Actualitate
Nicușor Dan anunță măsuri împotriva Moscovei: Consulul general al Federației Ruse la Constanța, declarat „persona non-grata”, Consulatul se închide
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat vineri, 29 mai, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din municipiul Galați.
Președintele României, Nicușor Dan. FOTO: Facebook
„Întreaga responsabilitate pentru acest incident revine Rusiei. Față de această situație, consulul general al Federației Ruse de la Constanța a fost declarat persona non-grata. Consulatul General al Federației Ruse la Constanța se va închide. Am avut o dronă rusă Geran-2, plecată din Rusia, cunoaștem traiectoria, cunoaștem pe unde a intrat în România. Vreau să mulțumesc pentru solidaritate partenerilor din UE și din NATO. Asta dovedește că există o solidaritate și o unitate euroatlantică. Vreau să vă informez că în cadrul SAFE avem o componentă importantă dedicată unor capabilități aeriene care să răspundă unor astfel de eveniment. Avem un parteneriat cu Ucraina pentru producția de drone. Avem un mecanism comun cu Statele Unite și cu Marea Britanie pentru testarea și accelerarea producției de drone. Până ce aceste echipamente vor fi livrate, avem acorduri cu parteneri pentru echipamente care să fie prezente în România. Am discutat în CSAT și de apărarea civilă. Reacția de azi noapte a fost una rapidă. Doamnul ministru de Interne ne-a prezentat măsurile care au fost deja luate pe toată zona potențial afectată”, a declarat Nicușor Dan.
Premierul Ilie Bolojan nu a fost prezent, întrucât se afla într-o vizită oficială în Republica Moldova, unde se va întâlni președintele țării, Maia Sandu, și cu șeful Guvernului de la Chișinău, Alexandru Munteanu.
Incidentul de vineri a fost urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. A fost emis mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea și Galați. De asemenea, două persoane au fost rănite.
Știre în curs de actualizare.
Actualitate
Oficialii Ministerului Apărării Naționale explică de ce nu a fost doborâtă drona de la Galați
Reprezentații Ministerului Apărării Naționale au explicat că radarele convenționale au limitări în urmărirea țintelor aeriene care evoluează la altitudini foarte joase.
FOTO: Ministerul Afacerilor Interne
Colonelul Cristian Popovici, șeful Direcției informare și relații publice din MApN, a explicat la Antena 3 CNN că, la ora 1:54, un semnal radar a fost detectat venind din zona Reni și evoluând către teritoriul României.
„A intrat la o altitudine de aproximativ 600 de metri și a avut o traiectorie descendentă. Am urmărit ținta pe o distanță de circa 10 kilometri pe teritoriul României. La un moment dat, aceasta a efectuat brusc o manevră de coborâre, iar noi am pierdut-o de pe radar la o înălțime de aproximativ 150 de metri”, a precizat oficialul MApN.
Ulterior, ținta a lovit clădirea la o înălțime de aproximativ 50-60 de metri.
Colonelul a explicat că radarele convenționale au limitări în urmărirea țintelor aeriene care evoluează la altitudini foarte joase. „Sub 200 de metri, radarele convenționale nu pot urmări astfel de ținte aeriene”, a spus el.
O dronă s-a prăbuşit vineri noaptea pe un bloc din Galați, incidentul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. A fost emis mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea şi Galați.
Cele două persoane care au fost rănite, vineri noaptea, după ce o dronă a lovit un bloc din Galați au fost transportate la spital, iar alți doi locatari, cu atac de panică, au primit îngrijiri la fața locului.
Actualitate
14 profesii care schimbă piața muncii în era Inteligenței Artificiale: de la elitele tehnice la detectivii digitali
Unul dintre cele mai vehiculate argumente ale scepticilor și criticilor inteligenței artificiale îmbracă o formă aproape apocalictică: „roboții ne vor fura locurile de muncă”. La o primă vedere, dacă analizăm dinamica ultimelor luni, realitatea pare să le dea dreptate. Giganțі tehnologici de calibru global, precum Meta, IBM sau Duolingo, operează restructurări masive de personal, înlocuind forța de muncă tradițională cu sisteme automatizate. Totuși, istoria economică ne-a demonstrat că nicio revoluție industrială nu lasă în urmă un vid, ci reconvertește resursele.
AI a generat o nouă piață a muncii, cu profesii care, până recent, nu existau FOTO: Profimedia
Boom-ul AI a generat deja mii de noi locuri de muncă corelate direct de dezvoltarea, întreținerea și supravegherea acestor tehnologii disruptive. Dincolo de clișeele deșarte, noua realitate economică configurează o serie de profesii – unele de o complexitate tehnică extremă, altele de factură pur umanistă sau etică.
Publicația ucraineană pravda.ua a realizat o radiografie a celor mai relevante 14 profesii emergente care definesc piața muncii în era algoritmilor:
1. Specialistul AEO (Answer Engine Optimization)
Succesul unei platforme online a depins decenii la rând de optimizarea SEO (Search Engine Optimization) – acea structurare algoritmică a codului și a cuvintelor-cheie menită să cucerească motoarele de căutare clasice. Însă modelele lingvistice mari (LLM) au schimbat fundamental paradigma căutării pe internet. Utilizatorii nu mai caută link-uri, ci răspunsuri directe.
Astfel, SEO evoluează spre AEO. Specialistul în optimizarea pentru motoarele de răspuns nu mai „îndoapă” paginile cu text redundant, ci livrează structuri informaționale de înaltă precizie, adaptate pentru a fi integrate direct în sintezele oferite de inteligența artificială.
2. Vibe-coderul (Programatorul de stări)
Un termen hibrid ce descrie noua elită din Silicon Valley. Vibe-coderul este un programator de tip nou care nu mai scrie cod linie cu linie și nu mai memorează sintaxe complexe. Folosind asistenți avansați precum GitHub Copilot, Claude sau Cursor, rolul său devine unul pur arhitectural. El stabilește direcția, logica globală și „vibe-ul” (conceptul) aplicației, lăsând rutina tehnică în seama rețelelor neuronale. Dezavantajul major? O dependență critică de capacitățile AI și riscul degradării propriilor abilități tehnice.
3. Inginerul de date sintetice
Pentru a evolua, inteligența artificială are nevoie de un volum uriaș de date. Problema este că datele de calitate de pe internet sunt pe sfârșite, iar reglementările globale privind confidențialitatea (precum GDPR) blochează utilizarea informațiilor reale. Aici intervin inginerii de date sintetice, care creează algoritmi capabili să genereze profile matematice artificiale – de la fișe medicale fictive la tranzacții financiare simulate. Aceste date sunt perfecte legal și etic, reprezentând „combustibilul” viitoarelor generații de AI.
4. Operatorul de teren (Field Registrar)
O profesie paradoxală: nu necesită utilizarea AI, dar există exclusiv din cauza acesteia. Internetul a fost inundat de conținut generat automаt, un fenomen numit degradarea calitativă a datelor (AI-slop). Pentru a sparge această bulă artificială, marii dezvoltatori au nevoie disperată de realitatea pură, nefiltrată. Operatorii de teren călătoresc în lumea fizică – pe străzi, în fabrici sau ecosisteme izolate – echipați cu scanere LiDAR, microfoane și camere de înaltă rezoluție, pentru a capta texturi și sunete autentice pe care algoritmul nu le-a mai întâlnit.
5. Inginerul de prompt-uri (Prompt Engineer)
Devenit deja un simbol al acestei tranziții tehnologice, inginerul de prompt-uri este traducătorul universal dintre limbajul uman și cel algoritmic. Cunoscând în profunzime mecanismele de procesare a limbajului natural, acest specialist formulează instrucțiuni, variabile și contexte de o precizie matematică, asigurându-se că AI-ul livrează rezultatul ideal din prima încercare. Este o meserie aflată la granița dintre logică, programare și filologie.
6. Specialistul în implementarea AI
Multe companii din sectorul tradițional conștientizează potențialul AI, dar nu știu cum să îl integreze. Acest specialist acționează ca un consultant strategic: analizează procesele interne ale unei afaceri și decide unde este oportună automatizarea – fie că este vorba despre implementarea unui asistent virtual în departamentul de suport, fie de utilizarea analizei predictive în vânzări.
„Creiere prăjite” de inteligența artificială. Riscul unei noi crize de burnout la locul de muncă
7. Specialistul în reciclarea hardware-ului AI
Supercomputerele și centrele de date folosite pentru antrenarea modelelor generative necesită o infrastructură hardware colosală. Ritmul alert al dezvoltării tehnologice face ca plăcile video de ultimă generație și procesoarele de server să devină învechite moral în doar doi-trei ani. Din cauza normelor ecologice stricte și a prezenței metalelor rare, aceste echipamente nu pot fi aruncate la deșeuri comune, generând o nișă extrem de profitabilă pentru experții în dezasamblarea și reciclarea ecologică a infrastructurii critice. Consumul de resurse al centrelor de date a transformat managementul termic dintr-o problemă logistică într-o miză de securitate tehnologică.
8. Tehnicianul în sisteme de răcire lichidă a centrelor de date
Sistemele de calcul performante, în special cele bazate pe arhitecturi dense (cum sunt cipuri NVIDIA), generează temperaturi extreme pe care răcirea clasică cu aer nu le mai poate gestiona. Industria migrează masiv spre sisteme industriale complexe de răcire cu lichid. Acești tehnicieni de elită asigură funcționarea neîntreruptă a pompelor și circuitelor izolate; fără ei, infrastructura AI s-ar prăbuși fizic sub efectul supraîncălzirii.
9. Etnograful AI (sau Culturologul digital)
Limba engleză domină jumătate din spațiul virtual, motiv pentru care majoritatea modelelor AI reflectă, inevitabil, tiparele culturale și de gândire anglo-saxone. Când aceste modele sunt exportate global, apar disonanțe culturale majore. Etnografii AI au rolul de a recalibra algoritmii, adaptându-i la specificul local, tabuurile, normele sociale și nuanțele lingvistice ale fiecărei regiuni, prevenind astfel potențiale incidente diplomatice sau sociale.
10. Creatorul AI (AI Creator)
Dacă în trecut producția unui material publicitar sau a unui concept vizual complex necesita o întreagă echipă de specialiști (regizori, scenariști, editori video, ingineri de sunet), astăzi, regulile jocului s-au schimbat dramatic. Un singur specialist cu viziune estetică solidă și acces la instrumente generative poate orchestra întregul proces – de la generarea coloanei sonore și a scriptului, până la randarea video finală.
11. Antrenorul AI (AI Trainer)
Modelele lingvistice nu se nasc etice; ele absorb terabiți de text de pe internet, inclusiv discursuri de ură și informații toxice. Antrenorii AI (specializați în metodologiile RLHF – învățare cu întărire din feedback uman) interacționează constant cu modelele, corectându-le erorile, eliminând derapajele rasiste sau discriminatorii și ghidându-le spre un comportament factual și sigur pentru utilizatori.
Cum încearcă Japonia să devină cea mai prietenoasă țară din lume pentru inteligența artificială. O abordare diferită față de SUA
12. Filosoful AI (Eticianul de sistem)
Pe măsură ce algoritmii primesc putere de decizie, apar dileme morale severe: Cine este responsabil dacă un vehicul autonom produce un accident fatal? Are AI-ul dreptul moral de a decide un diagnostic medical sau de a tria candidații pentru un loc de muncă? Filosofii AI colaborează strâns cu arhitecții software și corporațiile pentru a trasa linii directoare morale, transformând valorile etice umane în reguli de cod inflexibile.
13. Fotograful AI
O profesie ce pare o contradicție în termeni, dar care câștigă teren în industria de modă și e-commerce. Acești specialiști nu mai utilizează studiouri costisitoare sau modele umane. Ei antrenează modele locale (precum rețelele LoRA în Stable Diffusion) pe produse reale (bijuterii, haine) și le plasează în decoruri virtuale hiperrealiste. Deși tehnologia permite inclusiv recrearea chipului uman pe baza unor fotografii personale, riscurile legate de securitatea datelor biometrice rămân ridicate.
14. Detectivul juridic (avocat) în drepturi de autor AI
O profesie care confirmă că reglementarea va fi marele câmp de bătălie al viitorului. Întrucât majoritatea modelelor actuale au fost antrenate pe seturi de date colectate fără acordul explicit al autorilor, tribunalele se confruntă cu un val istoric de procese. Acești juriști-detectiv caută tipare în cod, ridică arhive digitale și demonstrează în instanță dacă o rețea neuronală a utilizat ilegal operele unui artist, textele unui jurnalist sau baze de date protejate, reprezentând o contrapondere juridică esențială în fața expansiunii nereglementate a Big Tech.
Actualitate
Dronă căzută în județul Maramureș. Zona a fost izolată de autorități
O dronă fără încărcătură explozivă a fost găsită joi, 28 mai, căzută în localitatea Băsești din județul Maramureș, iar ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Dronă căzută pe câmp FOTO: Arhivă
La fața locului intervin echipaje de poliție și specialiști pirotehniști, iar zona a fost delimitată și securizată pentru efectuarea verificărilor specifice.
Din primele informații, aparatul nu ar avea încărcătură explozivă, însă autoritățile continuă cercetările pentru a stabili proveniența și circumstanțele în care aceasta a ajuns în zonă.
Primarul comunei, Ioan Călăuz, a declarat pentru vasiledale.ro că a fost și el la fața locului. După estimarea sa anvergura aripilor, drona are circa la 3 metri.
-
Anunturiacum 2 zileArtiștii români au ajuns la Cannes prin invitația la Prestige Summit
-
Actualitateacum 3 zile
Horoscop, miercuri 27 mai. O zodie are nevoie de echilibru mental, iar alta descoperă noi oportunități financiare
-
Breakingacum 2 zileDuel pe Facebook între Sebastian Ghiță și Oana Gheorghiu. Ghiță o ironizează în comentarii, Gheorghiu răspunde
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu există ură mai mare ca iubirea creștină”. Război total pe internet după ce Dexonline a asociat termenii „cretin” și „creștin”
-
Breakingacum 17 oreInvenția care a stârnit un val de reacții negative. Doi austrieci au inventat costumul cu țepi metalici pentru apărarea oilor de lupi
-
Actualitateacum 3 zile
Cinci state din UE cer măsuri comerciale mai dure împotriva Chinei. Germania lipsește din tabăra celor care cer confruntare economică
-
Actualitateacum 2 zile
Dieta care ne întinerește biologic în doar o lună. Ce au descoperit cercetătorii australieni că trebuie să mâncăm
-
Actualitateacum o ziCe documente îți cere banca pentru imobil și cine le obține?





