Actualitate
Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. „În 1990, toți au spus: acum să plecăm, până nu închid din nou granițele”
Christa Moldovan, ghid al bisericii monument din Mediaș, a dezvăluit pentru „Adevărul” povestea comunității orașului medieval și a vorbit deportările etnicilor germani în URSS, plecarea masivă a sașilor în Germania și legătura pe care au păstrat-o cu locurile natale.
Christa Moldovan, reprezentantă a comunității săsești din Mediaș. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Mediaș, un oraș cu aproape 40.000 de locuitori din județul Sibiu, a devenit, de la începutul secolului XX, un centru important al industriei gazului metan. Turiștii îl caută însă mai ales pentru centrul său istoric, cu piețe conturate de clădiri săsești, turnuri, bastioane și ziduri de apărare înalte de peste șapte metri.
Moștenirea sașilor din Mediaș
Municipiul se află la jumătatea distanței de aproximativ 80 de kilometri dintre Sibiu și Sighișoara, două dintre cele mai vizitate orașe din Transilvania. La fel ca ele, Mediașul a păstrat urmele uneia dintre cele mai importante comunități săsești din regiune.
Fosta cetate a sașilor de pe Târnava Mare, dezvoltată în Evul Mediu de coloniștii germani, își atrage oaspeții prin vestigiile din centrul istoric: zidurile și turnurile vechii fortificații, biserica fortificată și clădirile pitorești cu fațade colorate, ridicate în stilul arhitecturii tradiționale săsești.
Cel mai cunoscut monument al Mediașului este ansamblul fortificat al Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta. Edificiul, ridicat în forma sa actuală în secolul al XV-lea, este decorat cu picturi murale gotice și dominat de Turnul Trompeților, faimos pentru înclinarea sa și pentru ceasul care indică fazele lunii. Potrivit tradiției locale, aici ar fi fost închis, în anul 1476, domnitorul Țării Românești Vlad Țepeș, după ce fusese luat prizonier din ordinul regelui Ungariei, Matia Corvinul.
Pentru comunitatea germană din Mediaș, biserica reprezintă de peste cinci secole centrul vieții spirituale. Lăcașul, aflat sub patronajul Sfintei Margareta de Antiohia, este una dintre cele mai importante biserici din Transilvania construite în stil gotic târziu. Biserica a devenit luterană în 1545, iar în 1572 Mediașul a găzduit sinodul la care Confesiunea de la Augsburg a fost adoptată oficial de comunitățile evanghelice săsești și maghiare.
Un alt nume important legat de istoria sașilor din Mediaș este Stephan Ludwig Roth. Născut în oraș în anul 1796, Roth a fost pastor luteran, umanist și reformator al învățământului. Din 1821 a predat la gimnaziul evanghelic din Mediaș, instituție care avea să îi poarte numele începând din anul 1919. Actuala clădire a liceului a fost ridicată între anii 1909 și 1912, în apropierea bisericii fortificate.
Christa Moldovan, ghidul bisericii monument
Christa Moldovan, ghid al Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta din Mediaș și lector al bisericii, a vorbit, într-un interviu pentru „Adevărul”, despre schimbările prin care a trecut comunitatea săsească de-a lungul timpului și în secolul XX, una dintre perioadele cele mai tulburătoare din istoria acesteia.
Ea a amintit despre exproprierile de după Primul Război Mondial și despre deportarea etnicilor germani în Uniunea Sovietică, după Al Doilea Război Mondial. Și familia sa a trecut prin greutățile acelor ani: bunicul ei nu s-a mai întors din deportare, iar tatăl său, ridicat de acasă înainte de a împlini 17 ani, a petrecut aproape cinci ani la muncă forțată în URSS.
Imaginea 1/14:
Orașul Mediaș Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (38) JPG
Christa Moldovan a vorbit și despre plecarea masivă a sașilor în Germania, în ultimele decenii ale regimului comunist și după 1990, dar și despre legătura pe care mulți dintre ei au păstrat-o cu locurile natale. Unii revin la Mediaș primăvara și pleacă toamna, fără să renunțe definitiv la viața din Germania.
În jurul Bisericii Evanghelice din oraș a rămas o comunitate de aproximativ 500 de sași, care are în grijă un patrimoniu valoros, dar dificil de întreținut.
Adevărul: Mediașul a fost un târg al sașilor, în care aceștia locuiau în majoritate, în Evul Mediu, adică până prin secolele al XV-lea și al XVI-lea?
Christa Moldovan: Da, aici locuiau numai sași. Mai târziu au venit români și maghiari, dar până în secolul al XVIII-lea numai sașii aveau drept de proprietate în interiorul zidurilor vechiului oraș. După 1800 au putut cumpăra case și ceilalți locuitori, români și maghiari.
Mediașul a prosperat în Evul Mediu. De ce? Cu ce se ocupau oamenii de aici și ce privilegii aveau?
Aveau aceleași privilegii ca toți sașii. Când au ajuns aici, la chemarea regelui maghiar Géza al II-lea, au primit o bucată de teren: „Aici vă puteți întemeia localitatea. Cum vă organizați este treaba voastră, nu ne amestecăm”.
Aveau dreptul să își aleagă singuri preoții și judecătorii. Mai ales dreptul de a-ți alege preotul era foarte important în acea vreme, pentru că nu trebuia să îl accepți pe cel trimis de altcineva. Era un lucru mare.
Erau țărani liberi și meseriași. Nobili au existat foarte puțini printre noi, chiar și mai târziu. Comunitatea hotăra ce se întâmpla în localitatea respectivă.
Plăteau taxe către regalitate. În documente era stipulat câți bani trebuiau să dea la vistieria statului, așa cum plătim și noi acum impozite. De asemenea, un anumit număr de tineri trebuia să meargă în armata regală. Erau puțini, pentru că ceilalți trebuiau să rămână în localitățile lor și să apere acest teritoriu.
Din acest motiv au construit cetățile și bisericile fortificate. Dacă în fiecare localitate săsească exista o biserică fortificată, automat erau apărați și cei din spatele lor.
La început a fost biserica, apoi biserica fortificată: biserica, zidurile și turnurile. Acestea erau suficiente cât timp localitatea era un sat. Dacă devenea oraș, una dintre condiții era ca întregul oraș să fie înconjurat de ziduri și de turnuri de apărare. Pe la 1500, acest lucru era obligatoriu.
La Mediaș se mai văd bucăți din vechile ziduri. Nu s-au păstrat toate, dar mai pot fi observate fragmente și turnuri care făceau parte din sistemul defensiv al orașului.
Cât au contat privilegiile, dar și modul lor de organizare și activitățile pe care le desfășurau la prosperitatea comunităților?
Sașii aveau terenuri în jurul orașului, cultivate mai ales cu viță-de-vie. De acolo veneau mulți bani. Zona din jurul Mediașului mai este numită și „Țara Vinului”. Se producea mult vin, care era trimis la export, atât cât se putea vorbi despre export în acea vreme.
Treptat, au început să se dezvolte și meșteșugurile. Oamenii cu aceeași meserie se adunau într-o breaslă, iar breslele aveau un rol foarte important în administrarea orașului. Desigur, plăteau și impozite către biserică.
Cu timpul, comunitatea săsească s-a împuținat față de cea a românilor din zonă… Cum a evoluat ea la începutul secolului XX?
Numărul românilor a crescut mai repede decât cel al sașilor, iar pe la 1900 populația era împărțită aproximativ în mod egal. Apoi a venit Primul Război Mondial. A fost o lovitură puternică pentru noi. Biserica avea bunuri și terenuri. Printre sași nu existau foarte mulți nobili și nici oameni care să dețină suprafețe foarte mari de pământ.
După Primul Război Mondial trebuia făcută reforma agrară. Românii care luptaseră în război și nu aveau terenuri urmau să primească pământ. Dar de unde să fie luat acest pământ? Aproape jumătate din terenurile bisericilor noastre au fost expropriate.
Au fost luate, de exemplu, și pământuri de la grofii maghiari. Dar noi nu aveam grofi. Astfel, în cazul nostru, au fost luate terenurile bisericii.
Cum a afectat acest lucru comunitatea săsească?
Până la Primul Război Mondial, școlile erau întreținute din veniturile obținute de pe aceste terenuri. Toate școlile se aflau sub oblăduirea bisericii. Biserica plătea profesorii și învățătorii și construia școlile.
De exemplu, Liceul Roth este o instituție mai veche, dar actuala clădire a fost ridicată în anii 1911–1912. De obicei, școala se afla lângă biserică.
Preoții noștri, înainte de a deveni preoți, erau profesori. Mergeau la studii la Viena, în Germania sau în Polonia. Se întorceau acasă și mai întâi deveneau învățători sau profesori. Apoi, dintre profesori era ales preotul.
Sașii au fost primii care au recunoscut Unirea Transilvaniei cu România. Maghiarii au făcut-o puțin mai târziu.
După Al Doilea Război Mondial au urmat deportările și alte greutăți pentru comunitatea săsească. Cum s-a ajuns aici?
În primul rând, atunci când îi spui în mod repetat unui popor, de exemplu sașilor, că este mai bun decât ceilalți, ajungi să îl îndoctrinezi.
Trei orașe istorice din centrul României vor scăpa de traficul greu. Centurile din Blaj, Mediaș și Sighișoara, în șantier
Unii dintre sași, nu foarte mulți, s-au înrolat voluntar în Armata Germană. Ceilalți au fost încorporați în Armata Română. Însă, în 1943, a existat o înțelegere între Ribbentrop și Antonescu prin care sașii din Armata Română au trecut în Armata Germană. Nu i-a întrebat nimeni dacă vor sau nu. Foarte mulți au ajuns în SS.
După terminarea războiului, am fost puși pe același plan cu Hitler. În ianuarie 1945, războiul încă nu se încheiase, dar rușii trecuseră deja pe aici. În octombrie 1944, întreaga Românie fusese cucerită.
Din întreaga țară au fost ridicați aproximativ 75.000 de etnici germani și trimiși la muncă forțată în Uniunea Sovietică. Majoritatea au ajuns pe teritoriul actualei Ucraine.
În Donbas?
În Donbas au ajuns foarte mulți. Majoritatea au fost duși acolo.
Au ajuns și în Siberia? Sau era prea departe?
În Siberia erau trimiși cei care se revoltau sau făceau ceva considerat nepotrivit. Tot acolo mai ajungeau și prizonierii de război.
Cei mai mulți dintre ai noștri au fost trimiși în zona Donbasului, la muncă forțată, în special în minele de cărbune și pe șantiere. Condițiile erau foarte grele: era foamete, iar asistența medicală aproape că nu exista.
Se estimează că aproximativ un sfert dintre cei deportați au murit acolo. După trei ani, o parte dintre supraviețuitori au revenit prin două transporturi organizate de Crucea Roșie. Ceilalți au rămas cinci ani și abia apoi s-au întors acasă.
Ce s-a întâmplat când s-au întors acasă? Și-au mai găsit casele?
Da. Pot să vă povestesc cazul mamei mele, pentru că pe acesta îl cunosc sigur, din relatările bunicii, ale mamei și ale tatălui meu.
Bunicul fusese în Armata Română. Rămăsese în Armata Română pentru că era deja puțin mai în vârstă, iar în Armata Germană erau luați numai cei considerați cei mai potriviți: nici prea tineri, nici prea bătrâni.
Bunica povestea că venise jandarmul din sat și îi spusese: „Stați liniștită, pentru că soțul dumneavoastră este în Armata Română. Nu o să îl ducă”.
După câteva zile, a primit o carte poștală pe care scria numai atât: „Mă duc și eu unde sunt ceilalți”. Nici nu au vrut să spună Rusia sau altceva. A scris doar: „Mă duc și eu unde s-au dus ceilalți”.
L-au dus în Rusia și nu au mai auzit de el. Apoi a venit vestea că murise „eroic pentru reconstrucția Uniunii Sovietice”.
În tot acest timp, bunica a rămas cu patru copii. Mama era cea mai mare și avea 17 ani, iar cel mai mic copil avea un an. Mai întâi le-au luat pământul, animalele din grajd, căruța, caii și vacile. Apoi au adus un colonist care să locuiască în casă, iar el era stăpân în curte, nu tu.
Colonist, adică o persoană venită din altă zonă a țării?
Unii erau veniți din alte zone. Mai erau și oameni din împrejurimi care nu aveau locuință sau care locuiau cu foarte multe persoane într-o singură casă. Li se spunea: „Nu mai stați acolo, mergeți și locuiți în casa sasului”.
Imaginea 1/24:
Orașul Mediaș Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (23) jpg
În acte, casele le-au fost luate sașilor. Dar oamenii erau totuși oameni, iar familiilor li se permitea să rămână într-o cămăruță. Într-o cameră putea să locuiască întreaga familie, iar în celelalte stătea o altă familie sau chiar mai mulți străini.
Bunicul nu s-a mai întors acasă. Casa le-a fost restituită prin 1967. Am văzut actul casei și am întrebat-o pe bunica: „Aici scrie că locuința este din 1967. Dar voi v-ați construit casa în 1927”. Mi-a răspuns: „Atunci am primit-o înapoi”.
Treptat, lucrurile s-au mai normalizat, să spunem.
Cum au trecut părinții dumneavoastră prin anii de stalinism?
Bunica rămăsese acasă cu patru copii, fără pământ și fără nimic. Ce putea să facă?Mama, fiind cea mai mare, s-a dus servitoare. Banii pe care îi câștiga îi trimitea acasă, ca familia să aibă din ce trăi. Spunea: „Aici am mâncare, am unde să dorm, îmi mai dă doamna și câte o rochie. Trimiteți banii acasă”.
Unde a mers?
La Blaj.
A lucrat ca servitoare pentru o familie de români?
Da. Erau profesori. Avea grijă mai ales de copil, dar lucra și ca servitoare în casă. Făcea tot ce era nevoie, însă principala ei responsabilitate era copilul.
Blaj a fost un centru puternic al comunității greco-catolice. Cum au fost afectați oamenii de acolo de instaurarea comunismului?
Și acolo a fost o poveste nefericită. Familia aceea de români era greco-catolică. În 1948, Biserica Greco-Catolică a fost desființată. Tatăl doamnei fusese preot greco-catolic. Nu a vrut să treacă la ortodoxie și a fost trimis la închisoare. Soțul doamnei era profesor la o școală greco-catolică. A fost trimis ca învățător într-un sat izolat din munți și nu a mai putut pleca de acolo.
Până la urmă, soția lui a trecut la religia ortodoxă, iar soacra ei s-a supărat. Ea i-a răspuns: „Tatăl meu este în închisoare, soțul meu este acolo, sus, în munți. Ce mă fac cu acest copil mic dacă mă trimit și pe mine?”
Comuniștii erau atei. De ce credeți că îi obligau pe greco-catolici să treacă la ortodoxie?
Da, comuniștii erau atei. Dar considerau că, întrucât greco-catolicii se aflau mai ales în Ardeal, dacă ești român trebuie să fii ortodox.
Mai târziu, mama a auzit că se căutau fete care să lucreze la Cisnădie. Acolo existau fabrici de țesături, de covoare și de mătase. S-a dus și a lucrat acolo.Aceasta a fost povestea mamei.
Fortărețele uitate ale sașilor. Bisericile medievale pline de secrete care veghează satele Transilvaniei
Cu tatăl dumneavoastră ce s-a întâmplat după război?
Tata încă nu împlinise 17 ani când l-au luat de acasă, direct din curte. A fost ridicat în ianuarie și abia în luna mai a împlinit 17 ani. A stat în Rusia cinci ani fără trei săptămâni, din ianuarie 1945 până în decembrie 1949.
Practic, s-a întors printre ultimii?
Da, s-a întors printre ultimii. Fiind tânăr, acolo a făcut pneumonie. După aceea, l-au trimis să lucreze în agricultură. Când au văzut cât de bine se purta cu caii, l-au făcut birjar. Îmi povestea că aveau niște cai foarte frumoși acolo. Era tânăr, puțin isteț și învățase limba rusă.
În 1949, tata s-a întors acasă și a trebuit să meargă în armată. Pentru că fusese deportat la 17 ani, nu își făcuse stagiul militar în România.
După cinci ani petrecuți la muncă forțată, a mai fost trimis și în armată?
Da. Nu a fost trimis cu arma în spate, ci la muncă în construcții. A mai lucrat trei ani în construcții, în Orașul Stalin.
Adică la Brașov?
Da.
Mergând mai departe cronologic, în anii ’70 sașii au început să plece din România. Putem spune că au fost vânduți de regimul lui Ceaușescu?
Da. A existat o înțelegere între guvernul german și statul român. La fel cum a existat și o înțelegere între guvernul israelian și statul român.
Mai întâi au plecat evreii, prin anii ’50. Apoi au început să plece sașii și șvabii din Banat. Pentru fiecare persoană de etnie germană, statul român primea valută.
În plus, cel care dorea să plece trebuia să mai plătească și el?
Sumele oficiale ajungeau la București, la stat. Cât mai trebuia să plătească fiecare pe lângă acestea nu este scris nicăieri.
Din Mediaș au plecat foarte mulți sași după 1990?
Da. Existau deja foarte multe cereri de plecare, dar în fiecare an era aprobat numai un anumit număr. Nu mai știu exact câți.
În 1990, când s-au deschis granițele, toți au spus: „Acum să plecăm, până nu închid granițele din nou”. Nu aveau încredere și nu știau ce avea să urmeze.
Apoi s-au luat unii după alții. Nu vedeau decât Germania.
Dar Germania era diferită de ceea ce își imaginau?
Da. Multora le-a părut rău că au plecat. Unii s-au mai întors, dar puțini. Cei care revin definitiv sunt foarte puțini.
Cei care se întorc definitiv sunt în general pensionari?
Da, pentru că pensionarii au deja un venit asigurat și au din ce trăi.
Mai sunt și oameni mai tineri, care au spirit gospodăresc sau inițiativă antreprenorială. Chiar dacă nu au reușit să strângă singuri banii necesari în câțiva ani petrecuți în Germania, s-au asociat, de exemplu, cu o rudă care avea bani. Au venit aici, au deschis o firmă, iar ei au rămas să o conducă.
Cei mai mulți sunt însă oamenii care, după 1990, nu au mai fost obligați să predea casele statului. Și-au păstrat locuințele și vin aici mai ales după pensionare: ajung primăvara și pleacă toamna.
Nu prea au curaj să se întoarcă definitiv. Este vorba și despre asigurarea medicală. Sistemul de sănătate este totuși mai bun în Germania.
Am întâlnit doi vârstnici care mi-au spus că vin aici trei sau patru luni pe an. Mă întrebam de ce nu se întorc definitiv, dacă au casă și în Germania, și aici.
Nu renunță nici la cetățenia germană și nici la sistemul de sănătate din Germania.
Cât de numeroasă este comunitatea din jurul Bisericii evanghelice din Mediaș?
Avem aproximativ 600 de enoriași la biserică, dar în jur de 100 dintre ei sunt români sau maghiari. Sunt aproximativ 500 de sași.
De ce lucrări ar avea nevoie biserica? Va fi reabilitată?
Deocamdată, speranțele sunt mici. Interiorul este în regulă, dar exteriorul ar trebui refăcut. Este foarte greu, iar toate lucrările sunt foarte scumpe.
Trebuie făcut un proiect și trebuie obținute aprobări de la autoritățile care se ocupă de monumentele istorice. Apoi trebuie să lucrezi numai cu firme acreditate pentru intervenții asupra monumentelor.
Fiecare lucrare este foarte costisitoare, pentru că trebuie folosite anumite materiale și trebuie respectate foarte multe reguli. De aceea, este destul de dificil.
Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie seamana cu cele din restul Europei, dar ritmul traficului, obiceiurile soferilor si drumurile de munte au farmecul lor, pe care il descoperi doar dupa cateva sute de kilometri parcursi.
Inainte de primul drum lung, multi straini isi pun intrebari despre acte si despre statutul lor in tara. Unii discuta cu un avocat imigrari pentru a intelege mai bine ce documente sunt valabile aici si ce trebuie facut pe termen lung, mai ales daca vor sa ramana in Romania mai multi ani.
Drumul in sine ramane insa partea cea mai interesanta. Si cea mai frumoasa, mai ales vara, cand zilele sunt lungi si fiecare weekend poate insemna o destinatie noua.
Primele saptamani la volan in orasele mari
In orasele mari, traficul poate parea aglomerat la inceput, mai ales la orele de varf. Soferii nou veniti invata repede unde se gasesc locuri de parcare, care sunt strazile de evitat dimineata si cum se circula in intersectiile mari, unde fiecare are ritmul lui. Un GPS bun si putina rabdare rezolva cele mai multe situatii.
O tema care revine des in discutiile dintre strainii stabiliti aici este preschimbare permis auto, pentru ca fiecare tara emitenta are un regim diferit. Informatia potrivita se cauta pentru situatia proprie, din surse oficiale, nu din experienta unui prieten care venea din alta tara.
Lucrurile pe care un sofer nou venit le are, de obicei, in masina in primele luni sunt aceleasi:
- permisul si actul de identitate
- actele masinii si asigurarea valabila
- trusa medicala, extinctorul si triunghiurile
- o harta offline pentru zonele fara semnal
Excursiile lungi si planurile de viitor
Dupa cateva luni, drumurile scurte prin oras sunt inlocuite de excursii mai lungi. Muntii, Delta si satele cu case vechi devin destinatii de weekend, iar soferii straini descopera o tara mult mai variata decat se asteptau cand au ajuns prima data.
Pentru cei care raman aici multi ani, drumurile acestea devin parte dintr-un plan mai larg de viata, in care apare uneori si subiectul obtinere cetatenie romana. Fiecare situatie are conditiile ei, iar informatiile corecte se afla de la institutiile competente si de la oameni care lucreaza cu astfel de dosare.
Pana atunci, harta tarii se umple incet cu locuri vizitate. Fiecare excursie aduce o poveste noua, o fotografie si, uneori, un prieten nou intalnit la o pensiune de munte sau la un popas pe marginea drumului.
Rutele recomandate de soferii straini
Cei care au condus mult prin Romania au, aproape toti, o lista de drumuri pe care le recomanda celor nou veniti, in ordinea in care le-au descoperit:
- drumurile de munte din Carpati, vara
- satele cu biserici vechi din nordul tarii
- litoralul, in afara sezonului aglomerat
- Delta Dunarii, cu masina pana la Tulcea
- cetatile si orasele medievale din centru
Fiecare drum are particularitatile lui. Unele sunt spectaculoase, dar cer atentie la curbe si la vreme, altele sunt linistite si potrivite pentru o plimbare de duminica cu toata familia si cu un picnic la jumatatea drumului.
Iarna, drumurile de munte cer pregatire suplimentara. Anvelopele potrivite sunt obligatorii, iar verificarea prognozei inainte de plecare scuteste multe neplaceri.
Ce obiceiuri au soferii romani?
Orice sofer strain observa, dupa primele saptamani, cateva obiceiuri locale. Claxonul scurt de salut intre cunostinte, semnalul cu farurile pentru a avertiza ceva pe drum sau ajutorul spontan oferit cuiva ramas in pana sunt lucruri care raman in memorie.
Unii se adapteaza imediat, altii au nevoie de mai mult timp ca sa inteleaga ritmul. Ce ajuta mult este rabdarea, mai ales in orasele mari, unde traficul de la orele de varf poate obosi pe oricine dupa o zi lunga de munca.
Cu timpul, si strainii incep sa salute cu farurile. E semnul ca s-au acomodat si ca drumurile din Romania nu mai au secrete pentru ei.
Pauzele si popasurile de pe drum
Drumurile lungi au si ele ritualurile lor. O cafea la o benzinarie, un covrig cumparat de la marginea drumului sau o oprire la o stana pentru branza proaspata devin parte din experienta, la fel de importante ca destinatia insasi.
Multi straini spun ca aceste pauze sunt momentele in care au simtit cel mai bine tara. Oamenii de la marginea drumului sunt adesea curiosi sa afle de unde vine soferul, iar conversatiile scurte se transforma uneori in recomandari de locuri pe care nu le gasesti in ghidurile turistice.
Mancarea de la stana ramane, pentru multi, cea mai buna amintire de drum. Si un motiv sa revina pe acelasi drum, an de an, de cele mai multe ori cu prieteni noi.
Masina ca parte din viata in Romania
Dupa un an sau doi, masina devine pentru multi straini mai mult decat un mijloc de transport. Este felul in care au descoperit tara, au cunoscut oameni si au construit amintiri cu familia si prietenii, fie in weekend, fie in concedii mai lungi.
Actele s-au asezat, drumurile zilnice au devenit rutina, iar excursiile de weekend sunt planificate cu placere. Harta din telefon e plina de locuri salvate si de trasee pe care vor sa le refaca, iar prietenii de acasa primesc des fotografii cu peisaje pe care nu le banuiau.
Romania vazuta de la volan arata altfel decat din avion sau din tren. E o tara care se descopera incet, curba cu curba, si care rasplateste cu peisaje pe oricine are rabdare.
Actualitate
Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles, mai ales dacă ai văzut boala de aproape, la un părinte sau la un bunic. Realitatea este însă mai nuanțată. Unii factori de risc țin de vârstă și de moștenirea genetică, deci nu-i poți controla. Alții țin de felul în care trăiești și de bolile pe care le ții sau nu sub control. Analizele internaționale din ultimii ani arată că o parte importantă a cazurilor, aproape jumătate potrivit unor estimări, ar putea fi prevenite sau amânate.
Ce nu poți schimba
Vârsta rămâne cel mai important factor de risc. Riscul crește vizibil după 65 de ani, deși demența nu este o parte normală a îmbătrânirii, iar mulți oameni ajung la vârste foarte înaintate cu mintea limpede. Contează și genetica: anumite variante ale genelor cresc predispoziția, iar în cazuri rare boala se transmite direct în familie. Femeile sunt afectate ceva mai des, în parte pentru că trăiesc mai mult.
Totuși, a avea un părinte cu demență nu înseamnă că vei face și tu boala. Când vorbim despre cauze dementa, vârsta și genele sunt doar o parte din poveste. Restul se construiește în decenii, din obiceiuri și din afecțiuni care, de cele mai multe ori, pot fi ținute sub control.
Tensiunea, diabetul și colesterolul
Ce afectează inima afectează și creierul. Hipertensiunea netratată, diabetul, colesterolul crescut și obezitatea deteriorează în timp vasele mici care hrănesc țesutul cerebral. Riscul începe să se acumuleze încă de la vârsta mijlocie, cu mult înainte de apariția vreunui semn, de aceea contează atât de mult controalele regulate și tratamentul urmat corect după 40 de ani.
Acești factori vasculari nu duc doar la demența vasculară. La vârstnici, leziunile vaselor de sânge și modificările specifice bolii Alzheimer apar adesea împreună, iar medicii numesc această combinație dementa mixta. Este o formă frecventă la vârste înaintate, iar existența ei arată cât de mult contează sănătatea vaselor, chiar și atunci când boala de fond este alta.
Auzul și vederea, factori subestimați
Puțini oameni fac legătura între pierderea auzului și memorie, dar ea există. Când auzi greu, creierul primește mai puțini stimuli, depune mai mult efort ca să înțeleagă și, adesea, te retragi din conversații. Același lucru e valabil și pentru vederea slabă netratată. Mulți oameni amână ani la rând un test auditiv, deși scăderea auzului este frecventă după 60 de ani și poate fi corectată relativ ușor. Un control auditiv periodic și purtarea aparatului auditiv sau a ochelarilor recomandați sunt gesturi simple, cu beneficii mai mari decât par.
Mișcarea, fumatul și alcoolul
Activitatea fizică regulată îmbunătățește circulația, ajută la controlul greutății și al glicemiei și pare să aibă un efect protector direct asupra creierului. Nu e nevoie de sală: mersul pe jos în ritm alert, grădinăritul sau înotul, practicate constant, sunt suficiente. Fumatul și consumul excesiv de alcool lucrează în sens invers, afectând vasele și celulele nervoase. Renunțarea la fumat aduce beneficii la orice vârstă.
Mintea activă și oamenii din jur
Creierul are nevoie de provocări. Educația, învățarea lucrurilor noi, cititul sau jocurile care cer gândire construiesc o rezervă pe care o poți folosi mai târziu. La fel de importante sunt relațiile: izolarea socială și depresia netratată cresc riscul, motiv pentru care merită să păstrezi legătura cu prietenii și familia și să ceri ajutor când starea de spirit se strică. Nu în ultimul rând, protejează-ți capul, purtând cască la bicicletă și evitând căderile, pentru că loviturile repetate lasă urme.
Nu poți alege ce gene ai moștenit și nici nu poți opri trecerea anilor, dar poți influența multe dintre celelalte piese. Fiecare tensiune ținută sub control, fiecare plimbare și fiecare conversație contează, iar efectele se adună în timp. Iar dacă observi schimbări de memorie la tine sau la cineva drag, discută-le cu medicul, care te poate ajuta să afli ce se află în spatele lor.
Actualitate
Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
Într-o turnătorie, lângă un cuptor de sticlă sau la postul de sudură, căldura nu este un disconfort trecător, ci un risc prezent în fiecare minut al turei. O piesă ridicată fără protecție, un strop de metal topit sau o talpă care cedează pe o suprafață fierbinte pot transforma o zi obișnuită într-un accident. Vestea bună este că echipamentul potrivit reduce mult aceste riscuri, iar Hoffmann Group explică în ghidurile sale pentru protecția personală cum se aleg corect mănușile și încălțămintea pentru astfel de medii.
Mâinile, primele expuse la căldură
Mâinile ating direct piesele, sculele și suprafețele încinse, de aceea sunt cele mai vulnerabile. Pentru turnătorii, bucătării mari, producția de sticlă sau sudură, alegerea firească sunt modelele de manusi termice certificate pentru riscul concret de la post. Potrivit Hoffmann Group, mănușile rezistente la foc pot face față unor temperaturi de până la 500 °C și oferă, în același timp, protecție mecanică, însă valoarea exactă diferă de la un model la altul și trebuie verificată pe etichetă.
Eticheta unei astfel de mănuși face trimitere la standardul EN 407, care testează șase comportamente: rezistența la aprindere, la căldura de contact, la căldura de convecție, la căldura radiantă, la picăturile mici de metal topit și la cantitățile mari de metal topit. Fiecare primește un nivel de la 0 la 4, iar cu cât cifra este mai mare, cu atât protecția este mai bună. Pe aceeași mănușă apare adesea și standardul EN 388, pentru riscurile mecanice: abraziune, tăiere, rupere și perforare.
Materialul face diferența
În spatele cifrelor stă materialul din care este făcută mănușa, iar gama Hoffmann Group include mai multe variante, fiecare cu rolul ei. Țesătura de aramidă sau Kevlar rezistă la căldură și la tăiere, iar țesătura de sticlă face față expunerilor la temperaturi ridicate. Pielea este apreciată la sudură pentru rezistență și flexibilitate, în timp ce tricotul cu acoperire de nitril sau neopren asigură o priză sigură.
Pe lângă marca proprie HOLEX, gama include producători precum Ansell, JUTEC sau uvex. Rețineți că o mănușă prea groasă pentru o operație de precizie ajunge să fie scoasă, așa că merită să alegeți cel mai subțire model care oferă nivelul de protecție cerut.
Picioarele, protejate de jos în sus
Căldura nu vine doar de sus. Stropii de metal topit, pardoselile încinse și obiectele grele care cad fac din încălțăminte a doua linie de apărare. Pentru astfel de medii, perechile de bocanci de lucru certificați conform EN ISO 20345 oferă bombeu de protecție, iar clasele superioare adaugă talpă antiperforare și rezistență la apă. Marcajul suplimentar HRO arată că talpa rezistă la contactul cu suprafețe fierbinți, un detaliu esențial lângă cuptoare sau în turnătorii.
Hoffmann Group amintește că bocancii de siguranță diferă nu doar prin clasă, ci și prin materiale, design și culoare. Bombeul poate fi din oțel, aluminiu sau plastic, iar fața din piele, microfibră sau textil. Gama include modele pentru bărbați și femei, de la mărci precum GARANT, ELTEN sau Haix. Iar confortul nu este un detaliu: site-ul notează că nu este neobișnuit ca picioarele să stea în încălțămintea de lucru 50 de ore pe săptămână sau chiar mai mult.
Un plan, nu o achiziție la întâmplare
Într-o întreprindere cu mai multe tipuri de posturi, sudorul, operatorul de la cuptor și mecanicul de întreținere au nevoie de echipamente diferite. Pentru a evita confuziile, Hoffmann Group întocmește un plan personalizat de utilizare a mănușilor, care stabilește, pe baza analizei de risc, ce mănuși sunt necesare în fiecare zonă. Specialiștii în echipamente de protecție personală pot sprijini și alegerea încălțămintei, testele de purtare și instruirea angajaților, astfel încât echipamentul să fie nu doar cumpărat corect, ci și purtat corect.
Lucrul la temperaturi înalte va rămâne solicitant, dar riscul de arsuri poate fi redus considerabil atunci când fiecare om poartă echipamentul potrivit postului său. Începeți cu o trecere prin zonele cele mai calde ale producției și notați ce ating angajații zilnic cu mâinile și pe ce calcă: de acolo pornește orice alegere corectă.
Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici
Pentru cine se muta in Romania din alta tara, primele drumuri cu masina sunt o experienta aparte. Semnele de circulatie...
Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
Mulți oameni privesc demența ca pe o loterie: fie ai ghinion și apare, fie scapi. Teama este ușor de înțeles,...
Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
Într-o turnătorie, lângă un cuptor de sticlă sau la postul de sudură, căldura nu este un disconfort trecător, ci un...
Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă
Ai observat că, odată cu venirea toamnei, casa pare mai întunecată, chiar dacă nu s-a schimbat nimic în ea? Zilele...
Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate
O lansare de produs, o gală de final de an sau aniversarea a zece ani de activitate par, pe hârtie,...
Summitul crucial pentru războiul din Ucraina: Xi Jinping, Putin și Trump negociază cea mai importantă întâlnire a anului. China confirmă discuțiile
Autoritățile chineze au confirmat că poartă discuții privind organizarea unei întâlniri la nivel înalt între președintele Xi Jinping, liderul rus...
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Cluj-Napoca și Drobeta-Turnu Severin și-au recuperat simbolic denumirile antice ale așezărilor în anii ’70, în urma unor decizii luate de...
-
Actualitateacum 3 zile
Lucrul la temperaturi înalte: echipamentul de protecție care contează, explicat de Hoffmann Group
-
Actualitateacum 3 zile
Lansări, gale, aniversări de companie: cum lucrează Maison Dadoo pentru evenimentele corporate
-
Actualitateacum 3 zile
Factorii de risc pentru demență pe care îi poți influența și cei pe care nu-i poți schimba
-
Actualitateacum 2 zile
Condusul in Romania pentru strainii stabiliti aici
-
Actualitateacum 3 zile
Curățenia de toamnă începe cu ferestrele: de ce merită să le pregătești înainte de iarnă
-
Uncategorizedacum 2 zileRoborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG
-
Comunicateacum 2 zileFPIOR: Patronatele nu vor susține o nouă creștere a salariului minim în actualele condiții fiscale. „Statul încasează aproape 300 de lei pentru fiecare 200 de lei promiși cetățeanului”
-
Uncategorizedacum 2 zileCâți ani poate rezista un telefon pliabil?