Breaking
A 21-a noapte de proteste la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu. La miezul nopții sunt aproape 100 de susținători. În câteva zile, fostul candidat la prezidențiale ar putea fi eliberat
Susținătorii lui Călin Georgescu continuă protestele în fața Arestului Central al Poliției Capitalei, unde fostul candidat la alegerile prezidențiale se află în arest preventiv. Luni seară, 19 octombrie, oamenii s-au adunat pentru a 21-a noapte consecutivă, cerând eliberarea acestuia. După ora 22:00, o parte dintre manifestanți au început să plece, iar la miezul nopții în fața centrului de detenție se mai aflau aproape 100 de persoane.
Protestele continuă pe strada George Georgescu din București, în apropierea Pieței Unirii, unde susținătorii fostului candidat la prezidențiale se adună seară de seară, încă din 29 septembrie, când acesta a fost arestat preventiv.
Ca și în serile precedente, manifestația are ca principală revendicare eliberarea lui Călin Georgescu. Pe măsură ce orele au trecut, numărul celor prezenți a început însă să scadă. După ora 22:00, începând programul legal de liniște, mai mulți protestatari au început să părăsească zona Arestului Central, în timp ce alții au rămas în fața clădirii.
La miezul nopții, aproape 100 de susținători se mai aflau la protest, într-un moment în care situația juridică a lui Călin Georgescu urmează să fie reanalizată de judecători.
Protestele continuă de trei săptămâni în fața Arestului Central
Manifestațiile au început în seara de 29 septembrie, imediat după arestarea preventivă a fostului candidat la alegerile prezidențiale. De atunci, susținătorii săi s-au adunat zilnic în fața centrului de detenție, în număr variabil, pentru a contesta măsura dispusă de instanță.
În primele zile au fost prezente câteva sute de persoane, iar în seara de 4 octombrie participarea a ajuns la aproximativ 2.000 de oameni, cea mai numeroasă manifestație de la începutul protestelor.
În ultimele seri, numărul participanților a fost mai redus. Sâmbătă, 17 octombrie, aproximativ 300 de persoane au protestat în fața Arestului Central, în timp ce duminică, 18 octombrie, în jurul orei 22:00, erau prezenți aproximativ 150 de susținători.
De-a lungul celor trei săptămâni, manifestanții au venit cu steaguri tricolore, pancarte și mesaje de susținere, scandând lozinci precum „Călin Georgescu este președinte”, „Libertate!” și „Eliberați-l!”.
Pe parcursul protestelor, unii dintre participanți și-au instalat corturi în apropierea Arestului Central și au rămas în zonă inclusiv peste noapte. În serile friguroase, manifestanții au adus ceai, cafea și alimente. Prezența lor constantă a provocat și nemulțumiri în rândul unor locuitori din vecinătate, care s-au plâns de zgomotul produs de manifestații.
Călin Georgescu ar putea ieși din Arestul Central. Decizie așteptată vineri, 23 octombrie
A 21-a noapte de proteste are loc cu doar câteva zile înaintea unui moment important pentru situația juridică a lui Călin Georgescu.
Vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 09:00, Curtea de Apel București va analiza contestația formulată de procurorii DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București prin care arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale a fost înlocuită cu arestul la domiciliu.
Pe 13 octombrie, Tribunalul București a admis cererea lui Călin Georgescu și a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu pentru 30 de zile. Hotărârea nu este însă definitivă, iar procurorii DIICOT au contestat-o.
Astfel, fostul candidat la alegerile prezidențiale rămâne în Arestul Central până la pronunțarea unei soluții definitive asupra contestației. Dacă judecătorii Curții de Apel vor menține hotărârea Tribunalului București, Georgescu va putea părăsi centrul de detenție, urmând să fie plasat în arest la domiciliu.
De ce a fost arestat preventiv Călin Georgescu
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pe 29 septembrie, pentru 30 de zile, într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Ancheta vizează o presupusă înșelăciune de 1,1 milioane de euro, în urma unei plângeri formulate de omul de afaceri Răzvan Leu. Potrivit acuzațiilor, acestuia i-ar fi fost promisă obținerea unei finanțări externe, însă creditul nu s-ar mai fi materializat, iar banii achitați drept garanție nu ar fi fost restituiți. Călin Georgescu neagă acuzațiile.
Până la decizia de vineri, susținătorii fostului candidat continuă să ceară eliberarea acestuia, după trei săptămâni de manifestații desfășurate în fața Arestului Central din Capitală.
Breaking
Kelemen Hunor cere ca România să reia achizițiile de motorină de la ruși, pe modelul lui Donald Trump
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, într-un interviu pentru TVR 1, că România va trebui să își adapteze gestionarea resurselor energetice și petroliere, în funcție de poziția administrației Trump. Acesta a sugerat că țara noastră ar putea să reia achizițiile de motorină din Rusia, după modelul președintelui Donald Trump.
Întrebat unde se află România în raport cu înțelegerea dintre Donald Trump și Vladimir Putin privind importurile de carburanți rusești, în contextul în care și Turcia a adoptat o poziție similară, iar alte state europene au abordări diferite, Kelemen Hunor a explicat că decizia americană are la bază nevoia de a asigura aprovizionarea cu motorină a transportatorilor și agricultorilor.
„Să încercăm să înțelegem ridicarea sancțiunilor americane pe combustibilul din Rusia. America nu mai poate exporta cantitățile necesare din Golf. Ormuzul este închis indiferent cine ce spune. Se vede exact cu cât s-a redus ieșirea mărfii din zonă. Are nevoie de motorină, are alegeri în noiembrie și el face o rezervare de motorină pentru transportatori și pentru agricultori americani”, a declarat Kelemen Hunor.
„Sunt convins că, după alegeri, va continua războiul în Orientul Mijlociu”
Kelemen Hunor consideră că administrația Trump se pregătește pentru o criză energetică de durată, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu și al blocării Strâmtorii Ormuz. Liderul UDMR susține că Washingtonul ia în calcul menținerea acestei situații și după alegerile care urmează să aibă loc în SUA.
„Fiindcă sunt convins că, după alegeri, va continua războiul în Orientul Mijlociu. Fiindcă el, adică Trump, adică Statele Unite, consideră că Ormuzul rămâne închis. Și atunci face o rezervare de motorină. Pe de altă parte, dacă ne uităm la cifre, Europa, după 2022, vorbim de UE, a cumpărat de la ruși și gaze, și țiței, și benzină, și motorină, și combustibili nucleari. Cifrele sunt cunoscute, peste 370 de miliarde”.
Ce spune Kelemen Hunor despre importurile de motorină ale României
În ceea ce privește România, liderul UDMR a explicat că resursele de gaze naturale din Marea Neagră pot acoperi necesarul intern, însă țara noastră are în continuare nevoie de importuri din surse externe pentru alți combustibili, în special pentru motorină.
„România ce face? România are posibilitatea astăzi, și mâine, și poimâine, va avea această posibilitate chiar mai crescută. Din Marea Neagră se acoperă necesarul de gaze naturale, pe de o parte. Pe de altă parte, trebuie să aducă din surse diferite, combustibili, mai ales motorină. Și noi avem această problemă. Vom vedea ce se va întâmpla, dar eu așa îi înțeleg pe americani în acest moment, fiindcă dacă nu ar fi fost sigur că Ormuzul rămâne închis, atunci nu ar fi avut nevoie de această cantitate de motorină din Rusia”, a mai explicat președintele UDMR.
Kelemen Hunor: fără americani nu ne descurcăm
Liderul UDMR susține chiar că țara noastră ar trebui, în acest context, să își întărească relația cu americanii, iar o bază militară permanentă a SUA în România rămâne vitală.
„Noi pentru apărarea României, fără americani, nu ne descurcăm. Și nu ne vom descurca, cum nu se descurcă nici polonezii, nici balticii”.
Breaking
„Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu” începe marți, 20 octombrie, de la ora 20:30, live pe Gândul. În exclusivitate, Mihail Neamțu, analiza Guvernulului Niculescu. Cine câștigă și cine pierde în noul joc politic
Astăzi, la „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, Mihail Neamțu, deputat AUR, analizează mizele votului de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu și posibila suspendare a președintelui Nicușor Dan. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și YouTube.
Toți miniștrii propuși în Cabinetul Niculescu au primit avize favorabile. Va obține noul Guvern votul de încredere al Parlamentului? Ce urmează după învestire și cine va plăti factura crizei politice?
AUR cere explicații despre împrumuturile SAFE și tranzacția de la Șantierul Naval Mangalia, în timp ce disputele cu privire la pensiile și salariile bugetarilor pun presiune pe viitorul Executiv.
Tensiunile se mută și în zona prezidențială. Capcana lui Ilie Bolojan. Cum se poate răzbuna fostul premier pe Nicușor Dan?
Găsești toate aceste subiecte, dar și informații în exclusivitate, la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. În platoul emisiunii vor fi prezenți reprezentanți ai partidelor din România.
Breaking
Încă un cap de porc, descoperit la firma asociată cu Marius Lulea, după incidentul de la domiciliu. Ce acuză cofondatorul AUR
După plângerea penală depusă de Marius Lulea în urma găsirii unui cap de porc în fața casei, duminică, un alt incident tras la indigo a avut loc marți dimineață, 20 octombrie. Încă un cap de porc a fost descoperit, însă de această dată la firma asociată din Tunari.
Un al doilea cap de porc a fost găsit marți, la sediul unei firme din Tunari la care Marius Lulea a fost acționar. Incidentul vine după cel de duminică, de la locuința sa. Marius Lulea îl suspectează pe George Simion că ar coordona o „rețea paralelă”, acuzații respinse de liderul AUR.
Marius Lulea / Foto – Mediafax.
A fost descoperit un cap de porc la firma asociată cu Marius Lulea
Potrivit unor surse, mașina folosită de persoanele implicate ar fi fost identificată, iar dosarul ar urma să ajungă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. Anchetatorii nu au confirmat public informațiile. Totodată, menționarea lui George Simion în plângere nu îi conferă automat statutul de suspect.
Al doilea cap de porc a fost găsit la intrarea unei firme din Tunari, cartier în care locuiește și Marius Lulea. Primul incident a fost reclamat duminică, 18 octombrie, când cofondatorul AUR a sesizat Poliția și a spus că percepe gestul ca pe o amenințare cu moartea. Marius Lulea a mai reclamat afișe cu mesaje amenințătoare, inclusiv la proprietățile unor persoane care îl contestă pe George Simion.
Colonelul SRI în rezervă Tudor Păcuraru a avertizat, la Antena 3 CNN, că repetarea unor astfel de gesturi indică o escaladare periculoasă a tensiunilor politice.
„Din păcate, viața politică la noi, după ce s-a remarcat în scandaluri verbale, începe să alunece înspre violențe explicite. În cazul ăsta e vorba despre amenințare. Chestia asta cu capete de porc a început la noi cu 20 de ani în urmă, când se punea problema construcției unei moschei la București și, pentru a se descuraja această idee, elemente de extremă dreapta, de inspirație legionară, au pângărit terenul respectiv cu capete de porc.
În opinia mea, dacă poliția nu reușește să îi găsească pe vinovați și să îi zgâlțâie bine pentru a afla cine e în spatele acestor inițiative, acestea se vor multiplica. Fiindcă această acuzație de trădare este cap de pod al extremei drepte în România, toți suntem acuzați că trădăm, nu se știe ce trădăm.
(…) Marius Lulea ar trebui să aibă puțină grijă, pentru că nu se știe când s-ar putea trece de la capete de porc la chestii mai violente. Sunt măsuri de siguranță pe care oricare dintre noi le ia: să schimbe itinerariul, să nu iasă din casă la aceeași oră, chestii de bază”, a spus Tudor Păcuraru.
Ce a declarat Marius Lulea despre primul incident
Într-un interviu exclusiv pentru Gândul, Marius Lulea a susținut că este ținta unei campanii de intimidare, după ce a găsit un cap de porc în fața locuinței. Acesta afirmă că a predat Poliției imagini care ar putea ajuta la identificarea autorilor și îl indică pe George Simion drept principal suspect.
„Săptămâna trecută a apărut un afiș la mine, cu un personaj din desene animate. Nu m-am simțit intimidat. Dar astăzi, când am ieșit afară, am constatat că era un cap de porc. Simion a stat în Sicilia vreo trei luni, i-o fi venit vreo idee. Capul de mort înseamnă amenințare cu moartea. Sunt mai mulți colegi din AUR care au primit. Sunt toți critici de-ai lui. Nu putem să lăsăm lucrurile așa. S-a întâmplat săptămâna trecută și astăzi, iată, o nouă amenințare”, a declarat Marius Lulea pentru Gândul.
-
Actualitateacum 3 zile
Cum sa iti dezvolti afacerea cu auditul financiar
-
Actualitateacum o ziSUA caută minerale rare în Uzbekistan. Marco Rubio negociază acorduri de miliarde de dolari
-
Comunicateacum 2 zileUniversitatea ARTIFEX din București face un nou pas spre viitor: lansarea noului website oficial marchează o etapă importantă în procesul de modernizare și transformare digitală
-
Actualitateacum o ziCând merită să investești în utilaje agricole noi?
-
Actualitateacum 2 zileCe se întâmplă cu traficul unui site crypto când piața scade?
-
Breakingacum 2 zileFinancial Times, avertisment sumbru pentru Europa: omenirea se îndreaptă spre Al Treilea Război Mondial
-
Breakingacum o ziRaed Arafat, primele declarații după cutremurul din Vrancea. Pompierii verifică mai multe localități din țară
-
Actualitateacum 2 zilePatru bebeluși născuți la doar 750 de grame pleacă acasă după aproape trei luni de spitalizare





