Actualitate
„Ancora NATO”, ținta lui Putin? Insula-cheie din Marea Baltică care stă între Europa și un război major cu Rusia
Pe măsură ce războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina intră în al cincilea an, semnalele venite de la Kremlin alimentează temerile că ambițiile Moscovei nu se opresc la granițele Ucrainei. În Europa de Nord, atenția strategilor militari se concentrează tot mai mult asupra unui punct considerat esențial pentru securitatea NATO: insula Gotland, cea mai mare insulă a Suediei, aflată în centrul Mării Baltice.
Exercițiu militar NATO pe Insula Gotland /FOTO:Arhiva
În eventualitatea unui conflict direct între Rusia și Alianța Nord-Atlantică, niciun punct de control maritim nu ar avea o importanță mai mare decât Marea Baltică, iar Gotland este poziționată chiar în inima acestui spațiu îngust și puțin adânc. Din acest motiv, insula a fost supranumită de analiști militari „ancora NATO”, scrie The Sun.
De la destinație turistică la bastion militar
Cunoscută pentru arhitectura medievală și coastele pitorești, Gotland a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai intens fortificate zone din Europa de Nord. Sisteme moderne de rachete, cazărmi noi și centre de supraveghere sunt amplasate rapid, pe fondul temerilor tot mai mari legate de o posibilă agresiune rusă.
Nu este vorba despre o reacție emoțională la politicile lui Putin, spun experții, ci despre o decizie strategică calculată. Stockholm urmărește două obiective principale: descurajarea unei eventuale ocupații rusești a insulei, care ar putea fi folosită ca platformă de atac asupra Europei, și monitorizarea activităților de sabotaj desfășurate de Rusia în cadrul așa-numitului „război din zona gri” din Marea Baltică.
„Gotland funcționează ca un portavion imposibil de scufundat”, explică Oscar Jonsson, cercetător la NATO Defense College. Insula se află la aproximativ 300 de kilometri de Kaliningrad, enclava rusă puternic militarizată, și oferă control asupra principalelor rute maritime din regiune.
De ce este Gotland atât de importantă
Gotland FOTO Shutterstock
Niklas Granholm, expert al Agenției Suedeze pentru Cercetare în Apărare, subliniază că importanța strategică a insulei este cunoscută încă din Războiul Rece.
„Cine controlează Gotland și instalează sisteme antiaeriene, rachete sol-sol și rachete anti-navă poate controla practic întreg nordul Mării Baltice”, explică el. Raza și precizia sistemelor moderne fac ca influența insulei să se extindă mult dincolo de dimensiunea sa geografică.
Fostul general american Ben Hodges avertizează că, dacă Rusia ar reuși să ocupe Gotland, echilibrul de putere în Marea Baltică s-ar schimba dramatic, Moscova putând perturba transportul maritim prin strâmtorile daneze. Evaluarea este împărtășită și de fostul ofițer de informații britanic Philip Ingram, care afirmă că insula oferă control asupra „aproape a tot ce intră și iese din Baltică”.
De ce a fost reînarmată insula
Suedia a demilitarizat Gotland în 2005, după sfârșitul Războiului Rece. Decizia a fost inversată în 2015, la un an după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia. Atunci a fost reînființat Regimentul Gotland, iar procesul de reînarmare a accelerat constant.
După ce Suedia a devenit membră NATO în 2024, insula a fost integrată în planurile defensive ale Alianței. Autoritățile suedeze intenționează să staționeze acolo cel puțin 4.000 de militari până în 2027, alături de tancuri Leopard germane, vehicule de luptă CV90 și sisteme moderne de apărare aeriană.
„Gotland devine un avanpost militar într-una dintre cele mai disputate regiuni ale Europei”, explică Ingram. Totodată, insula poate găzdui avioane de luptă, iar Suedia ia în calcul reactivarea unei baze navale.
Ce s-ar întâmpla dacă Gotland ar cădea
Granholm avertizează că, fără Gotland, statele baltice și Finlanda ar deveni extrem de vulnerabile. Într-un conflict, legătura terestră dintre NATO și Lituania, Letonia și Estonia s-ar reduce la coridorul Suwałki, o fâșie îngustă de teritoriu între Kaliningrad și Belarus.
„Este insuficient pentru un conflict deschis: drumuri puține, poduri care nu pot susține tancuri și o expunere constantă la atac”, spune expertul suedez. „Controlul Mării Baltice este esențial.”
Ar putea Rusia să ocupe insula?
Deși valoarea strategică a Gotlandului este incontestabilă, analiștii sunt sceptici în privința capacității Rusiei de a ocupa și menține insula. Moscova este deja angajată în cel mai mare război al său de la Al Doilea Război Mondial încoace, iar operațiunile aeropurtate sau amfibii de succes lipsesc aproape complet.
„Chiar dacă ar reuși o ocupare inițială, logistica ar fi un coșmar. Insula este înconjurată de state NATO”, spune Jonsson. Ingram este și mai tranșant: „Din perspectivă rusă, ar fi o țintă tentantă, dar aproape imposibil de menținut”.
Sabotaj și război din umbră
Importanța Gotlandului crește și în contextul intensificării activităților de sabotaj rusești în Marea Baltică. Așa-numita „flotă din umbră” a Rusiei – nave care ocolesc sancțiunile – operează frecvent în zonă, iar mai multe incidente au vizat cabluri submarine, conducte și infrastructură energetică.
„Marea Baltică este străbătută de conducte, cabluri electrice și de telecomunicații. Tragerea ancorelor pe fundul mării nu este întâmplătoare, ci parte a unei campanii”, avertizează Granholm.
Răspunsul NATO
NATO a intensificat exercițiile militare în zonă. În septembrie anul trecut, Suedia și Polonia au desfășurat exercițiul Operation Gotland Sentry, iar în 2025 forțe britanice, americane și suedeze au simulat un scenariu de invazie rusă. Sistemele HIMARS și MLRS au fost utilizate simultan pentru prima dată pe insulă.
Suedia a investit aproximativ 130 de milioane de lire sterline în apărarea Gotlandului, iar experții subliniază că insula face parte dintr-un triunghi strategic alături de Åland și Bornholm.
„Controlul acestor insule este crucial într-un conflict major”, concluzionează Granholm. „Ele pot decide dacă NATO reușește sau nu să își apere flancul estic.”
Actualitate
Horoscop, miercuri 27 mai. O zodie are nevoie de echilibru mental, iar alta descoperă noi oportunități financiare
Potrivit Horoscopului de miercuri, 27 mai, Berbecii au nevoie de echilibru și claritate mentală, Taurii își reevaluează relațiile și munca, Gemenii sunt puși la încercare în planul încrederii și al sănătății.
Horoscop, miercuri 27 mai. FOTO: Shutterstock
Berbec**
Iubire – Vă e mai ușor să comunicați cu persoane vârstnice și înțelegeți rapid lecțiile din spatele experienței de viață.
Sănătate – Sunteți agitat mental și aveți nevoie de echilibru din surse din exterior. Vizionați online un concert sau ieșiți în natură.
Bani – Căutați soluții cât mai realiste pentru a acoperi unele lipsuri financiare. Nu vă lăsați descumpănit de refuzuri.
Taur **
Iubire – Distanțarea pentru a vedea tabloul de ansamblu în anumite relații, vă dă motivația să luptați pentru acele persoane.
Sănătate – Sunt de ajutor exercițiile fizice mai în forță, ședințele de acupunctură sau reflexologie, ceva care să vă scoată din zona de confort.
Bani – Atitudinea rigidă sau încăpățânarea vă dezavantajează în mediul profesional și scade punctajul la lista de premiere.
Gemeni **
Iubire – Călătorii, experienţe noi şi cunoştinţe noi. Vă bucuraţi însă cu măsură, pentru că mintea e axată pe carieră.
Sănătate – Se pot reacutiza unele probleme de piele sau legate de alergii cutanate. Fiţi cu băgare de seamă!
Bani – Testaţi pentru a vedea cine e de încredere în echipa voastră şi cine prezintă dubii. Refaceţi unii paşi din planurile financiare.
Rac **
Iubire – Să fiți rezervat și tăcut nu vă ajută. Exprimați ce vă deranjează, dar după ce v-ați analizat propriile sentimente.
Sănătate – Vreți să fie totul după voia proprie și nu acceptați că organismul are propriile reguli și limite. Mai și odihniți-vă!
Bani – Deveniți mai responsabil față de dezvoltarea unor noi relații la muncă. Sunteți mai atent cu cine vă asociați în proiectele financiare.
Leu **
Iubire – Vreți ca ceilalți să nu vă deranjeze, iar asta e cam imposibil. Aveți răbdare măcar să îi ascultați.
Sănătate – Suplimentele alimentare vă pot dăuna la digestie sau interfera cu alte medicamente.
Bani – Au loc modificări și vă puteți aștepta la unele reduceri sau micșorări ale beneficiilor.
Fecioara **
Iubire – Apar întârzieri în proiectele de socializare. Se amână unele întâlniri pe care le considerați importante.
Sănătate – Sănătatea e bună, nu apar probleme sau fluctuații în nivelul de energie. Nu exagerați totuși cu suprasolicitarea.
Bani – Găsiți surse noi de venituri extra-salariale dacă sunteți dispus să vă deschideți la noi tehnologii și mentalități.
CONTINUĂ SĂ CITEȘTI PE CLICK.RO.
Actualitate
Transelectrica a finalizat o investiţie de aproape 176 milioane de lei în judeţul Caraş-Severin
Transelectrica a finalizat lucrările la staţia electrică de transformare 400 kV Reşiţa şi retehnologizarea staţiei electrice de transformare de 220/110 kV Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, au fost finalizate, a anunţat, marţi, compania.
Transelectrica a finalizat o investiţie de 176 milioane de lei în Caraş-Severin. Foto Transelectrica
Proiectul face parte din planul de dezvoltare a infrastructurii energetice din vestul României și are rolul de a crește capacitatea de transport a energiei electrice, siguranța sistemului și interconectarea cu rețeaua europeană.
La ceremonia de inaugurare au participat conducerea companiei, autorități locale și județene, reprezentanți ai contractorilor implicați în proiect, dar și aproximativ 50 de studenți ai Facultății de Inginerie Electrică și Energetică din cadrul Universitatea Politehnica Timișoara, însoțiți de prodecanul Attila Simo. Din partea autorităților locale au fost prezenți prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, și vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ioan Crina.
Lucrările au fost realizate de asocierea formată din Siemens Energy România, în calitate de lider, alături de Electrogrup, Retrasib și subcontractorul Energotech, precum și de Dacom Impex.
Investiție strategică pentru „Axul Banat”
Proiectul a presupus construirea unei noi stații de 400 kV și retehnologizarea completă a nivelurilor de tensiune de 220 și 110 kV existente. Stația Reșița devine astfel un nod esențial al magistralei energetice de 400 kV din vestul țării, cunoscută drept „Axul Banat”, care asigură transportul energiei electrice între Porțile de Fier, Reșița, Timișoara și Arad.
În paralel, Transelectrica derulează și alte proiecte pentru trecerea întregului ax energetic Porțile de Fier – Reșița – Timișoara – Săcălaz – Arad la tensiunea de 400 kV.
Directorul general al Transelectrica, Ștefăniță Munteanu, a declarat că investițiile realizate în ultimii ani în vestul țării depășesc 600 de milioane de lei și urmăresc atât creșterea siguranței sistemului energetic, cât și dezvoltarea economică a regiunii.
„În ultimii ani, Transelectrica a derulat și încă derulează în zona de vest a țării investiții însumate la peste 600 de milioane de lei, pentru stabilitatea sistemului electroenergetic din această zonă a țării, pentru siguranța și continuitatea alimentării cu energie electrică, pentru creșterea cu 1000 MW a capacității de racordare atât a noilor mari consumatori, cât și a noilor producători, pentru creșterea capacității de schimb transfrontalier cu vecinii din Serbia”, a afirmat acesta.
Ștefăniță Munteanu a descris proiectele realizate în zonă drept unele dintre cele mai dificile investiții de infrastructură energetică din România.
„Sunt investiții colosale care au avut nevoie de măiestrie inginerească, multă muncă, încăpățânare, puterea și perseverența de a înfrunta toate dificultățile întâmpinate pentru a deveni realitate”, a spus CEO-ul Transelectrica.
„Adevărul” a organizat Energy Forward 2026. George Niculescu, ANRE: Vom introduce un indicator de satisfacție a clienților
Acesta a enumerat printre proiectele majore finalizate linia electrică aeriană de interconexiune Reșița – Pancevo, LEA 400 kV Porțile de Fier – Anina – Reșița și noua stație de transformare de la Reșița, care „a pus Reșița pe harta nodurilor autostrăzii energetice de 400 kV”.
Capacitate de interconectare mai mare cu Serbia
Una dintre cele mai importante consecințe ale investiției este creșterea capacității de transport de energie între România și Serbia.
Finalizarea stației de 400 kV Reșița permite operaționalizarea ambelor circuite ale liniei electrice aeriene Reșița – Pancevo, ceea ce duce la majorarea capacității de transport transfrontalier până la 1.000 MW.
În același timp, noua infrastructură permite evacuarea energiei produse la Porțile de Fier la nivelul de tensiune de 400 kV și reprezintă un pas important pentru închiderea inelului energetic de 400 kV din vestul țării.
Integrarea energiei regenerabile și reducerea pierderilor
Transelectrica susține că investiția va contribui și la optimizarea fluxurilor de energie și reducerea pierderilor tehnologice din rețea.
Totodată, noua stație creează condițiile necesare pentru racordarea unor noi capacități de producție din surse regenerabile, într-un context în care România accelerează investițiile în energie verde.
Compania precizează că trecerea la tensiunea de 400 kV răspunde noilor cerințe de operare ale Sistemului Electroenergetic Național și aliniază infrastructura energetică românească la standardele europene și la noile fluxuri regionale de energie.
Investiții de aproape un miliard de lei în 2026
Șeful Transelectrica a anunțat că ritmul investițiilor va continua să crească în următorii ani.
Potrivit acestuia, Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat pentru 2026 un buget de investiții de 914 milioane de lei, cu aproximativ 30% mai mare decât anul trecut.
„Ne propunem ca, în următorii ani, să ajungem progresiv la investiții anuale de până la 1,3 miliarde de lei”, a declarat Ștefăniță Munteanu.
Investiția de la Reșița face parte din prima etapă a programului de modernizare a magistralei energetice de 400 kV din vestul României – Axul Banat – proiect susținut inclusiv prin Fondul pentru Modernizare și integrat în rețeaua europeană ENTSO-E.
Actualitate
Aderarea rapidă la euro, cea mai importantă miză economică pentru România
În loc să
tot transmită avertismente privind politicile publice, marea lor majoritate
ignorate de o clasă politică prea puțin ancorată în realitatea economică,
guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ar trebui să își seteze drept prioritate
aderarea la euro, negocierea unor condiții flexibile de aderare, practic să ne
scoată din zona influenței politicilor cu iz fanariot de la București.
Adoptarea euro aduce în primul rând o inflație redusă FOTO Pixabay
Cel mai longeviv șef de bancă națională din UE are această
obligație. Să nu ne lase pradă
politicienilor convinși că doar prin creșterea taxelor, prin impozitul
progresiv și alte artificii fiscale se pot rezolva problemele de finanțare ale
României.
Isărescu are această obligație măcar morală. Să facă lobby pentru o aderare la euro în condiții
mai flexibile.
Problema
deficitului bugetar se va rezolva mai repede decât ne-am fi așteptat. Stabilitatea
cursului de schimb poate fi atinsă, iar inflația va fi depășită din 2027.
Ce ne mai rămâne
de îndeplinit? Problema dobânzilor, a deficitului bugetar și a datoriei
publice. Toate aceste ținte pot fi negociate, dacă Isărescu își dorește acest
lucru, dacă vine cu un proiect de țară concret, cu un studiu de impact, cu
propuneri concrete care să modifice Tratatul de la Maastricht.
Suntem capabili să facem lobby pentru acest proiect de țară?
Ne dorim acest lucru? Vecinii
bulgari au transformat adoptarea monedei unice într-o prioritate absolută. Și
acum încep să culeagă roadele. Investitorii străini nu mai văd în țara vecină
doar o piață emergentă cu forță de muncă ieftină, ci un teritoriu sigur,
complet integrat în mecanismele financiare de la Bruxelles și Frankfurt.
Acest statut le oferă companiilor garanția că
activele lor nu vor fi devalorizate de șocuri valutare locale și că riscul de
țară este redus la minimum.
Lobby la pachet cu Ungaria
În esență,
România nu își mai permite luxul de a aștepta pasivă corectarea indicatorilor
prin metode tradiționale, de durată. Avem nevoie o ofensivă diplomatică
agresivă la nivel european.
Cred că ar trebui
să facem front comun cu Ungaria, o altă economie regională majoră care se
lovește de bariere similare, pentru a construi un grup puternic de lobby la
Bruxelles și la sediul Băncii Centrale Europene.
Dacă nu suntem
capabili să angajăm și în acest caz o firmă de lobby, la fel ca în cazul
relației cu SUA.
Într-o Europă
amenințată de fragmentare și de presiuni externe, integrarea monetară rapidă a
Flancului Estic devine o temă majoră de securitate continentală, nu doar un
calcul matematic de deficit.
Trebuie să avem
curajul de a „arde etapele” și de a ne propune un obiectiv extrem de
ambițios, dar vital: trecerea efectivă la moneda unică în următorii 2-3 ani.
Această forțare controlată a calendarului ar acționa ca o ancoră de salvare
pentru întreaga economie.
Ce înseamnă aderarea la euro?
Adoptarea euro
aduce în primul rând o inflație redusă structural și eliminarea riscului de
devalorizare a leului. Pentru oamenii simpli, pentru mediul de afaceri, cel mai
palpabil avantaj va fi accesul la credite cu dobânzi mult mai mici, similare
celor din Germania sau Franța, eliminând povara actuală a costurilor mari de
finanțare în lei.
Mai mult,
prezența sub umbrela BCE va impune României o rigoare de fier în politicile
fiscale, interzicând practic risipa bugetară și populismul economic.
Zona euro nu este
doar un club al țărilor bogate, ci reprezintă singurul mecanism capabil să
ofere României protecție totală în fața crizelor financiare și să garanteze un
flux constant de investiții străine directe, esențiale pentru dezvoltarea pe
termen lung.
-
Breakingacum 3 zileConcertul lui Max Korzh s-a încheiat cu un uriaș foc de artificii. Cum a decurs evacuarea Arenei Naționale
-
Actualitateacum 3 zile
Cât de accesibil mai e sportul astăzi. Antrenor: „Părinții au făcut pentru ea și de patru ori pe zi naveta, 50 de kilometri”
-
Breakingacum 2 zileCrin Antonescu critică politica actuală a PNL: AUR extremist? Și eu pot să spun partidul extremist USR/A reduce istoria PNL la o luptă maniacală asupra PSD mi se pare păgubos
-
Actualitateacum 2 zile
Prima reacție a lui Pescobar după închiderea restaurantului din Londra din cauza datoriilor la chirie. „Am închis trei, nu doar unul”
-
Actualitateacum 3 zile
Cum a ajuns industria auto europeană să lupte pentru supraviețuire. Mașinile electrice chinezești fac legea în Europa, cu modele ieftine și performante
-
Actualitateacum 2 zileCum alegi corect un senzor de turație sau presiune pentru utilaje agricole moderne?
-
Actualitateacum 2 zile
Alimente ieftine care întăresc imunitatea și pot reduce riscul de cancer. Cum să ne menținem sănătatea fără suplimente scumpe
-
Actualitateacum 2 zile
Ploile torențiale au inundat gospodării din Olt. Cod galben de furtuni în mai multe județe





