Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Temutul infractor român Vasile Rodideal a fost extrădat în România

Publicat

pe

Temutul infractor român Vasile Rodideal a fost extrădat în România

Vasile Rodideal a fost în sfârșit extrădat în România. Interlopul a fost condamnat, în România, la 12 ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru constituirea și susținerea unei grupări de criminalitate organizată, deținerea, fără drept, de muniție destinată armelor de război, instigare la omor și instigare la deținere de bancnote false, potrivit Poliției Române.

Vasile Rodideal, originar din Republica Moldova, a fost arestat la Moscova, a transmis agenția RIA Novosti, care citează documente judecătorești. Acesta era căutat de Interpol, de peste 10 ani.

Rodideal, most wanted

Acesta a reușit să fugă de autoritățile române în octombrie 2009, pe vremea când era judecat în mai multe dosare. Rodideal a fost dat în urmărire internațională și, ulterior, acesta a ajuns în vizorul Interpolului, pe lista „celor mai căutați infractori”.

Deși avea interdicție de a ieși din țară, Vasile Rodideal a părăsit România și a trăit ascuns mai mulți ani, potrivit documentelor instanței. Acesta a plecat în Rusia, unde a trăit sub numele de Vasili Ivanovici Kravtsov, și a obținut chiar și un pașaport cu acest nume în 2018.

 Asasinat de desene animate

Vasile Rodideal a fost condamnat la 15 ani de închisoare. În 2005 a plănuit asasinarea fostului său partener de afaceri, interlopul ieşean, Tiberiu Cristodorescu. Basarabeanul și complicele său Dumitru Chetranu au luat legătura cu doi cetăţeni din Republica Moldova. Unul dintre ei un fost poliţist, pentru a face rost de o bombă artizanală, pe care să o pună în mașina afaceristului interlop Tiberiu Francisc Cristodorescu.

Vasile Rodideal și complicele său au urmărit vreme de o lună de zile momentul propice pentru a pune bomba în mașina afaceristului, însă nu au reușit. La acea vreme Cristodorescu locuia pe aceeaşi strada cu Liviu Zanfirescu, fost şef al Poliţiei Iaşi, iar prin zonă patrulau aproape continuu maşini de Poliţie.

Rodideal a recurs apoi la oaltă soluție pentru a-l asasina pe Tiberiu Francisc Teodorescu. Acesta i-a comandat lui Dumitru Chetranu să-i facă rost de un pistol-mitraliera de tip UZI şi de 48 de cartuşe folosite de KGB, de tipul celor care explodează în momentul în care ating ţinta, n-a mers.

Recomandarea autorului: Temutul infractor român Vasile Rodideal a fost CAPTURAT la Moscova. Urmărit internațional și condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare

Comentarii Facebook

Breaking

În Astrahan, a fost introdusă vânzarea de combustibil în funcție de numerele de înmatriculare ale autoturismelor

Publicat

pe

În Astrahan, a fost introdusă vânzarea de combustibil în funcție de numerele de înmatriculare ale autoturismelor

În regiunea Astrahan, benzina va fi vândută în zilele pare și impare în funcție de ultima cifră de pe plăcuța de înmatriculare, a anunțat guvernatorul regiunii.

În zilele impare, carburanții vor fi vânduți șoferilor cu plăcuțe de înmatriculare care se termină în 1, 3, 5, 7 și 9, iar în zilele pare, șoferilor cu plăcuțe de înmatriculare care se termină în 0, 2, 4, 6 și 8.

 Loading …

Mai multe regiuni ale Rusiei se pregătesc să raționalizeze benzina

Astrahan se numără printre alte multe regiuni rusești care implementează vânzarea de combustibil în funcție de numărul de înmatriculare al vehiculului cu o cifră pară sau impară. Autoritățile încearcă să reducă cozile lungi de la benzinării.

Se pare că schema a fost aproape aprobată în regiunea Lipețk, unde personalul este deja instruit să supravegheze respectarea noilor reguli la benzinării.Locuitorii vor fi notificați în următoarele zile, iar noile reguli sunt așteptate să intre în vigoare sâmbătă.

„Sistemul funcționează după cum urmează: șoferii ale căror numere de înmatriculare încep cu 0, 2, 4, 6 sau 8 pot alimenta în zilele par, în timp ce cei ale căror numere încep cu 1, 3, 5, 7 sau 9 pot face acest lucru în zilele impare. Limita este de 30 de litri per vehicul”, a declarat Mash.

Potrivit agenției de știri ruse TASS, aliniată Kremlinului, regiunea Nijni Novgorod va implementa noile norme.

Atacurile ucrainene cu drone bagă Rusia în criză energetică

O criză a combustibilului se adâncește în Rusia și teritoriile ocupate pe fondul continuării atacurilor ucrainene asupra  rafinăriilor de petrol. Deficitul de combustibil raportat anterior în Sevastopolul și Crimeea ocupate s-a extins în regiunea Moscovei.

Reuters a relatat că Rusia a început să importe benzină din India pe cale maritimă. Rusia a negociat, de asemenea, cu Kazahstanul pentru a importa aproximativ 50.000 de tone metrice de benzină AI-92 pentru a atenua deficiențele interne cauzate de închiderea rafinăriilor și de lucrările de întreținere neprogramate, potrivit Pravda.


Sursa Foto: Hepta

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Se schimbă legislația imigrărilor din august 2026. Cum vor putea firmele să aducă muncitori din afara UE

Publicat

pe

Se schimbă legislația imigrărilor din august 2026. Cum vor putea firmele să aducă muncitori din afara UE

Se schimbă legislația imigrărilor din 7 august 2026. Companiile vor putea recruta personal străin din afara UE doar prin agenții autorizate sau prin autorizarea proprie în platforma „Work in Romania”, aflată în dezvoltare.

Noua lege obligă agențiile de recrutare să constituie garanții financiare de cel puțin 75.000 de euro, valoarea crescând în funcție de numărul de lucrători aduși. Dacă garanția de 75.000 de euro se aplică până la 250 de lucrători, plata crește cu încă 50.000 de euro pentru fiecare 250 de lucrători suplimentari. Schimbările apar în contextul deficitului de personal din domenii precum retail, logistică, producție și construcții. Reprezentanții din industrie avertizează că noile reguli pot întârzia procesul de recrutare.

 Loading …

Cum vor putea firmele să aducă muncitori din afara UE. Sursă foto: Shutterstock

Se schimbă legislația imigrărilor din august 2026

„Până acum, legislația era extrem de permisivă. Orice firmă care avea minimum un an de activitate, chiar dacă vindea floricele în parc, putea să aducă muncitori NON-EU. Astăzi avem aproximativ 15.000 de companii care importă forță de muncă. Odată cu 7 august, aceste 15.000 de firme vor dispărea din acest circuit, pentru că nu vor putea susține garanțiile uriașe impuse de stat. Pe piață vor rămâne doar agențiile de plasare mari, puternice, capabile să susțină aceste depozite și să își gestioneze corect contractele”, explică Eugen Saulea, CEO-ul ESSA Group, arată Economica.net.

Eugen Saulea atrage atenția că actualele coduri COR nu mai reflectă realitatea pieței muncii. El susține că această rigiditate poate aduce amenzi mari angajatorilor, chiar și atunci când respectă regulile și acționează cu bună-credință.

Practic, recrutarea externă de personal urmează să intre într-o nouă etapă. Reprezentanții din industrie susțin că aceste măsuri ar putea oferi mai multă echitate în acest sens. De altfel, reprezentanții companiei din piața serviciilor de trade marketing și vânzări din țară au deschis dialogul cu Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), ITM, ANOFM și Ministerul Muncii pentru lămurirea aspectelor neclare din noua legislație.

Ce arată legea

În cadrul OUG nr. 32 din 23 aprilie 2026 privind accesul străinilor pe piața muncii din România, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, la cap. IV, art. 25 sunt prevăzute următoarele:

„(1) Pentru a desfășura activitatea de plasare a străinilor pe piața muncii din România, agenția de plasare a străinilor este obligată să constituie, anterior emiterii autorizației, o garanție financiară sub forma mijloacelor bănești la unitatea Trezoreriei Statului sau printr-o scrisoare de garanție bancară emisă de o instituție bancară din România.

(2) Garanția se constituie în favoarea organului fiscal competent și este în cuantum de 75.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR din ziua depunerii sau emiterii scrisorii de garanție, pentru un număr de până la 250 de străini plasați.

(3) Pentru fiecare suplimentare cu 250 de străini plasați, valoarea garanției financiare se majorează cu 50.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR din ziua depunerii.

(4) Garanția financiară are ca destinație garantarea obligațiilor agenției de plasare și acoperirea parțială a următoarelor cheltuieli:
a) costurile privind întoarcerea în statul de origine sau într-un alt stat unde are drept de ședere legală a străinilor plasați ca urmare a încetării, anulării sau revocării dreptului de ședere în România;
b) costurile suportate de autorități pentru cazarea, masa, îngrijirea sau sprijinul străinilor plasați aflați în situații de vulnerabilitate sau risc, precum și a celor prevăzuți la lit. a);

(5) Garanția financiară prevăzută la alin. (1) este utilizată pentru acoperirea contravalorii amenzilor contravenționale aplicate agenției de plasare a forței de muncă a străinilor în baza prezentei ordonanțe de urgență, cuprinse în titluri executorii și care nu au fost achitate în termenul legal.

(6) În situația prevăzută la art. 32 alin. (4) și art. 34 alin. (1), garanția financiară prevăzută la alin. (1) este executată integral de către organul fiscal competent la solicitarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și se face venit la bugetul de stat.

(7) Garanția financiară constituită trebuie menținută pe toată durata valabilității autorizației agenției de plasare a străinilor, precum și pe toată durata în care agenția de plasare a străinilor are obligații potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență raportat la numărul de străini plasați.

(8) La expirarea perioadei prevăzute la alin. (7), Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, la solicitarea agenției de plasare, notifică organul fiscal competent pentru eliberarea garanției financiare constituite.”

Sursă foto: Shutterstock – imaginile au un rol ilustrativ

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Dragoș Pîslaru s-a plâns la DIICOT că nu a fost anunțat înainte de perchezițiile de la azilele ilegale din Bihor. Procurorii l-au trimis la plimbare

Publicat

pe

Dragoș Pîslaru s-a plâns la DIICOT că nu a fost anunțat înainte de perchezițiile de la azilele ilegale din Bihor. Procurorii l-au trimis la plimbare

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a trimis o adresă oficială către DIICOT prin care cere socoteală procurorilor pentru că a fost ocolit la percheziții în cazul azilelor groazei din Bihor. Pîslaru s-a arătat deranjat de faptul că subordonații săi au ajutat la evacuarea bătrânilor fără acordul lui și a solicitat acces la actele din dosarul penal. Procurorii însă i-au respins toate cererile, i-au transmis ministrului că nu are nicio calitate în anchetă și l-au avertizat cu Codul Penal dacă publică documente secrete.

 Loading …

Dragoș Pîslaru

Ministrul Muncii cere socoteală pentru operațiunea din Bihor

Prin adresa trimisă procurorului-șef DIICOT, Dragoș Pislaru a cerut explicații despre evacuarea persoanelor vulnerabile din azile. Ministrul a vrut să știe temeiul legal al acțiunii și a solicitat copii după actele administrative și corespondența procurorilor. Mai mult, acesta a acuzat subtil că DIICOT le-ar fi cerut funcționarilor din minister să nu-și anunțe șefii politici despre percheziții.

„În contextul participării unor reprezentanți ai Ministerului Muncii (…) vă rugăm să ne confirmați sau infirmați faptul că le-ați cerut expres să nu notifice conducerea cu privire la respectivele participări, corespondențe sau informări. (…) Menționăm că Ministerul are în vedere prezentarea publică a documentelor aferente acestei operațiuni în data de 6 iulie 2026.”

Documentul integral poate fi consultat AICI

Răspunsul DIICOT: „O ingerință gravă și nepermisă în anchetă. Nu aveți nicio calitate procesuală”

Procurorii au demontat pretențiile ministrului interimar. DIICOT a trimis un răspuns prin care a explicat că investigația este strict secretă și că Ministerul Muncii nu are dreptul legal să controleze anchetele procurorilor sau să ceară acte din dosar.

„Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică, astfel că actele și informațiile din dosarul penal pot fi comunicate numai în condițiile și către persoanele expres prevăzute de lege (…). În consecință, instituția dumneavoastră neavând nicio calitate procesuală în cauză nu poate formula o cerere de acces la actele dosarului, aceasta reprezentând o ingerință gravă și nepermisă în activitatea de urmărire penală.”

Procurorii au reamintit că evacuarea de urgență din azile a fost obligatorie, deoarece probele strânse arătau că Viorel Pașca oferea servicii sociale și medico-sociale fără să dețină nicio acreditare sau autorizație legală.

Procurorii laudă o subordonată a lui Pîslaru și îl amenință pe ministru cu Codul Penal

În timp ce solicitările ministrului au fost respinse, DIICOT a ținut să o laude pe Alexandra Zară, președinta Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, instituție aflată în subordinea lui Pîslaru. Procurorii avertizează că dacă ministrul interimar își va duce planul la bun sfârșit și va publica documente legate de ancheta penală, acesta riscă să fie trimis direct în judecată pentru fapte penale.

„Vă punem în vedere că publicarea, distribuirea sau difuzarea în orice mod a documentelor (…) este de natură să afecteze ancheta penală în curs. Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu (…) constituie infracțiune sub sancțiunea prevăzută de art. 304 din Codul Penal.”

Documentul integral poate fi consultat AICI

În urmă cu două zile, Dragoș Pîslaru s-a plâns într-o postare pe Facebook că nu a fost informat dinainte de perchezițiile procurorilor DIICOT de la Azilele Groazei din Bihor.

Dosarul azilelor groazei din Bihor

Viorel Pașca, liderul asociației „Dumnezeu Poartă de Grijă”, era cunoscut de toată lumea ca „bunul samaritean”. El primea oameni ai străzii, bătrâni singuri și bolnavi psihic în casele lui din localitățile Dumbrava și Tinca.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 4 ore

Ce a obținut România la summitul NATO de la Ankara și ce nu: „Mai mult, din păcate, nu funcționează”

Politologul Teodor Moga, de la Universitatea A.I. Cuza din Iași, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cu ce rămâne România după...

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta? De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?
Actualitateacum 10 ore

De ce gustul apei de la chiuvetă diferă de la o zonă la alta?

Ai observat, probabil, că apa de la robinet nu are același gust peste tot. Într-un oraș nu remarci un gust...

Actualitateacum 10 ore

Un baschetbalist este singurul elev din Sibiu care a obținut media 10 la Bac. „Mă așteptam să iau o notă mare, dar nu la 10 curat”

Un sportiv din Sibiu este singurul din județ care a obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat. Acesta absolvent al...

Actualitateacum 17 ore

„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei

  Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război...

Actualitateacum 23 de ore

Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top

Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din...

Actualitateacum o zi

Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”

Un moment tensionat din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a fost rugat să...

Actualitateacum o zi

A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”

O tânără din Statele Unite, care plănuia să renoveze complet o casă colonială construită în 1905, și-a schimbat radical planurile...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro