Breaking
Dacă Ilie Bolojan dorește să rămână, nu cu noi
Dacă PSD decide retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, urmează solicitarea demisiei acestuia.
În lipsa unei retrageri rapide, miniștrii social-democrați vor ieși din Guvern.
Acesta pare să fie, pe scurt, planul PSD, dezvăluit de secretarul general al partidului, Claudiu Manda.
Acesta a confirmat public scenariul pregătit de social-democrați pentru perioada imediat următoare votului din ședința conducerii partidului programată luni.
Pe 20 aprilie, va avea loc consultarea internă decisivă cu privire la viitorul coaliției și susținerea acordată premierului Ilie Bolojan.
„Ilie Bolojan trebuie să plece. Mergem pe stradă și ne întreabă oamenii de ce nu îi scăpăm de Bolojan.
Dacă rezultatul votului va fi majoritar în sensul că nu mai putem continua așa, primul gest de responsabilitate îl așteptăm de la Ilie Bolojan.
Dacă mai mult de jumătate dintre cei care l-au susținut spun că nu mai vor această formulă, corect ar fi să spună: Am înțeles, mulțumesc de colaborare.
Dacă nu dorește, cred că va exista un termen de 48–72 de ore.
Dacă Ilie Bolojan dorește să rămână, nu cu noi. Noi ne retragem miniștrii din guvern”, a declarat Claudiu Manda în cadrul unui podcast Evz.ro.
Cu PSD ieşit din coaliţie, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților ar strânge doar 181 de voturi în Parlament, sub pragul de 233 necesar pentru susținerea unui guvern.
Ilie Bolojan a respins public varianta unei demisii. Miercuri, premierul şi liderul PSD, Sorin Grindeanu, au avut câte o întrevedere cu președintele Nicuşor Dan.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Ce jocuri face PSD, de fapt. Tăriceanu: Nu cred că PSD vrea guvernarea acum
Secretarul General al PSD, Claudiu Manda, anunță debarcarea iminentă a lui Ilie Bolojan
Breaking
„Mă declar șocat și îngrozit de ce se întâmplă”
Andrei Caramitru recunoaște că nu mai întelege nimic din actuala furtună politică. „Mă declar șocat și îngrozit de ce se întâmplă”, postează el. Suporter al lui Nicușor Dan, Caramitru s-a revoltat inițial pe numirile la Parchete ale Președintelui. De data asta pare să nu înțeleagă nici atitudinea evazivă de joi al lui Nicușor care, într-un interviu la Europa FM, a părut să-l abandoneze pe Ilie Bolojan în fața tirului feroce al PSD. Amintim că Bolojan a fost atuul lui Nicușor la alegeri.
Caramitru consideră debarcarea lui Ilie Bolojan un dezastru. Criza economică o să ne aducă în brațele FMI, consideră el.
Pe de altă parte, în cazul în care Bolojan va fi sacrificat de președinte, actualul premier are o platformă politică teribilă la îndemână.
Nu îmi pot explica criza asta. E total nebunească, ilogică, a postat Andrei Caramitru joi. Dacă reușesc să îl dea jos pe Bolo, o să fim în așa criză economică că probabil o să fie FMI aici, o să fim terminați economic, nu au de unde și cum să fure ca înainte. Nu mai sunt bani și vor fi și mai puțini. Și vor tăia ei și mai rău. Și vor dispărea la final ei.
Politic, total aberant
Execuția lui Bolojan ar fi un dezastru pentru PSD și Nicușor, crede Caramitru.
Politic, total aberant. Creezi fix o opozitie serioasa cu bolo, Ciucu, usr, reper etc – care vor capta furia oamenilor și vor da clar următorul președinte peste 4 ani. De ce ar vrea ND sau PSD așa ceva? Și cum sa guverneze cu un usl pe care nu îl mai vrea nimeni, care nu are nici un mandat popular? În mijlocul unei crize totale? Cum? Și de ce?
Deci ce sens are? Singura explicație e un ordin de a destabiliza final țara – să fie aruncată la groapă. Și nu există structurile care să apere țara deloc.
Halucinant pur și simplu. Mă declar îngrozit și șocat de ce se întâmplă, încheie postarea Andrei Caramitru.
Breaking
Un procuror american dezminte teoriile conspirației privind asasinarea lui Charlie Kirk
Procurorii americani dezmint teoriile conspirației privind asasinarea lui Charlie Kirk. ADN-ul suspectului a fost găsit pe armă și cartușe.
Un judecător din Utah care urmărește cazul împotriva lui Tyler Robinson, bărbatul suspectat pentru asasinarea activistului Charlie Kirk, a dezvăluit într-un raport că nu a putut corela în mod concludent un fragment de glonț cu arma utilizată de atacator. El a confirmat totuși că ar exista o potrivite cu tubul de cartuș uzat.
Procurorii spun că există dovezi care atestă că Tyler Robinson este asasinul
Potrivit Fox News , procurorii au stabilit că în urma unor teste s-au găsit urme de ADN ale lui Tyler Robinson pe armă, pe trei dintre gloanțe și pe prosop.
Materialele folosite ca probe includ și o bucată de vestă antiglonț ce a fost distrusă, precum și patru fragmente de plumb.
Sursa Foto: Profimedia
Autorul recomandă:Povestea lui Charlie Kirk – aliatul cheie al lui Trump – asasinat miercuri, la vârsta de 32 de ani. Lasă în urmă o soție și doi copii
Breaking
Ce se întâmplă dacă proprietarul este plecat din localitate sau din țară
În perioada realizării lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților, există numeroase situații în care proprietarii nu sunt prezenți în localitate. Aceștia pot fi plecați în alte localități sau în străinătate, însă procesul de înregistrare sistematică, care prevede înregistrarea proprietăților în mod gratuit şi din oficiu, continuă și în lipsa acestora.
Pentru a afla dacă în zona în care este situat imobilul de interes se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică, proprietarii se pot adresa primăriei din localitate sau pot accesa http://www.ancpi.ro/pnccf_docs2/index.php ori https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html. Etapele procesului înregistrare sistematică sunt organizate astfel încât imobilele să poată fi identificate și înregistrate, utilizând informațiile disponibile din mai multe surse.
Cum sunt identificate imobilele în lipsa proprietarului
În absența proprietarului, prestatorii lucrărilor de înregistrare sistematică utilizează documentele existente în arhiva oficiului de cadastru și publicitate imobiliară sau a altor instituţii şi autorităţi publice, precum și datele și informațiile din evidențele primăriei.
Pe baza informațiilor și documentelor puse la dispoziţie, chiar şi în lipsa proprietarului, prestatorul lucrărilor, cu ajutorul reprezentantului primăriei, poate identifica imobilele şi realiza măsurătorile în teren necesare pentru stabilirea amplasamentului și a suprafeței imobilelor.
În multe cazuri, identificarea se poate realiza și cu sprijinul vecinilor, care pot oferi informații utile privind delimitarea proprietăților.
Rolul verificării ulterioare a documentelor tehnice de către proprietari
După finalizarea lucrărilor la teren și întocmirea documentelor tehnice cadastrale, proprietarii au obligaţia să verifice datele privind imobilele de interes (amplasament, suprafața și titularii drepturilor înscrise).
Chiar și în situația în care sunt plecați din țară sau din localitate, în perioada de 60 de zile aferentă afișării publice, proprietarii imobilelor ce fac obiectul înregistrării sistematice au posibilitatea de a consulta documentele tehnice ale cadastrului, de a verifica corectitudinea informațiilor şi de a solicita corectarea eventualelor erori/neconcordanțe, prin formularea unei cereri de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului. Documentele tehnice cadastrale sunt disponibile pe perioada publicării pe pagina de internet a ANCPI https://www.ancpi.ro/pnccf_docs/
Astfel, chiar dacă nu sunt prezenți în momentul desfășurării lucrărilor, proprietarii au posibilitatea de a beneficia de înregistrarea gratuită a proprietății lor întrucât, în urma procesului de înregistrare sistematică, toate terenurile și construcțiile sunt înregistrate într-un sistem de evidență unitară.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară derulează Faza II a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027. Proiectul este fazat, continuând investițiile demarate inițial prin Programul Operațional Regional (POR) 2014–2020. Lucrările sunt gratuite pentru deținători și vizează înregistrarea imobilelor (case și terenuri) din 660 de comune, cu o suprafață estimată de peste 5,7 milioane de hectare.
Află mai multe informații pe: www.ancpi.ro/pnccf/.
FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE!
PENTRU PROPRIETATEA TA.
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).
-
Actualitateacum 2 zileDe ce modelul ucrainean al apărării contra dronelor nu poate fi replicat în Orientul Mijlociu
-
Actualitateacum 3 zileParchetul European începe investigația în dosarul microbuzelor şcolare electrice cumpărate la preț dublu cu fonduri PNRR
-
Actualitateacum 2 zileBlocada, bomba nucleară și prăbușirea Ordinii Mondiale
-
Actualitateacum 2 zileRegula de aur din Japonia care te ajută să slăbești natural fără dietă și fără efort. Cum funcționează „80% sătul”
-
Actualitateacum 2 zileNOSTALGIA Music Label alături de Edward Maya, Alexandra Stan și Soundfeed organizează „Popcorn Music Camp”: O inițiativă pentru relansarea globală a sunetului românesc
-
Actualitateacum 24 de oreAr putea impune Iranul taxe de tranzit pentru Strâmtoarea Ormuz? Trump ar fi de acord cu o condiție
-
Actualitateacum o ziVacanțele de vară, incerte. Temeri privind creșterea prețului biletelor de avion și anularea unor zboruri
-
Actualitateacum 3 zileCel mai recent film al Radu Jude, selectat la Festivalul de Film de la Cannes 2026, în Quinzaine de cinéastes




