De la ora 16.30, în seria Recitaluri și concerte camerale, pe scena Ateneului Român, a evoluat Orchestra de Cameră Pelléas, sub bagheta dirijorului Benjamin Levy. La vioară titrata artistă britanică Tasmin Little a avut însă o prestație destul de neconvingătoare.  

Orchestra de Cameră Pelléas și-a construit o faimă pe plan internațional prin prestațiile mereu la cele mai înalte cote de excelență câtvși prin formula democratică și independentă prin care este gestionat de către o comisie de muzicieni. Artiștii care fac parte din ansamblu au evidențiat pe scena Atheneului bucureștean acea valoare și însemânare, dublate  marea lor motivație și energie care vine din bucuria de a cânta.

Ceea ce s-a auzit, ceea ce s-a văzut și s-a transmis audienței a purtat însemnele excelenței. Ansamblul francez s-a axat către noi descoperiri care au readus în atenția publică un repertoriu francez din secolele XIX și XX adesea uitat.Un exemplu în acest sens a fost piesa Bourrée fantasteque a lui Emmanuel Chabrier, orchestrată de către cunoscutul, contemporanul Thibault Perrin.

Programul concertului Orchestrei de Cameră Pelléas a inclus Sarabanda de Claude Debussy, Sonata a III-a pentru pian și vioară „în caracter popular românesc” de George Enescu, Rapsodia Tzigane pentru vioară și orchestră  de Maurice Ravel, Bourrée Fantasque de Emmanuel Chabrier și Simfonia în Do de George Bizet. 

Finețea orchestrei s-a materializat în acel sunet „cu aer sub arcuș” propriu școlii de interpretare din arealul francez.Acesta a fost etalat în Sarabanda destinată repertoriului pianistic și orchestrată de Maurice Ravel în 1922.

Piesa a fost remarcabilă, concepută în tonalitatea do diez minor, cu ajustări ale modului eolian.Am remarcat suplețea frazelor și, cu precădere acel rafinament dozajelor cât și grija pentru cele mai mici detalii avute în vedere de către maestrul Benjamin Levy, cel care a asigurat echilibrul necesar al acestei frumoase lucrări.

A urmat o versiune total neperformantă, total neinspirată a Sonatei a III a pentru vioară în „caracter popular românesc” orchestrată de către Valentin Doni.

Solista a avut o expresie reținută, un caracter sobru și acel academism britanic total opus cu caracterul universal, pe deplin extravertit al renumitului opus enescian.

De altfel, principala preocuparea solistei a fost redarea tehnică cât mai aproape de a fi considerată fidelă, dar nicidecum pătrunderea în universul și erosul sensibil, variat, cu aceste nenumărate imagini muzicale kineto-senzoriale ale acestei dificile sonate enesciene.

A urmat o altă versiune nedemnă de scenă Ateneului bucureștean, în plin festival Enescu.Expresia inadecvată, tonul reținut și nenumăratele aproximări în pasaggi , ratări din punct de vedere tehnic, note sau porțiuni intonate în afara textului muzical au transformat această rapsodie de concert într-un autentic fiasco.La toate acestea s-au adăugat multe defazări, desincronizări realizate arbitrar de solista Tasmin Little carenu a avut deloc strălucire și nici susținere în nuanțele pline de forte și fortissimo.De altfel, lipsa de implicare, de suflu în cadenza introductivă, concepția destul de arhaică și acea reținere în a cânta avântat specific acestei muzici cu trimiteri lăutărești au reușit să deformeze , să distorsioneze da capo al fine această bijuterie a literaturii violonistice culte.

Am remarcat totuși că solista din Marea Britanie brava toate aceste nesiguranțe și expunea teatral un zâmbet larg, pentru a ascunde gama de neputințe tehnice și expresive cerute de textul muzical. Mai mult decât atât, animată de niște aplauze destul de reținute, Tasmin Little și-a permis să dea și bis ultimele două dansuri românești ale lui Bela Bartok- Jocul cu bâta și Mărunțelul.

După o binemeritată și totodată binevenită pauză am audiat în premieră în România lucrarea lui Emmanuel Chabrier Bouree fantasteque.Înainte de această inedită și rafinată piesă, dirijorul Benjanim Levy a ținut un mic discurs în limba franceză, în care a mulțumit publicului în numele tutror muyicienilor acestui rafinat și valoros ansamblu. Mai mult decât atât, a sbliniat importanța acestor două schițe reorchestrate și puse în circuituul muzicii culte.

Noutatea limbajului acestui compozitor francez rezultă din tratarea serioasă, plină de arabescuri sonore proprii sfârșituuli de secol al XIX lea, în care discuursul sonor se axa pe găsirea de noi și variate modalități de a nuanța substanța ideilor și chiar de a se opune curentului romantic.

De aceea, interpretarea acestei piese a fost pe deplin revelatoare, respectând acele indicații păstrate într-o scrisoare adresată pianistului Edouard Risler, celui care i-a fost dedicată. Astfel că scrisoarea datată în 12 mai 1891 amintea : „V-am făcut o mică piesă de pian, care cred că este destul de amuzantă și în care am numărat aproximativ 113 sonorități diferite. Să vedem cum îl vei face pe acesta să strălucească! Ar trebui să fie luminoasă și nebună! ”

Am rămas plăcut surprins de precizia redării în fiecare secțiune, dinamica de la ppp spre o paletă ce a înglobat nanțe pline, cu toată forța, accentele pe timpi „moi”, ;irurile de hemiole, indicațiile de folosire ale pedalelor armonice au dat acea varietate și bogăție tonală cu adevărat excepțională  Piesa a durat aproximativ șapte minute.

Încadrată în măsura de două pătrimi, piesa se remarcă prin acel tronson ritmico-melodic, cu notele repetate ale temei principale (Très animé et avec beaucoup d’entrain) ce se va ciocni în registrul median cu o secțiune lirică dublată de o frazare amplă. Secțiunea din mijloc a avut darul de a schimba starea de spirit cu o melodie mai tânguitoare, plină de modulații realizate logic și liber, în indicația molto espressivo

De altfel,înainte ca tema originală să revină în nuanța de piano ce a fost deja pregătită lucrată în combinație cu cea de-a doua temă s-a impus și supus unei dezvoltări crescânde finalul con bravura care a încunuunat prestația de excepție a membrilor Orchestrei de cameră Pelleas și a cinstit așa cum se cuvine personalitatea acestui rafinat compozitor –Emmanuel Chabrier.

În legătură cu fantasmele din acest Bourrée, se poate spune că domnul Chabrier a fost înaintașul compozitorilor francezi moderni prin îndrăzneala tehnicii sale de a reda totul, prin utilizarea anumitor evoluții ale unor acorduri fără nicio rezolvare cât și prin utilizarea atmosferei modale și a modurilor antice, ceea ce nu este niciodată ceva artificial sau imitativ, ci un lucru firesc și un mijloc de exprimare poetică.

Programul a inclus și Prima Simfonie a lui George Bizet.Compusă în anul 1855, pe când Georges Bizet (1838-1875) avea doar 17 ani, această primă simfonie aparţinând perioadei de formare a lui Bizet, ca elev în clasa de compoziţie a lui Halévy. De aici, Bizet face dovada unui real talent de simfonist şi a unei tehnici componistice surprinzătoare pentru vârsta la care a scris lucrarea. Simfonia este considerată unul dintre cele mai valoroase opusuri aparţinând perioadei timpurii.

Iniţial pierdută, partitura Simfoniei a fost descoperită în arhiva Conservatorului din Paris, mulţi ani după moartea compozitorului, fiind prezentată publicului pentru prima dată la 26 februarie 1935, la Basilea, sub bagheta lui Felix Weingartner.
Încă de la prima sa audiţie, interpreţii şi auditorii au înţeles că nu se află în faţa unei simple încercări de tinereţe a autorului operei „Carmen”, ci a unei capodopere autentice, atinsă de inspirația și deplina motivație a acestui tânăr ce s-a dovedit genial.

Concepția rafinată, caracterul variat și lecția de atacuri și dozaje eficiente au fost atuurile acestor instrumentiști care au respectat cu strictețe toate indicațiile dirijorale și au excelat în redarea și sluujirea acestei muzici ce amintește de romanticii Ludwig van Beethoven, Felix Mendelssohn Bartholdy și chiar Franz Schubert pe alocuri.

Concertul acestor minunați, redutabili muzicieni s-a bucurat de succes, iar publicul a aplaudat frenetic. Orchestra a răsplătit așa cum se cuvine audiența prin interpretarea dansului Farandole din Suita Arlesiana a aceluiași compozitor, un adevărat moment de încântare, de bucurie și chiar de înălțare spirituală ce a reușit să spele imaginea total opusă, nefavorabilă cauzată de diletantismul și lipsa de implicare a fostei violoniste britanice Tasmin Little.

Sursa foto :Culture.Pizzicato,Romania Orange County 

Cronica acestui material a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media independente Criteriul Național