Breaking
Rusaliile 2026. Tradițiile, credințele și obiceiurile legate de una dintre cele mai importante sărbători creștine
Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică și luni, 31 mai și 1 iunie 2026, Rusaliile, una dintre cele mai importante sărbători religioase ale anului. Cunoscută și ca Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea, această zi marchează momentul în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Apostolilor. În tradiția populară românească, Rusaliile sunt însoțite de numeroase obiceiuri și credințe legate de protecția gospodăriei, pomenirea morților și alungarea spiritelor rele.
Moșii de Rusalii și pomenirea celor trecuți la cele veșnice
Ziua de sâmbătă dinaintea Rusaliilor este cunoscută drept Moșii de Vară. Cu această ocazie, credincioșii participă la slujbe de pomenire și împart pomană pentru sufletele celor adormiți.
Potrivit tradiției, se oferă vase noi din lut umplute cu diverse alimente, precum colaci, fructe, ouă, plăcinte, brânză, mămăligă sau ciorbă. Acestea sunt împodobite cu flori și busuioc, iar lumânările aprinse nu lipsesc de la pomenire.
Sursa foto – caracter ilustrativ: crestinortodox.ro
În unele zone ale țării se spune că nu este bine să mănânci înainte de a împărți pomană pentru cei decedați.
De ce se pun ramuri de tei și nuc la uși
Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Rusalii este sfințirea ramurilor de tei și nuc. Credincioșii le duc la biserică în ziua sărbătorii, iar după slujbă le așază la icoane, porți, ferestre sau la intrarea în locuințe.
Tradiția spune că acestea simbolizează limbile de foc care s-au pogorât asupra Apostolilor și au rol de protecție împotriva grindinei, fulgerelor, bolilor și altor necazuri.
Rugăciuni pentru recolte și binecuvântarea câmpurilor
În multe comunități rurale, după slujba de Rusalii, preoții merg împreună cu credincioșii pe câmp pentru a sfinți culturile și a se ruga pentru recolte bogate.
Obiceiul este păstrat de generații și are rolul de a cere protecție pentru semănături împotriva secetei, grindinei și altor fenomene care pot afecta agricultura.
În folclorul românesc, Rusaliile sunt asociate cu ielele, ființe supranaturale despre care se spune că îi pedepsesc pe cei care nu respectă sărbătoarea.
Pentru a se feri de rele, oamenii obișnuiau să pună pelin și usturoi la porți, ferestre și în gospodării. În unele regiuni, pelinul este folosit și în băuturi, fiind considerat un simbol al protecției.
Dansul Călușarilor, unul dintre cele mai vechi ritualuri românești
Printre cele mai spectaculoase tradiții de Rusalii se numără dansul Călușarilor, inclus în patrimoniul cultural imaterial UNESCO.
Potrivit credinței populare, dansul avea puterea de a alunga duhurile rele și de a vindeca bolile atribuite Rusaliilor. Călușarii formau cete speciale și respectau reguli stricte pe durata sărbătorii, iar mișcările lor ritualice erau considerate aducătoare de sănătate, noroc și protecție pentru întreaga comunitate.
Breaking
Amendă de 825 lei pentru toți șoferii români care fac această greșeală în timpul staționării în oraș. Mulți nici măcar nu știu că este greșit
Amendă de 825 lei pentru toți șoferii români care fac această greșeală în timpul staționării în oraș. Mulți nici măcar nu știu că este greșit.
Amendă de 825 lei pentru toți șoferii români care fac această greșeală în timpul staționării în oraș
Fapta intră în clasa a II-a de sancțiuni și se pedepsește cu 4 sau 5 puncte-amendă. Șoferii vinovați vor scoate din buzunar între 660 și 825 lei.
Funcționarea motorului în timpul staționării este strict reglementată în România, scrie maramuresonline.ro. Totul vine în contextul noilor măsuri adoptate privind reducerea poluării urbane.
Codul Rutier 2026 stabilește reguli dure pentru șoferi, iar nerespectarea lor poate aduce sancțiuni usturătoare.
Oprirea voluntară a unui autovehicul cu motorul pornit pe drumurile publice din localități este, în general, interzisă.
Codul Rutier 2026 definește staționarea ca imobilizarea unui vehicul pentru o perioadă mai mare de 5 minute.
Șoferii care aleg să lase motorul pornit în timpul staționării pot fi sancționați, deoarece practica duce la creșterea nivelului de poluare, zgomot și risipă de combustibil.
Autoritățile au introdus un sistem de sancțiuni progresive, care vizează în primul rând educarea șoferilor:
– Primul incident poate fi sancționat cu avertisment;
– Abaterile repetate atrag amenzi contravenționale, conform prevederilor din Codul Rutier;
– În funcție de gravitatea situației și de recidivă, pot fi aplicate sancțiuni suplimentare.
Există și excepții
Legislația prevede și mai multe excepții, în care este permisă funcționarea motorului:
– Situații impuse de trafic, precum ambuteiajele, semafoarele sau blocajele temporare;
– Vehiculele cu regim de circulație prioritară, aflate în misiuni de urgență, cum sunt cele de poliție, ambulanță, pompieri;
– Autovehiculele comerciale, în special camioanele care folosesc motorul pentru alimentarea sistemelor de refrigerare sau a echipamentelor esențiale.
În asemenea situații, oprirea cu motorul pornit este considerată justificată și nu se sancționează de către polițiștii rutieri.
Autorul recomandă:
Breaking
România s-ar putea inspira după modelul estonian. Ce este „zidul anti-drone” și cum poate proteja flancul estic al NATO de incursiunile dronelor
Pe 28 mai 2026, la patru ani de la începerea războiului ruso-ucrainean, România a devenit prima țară membră NATO în care au rezultat victime în urma unui atac rusesc. Mai precis, o dronă rusească ce avea țintă vizată în Ucraina ar fi fost deviată de sistemele de apărare antiaeriene ucrainene și s-a prăbușit pe un bloc din județul Galați, rănind doi o mamă și um fiu. Liderii UE și NATO au denunțat Rusia pentru „escaladarea conflictului” și au amenințat cu intensificarea sancțiunilor, inclusiv România care l-a expulzat pe consulul diplomatic rus de la Constanța.
Ministerul Apărării din România a comunicat public că țara nu deține în acest moment echipamente de apărare anti-dronă, iar rachetele avioanelor americane F-16 nu sunt adecvate interceptării dronelor.
Statul român s-ar putea inspira de la o țară baltică pentru prevenirea amenințărilor din partea dronelor ruse care au tot pătruns pe teritoriul țării noastre din vara anului 2023.
În Estonia, Consiliul Poliției și Grănicerilor a instalat dispozitive staționare de detectare și supraveghere anti-drone de-a lungul frontierei cu Rusia, între punctul tripartid Estonia-Letonia-Rusia și Luhamaa. Țara baltică a decis să-și fortifice apărarea după evaluarea riscurilor la nivel „realist”.
Până la finalul anului 2026, întreaga frontieră de est va fi acoperită cu dispozitive anti-dronă.
„Primele dispozitive sunt instalate și operaționale. Desigur, acesta este doar începutul: ne îndreptăm către o rețea de drone care acoperă întreaga Estonie, dar acest pas arată că lucrările pregătitoare au dat roade”, a declarat ministrul de interne al țării, Igor Taro, potrivit The Kyiv Independent.
Măsurile au fost sporite după ce un avion de vânătoare F-16 din România a devenit prima aeronavă NATO care a doborât o dronă ucraineană.
Sursa Foto: Shutterstock
Autorul recomandă: Medvedev, după prăbușirea dronei ruse în Galați: „Cetățeni UE, autoritățile voastre au intrat în război cu Rusia. Somnul liniștit s-a terminat”
Breaking
Un alpinist american a bătut recordul mondial la escaladarea vârfului Muntelui Everest în doar 10 ore. Care este secretul său
Pe 28 mai, un alpinist american a stabilit un record mondial după ce a escaladat vârful Muntelui Everest într-un timp record.
Tyler Andrews (36 ani), un alpinist experimentat din Concord, Massachusetts, a urcat cel mai înalt munte de pe planetă, cu o înălțime de 8.849 de metri.
Peste 950 de alpiniști au atins vârful Everestului în ultimul sezon, dar americanul va rămâne în istorie ca cel mai rapid alpinist care a urcat Muntele Everest.
A atins vârful Everestului în mai puțin de 10 ore
Americanul a reușit să-l urce în doar 9 ore și 55 de minute. El a fost diagnosticat cu cancer, dar spune că i-a supraviețuit bolii și a făcut campanie pentru creșterea finanțării tinerilor atleți din Nepal și Ecuador.
„A atins vârful Everestului în doar 9 ore și 55 de minute”, a declarat șeful echipei Dawa Steven Sherpa.
Andrews a realizat expediția de unul singur și a atins vârful Everestului joi dimineața, cu puțin timp înainte de răsărit.
Sursa foto: Shutterstock
Care este secretul său?
Alpinistul a avut nevoie de rezerve cu oxigen suplimentar, hrană și apă furnizată de ghizii săi pe durata escaladării muntelui.
La începutul lunii mai, el a încercat să escaladeze Everestul în 22 ore și 29 de minute fără rezerve suplimentare de oxigen.
„M-am antrenat ca atlet de la crosul din liceu la maratonuri, alergare în munți și, știți, Muntele Everest este cumva apogeul carierei mele”, a declarat Andrews pentru CBS News.
Urcarea pe Everest este foarte periculoasă
Cinci oameni au murit în sezonul de primăvară (perioada care oferă cea mai bună fereastră de vreme stabilă): doi indieni și trei nepalezi.
18 oameni au murit în total în 2023, după ce au încercat să escaladeze cel mai înalt munte din lume. Un alpinist nepalez, Kami Rita Sherpa, care a escaladat Everestul pentru a 32-a oară, s-a întors vineri în Kathmandu. Acesta și-a exprimat îngrijorarea cui privire la siguranța alpiniștilor.
„Fotografiile postate de alpiniști arată o coadă lungă de oameni care urcă pe corzi fixe, stând la coadă în zonele înghețate și cu oxigen scăzut de la mare altitudine.”
Sursa Foto: Shutterstock/Profimedia
Autorul recomandă: Un nou record: Vârful Everest, atins de 274 de alpiniști într-o singură zi
-
Actualitateacum 2 zile
14 profesii care schimbă piața muncii în era Inteligenței Artificiale: de la elitele tehnice la detectivii digitali
-
Breakingacum 2 zileInvenția care a stârnit un val de reacții negative. Doi austrieci au inventat costumul cu țepi metalici pentru apărarea oilor de lupi
-
Actualitateacum 3 zileCe documente îți cere banca pentru imobil și cine le obține?
-
Actualitateacum 3 zile
Două obiceiuri pentru care oamenii sunt adesea criticați ar putea fi semne ale inteligenței, spun cercetătorii
-
Breakingacum o ziPrimarul Slatinei acuză presiuni politice după ce Poliția ar fi deschis dosar penal pe numele său. Cum se apăra edilul
-
Actualitateacum 3 zile
Dronă căzută în județul Maramureș. Zona a fost izolată de autorități
-
Actualitateacum 2 zile
Oficialii Ministerului Apărării Naționale explică de ce nu a fost doborâtă drona de la Galați
-
Politicaacum 22 de oreScrisoarea Repatriot către românii din afara granițelor





