Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

„Miracolul” Bolojan. Cum a reușit premierul să adune mai puțin de 1.000 de oameni în Piața Victoriei, dar peste 100.000 de reacții la mesajul de mulțumire. Un sociolog descifrează anomalia

Publicat

pe

„Miracolul” Bolojan. Cum a reușit premierul să adune mai puțin de 1.000 de oameni în Piața Victoriei, dar peste 100.000 de reacții la mesajul de mulțumire. Un sociolog descifrează anomalia

În ceea ce privește susținerea premierului Ilie Bolojan, pare că se întâmplă o „magie” în online, față de reacțiile de susținere din stradă. La mitingul pro-Bolojan din Piața Victoriei s-au strâns numai 900 de oameni. La mesajul de mulțumire de pe Facebook, culmea, pentru același miting, premierul a obținut peste 120.000 de reacții. Cum se explică această discrepanță uriașă?

Gândul l-a întrebat pe Mirel Palada cum se poate explica acest fenoment paradoxal din punct de vedere sociologic.

„Este foarte simplu să faci boți, dar e mai greu să aduci oameni în Piață.”, este de părere Mirel Palada.

La protestul din Piața Victoriei s-au strâns 900 de persoane

Mitingul pro-Bolojan, de duminică, din Piața Victoriei, a adunat cel mult 900 de persoane, în ciuda unei mobilizări online impresionante. Conturile de social-media pentru susținerea premierului, apărute peste noapte, în contextul moțiunii de cenzură, nu s-au concretizat într-un sprijin real din partea cetățenilor. Manifestanții au început să părăsească Piața Victoriei după numai trei ore.

„Bolojan și-a pierdut sprijinul. Înainte au făcut chestia cu mânuțele și cu lanternele, a fost o scenografie, au existat agitatori”, afirmă Palada.

„Magia” Bolojan. Cum a reușit premierul să adune mai puțin de 1.000 de oameni în Piața Victoriei, dar peste 100.000 de reacții la mesajul de mulțumire pentru susținere. Explicațiile unui sociolog, pentru Gândul

La Oradea s-au strâns 1.500, 4.000 după alte cifre, dar mobilizați de activul de partid

Mitingul de la Oradea pentru susținerea lui Bolojan s-a manifestat, mai degrabă, ca o manevră de imagine, atent construită de Partidul Național Liberal. În timp ce omul premierului Bolojan, primarul liberal Florin Birta, susținea într-o postare pe Facebook că „peste 4000 de oameni au participat”, realitatea de pe teren era cu totul alta. Mai exact, PNL a adus cu autocarele așa-zișii susținătorii și astfel abia s-au strâns 1500 de persoane în Piața Unirii din Oradea.

„La Oradea, de asemenea, au ieșit foarte puțini oameni, inițial. Atunci, partidul s-a simțit amenințat și obligat să aducă oameni cu autocarele. Pe vremea, când PSD-ul aducea oameni cu autocarul la miting, era foarte multă dezaprobare din partea pro-europenilor.

Acum, când PNL-ul aduce 1500 de oameni cu autocarul la miting, dintr-o dată nu mai vine niciun Liiceanu și niciun Mândruță să-și arate dezaprobarea. În momentul de față disperarea este una doar la nivel de partid politic. Asistăm la efortul taberei Bolojan din PNL.”, afirmă Mirel Palada.

Ilie Bolojan, premierul României / Mediafax Foto

 Paradoxal, în online sunt sute de mii de reacții

În cele câteva zile de la anunțul moțiunii de cenzură împotriva lui Bolojan, aparatul de susținere al liderului PNL s-a manifestat prin evenimente de susținere, care ridică semne de întrebare asupra sprijinului real din partea cetățenilor. Deși evenimentele pro-Bolojan au adus doar câteva sute de oameni în stradă și abia au depășit 1000 de cetățeni cu mobilizarea partidului, postarea în care premierul mulțumește susținătorilor a strâns peste 120.000.

La postarea de pe Facebook în care Bolojan a mulțumit susținătorilor au reacționat peste 120.000 de persoane

„Este un semn al disperării pentru faptul că moțiunea va trece. PNL-ul își dă din ce în ce mai mult seama de chestia asta și atunci apasă și ei toate butoanele pe care le mai au la dispoziție”, afirmă Palada.

Bolojan ajutat de boți

Zeci de pagini și grupuri de „susținători” dedicate lui Ilie Bolojan au apărut brusc pe rețelele sociale, în contextul moțiunii pentru demiterea premierului Bolojan. Deși pare o susținere organizată, de fapt, o armată de boți umflă artificial cifrele.

Comentariile sunt adesea scurte, repetitive și lipsite de conținut real, iar o parte dintre profiluri ridică semne de întrebare deoarece listele de prieteni sunt reduse, fotografiile de profil lipsesc sau sunt create recent, iar istoricul de activitate pe platformă este inexistent. Mai multe detalii AICI.

„Acesta este explicația pentru care avem de-a face cu o discrepanță: protestul spontan este de câteva sute oameni, protestul făcut de partid este 1500, pentru că pe ăștia i-a adus cu autocarul, protestul făcut de pe internet este de 150.000 pentru că ăștia sunt boții”, declară sociologul Mirel Palada pentru Gândul.


FOTO: Mediafax/Facebook

Recomandarea autorului:

Comentarii Facebook

Breaking

Donald Trump a folosit AI pentru a se costuma în Elvis în pragul comemorării a 49 de ani de la moartea regelui rock’n’roll

Publicat

pe

Donald Trump a folosit AI pentru a se costuma în Elvis în pragul comemorării a 49 de ani de la moartea regelui rock’n’roll

Donald Trump a postat mai multe imagini generate cu inteligența artificială pe The Truth Social, inclusiv cu el îmbrăcat în costumul cântărețului american de rock’n’roll. În alte imagini generate cu AI apare în postura de cuceritor al Venezuelei așa cum fusese ilustrat Theodore Roosevelt într-o caricatură, de comandant militar din timpul Războiului American de Independență, într-un tablou cu președinții George Washington și Abraham Lincoln. Președintele a postat și un afiș în care sugerează că ar putea candida la alegerile din 2028 sau că va anexa Groenlanda.

Postarea în care președintele american în costumul pe care l-a purtat Elvis Presley la concertul Aloha from Hawaii din 1973 a atras aproape 20.000 de aprecieri și 2.500 de comentarii, dar și critici. Trump s-a mai comparat cu Elvis și în trecut.

 Loading …
  • „Este o insultă pentru toți cei care l-au iubit pe Elvis”. 
  • „Trump tot repetă că America a fost cândva de râsul lumii, dar acum că el este președinte, țara nu a fost niciodată mai respectată. Ca australian, pot confirma 100% că Donald Trump este de râsul lumii aici”. 
  • „Spre deosebire de Trump, Elvis a servit cu adevărat națiunea noastră cu onoare, distincție și rock and roll”
  • „Nu doar că tânjește după lumina reflectoarelor, ci se crede chiar Elvis în perioada de glorie. Ego-ul lui a depășit orice limită”.
  • „Singurul lucru pe care Trump și Elvis îl au în comun este înclinația lor către fete minore” (o referire la legăturile lui Trump cu Epstein și presupusele acte sexuale cu minore, precum și la faptul că Elvis Presley a cunoscut-o pe Priscilla Beaulieu când avea 14 ani)

În ultimele zile, liderul de la Casa Albă a publicat imagini în care s-a ilustrat cu șepci inscripționate cu mesajul „Trump 2028”, alimentând speculațiile privind intenția sa de a obține și cel de-al treilea mandat prezidențial, deși Constituția SUA nu-i permite unui președinte să aibă mai mult de două mandate.

Despre Elvis Presley

Elvis Presley s-a născut pe 8 ianuarie 1935, în Tupelo, Mississppi. A copilărit în Memphis, Tennessee, după ce familia lui a decis să se mute când el avea 13 ani. Cariera muzicală a lui Presley a început în 1954, când a cântat pentru Sun Records, avându-l ca producător pe Sam Phillips.

După doi ani, el a devenit numărul 1 în SUA și a vândut 10 milioane de albume. Considerat „regele rock’n’roll”, Elvis a avut simultan și o carieră în cinematografie după ce a jucat în filmul „Love Me Tender”, „Jailhouse Rock”, „Blue Hawaii” și „Viva Las Vegas”.  Elvis a efectuat serviciul militar în Germania de Vest în 1958 și și-a relansat cariera muzicală în 1960.

A continuat să concerteze în Las Vegas, iar în 1973, a devenit primul artist solo care a cântat la primul concert muzical transmis la nivel global.

S-a căsătorit cu Priscilla Beaulieu în 1967. Un an mai târziu, Priscilla a născut-o pe Lisa Marie Presley. Faimosul cuplu a divorțat în 1973.

După ce a consumat droguri și a făcut abuz de mâncare nesănătoasă, sănătatea artistului s-a deteriorat. Elvis a decedat la 42 de ani, pe 16 august 1977, la reședința sa din Graceland. Lisa Marie Presley a devenit  cântăreață ca tatăl ei și a fost căsătorită între 1968 și 1994 cu Michael Jackson, considerat regele muzicii pop. Lisa Presley a murit în 2023 din cauza unui infarct cauzat de complicațiile unei operații bariatrice, la 54 de ani.


Sursa Foto: The Truth Social/Hepta

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

De ce vinde România energie ieftină Bulgariei

Publicat

pe

De ce vinde România energie ieftină Bulgariei

Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, susține că România ajunge să vândă ziua energie Bulgariei și să o cumpere seara la prețuri de până la 7 ori mai mari din cauza capacităților insuficiente de stocare. Potrivit acestuia, Bulgaria a investit în baterii, în timp ce România a rămas în urmă.

Într-o postare pe rețelele sociale, Burduja spune că România vinde energie ziua, când producția e mare, și cumpără seara, atunci când producția din țară e mică și consumul mare.

 Loading …

„De ce Bulgaria face bani din energia României? Simplu și dureros: la prânz, când soarele arde, vindem energia vecinilor bulgari la preț mic, pentru că producția e mare și consumul mic. Seara cumpărăm energie de la bulgari de 7 ori mai scump, pentru că producția noastră e mică și consumul mare”, a transmis Sebastian Burduja.

De ce vinde România energie ieftină Bulgariei și pierde milioane de euro

Conform fostului ministru, numai în luna aprilie România a dat Bulgariei pentru energie 33 de milioane de euro și a încasat doar 5. Sebastian Burduja spune că una dintre principalele explicații este aceea că Bulgaria a investit masiv în baterii de stocare.

„De ce? Pentru că ei deja au baterii și noi avem (deocamdată) prea puține”.

Burduja susține că diferența dintre cele două țări vine și din modul în care au fost alocate fondurile europene prin Planurile Naționale de Redresare și Reziliență.

„Bulgarii au pus acum cinci ani 600 de milioane de euro în PNRR-ul lor pentru baterii. Cei care au scris PNRR-ul României au alocat doar 80 de milioane de euro pentru baterii, de peste 7 ori mai puțin. Bulgaria a investit în baterii, România a promis că închide cărbunele”, a adaugat Burduja.

Burduja: România avea doar 14 MWh stocare în 2023

Acesta mai spune că, în 2023, când a început mandatul la Ministerul Energiei, România avea doar 14 MWh stocare, și că a lăsat în șantiere sau finalizate mai multe proiecte în acest sens.

„Cu situația asta am plecat la drum în iunie 2023, când am început mandatul la Ministerul Energiei, și cu doar 14 MWh stocare, practic zero”, a afirmat acesta.

Fostul ministru susține că, în perioada în care s-a aflat la conducerea Ministerului Energiei, a fost salvată finanțarea din PNRR destinată bateriilor și au fost pregătite mai multe proiecte de stocare.

„Ministerul propunea în vara lui 2023 să arunce la coș singurii bani de baterii din PNRR-ul României. N-am permis asta, am negociat cu Comisia Europeană și am salvat apelul. Azi banii sunt în șantiere și în proiecte finalizate, cum e cea mai mare baterie din Banat, 200 MWh, la Iaz, Caraș-Severin”, a transmis Burduja.

„Bulgarii au câștigat o etapă. Cursa o vom câștiga noi”

În finalul postării, Sebastian Burduja susține că România poate recupera decalajul față de Bulgaria și critică faptul că anumite teme din sectorul energetic sunt abordate abia acum.

„Bulgarii au câștigat o etapă. Cursa o vom câștigă noi, chiar dacă astăzi suntem în urmă din cauza erorilor din trecut. Important e că începem să construim, după ani de «secetă» în sectorul energetic. Unii politiceni descoperă acum hidrocentralele blocate de decenii, stocarea, gazul din Marea Neagră, reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă”, mai spune fostul ministru.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Breaking

Răspunsul lui Bolojan pentru Grindeanu, după ce după ce președintele PSD a cerut repornirea centralelor pe cărbune

Publicat

pe

Răspunsul lui Bolojan pentru Grindeanu, după ce după ce președintele PSD a cerut repornirea centralelor pe cărbune

Premierul demis Ilie Bolojan cataloghează drept „propunere de tip populist” iniţiativa anunţată luni de PSD privind menţinerea în funcţiune a capacităţilor de producţie a energiei electrice pe bază de cărbune. Bolojan a atras atenţia asupra faptului că, dacă România încalcă ceea ce şi-a asumat prin jalonul din PNRR privind decarbonizarea, riscă să piardă sume mari din banii europeni.

Bolojan, replică pentru Grindeanu

Premierul interimar Ilie Bolojan a precizat luni, întrebat de Gândul, că problema centralelor pe cărbune trebuie analizată atât din perspectivă politică, cât și prin prisma angajamentelor asumate de România prin PNRR. Sorin Grindeanu i-a cerut public premierului demis să meargă de urgență la Bruxelles pentru a negocia amânarea termenului de 31 august privind închiderea centralelor electrice pe bază de cărbune, în contextul discuțiilor despre securitatea energetică a României.

„Problema centralelor pe cărbune ţine, într-adevăr, de zona de energie şi aici sunt două aspecte: cele de natură politică şi cele care ţin de angajamentele României, de realităţi, de absorbţia de fonduri europene, de analize de rentabilitate şi de sustenabilitate. Or, aşa cum ştiţi, România a semnat un angajament prin PNRR prin care, în schimbul unor finanţări importante pe care România le-a primit atât sub formă de granturi, cât şi sub formă de împrumuturi, s-a angajat să reducă producţia pe cărbune înlocuind-o cu alte forme de producţie: producţie pe gaz, producţie pe fotovoltaic sau pe eolian. Din păcate, din 2021 şi până în 2025 când am avut termenele în care trebuia să facem aceste schimbări nu s-a făcut mare lucru şi nici la Craiova, nici în Valea Jiului şi nici în judeţul Gorj şi în întârziere, în două oraşe, Constanţa şi Arad nu s-au realizat lucrurile, la Arad şi la Constanţa cele două centrale care înlocuiesc grupurile pe cărbune sunt într-o stare avansată de lucrări şi din această toamnă vor funcţiona”, a declarat Bolojan.

Prim-ministrul Romaniei, Ilie Bolojan (in imagine), si prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, sustin declaratii de presa comune la Palatul Victoria din Bucuresti, joi, 30 iulie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Premierul demis a arătat că România va îndeplini parţial clauzele din jalonul privind decarbonizarea, precizând că, în calitate de şef al Guvernului, a obţinut maximum posibil în renegocierile cu Comisia Europenă privind acest jalon.

„Prin urmare, de când sunt premier, am renegociat jalonul de decarbonizare, am obţinut, din punctul meu de vedere, maximul posibil din ceea ce se putea obţine în condiţiile pe care România şi le-a asumat prin guvernele noastre în anii anteriori şi suntem în situaţia în care până la sfârşitul lunii august avem nişte clauze de îndeplinit pe care, dacă România le îndeplineşte, şi le vom îndeplini parţial, corecţiile vor fi mai mici, iar pentru ceea nu îndeplinim vom primi, probabil, nişte corecţii. Ceea ce vreau să spun este că sunt acţiuni pe care le poţi desfăşura în condiţii normale (…) şi decizii pe care le putem lua într-un stil populist privind încălcarea înţelegerilor pe care le-am făcut şi dacă luăm astfel de decizii, inclusiv în domeniul energetic, ceea ce se poate rostogoli în spaţiul public într-o perioadă de genul acesta, înseamnă nu doar că vom pierde nişte bani, ci corecţiile pe PNRR vor fi foarte mari pentru că se declanşează un angajament de ireversibilitate care însemană corecţii imediate de peste un miliard de euro şi posibilitatea de a bloca finanţările viitoare din ultimele tranşe pe care le avem de acesat din PNRR”, a mai spus el.

Bolojan a adăugat că, în primăvara acestui an, în mandatul ministrului PSD Bogdan Ivan, s-a decis ca CET Govora, din judeţul Vâlcea, să se închidă luna aceasta, Bolojan arătând că modificarea acestei decizii implică corecţii foarte mari.

El a mai spus că proiectul PSD este ceva care „sună foarte bine”, dar care aduce costuri enorme pentru România”.

Mai mult, Bolojan a spus că pentru ca grupurile de producţie a energiei electrice pe bază de cărbune să fie repornite este nevoie de mai multe condiţii, inclusiv de cărbune.

„Tot ce s-a putut porni în condiţiile în care există rezerve funcţionează în condiţii normale atât timp cât au capacitatea de a funcţiona ca urmare a resurselor de cărbune pe care le au la dispoziţie”, a mai spus el.

Grindeanu îi cere lui Bolojan să meargă de urgență la Bruxelles

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, anunţat luni că parlamentarii fomaţiunii vor depune un proiect de lege care să prevadă că autorităţile nu vor mai putea închide capacităţi de producţie în sectorul energetic decât dacă există noi capacităţi care să suplinească energia pe care cele închise o produceau. De asemenea, el îi cere public premierului demsi Ilie Bolojan să meargă la Bruxelles pentru pentru a negocia amânarea termenului de 31 august privind închiderea centralelor electrice pe bază de cărbune.

Un deputat USR respinge declarațiile lui Grindeanu față de modificarea legii ANI, după consultările de la Cotroceni „Inventează un scenariu imposibil”

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților
Actualitateacum 6 zile

Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților

Valea Sâmbetei, una dintre cele mai spectaculoase porți de intrare în Munții Făgăraș, a păstrat amintirea evenimentelor tulburătoare din vremea...

Primăria Iași face pasul înapoi: Nu mai stinge iluminatul public, ci doar îi reduce intensitatea. Măsuri similare în Constanța și Oradea Primăria Iași face pasul înapoi: Nu mai stinge iluminatul public, ci doar îi reduce intensitatea. Măsuri similare în Constanța și Oradea
Actualitateacum 6 zile

Primăria Iași face pasul înapoi: Nu mai stinge iluminatul public, ci doar îi reduce intensitatea. Măsuri similare în Constanța și Oradea

Primăria Iași a revenit asupra deciziei de a opri complet iluminatul public în intervalul 21.00-23.30 și a anunțat că va...

Lucian Mîndruță neagă că ar fi consiliat-o pe Diana Buzoianu: „De 10 ani nu am avut contract cu niciun politician” Lucian Mîndruță neagă că ar fi consiliat-o pe Diana Buzoianu: „De 10 ani nu am avut contract cu niciun politician”
Actualitateacum 6 zile

Lucian Mîndruță neagă că ar fi consiliat-o pe Diana Buzoianu: „De 10 ani nu am avut contract cu niciun politician”

Realizatorul Digi FM, Lucian Mîndruță, respinge informațiile potrivit cărora ar fi consiliat-o sau ar fi făcut training de comunicare pentru...

„Odiseea” pe formatul original al lui Nolan: Singurul cinematograf din Europa unde se vede filmul în versiunea IMAX 70mm „Odiseea” pe formatul original al lui Nolan: Singurul cinematograf din Europa unde se vede filmul în versiunea IMAX 70mm
Actualitateacum 6 zile

„Odiseea” pe formatul original al lui Nolan: Singurul cinematograf din Europa unde se vede filmul în versiunea IMAX 70mm

Mii de cinefili călătoresc sute sau chiar mii de kilometri pentru a vedea „Odiseea”, noul film al lui Christopher Nolan,...

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Actualitateacum 7 zile

KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor

Avionul de vânătoare de generația a cincea, dezvoltat integral de Turcia, a finalizat cu succes testul de rulaj pe pistă...

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul
Actualitateacum 7 zile

Petrolier din flota fantomă a Rusiei, interceptat de o misiune a UE în Marea Mediterană. Militarii italieni au urcat la bord cu elicopterul

O misiune navală a Uniunii Europene, condusă de Italia, a interceptat duminică un petrolier considerat parte a așa-numitei „flote fantomă”...

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
Politicaacum o săptămână

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro