Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

PNL: Comunicatul SUA privind Legile justiţiei, fără precedent şi grav. Solicitarea imperativă, în interesul românilor

Publicat

pe

PNL: Comunicatul SUA privind Legile justiţiei, fără precedent şi grav. Solicitarea imperativă, în interesul românilor

Comunicatul prin care Departamentul de Stat al SUA cere Parlamentului să nu aprobe modificărilor la Legile justiţiei este „fără precedent şi grav”, această „solicitare imperativă” a partenerilor strategici fiind în interesul românilor, susţine purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

PNL: Comunicatul SUA privind Legile justiţiei, fără precedent şi grav. Solicitarea imperativă, în interesul românilor

„Comunicatul prin care Departamentul de Stat al SUA cere Parlamentului României să nu aprobe propunerile legislative de modificare a legilor Justiţiei pentru că afectează luptă anti-corupţie şi independenţa sistemului judiciar este fără precedent şi grav. Independenţa sistemului judiciar este absolut necesară pentru o Românie normală cu instituţii democratice puternice şi stabile în care oamenii pot avea încredere”, a scris purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal (PNL), pe Facebook.

Conform sursei citate, solicitarea imperativă a partenerilor strategici ai României din alianţa NATO este în interesul românilor „pentru ca PSD-ALDE să renunţe la tentativa lor de subordonare a Justiţiei în scopuri personale”.

„Este în interesul nostru şi al partenerilor noştri să construim şi să păstrăm în România un sistem democratic, cu instituţii independente puternice, bazat pe respectarea legilor”, scrie Dancă.

Reacţia lui Ionel Dancă vine după ce Statele Unite au anunţat că îşi exprimă „preocuparea” în legătură cu modificările propuse de Comisia parlamentară specială, avertizând că măsurile riscă să afecteze acţiunile de combatere a corupţiei şi independenţa justiţiei din România.

„Statele Unite observă cu preocupare că Parlamentul României analizează proiecte de lege care ar putea submina acţiunile de combatere a corupţiei şi ar putea slăbi independenţa justiţiei în România. Aceste legi, propuse iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresele înregistrate de România în ultimii ani pentru construirea unor instituţii judiciare puternice, protejate de interferenţe politice”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Departamentului de Stat american.

„Îndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi afectează combaterea corupţiei”, precizează Departamentul de Stat.

Comentarii Facebook

Actualitate

Prima de activare 2026. Românii care pot primi bani de la stat la angajare

Publicat

pe

Pe o piață a muncii în care angajarea rapidă nu este întotdeauna ușoară, statul român încearcă să stimuleze reintegrarea profesională printr-un mecanism puțin cunoscut, dar relativ simplu: prima de activare.

Românii pot primi o primă de activare de 1.000 de lei. Foto arhivă

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În 2026, acest sprijin financiar în valoare de 1.000 de lei continuă să fie acordat anumitor persoane care se angajează după o perioadă de șomaj, însă doar dacă sunt respectate condițiile prevăzute de lege. Măsura este reglementată prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și este gestionată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Ce este prima de activare și cui se acordă

Prima de activare este un stimulent financiar acordat persoanelor înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, cu scopul de a încuraja revenirea rapidă pe piața muncii. Potrivit datelor oficiale ANOFM, suma acordată este de 1.000 de lei, neimpozabilă, și se plătește în două tranșe egale: jumătate la momentul angajării și cealaltă jumătate după împlinirea a trei luni de activitate la noul loc de muncă.

Pentru a beneficia de acest sprijin, persoana trebuie să fie înregistrată în evidențele ANOFM de cel puțin 30 de zile, să nu primească indemnizație de șomaj și să se angajeze cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de trei luni. De asemenea, este necesar ca în ultimele 12 luni solicitantul să nu fi lucrat la același angajator și să nu fi beneficiat de o altă primă de activare în ultimul an.

Cu alte cuvinte, statul încurajează în mod direct trecerea rapidă din șomaj în muncă stabilă, dar condiționează acest sprijin de o serie de criterii menite să evite utilizarea abuzivă a programului.

Ce trebuie să faci pentru a încasa prima de activare în 2026

Procesul de obținere a primei de activare nu este complicat, dar presupune respectarea unor termene stricte. În primul rând, persoana interesată trebuie să fie luată în evidența agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă ca șomer aflat în căutarea unui loc de muncă. După minimum 30 de zile de la această înregistrare, dacă apare o angajare cu normă întreagă și pe o perioadă mai mare de trei luni, se poate solicita prima.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un element esențial este termenul de depunere a documentelor: acestea trebuie transmise către ANOFM în maximum 30 de zile de la data angajării. Dosarul include, în principal, cererea tip, copia contractului de muncă sau dovada angajării, o declarație pe propria răspundere a angajatului și o declarație a angajatorului care atestă că nu a existat un raport de muncă anterior în ultimele 12 luni între cele două părți.

În practică, plata se face în două etape, ceea ce înseamnă că beneficiarul trebuie să rămână angajat cel puțin trei luni pentru a încasa integral suma. Dacă raportul de muncă încetează mai devreme, există situații în care dreptul poate fi pierdut sau suspendat, în funcție de condițiile legale.

Dincolo de partea administrativă, măsura are un rol de reducere a șomajului și stimularea angajării rapide, în special în rândul persoanelor care au dificultăți în a reveni pe piața muncii.

Nu beneficiază de prima de activare:

           a) persoanele care se încadrează în muncă, conform legii, pe perioadă determinată de cel mult 3 luni, iar ulterior încadrării în muncă se schimbă durata încadrării în muncă pe perioadă determinată mai mare de 3 luni sau nedeterminată;

           b) persoanele care se încadrează în muncă, conform legii, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, în termen de 30 de zile de la data încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj conform art. 44 lit.l) din Legea 76/2002.

Documente necesare

Pentru acordarea primei de activare, persoanele vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, unde se află în evidenţă, în termen de maximum 30 de zile de la data angajării, următoarele documente: :

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

1.  Cerere – conform model – Anexa nr. 32 la norme

2.  Actul în baza cărui persoana a fost încadrată în muncă sau dovada emisă de angajator – copie

3.  Angajament

4.  Declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimele 12 luni anterioare angajării, acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă

5.  Declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte ca persoana solicitantă nu a mai beneficiat de prima de activare în ultimele 12 luni anterioare angajării

Depunerea documentelor se poate face personal la sediul agenției, prin scrisoare recomandată sau e-mail.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Operațiune dificilă de salvare în Munții Buzăului. Doi turiști rătăciți cu ATV-ul au fost găsiți după mai bine de 10 ore

Publicat

pe

Doi turiști care s-au rătăcit cu un ATV într-o zonă montană dificilă din județul Buzău au fost salvați de jandarmii montani din Nehoiu, după o intervenție care a durat mai multe ore și s-a desfășurat în condiții meteo nefavorabile.

FOTO: Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Misiunea a avut loc în data de 6 iunie, în timp ce patrula montană din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu participa la acțiuni de sprijin pentru deblocarea drumului județean DJ 203K, între localitățile Bâsca Rozilei și Gura Teghii. Circulația fusese afectată după ce o viitură provocată de ploile torențiale a blocat aproximativ 70 de metri din carosabil.

În jurul orei 16:50, jandarmii au fost alertați printr-un apel la numărul unic de urgență 112 că două persoane au nevoie de ajutor după ce s-au rătăcit într-o zonă montană greu accesibilă.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău, cele două persoane plecaseră în jurul orei 11:00 cu un ATV pe un traseu din zona localității Gura Teghii. Din cauza vremii nefavorabile și a terenului dificil, acestea au pierdut orientarea și nu au mai reușit să găsească drumul de întoarcere.

Jandarmii montani au pornit imediat în căutarea lor, însă misiunea a fost îngreunată de starea drumurilor afectate de precipitațiile abundente.

Din cauza drumului devenit impracticabil pentru autospeciala de serviciu, salvatorii au fost nevoiți să își continue deplasarea cu ajutorul unui tractor pus la dispoziție de un localnic. Ulterior, aceștia au parcurs pe jos ultimii kilometri până la locul unde se aflau persoanele rătăcite.

Echipajul de jandarmi a reușit să ajungă la cele două persoane în jurul orei 22:00. Din fericire, acestea nu aveau nevoie de îngrijiri medicale și se aflau într-o stare bună.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Împreună cu jandarmii, turiștii au început deplasarea către stația meteo de pe Vârful Penteleu. Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile și riscurile unei coborâri pe timpul nopții, salvatorii au decis să rămână împreună cu cei doi peste noapte la stația meteo.

Coborârea către localitatea Gura Teghii a fost reluată în dimineața zilei de 7 iunie, iar în jurul orei 12:00 cele două persoane au ajuns în siguranță la locul de cazare.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău reamintesc turiștilor să verifice condițiile meteorologice și starea traseelor înainte de a porni în zone montane și să se asigure că sunt echipați corespunzător pentru astfel de deplasări.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

A venit înlocuitorul lui Kopic! Dinamo și-a găsit antrenorul pentru următorii doi ani

Publicat

pe

Dinamo și-a ales noul antrenor. Portughezul Nuno Campos va prelua echipa din Ștefan cel Mare, după despărțirea recentă a clubului de Zeljko Kopic.

Dinamo Foto/Facebook

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Tehnicianul a ajuns la un acord cu „câinii roșii” sâmbătă, iar contractul este valabil până în vara anului 2028, semn că oficialii clubului mizează pe o construcție pe termen lung.

Campos vine cu un CV solid, chiar dacă în ultimii ani a stat mai mult în umbra lui Paulo Fonseca, alături de care a lucrat aproape un deceniu. În perioada 2009–2021, a fost parte din staff-ul acestuia la echipe importante precum Porto, Braga, Șahtior Donețk și AS Roma. În acest interval, a contribuit la câștigarea mai multor trofee, inclusiv titluri și cupe în Portugalia și Ucraina.

Ultimul său rol ca antrenor principal a fost în Ungaria, la Zalaegerszeg. Acolo a reușit să ridice nivelul echipei, ducând-o pe locul 5, cea mai bună clasare din ultimii ani, și a ajuns până în finala Cupei Ungariei, performanță notabilă pentru club.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 22 de minute

Prima de activare 2026. Românii care pot primi bani de la stat la angajare

Pe o piață a muncii în care angajarea rapidă nu este întotdeauna ușoară, statul român încearcă să stimuleze reintegrarea profesională...

Actualitateacum 7 ore

Operațiune dificilă de salvare în Munții Buzăului. Doi turiști rătăciți cu ATV-ul au fost găsiți după mai bine de 10 ore

Doi turiști care s-au rătăcit cu un ATV într-o zonă montană dificilă din județul Buzău au fost salvați de jandarmii...

Actualitateacum 13 ore

A venit înlocuitorul lui Kopic! Dinamo și-a găsit antrenorul pentru următorii doi ani

Dinamo și-a ales noul antrenor. Portughezul Nuno Campos va prelua echipa din Ștefan cel Mare, după despărțirea recentă a clubului de Zeljko Kopic....

Actualitateacum 19 ore

Topul celor mai fericite și celor mai nefericite orașe din lume în 2026. Bucureștiul, pe un loc rușinos în clasamentul mondial

Bucureștiul ocupă unul dintre cele mai slabe locuri în ediția din 2026 a Happy City Index, unul dintre cele mai...

Actualitateacum o zi

Paradisurile turistice ieftine și sigure pe care mulți români încă nu le-au descoperit. „Femeile spun că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris”

Siguranța este, probabil, unul dintre cele mai importante aspecte atunci când plecăm într-o călătorie, fie singuri, fie alături de familie...

Actualitateacum o zi

Nicușor Dan explică de ce România nu doboară dronele care intră în spațiul aerian național și se îndreaptă spre Ucraina

Președintele Nicușor Dan a declarat sâmbătă, 6 iunie, la Constanța, că România nu poate deschide focul asupra unor drone care...

Actualitateacum 2 zile

NATO trebuie să se pregătească pentru cel mai negru scenariu, avertizează președintele Letoniei

Chiar dacă pe canalele diplomatice internaționale se încearcă resuscitarea dialogului pentru a pune capăt războiului din Ucraina, flancul estic al...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro