Breaking
Administrația Trump susține că Turcia încă nu îndeplinește criteriile necesare pentru a achiziționa avioanele de vânătoare F-35 din SUA
Administrația președintelui american Donald Trump susține că Turcia nu îndeplinește în prezent criteriile necesare pentru achiziționarea de avioane de vânătoare F-35 din Statele Unite.
Turcia nu poate cumpăra aeronavele americane de luptă din a cincea generație, nici după grandiosul summit NATO organizat și a darurilor neobișnuite ale lui Erdogan care i-a impresionat pe ceilalți lideri ale statelor aliate.
Departamentul de Stat al SUA a făcut dezvăluirea într-o scrisoare trimisă reprezentantului republican Wesley Ball la începutul acestei săptămâni, potrivit Times of Israel. Wesley Ball a contactat Casa Albă pentru a se interesa pe această temă.
Trump a indicat în timpul unei întâlniri bilaterale cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan la summitul de la Ankara, că este înclinat să susțină vânzarea de avioane F-35.
Însă, dreptul Turciei de a achiziționa cele mai avansate aeronave militare din lume este în continuare blocat.
Turcia încearcă de aproape 10 ani să cumpere avioanele F-35
Avioanele F-35, fabricate de Lockheed Martin Corp., sunt considerate cele mai avansate aeronave de luptă în prezent, fapt pentru care SUA au fost foarte selective în privința guvernelor care le-au solicitat. Există încă multe obstacole pentru Turcia, iar Congresul SUA ar putea împiedica transferul avioanelor, chiar dacă președintele Trump ar fi de acord. Cu toate acestea, prezența unor senatori SUA la summitul NATO a semnalat că Congresul ar putea sprijini vânzarea.
Turcia, deși s-a alăturat unui program multinațional de achiziționare de avioane de vânătoare F-35 din Statele Unite, a fost retrasă în 2020 după ce a cumpărat sisteme rusești de apărare aeriană S-400. Trump a anunțat în întâlnirea sa din 7 iulie cu Erdogan că va ridica aceste sancțiuni. Dar scrisoarea Departamentului de Stat indică faptul că acest lucru nu se va întâmpla. Cele mai avansate aeronave americane pe care le deține Turcia în prezent sunt avioanele de generația a patra F-16 din 1987. Este a doua țară după SUA cu cea mai mare flotă aviatică de avioane F-16: 270 la număr!
Turcia nu întrunește condițiile
„Politica noastră privind achiziționarea de F-35 de către Turcia rămâne neschimbată și pe deplin în concordanță cu Secțiunea 231 din CAATSA și secțiunea 1245 din Legea de autorizare a apărării naționale pentru anul fiscal 2020 (FY 2020 NDAA)”, se arată în scrisoarea către Bell.
„Aceasta include rezolvarea problemei S-400 de către Turcia care nu mai deține sistemul sau echipamentul asociat, furnizarea de asigurări cu privire la achiziția sa viitoare și îndeplinirea celorlalte cerințe legale de certificare”, continuă scrisoarea.
„Turcia nu a îndeplinit încă aceste condiții”, adaugă aceasta, fără a exclude în același timp posibilitatea ca Ankara să le îndeplinească ulterior.
Pentru a răspunde preocupărilor SUA, Turcia a purtat discuții cu Washingtonul cu privire la transferul sistemului S-400.Cu toate acestea, scrisoarea indică faptul că un astfel de transfer nu a avut încă loc. La începutul acestei săptămâni, secretarul pentru Energie, Chris Wright, a semnat un acord pentru stabilirea unui program nuclear civil cu Arabia Saudită, doar pentru ca Trump să declare a doua zi că acordul deja semnat era de fapt condiționat de aderarea Riadului la Acordurile Abraham.
Țările care se opun achiziției
Guvernele Greciei și Israelului ar putea deveni iritate în cazul în care Turcia ar deveni cea de-a 13-a țară care ar deține avioane de luptă avansate. Israelul este singura țară din Orientul Apropiat care deține avioane F-35, folosite deseori în războaiele cu Hamas, Hezbollah și Iran.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat în ultimele săptămâni că Turciei nu ar trebui să aibă permisiunea să cumpere avioane de generația a cincea. Și Grecia se declară la fel de precaută față de ambițiile militare ale Turciei.
Sursa Foto: Profimedia/Președinția Turciei
Breaking
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Sunt vești noi pentru șoferi. Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că s-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. În acest sens, conducătorii auto vor avea posibilitatea, începând cu ziua în curs, să circule pe aceste porțiuni de drum.
Circulația a fost deschisă pe 13 kilometri din Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina. Tronsonul face legătura între A3 și A2, iar odată cu inaugurarea sa, șoferii pot circula pe 83 dintre cei 100 de kilometri ai Autostrăzii de Centură a Capitalei.
Loading …
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Sursă foto: captură video.
Lotul 1 ar urma să fie finalizat parțial până la sfârșitul anului. Întreaga autostradă A0, inclusiv conexiunea cu autostrada A1, ar urma să se finalizeze în prima parte a anului 2027.
„S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale A0 Nord!
Sunt 13 km noi de autostradă, între Afumați și Glina, care asigură legătura directă între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
De astăzi, se circulă pe 83 de km din cei 100 de km ai Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), în condiții de siguranță și confort.
Anul acesta se va finaliza parțial și Lotul 1 al A0 Nord, care va asigura conexiunea cu DN1A și DN7.
În prima parte a anului 2027 se vor finaliza lucrările pentru a completa toată autostrada inclusiv prin conexiunea cu A1.
Din acel moment, întreaga A0 va fi în circulație și va putea asigura conexiuni de mare viteză între Moldova, Muntenia și Dobrogea”, a notat Ștefan Ovidiu Popa pe Facebook.
S-a deschis circulația pe Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Ministrul Transporturilor a făcut anunțul. Foto: captură video.
Ce transmite Sorin Grindeanu
Pe rețelele de socializare, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat deschiderea celor 13 kilometri de pe tronsonul Afumați-Glina al autostrăzii A0 Nord. El a susținut că proiectul reflectă o abordare coerentă a investițiilor în infrastructură și a criticat blocajele din ultimele 6 luni.
„Încă 13 kilometri din A0, pe secțiunea Afumați-Glina, au fost deschiși astăzi!
De acum se poate circula și pe cele 2 loturi (Loturile 3 și 4) ale A0 Nord, ceea asigură o conexiune directă, pe autostradă, între A3 (București-Ploiești) și A2 (București-Constanța).
Noua infrastructură rutieră este rezultatul abordării serioase și coerente a obiectivelor de infrastructură mare, pe care am promovat-o încă din anul 2021 la Ministerul Transporturilor.
Infrastructura mare din România are nevoie de sprijin și nu de blocaje artificiale, așa cum -din păcate- s-a întâmplat în ultimele 6 luni”, a notat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Mesajul transmis de Sorin Grindeanu, după ce s-au deschis Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord. Foto: Facebook.
Sursă video: Facebook/Ștefan Ovidiu Popa
Breaking
În ce zone continuă ploile și unde apare, în sfârșit, soarele. Date de ultimă oră de la ANM
În această dimineață a plouat consistent în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și municipiul București. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), s-au acumulat cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 35 l/mp. Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor începe să se restrângă.
Totodată, în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei vântul a suflat cu putere. Au fost intensificări temporare cu rafale de 50…70 km/h. Dar, la ora 10:00, chiar dacă timid, soarele și-a făcut apariția la Brăila, Baia-Mare și Iezer.
Loading …
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis cum va fi vremea astăzi în București și în țară.
„În cursul zilei de astăzi încă vor mai fi înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în Oltenia, local în Muntenia, unde sunt de așteptat cantități de apă în general de 2 până la 5 l/mp.
- Vorbim de o intensitate mult mai mică a ploilor și, izolat, în Moldova și în sudul Banatului, de asemenea, vor fi ploi slabe.
- În Carpații Meridionali, însă, la altitudini mari vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
- Vântul va mai prezenta intensificări în sud-estul țării, dar mai ales pe litoral, unde rafalele vor depăși 50-60 km/h.
Însă, după orele prânzului, treptat, vântul va slăbi în intensitate și în aceste zone. Temperaturile maxime în cursul zilei de astăzi se vor încadra în general între 6 și 14 grade. În zona Capitalei contăm pe un cer mai noros, trecător va ploua slab, iar maxima se va situa în jurul valorii de 11 grade”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Temperaturi în România – ora 10:00 / Sursa – ANM
Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din România, la ora 08:00, potrivit ANM
La ora 08:00, potrivit ANM, cea mai scăzută temperatură din țară s-a înregistrat la Iezer, acolo unde au fost minus 3 grade Celsius.
- Cea mai ridicată temperatură a dimineții, la aceeași oră, a fost de doar 10 grade. S-a înregistrat la Sulina și Constanța.
- În București, la aceeași oră, termometrele arătau 7 grade Celsius și ploua.
Sursa – ANM
- Au fost 5 grade la Miercurea Ciuc și la Suceava, 6 grade la Baia Mare, Botoșani, Brașov și Oradea.
- S-au întregistrat 7-8 grade în mai multe regiuni ale României, potrivit ANM.
Cerul a fost acoperit, precipitațiile nu au lipsit, iar ceața a fost prezentă la Suceava, Vaslui și Brașov.
Breaking
Democrata Keisha Lance Bottoms scrie istorie în Georgia și devine prima femeie de culoare aleasă guvernator în Statele Unite
Democrata Keisha Lance Bottoms a fost aleasă de către americani în funcția de guvernator al statului Georgia și a devenit prima femeie de culoare din istoria Statelor Unite care ocupă această funcție. Bottoms l-a învins pe omul de afaceri republican Rick Jackson într-unul dintre cele mai disputate state americane. Ea este și primul democrat care câștigă cursa pentru postul de guvernator al Georgiei din 1998.
Democrata promite creșterea salariului minim și abrogarea legii care interzice avortul
În ceea ce privește politicile propuse, Bottoms a cerut extinderea programului de asigurări de sănătate Medicaid și creșterea salariului minim în Georgia la 15 dolari pe oră. De asemenea, dorește majorarea salariilor pentru profesori, pompieri, ofițeri de poliție și abrogarea legii care interzice avortul după a șasea săptămână de sarcină.
„Aceasta este o problemă de viață și de moarte”,a spus ea despre interzicerea avortului, invocând cazurile femeilor care suferă complicații, în contextul în care medicii se tem de urmărirea penală.
De-a lungul campaniei, l-a atacat dur pe contracandidatul său, Rick Jackson, reproșându-i alinierea politică la Donald Trump.
„Nu candidez pentru a fi guvernatorul lui preferat. Candidez pentru a lucra în numele unor oameni ca voi”, i-a transmis Bottoms în timpul singurei dezbateri televizate.
Pentru republicani, înfrângerea lui Jackson marchează un moment dificil în stat. Partidul deținea controlul executiv și pe cel legislativ din Georgia de mai bine de două decenii.
Keisha Lance Bottoms, luată în calcul pentru postul de vicepreședinte în 2020
Keisha Lance Bottoms a fost consilier local în Atlanta din 2010, iar în 2017 a câștigat în turul doi alegerile pentru primărie. A condus orașul din 2018 până în 2022,când a anunțat că nu va candida pentru un al doilea mandat. A fost apoi consilier principal al președintelui Joe Biden pentru relația cu publicul, între 2022 și 2023, și a fost luată în calcul ca posibilă candidată la vicepreședinție pe lângă Biden în 2020.
Adversarii ei, printre care Rick Jackson, au criticat felul în care a gestionat criminalitatea în perioada pandemiei, ceea ce ea contestă. În 2021, campania ei din 2017 a plătit o amendă de 37.000 de dolari pentru încălcări ale regulilor de finanțare.
-
Uncategorizedacum 17 oreDebitare laser și îndoire tablă pe abkant lângă București: cum lucrează Laser Processing Romania
-
Uncategorizedacum 2 zileBergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova
-
Sanatateacum 14 oreMagneziu: beneficii, tipuri si cum alegi suplimentul potrivit
-
Socialacum o ziInfecțiile urinare recidivante și sănătatea intimă – Legătura strânsă dintre flora vaginală și episoadele de cistită
-
Comunicateacum o ziCum îți evaluezi cota de piață locală atunci când concurezi în distribuția de materiale industriale
-
Politicaacum 2 zileCine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică
-
Lifeacum 2 zileGhid de cadouri de Crăciun din aur: idei pentru ea, el și cei mici
-
Lifeacum o ziCum dezinfectezi bucătăria profesională a unui restaurant, pas cu pas





