Actualitate
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a câștigat un nou mandat de președinte
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a câștigat un nou mandat după ce a obținut peste 52% din voturi. De asemenea, coaliția de guvernare formată în jurul partidului lui Erdogan și-a asigurat majoritatea absolută în parlament, unde va ocupa în jur de 350 din cele 600 de locuri.
Actualul președinte a câștigat din primul tur alegerile prezidențiale din Turcia, coaliția guvernamentală din jurul partidului său reușind să-și securizeze majoritatea. Recep Tayyip Erdogan a obţinut peste 50% din voturile necesare în alegerile de duminică, ceea ce îi permite să câştige un nou mandat prezidenţial de cinci ani în care va avea puteri sporite, au anunţat luni autorităţile electorale, relatează AFP.
Potrivit rezultatelor, se pare că Recep Tayyip Erdogan a câştigat majoritatea absolută a voturilor valabile”, ceea ce îi permite să fie reales din primul tur, a declarat preşedintele Înaltului Comitet Electoral (YSK), Sadi Güven, în cursul unei conferinţe de presă la Ankara.
Declaraţia preşedintelui YSK a fost primită cu strigăte de bucurie la sediul Partidului Dreptate şi Justiţie (AKP) al preşedintelui turc, potrivit unui corespondent al AFP.
Turcii s-au prezentat la urne duminică 24 iunie în cadrul unui dublu scrutin prezidenţial şi legislativ disputat între Erdogan care domină scena politică turcă de 15 ani şi o opoziţie hotărâtă să-i blocheze ascensiunea. Principalul partid de opoziție a adunat 22% dintre voturi, anunță agenția de presă Anadoulu, potrivit ediției electronice a BBC.
Surpriza este partidul PPE pro kurd, care pare să atingă pragul de 10% și să intre în Parlament, ceea ce i-ar îngreuna situația lui Erdogan de a ajunge la majoritate.
Potrivit agenției de presă oficiale Anadolu, partidul lui Erdogan AKP şi aliatul său partidul ultra-naţionalist MHP şi-au menţinut majoritatea parlamentară cu aproximativ 53,6% din voturile exprimate. Aceste alegeri au fost considerate deosebit de importante pentru Turcia deoarece au marcat tranziţia de la sistemul parlamentar actual la un sistem prezidenţial care îi va permite lui Erdogan să-şi extindă în mod semnificativ prerogativele.
Erdogan a ținut un discurs victorios triumfător de la balconul sediului partidului său din capitala Ankara la ora 03:00, declarând: „Câștigătorul acestor alegeri este fiecare dintre cei 81 de milioane de cetățeni ai mei”.
Felicitări și mesaje de susținere,d e ăncurajare au venit și de la liderii islamici, inclusiv președintele iranian Hassan Rouhani. De asemenea, președintele rus Vladimir Putin a vorbit despre „marile autorități politice și sprijin masiv ale domnului Erdogan”.
Ce însemnătate are rezultatul
Președintele Erdogan va prelua noi competențe majore sub noua constituție a Turciei. Schimbările au fost aprobate într-un referendum ferm anul trecut de 51% din alegători și urmează să intre în vigoare după alegeri.Acestea includ numirea directă a primilor funcționari publici, inclusiv miniștrii și vicepreședinții, puterea de a interveni în sistemul juridic al țării cât și puterea de a impune o stare de urgență
Unele voci critici susțin că rolul sporit va pune prea multă putere în mâinile unei persoane și că noul sistem al Turciei nu are controlul și echilibrul altor președinții executive precum Franța sau SUA.
Președintele reales al Turciei Erdogan își menține autoritatea crescută și îl va împuternici să se adreseze problemelor economice ale Turciei și să învingă rebelii kurzi în sud-estul țării.
În discursul său de după victorie a declarat că Turcia va acționa mai ferm împotriva grupurilor teroriste și că va continua să „elibereze teritoriile siriene”, astfel încât refugiații să se poată întoarce la casele lor acolo.
Reamintesc faptul că domnul Erdogan a fost prim-ministru timp de 11 ani înainte de a deveni președinte în anul 2014. În noua constituție, el avea voie să stea și să candideze și pentru un al treilea mandat, când cel de-al doilea se va termina în anul 2023, ceea ce înseamnă că ar putea să dețină puterea până în anul 2028.
Sursa foto : https://www.bbc.com
Sinteza acestei știri a fost realizată de către redactor Daniel Mihai
Actualitate
Prima de activare 2026. Românii care pot primi bani de la stat la angajare
Pe o piață a muncii în care angajarea rapidă nu este întotdeauna ușoară, statul român încearcă să stimuleze reintegrarea profesională printr-un mecanism puțin cunoscut, dar relativ simplu: prima de activare.
Românii pot primi o primă de activare de 1.000 de lei. Foto arhivă
În 2026, acest sprijin financiar în valoare de 1.000 de lei continuă să fie acordat anumitor persoane care se angajează după o perioadă de șomaj, însă doar dacă sunt respectate condițiile prevăzute de lege. Măsura este reglementată prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și este gestionată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Ce este prima de activare și cui se acordă
Prima de activare este un stimulent financiar acordat persoanelor înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, cu scopul de a încuraja revenirea rapidă pe piața muncii. Potrivit datelor oficiale ANOFM, suma acordată este de 1.000 de lei, neimpozabilă, și se plătește în două tranșe egale: jumătate la momentul angajării și cealaltă jumătate după împlinirea a trei luni de activitate la noul loc de muncă.
Pentru a beneficia de acest sprijin, persoana trebuie să fie înregistrată în evidențele ANOFM de cel puțin 30 de zile, să nu primească indemnizație de șomaj și să se angajeze cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de trei luni. De asemenea, este necesar ca în ultimele 12 luni solicitantul să nu fi lucrat la același angajator și să nu fi beneficiat de o altă primă de activare în ultimul an.
Cu alte cuvinte, statul încurajează în mod direct trecerea rapidă din șomaj în muncă stabilă, dar condiționează acest sprijin de o serie de criterii menite să evite utilizarea abuzivă a programului.
Ce trebuie să faci pentru a încasa prima de activare în 2026
Procesul de obținere a primei de activare nu este complicat, dar presupune respectarea unor termene stricte. În primul rând, persoana interesată trebuie să fie luată în evidența agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă ca șomer aflat în căutarea unui loc de muncă. După minimum 30 de zile de la această înregistrare, dacă apare o angajare cu normă întreagă și pe o perioadă mai mare de trei luni, se poate solicita prima.
Un element esențial este termenul de depunere a documentelor: acestea trebuie transmise către ANOFM în maximum 30 de zile de la data angajării. Dosarul include, în principal, cererea tip, copia contractului de muncă sau dovada angajării, o declarație pe propria răspundere a angajatului și o declarație a angajatorului care atestă că nu a existat un raport de muncă anterior în ultimele 12 luni între cele două părți.
În practică, plata se face în două etape, ceea ce înseamnă că beneficiarul trebuie să rămână angajat cel puțin trei luni pentru a încasa integral suma. Dacă raportul de muncă încetează mai devreme, există situații în care dreptul poate fi pierdut sau suspendat, în funcție de condițiile legale.
Dincolo de partea administrativă, măsura are un rol de reducere a șomajului și stimularea angajării rapide, în special în rândul persoanelor care au dificultăți în a reveni pe piața muncii.
Nu beneficiază de prima de activare:
a) persoanele care se încadrează în muncă, conform legii, pe perioadă determinată de cel mult 3 luni, iar ulterior încadrării în muncă se schimbă durata încadrării în muncă pe perioadă determinată mai mare de 3 luni sau nedeterminată;
b) persoanele care se încadrează în muncă, conform legii, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, în termen de 30 de zile de la data încetării plăţii indemnizaţiei de şomaj conform art. 44 lit.l) din Legea 76/2002.
Documente necesare
Pentru acordarea primei de activare, persoanele vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, unde se află în evidenţă, în termen de maximum 30 de zile de la data angajării, următoarele documente: :
1. Cerere – conform model – Anexa nr. 32 la norme
2. Actul în baza cărui persoana a fost încadrată în muncă sau dovada emisă de angajator – copie
3. Angajament
4. Declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimele 12 luni anterioare angajării, acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă
5. Declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte ca persoana solicitantă nu a mai beneficiat de prima de activare în ultimele 12 luni anterioare angajării
Depunerea documentelor se poate face personal la sediul agenției, prin scrisoare recomandată sau e-mail.
Actualitate
Operațiune dificilă de salvare în Munții Buzăului. Doi turiști rătăciți cu ATV-ul au fost găsiți după mai bine de 10 ore
Doi turiști care s-au rătăcit cu un ATV într-o zonă montană dificilă din județul Buzău au fost salvați de jandarmii montani din Nehoiu, după o intervenție care a durat mai multe ore și s-a desfășurat în condiții meteo nefavorabile.
FOTO: Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău
Misiunea a avut loc în data de 6 iunie, în timp ce patrula montană din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu participa la acțiuni de sprijin pentru deblocarea drumului județean DJ 203K, între localitățile Bâsca Rozilei și Gura Teghii. Circulația fusese afectată după ce o viitură provocată de ploile torențiale a blocat aproximativ 70 de metri din carosabil.
În jurul orei 16:50, jandarmii au fost alertați printr-un apel la numărul unic de urgență 112 că două persoane au nevoie de ajutor după ce s-au rătăcit într-o zonă montană greu accesibilă.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău, cele două persoane plecaseră în jurul orei 11:00 cu un ATV pe un traseu din zona localității Gura Teghii. Din cauza vremii nefavorabile și a terenului dificil, acestea au pierdut orientarea și nu au mai reușit să găsească drumul de întoarcere.
Jandarmii montani au pornit imediat în căutarea lor, însă misiunea a fost îngreunată de starea drumurilor afectate de precipitațiile abundente.
Din cauza drumului devenit impracticabil pentru autospeciala de serviciu, salvatorii au fost nevoiți să își continue deplasarea cu ajutorul unui tractor pus la dispoziție de un localnic. Ulterior, aceștia au parcurs pe jos ultimii kilometri până la locul unde se aflau persoanele rătăcite.
Echipajul de jandarmi a reușit să ajungă la cele două persoane în jurul orei 22:00. Din fericire, acestea nu aveau nevoie de îngrijiri medicale și se aflau într-o stare bună.
Împreună cu jandarmii, turiștii au început deplasarea către stația meteo de pe Vârful Penteleu. Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile și riscurile unei coborâri pe timpul nopții, salvatorii au decis să rămână împreună cu cei doi peste noapte la stația meteo.
Coborârea către localitatea Gura Teghii a fost reluată în dimineața zilei de 7 iunie, iar în jurul orei 12:00 cele două persoane au ajuns în siguranță la locul de cazare.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău reamintesc turiștilor să verifice condițiile meteorologice și starea traseelor înainte de a porni în zone montane și să se asigure că sunt echipați corespunzător pentru astfel de deplasări.
Actualitate
A venit înlocuitorul lui Kopic! Dinamo și-a găsit antrenorul pentru următorii doi ani
Dinamo și-a ales noul antrenor. Portughezul Nuno Campos va prelua echipa din Ștefan cel Mare, după despărțirea recentă a clubului de Zeljko Kopic.
Dinamo Foto/Facebook
Tehnicianul a ajuns la un acord cu „câinii roșii” sâmbătă, iar contractul este valabil până în vara anului 2028, semn că oficialii clubului mizează pe o construcție pe termen lung.
Campos vine cu un CV solid, chiar dacă în ultimii ani a stat mai mult în umbra lui Paulo Fonseca, alături de care a lucrat aproape un deceniu. În perioada 2009–2021, a fost parte din staff-ul acestuia la echipe importante precum Porto, Braga, Șahtior Donețk și AS Roma. În acest interval, a contribuit la câștigarea mai multor trofee, inclusiv titluri și cupe în Portugalia și Ucraina.
Ultimul său rol ca antrenor principal a fost în Ungaria, la Zalaegerszeg. Acolo a reușit să ridice nivelul echipei, ducând-o pe locul 5, cea mai bună clasare din ultimii ani, și a ajuns până în finala Cupei Ungariei, performanță notabilă pentru club.
-
Actualitateacum 3 zile
Ce cărți recomandă românii la Bookfest 2026. „Este pierdere de timp să te întorci cu Dostoievski și Camus”
-
Actualitateacum 3 zileLifturi de marfă pentru uz industrial: investiția care optimizează logistica și reduce timpii operaționali
-
Breakingacum 2 zileScandal diplomatic uriaș. Ambasada Chinei îl acuză pe Muraru, ambasadorul României în SUA, că intervine în afacerile interne ale Chinei
-
Breakingacum 2 zileProfesorul chinez care a prevestit revenirea lui Trump la Casa Albă și războiul cu Iran vine cu noi predicții pentru următorii 20 de ani
-
Actualitateacum 3 zileMomentul în care drona a explodat în Portul Constanța, filmat în direct în timpul unei transmisiuni TVR
-
Actualitateacum 2 zile
Peste 2,7 miliarde de euro pentru energie verde. Cine poate obține finanțare și în ce condiții
-
Actualitateacum 2 zile
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
-
Actualitateacum 2 zile
Masacrul de la Câmpia Mierlei. Bătălia care a schimbat soarta Balcanilor și a influențat destinul românilor





