Connect with us
agentie marketing politic

Comunicate

Avantajele si dezavantajele tapetului

Publicat

pe

Avantajele si dezavantajele tapetului

Te gandesti sa folosesti tapet pentru obtinerea unor pereti foarte frumosi? Alegerea poate sa fie cat se poate de inteligenta, atata vreme cat alegi corect tipul de tapet pe care il vei folosi, il montezi corect si stii la ce sa te astepti. Tapetul vine cu o serie de avantaje, dar si cu dezavantaje pentru care este bine sa fii pregatit.

Care sunt principalele avantaje ale tapetului?

  1. Poate fi pus oriunde. Poti pune tapet pe orice tip de perete, fie ca este din chirpici, din beton, tencuiala, caramida sau panouri prefabricate. Practic, atunci cand nu ai alte solutii, tapetul este o varianta foarte buna.
  2. Te ajuta sa maschezi defectele peretilor. Daca ai crapaturi in pereti, tapetul este una dintre cele mai bune variante cu care le poti ascunde. Evident, cel mai bine este sa le repari si abia apoi sa le acoperi din punct de vedere estetic.
  3. Se aplica foarte usor. Spre deosebire de zugravit, tapetul se aplica foarte usor. Il poti aplica singur, atata vreme cat esti foarte atent la micile detalii.
  4. Este usor de intretinut. IN functie de materialul din care este realizat tapetul poate sa fie curatat fie cu o carpa umeda, fie pur si simplu cu o carpa uscata.
  5. Poate sa reziste foarte mult timp. Anumite tipuri de tapet pot sa reziste pana la 20 de ani fara sa isi piarda din culoare sau din proprietati.
  6. Poate veni in zeci de variante de modele, ceea ce iti ofera libertatea de a-ti amenaja incaperea in ce mod doresti.
  7. Daca te plictisesti de el il poti inlatura cu o foarte mare usurinta.

Care sunt principalele dezavantaje ale tapetului?

Daca alegi tapet de hartie s-ar putea sa nu reziste foarte multa vreme, in conditiile in care este sensibil la umezeala si la socuri fizice. De asemenea, anumite tipuri de tapet nu lasa peretii sa respire iar altele se fixeaza ceva mai greu. Este foarte important, asadar, sa alegi cu atentie materialul din care este realizat tapetul, in asa fel incat sa nu fie doar un element de decor, ci si un produs care sa contribuie la confortul pe termen lung.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comunicate

De la o premieră națională la un festival al incluziunii – o nouă ediție a spectacolului de operă și balet complet accesibilizat „Dansul pașilor de catifea”

Publicat

pe

De

De la o premieră națională la un festival al incluziunii – o nouă ediție a spectacolului de operă și balet complet accesibilizat „Dansul pașilor de catifea”

După succesul premierei de anul trecut a spectacolului de balet incluziv realizat în România, Asociația Kinetobebe continuă cu o nouă ediție-festival „Dansul pașilor de catifea”, realizată în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii București, desfășurată pe 14 octombrie, în intervalul orar 16-21.

Evenimentul este organizat de Asociația Kinetobebe și Opera Comică pentru Copii București și oferă copiilor cu dizabilități și din medii vulnerabile acces la experiențe educaționale, culturale și sociale din Capitală.

Noutatea celei de-a doua ediții constă în faptul că spectacolul propriu zis va fi precedat de o  serie de ateliere desfășurate în curtea Operei Comice pentru Copii, un spațiu consacrat activităților pentru cei mici – standuri, activări de branduri, ateliere pentru copii mici, momente artistice de divertisment, dans, cor, care vor avea loc pe scena din exterior. 

Atelierele se desfășoară în intervalul orar 16-19, urmând ca în intervalul 19-20 să se joace pe scena mare din interior spectacolul propriu zis de operă și balet incluziv.

„După impactul uriaș al premierei de anul trecut, când aproape o mie de copii și aparținătorii lor s-au putut bucura în siguranță de beneficiile artei, am prins curaj să continuăm acest demers provocator. Am pornit de la crearea de produse artistice și culturale special concepute pentru persoane cu dizabilități și am acesibilizat spațiile în care se desfășoară aceste activități. Ne dorim să ducem la un nivel următor bunele practici pentru spectacole accesibile în cadrul instituțiilor de cultură din România”, explică actorul Bogdan Acatrinei, co-fondator al Asociației Kinetobebe, autorul conceptului artistic al spectacolului.

Conceptul spectacolului de operă și balet păstrează direcțiile de bază dezvoltate la ediția trecută în colaborare cu specialiști în psihopedagogie specială, kinetoterapie și neurodiversitate, asociații de părinți și organizații non-profit.

„Dansul pașilor de catifea este o celebrare a artei, a diversității și a comunității. Transformăm opera și baletul într-o experiență incluzivă și memorabilă, în care fiecare pas, gest și sunet sunt gândite pentru confortul și emoția tuturor celor prezenți. Copiii cu dizabilități au nevoie de experiențe artistice și culturale, la fel și familiile lor. Mulți dintre ei ne-au mărturisit că experiența de anul trecut a fost ca o gură de aer proaspăt, așa că ne-am dorit să recreăm pentru ei emoțiile bune.”, povestește Ana Raluca Acatrinei (Chișu), antreprenoare socială, fondatoarea Asociației kinetobebe 

Spectacolul susținut de corpul artistic și tehnic al Operei Comice pentru Copii va fi un balet al senzațiilor, în care fiecare pas și mișcare sunt gândite să stimuleze senzorial copiii cu nevoi speciale – copii neurodivergenți, cu dizabilități locomotorii, copii cu deficiențe de auz și de vedere. 

Dansul pașilor de catifea este conceput pentru a răspunde nevoilor copiilor și adulților cu dizabilități, dar este deschis tuturor familiilor și iubitorilor de artă care doresc să descopere opera și baletul într-o atmosferă blândă, accesibilă și plină de farmec.

Spectacolul și atelierele sunt gratuite.

Datele tehnice ale spectacolului „Dansul pașilor de catifea”

Adaptări pentru accesibilitate senzorială

  • Scenografie și mișcare gândite pentru o accesibilitate blândă, cu tranziții vizuale line și prietenoase;
  • Fără lumini roșii sau efecte stroboscopice; sala rămâne luminată la ~60% pe toată durata spectacolului;
  • Spoturi de urmărire discrete pentru orientarea atenției;
  • Muzică cu volum reglabil, fără efecte bruște, adaptată sensibilităților;
  • Detalii tehnice stabilite împreună cu echipa tehnică, sub îndrumarea lui Bogdan Acatrinei.

Structură și durată

  • Durată totală: 40–45 minute, fără pauză;
  • Safety corner pentru copiii care vor să iasă din sală;
  • Decor: cortină simplă pentru tranziții rapide;
  • Narațiune: o succesiune de povești cu impact în viața copiilor.

Interactivitate ghidată

Interactivitatea cu publicul este atent ghidată și previzibilă, pentru a păstra confortul tuturor. În timpul spectacolului folosim doar semnale vizuale și gesturi ușor de urmărit, fără contact fizic sau solicitări directe; la final, în foaier, dansatorii și soliștii se întâlnesc cu copiii pentru poze și saluturi, respectând ritmul fiecăruia.

Implicarea artiștilor

  • Dansatorii și soliștii folosesc gesturi simple, jocuri de mimă și pași ușor de imitat;
  • Mișcările sunt clare și previzibile, cu accent pe expresivitate prietenoasă;
  • Evităm interacțiunea directă în timpul reprezentației; ne revedem cu publicul la final, în foaier, pentru fotografii.

****************************************************************************

Despre Asociația kinetobebe

Asociația kinetobebe este una dintre cele mai active organizații din domeniul recuperării pediatrice din România, oferind servicii specializate pentru copiii cu întârzieri de dezvoltare, dizabilități neuromotorii și alte afecțiuni. Prin proiectele sale civice, educaționale și de accesibilizare, Asociația susține dreptul fiecărui copil la o copilărie cu acces egal la oportunități de dezvoltare.

www.asociatia-kinetobebe.ro

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

Ce trebuie făcut după un deces? Etapele organizării unei înmormântări

Publicat

pe

De

Ce trebuie făcut după un deces? Etapele organizării unei înmormântări

Atunci când pierdem pe cineva drag în urma unui deces, ultimul lucru pe care ne dorim să-l avem de rezolvat sunt aspectele legale și organizatorice pentru pregătirea înmormântării. Cu toate acestea, pregătirea ceremoniei funerare se numără printre primele responsabilități care revin familiei îndoliate.

Din fericire, familia poate solicita sprijinul firmelor din domeniul funerar pentru organizarea înmormântării. Având în vedere că vestea decesului poate destabiliza chiar și persoanele foarte echilibrate, în cele ce urmează sunt prezentate principalele etape necesare după o astfel de veste. O firmă de servicii funerare Bucuresti poate oferi sprijin în fiecare dintre etapele specifice organizării ceremoniilor funerare.

Ce trebuie făcut imediat după constatarea decesului?

În funcție de locul unde a avut loc decesul și de circumstanțele care au dus la acest deznodământ, decesul este constatat de personal medical autorizat. În unele situații, constatarea decesului se face într-o unitate medicală, alteori în locuința defunctului, iar în anumite cazuri sunt necesare proceduri specifice atunci când decesul a survenit în circumstanțe care impun intervenția autorităților.

Constatarea decesului este un pas obligatoriu pentru a putea continua cu etapele următoare. În urma constatării este eliberat certificatul medical constatator al decesului, în condițiile prevăzute de lege. În funcție de circumstanțele decesului și de serviciile oferite, o firmă funerară autorizată poate îndruma familia cu privire la demersurile necesare. Ulterior pot începe pregătirile pentru ceremoniile funerare.

Dacă decesul a fost constatat de către un medic din spital sau de către medicul de familie, aparținătorii pot contacta firma de servicii funerare pentru a primi sprijin în organizarea etapelor următoare.

Organizarea transportului persoanei decedate

Una dintre etapele care urmează după constatarea decesului este transportul defunctului. Pentru acest pas sunt utilizate servicii de transport funerar autorizat și autovehicule special amenajate. În funcție de situație, transportul defunctului poate presupune preluarea de la morgă și transportul la capela mortuară, preluarea de la domiciliu sau transportul către instituțiile competente, atunci când circumstanțele decesului impun acest lucru.

Transportul funerar se realizează cu respectarea cerințelor legale aplicabile și în baza documentelor necesare situației respective. Familia îndurerată poate beneficia de acest serviciu atunci când apelează la o firmă care prestează servicii funerare București.

Pregătirea trupului neînsuflețit pentru ceremonia funerară

Pasul următor constă în pregătirea trupului persoanei decedate pentru priveghi și pentru înhumare. În funcție de situație și de cerințele aplicabile, pot fi efectuate proceduri specifice de îmbălsămare și toaletare. Defunctul este, de asemenea, îmbrăcat cu hainele pregătite de membrii familiei, iar ulterior este așezat în sicriu. Procedurile care necesită personal autorizat sunt efectuate în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Urmează organizarea ceremoniei prin alegerea sicriului și a altor accesorii funerare. Familia poate alege sicriul, coroanele funerare, mesajele de condoleanțe și alte produse funerare. În funcție de bugetul avut la dispoziție și de preferințele legate de ceremonia funerară, familia poate opta inclusiv pentru pachete de servicii care să includă cele necesare pentru înmormântare.

Derularea priveghiului și a ceremoniei de înhumare

Odată ce trupul neînsuflețit este pregătit și așezat în sicriu, urmează etapa în care se desfășoară ceremoniile de priveghi și, ulterior, de înhumare. Sunt momente încărcate de emoție, în care familia și cei care au cunoscut persoana decedată îi pot aduce un ultim omagiu. După priveghi urmează procesiunea de înhumare sau, atunci când aceasta este opțiunea aleasă și sunt îndeplinite condițiile necesare, procedurile pentru incinerare.

Organizarea parastasului

În cazul familiilor care urmează tradiția creștin-ortodoxă, după ceremonia funerară poate fi organizat și parastasul. Această slujbă religioasă de pomenire poate fi însoțită de o masă sau de împărțirea unor pachete cu alimente în memoria persoanei decedate.

Ce poate prelua o firmă de servicii funerare în numele familiei?

Aspectele organizatorice și formalitățile birocratice în urma unui deces sunt numeroase și adesea copleșitoare pentru familia îndurerată. În același timp, membrii familiei își doresc să organizeze cu respect ceremonia funerară și să aducă un omagiu în memoria celui decedat.

O firmă de servicii funerare București poate prelua o parte importantă dintre sarcinile necesare pentru pregătirea ceremoniilor funerare, în funcție de serviciile oferite și de situația concretă. Decizia revine membrilor familiei, aceștia putând alege serviciile de care au nevoie din oferta firmei de pompe funebre.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Comunicate

Primii pași în antreprenoriat și deciziile necesare înainte de depunerea actelor

Publicat

pe

Depunerea actelor este vizibilă, dar pregătirea dinaintea ei decide cât de bine va funcționa noua afacere. Un fondator din Craiova are de clarificat ce vinde, cui se adresează, unde va lucra și cine își asumă administrarea. Fără aceste răspunsuri, formularele pot fi completate, însă structura obținută poate să nu ajute proiectul.

Primul pas este descrierea activității în cuvinte simple. Din această descriere se aleg codurile CAEN Rev.3 și se verifică eventualele condiții speciale. Urmează sediul profesional sau social, dreptul de folosință asupra spațiului și modul în care va fi desfășurată activitatea la sediu, la terți ori online.

Dacă inițiativa aparține unei singure persoane și se bazează pe prestația sa, merită analizată procedura de infiintare pfa craiova. Denumirea PFA include numele și prenumele titularului, iar dosarul are propriile cereri și declarații. Unele activități solicită și dovada pregătirii profesionale.

Când proiectul are unul sau mai mulți asociați, alegerea poate merge către infiintare firma craiova. Atunci trebuie stabilite denumirea, părțile sociale, administratorul, sediul și regulile de funcționare. Un act constitutiv tratat ca simplă formalitate poate lăsa neclare tocmai situațiile în care asociații au opinii diferite.

ONRC permite depunerea cererilor prin portalul de servicii online, la ghișeu sau prin poștă ori curier, în funcție de procedură. Canalul ales nu înlocuiește însă verificarea dosarului. O semnătură lipsă sau un document necorelat poate duce la solicitări de completare.

Înainte de trimitere, dosarul trebuie citit ca un întreg. Activitatea, sediul, forma juridică și planul financiar trebuie să spună aceeași poveste. Când aceste elemente sunt coerente, fondatorul poate începe cu mai puține corecții administrative.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite
Politicaacum 5 ore

Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Alianta a avut onoarea de a-l întâmpina la New York pe președintele României, Nicușor Dan, alături de membri ai echipei...

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală
Actualitateacum 2 zile

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală

Când vorbești despre îngrijire personală, probabil te gândești mai întâi la lucrurile care au intrat deja firesc în rutina de...

Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial? Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?
Actualitateacum 3 zile

Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?

Prima ofertă pentru fotovoltaice pe care o citești pare, de obicei, foarte simplă. Cinci kilowați, un invertor, câteva panouri negre,...

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament
Politicaacum 3 zile

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație
Actualitateacum 4 zile

Nibiru – locul unde poveștile au devenit inspirație

Dincolo de concerte, spectacole și atmosfera de vacanță, Nibiru s-a conturat ca un spațiu al întâlnirilor, al poveștilor și al...

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
Politicaacum 4 zile

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro
Actualitateacum 5 zile

Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro

Magazinele online din România nu își pot încărca în ChatGPT Ads feedul pe care îl folosesc deja la Google sau...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro