Breaking
După finala Eurovision, Alexandra Căpitănescu se alătură festivalului lui Selly. Anunțul făcut de influencer
Selly a anunțat, prin intermediul unei postări pe pagiana sa de Facebook, că Alexandra Căpitănescu se va alătura line-up-ului festivalului Rack Days, care va avea loc în perioada 7-8 august.
Selly: ”Felicitări Alexandra! Ai avut o prestație incredibilă”
”Sunt mândru să anunț că Alexandra Căpitănescu, care a reprezentat România aseară în finala Eurovision, se alătură line-up-ului festivalului nostru ROCK DAYS, ce are loc pe 7 și 8 August în Nibiru!
Felicitări Alexandra! Ai avut o prestație incredibilă”, a scris Selly pe pagina sa de Facebook.
Alexandra Căpitănescu a adus România pe podium în finala Eurovison 2026
Alexandra Căpitănescu a adus România pe podium în finala Eurovision Song Contest 2026, obținând un rezultat remarcabil. Artista, în vârstă de 23 de ani, s-a clasat pe locul al treilea, cucerind atât publicul, cât și juriile din întreaga Europă prin prestația sa.
În seara de sâmbătă, 16 mai, Alexandra Căpitănescu a încheiat competiția pe locul 3, într-o finală disputată între 25 de artiști. Prin această performanță, România a obținut cel mai bun rezultat din istoria participărilor sale la Eurovision, stabilind totodată și un record de puncte acumulate în concurs.
Breaking
Momentul în care un tren de marfă s-a izbit de un camion. Încărcătura din camion s-a împrăștiat peste tot
Un tren de marfă s-a izbit de un camion care transporta o fosă septică în SUA. După momentul impactului, camionul fiind spulberat de pe șinele de tren, s-a împrăștiat toată încărcătura.
Camionul transportase fosă septică, potrivit The Telegraph. Incidentul s-a petrecut pe o șosea din Virginia, la o intersecție cu o cale ferată, în jurul orei locale 16:00.
Bilanțul accidentului rutier
Șoferul camionului a fost grav rănit și a fost internat în stare critică. Poliția, care a început să investigheze accidentul rutier, constată că șoferul camionului a încălcat legislația rutieră după ce ar fi ignorat semnalul de oprire.
Când camionul izbit s-a răsturnat la marginea șoselei, lichidul toxic, cu miros urât, s-a vărsat pe stradă.
„Sfinte Sisoie, la naiba! Ce dracu!”, a țipat bărbatul care a filmat momentul înfiorător.
Poliția nu a publicat informații despre identitatea șoferului și asigură populația că substanța toxică transportată de camion nu reprezintă o amenințare imediată.
Nicio persoană de la bordul trenului nu a fost rănită.
Sursa Video: The Telegraph/Azuriah O’Daniel
Autorul recomandă:Șir de incidente stranii în Maldive. Mai mulți oameni au murit înecați, inclusiv un scafandru care a plecat în misiune de recuperare a unor turiști pierduți în peșteri subacvatice
Breaking
(P)Sejur în Madeira 2026: ce poți vizita pe una dintre cele mai frumoase insule portugheze
Madeira este una dintre acele destinații care reușesc să combine perfect natura spectaculoasă, relaxarea și experiențele autentice portugheze. Situată în mijlocul Oceanului Atlantic, insula atrage anual milioane de turiști care caută peisaje dramatice, climă blândă și o atmosferă diferită de vacanțele clasice din Europa. Pentru mulți călători, Madeira devine rapid una dintre cele mai surprinzătoare destinații europene, tocmai datorită contrastelor sale: munți vulcanici și grădini tropicale, ocean sălbatic și orașe elegante, trasee spectaculoase și zone perfecte pentru relaxare.
În ultimii ani, interesul pentru vacanțe în Madeira a crescut considerabil și în România, mai ales în rândul turiștilor care își doresc experiențe mai autentice decât cele oferite de destinațiile foarte aglomerate. Insula portugheză este ideală atât pentru cupluri, cât și pentru iubitorii de natură, hiking sau workation, fiind una dintre cele mai versatile destinații europene.
De ce Madeira este numită „insula primăverii eterne”
Madeira este cunoscută la nivel internațional drept „insula primăverii eterne” datorită climatului său extrem de blând pe tot parcursul anului. Temperaturile rareori scad sub 17-18 grade iarna și foarte rar depășesc 28-30 de grade vara, ceea ce transformă insula într-o destinație potrivită aproape în orice sezon.
Datorită poziționării sale în Oceanul Atlantic și influenței climatului subtropical, Madeira are o vegetație luxuriantă și o biodiversitate impresionantă. Florile exotice, grădinile tropicale și pădurile verzi creează senzația unei primăveri continue, chiar și în lunile reci.
Tocmai de aceea, mulți turiști caută din ce în ce mai des oferte sejur Madeira, mai ales în perioadele în care vremea din restul Europei devine rece și instabilă.
Cui i se potrivește destinația: cupluri, natură, hiking, relaxare, workation
Madeira este o destinație extrem de versatilă. Cuplurile aleg frecvent insula pentru atmosfera romantică, hotelurile elegante și peisajele spectaculoase. Cei pasionați de natură și aventură sunt atrași de traseele montane, pădurile tropicale și activitățile outdoor.
În același timp, Madeira a devenit populară și în rândul persoanelor care lucrează remote. Internetul bun, infrastructura modernă și stilul de viață relaxat transformă insula într-un loc ideal pentru workation.
Spre deosebire de alte destinații exotice foarte aglomerate, Madeira oferă liniște, siguranță și o experiență europeană confortabilă.
Unde se află Madeira și cum ajungi
Madeira aparține Portugaliei și este situată în Oceanul Atlantic, la aproximativ 1000 de kilometri de Lisabona și relativ aproape de coasta Africii. Arhipelagul este format din mai multe insule, însă cea mai cunoscută și cea mai vizitată este insula Madeira.
Zboruri și conexiuni
Din România nu există întotdeauna zboruri directe permanente, însă turiștii pot ajunge ușor în Madeira prin conexiuni via Lisabona, Porto, Madrid sau alte mari orașe europene.
Aeroportul Cristiano Ronaldo din Funchal este unul dintre cele mai spectaculoase aeroporturi din lume, fiind construit parțial pe piloni deasupra oceanului. Deși aterizarea este impresionantă, aeroportul este foarte bine organizat și sigur.
Pentru cei care urmăresc din timp oferte sejur Madeira, există numeroase variante avantajoase care includ zbor, cazare și transferuri.
Când este cea mai bună perioadă pentru vacanță
Madeira poate fi vizitată aproape tot anul. Primăvara este ideală pentru flori și vegetație spectaculoasă, vara pentru plimbări și activități pe ocean, iar toamna și iarna pentru temperaturi blânde și relaxare.
Lunile aprilie, mai, septembrie și octombrie sunt considerate printre cele mai bune perioade pentru vizitare, deoarece vremea este foarte plăcută, iar numărul turiștilor este ceva mai redus decât în plin sezon.
Câte zile merită să stai
Pentru a descoperi cu adevărat insula, sunt recomandate minimum 7 zile. Madeira nu este o destinație care trebuie explorată pe fugă. Drumurile montane, satele pitorești și numeroasele puncte panoramice merită timp.
Mulți turiști aleg chiar vacanțe de 10-14 zile, mai ales dacă vor să combine relaxarea cu hiking-ul și excursiile.
De ce merită să alegi Madeira pentru vacanță
Madeira reușește să ofere o experiență complet diferită de vacanțele clasice de plajă.
Climă perfectă aproape tot anul
Unul dintre cele mai mari avantaje ale insulei este clima stabilă. Chiar și iarna, temperaturile permit plimbări, excursii și activități în aer liber.
Natură spectaculoasă
Puține destinații europene oferă peisaje atât de dramatice. În Madeira găsești munți abrupți, stânci spectaculoase, cascade, păduri tropicale și ocean la fiecare pas.
Siguranță și atmosferă relaxată
Portugalia este considerată una dintre cele mai sigure țări din Europa, iar Madeira păstrează aceeași atmosferă calmă și prietenoasă. Turiștii apreciază foarte mult faptul că insula este curată, bine organizată și lipsită de haosul întâlnit în alte destinații turistice.
Combinația dintre ocean, munți și orașe elegante
Un alt mare avantaj al insulei este diversitatea experiențelor. În aceeași zi poți face hiking pe munte, poți lua prânzul într-un oraș elegant și poți admira apusul pe malul oceanului.
Cele mai frumoase locuri de vizitat în Madeira
Madeira este plină de locuri spectaculoase, iar multe dintre ele par desprinse dintr-un film.
Funchal
Capitala insulei este un oraș elegant, relaxat și foarte bine întreținut.
Centrul vechi
Zona veche a orașului impresionează prin străduțele înguste, restaurantele tradiționale și clădirile istorice colorate. Atmosfera este autentic portugheză, dar cu influențe tropicale.
Piața Mercado dos Lavradores
Această piață este unul dintre cele mai populare locuri din Funchal. Aici turiștii găsesc fructe exotice locale, pește proaspăt, flori spectaculoase și produse tradiționale.
Telecabina și grădinile tropicale
Telecabina din Funchal oferă unele dintre cele mai frumoase panorame asupra orașului și oceanului. Sus, turiștii pot vizita grădinile tropicale Monte Palace, considerate printre cele mai frumoase din Europa.
Piscinele naturale din Porto Moniz
Piscinele naturale vulcanice din Porto Moniz reprezintă una dintre cele mai spectaculoase atracții din Madeira. Formate natural între stânci vulcanice și alimentate de apa oceanului, acestea oferă o experiență unică.
Zona este extrem de populară atât pentru relaxare, cât și pentru fotografii.
Cabo Girão și skywalk-ul spectaculos
Cabo Girão este una dintre cele mai înalte faleze maritime din Europa. Platforma de sticlă suspendată deasupra oceanului oferă o priveliște impresionantă.
Pentru multe persoane, această experiență devine unul dintre cele mai memorabile momente ale vacanței.
Pădurea Laurisilva
Pădurea Laurisilva face parte din patrimoniul UNESCO și reprezintă una dintre cele mai bine conservate păduri subtropicale din lume.
Vegetatia luxuriantă, ceața misterioasă și traseele spectaculoase creează un peisaj aproape ireal.
Santana și casele tradiționale
Satul Santana este faimos pentru casele sale tradiționale triunghiulare, acoperite cu stuf. Aceste construcții au devenit unul dintre simbolurile insulei Madeira.
Zona este perfectă pentru cei care vor să descopere cultura locală și tradițiile portugheze.
Pico do Arieiro și traseele montane
Pico do Arieiro este unul dintre cele mai spectaculoase puncte panoramice de pe insulă. Traseul dintre Pico do Arieiro și Pico Ruivo este considerat unul dintre cele mai frumoase trasee montane din Europa.
Răsăriturile văzute de aici sunt absolut impresionante și atrag anual turiști din întreaga lume.
Ce activități poți face în Madeira
Madeira este o destinație perfectă pentru turiștii activi.
Hiking pe levadas
Levadele sunt canale tradiționale de irigație transformate astăzi în trasee turistice spectaculoase. Aceste drumuri traversează munți, păduri și cascade.
Observarea delfinilor și balenelor
Oceanul din jurul insulei este bogat în viață marină. Excursiile pentru observarea delfinilor și balenelor sunt extrem de populare.
Excursii cu catamaranul
Plimbările pe ocean oferă perspective superbe asupra insulei și sunt ideale pentru relaxare.
Plaje și piscine naturale
Deși Madeira nu este renumită pentru plaje clasice foarte mari, insula oferă numeroase zone spectaculoase pentru baie și relaxare.
Jeep safari
Excursiile off-road permit accesul către zone montane și sate greu accesibile, unde peisajele sunt absolut spectaculoase.
Ce mănânci în Madeira
Gastronomia locală este un alt motiv pentru care turiștii aleg Madeira. Bucătăria insulei combină influențele portugheze cu ingredientele locale și aromele oceanului, iar multe dintre preparatele tradiționale au devenit adevărate simboluri culinare ale regiunii. Printre cele mai populare feluri de mâncare se numără espetada, frigăruile mari de vită condimentată și gătită tradițional, servite adesea în restaurantele locale.
Turiștii descoperă rapid și bolo do caco, pâinea tradițională specifică Madeirei, servită frecvent cu unt aromatizat cu usturoi. Datorită climei subtropicale, insula este renumită și pentru fructele exotice locale, precum fructul pasiunii, mango sau bananele cultivate aici.
Un alt preparat care atrage atenția este peștele espada cu banană, o combinație neașteptată, dar foarte apreciată de turiști și localnici. Experiența culinară nu ar fi completă fără celebrul vin de Madeira, cunoscut la nivel internațional și considerat unul dintre simbolurile culturale ale insulei.
Ce trebuie să știe turiștii înainte să plece
Înainte de vacanță, există câteva aspecte importante pe care turiștii ar trebui să le ia în calcul.
Transport pe insulă
Deși există transport public, cea mai bună variantă pentru explorarea insulei rămâne închirierea unei mașini.
Prețuri
Madeira nu este cea mai ieftină destinație europeană, însă raportul calitate-preț este foarte bun. Există variante pentru aproape orice buget.
Ce haine să iei
Vremea poate varia mult în funcție de altitudine. Este recomandat ca turiștii să aibă atât haine lejere, cât și jachete pentru zonele montane.
Cum este vremea
Chiar dacă temperaturile sunt plăcute aproape tot anul, vremea poate deveni schimbătoare în anumite regiuni ale insulei.
Tot mai mulți turiști aleg din timp oferte sejur Madeira pentru a beneficia de prețuri mai bune și de cele mai avantajoase variante de cazare.
De ce Madeira poate deveni una dintre cele mai memorabile vacanțe europene
Madeira nu este doar o destinație frumoasă, ci o experiență completă. Insula reușește să ofere relaxare, aventură, gastronomie excelentă și peisaje care rămân mult timp în memorie.
Fie că alegi Madeira pentru hiking, workation, escapade romantice sau pur și simplu pentru liniște și natură, această insulă portugheză are toate ingredientele unei vacanțe memorabile. Combinația dintre ocean, munți, vegetație luxuriantă și atmosfera relaxată transformă Madeira într-una dintre cele mai spectaculoase destinații europene pentru 2026.
Breaking
Proiectil neexplodat, descoperit într-o curte din județul Tulcea. Autoritățile au securizat zona și au început o anchetă
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, sâmbătă, că un proiectil neexplodat a fost descoperit într-o curte din localitatea Pardina, județul Tulcea. Zona a fost securizată imediat, iar autoritățile au demarat o anchetă.
UPDATE – Proiectilul a fost neutralizat
Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale (MApN) au anunțat, prin intermediul unui comunicat, că o echipă de specialiști a neutralizat, în seara zilei de sâmbătă, 16 mai, proiectilul reactiv nedirijat descoperit în curtea unei proprietăți nelocuite din localitatea Pardina, județul Tulcea.
„Din dispoziția procurorului de caz, proiectilul a fost detonat controlat, la fața locului, într-un spațiu special amenajat. Amintim că sâmbătă, 16 mai, în jurul orei 15.00, MApN a fost informat despre faptul că în curtea unei locuințe nefolosite din Pardina a fost semnalată existența unui proiectil reactiv nedirijat, neexplodat. La fața locului au acționat reprezentanți ai Poliției, Poliției de Frontieră, Serviciului Român de Informații și Ministerului Apărării Naționale. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța continuă cercetările în acest caz”, se arată în comunicat.
Sursa Foto: Cătălin Cojocaru (ARHIVĂ)
Știrea inițială:
„Ministerul Apărării Naționale a fost informat sâmbătă, 16 mai, în jurul orei 15.00, despre faptul că în curtea unei proprietăți nelocuite din localitatea Pardina, județul Tulcea, a fost semnalată existența unui proiectil reactiv nedirijat, neexplodat”, informează MApN.
La fața locului au fost trimise echipaje ale Poliției, Poliției de Frontieră și Serviciului Român de Informații, care au asigurat perimetrul și au început verificările, iar în urma verificării, specialiștii au confirmat prezența a aproximativ două kilograme de explozibil în corpul proiectilului.
MApN a trimis o echipă la fața locului pentru verificări suplimentare, iar cazul a fost preluat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
„Cetățenii sunt rugați să respecte recomandările autorităților și să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituționale. Vom reveni cu informații în funcție de evoluția situației”, au transmis reprezentanții instituției.
Autorul mai recomandă:
O navă a Franței a fost atacată în Strâmtoarea Ormuz de un proiectil de origine necunoscută: mai mulți marinari răniți. Ce anunță Guvernul de la Paris
Un nou atac în Strâmtoarea Ormuz: nave de război iraniene au deschis focul asupra unui petrolier, iar un al doilea vas a fost lovit de un proiectil
-
Actualitateacum 3 zile
Diana Buzoianu anunță un buget mai mare pentru Programul Rabla în 2026 și accent pe mașinile produse în Europa
-
Actualitateacum 3 zile
Pariul pentru independență al Kievului. Compania Fire Point vrea să spargă monopolul tehnologic al SUA cu „zeci de sateliți” și rachete autohtone
-
Breakingacum 3 zileNetanyahu: „Vom menține Ierusalimul sub suveranitate israeliană pentru totdeauna”
-
Breakingacum 2 zileRăzvan Pîrcălăbescu, șeful Romarm, întâlnire cu Simion la BSDA. Declarații explozive: „Romarm este compania tuturor românilor”
-
Actualitateacum 2 zile
Liderul UDMR, Kelemen Hunor: „Poate că vom intra în opoziţie. Pe mine nu mă sperie aşa ceva”
-
Actualitateacum 2 zile
Capcana în care pică mulți utilizatori Tinder: cum le scade, fără să-și dea seama, stima de sine
-
Actualitateacum 2 zile
Scandal și amenințări în Timiș. Un bărbat a scos cuțitul la tatăl său și s-a folosit de cei trei copii ai săi pentru a îngreuna intervenția polițiștilor
-
Breakingacum 16 oreProiectil neexplodat, descoperit într-o curte din județul Tulcea. Autoritățile au securizat zona și au început o anchetă





