Actualitate
Statele Unite ale Americii impun noi sancțiuni Rusiei în contextul recentelor tulburări și atacuri din Siria
Statele Unite vor impune noi sancţiuni împotriva Rusiei, în contextul atacului chimic de săptămâna trecută din oraşul sirian Duma, atribuit regimului condus de Bashar al-Assad,Ambasadorul SUA la ONU Nikki Haley a declarat că noile sancțiuni vor viza „toate companiile care au tranzacționat echipamente care au avut legătură cu Assad şi folosirea armelor chimice”.
”Filmul” recentelor evenimente
Vineri seara, Statele Unite au lansat un atac susținut de rachete asupra Siriei ca răspuns la un alt atac cu arme chimice produs de regimul lui Bashar al-Assad îndreptat împotriva civililor sirieni. Președintele Donald Trump a declarat că această operațiune a avut loc în cooperare cu Marea Britanie și Franța.
În anunțul său oficial care a motivat această operațiune, Donald Trump a nominalizat state precum Iranul și Rusia în ceea ce privește răspunsul lor la atacurile chimice: „Pentru Iran și Rusia, întreb: ce națiune vrea să se asocieze cu uciderea în masă a bărbaților, a femeilor și a copiilor nevinovați? Sunt pregătiți să susțină acest răspuns până când regimul sirian va opri utilizarea de agenți chimici interzici „. De asemenea, Donald Trump a continuat spunând: „Acestea nu sunt acțiunile unui om. Ele sunt crime ale unui monstru în schimb … Scopul acțiunilor noastre în seara asta este de a stabili un puternic obstacol împotriva producției, răspândirii și utilizării armelor chimice „.
Într-o declarație scurtă de la Pentagon, purtătorul de cuvânt al șefului de stat major, generalul Joseph Dunford alături de omologii britanici și francezi a anunțat că trei obiective din Siria au fost „lovite și distruse”. Toate acestea au fost asociate în mod specific cu programul de arme chimice al regimului sirian.
Coaliţia formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat încă un atac sâmbătă 14 Aprilie , încă de dimineaţă (ora 4.00 GMT) un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. Anunţul bombardamentului a venit din partea preşedintelui SUA Donald Trump în cadrul oficial al unei declaraţii la Casa Albă, în care a precizat că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă din data de 11 Aprilie că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. De remarcat este faptul că regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Federația Rusă au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară.
Ca răspuns la recentele atacuri cu bombe chimice din Douma, președintele Trump a dispus atacurile cu rachete asupra a trei instalații utilizate de regimul președintelui sirian Bashar al-Assad pentru a produce și a stoca arme chimice. În loc să distrugă infrastructura vastă a armelor chimice din Siria, Trump a încercat să demonstreze cu această ocazie că hotărârea internațională este menită să descurajeze utilizarea pe viitor a acestor arme periculoase.
Associated Press a confirmat că „explozii puternice au luminat cerul de deasupra capitalei siriene, cu fum greu, în timp ce președintele Trump a anunța loviturile de zbor”. Mai mult decât atât, agenția de presă Reuters a confirmat faptul că, utilizarea rachetelor Tomahawk în ultimul atac a folosit aceleași tip de rachete, ca acum un an.
Sancțiuni promise
Statele Unite a estimat că liderul sirian Bashar al-Assad a folosit armament chimic de cel puţin 50 de ori de la începutul conflictului din Siria, a declarat vineri ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, transmit Reuters şi DPA.“Cea mai recentă utilizare de către Al-Assad a gazului toxic împotriva populaţiei din Douma nu a fost nici prima, nici a doua, nici a treia şi nici măcar a 49-a oară când a folosit arme chimice”, a afirmat Haley în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, citată de Agerpres.ro
De aceea, ambasadorul SUA la ONU Nikki Haley a declarat recent televiziunii CBS „că Departamentul de Trezorerie va anunța mâine noi sancțiuni împotriva Rusiei.” Ambasadorul SUA la ONU a precizat că noile sancţiuni împotriva Rusiei sunt motivate de sprijinul oferit de Moscova regimului condus de Bashar al-Assad.
Sancțiunile sunt stabilite pentru a „merge direct la orice tip de companii rusești care se ocupă cu echipamentele regimului Assad și utilizarea armelor chimice. ”„Deci, în principiu, vom urmări acțiunile lui Assad, el îșoIdictează acum viața lui, și tot el dictează ce se întâmplă între Statele Unite, aliații noștri și regimul său și… sperăm că el a primit mesajul. A fost un mesaj destul de puternic Nu numai că am mers după cea mai puternică locație de cercetare, am mers după unitățile de depozitare în care dețin produsele, și am mers după producție, așa că am adus o lovitură grea în programul lor de arme chimice, întorcându-ie înapoi cu ani. Sigur că o să le ia mult pentru a reveni din ea.”
Reacții imediate
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a descris presupusul atac chimic de săptămâna trecută în Siria ca fiind o ”înscenare”, la care au participat “servicii speciale ale unui stat”, pe care nu l-a numit, dar pe care l-a calificat drept “rusofob”. “Dispunem de dovezi incontestabile că este vorba de o nouă înscenare şi că serviciile speciale ale unui stat, aflat în prezent în prima linie a campaniei rusofobe, au participat la această înscenare”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă.Regimul sirian şi aliaţii săi, Rusia şi Iran, au negat orice fel de atac chimic la Douma, însă SUA au confirmat producerea unui astfel de incident, acuzând regimul şi ameninţând cu o ripostă în Siria
Donald Trump a declarat sâmbătă că „misiunea s-a realizat!” Totodată oficialii administrației americane încearcă să se distanțeze de declarația jenantă a fostului președinte american George W. Bush ce a comparat acest atac cu războiul din Irak din 2003. Oficialii spun că actualul președinte Trump a acționat și a reușit în cadrul acestei misiuni comune cu scopul de a distruge instalațiile armelor chimice din Siria .
La începutul acestei luni, Casa Albă a declarat că misiunea militară americană din Siria a ajuns la un „sfârșit rapid” și s-a concentrat pe înfrângerea completă a ISIS. Dar acesst lucru a fost înainte de programarea atacului cu armelor chimice din data de 7 aprilie efectuat de forțele guvernamentale loiale regimului lui Bashar al-Assad.
Președintele statului francez Emmanuel Macron a susținut într-un interviu televizat că Franța l-a convins pe președintele american Donald Trump că este „necesar” să rămână în Siria „pe termen lung”, potrivit corespondentului AgențieiFrance-Presse al Casei Albe Jérôme Cartillier care a punctat faptul că ” președintele Trump s-a exprimat că Statele Unite ale Americii a avut datoria de a se debarasa de Siria „.
Importanța acestui lucru se leagă de amănuntul conform căruia, dacă administrația americană va urma acest presupus angajament față de Macron, aceasta ar fi una dintre cele mai mari și cele mai dure inversări ale politicii externe din timpul prelării puterii politice din cele două state aliate.
Cu toate acestea, Donald Trump a cerut în cursul, peste obiecțiile echipei naționale de securitate, că administrația sa retrage trupele americane din Siria.
Președintele Donald Trump crede că Siria este un „depozit” care probabil nu poate fi rezolvat , deși ar fi fericit să lase Federația Rusă, cu toate mijloacele și resursele să încerce. Potrivit mai multor surse familiarizate cu gândirea lui Donald Trump,domnia sa crede că este o risipă de vieți și de bani și de aceea politica sa este una defensivă, deoarece nu se poate obține „nimic” pentru implicarea sa în Siria.
Sursa foto: Cadran Politic,Digi24,Cotidianul,Realitatea.net,Stirile ProTV
Sinteza acestui material a fost realizată de către Prof. Dr. Daniel Mihai, redactor șef al platformei media Criteriul Național
Actualitate
Ce cărți recomandă românii la Bookfest 2026. „Este pierdere de timp să te întorci cu Dostoievski și Camus”
Bookfest 2026 continuă la Romexpo până
duminică, 7 iunie. Mulți români pasionați de lectură au oferit recomandări
pentru vizitatori, de la romane clasice și distopii până la fantasy, thrillere
și autori contemporani.
Salonul Bookfest este deschis până duminică. Foto: Bookfest Salonul Internațional de carte. Facebook
Până duminică, 7 iunie, pasionații de lectură sunt invitați la Salonul Internațional de Carte Bookfest, organizat la Romexpo, în București. Bookfest, care are loc în perioada 3–7 iunie 2026, se află la cea de-a XIX-a ediție și se numără printre cele mai importante evenimente culturale din România.
„Bookfest își propune și în acest an să aducă mai aproape de public sute de lansări de carte, ateliere tematice, dezbateri și sesiuni de autografe cu cele mai importante personalități ale culturii scrise autohtone și internaționale. Programul central din acest an se anunță extrem de diversificat, transformând fiecare zi într-o ocazie unică pentru vizitatori de a asista la conferințe, de a participa la dezbateri de idei și de a pleca acasă cu volumele preferate semnate de autorii momentului”, arată organizatorii salonului de carte.
Printre personalitățile culturale participante la Bookfest 2026 se numără Gheorghi Gospodinov, Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Gabriel Liiceanu, Cristian Tudor Popescu, Theodor Paleologu, Doina Ruști, Radu Paraschivescu, Horia-Roman Patapievici, Tatiana Niculescu, Mircea Mihăieș, Cătălin Vasilescu, Dan-Liviu Boeriu, Lucian Croitoru, Catherine Lovey, Nadia Comăneci, Margareta Pâslaru, Igor Bergler, Alex Donovici, Alec Blenche și Veronica D. Niculescu.
De asemenea, vizitatorii au ocazia de a cunoaște literatura din spațiul balcanic. Bulgaria este Invitata de Onoare a Bookfest 2026 și va fi reprezentată de 14 scriitori, poeți și autori de literatură pentru copii.
Ce cărți recomandă românii la Bookfest 2026
Pentru mulți români, salonul de carte este o ocazie de a-i întâlni pe unii dintre scriitorii preferați, dar și de a descoperi literatură de calitate și oferte atractive. Invitați pe platforma Reddit să ofere recomandări pentru vizitatorii Bookfest, cititorii au propus volume diferite, de la romane clasice până la literatură fantasy, thrillere și cărți ale unor autori români contemporani.
Printre cele mai apreciate recomandări s-a numărat romanul „Flori pentru Algernon”, de Daniel Keyes, povestea unui bărbat cu dizabilități intelectuale care dobândește o inteligență ieșită din comun în urma unui experiment.
Cititorii au mai recomandat și „Eseu despre orbire”, de José Saramago, „Povestea slujitoarei”, de Margaret Atwood, volumele scriitoarei sud-coreene Han Kang, în special „Disecție” și „Vegetariana”, dar și cărțile lui Elif Shafak.
Pasionații de literatură science-fiction au amintit volumele lui Arthur C. Clarke și culegerea de povestiri „Omul ilustrat”, de Ray Bradbury. Pentru cititorii atrași de fantasy au fost propuse seria „Red Rising”, de Pierce Brown, seria „Povestea asasinului”, de Robin Hobb, seria „Haiganu”, de Marian Coman, sau volumele din seria „Dungeon Crawler Carl”, de Matt Dinniman.
Printre recomandări s-au numărat și „Jurnalul fericirii”, de Nicolae Steinhardt, cărțile de reportaje ale lui Viorel Ilișoi și volume publicate de edituri independente, mai puțin cunoscute publicului larg.
Unii cititori au atras însă atenția că reducerile oferite la târg nu sunt întotdeauna mai avantajoase decât cele disponibile în librăriile online.
„Mergi la Bookfest, fă o listă de cărți care ți se par interesante, apoi cumpără-le la jumătate de preț din alte părți”, a scris un participant la discuție.
Un alt cititor a susținut că, la ediția din 2025, doar câteva edituri au avut reduceri consistente.
„Am mers, m-am bucurat de atmosferă și mi-am făcut o listă cu câteva titluri care mi-au plăcut, apoi le-am comandat online”, a completat acesta.
Alți români au recomandat însă ca vizitatorii să profite de târg pentru a descoperi autori mai puțin cunoscuți.
„Dacă tot te duci, de ce nu iei chestii mai necunoscute? O să fie și câțiva autori prezenți, ia ce ți se pare interesant de la ei. Mi se pare cam pierdere de timp să te duci acolo și să te întorci cu Dostoievski și Camus”, a comentat un cititor.
Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, în colaborare cu Ministerul Culturii din Bulgaria și Ambasada Bulgariei în România.
Actualitate
Livratorul din Sri Lanka care și-a pierdut un picior la București. Povestea din spatele unei campanii virale
O campanie de strângere de fonduri pentru un tânăr din Sri Lanka, rămas fără un picior în urma unui accident rutier petrecut în București, a devenit virală pe rețelele de socializare. În doar câteva zile, sute de oameni au distribuit apelul și au donat bani pentru Iran, un livrator de mâncare în vârstă de 23 de ani.
Livratorul Iran și-a pierdut un picior. Foto 4fund.org
Dincolo de drama personală, cazul scoate însă la lumină o realitate mai puțin cunoscută despre zecile de mii de muncitori asiatici care au ajuns în ultimii ani în România: mulți dintre ei pornesc la drum deja împovărați de datorii.
Potrivit descrierii campaniei publicate pe platforma 4fund, Iran provine dintr-o familie de pescari din Sri Lanka și a contractat un împrumut de aproape 5.000 de euro pentru a-și finanța mutarea în România pentru muncă, cu o dobândă lunară de 100 de euro. Nu a apucat să lucreze mai mult de două luni în România, astfel că povara banilor ce trebuie înapoiați apasă acum asupra lui și a familiei sale, într-o țară în care salariul mediu abia trece de 200 de euro.
Organizatorii campaniei spun că una dintre primele întrebări pe care acesta le-a pus după operație a fost dacă va putea beneficia de o proteză și dacă va mai avea șansa să își găsească un loc de muncă pentru a-și plăti datoriile.
România a devenit dependentă de forța de muncă asiatică
În ultimii ani, deficitul de personal din construcții, logistică, HoReCa, agricultură și servicii de livrare a determinat angajatorii români să se orienteze masiv către muncitori din afara Uniunii Europene.
Datele oficiale arată că România a aprobat anual zeci de mii de avize de muncă pentru cetățeni din Nepal, Sri Lanka, India, Bangladesh, Pakistan sau Vietnam. În marile orașe, prezența lor a devenit obișnuită. Îi întâlnim pe șantiere, în restaurante, în depozite sau pe bicicletele și scuterele firmelor de livrări.
Împrumuturi de mii de euro pentru un loc de muncă în Europa
Pentru mulți lucrători din Asia de Sud, obținerea unui contract de muncă într-o țară europeană reprezintă o investiție în viitorul întregii familii. În practică, această investiție vine adesea la pachet cu datorii considerabile.
Organizațiile internaționale care monitorizează migrația pentru muncă au semnalat în repetate rânduri că numeroși muncitori plătesc comisioane agențiilor de recrutare, costuri administrative, taxe pentru documente, bilete de avion și alte cheltuieli asociate procesului de relocare.
În unele cazuri, sumele ajung la câteva mii de euro, o valoare uriașă raportată la veniturile din țările de origine. Pentru a le acoperi, mulți contractează împrumuturi de la rude, instituții financiare sau creditori locali.
Firmele care recrutează muncitori străini cer revizuirea proiectului care impune garanții de 200.000 de euro
Astfel, înainte de primul salariu, o parte dintre muncitorii străini au deja datorii pe care trebuie să le ramburseze lună de lună.
Ce se întâmplă când apare un accident
În teorie, lucrătorii străini care au contracte legale de muncă beneficiază de asigurare de sănătate și de drepturile prevăzute de legislația românească. În practică însă, un accident grav poate genera probleme care depășesc cu mult aspectul medical.
Dacă persoana nu mai poate munci pentru o perioadă îndelungată sau trebuie să se întoarcă în țara de origine, veniturile dispar, în timp ce obligațiile financiare rămân. Pentru familiile care depind de banii trimiși din străinătate, impactul poate fi devastator.
În cazul lui Iran, prietenii și conaționalii sunt cei care îi oferă sprijin imediat. Potrivit descrierii campaniei, aceștia îi aduc mâncare, cumpără medicamente, discută cu medicii și îl ajută cu traducerile.
„Nu știm cum funcționează sistemul medical, nimeni nu ne explică. Acum am învățat și ne-am înscris toți la medic de familie”, este unul dintre mesajele incluse în apelul pentru donații.
O problemă despre care se vorbește prea puțin
Specialiștii în migrația forței de muncă atrag atenția că situația muncitorilor străini nu ar trebui analizată doar prin prisma deficitului de personal din România.
Dincolo de cifrele privind avizele de muncă și nevoile companiilor, există și problema costurilor suportate de lucrători pentru a ajunge în Europa. În multe state asiatice, fenomenul îndatorării pentru migrație este bine documentat și reprezintă una dintre cele mai mari vulnerabilități ale muncitorilor.
În momentul în care salariile sunt mai mici decât cele așteptate, apar perioade fără lucru sau intervin probleme medicale, datoriile pot deveni imposibil de gestionat.
Campania pentru Iran a devenit simbolul unei realități mai ample
La momentul publicării, campania strânsese aproape 3.000 de euro din ținta de 6.500 de euro. Banii ar urma să fie folosiți pentru achitarea împrumutului contractat pentru plecarea la muncă și pentru a-i oferi tânărului posibilitatea de a începe o nouă activitate după întoarcerea în Sri Lanka.
Însă succesul campaniei spune și altceva. Pentru mulți români, a fost probabil prima dată când au aflat că în spatele livratorului care aduce mâncarea la ușă se poate afla o persoană care a împrumutat mii de euro pentru șansa de a lucra în Europa.
Povestea lui Iran este una individuală. Fenomenul pe care îl scoate la lumină este însă mult mai larg și privește mii de muncitori străini care contribuie astăzi la funcționarea economiei românești, în timp ce încearcă să își plătească datoriile și să susțină familii aflate la mii de kilometri distanță.
Actualitate
AUR boicotează votul pentru desemnarea noului premier. Simion: „În fruntea țării trebuie să vină cei care au susținerea românilor”
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că nu va participa la votul privind învestirea viitorului Guvern, acuzând lipsa de legitimitate a procesului politic. „Nu avem ce să discutăm când continuă bătaia de joc la adresa românilor, începută cu anularea alegerilor”, a transmis liderul AUR.
George Simion FOTO: Mediafax
„La ora 18:00 va fi anunțat un guvern fără sprijin popular. E doar continuarea loviturii dată democrației… AUR nu va susține așa ceva și rămâne alături de poporul român”, a transmis liderul formațiunii, George Simion.
Acesta a precizat că parlamentarii AUR nu vor intra în sala de vot.
„Parlamentarii AUR nu intră în sala de vot (secret/nesecret) pentru alegerea unui premier care nu a primit nici 1% susținere din partea românilor. Nu avem ce să discutăm când continuă bătaia de joc la adresa românilor, începută cu anularea alegerilor. În fruntea țării trebuie să vină cei care au susținerea românilor”, a mai spus acesta.
Președintele Nicușor Dan urmează să susțină astăzi, de la ora 18:00, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia este așteptat să anunțe numele viitorului premier.
Potrivit surselor politice, Eugen Tomac este considerat favorit pentru desemnare în urma consultărilor recente.
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a declarat marți, 2 iunie, că formațiunea nu va susține în Parlament niciun guvern în care nu este reprezentată și care nu este condus de un premier desemnat de partid. Acesta a respins, totodată, varianta unui premier independent, având în vedere speculațiile privind viitoarea nominalizare pentru șefia Executivului.
-
Actualitateacum 3 zile
Polițist din Neamț, înjunghiat mortal de propriul fiu. Tragedia s-a petrecut în plină stradă
-
Breakingacum 2 zile(P) Studiu IRES: Informația științifică este reperul principal al consumatorilor adulți în evaluarea riscurilor asociate fumatului
-
Actualitateacum 2 zile
Prețul disidenței în politică. De ce este condamnat Constantin Toma să rămână în PSD, deși partidul l-a lăsat fără sprijin
-
Actualitateacum 2 zile
Transformarea Cetății Alba Carolina continuă. Porțile monumentale sunt restaurate, iar șanțurile devin zone de agrement
-
Breakingacum 2 zileSilviu Predoiu: „Miza în războiul Nicușor
-
Actualitateacum 3 zile
Cod galben de ploi și furtuni în mai multe regiuni ale țării. Hidrologii avertizează și asupra riscului de viituri
-
Breakingacum 3 zileValentin Stan: Politicienii români au făcut scandal că le-a fost încălcată suveranitatea, dar nimeni nu a invocat Articolul 4 NATO
-
Breakingacum 3 zileUn studiu uriaș dezvăluie că secretul sănătății inimii nu este o dietă săracă în carbohidrați sau grăsimi





