeplinea criteriile de selecție”
De cealaltă parte, antrenorul federal Firicel Tomai susține că Federația Română de Tenis a respectat regulamentele în vigoare și că excluderea din lot a fost o consecință a lipsei de activitate competițională.
„Ne pare rău de situația respectivă. Ideea este că, din câte știm, Sara a luat decizia aceasta înainte de a se publica loturile naționale (n.r. – mama sportivei susține contrariul, iar aceasta nu a anunțat că se retrage înainte de stabilirea lotului național). Ea a avut o accidentare. Înțeleg că s-a mai luptat cu ea, dar nu știu exact dacă continuă sau nu. Dar referitor la loturile naționale, acolo sunt niște criterii care au fost monitorizare, iar ea nu mai are, din păcate, nici clasament, pentru că nu a mai jucat turnee, nici la junioare nici la senioare. Ca să fii în loturile naționale trebuie să ai niște criterii îndeplinite. Dacă Sara ar fi fost în lot, acolo sunt alte fete îndrepătățite care puteau cere lucrul acesta. Deci nu s-au îndeplinit acele criterii”, a declarat Firicel Tomai pentru ProSport.
Întrebat dacă se putea face o excepție, antrenorul a explicat: „Loturile s-au constituit la final de an, la 1 noiembrie, iar atunci se ia clasamentul. Referitor la excepții, sunt mulți sportivi care unii s-au mai accidentat, unii n-au mai jucat, unii au avut rezultate mai neplăcute și atunci e foarte greu să oferi aceste excepții. Loturile naționale sunt destul de costistitoare, se fac pentru obiectivele federații. Dacă ea va mai juca tenis și vrea să joace în continuare, noi actualizăm loturile, la 3 luni, la 6 luni, iar în funcție de rezultatele ei, poate fi luată în calcul de către antrenorul specializat. Loturile de anul acesta au fost foarte bine analizate, deoarece pe un buget sărac a fost nevoie să le revizuim destul de mult.
Dacă ea se retrage pentru că nu e implicată într-un lot național, unde au fost incluse jucătoarele care au evoluat tot anul și au avut rezultate bune, nu cred că e un motiv, pentru că ea, dacă ar continua și ar avea un nivel bun, în trei luni ar redobândi acest statut”, a mai spus Tomai.
AUTORUL RECOMANDĂ
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum 2 zileDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 2 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum o ziMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum 2 zileInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum 2 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Lifeacum 2 zileCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas
-
Uncategorizedacum 2 zilePopeci Utilaj Greu Craiova: ce piese mari poate prelucra și pentru cine lucrează
-
Economieacum 2 zileCum pregatesti firma pentru extinderea echipei comerciale





