Breaking
Guvernul Bolojan mărește salariile miniștrilor, pe ultima sută de metri. Cine sunt câștigătorii și cine sunt pierzătorii Legii Salarizării
Noua lege a salarizării, anunțată cu surle și trâmbițe de ministrul interimar al Muncii și cu sloganul „niciunui angajat nu i se va micșora salariul”, a stârnit revoltă în rândul categoriilor de angajați și anunță de pe acum proteste. Președintele României dă și el asigurări că nu va scădea venitul, însă promisiunea lui nu mai e o garanție pentru angajații de la stat.
„Niciun angajat din sectorul public nu va înregistra o scădere a venitului total ca efect al aplicării noii legi, iar cheltuielile totale cu salariile din sectorul public în anul 2027 nu vor depăşi cheltuielile din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei”, a subliniat Nicușor Dan.
Ministrul interimar al Muncii a ținut să amintească și despre acordul agreat de partidele care au fost la guvernare, în privința noii legi a salarizării.
„Suntem într-un moment bun pentru România, într-un moment în care avem un acord politic mediat de către Administraţia Prezidenţială, tocmai ca să ne asigurăm că această lege are şanse să fie trecută”, a declarat Dragoş Pîslaru.
Proiectul legii salarizării, criticat dur de judecători și magistrați
Primii care au reacționat și au tras semnalul de alarmă, referitor la viitoarea salarizare au fost magistrații. De la cel mai înalt nivel, criticile au curs în cascadă, considerându-se că prevederile actului normativ vor submina funcţionarea justiţiei.
,,Consiliul Superior al Magistraturii susţine că venitul unui magistrat debutant se va situa la un nivel absolut de neacceptat şi că magistraţii vor pierde din venituri dacă promovează la o instanţă sau un parchet superior. CSM va utiliza toate instrumentele legale pentru a salvgarda autoritatea puterii judecătoreşti”, se arată în comunicatul CSM.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) s-a raliat imediat poziției Consiliului Superior al Magistraturii. Procurorii susţin că proiectul noii legi a salarizării duce la demotivarea personalului de a rămâne în sistem şi la diminuarea ,,atractivităţii” profesiei de procuror.
Magistrații din Capitală dar și din țară au explicat cum proiectul Guvernului le va reduce veniturile și au respins „campania de stigmatizare dusă de Guvern pentru deturnarea vinovăţiei privind degradarea nivelului de trai al populaţiei…
Prezentările trunchiate şi lipsite de context juridic şi bugetar ale guvernanţilor în cazul unor pretinse datorii faţă de sistemul judiciar riscă să inducă grav în eroare opinia publică şi să afecteze încrederea în justiţie”, se precizează în comunicatul ÎCCJ.
Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au reacționat dur și au spus că „nu mai sunt dispuşi să accepte atitudini iresponsabile şi umilitoare, fără fundament, din partea celorlalte puteri”. Ei consideră că prevederile proiectului fac parte dintr-o „strategie asumată făţiş la nivel politic, de demonizare continuă a magistraţilor pentru a acoperi incapacitatea puterii executive de îmbunătăţire a nivelului de trai al societăţii”.
Mai mult decât atât, un fost membru CSM susține că noua lege a salarizării excede cadrul legal, întrucât Guvernul este demis iar miniștrii interimari nu au competența de a iniția politici publice sau proiecte legislative. Toni Neacșu critică atât Executivul, cât și sindicatele implicate în negocieri, pe care îi acuză că legitimează un proces neconstituțional și lipsit de legitimitate.
Proiectul, criticat de sindicaliștii din Educație și Poliție
Sindicaliștii din Educație acuză lipsa de transparenţă în elaborarea documentului și faptul că vor fi favorizați politicienii și demnitarii, în timp ce angajaţii din sistemul public, inclusiv profesorii, ar urma să rămână cu salarii prea mici pentru califcarea și misiunea lor. Potrivit noului proiect, un profesor debutant ar urma să primească aproape 4.400 de lei net, iar un cadru didactic cu peste 25 de ani vechime ar fi remunerat cu 6.700 de lei net.
Și polițiștii avertizează că noua lege a salarizării le va diminua veniturile ca urmare a eliminării unor sporuri pentru ore suplimentare, efectuate de sărbătorile legale și a gradației pentru funcțiile de conducere.
Potrivit sindicaliștilor, aceste schimbări afectează tocmai „categoria cea mai încercată din Poliția Penitenciară din punct de vedere al riscurilor și programului”. Un exemplu îl dau polițiștii de la ordine publică.
Ei spun că noul proiect introduce baze de calcul diferite între familiile ocupaționale și nu sunt de acord cu stabilirea unei valori de referință fixe de 4.100 de lei pentru calculul sporurilor, în locul raportării la salariul de bază sau de funcție. De asemenea, este criticat și modul de calcul al gradațiilor care ar conduce la venituri mai mici decât în sectorul civil. De exemplu, în cazul civililor, gradația 1 este 7,5%, iar în cazul domeniului apărării este doar 3%.
Corul criticilor este completat de angajații din Guvern
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului solicită ferm ca noua lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice să prevadă un coeficient de minimum 3,15 pentru funcțiile de execuție din aparatul de lucru al Guvernului.
Angajații de la Guvern mai spun că invocarea sumei de aproximativ 166 miliarde lei, reprezentând cheltuieli salariale în sectorul public, ca fiind una dintre principalele probleme ale bugetului public, este nedreaptă și incompletă. De asemenea, angajații de la Ministerul de Finanțe revendică introducerea unei grile salariale distincte în noua lege a salarizării, în care să se țină cont de niște standarde specifice activității lor.
Primarii pierd sporurile pentru proiectele europene
Legea salarizării le scade și veniturile primarilor, prin faptul că li se înjumătățește sporul de lucru cu fonduri europene, între 500 și 800 de lei, conform datelor consultate de Gândul. Un primar de municipiu are acum un venit mediu de 17.801 lei net, dar diferă în funcție de numărul de locuitori din unitatea administrativ-teritorială. După intrarea în vigoare a legii, venitul mediu al primarului ar urma să scadă la 17.269 de lei net.
Primarii se simt frustrați după aceste scăderi de venituri, pentru că, spun ei, funcționarii vor ajunge să câștige mai mult decât ei.
„Se scoate prevederea că niciun funcționar nu poate depăși viceprimarul. La ce scandal e pe faptul că se cresc indemnizațiile demnitarilor, cred că în câțiva ani iar ne bate la salarizare orice inspector, cum a mai fost până în 2017. La ministere, ministrul era sub orice director pentru că nu a fost frâna asta ”, a precizat, pentru Gândul, un primar.
Un funcționar public din primărie va putea câștiga, astfel, mai mult decât edilul care semnează bugete și de 2 miliarde de euro, precum bugetul Capitalei, sau de 500-600 de milioane de euro, în cazul orașelor mari. Un salariu mediu de primar are un coeficient care se aplică la salariul minim brut pe țară. Coeficientul depinde de numărul de locuitori ai localității respective.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru: „N-ar trebui să comparăm cât câștigă un profesor cu cât câștigă un parlamentar.”
Dragoş Pîslaru spune că salariul său creşte cu 2.500 de lei, prin noua lege a salarizării. El a precizat că fiecare categorie din statul român are un anumit specific şi că nu trebuie să comparăm cât câştigă un doctor cu cât câştigă un ministru sau cât câştigă un profesor cu cât câştigă un parlamentar. Există o evaluare obiectivă făcută tehnic, nu politic, pe cum anume se aşează, într-un sistem de salarizare modern”, a mai spus Pîslaru.
Întrebat cu cât i-ar creşte lui salariul, ministrul Dragoş Pîslaru a răspuns: „Pentru salariul meu de ministru, creşterea ar fi de 22%, o creştere de 2.500 de lei”.
Numai că ministrul este în interimat iar calculul făcut se referă doar la poziția sa actuală din guvernul demis Bolojan.
Bolojan: „Ne place, nu ne place, salarizarea unor demnitari pe o anumită scară este inevitabilă”
Chiar și în interimat, întrebat despre înghețarea pensiilor și majorarea salariile demnitarilor, Bolojan a precizat că ierarhia funcțiilor publice nu poate fi evitată.
„Ne place, că nu ne place, atâția câți sunt. Poate prea mulți. Salarizarea demnitarilor pe o anumită scară este inevitabilă. ”, a declarat premierul la Digi FM.
Cât despre legătura dintre creșterile salariale ale demnitarilor și austeritatea generală, premierul a spus că l-a mandatat pe ministrul Muncii să negocieze cu Comisia Europeană o creștere eșalonată, astfel încât demnitarilor să li se mărească salariile după cele ale bugetarilor.
,,Înghețarea salariilor demnitarilor nu poate continua la nesfârșit. Soluția corectă este ca majorările să fie aplicate ultimele, după ce restul bugetarilor ajung la nivelul prevăzut de lege”, a precizat premierul demis.
AUTORUL RECOMANDĂ:
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum 23 de oreDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 2 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum 19 oreMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum 2 zileInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum 2 zileCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Politicaacum 3 zileCine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică
-
Lifeacum 2 zileCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas
-
Lifeacum 2 zileGhid de cadouri de Crăciun din aur: idei pentru ea, el și cei mici





