Actualitate
Lucian Duță, comentariu exploziv despre doctorul Burnei. “Lucrurile nu au cum să rămână așa” | Nationalul.ro
Lucian Duță a comentat, într-o lungă postare pe pagina de socializare despre ce a însemnat pentru el Dr. Burnei dar și despre cum vede acuzațiile care i-au fost aduse celebrului medic.
La vârsta de cinci ani ,pe când eram la grădiniță ,am spus că mă voi face medic! Adică prin 1975! Puțină lume m-a luat în serios dar nu asta contează! Cert este că am reușit! Dar nici asta nu este prea important!
Cert este ca prin 1985 s-a mutat cu noi în bloc doctorul Burnei! Îl salutam cu respect pe fiecare zi când îl vedeam,pe la ora cinci după –amiaza, când eu ieșeam la joacă iar el se întorcea de la spital !Un om modest,cu privirea în pământ ,parcă tot timpul apăsat de griji pe care eu nu prea le înțelegeam!Pe vremea aceea dr Burnei lucra la spitalul din Mangalia și aflasem că operează copii cu afecțiuni ortopedice!Părinții mei îi purtau un mare respect iar eu eram obligat să-l salut în fiecare zi!”Ia exemplul lui Burnei,îmi spunea tata!Muncește și vei ajunge ca el!”
Anii au trecut!Eu am intrat la facultatea de medicină !În primul an de facultate ,în vacanța de vară ,l-am rugat să ma ia cu el în sala de operații!Practic ,a fost primul medic care m-a învățat lucrurile elementare din sala de operație:să ma spăl corect pe mâini,să-mi pun mânuși ,etc!Știam că nu voi uita niciodată gestul pe care l-a făcut!
Anii au trecut!Fiecare a avut drumul lui!Dr Burnei a avut o carieră universitară senzatională ,a ajuns să lucreze într-unul din cele mai importante spitale din România ,a fost adulat,a fost aplaudat ,a fost iubit de părinții care-și vedeau copii salvați !Aflam din media ca era numit “ îngerul copiilor”!Toate păreau că sunt în regulă cu viața profesorului de care aflasem că vine la spital la șase dimineața și ajunge acasă doar seara!
Apoi vestea a căzut ca un trăznet!În urmă cu trei ani am văzut stupefiat la tv cum profesorul Burnei a fost arestat !Acuzatiile erau devastatatoare și alimentate de o anumită parte din media și de celebrul Vlad Voiculescu ,ministrul sănătății din guvernul Cioloș!Din ce se comunică public de către procurori rezultă ca profesorul Burnei e un fel de dr Mengele!Am privit stupefiat cum cariera unui om poate fi distrusă peste noapte de interesele meschine ale unor impostori cu dorințe arzătoare de a parveni politic!Știam toți că e mâna celebrului impostor ,Vlad Voiculescu ,ministrul sănătății din guvernul Cioloș!Știam cu toții că singura cale de a parveni politic ,pe care o identificase Voiculescu ,era de a determina arestarea unor profesori celebrii care salvaseră zeci de mii de vieți !Cu toate astea ,am tăcut!Cu toții…
L-am revăzut zilele acestea pe profesorul Burnei!Nu că mi-ar fi păsat ,ci pt că aveam nevoie să vadă un copil nou născut cu probleme ortopedice !Medicul neonatolog ,care pusese diagnosticul copilului,le spusese în șoaptă părinților că ar fi excelent dacă l-ar putea găsi pe Prof Burnei!Rușinat, le spusese părinților că nu știe unde poate fi găsit profesorul ,pt că fusese dat afară de la spital !
M-am oferit să-i ajut și l-am sunat pe profesor !Mi-a răspuns imediat !I-am spus că sunt copilul de la Mangalia care -l saluta zilnic!Și-a amintit imediat ,a început sa râdă și m-a întrebat cu ce mă poate ajuta!L-am rugat să vadă copilul și a fost de acord imediat!Copilul are doar câteva zile și v-aș ruga să veniți acasă ,i-am spus!Sigur că vin,mi-a răspuns !După multe insistențe ,a acceptat să vin să-l iau de-acasă cu mașina mea și să-l duc să vadă copilul!Varianta lui ,era să vină cu metroul….
Pe drum ,noroc cu traficul aglomerat ,am avut o discuție lungă în urma căreia am realizat că viața unui medic este plină de surprize!Uneori nedrepte ,amare ,care-ți pot modifica viața radical!
Am aflat ca in cei peste patruzeci de ani de activitate tratase 25000 de copii!cu alte cuvinte ,cel puțin 50000 de părinți aveau motive sa-i mulțumească !Nu mai pun la socoteală bunicii!Am mai aflat ca până acum trei-patru ani era numit “îngerul copiilor” și toate spitalele private din România îl rugau sa opereze copii!Pe care le refuza politicos!Pt că nu avea timp!Muncea la spitalul de stat,iar când ajungea acasă la ora 18 soția sa era bucuroasa !Pt că de regulă ajungea in jur de ora opt seara!!Pe fiecare zi!A fost adus in spital de la Mangalia de către regretatul profesor Pesamosca!A crescut numeroase generații de rezidenți !Iar unii,drept recunoștiintă i-au înfipt cuțitul în spate atunci cănd i-a fost mai greu!!L-am întrebat unde lucrează acum și mi-a răspuns cu un zâmbet amar:”nu vrea să ma angajeze nimeni în București !Nici măcar spitalele private !Se va dovedi în final că am fost nevinovat și că totul a fost o înscenare bine orchestrată de mai marii min sănătății ai anului 2016!Dar cu ce folos !?Voi rămâne probabil în memoria colectivă ca fiind un fel de dr Mengele!”Am rămas mut de uimire!Știam și eu că tot ce i s-a întâmplat a fost o înscenare pusă la cale de niște nevolnici cu mari ambiții politice dar mai ales foarte iubitori de bani!Adică foarte corupți !Pt că aveau interesul ca pacienții români sa fie tratați la Viena pe banii CNAS,la prețuri de cinci ori mai mari decât in România !Iar ei sa beneficieze de comisioanele respective!Asa cum au făcut și cu transplantul,pe care practic l-au pus pe butuci !
Am tăcut tot restul drumului!
Am ajuns acasă și l-am văzut după atâția ani cum se poartă cu acel copil care avea doar trei zile!M-am uitat cu câta răbdare i-a preparat gipsul și cu câtă blândețe l-a bandajat!Am văzut cu câtă modestie a răspuns la toate îngrijorările părinților și mai ales gentilețea cuvintelor !Cuvinte care sunt spuse din ce in ce mai puțin de către medici!Cuvinte care aproape vindecă!Și atunci am realizat că lucrurile nu au cum să rămână așa !Impostorii vor plăti ,mai devreme sau mai târziu !Iar celor drepți li se va da ceea ce merită!
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Comunicateacum 2 zileHidroizolații bituminoase profesionale: ghid pas cu pas pentru siguranta cladirii tale
-
Comunicateacum o ziCum să alegi ușa de garaj perfectă pentru casa ta
-
Sanatateacum 3 zileFlora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele
-
Uncategorizedacum 11 orePuterea unui smartphone pliabil, într-o nouă generație. HUAWEI Mate X7 – excelență în fotografie și durabilitate remarcabilă
-
Lifeacum 8 oreCum își aleg românii formele de divertisment în 2026




