Actualitate
Așa au fost puse pe steroizi firmele românești din turism | Nationalul.ro
Industria hotelurilor din România a crescut, în ultimii 5 ani, cu aproape 40%, la o cifră de afaceri de peste 5,5 miliarde de lei în 2017, iar estimările privind evoluţia din 2018 arată că sectorul hotelier ar putea atinge afaceri de 5,8 miliarde de lei.
În ceea ce priveşte restaurantele, industria are şanse reale ca în 2018, pe fondul creşterii consumului, să depăşească nivelul de afaceri de 10 miliarde de lei, mai mult decât dublu faţă de rezultatul înregistrat acum cinci ani, de 4,5 miliarde lei.
Statisticile companiei de consultanţă Frames arată că în industria HORECA activează peste 16.000 de companii, dintre care aproape 10.000 în sectorul restaurantelor. Firmele raportau, anul trecut, peste 82.000 de angajaţi în sectorul restaurantelor şi 45.000 în hoteluri şi pensiuni.
,,Pe fondul îmbunătăţirii semnificative a situaţiei economice dar şi a eficientizării activităţii companiilor din HORECA, datele arată un progres semnificativ al profitului net faţă de anul 2013 – de la 380 mil.lei la 1 mld.lei în cazul hotelurilor şi de la 190 mil.lei la 1,6 mld.lei în cazul restaurantelor”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.
Capitala este în continuare locul care oferă cea mai largă paletă de servicii în HORECA şi care înregistrează, evident, şi cele mai bune performanţe financiare.
Potrivit datelor companiei de consultanţă, Bucureştiul reprezintă peste 30% din piaţa hotelieră (373 firme) şi mai mult de 40% din afacerile restaurantelor (2072 companii), iar deschiderea unor noi afaceri anunţă un plus semnificativ în anii următori. Capitala este urmată de judeţele Constanţa (1403 firme în HORECA), Cluj (768 firme), Braşov (608 companii), şi Timiş (696), cu ponderi între 4 şi 12%.
,,Bucureştiul turistic a crescut semnificativ în ultimii ani. Dezvoltarea unor noi unităţi de cazare şi deschiderea a câteva sute de baruri, pub-uri şi restaurante s-au pliat pe creşterea populaţiei oraşului şi pe avansul semnificativ al numărului turiştilor”, spune Cristi Opait, managerul The Drunken Lords.
,,Centrul Vechi a devenit, în ultimii ani, principalul punct de atracţie al oraşului, însă asistăm în prezent la un avans semnificativ al potenţialului unor zone de birouri, în special Pipera, şi de promenadă, cum sunt zona Cişmigiu şi mai ales bulevardul Magheru. Odată cu redeschiderea hotelului Lido şi a unor noi restaurante precum Taupe, braserie pe care o vom inaugura în zilele următoare, estimăm o creştere a interesului turiştilor pentru principalul bulevard din oraş”, a mai spus acesta.
Potrivit celor mai noi date comunicate de Institutul Naţional de Statistică, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, la nivelul întregii ţări, în primul semestru, au însumat 3,51 milioane (+5,1% faţă de cele din S1 2013), cele mai multe (76,1%) aparţinând turiştilor români. De asemenea, ponderea turiştilor străini a fost de 23,9%, apropiată de datele consemnate în primele şase luni din anul anterior.
Pe segmentul sosirilor de turişti străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,7% din total turişti străini), iar dintre aceştia 85,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Voucherele de vacanţă, efect aşteptat
Voucherele de vacanţă au stimulat semnificativ piaţa turismului românesc. În aceste zile, o mare parte dintre hotelieri raportează au anunţat că spaţiilor lor de cazare sunt pline, mulţi înregistrând rezervări de până la 60-80% inclusiv pentru luna septembrie.
ANAT a anunţat, recent, că între ianuarie şi iunie 2018 au fost emise aproximativ 14 milioane de vouchere pe hârtie şi în format electronic, care valorează aproximativ 148 milioane de euro, această sumă fiind de cinci ori mai mare faţă de cea din 2017.
Litoralul şi Valea Prahovei sunt în prim-plan, însă şi în Bucureşti şi alte oraşe şi zone turistice, gradul de cazare este unul semnificativ, peste anii anteriori.
Potrivit analiştilor de la Frames, lansarea voucherelor de vacanţă are însă şi efecte neaşteptate. Dincolo de afluenţa de turişti şi de creşterea tarifelor de cazare, sectorul restaurantelor resimte din plin o scăpare a acestui sistem – faptul că voucherele sunt dedicate serviciilor de cazare şi nu pot fi folosite independent, precum tichetele de masă.
,,Din discuţiile purtate cu oamenii de afaceri de pe litoral a rezultat că, deşi hotelurile sunt pline, se consumă mai puţin la terase şi restaurante. Sunt mulţi turişti care îşi acoperă serviciile de masă şi băuturile exclusiv din oferta hotelurilor sau din supermaketuri, iar consumul la terase, în baruri şi cluburi a scăzut semnificativ”, afirmă Adrian Negrescu.
Conform oficialilor Frames, datele financiare utilizate in analiză fac referire la informaţiile oficiale raportate de firmele având codurile CAEN – 5510 Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare; 5520 Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată; 5530 Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere; 5590 Alte servicii de cazare; 5610 Restaurante, raportate la Ministerul Finanţelor Publice. Pentru 2017, datele sunt provizorii, iar pentru 2018, reprezintă estimarea companiei de consultanţă.
Actualitate
Sindicaliștii de la Azomureș protestează la Ministerul Energiei. Temeri privind închiderea combinatului
Aproximativ o sută de membri ai Sindicatului „Alternativa 2002” din cadrul Azomureș protestează miercuri, 22 aprilie, în fața Ministerului Energiei, acuzând lipsa de reacție a autorităților în fața riscului ca singurul producător intern de îngrășăminte să fie închis definitiv.
Combinatul riscă să se închidă. FOTO Azomureș
Protestatarii cer repornirea activității combinatului Azomureș sau, cel puțin, o soluție care să protejeze locurile de muncă și să limiteze impactul social și economic asupra județului Mureș, potrivit Agerpres.
Sindicaliștii solicită un dialog real cu Ministerul Energiei și măsuri de sprijin pentru familiile și comunitățile care depind de platforma industrială.
În ultimul an, compania elvețiană Ameropa, proprietara Azomureș, a avut negocieri cu Romgaz privind o posibilă preluare a combinatului.
Potrivit declarațiilor secretarului de stat Cristian-Silviu Bușoi, discuțiile sunt într-un stadiu avansat, iar Romgaz a transmis deja o ofertă acționarilor.
Amintim că, în urmă cu o lună, Combinatul Azomureș, a notificat oficial sindicatul cu privire la inițierea unui plan de concedieri colective.
Reprezentanții angajaților au atras atenția că situația combinatului a devenit critică din cauza prelungirii negocierilor privind o eventuală preluare de către Romgaz, discuții care durează de peste un an, potrivit Digi24.
„Vom folosi această perioadă pentru a identifica soluții reale. Întârzierea unei decizii poate duce la închiderea completă a platformei, cu efecte majore asupra agriculturii și economiei locale”, a avertizat atunci organizația sindicală.
Sindicatul a cerut încă de atunci Guvernului o decizie urgentă privind viitorul combinatului, astfel încât procesul de achiziție să nu rămână blocat în proceduri și să existe un cadru predictibil pentru repornirea activității.
În februarie, premierul Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții Ameropa – compania care deține Azomureș – și cu conducerea Romgaz despre stadiul negocierilor pentru o posibilă preluare.
Actualitate
Pensionarii primesc primele bilete de tratament din 2026. Plecarea are loc în câteva zile, iar prețurile au explodat
Caselor județene de pensii le-au fost repartizate spre valorificare primele bilete de tratament din 2026. Prețul integral al biletelor a crescut comparativ cu anul 2025, condițiile de acordare sunt cele din anii trecuți.
Pensionarii așteaptă de luni bune biletele în stațiunile balneare FOTO credit: Hotel Palace Govora
Prima serie de bilete de tratament, îndelung așteptată de pensionarii și asigurații din toată țara, a fost repartizată în teritoriu. Biletele sunt puține, iar plecarea are loc în doar câteva zile.
Casei Județene de Pensii Olt i-au fost repartizate 33 de bilete de tratament, care au și fost puse în vânzare marți, 21 aprilie 2026.
Cei interesați de aceste prime bilete de tratament repartizate în 2026 trebuie să fie dispuși să plece destul de repede, pentru că data de prezentare în stațiune este în perioada 27-29 aprilie 2026.
„Biletele de tratament repartizate în această serie sunt în bazele de tratament din unitățile hoteliere ale Societății Comerciale de Tratament Balnear și recuperare a capacității de muncă – S.C. TBRCM S.A .”, au precizat reprezentanții CJP Olt, prin intermediul unui comunicat de presă.
Cele 33 de bilete sunt repartizate pe stațiuni astfel: 12 bilete în stațiunea Bala; 8 bilete în stațiunea Olănești; 6 bilete în stațiunea Amara; 4 bilete în stațiunea Buziaș; 3 bilete în stațiunea Pucioasa.
„Aceste bilete se vor distribui prin solicitare directă a persoanelor care au cereri depuse și se prezintă la sediul instituției noastre”, a mai anunțat CJP Olt.
Cine poate solicita bilete de tratament prin Casa de Pensii și cât achită
Durata sejurului în stațiunile balneoclimaterice a rămas și în 2026 de 16 zile, dintre care în 12 se acordă și tratament balnear.
Solicitările au început să sosească la CJP Olt încă din primele zile lucrătoare din ianuarie, fiind destul de neobișnuit ca prima serie de bilete să ajungă la beneficiari atât de târziu (în 2025, biletele din prima serie au fost repartizate în februarie). S-au adunat până în prezent aproximativ 1.550 de cereri venite de la pensionarii și, respectiv, asigurații în sistemul public de pensii.
Cine beneficiază de bilete de tratament
De aceste bilete de tratament pot beneficia:
– pensionarii sistemului public de pensii;
– asigurații sistemului public de pensii;
– beneficiarii prevederilor unor legi speciale care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii;
– soțul/soția asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii care nu este asigurat/pensionar al sistemului public de pensii;
– asigurat al sistemului de asigurare la accidente de munca și boli profesionale.
Condiția care se impune tuturor solicitanților din categoriile mai sus amintite este să dovedească existența unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear.
Cât se plătește pentru biletele de tratament
În cazul pensionarilor, contribuția individuala este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, dar nu mai mult decât costul integral al biletului (costul integral este între 3.480 lei și 3.688 de lei, cazarea făcându-se în hoteluri de doua și trei stele).
În cazul asiguraților, contribuția este de 50% din valoarea biletului, daca veniturile brute lunare sunt mai mici decât câștigul salarial mediu brut (care în 2026 este 9.192 lei), în caz contrar biletul fiind achitat integral.
În 2025, costul integral al biletului în structurile TMRCB S.A. s-a situat între 3.156 lei și 3.348 lei.
La nivelul întregii țări, pentru 2026 au fost aprobate 114.000 bilete de tratament care vor fi acordate potrivit criteriilor care se aprobă anual. În fiecare an, primele serii au un număr mai mic de bilete repartizate în teritoriu, fiind disponibile sejururi în structurile TMRCB S.A.. Ulterior organizării licitațiilor, în listă apar și structuri de cazare aparținând operatorilor privați. În acest an, cel mai probabil primele bilete de tratament în structurile private vor fi disponibile începând din vară.
Actualitate
Condițiile pe care le pune liderul AUR George Simion partidelor din fosta coaliție. „Trei lucruri le vrem de la aceşti domni”
Liderul AUR George Simion a transmis, marţi, condiţiile formaţiunii pentru partidele din coaliţia care s-a rupt: Parlament cu 300 de aleşi, renunţarea la subvenţiile partidelor şi alegerea primarilor şi preşedinţilor de CJ în două tururi.
George Simion, liderul AUR FOTO: Profimedia
”Să nu vă îndoiţi de noi. Trei lucruri. Trei lucruri le vrem de la aceşti domni care au dus România acolo unde este în hău, în prăpastii. Cum au votat românii, 300 de parlamentari. Renunţarea la subvenţiile pentru partidele politice. Alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene în două tururi. Pentru toate aceste lucruri se poate da vot în biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Sunt proiecte de lege şi se pot adopta”, a spus George Simion într-un mesaj video pe Facebook.
Preşedintele AUR a precizat că nu vor purta negocieri pe sub masă.
”Nu vom face decât să ne respectăm alegătorii şi să acţionăm în direcţia punerii pe roate a economiei care a fost distrusă de către ei. Dacă vor accepta, ori unii ori alţii, ca aceste trei legi să fie votate, după aceea putem discuta despre altceva”, a mai spus Simion.
PSD a votat, luni seară, retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan. Cei 5.000 de membri PSD au votat online, printr-o aplicaţie. S-au înregistrat 97,7% din voturi în favoarea retragerii sprijinului politic şi 2,3% au votat împotrivă.
Ilie Bolojan a declarat, în urma ședinței extinse a Biroului Politic Național al Partidul Național Liberal, că formațiunea pe care o conduce a mandatat conducerea partidului și pe premier să asigure stabilitatea guvernamentală în contextul crizei politice actuale și să facă demersurile necesare pentru menținerea unei majorități funcționale în Parlament.
Premierul a precizat că în perioada următoare vor fi inițiate discuții cu partidele care susțin actualul Executiv, în vederea clarificării unei eventuale formule de guvernare minoritară.
-
Actualitateacum 3 zileIranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
-
Actualitateacum 3 zilePlanul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie
-
Actualitateacum 2 zileSfârșitul Rusiei poate veni de unde se așteaptă mai puțin. Generalul Ben Hodges dezvăluie ce aliat l-ar trăda pe Putin
-
Breakingacum 23 de oreKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
-
Breakingacum o ziTim Cook a anunțat că se va retrage de la conducerea Apple. Care este ultima zi a acestuia la cârma companiei
-
Actualitateacum 2 zileUn tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”
-
Actualitateacum 2 zileDe ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
-
Actualitateacum 2 zileUn alt efect al scumpirii carburanților în Europa: Creștere explozivă a vânzărilor de mașini electrice




