Breaking
Povestea și istoria de 100 de ani a dinastiei Pahlavi. „Prințul Persiei” este cerut la conducerea Iranului de către protestari. Cum arată succesiunea
Povestea dinastiei Pahlavi. Începutul anului 2026 aduce un dezechilibru major în regimul teocratic iranian. Au trecut aproape două săptămâni de când străzile Teheranului, precum și cele din majoritatea orașelor mari sunt pline de protestatari. De la o zi la alta, situația pare să se înrăutățească, iar Reza Pahlavi, fostul prinț moștenitor al coroanei imperiale iraniene al cărui nume este scandat pe străzile Teheranului, încearcă să preia conducerea mișcării de răsturnare a regimului mulahilor. Istoria este mult mai densă, în schimb. Gândul.ro vă prezintă, mai jos, povestea unei dinastii care dăinuie de peste 100 de ani.
Mai înainte de toate, aducem în atenție o contextualitate a situațiilor recente. De aproape două săptămâni, haosul s-a instalat în Iran. Protestele au luat amploare atât pe străzile Teheranului, precum și pe cele din marile orașe. Oamenii îi scandează numele lui Reze Pahlavi, fiul fostului Șah al Iranului, fiind văzut precum o alternativă la unul dintre cei mai opresivi dictatori ai zilelor noastre, și anume ayatollahul Ali Khamenei. Vezi AICI cine este Paza Pahlavi, cel supranumit „Prințul Persiei”.
Dinastia Pahlavi a fost fondată în 1925 de Reza Shah Pahlavi
Totuși, raportându-ne la nivel istoric, povestea dinastiei Pahlavi începe din anul 1925. La momentul acela, dinastia a fost fondată de Reza Shah Pahlavi, un soldat iranian non-aristocratic de origine mazanderană, care a preluat numele scrierilor Pahlavi ale limbii persane mijlocii din Imperiul Sasanian din Iranul preislamic.
Majestatea Sa Imperială Reza Shah Pahlavi s-a născut în provincia Mazandaran în 1878, din Abbas Ali și soția sa, Noush Afarin. În timpul vieții sale, Reza Shah a fost căsătorit de patru ori.
Reza Shah Pahlavi a fondat dinastia în 1925 / foto: farahpahlavi.org
Dinastia a îmbrățișat în mare măsură această formă de naționalism iranian înrădăcinată în epoca preislamică. Dinastia Pahlavi a înlocuit Dinastia Qajar în anul 1925, după lovitura de stat care a avut loc cu 4 ani înainte. La data de 14 ianuarie 1921, soldatul Reza Khan, în vârstă de 42 de ani, a fost promovat de generalul britanic Edmund Ironside să conducă Brigada Cazacilor Persani îndrumată de britanici. În mai puțin de o lună, însă, sub conducerea britanică, detașamentul Brigăzii Cazace condus de Reza Khan, de 3.000-4.000 de oameni, a ajuns la Teheran.
Voia să își declare țara ca republică
Apoi, în decursul următorilor 2 ani, s-a cucerit restul țării. Până în octombrie 1925, Majlisul a fost de acord să-l detroneze și să-l exileze oficial pe Ahmad Shah Qajar, apoi să-l declare pe Reza Pahlavi șah al Iranului. Totul avea să se întâmple la data de 12 decembrie 1925, numirea fiind înfăptuită așa cum se preciza în Constituția Persană din 1906.
Inițial, Pahlavi plănuise să declare țara republică, așa cum făcuse contemporanul său Mustafa Kemal Atatürk în Turcia. Ideea a fost abandonată, ulterior, în fața opoziției britanice și clericale.
Momentul din 1979, când poziția dinastiei s-a clătinat
Dinastia Pahlavi a condus statul Iran drept o monarhie autocratică, având o scurtă perioadă pluralistă din 1941 până în 1953. Atunci, Mohammed Mossadegh a fost dat jos de pe tron, revenindu-se la un autoritarism, o formă de guvernare care implică o autoritate nelegitimă, cu o scurtă perioadă de stat cu un singur partid. Totul a durat până în 1979, când dinastia a fost înlăturată de la putere.
Mohammad Reza Shah Pahlavi
Despre familia lui Reza Khan Pavlavi
Reza Khan s-a născut în satul Alasht din comitatul Savadkuh, provincia Mazandaran, în 1878. Părinții săi au fost Abbas Ali Khan și Noushafarin Ayromlou. Mama sa era o imigrantă musulmană din Georgia (pe atunci parte a Imperiului Rus) a cărei familie emigrase în Iranul continental Qajar după ce Iranul a fost forțat să cedeze toate teritoriile sale din Caucaz în urma războaielor ruso-persane. Tatăl său era un mazandarani care a fost înrolat în Regimentul 7 Savadkuh și a servit în războiul anglo-persan din 1856.
Despre moștenirea dinastiei Pahlavi
Constituția Iranului din 1906 prevedea în mod specific că doar un bărbat care nu era descendent din dinastia Qajar putea deveni moștenitor. Acest lucru i-a făcut pe toți frații vitregi ai lui Mohammad Reza neeligibili să devină moștenitori ai tronului.
Până la moartea sa în 1954, singurul frate de sânge al șahului, Ali Reza, era moștenitorul său prezumtiv. Constituția impunea, de asemenea, ca șahul să fie de origine iraniană.
Cum arăta linia de succesiune în februarie 1979
- Reza Shah Pahlavi (1878–1944)
- Mohammad Reza Shah Pahlavi (1919–1980)
- (1) Prințul moștenitor Reza Pahlavi (n. 1960)
- (2) Prințul Ali-Reza Pahlavi (1966-2011)
- Prințul Ali-Reza Pahlavi (1922–1954)
- (3) Prințul Patrick Ali Pahlavi (n. 1947)
- (4) Prințul Davoud Pahlavi (n. 1972)
- (5) Prințul Houd Pahlavi (n. 1973)
- (6) Prințul Mohammad Pahlavi (n. 1976)
Cum arată linia actuală de succesiune
- Reza Shah Pahlavi (1878–1944)
- Mohammad Reza Shah Pahlavi (1919–1980)
- Prințul moștenitor Reza Pahlavi (n. 1960) (primul în linie de succesiune)
- Prințul Ali-Reza Pahlavi (1966–2011)
- Prințul Ali-Reza Pahlavi (1922–1954)
- (1) Prințul Patrick Ali Pahlavi (n. 1947)
- (2) Prințul Davoud Pahlavi (n. 1972)
- (3) Prințul Houd Pahlavi (n. 1973)
- (4) Prințul Rafaël Pahlavi (n. 2006)
- (5) Prințul Mohammad Pahlavi (n. 1976)
Autorul recomandă:
Sursă foto: Farahpahlavi.org
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum o ziDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 2 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum o ziMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum 2 zileInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum 2 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Lifeacum 2 zileCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas
-
Economieacum 2 zileCum pregatesti firma pentru extinderea echipei comerciale
-
Lifeacum 2 zileGhid de cadouri de Crăciun din aur: idei pentru ea, el și cei mici





