Uncategorized
Nicolae Botgros și Lăutarii Altfel, succes incontestabil la Sala Palatului
Maestrul Nicolae Botgros, cel care a purtat frumuseţea muzicii populare româneşti prin întreaga lume, a susținut primul său concert „Lăutarii Altfel” la Sala Palatului din Bucureşti, sâmbăta, 23 februarie 2019.
A fost un spectacol cu adevărat grandios, la care publicul a răspuns cu aplauze furtunoase, în repetate rânduri. Peste 4 mii de spectatori, care au umplut sala până la refuz, au trăit cu emoție fiecare acord muzical oferit de maestrul Botgros împreună cu colegii din Orchestra „Lăutarii“ din Chişinău şi de invitați importanți din muzica ușoară, dar și din muzica folclorică românească şi moldovenească: Ion Paladi, Natalia Barbu, Tatiana Jacotă, Nicușor Iordan, Lilia Roșca, Alex Calancea Band, Ionuț Fulea, Corina Chiriac, Petrică Mațu Stoian, Monica Anghel, Paula Seling și Marcel Pavel.
A fost o producție artistică de proporții, în cadrul căreia au urcat pe scena decorată cu motive populare 15 artiști renumiți și peste 60 de instrumentiști a căror interpretare artistică este demnă de scenele internaționale celebre. De-a lungul întregii seri, orchestra „Lăutarii” s-a întrecut pe sine, show–ul de la Sala Palatului fiind un succes memorabil.
Timp de 3 ore neîntrerupte, publicul s-a delectat cu piese din toate genurile: muzica populara, de petrecere, ușoară și clasica. Artiștii au fost aplaudați îndelung după fiecare moment, iar orchestra a oferit un adevărat regal al muzicii de suflet, de la „Hora primăverii” până la „Eearthsong” și „Chiquitita” dar și de la celebrul „Vals” de Shostakovich și „Valurile Dunării” de Ivanovici până la „Marșul Radetzky” de Johann Strauss. Orchestra condusă de Nicolae Botgros a creat sâmbătă seara, fără îndoială, momente unice de înaltă virtuozitate artistică și de bucurie sufleteasca de neuitat.
Primul care a urcat pe scena a fost Ion Paladi, iubit atât de publicul din România, cât și de cel de peste Prut. Pe lângă emoționanta melodie „Dorul Basarabiei”, talentatul artist a adus publicului și un colaj de două piese menite să aducă buna dispoziție în Sala Palatului.
Tatiana Jacotă și Nicusor Iordan, alți doi cântăreți preferați ai maestrului Botgros, au ales să cânte două piese foarte cunoscute de românii de pretutindeni: „Of, Inimioară” și celebra romanță „Să-mi cânți cobzar”, emoționând publicul până la lacrimi.
Tot de peste Prut a venit special pentru seara de sâmbăta și Lilia Roșca, interpretând „Ca prima oară”, melodie cunoscută în România sub titlul „Până la lacrimi mi-e draga viața”. Piesa, scrisă de Ion Aldea Teodorovici pe versurile poetului Grigore Vieru, a recreat stări unice, greu de descris în cuvinte.
Ardealul a fost și el reprezentat cu două piese, prin glasul inconfundabil al lui Ionuț Fulea, unul dintre cei mai mari interpreți de muzică populară din noua generație.
Corina Chiriac a fost o altă apariție cu un impact desăvârșit la public. Maestră în a crea interactivitate cu fanii săi, artista și-a cucerit admiratorii cu o piesă nou-nouță și plină de umor, cântată în premieră absolută: „Grasa ține casa”.
Aplaudat la scenă deschisă, Petrică Mâțu Stoian nu a fost lăsat să părăsească scena până nu a cântat și ce-a de-a treia piesă, care l-a și făcut celebru, „Coace Doamne, prunele”, intonată vers cu vers și notă cu notă de public, împreună cu celebrul artist.
Monica Anghel a reamintit audienței două dintre cele mai frumoase piese ale sale: „Dau viața mea pentru o iubire” și „Spune-mi”, completate de celebra „Aoleo, ce ploaie vine de la Cluj”.
Cu sensibilitatea și frumusețea cântecului care o caracterizează, Paula Seling a făcut sala să vibreze cu „Timpul” dar și cu „După noapte vine zi” (piesă scrisa de Aurel Giroveanu în 1970) iar Marcel Pavel a creat o adevărată frenezie cu celebrul „Carusso”, binecunoscutul șlagăr „Frumoasa mea” și cu hit-ul „Gas, Gas” al lui Goran Bregovic.
„Lăutarii Altfel” a fost, în concluzie, un spectacol-eveniment grandios, o adevărată gală a muzicii, care a facut ca inimile tuturor să bată la unison și să se bucure de emoția reîntâlnirii cu muzica de calitate și cu mari artiști de elită ai românilor.
La finalul concertului, organizat de Sprint Music, comunicat de HTagPR și prezentat de vedeta TV Iuliana Tudor, maestrul Nicolae Botgros a declarat: „Sunt extrem de bucuros că și acum sunt unul dintre artiștii preferați ai publicului din România. Mă simt exact ca acum 30 de ani, când am ajuns pentru prima dată aici cu trenul și m-am întors la Chișinău pe un cal alb!”
Uncategorized
HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026
București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate pasionaților de gaming, tehnologie și cultură geek. Vizitatorii sunt invitați să descopere ecosistemul HONOR printr-o serie de activări interactive, demonstrații și competiții dedicate, în cadrul standului ZONA, într-un spațiu construit în jurul experiențelor hands-on și tehnologiei de ultimă generație.
Competiții de gaming powered by HONOR
Pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, zona HONOR devine punctul de întâlnire pentru pasionații de gaming mobil. Participanții se pot înscrie și concura în turneele de Asphalt Legends și Stumble Guys, desfășurate pe dispozitive HONOR, într-un setup optimizat pentru performanță și reacții rapide.
Sâmbătă & Duminică:
- 10:00 – 12:00: Înscrieri în competiții;
- 12:00 – 14:00: Desfășurarea competițiilor.
Cei mai buni jucători vor avea șansa să câștige premii speciale HONOR care vor fi cu siguranță apreciate de pasionații de gaming (căști, combo mouse + căști, game pad-uri), într-o competiție care evidențiază atât abilitățile participanților, cât și performanța dispozitivelor.
Testează ecosistemul HONOR
Pe lângă competițiile de gaming, vizitatorii pot descoperi și testa o selecție de produse din ecosistemul HONOR, care reflectă direcția brandului către performanță, AI și experiențe conectate.
Printre dispozitivele disponibile se numără seria HONOR Magic8, cu modelele Lite și Pro, nou lansatul HONOR 600 Lite, precum și tabletele HONOR MagicPad 10 și HONOR MagicPad 4, cea mai subțire tabletă din lume lansată recent pe piața din România.
Toate pot fi testate în scenarii variate, de la gaming și consum media, până la productivitate și multitasking.
Gaming de oriunde, oricând
Prin prezența la East European Comic Con 2026, HONOR își consolidează poziționarea în zona de performanță mobilă și entertainment și demonstrează că experiențele de gaming nu mai sunt limitate la desktop sau console. Dispozitivele HONOR pun accent pe performanță constantă și mobilitate, oferind o experiență de joc accesibilă oriunde.
Tombola Zona: premiu un HONOR 600 Lite
În plus, participanții la eveniment se pot înscrie în tombola organizată de ZONA, unde HONOR oferă ca premiu un telefon HONOR 600 Lite. Detaliile despre participare vor fi disponibile pe canalele oficiale ZONA și HONOR România.
Uncategorized
„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai
București – 16 aprilie 2026
Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out din luna martie, artista invită publicul bucureștean la un eveniment extraordinar: un concert imersiv ce reunește muzica clasică, electronică, coloane sonore celebre și compozițiile proprii, într-un show însoțit de live electronics și proiecții live video mapping.
Sînziana Mircea continuă să își surprindă publicul prin proiecte interdisciplinare și concepte artistice originale, aducând în fața publicului concerte de muzică clasică în viziune modernă, în care tehnica pianistică excepțională se împletește cu inovația. Alături de invitații săi – muzicienii italieni Marco Scazzetta (percuție) și Pietro Dossena (live electronics și sintetizator), Mariia Velia (flaut) și Adistu’ (live video mapping) – pianista continuă seria concertelor imersive IMAGINE, lansată în 2019. Prezentatorii serii vor fi doi dintre cei mai apreciați jurnalisți din România, Daniela Mihai Soare și Johann Pohrib, două dintre vocile emblematice ale Radio Radio Actualități.
“Pentru mine, acesta este mai mult decât un concert. Este genul de concert pe care îl ții minte, este emoția care rămăne cu ține mult timp după ce luminile rampei s-au stins. În seara de 5 mai, vă invit alături de colegii mei de scena să navigăm împreună către tot felul de lumi posibile prin muzică, lumină și emoție. Va fi un concert dedicat tuturor: de la melomanii îndrăgostiți de muzica lui Rachmaninov, până la cei care iubesc muzica Vangelis sau asculta pe repeat Hans Zimmer. Alături de pian, flaut, sintetizator și live electronics, veți asculta instrumente spectaculoase de percuție, precum handpan-ul. Pentru mine, așa arată concertul de muzica clasică al sec. XXI: un show de muzică și tehnologie, în care instrumentele tradiționale se împletesc cu cele digitale. Sunt foarte fericită să am alături pe scena doi muzicieni italieni excepționali, colegii mei Pietro Dossena și Marco Scazzetta, pe Maria Velia, o flautistă extraordinară care merită să fie aplaudată pe marile scene ale lumii. Live video mapping va fi realizat de deja binecunoscutul artist vizual Adistu. Abia aștept să ne vedem la Sala Radio pe 5 mai!”, a declarat pianista și compozitoarea Sînziana Mircea.
Programul concertului include lucrări de Sergei Rachmaninov, Erik Satie sau Isaac Albéniz, până la celebrele coloane sonore semnate Vangelis și Hans Zimmer, din filme precum Interstellar sau Conquest of Paradise. Această incursiune sonoră traversează peste un secol de istorie, în care omenirea a pășit pe Lună, a descoperit internetul și a integrat inteligența artificială în viața de zi cu zi – teme reflectate atât prin muzică, cât și prin proiecțiile video.
Biletele pentru concertul din 5 mai sunt disponibile pe platformele Bilete.ro și Eventim.ro :
După concertul de la București, turneul va continua pe unele dintre cele mai prestigioase scene europene și românești: Wiener Konzerthaus, Viena (20 iunie), Mozarteum Salzburg (10 iulie), Filarmonica „Lyra‑George Cavadia”, Brăila (2 octombrie), Kuriozum Festival, Prejmer (3 octombrie).
Pianista și compozitoarea Sînziana Mircea are o carieră internațională efervescentă, apreciată pentru energia și originalitatea interpretărilor sale. A debutat la doar 7 ani pe scena Ateneului Român și, de atunci, a câștigat peste 35 de premii internaționale. A susținut recitaluri pe scene celebre precum: Carnegie Hall (New York), Kennedy Center (Washington), Tokyo Metropolitan Theater, Silk Road Arts Center Beijing, Teatro Regio Torino și altele. Sînziana este primul pianist român câștigător al Van Cliburn Foundation & TCU Scholarship Award și al Miami International Piano Festival & Academy Recital Award, precum și deținătoare a distincției Young Steinway Artist. Creatoare a seriei de concerte IMAGINE, lansată în 2019, reușește să redefinească recitalul de muzică clasică prin integrarea tehnologiei, video mapping-ului și colaborărilor neconvenționale, transformând fiecare concert într-o experiență multisenzorială. Este profesor universitar la Conservatorio di Musica „Franco Vittadini” Pavia și la Politecnico delle Arti Bergamo – Conservatorio „G. Donizetti”.
Percuționist italian cu o carieră impresionantă, Marco Scazzetta s-a format la conservatoarele din Milano, Alessandria și Como, specializându-se în timpan, percuții și jazz. A cântat în săli prestigioase precum: Teatro alla Scala din Milano, Teatro La Fenice din Venezia și Filarmonica din Sankt Petersburg, Experiența sa include colaborări cu artiști de talie mondială precum: Lang Lang, Andrea Bocelli, Gustavo Dudamel, Yuri Temirkanov, Brian May, Herbie Hancock, – iar versatilitatea sa se reflectă în proiecte ce variază de la muzică clasică la jazz și musicaluri precum We Will Rock You. În prezent este profesor universitar la Conservatorio di Musica „Franco Vittadini” Pavia.
Compozitor și artist multimedia italian, Pietro Dossena este doctor în muzică și profesor universitar la Conservatorul din Sassari. Premiat la prestigiosul Prix Luigi Russolo pentru inovație, explorează relațiile inter-artistice dintr-o perspectivă poetică și semiotică. Lucrările sale, ce îmbină muzica acustică, electronică și vizualul, au fost prezentate în festivaluri internaționale din Zurich, Istanbul, Milano și Miami.
Ca în fiecare an, seria IMAGINE susține și promovarea unui tânăr artist aflat la început de drum. În 2026, artista selectată este flautista ucraineană Mariia Velia, studentă la Universitatea Națională de Muzică din București.
Concertul „Imagine Universe” face parte din seria internațională de concerte imersive prezentate de pianista română în întreaga lume. Evenimentul continuă conceptul „Imagine Belle Époque”, prezentat anul trecut la Sala Radio cu casa închisă, aducând publicului aceeași combinație unică de muzică și tehnologie. Proiecțiile video și live‑electronic realizate în timp real vor reflecta pulsul pianului acustic, al handpanului și al flautului, creând o experiență multisenzorială de excepție.
Uncategorized
DERTOUR le spune turiștilor români: vacanțele deja rezervate rămân la același preț, iar noile rezervări vin cu mai multă flexibilitate
București, 21 aprilie 2026 – Într-o perioadă în care mulți turiști urmăresc cu atenție tot ce se întâmplă în lume și își fac planurile de vacanță cu mai multă prudență, DERTOUR vine cu un mesaj simplu și liniștitor pentru clienții săi: vacanțele deja cumpărate rămân la același preț.
Compania anunță că nu va solicita diferențe de preț pentru pachetele DERTOUR vândute până în acest moment pentru anul 2026, chiar dacă au existat creșteri ale costurilor combustibilului. Cu alte cuvinte, turiștii care au rezervat deja pot avea siguranța că suma plătită este finală.
„Știm că atunci când oamenii își cumpără o vacanță, își doresc înainte de toate liniște și încredere. De aceea, considerăm firesc să garantăm prețul vacanțelor deja vândute. Clienții noștri trebuie să știe că pot privi cu bucurie spre concediul lor, fără grija unor costuri suplimentare apărute pe parcurs”, declară Cosmin Marinof, CEO DERTOUR România.
Deși începutul lunii martie a adus mai multă prudență în deciziile de cumpărare, în ultimele săptămâni interesul pentru vacanțele de vară 2026 și pentru sezonul de iarnă 2026-2027 a început din nou să crească. Românii își doresc în continuare să călătorească, însă vor să simtă că au mai mult control asupra planurilor lor.
Pornind de la această nevoie, DERTOUR lansează produsul „Banii Înapoi Garantat”, o opțiune care le oferă clienților posibilitatea de a modifica sau de a anula pachetele de vacanță DERTOUR din orice motiv, cu până la 15 zile înainte de plecare. Opțiunea este disponibilă pentru pachetele de călătorie pe charterele DERTOUR și poate fi achiziționată la tarife începând de la 79 EUR/rezervare.
„Vedem tot mai clar că, pe lângă prețul bun și hotelul potrivit, oamenii caută și flexibilitate. Vor să știe că, dacă planurile lor se schimbă, au o soluție simplă. Tocmai de aceea, lansăm acest produs: pentru ca vacanța să fie o bucurie, nu o sursă de stres”, adaugă Cosmin Marinof, CEO DERTOUR România.
Pentru mulți turiști care încă analizează ofertele și nu sunt pe deplin siguri de perioada sau condițiile în care vor călători, această opțiune aduce un plus important de confort și încredere. Practic, cei care rezervă pot face pasul mai ușor, știind că au mai multă libertate dacă apar schimbări.
În același timp, acesta poate fi și un moment foarte bun pentru rezervarea vacanței. În piață există încă reduceri oferite de o parte dintre hotelieri, iar locurile la hotelurile foarte căutate sunt încă disponibile, însă se ocupă rapid.
Prin aceste măsuri, DERTOUR își reafirmă angajamentul de a fi alături de turiștii români exact acolo unde contează cel mai mult: oferindu-le siguranță în privința prețului, dar și flexibilitate în privința deciziei.
„Le mulțumim tuturor clienților pentru încrederea pe care ne-o acordă. Ne bucură faptul că tot mai mulți turiști ne aleg și ne confirmă, astfel, că apreciază siguranța, claritatea și predictibilitatea pe care încercăm să le oferim. Pentru noi, vacanța trebuie să înceapă cu un sentiment de liniște, nu cu îngrijorare”, declară Cosmin Marinof, CEO DERTOUR România.
-
Breakingacum 2 zileKelemen Hunor pune punctul pe i, în plină criză guvernamentală: „Problema cea mai mare este cum se vor uita creditorii României la țara noastră”
-
Breakingacum 2 zileTim Cook a anunțat că se va retrage de la conducerea Apple. Care este ultima zi a acestuia la cârma companiei
-
Actualitateacum 3 zileDe ce durerile de spate nu trec singure – și ce poți face acum
-
Actualitateacum 3 zileCiolacu neagă că ar locui într-un penthouse de lux din Herăstrău, unde chiria ar ajunge la 15.000 de euro: „Nu voi fi deloc influențat de aceste minciuni”
-
Actualitateacum 2 zileDezbatere aprinsă în educație: Lipsa de transparență de la olimpiade ajunge pe masa Ministerului. Ce schimbări cer elevii
-
Actualitateacum 2 zileCum îți repari telefonul fără să pleci de acasă: ghidul complet al reparațiilor la distanță
-
Breakingacum 2 zileClotilde Armand: “PSD este o organizație teroristă”. Ce apel face către premierul Bolojan
-
Actualitateacum 3 zileNoua termocentrală Mintia, construită în trei ani. Investiția de 1,7 GW aduce aproape 1.000 de locuri de muncă




