Breaking
Ciprian Ciucu a fost boicotat de PSD, AUR și PUSL în Consiliul General. Primarul îi acuză de „șiretlic”
Ședința Consiliului General al Municipiului București, programată joi și convocată de primarul liberal Ciprian Ciucu, nu s-a putut desfășura din lipsă de cvorum. În sală s-au prezentat doar 27 de consilieri.
Au absentat consilierii PSD, AUR și PUSL. Social-democrații anunțaseră încă de marți că intră în grevă până când aparatul de specialitate al Primăriei va întocmi rapoartele necesare pentru proiectul privind reducerea facturilor la căldură în cazul nerespectării parametrilor contractuali.
La rândul lor, consilierii AUR au transmis miercuri că vor participa la ședințele CGMB doar dacă vor fi puse în aplicare mai multe proiecte, printre care plata stimulentelor pentru persoanele cu dizabilități și exproprierea zonei retrocedate din Parcul IOR.
„Din păcate, astăzi constatăm că nu avem cvorum pentru că PSD a intrat în grevă. Politicienii își permit să intre în grevă. Evident, motivul este cât se poate de absurd. Motivul este că nu au existat, zic ei, toate demersurile făcute pentru ca ședința convocată de către PSD în urmă cu două zile să se poată desfășura. Dar vreau să vă spun că nu s-a întâmplat acest lucru dintr-un motiv cât se poate de obiectiv: inițiativa PSD cu privire la termoficare nu poate fi un vot în Consiliul General unilateral. Contractul de delegare a unui serviciu public trebuie să treacă prin anumite etape. Toate acele documente trebuie avizate de către ANRE, Consiliul Concurenței. Iar colegii noștri din primărie, evident, au făcut aceste demersuri ca ele să fie aprobate, dar nu a depins de aparatul primăriei”, spune Ciucu.
Ce spune Ciucu despre proiectul PSD
Ciucu a afirmat că nu refuză introducerea proiectului PSD pe ordinea de zi, însă a explicat că procedura necesită timp.
„Ceea ce au făcut PSD în urmă cu 2 zile aici n-are de-a face cu proiectul. A fost un circ și un bâlci. Astfel de proiecte se pot discuta în Consiliul General, se poate veni la discuții cu primarul general. Putem căuta împreună soluții să le analizăm. Dar în loc să vină să vorbim, a fost acea regie, cu tricouri pentru propagandă, arată foarte clar care a fost obiectivul. Acela de a justifica un blocaj al acestui orașului, din cauza căruia vor suferi bucureștenii. N-a fost niciodată vorba despre a îmbunătăți situația termiei”, a spus Ciucu.
El a precizat că Primăria verifică dacă proiectul poate fi supus votului „în legalitate”. Totodată, a avertizat că blocarea unor investiții și „conflictul creat artificial” pot avea consecințe directe asupra bucureștenilor, care riscă să rămână fără apă caldă și căldură.
Acuzații privind un „șiretlic”
Primarul a susținut că absența consilierilor a avut și o altă miză. Potrivit lui Ciucu, aceștia „au folosit acest șiretlic” pentru a împiedica validarea și depunerea jurământului de către consilierul REPER Georgiana Diță. Edilul a explicat că validarea acesteia ar fi dus la o „majoritate fragilă, la limită”, formată din USR, PNL, PMP, REPER și Forța Dreptei.
Consilierul REPER Cătălin Teniță a declarat că este pentru a patra oară când Georgiana Diță încearcă să depună jurământul.
Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte inițiate de primar, inclusiv aprobarea unui audit extern pentru STB și Termoenergetica, companii ale municipalității care înregistrează datorii importante.
În ceea ce privește inițiativa PSD, Ciucu a avertizat asupra riscurilor financiare.
„La datoriile pe care le are Termoenergetica SA la ELCEN și este în prag de insolvență, în momentul în care n-ar mai plăti nici populația, ar putea duce la insolvența Termoenergetica. Și asta duce automat la insolvența ELCEN. Și asta poate duce ELCEN către faliment”, a declarat primarul.
RECOMANDAREA AUTORULUI
Ciucu reacționează după scandalul din CGMB: „Circul politic este ultimul lucru de care are nevoie orașul”
Ciprian Ciucu, acuzații grave la adresa lui Daniel Băluță: Refuză predarea amplasamentelor pentru efectuarea lucrărilor la rețeaua de termoficare
Cum îi răspunde Ciprian Ciucu lui Hubert Thuma, după ce a cerut 5% din impozitul pe venit al Capitalei: „Îl aștept la discuții față în față”
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
Breaking
Theo Rose se scuză public pentru că a cântat la petrecerea PSD: „Eu nu aveam nevoie de bani, formația, da”
Nu numai politicienii de la botezul fiului lui Alfred Simonis au devenit o țintă pentru opinia publică, ci și artista Theo Rose, care s-a simțit nevoită să ofere explicații, după ce a fost invitată să cânte în cadrul evenimentului. Cântăreața, care este și mama unui băiețel, a transmis un mesaj ferm, într-un comentariu pe TikTok, celor care au criticat-o. Aceasta a subliniat că prezența ei la botezul liderului social-democrat nu reprezintă un gest de susținere politică. Theo Rose a mai adăugat că nu „depinde” de banii pe care i-a primit la eveniment, însă oamenii din echipa ei au nevoie să lucreze, pentru a-și câștiga existența.
„Eu am cântat la un botez în Timișoara. Că la orice botez la care sunt invitată să cânt, nu primesc dinainte lista invitaților. Am știut numele copilului, nu și cine urma să participe la eveniment.
M-am dus împreună cu cei 15 oameni care pleacă cu mine la fiecare cântare, să ne facem treaba.”, a afirmat artista.
„Prezența mea acolo nu e sub nicio forma o declarație de susținere pentru vreun partid”
Theo Rose a clarificat și subiectul banilor pe care i-a încasat pentru prestația muzicală de la botezul organizat de Alfred Simonis.
Ea a menționat că a solicitat aceeași sumă pe care o cere, de obicei, la astfel de evenimente. Artista a mai adăugat că, deși nu depinde de banii pe care i-a câștigat la botezul respectiv, s-a simțit responsabilă față de muzicienii din echipa ei, care au nevoie să lucreze la aceste evenimente pentru a-și întreține familiile.
„Pe aceiași bani pe care îi luam peste tot. Bani de care eu nu depindeam, e adevărat, dar oamenii ăștia care muncesc cu mine, da. Din asta își întrețin familiile, plătesc ratele și dările la stat.
N-am cântat la un eveniment politic și prezența mea acolo nu e sub nicio forma o declarație de susținere pentru vreun partid sau pentru faptele vreunui om politic”, a scris Theo Rose într-un comentariu pe TikTok la un videoclip despre prestația ei de la botez.
Celebrul Al Bano a cântat la petrecerea de botez a fiului lui Alfred Simonis
Petrecerea care a provocat controverse a avut loc sâmbătă seară, 31 octombrie 2026, la Timișoara, cu ocazia botezului celui de-al treilea fiu al lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Potrivit informațiilor publicate de Gândul, evenimentul a reunit numeroase personalități din PSD, inclusiv membri ai Guvernului și reprezentanți ai conducerii partidului. Nașul copilului a fost chiar președintele PSD, Sorin Grindeanu, care are o relație apropiată cu familia Simonis, fiind și nașul de cununie al cuplului.
Printre participanți s-au numărat fostul premier Marcel Ciolacu, Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Florin Manole, Bogdan Ivan, Alexandru Rogobete și Alexandru Rafila.
Unul dintre momentele importante ale serii a fost spectacolul susținut de cântărețul italian Al Bano, cunoscut pentru piese precum „Felicità” și „Ci sarà”.
Imaginile apărute ulterior în spațiul public au provocat reacții critice, inclusiv din partea adversarilor politici ai PSD. Gândul a relatat că Dominic Fritz, liderul USR, a ironizat ținutele costisitoare afișate de unii dintre participanți și de partenerele acestora.
Breaking
Pe șantierul care a blocat Nordul Bucureștiului nu se lucrează. Șanțul săpat pentru linia de tramvai s-a transformat în canal navigabil, utilajele sunt abandonate, muncitorii sunt de negăsit. Primăria și poliția locală postează explicații din birouri
Traficul din zona de nord a Capitalei s-a transformat într-un adevărat infern pentru șoferii bucureșteni care oricum erau deja cu nervii „în pioneze” din cauza infrastructurii deficitare care paralizează arterele principale și îi obligă să petreacă zilnic ore în șir pentru a ajunge, în cazul celor mai multora, la locurile de muncă. Reprezentanții Primăriei Municipiului București, a cărei conducere a fost preluată de liberalul Ciprian Ciucu, după plecarea lui Nicușor Dan la Cotroceni, spun că blocajul este cauzat, în principal, de lucrările de reabilitare a conductei de apă de pe Bd. Dimitrie Pompeiu, „veche de 53 de ani”. De altfel, aceștia menționează că restricțiile de circulație din zona Pipera sunt impuse până în luna decembrie. Totuși, în imaginile surprinse de Gândul, se poate observa cum șantierul pare mai degrabă abandonat. Nici măcar un muncitor nu este prezent la lucru, în ciuda faptului că ploaia a ocolit astăzi Capitala.
Zona de nord a capitalei reprezintă una dintre cele mai puternice puncte economice de pe harta României. Capitala generează aproximativ 25% din PIB-ul României, în vreme ce Nordul Bucureștiului reprezintă aproximativ 12% din economia locală.
Loading …
Șantierul fantomă de pe Dimitrie Pompeiu. Niciun muncitor nu e prezent la lucru
Pe lângă faptul că pun haosul creat de restricțiile de trafic pe „umerii” lucrărilor de reabilitare la conducta de apă, reprezentanții Primăriei nu uită să menționeze și că toate șantierele din București se află în întârziere.
Într-un comentariu publicat luni, 2 noiembrie, pe Facebook, aceștia precizează că, din februarie 2024 până în martie 2026, s-au lucrat „doar 5,5 km din totalul de 50 km linie tramvai care trebuie modernizată”.
Comentariu publicat de Primăria Municipiului București pe Facebook – 2 noiembrie 2026
După mai puțin de 24 de ore, Gândul a verificat informațiile prezentate public de reprezentanții Primăriei. În realitate, imaginile contrazic fără echivoc justificările aduse de municipalitate. Șantierul arată complet părăsit. În ciuda faptului că ploaia le-a oferit o „pauză” bucureștenilor, niciun muncitor nu este prezent la lucru.
Mai mult decât atât, șanțul săpat pe linia de tramvai s-a transformat într-un canal navigabil, aspect care îi face pe trecători să își imagineze, inevitabil, ironia unei potențiale „plimbări cu vaporașul”.
-
Breakingacum 2 zileRogobete a fost întrebat dacă își dă demisia din Ministerul Sănătății în cazul unui conflict cu ministrul Finanțelor sau în urma altei divergențe. Ce a răspuns
-
Economieacum 2 zileBlack Friday 2026 la Mobila Simex: reduceri de până la 60% la mobilier din lemn masiv, sufragerii, dormitoare și scaune, între 13 și 29 noiembrie
-
Actualitateacum 2 zile„E o mică picătură”. Două miliarde de lei pentru datoriile primăriilor, în timp ce facturile neplătite continuă să se adune
-
Breakingacum 2 zileSenatorul american Chris Murphy a suferit un AVC în timp ce urmărea un meci de hochei al fiului său. Reacția lui Trump
-
Breakingacum 2 zileUrsula von der Leyen o felicită pe Iliana Iotova după victoria la alegerile prezidențiale din Bulgaria. „Aștept cu nerăbdare să continuăm colaborarea”
-
Actualitateacum 3 zilePorcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
-
Actualitateacum 3 zileȘofer de Bolt, înjunghiat după ce a cerut plata cursei. Agresorul abia ieșise din închisoare
-
Breakingacum 3 zile„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 2 noiembrie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu





