Connect with us

Actualitate

Teroare în Barcelona: Bilanțul victimelor a crescut la 14 morți – principalul suspect este înca în libertate

Publicat

pe

Teroare în Barcelona: Bilanțul victimelor a crescut la 14 morți – principalul suspect este înca în libertate

Teroriştii au lovit din nou în Europa, iar de această dată ţinta a fost Barcelona. 13 persoane au fost ucise de şoferul unei furgonete care a intrat cu maşina pe cea mai mare arteră pietonală a Spaniei, La Rambla, care e plină de vizitatori ai oraşului, la orice oră din zi şi din noapte. 100 de oameni au fost răniţi şi transportaţi la spital. Printre ei şi doi români. Ulterior, în cursul nopții, poliția a anunțat că un al doilea atac a avut loc în orașul Cambrils, dar i-a pus capăt înainte de a căpăta proporțiile celui de la Barcelona. 

Thirteen Dead And Dozens Injured As Van Hits Crowds in Barcelona's Las Ramblas Area
Foto: Guliver/Getty Images

ACTUALIZARE 13:30 Bilanțul atacului din Barcelona a crescut la 14 morți și 100 de răniți, anunță poliția catalană. Serviciile de urgenţă catalane au anunţat pe Twitter că o femeie care era în stare critică după atentatul de la Cambrils a încetat din viaţă. Deocamdată nu se cunoaşte naţionalitatea victimei, prima care şi-a pierdut viaţa după atacul din staţiunea balneară Cambrils.

ACTUALIZARE 13:20 Presa face publice identităţile primelor victime de la Barcelona

ACTUALIZARE 13:10 Mii de oameni s-au strâns vineri, la ora locală 12 (13 ora României), în Plaza de Catalunia, din centrul Barcelonei, pentru un minut de reculegere în memoria celor 13 victime ale atentatului terorist din capitala regiunii spaniole Catalonia, relatează El Pais.

Premierul spaniol Mariano Rajoy, dar şi regele Felipe al VI-lea, precum şi întreaga conducere a ţării, au asistat la ceremonie. După minutul de linişte, oamenii au început să aplaude timp de câteva minute şi să strige “Nu îmi este frică”.

ACTUALIZARE 12:20  Cotidianul spaniol El Pais scrie că atacatorii de la Barcelona şi Cambrils făceau parte dintr-o celulă de 12 persoane, relatează BBC News. Până în prezent, poliţia a arestat trei persoane şi a anunţat că a identificat « principalul suspect” care s-ar fi aflat la volanul furgonetei care a intrat în mulţime pe La Rambla. Este vorba despre Moussa Oukabir, în vârstă de 17 ani.

ACTUALIZARE 11:55 Poliția spaniolă l-a numit pe principalul suspect al atacului din Barcelona: Moussa Oukabir, un adolescent în vârstă de 17 ani. 

ACTUALIZARE 11:00 Autoritățile care investighează cele două atacuri din Barcelona și Cambrils cred că a fost implicată o celulă teroristă formată din opt persoane. Teroriștii plănuiau inclusiv un atac cu canistre de benzină, a declarat o sursă judiciară spaniolă pentru Reuters.

ACTUALIZARE 10:35 Centurile cu explozibili purtate de atacatorii uciși de poliție în orașul Cambrils erau false, a declarat un șef al poliției pentru un radio spaniol, citat de Reuters. Patru atacatori au fost împușcați mortal la locul incidentului, iar un al cincilea a murit mai târziu, din cauza rănilor. Oficialul poliției spune că geniștii pot confirma acum că centurile purtate de aceștia nu conțineau explozibili.

ACTUALIZARE 10:15 Un al treilea român a fost rănit în atacul terorist din Barcelona, anunță MAE.

ACTUALIZARE 10:00 Javier Zaragoza, șeful Audiencia National, organismul care se ocupă de combaterea terorismului, a declarat că teroriștii din Cambrils aveau legături cu grupări jihadiste.

ACTUALIZARE 09:35 O persoană a fost arestată în orașul catalan Ripoll, în legătură cu atacul din Barcelona, relatează Reuters, citat de BBC News. Este al treilea suspect arestat în legătură cu evenimentele de joi.

ACTUALIZARE 08:55 Presa spaniolă anunță că printre cei 13 oameni uciși în Barcelona se numără trei cetățeni germani și un belgian. El Mundo relatează că medicii legiști au terminat examinările post-mortem asupra celor 13 victime ale atacului din Barcelona. Acestea vor fi identificate atât pe baza probelor ADN, cât și a amprentelor dentare.

ACTUALIZARE 08:50 Douăzeci şi şase de cetăţeni francezi se numără printre cei peste 100 răniţi în atacul de la Barcelona, a anunţat Ministerul francez de Externe, relatează The Guardian. Unsprezece dintre ei sunt în stare gravă. Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, va vizita Barcelona vineri.

ACTUALIZARE 08:20 La Rambla, locul unde a avut loc primul atac, este aproape pustie la primele ore ale dimineții de vineri.

ACTUALIZARE 7:40 Guvernul catalan a anunţat oficial că atacul de la Cambrils are legătură cu atacul cu maşină de pe Ramblas, din Barcelona, soldat cu 13 morţi, relatează Associated Press.

Ministrul de Interne al regiunii, Joaquin Forn, a declarat vineri că atacul de la Cambrils “urmează aceeaşi cale”. „Există o legătură”, a adăugat el. Oficialul nu a precizat, însă, ce leagă atacurile, dar a confirmat că şoferul maşinii care a intrat în mulţime este încă în libertate.

ACTUALIZARE 7:30  Guvernul regional catalan a anunţat că cetăţeni din 24 de ţări se numără printre persoanele ucise sau rănite în atentatul de joi de la Barcelona.

Printre victime se află și doi români, dar și cetăţeni din Franţa, Germania, Spania, Olanda, Argentina, Venezuela, Belgia, Australia, Ungaria, Peru, Irlanda, Grecia, Cuba, Macedonia, China, Italia şi Algeria.

ACTUALIZARE 6:50. MAE anunță că un al doilea cetățean român a fost rănit în atacul de joi de pe Las Ramblas. Românul este în stare gravă în spital, potrivit corespondentului Digi24 în Spania.

ACTUALIZARE 4:30 Un al doilea atac de proporții a fost împiedicat în Spania, în orașul Cambrils, aflat la 120 de km de Barcelona. Poliția a ucis patru presupuși teroriști. Un al cincilea a fost rănit și a murit ulterior. Totul, după ce o altă furgonetă a intrat în oameni în acest oraș. Sunt șapte răniți, între care un polițist. Detalii, aici.

Citiți și:

Ce se știe până acum despre atacurile din Spania


Cum bulevardul era plin de lume, scenele care au urmat seamănă foarte mult cu ce am văzut în ultimii ani şi în alte capitale europene – Londra, Berlin şi Stockholm: oameni seceraţi şi pietoni, fugind disperaţi, în toate părţile. Informaţiile sunt încă neclare: se ştie că atacul a fost comis de cel puţin doi terorişti, iar câteva ore mai târziu, poliţia a anunţat că a reţinut două persoane. Nu se ştie însă dacă e vorba chiar de atacatori sau de alte persoane care ar putea avea legătură cu atacul.

Am auzit ţipete, apoi o mulţime uriaşă venea spre mine”, spune un martor al atacului din Barcelona.

Panica s-a instalat pe La Rambla, cel mai cunoscut bulevard din Barcelona, imediat după ora 18:00, ora României. A fost momentul în care o dubă a pătruns pe această stradă dinspre Piaţa Catalunya şi a intrat în plin în pietoni. Şi, ca să facă un număr cât mai mare de victime, şoferul a condus aproximativ 500 de metri în zig-zag, spre groaza sutelor de oameni. S-a oprit într-un final într-un chioşc de ziare.

Am auzit din senin zgomotul unui impact, iar toţi oamenii de pe stradă au început să alerge, ţipând. O femeie de lângă mine a început să ţipe şi să întrebe unde îi sunt copiii”, povestește un martor.

Toată lumea a început să alerge şi am început să alerg şi eu în aceeaşi direcţie… Toată lumea alerga şocată, familiile ţipau. Poliţia a ajuns rapid la faţa locului, din toate părţile se auzeau ambulanţe, maşini de pompieri…”, povestește un alt martor.

Panica a fost, de altfel, cuvântul care defineşte cel mai bine starea generală din centrul Barcelonei. Oamenii de pe stradă s-au repezit în magazine de teamă că vor fi atacaţi din nou. 80 de persoane s-au refugiat într-o biserică.

Timp de câteva ore a fost o confuzie totală. S-a vorbit iniţial de un atacator, apoi de doi, iar presa a scris că unul dintre terorişti s-a baricadat într-un restaurant, unde ar fi luat mai mulţi ostatici. Într-un final, această informaţie a fost infirmată, în timp ce autorităţile au confirmat că au reţinut mai multe persoane care ar avea legătură cu atacul.

În afara furgonetei cu care a fost comis atacul, poliţia a mai găsit o dubă. Se pare că teroriştii ar fi trebuit să fugă cu această maşină, dar lucrurile nu au mers exact cum plănuiseră şi au fost nevoiţi să o abandoneze.

Este al optulea atac din ultimul an comis în Europa cu maşină. Londra este oraşul cel mai vizat – în capitala Marii Britanii au avut loc trei astfel de atacuri, în timp ce altele s-au petrecut în Stockholm, Paris şi Berlin şi s-au soldat cu 30 de morţi.

Seria a fost deschisă de atacul din Nisa, cel mai sângeros atac de acest gen din istoria Bătrânului Continent. S-a întâmplat în 2016 de Ziua Franţei, când un jihadist a intrat cu camionul în mulţimea adunată pe promenadă şi a omorât 85 de oameni.


ACTUALIZARE 00.24. O persoană a fost ucisă într-o explozie produsă în Catalonia, în noaptea de miercuri spre joi, într-un incident care are legătură cu atentatul din Barcelona, a anunțat poliția catalană.

Victima este un cetățean spaniol care nu era în vizorul poliției. Oficialii nu au dat informații în legătură cu natura incidentului.

ACTUALIZARE 23.52. Autoritățile locale au furnizat un nou bilanț: 13 morți și 100 de răniți.

ACTUALIZARE 23.48. Ministerul de Externe a confirmat informația și a a precizat că starea românului rănit e stabilă.

Reprezentanții Consulatului General al României la Barcelona îi vor acorda asistență consulară, mai spune MAE.

ACTUALIZARE 22.45. Printre cei 80 de răniți se află și un român. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, care se afla în Barcelona ca turist, potrivit informațiilor obținute de Digi24.

Bărbatul a suferit fracturi multiple.

ACTUALIZARE 22.14. Două persoane au fost arestate în legătură cu atentatul de pe La Rambla, a anunțat poliția catalană.

Autoritățile locale au actualizat și bilanțul victimelor: sunt 13 morți și cel puțin 80 de răniți.

Pe de altă parte, atacul a fost revendicat de organizația teroristă Stat Islamic.

ACTUALIZARE 21.26: Bilanț actualizat: 13 morți și 50 de răniți. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Interne.

ACTUALIZARE 21.14. Un al doilea atac a avut loc la Barcelona. O mașină a intrat într-un grup de polițiști.

Citiți și: C.T. Popescu: „În Europa nu mai există niciun colțișor sigur”

ACTUALIZARE 20.34. Un suspect a fost reținut de poliție în legătură cu acest atentat. Nu se știe dacă este vorba despre bărbatul aflat la volanul furgonetei sau de un complice.

ACTUALIZARE 20.10. Autoritățile spaniole spun că este confirmat un singur deces în urma atacului. Potrivit poliției, este vorba despre un mort și 32 de răniți, dintre care 10 grav.

Citiți și: Reacția președintelui Iohannis după atacul din Barcelona

ACTUALIZARE 20.03. Presa spaniolă scrie că 80 de oameni s-ar fi baricadat într-o biserică și că acolo ar fi luați ostatici de către cel de-al doilea atacator. Informația nu este însă confirmată de autorități.

Citiți și: Român stabilit în Barcelona, despre atac: Era un lucru pe care toată lumea îl aștepta

ACTUALZIZARE 19.51. Sunt cel puțin 13 morți în acest atac, potrivit Reuters. Publicația spaniolă El Pais vorbește despre cel puțin 10 morți.

ACTUALIZARE 19 40. Este celulă de criză la Ambasada României din Madrid, iar Consulatul General din Barcelona verifică dacă printre cei răniți sunt și români. Nu există, până în acest moment, informații că ar exista români răniți.

ACTUALIZARE 19.33. Furgoneta a mers în zig-zag circa 530 de metri, lovind pietoni. Duba era închiriată. Există informații că cei doi ar mai fi închiriat o dubă.

ACTUALIZARE 19 23. Presa spaniolă spune că autorul luării de ostatici este șoferul furgonetei. Acesta ar fi intrat într-un restaurant turcesc, amenințându-i cu arma pe cei prezenți în local. Acesta ar mai fi însoțit de o persoană, care a fugit și este căutată.

ACTUALIZARE 19.13. Premierul spaniol a anunțat convocarea Consiliului de miniștri.

ACTUALIZARE 19.07. Sunt cel puțin 20 de răniți, potrivit celui mai recent bilanț.

ACTUALIZARE 19.06. Mai multe publicații spaniole scriu că atacul ar fi fost revendicat de organizația teroristă ISIS, dar autoritățile nu confirmă nici această informație.

#BreakingNews Van strikes pedestrians at central #Barcelona tourist hotspot Las #Ramblas #Spain pic.twitter.com/GmiBnxj6Tz

— Manoj Gupta (@PassionForNews) August 17, 2017

ACTUALIZARE 18.58. Sunt cel puțin 2 morți și 10 răniți după ce furgoneta a intrat în mulțime.

Pe de altă parte, luarea de ostatici nu a fost confirmată de autorități.

ACTUALIZARE 18 46. Poliția vorbește despre un atac terorist. Au apărut informații că șoferul furgonetei era înarmat.

Pe de altă parte, potrivit presei, a avut loc și o luare de ostatici la un restaurant din Barcelona, în apropiere de locul în care duba a intrat în mulțime.

ACTUALIZARE 18 35. Sunt cel puțin 5 răniți, potrivit poliției.


Șoferul a fugit, relatează presa din Spania.

Magazinele din zonă au fost evacuate. La fața locului au ajuns zeci de echipaje de poliție.

În curs de actualizare.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Publicat

pe

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global. Sub coordonarea Comisiei Europene, acest demers vizează trecerea de la un model administrativ fragmentat, bazat pe sisteme naționale, la unul integrat, digital și coordonat la nivel european.

Sistemele vamale tradiționale sunt supuse unei presiuni semnificative. Foto AVR

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Necesitatea reformei este determinată în principal de creșterea exponențială a comerțului electronic, care a generat un volum fără precedent de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii. Sistemele vamale tradiționale, concepute pentru fluxuri comerciale mai reduse și mai previzibile, sunt astăzi supuse unei presiuni semnificative, atât din punct de vedere operațional, cât și în ceea ce privește capacitatea de control și colectare a veniturilor.

Deși direcțiile strategice sunt clare, reforma se află încă în proces legislativ, fiind analizată și negociată între instituțiile europene, inclusiv în cadrul Consiliul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Implementarea completă este estimată a avea loc etapizat.

Direcțiile principale ale reformei europene

Pachetul de reformă propune o schimbare de paradigmă în modul de funcționare a autorităților vamale. Un element central este crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, care ar urma să aibă un rol de coordonare strategică și operațională, contribuind la uniformizarea practicilor și la reducerea diferențelor dintre statele membre.

În paralel, se propune dezvoltarea unei platforme digitale comune — EU Customs Data Hub – care va permite colectarea și analiza centralizată a datelor privind importurile. Această platformă ar urma să înlocuiască treptat sistemele naționale disparate, facilitând schimbul de informații în timp real și utilizarea unor instrumente avansate de analiză de risc.

Un alt pilon important al reformei este diferențierea tratamentului aplicat operatorilor economici. Astfel, companiile considerate „de încredere” (trusted traders) ar putea beneficia de proceduri simplificate, în timp ce controalele se vor concentra asupra fluxurilor cu risc ridicat. Această abordare urmărește atât eficientizarea activității vamale, cât și reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Coletele de mică valoare: provocări și soluții propuse

Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale reformei îl reprezintă regimul aplicabil coletelor cu valoare sub 150 de euro.

Creșterea masivă a importurilor de produse ieftine, în special prin platforme online, a evidențiat limitele acestui sistem: dificultăți în verificarea conformității produselor, riscuri pentru consumatori și pierderi de venituri bugetare. În plus, comercianții europeni se confruntă cu o concurență considerată adesea neloială.

Unul dintre cele mai importante elemente ale reformei pe care Consiliul Uniunii Europene l-a aprobat în mod oficial în iarna 2025–2026 a fost eliminarea treptată a scutirii de taxe vamale pentru coletele de valoare mică (sub 150 euro), care până acum intrau în UE fără taxe vamale. Partenerii la negocieri au convenit să aplice o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare articol din aceste colete mici importate, în principal prin comerțul electronic. Măsura este temporară, dar va rămâne în vigoare până când intră în funcțiune noul sistem vamal complet bazat pe platforma de date a UE, în jurul anului 2028, după care scutirea va fi eliminată definitiv.


A intrat în vigoare taxa pe coletele din afara UE. Cât se plătește și pentru ce tip de pachete se aplică

Această taxă de 3 euro are scopul clar de a:

– elimina concurența neloială creată de importurile scutite de taxe, care avantajează vânzătorii extracomunitari față de comercianții europeni;

– reduce frauda vamală și riscurile pentru consumatori generate de produse care nu respectă standardele de siguranță sau sănătate;

– genera venituri suplimentare pentru bugetul UE și pentru statele membre;

încuraja plățile și conformarea fiscală în comerțul electronic.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În paralel cu aceste măsuri concrete, factorii de decizie din UE au stabilit un mandat de negociere pentru un cadrul vamal mai modern, mai eficient și mai sigur, care să includă instrumente avansate de control și monitorizare, dar și facilități pentru operatorii economici considerați de încredere.

Impactul asupra administrațiilor vamale și al mediului de afaceri

Implementarea reformei va avea implicații semnificative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru operatorii economici. Administrațiile vamale vor trebui să investească în infrastructură digitală, să își adapteze procesele interne și să dezvolte competențe noi, inclusiv în domeniul analizei datelor și al gestionării riscurilor.

Pentru mediul de afaceri, reforma poate aduce beneficii importante, în special prin simplificarea procedurilor și reducerea timpilor de vămuire. Totuși, aceste avantaje vor fi însoțite și de cerințe sporite de conformare, în special în ceea ce privește furnizarea de date și transparența operațiunilor comerciale.

În același timp, noile reguli ar putea influența modelele de business ale platformelor de comerț electronic și ale importatorilor, determinând o mai bună integrare fiscală și vamală a acestora în piața europeană.

România: adaptare instituțională și provocări de implementare

În acest context european, România se află într-un proces de adaptare și modernizare a propriului sistem vamal. Prin intermediul Autorității Vamale Română și al Ministerul Finanțelor, sunt promovate inițiative care vizează digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii IT și creșterea capacității administrative.


Cum fentează Temu și Shein taxele logistice impuse de România și Italia

Actualizarea strategiilor instituționale și alinierea legislației naționale la viitorul cadru european sunt pași esențiali pentru asigurarea unei implementări eficiente. Totuși, aceste transformări presupun eforturi considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.

Printre provocările majore se numără integrarea sistemelor informatice, formarea personalului și gestionarea tranziției către noile modele operaționale. În același timp, România are oportunitatea de a recupera decalaje existente și de a construi un sistem vamal mai performant și mai bine conectat la rețelele europene.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Reforma vamală europeană reflectă o realitate incontestabilă: sistemele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a gestiona complexitatea comerțului modern. Digitalizarea, cooperarea și utilizarea inteligentă a datelor devin elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a uniunii vamale.

Deși procesul este complex și de durată, beneficiile pot fi semnificative: o mai bună colectare a veniturilor, protejarea pieței interne și facilitarea comerțului legitim. Pentru România, această reformă reprezintă nu doar o obligație de aliniere, ci și o oportunitate strategică de modernizare și consolidare instituțională într-un domeniu esențial pentru economie.

Articol susținut de eMag

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Publicat

pe

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de acasă, au fost găsite în viață la peste 24 de ore de la dispariție. Ele au fost descoperite într-o zonă împădurită, la aproximativ 4 kilometri de localitate, după o amplă operațiune de căutare.

FOTO: IPJ Mureș

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

IPJ Mureș a anunțat că a sesizat DGASPC pentru efectuarea de verificări specifice privind situația minorilor.

„Cu privire la cele două minore de 4 respectiv 5 ani, din Târnăveni, dispărute la data de 29 martie a.c. de la domiciliu și depistate a doua zi, cu sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, într-o zonă împădurită la aproximativ 4 kilometri de localitate, vă informăm următoarele: Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru efectuarea de verificări specifice, potrivit competențelor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care cele două minore au ajuns în acea zonă, în vederea luării măsurilor care se impun”, au transmis reprezentanții instituției, potrivit Agerpres.

Autoritățile urmează să stabilească modul în care cele două fetițe au ajuns în zona împădurită și dacă au existat eventuale neglijențe.

Reprezentanții DGASPC vor evalua situația familială a minorilor, urmând să fie luate măsurile necesare pentru protecția acestora.

Mobilizare impresionantă pentru găsirea fetițelor

Cele două minore au fost găsite de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, în apropierea satului Dâmbău, după ce s-au rătăcit și au petrecut noaptea în condiții dificile.

Dispariția fetițelor a declanșat o intervenție de amploare. Autoritățile au emis patru mesaje RO-Alert și au mobilizat echipe formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, voluntari din comunitate.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În operațiuni au fost folosite inclusiv un elicopter, drone, ATV-uri, vehicule șenilate și câini de urmă.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Actualitateacum 2 ore

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde...

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026 Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
Actualitateacum 3 ore

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor...

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor
Actualitateacum 8 ore

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de...

„Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare „Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare
Actualitateacum 14 ore

„Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare

Primul obuzier autopropulsat K9 „Tunetul”, destinat Forțelor Terestre Române, a ieșit oficial de pe linia de producție a companiei sud-coreene...

Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur
Actualitateacum 21 de ore

Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur

Iranul a atacat și a dat foc unui petrolier în largul coastei Dubaiului, în timp ce Donald Trump a avertizat...

Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
Actualitateacum o zi

Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie

Dr. Mark Hyman, unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai nutriției la nivel global, autor a peste 13 cărți și...

NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate
Actualitateacum o zi

NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate

O rachetă balistică lansată din Iran, care a pătruns în spațiul aerian al Turciei, a fost neutralizată de sistemele de...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro