Connect with us
agentie marketing politic

Breaking

Oficialii SUA avertizează că Netanyahu ar putea încălca pacea

Publicat

pe

Oficialii SUA avertizează că Netanyahu ar putea încălca pacea

Premierul israelian Benjamin Netanyahu se înfruntă cu presiuni din cauza operațiunilor militare desfășurate în sudul Libanului.

Agențiile de servicii informaționale ale SUA au avertizat administrația Trump că premierul israelian ar putea compromite eforturile președintelui american în încheierea unui acord de pace îndelungat cu Iran.

Tensiunile dintre Trump și Netanyahu sunt în creștere

Potrivit The Washington Post , tensiunile dintre guvernul Netanyahu și administrația Trump sunt în creștere. Trump l-a atenționat în mod explicit pe premier privind lansarea de bombardamente asupra Hezbollah, din care rezultă victime civile colaterale.

Vineri, la două zile după ce Trump a semnat la Versailles Memorandumul Înțelegerii, Israel a bombardat sudul Libanului, ca răspuns la atacul cu drone din partea Hezbollah care a dus la uciderea a patru militari israelieni.

Rapoartele serviciilor americane indică că Netanyahu nu va retrage trupele israeliene din Liban pentru că dorește să participe la alegerile parlamentare în toamnă. Serviciile secrete dezvăluie și că guvernul israelian este nemulțumit din cauza termenilor lui Trump în Memorandumul Înțelegerii cu Iran. Obiectivul Israelului este să mențină presiune maximă asupra regimului islamic de la Teheran.

Discuțiile diplomatice din Elveția, amânate din cauza reluării ostilităților dintre Israel și Hezbollah

Ca urmare a reluării ostilităților, oficialii americani și iranieni au amânat discuțiile care trebuiau să înceapă vineri, în Elveția. Vicepreședintele american, JD Vance, care urma să condusă delegația SUA, și-a amânat și el deplasarea.

The Washington Post scrie că dacă Netanyahu își continuă campania militară din Liban, nu doar că va amenința acordul de pace dintre SUA și Iran. Riscă chiar să rupă relațiile cu SUA.

Trump a precizat  la o conferință de presă susținută la summitul G7 din Franța că Netanyahu are „o mică dispută în Liban”. Președintele a spus că Israelul are dreptul de a se apăra în fața Hezbollah. Însă, Israelul are percepția că are limitaăt capacitatea de a riposta. Încetarea ostilităților și retragerea trupelor din Liban ar fi văzută de Israel ca o „înfrângere” pentru Netanyahu, susține un oficial sub anonimat.

„Activitatea militară israeliană în Liban are unicul scop de a apăra cetățenii israelieni de atacurile continue ale Hezbollah”, a declarat un înalt oficial al guvernului israelian.


Sursa Foto: Profimedia/Hepta

Comentarii Facebook

Breaking

Ciprian Ciucu a contestat decizia controlului judiciar. Când va afla edilul ce au decis magistrații

Publicat

pe

Ciprian Ciucu a contestat decizia controlului judiciar. Când va afla edilul ce au decis magistrații

Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, a depus o contestație împotriva măsurii controlului judiciar, în dosarul în care procurorii DNA îl cercetează pentru presupuse fapte de corupție. Magistrații urmează să analizeze solicitarea și să decidă dacă mențin măsura preventivă.

Documentul a fost depus vineri și va fi judecat de Tribunalul București, o decizie în acest sens urmând a fi luată la jumătatea săptămânii viitoare, potrivit Digi24.

Primarul trebuie să respecte restricțiile până la o decizie a instanței

Până când se vor pronunța magistrații în privința cererii Primarului General, acesta trebuie să respecte toate obligațiile impuse prin controlul judiciar. Printre acestea se numără prezentarea periodică la secția de poliție desemnată pentru supravegherea măsurii și respectarea programului stabilit de autorități.

În privința exercitării mandatului, Ciprian Ciucu nu are niciun fel de restricție din partea anchetatorilor. Ancheta DNA va continua în următoarea perioadă și nu este exclus ca Primarul General sau alți suspecți din acest dosar să mai fie audiați.

Ciprian Ciucu a fost audiat, ieri, mai multe ore la sediul DNA, în final fiind acuzat oficial de luare de mită. Concret, procurorii se referă la faptul că edilul Capitalei ar fi beneficiat de achitarea serviciilor de consultanță și publicitate electorală în campania pentru Primăria Generală de la finalul anul trecut. În noiembrie 2025, două persoane implicate într-un proiect imobiliar din București i-ar fi oferit lui Ciucu foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, desfășurate în perioada noiembrie-decembrie 2025. Anchetatorii susțin că aceste servicii ar fi fost acordate în legătură cu atribuțiile exercitate de Ciucu în perioada în care conducea Primăria Sectorului 6 și cu proceduri administrative privind proiectul imobiliar respectiv.

Ciprian Ciucu a respins acuzațiile

Primarul General al Capitalei susține că nu a primit niciun ban sau alte foloase. Într-o postare pe o rețea de socializare, după audierile de la DNA, el a declarat că numele său ar fi fost folosit de alte persoane.

„Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase. Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut. Ei spun, într-un denunț, că eu aș fi știut. Mai mult voi afla după ce voi avea, împreună cu avocații, acces la dosar. Îmi voi proba nevinovăția și voi colabora cu toată buna credință pe care o am cu reprezentanții sistemului de justiție”, a transmis edilul.

De asemenea, Ciprian Ciucu a mai spus după ieșirea de la audieri că e conștient că de acum va avea o problemă până când se va termina procesul.

,,Sunt încrezător că acest proces va scoate adevărul la iveală. Sunt nevinovat. De acum înainte o să am o tinichea de coadă un an, doi, trei, cât va dura acest proces”, a mai spus edilul, la ieșirea de la audieri.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Sfârșitul incertitudinii sau doar amânarea unui nou conflict? Ce implicații are acordul semnat de SUA și Iran pentru Israel, Rusia și China

Publicat

pe

Sfârșitul incertitudinii sau doar amânarea unui nou conflict? Ce implicații are acordul semnat de SUA și Iran pentru Israel, Rusia și China

Statele din Golf au așteptat cu nerăbdare sfârșitul incertitudinii provocate de războiul împotriva Iranului. Au așteptat redeschiderea Strâmtorii Ormuz, pentru un trafic maritim mai normal. Aceste țări au fost lovite de rachete și drone iraniene. Exporturile lor de petrol și gaze au fost perturbate din cauza dublei blocade a strâmtorii. Au au avut victime – în unele cazuri, decese – din cauza războiului.

„Pare puțin probabil ca statele din Golf să revină imediat la normal”, susține Nicholas Hopton, fost ambasador britanic în Libia (2019–2021), Iran (2015–2018), Qatar (2013–2015) și Yemen (2012–2013).

Încrederea în fiabilitatea Washingtonului ca aliat a scăzut. Statele din Golf rămân dependente de proiecția de securitate strictă a SUA din bazele aflate în țările lor pentru a-și garanta apărarea.

  • Statele din Golf au fost afectate direct de răspunsul fără precedent al Iranului la atacurile Statelor Unite și Israelului.
  • Nu vor fi dispuse să formeze, în curând, alianțe strânse cu Teheranul.

Probabil vor încerca să intensifice implicarea diplomatică, în speranța reducerii amenințării unui nou conflict”, mai scrie Nicholas Hopton într-o analiză publicată de Atlantic Council.

Donald Trump | Foto – Mediafax

Entuziasmul lui Trump nu a fost împărtășit de Netanyahu

Israelul a pierdut războiul dintre SUA și Iran. Aceasta este opinia predominantă în rândul israelienilor, dintre care doar 18% își exprimă sprijinul pentru acordul încheiat de Trump cu iranienii.

Pe 1 martie, Trump a estimat că atacul american va continua doar „patru până la cinci săptămâni”. Entuziasmul lui Trump nu a fost niciodată împărtășit de premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Acesta respinge conceptul de înțelegere cu conducătorii islamiști iranieni.

Ierusalimul are multiple preocupări. În ceea ce privește programul nuclear al Iranului – declanșatorul aparent al Operațiunii Epic Fury – memorandumul de înțelegere se limitează la promisiuni retorice, amânând mecanismele concrete de blocare a Iranului.

Nu mai puțin îngrijorătoare pentru Israel este starea relațiilor sale cu principalul său aliat. Trump a refuzat să împărtășească un text preliminar al memorandumului de înțelegere cu Netanyahu”, notează și Shalom Lipner, cercetător senior nerezident la Inițiativa Scowcroft pentru Securitatea în Orientul Mijlociu a Atlantic Council.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului / Foto – Mediafax

Israelul, un factor destabilizator în Siria?

Siria va fi prea concentrată pe reconstrucția statului și a economiei sale pentru a se implica în conflictul Israelului cu Hezbollah în Liban.

Dacă Israelul decide să își limiteze și să își consolideze pozițiile militare în Liban și Siria, ar putea exista o deschidere pentru un acord de securitate între Siria și Israel.

Fără un astfel de acord și fără ca Siria să se supună termenilor memorandumului de înțelegere SUA-Iran, există pericolul ca Israelul să continue să fie un factor destabilizator în Siria.

Per total, Siria are de câștigat de pe urma revenirii la o pace fragilă în regiune. Însă, în absența unui acord de securitate cu Israelul, Siria va fi expusă riscului ca Israelul să nu fie parte la memorandumul de înțelegere SUA-Iran.

Astfel, Israelul ar putea continua să desfășoare operațiuni militare pe teritoriul sirian pentru a-și consolida securitatea națională”, avertizează Jon Wilks, expert al Atlantic Council.

Netanyahu, nemulțumit de acordul dintre SUA și Israel / Foto – Mediafax

Ce înseamnă acordul dintre SUA și Iran pentru Rusia lui Putin

Acordul dintre SUA și Iran are implicații atât pozitive, cât și negative pentru Rusia.

Capacitatea Iranului de a bloca fluxul de petrol prin Strâmtoarea Hormuz a ajutat Moscova în două moduri.

  • Prin creșterea prețurilor la care Rusia își putea vinde propriul petrol.
  • Prin relaxarea de către administrația Trump a sancțiunilor împotriva vânzărilor de petrol rusesc, pentru a preveni creșterea și mai mare a prețurilor petrolului.

După ce a fost anunțat acordul dintre SUA și Iran, prețurile petrolului au scăzut, iar veniturile Rusiei s-au redus.

Vladimir Putin | Foto – Mediafax

„Moscova poate spera că nu va crește cooperarea statelor din Golf cu Ucraina”

Unii au susținut că războiul din Golf a ajutat Rusia prin distragerea atenției guvernelor occidentale de la războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Acordul dintre SUA și Iran, dacă se va menține, ar pune capăt acestui lucru.

  • Atacurile cu drone ale Iranului asupra vecinilor săi au dus la apeluri ale mai multor state arabe către Ucraina, pentru sprijin în apărare aeriană.
  • Disponibilitatea Ucrainei de a oferi acest sprijin a oferit acestor state un interes mai mare în supraviețuirea Ucrainei decât înainte. Acest lucru nu este în interesul Rusiei.

Dacă acordul SUA-Iran va duce la încetarea atacurilor iraniene împotriva vecinilor săi, atunci Moscova poate spera că nu va crește cooperarea statelor din Golf cu Ucraina.

Acest lucru ar atenua, de asemenea, tensiunile apărute între Rusia și diverse state arabe din cauza ajutorului oferit Iranului”, notează și Mark N. Katz, doctor în filozofie și cercetător la Atlantic Council.

Atlantic Council: „Moscova poate spera că nu va crește cooperarea statelor din Golf cu Ucraina” / Foto – Mediafax

„Conflictul din Iran a demonstrat limitele puterii militare americane”

Din punct de vedere diplomatic și militar, în ochii Beijingului, conflictul din Iran a demonstrat limitele puterii militare americane.

China este mai izolată de criza din Iran decât majoritatea națiunilor. Petrolul și gazele reprezintă aproximativ trei sferturi din consumul total de energie în Statele Unite, comparativ cu mai puțin de o treime în China.

În schimb, cărbunele rămâne principala sursă de energie a Chinei. Reprezezintă puțin peste jumătate din consum. Energiile regenerabile contribuie cu aproximativ o cincime până la un sfert.

  • Beijingul are, de asemenea, rezerve masive de petrol, pe care le poate elibera dacă țara se confruntă cu o criză serioasă de aprovizionare.
  • Beijingul preferă o Strâmtoare Ormuz deschisă în locul uneia închise.
  • Dar China nu a atins încă puncte slabe economice reale din cauza acestei crize.

Principala sa preocupare este stabilitatea economică globală în sens mai larg. Aproape toți ceilalți sunt mai dependenți de fluxurile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz”, scrie și Melanie Hart, directoarea principală a Centrului Global pentru China al Atlantic Council.

Xi Jinping, președintele Chinei | Foto – Mediafax

Care a fost principalul obiectiv al Chinei

Principalul obiectiv al Beijingului a fost stabilizarea pieței globale a petrolului.

  • A realizat acest lucru prin reducerea propriilor
  • A lăsat o mai mare ofertă disponibilă la nivel global.
  • A menținut prețurile mai mici decât ar fi fost în alte condiții.

Miercuri, ministrul iranian de externe, Seyed Abbas Araghchi, l-a informat pe ministrul chinez de externe, Wang Yi, despre noul acord.

  • Până acum, situația pare a fi o victorie pentru Beijing.
  • Din punct de vedere economic, dacă Strâmtoarea Ormuz este deschisă, acest lucru va facilita importul de petrol și gaze la prețuri mai mici pentru China (și pentru țările care cumpără ceea ce produce China).

Faptul că acordul lasă Iranului posibilitatea de a percepe taxe de tranzit navelor comerciale după șaizeci de zile sugerează că tot comerțul cu energie s-ar putea confrunta în curând cu un sistem de prețuri.

China se așteaptă, cu siguranță, să primească tarife favorabile în comparație cu Statele Unite”, mai scrie Melanie Hart.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Breaking

Polițist din trupele speciale, bătut la băutură de unul dintre cei mai bogați interlopi din București

Publicat

pe

Polițist din trupele speciale, bătut la băutură de unul dintre cei mai bogați interlopi din București

Un polițist din cadrul Inspectoratului Poliției Județene Ilfov ar fi fost bătut, într-un local destinat iubitorilor de manele, de către un cunoscut om de afaceri bucureștean, asociat lumii interlope. Martorii au sunat la numărul de urgență 112, iar la fața locului ar fi ajuns mai multe echipaje de Poliție.

Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că incidentul a avut loc în noaptea de 8 spre 9 martie cu ocazia unei petreceri organizate de Ziua Femeii într-un local din comuna Gherghița, județul Prahova.

Filmul evenimentelor

Sursele citate au afirmat că, undeva după miezul nopții, între petrecăreți ar fi izbucnit un conflict după ce un tânăr care consumase alcool ar fi avut o atitudine nepotrivită față de o femeie care se distra împreună cu soțul ei.

Bărbatul femeii respective ar fi luat atitudine și, după un schimb de replici, conflictul ar fi degenerat.

Sursele Gândul susțin că mai multe persoane ar fi intrat în panică și ar fi sunat la numărul de urgență 112. Polițiștii ajunși la fața locului ar fi constatat că I.M., subofițer în cadrul Serviciului Acțiuni Speciale (SAS) din cadrul IPJ Ilfov, a fost bătut de un cunoscut afacerist din București, asociat lumii interlope, cunoscut sub numele de Dorel Cartofaru.

Polițistul bătut a refuzat să depună plângere

Cei doi s-ar fi încăierat după ce polițistul s-ar fi legat de soția afaceristului, care ar fi reacționat și l-ar fi luat la pumni în văzul tuturor. Cu toate că polițistul bătut a refuzat să depună plângere, colegii săi din cadrul Poliției Prahova au întocmit o notă de eveniment, care, ulterior, a fost transmisă și către conducerea IPJ Ilfov.

Omul de afaceri Dorel Cartofaru este cunoscut în spațiul public din postura de proprietar al Pieței Pucheni, din cartierul Rahova, pe care ar fi  dezvoltat-o și administrat-o prin firmele sale.

Totodată, Cartofaru ar fi și unul dintre dezvoltatorii imobiliari importanți din București, după ce ar fi ridicat, în Sectorul 5, ansamblurile rezidențiale Confort Urban și Confort Urban Park Residence.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 4 ore

Un nou capitol în războiul digital global. Cum au descoperit hackerii o „ușă din spate” către locuințele americanilor

Milioane de dispozitive conectate la internet sunt folosite fără știrea proprietarilor pentru a susține atacuri cibernetice sofisticate, inclusiv operațiuni atribuite...

Ghid practic: cum să alegi leasingul potrivit pentru o mașină rulată fără să plătești în plus Ghid practic: cum să alegi leasingul potrivit pentru o mașină rulată fără să plătești în plus
Actualitateacum 6 ore

Ghid practic: cum să alegi leasingul potrivit pentru o mașină rulată fără să plătești în plus

Atunci când alegi un leasing pentru o mașină rulată, îți asumi o relație financiară pe câțiva ani. Acest ghid te...

Actualitateacum 10 ore

ASUS Zenbook Copilot+ PC: performanță mobilă cu noile procesoare AMD Ryzen™ AI 400 Series

Noua linie de laptopuri ASUS Zenbook reprezintă un salt important pentru ecosistemul Copilot+ PC, fiind dezvoltată special pentru a răspunde...

Închiriere mașină pentru city break: cum alegi modelul potrivit în 30 de minute? Închiriere mașină pentru city break: cum alegi modelul potrivit în 30 de minute?
Actualitateacum 12 ore

Închiriere mașină pentru city break: cum alegi modelul potrivit în 30 de minute?

Ai în plan un city break de 2–3 zile și vrei să te miști rapid între aeroport, hotel și atracțiile...

Actualitateacum 17 ore

Limitele puterii americane în Orientul Mijlociu: Ce spune acordul cu Iranul despre noua strategie globală a SUA

Acordul de pace încheiat între Statele Unite și Iran reprezintă o recunoaștere implicită a faptului că Washingtonul nu a reușit...

Actualitateacum 23 de ore

Amenda uriașă primită de o femeie după ce a uitat o frunză în căruciorul de cumpărături. Sancțiunea a iscat un adevărat scandal

O femeie din Nottingham (UK)a fost amendată de 150 de lire sterline (aprox. 175 euro) pentru că ar fi „aruncat...

Actualitateacum o zi

Polonia a reținut un suspect în cazul uciderii caricaturistului rus exilat. Premierul Tusk: „Totul indică faptul că e vorba de un asasinat politic”

Poliția poloneză a reținut un bărbat suspectat de implicare în asasinarea unui caricaturist rus exilat, ucis luni în nord-estul Poloniei,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro