Actualitate
Opera lui Benjamin Britten-„Peter Grimes” în concert-eveniment la Sala Palatului
Opera Peter Grimes de Benjamin Britten a fost o revelație pentru toți melomanii.Această operă în concert a beneficiat de proiecții multimedia în premieră pe scena Festivalului Internațional George Enescu, în data de 15 septembrie, la Sala Palatului, de la ora 19.30.
Peter Grimes- de Benjamin Britten este una din operele majore ale perioadei contemporane .Aceasta a fost interpretată în premieră la București, pe 15 septembrie, în versiune concertantă. Sub bagheta dirijorului britanic Paul Daniel a evoluat Orchestra Națională a Radiodifuziunii Române, alături de Corul Radio, dirijat de Ciprian Țuțu.
Spectacolul s-a constituit încă o premieră de vizionat pe Scena Sălii Palatului, în cadrul Festivalului Internațional “George Enescu” și a îmbinat cu o poveste vizuală, imaginată de regizorul multimedia Carmen Lidia Vidu ca un film grafic.
“Am desenat cadru cu cadru tot filmul operei. Sunt cel puțin 500 de desene transformate în 500 de filme scurte pe care am să le redau în tempo-ul dirijorului Paul Daniel. Ba mai mult, am încercat să desenăm personajele în funcție de distribuția prezentă la Festivalul Enescu. Desenatoarea Gabi Skinder a depus o muncă titanică, iar Julien Javions este cel care a transformat desenele în film“, a spus doamna Carmen Lidia Vidu.
Distribuția a inclus artiști lirici internaționali, rolul principal fiind interpretat de tenorul Ian Storey, una din vocile foarte respectate ale scenei internaționale pentru interpretările operelor wagneriene și apreciat pentru nuanțele deosebite pe care le aduce chiar rolului Peter Grimes.
La debut, Peter Grimes, opera semnată de Benjamin Britten a fost la fel de căutată sau chiar a depășit box-office-ul Madamei Butterfly și a Boemei, două opere foarte iubite, alături de care noua lucrare s-a aflat pe afiș în iunie 1945, la Londra. Pentru istoria operei britanice, Peter Grimes reprezintă o piatră de temelie, iar amatorii de clasamente o vor găsi cuprinsă în top-urile populare internaționale de genul “Cele mai bune 100 de opere din toate timpurile”. Totuși, pentru melomanii din România ocazia de a o asculta integral este una rară și se oferă în cadrul ediției 2019 a Festivalului Internațional George Enescu.
Cea care l-a inspirat și îndemnat pe Benjamin Britten să compună opera a fost povestea pescarului Peter Grimes, deși libretul final se îndepărtează de sursa sa de inspirație. Istoricii muzicali consemnează faptul că Britten a descoperit întâmplător, pe raftul unui anticariat, poemul The Borough al poetului britanic din secolul XVII, George Crabbe, în care acesta vorbește despre pescarul Grimes și viața sa într-un orășel pescăresc. Povestea i-a amintit lui Britten de Suffolk, orașul său natal și a dorit să transpună neapărat poemul în operă. Astfel, pescarul Grimes, o persoană aspră și nemiloasă, care este acuzat de uciderea propriilor ucenici, a ajuns un nume de referință în lumea muzicii.
În forma de libret, povestea originală capătă nuanțe. Pescarul Grimes este un personaj mai complex, dezvăluie în relația sa cu Ellen Orford, învățătoarea din sat și alte fațete ale personalității sale. În primă instanță, Grimes este absolvit oficial de suspiciunea de a-și fi ucis unul dintre ucenici, găsit înecat pe coastele satului. Deși este sfătuit să nu își mai ia nici un ajutor, Grimes refuză, își alege un nou ucenic. Într-un moment de tensiune, o dispută cu angajatorul lui cel aspru și ursuz, ucenicul cade accidental de pe o stâncă și moare. Oamenii reacționează prompt și îl acuză din nou de crimă pe pescar. Pentru a scăpa de mânia comunității, Peter Grimes acceptă sugestia de a pleca în larg și de a se scufunda cu propria barcă. Față de original, în versiunea propusă de libretistul Montague Slater, vinovăția lui Grimes nu este așa de certă, iar publicul este invitat să își contureze opinia ca într-un veritabil policier. Britten consideră opera ca un simbol a luptei individului față de preconcepțiile societății “A subject very close to my heart—the struggle of the individual against the masses. The more vicious the society, the more vicious the individual.”
“Am crescut la Dunăre, printre pescari. Un mix de români și de sârbi. Eu copil, ei oameni ai apelor. Casele satului Gornea sunt lipite între ele. Noi eram perete-n perete cu birtul satului. Îmi amintesc câinii mari ai cârciumăresei, cele 2 fete “ușoare” de peste drum, uciderea unui tânăr și multe altele pe care nu le pot povesti dar ele sunt în biografia mea și în opera Peter Grimes”, mărturisește Carmen Lidia Vidu despre relația personală stabilită cu lucrarea.
Compoziția lui Britten s-a caracterizat prin densitate,masivitate și a implicat secvențe corale impresionante, roluri intense, momente tensionate, dramatice și alteori, în contrapunct, umor și tușe frivole. Orchestra preia pasaje întregi, conducând auditoriul prin subiect.
Publicul Festivalului a avut deja ocazia de a audia parte din aceste fragmente în concertul London Symphony Orchestra din această ediție a festivalului. Orchestra britanică a interpretat “Patru interludii marine și Passacaglia”- un grupaj din cele șase interludii orchestrale din Peter Grimes, unde marea este martorul dramei personajului principal și este oglinda stărilor lui, în același timp rămânând, dincolo de poveștile individuale, impasibilă, constantă.
În concluzie, au evoluat :
ORCHESTRA NAȚIONALĂ A RADIODIFUZIUNII ROMÂNE & CORUL ACADEMIC RADIO
PAUL DANIEL dirijor
CIPRIAN ŢUŢU dirijorul corului
CARMEN LIDIA VIDU regizor multimedia
Distribuția: IAN STOREY Peter Grimes (tenor), LISE DAVIDSEN Ellen Orford (soprană), CATHERINE WYN-ROGERS Auntie (contralto), CHRISTOPHER PURVES Balstrode (bariton), DIANA MONTAGUE Mrs. Sedley (mezzosoprană), JOSHUA BLOOM Swallow (bas), HUW MONTAGUE RENDALL Ned Keene (bariton), MICHAEL COLVIN Bob Boles (tenor), BONAVENTURA BOTTONE Rev. Horace Adams (tenor), BARNABY REA Hobson (bas), SOLOMIA LUKYANETS Nepoata 1 (soprană), RHIAN LOIS Nepoata 2 (soprană).
Sursa foto: https://google.ro
Această scurtă prezentare a fost realizată de către Prof.Dr.Daniel Mihai CNA Regina Maria Constanța redactor șef al platformei media independente Criteriul Național
Actualitate
NATO trebuie să se pregătească pentru cel mai negru scenariu, avertizează președintele Letoniei
Chiar dacă pe canalele diplomatice internaționale se încearcă resuscitarea dialogului pentru a pune capăt războiului din Ucraina, flancul estic al NATO rămâne pe un butoi cu pulbere. Într-un interviu acordat postului TVP World, președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, a lansat un avertisment dur: Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru cele mai grave scenarii, în condițiile în care Rusia lui Vladimir Putin rămâne un actor geopolitic extrem de periculos și imprevizibil.
Edgars Rinkēvičs, prreședintelr Letoniei/FOTO:X
Liderul de la Riga a ținut să demonteze din start o iluzie optică tactică: o eventuală incursiune rusă în statele baltice nu ar fi doar o criză regională izolată, ci un atac direct împotriva NATO și a Uniunii Europene în ansamblul lor.
„Dacă va exista un atac împotriva statelor baltice, acesta va fi un atac împotriva NATO și a Europei”, a punctat Rinkēvičs, subliniat că un astfel de cataclism militar ar atrage automat în conflict forțe majore precum Polonia, Germania și Marea Britanie.
Eșecul militar al Rusiei sporește imprevizibilitatea lui Putin
Potrivit analizei președintelui leton, incapacitatea Moscovei de a obține o victorie decisivă în Ucraina, dublată de presiunea economică sufocantă a sancțiunilor și de primele semne de nemulțumire internă, nu face Rusia mai docilă, ci mult mai periculoasă. Impasul strategic poate împinge Kremlinul spre mișcări disperate, greu de anticipat. În acest context, descurajarea militară devine singura monedă de schimb validă.
„Cu cât vom fi mai bine pregătiți, cu atât mai puțin vom arăta că ne este teamă”, a explicat șeful statului leton.
Pentru a răspunde acestei realități, Letonia își strânge legăturile cu Kievul. Rinkēvičs a anunțat că țara sa cooperează strâns cu Ucraina în sectorul tehnologiilor militare de vârf – în special în dezvoltarea capacităților de drone și sisteme anti-drone – și că un acord bilateral de apărare urmează să fie semnat în viitorul apropiat.
America este indispensabilă, dar Europa trebuie să plătească
În ceea ce privește arhitectura de securitate de pe continent, poziția Letoniei reflectă o viziune realistă și pragmatică, des întâlnită în capitalele din estul Europei. Statele Unite rămân un pilon „indispensabil” pentru umbrela de protecție a continentului, însă Europa nu mai poate funcționa ca un pasager clandestin al propriei securități.
Președintele Letoniei a insistat că statele europene trebuie să își majoreze masiv investițiile în apărare și să extindă cooperarea regională pe axa formată din țările nordice, statele baltice, Polonia și Germania.
Putin se va așeza la masă doar când va simți că pierde
Referindu-se la dinamica diplomatică recentă, în special la scrisoarea deschisă trimisă de președintele Volodimir Zelenski către Vladimir Putin, prin care propunea reluarea discuțiilor directe și expunea condițiile Kievului pentru o încetare a focului, Rinkēvičs a apreciat demersul ca fiind o analiză matură a poziției Rusiei. Totuși, el a avertizat împotriva unui optimism naiv.
Kremlinul funcționează încă sub falsa impresie că poate ocoli Kievul în negocieri, căutând termeni favorabili prin intermediari sau direct de la marile puteri occidentale.
Un progres real este imposibil în acest moment. Rusia nu este pregătită să își schimbe comportamentul agresiv și nu se va așeza serios la masa tratativelor până când nu va realiza, la nivel militar și economic, că pierde acest război. Orice tentativă de a marginaliza Ucraina în negocieri este sortită eșecului. Europa trebuie să mențină o presiune constantă prin sancțiuni și să continue sprijinul militar necondiționat pentru Kiev, suțiene președintele leton.
Actualitate
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Explozia dronei marine în Portul Constanța și măsurile de securitate luate ulterior de autorități riscă să alimenteze temerile privind siguranța vacanțelor pe litoralul românesc, avertizează analistul economic Adrian Negrescu. Acesta susține că reacția instituțiilor a fost disproporționată și că lipsa unei strategii de comunicare poate avea efecte negative asupra turismului.
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Foto Facebook
Analistul Adrian Negrescu consideră că incidentul din Portul Constanța ridică întrebări legitime privind securitatea în zona litoralului, însă modul în care au reacționat autoritățile riscă să amplifice starea de panică și să genereze efecte economice nedorite.
„Explozia dronei din Portul Constanţa ridică, într-adevăr, semne de alarmă privind siguranţa vacanţelor de pe litoral. Din păcate, asistăm la un nou episod de exces de zel din partea autorităţilor care s-au grăbit să evacueze turiştii de pe plajele din toate staţiunile. Da, avem nevoie de măsuri preventive, însă să faci o demonstraţie de forţă de pe urma incidentului din port este prea mult. Deja pe social media a apărut o adevărată teorie a conspiraţiei privind securitatea vacanţelor de pe litoral şi pare că autorităţile nu au nicio strategie menită să limiteze efectele negative ale acestui tip de psihoză naţională”, a declarat pentru „Adevărul” Adrian Negrescu.
Potrivit acestuia, problema nu este doar incidentul în sine, ci și modul în care instituțiile statului comunică și gestionează situațiile de criză, în condițiile în care informațiile alarmiste se răspândesc rapid în mediul online.
„Din păcate ne-am obişnuit ca autorităţile să acţioneze post eveniment şi să nu aibă, de fapt, nicio strategie de acţiune menită să elimine panica. De regulă fac exact pe dos, dovadă şi incidentul de la Galaţi acolo unde am asistat la o demonstraţie de forţă, cu girofaruri şi sirene pornite la maxim”, a mai spus analistul.
Temeri privind impactul asupra turismului
Negrescu avertizează că lipsa unor măsuri eficiente de combatere a dezinformării și a panicii poate afecta imaginea litoralului românesc chiar la începutul sezonului estival.
„Au autorităţile o strategie pentru a preveni fake-news-ul legat de siguranţa vacanţelor pe litoral? Mă îndoiesc. Le e mai uşor să evacueze staţiunile decât să prevină astfel de incidente, să monitorizeze.
În acest ritm heirupist de acţiune, ne vom trezi că tot mai mulţi turişti vor evita litoralul şi nu doar din România. Vom pierde şi bruma de turişti străini care vin în staţiunile de pe litoral, mai ales la festivalurile muzicale”, a adăugat acesta.
O dronă maritimă a explodat vineri în Portul Constanța
O dronă marină descoperită vineri dimineață în Portul Constanța s-a autodetonat în jurul orei 10.30, explozia fiind auzită la mai mulți kilometri distanță. Incidentul a declanșat o mobilizare de amploare a autorităților, care au activat Planul Roșu de Intervenție și au securizat zona, turiștii din mai multe stațiuni de pe litoral fiind evacuați pentru câteva ore.
Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, la fața locului au fost mobilizați aproximativ 80 de pompieri din cadrul ISU Constanța, opt autospeciale de stingere, 11 echipaje SMURD, trei autospeciale pentru transport victime multiple, un echipaj CBRN, echipe de scafandri și unități de terapie intensivă mobilă. De asemenea, au intervenit aproximativ 20 de jandarmi, 35 de polițiști și 42 de polițiști de frontieră.
Pentru supravegherea zonei au fost ridicate în aer un elicopter SMURD și un elicopter Black Hawk din cadrul bazei de la Tulcea. În paralel, structuri ale Serviciul Român de Informații și ale Ministerul Apărării Naționale au participat la operațiunile de gestionare a situației și de securizare a perimetrului.
Autoritățile au transmis mesaje RO-ALERT în județele Constanța și Tulcea, recomandând populației să evite zona de coastă și să respecte indicațiile oficiale. Totodată, au fost dispuse evacuări preventive în anumite zone considerate cu risc.
Potrivit informațiilor apărute pe parcursul zilei, în apropierea litoralului ar fi fost detectate și alte drone marine, ceea ce a determinat menținerea măsurilor sporite de supraveghere și intervenție. Nu au fost raportate victime.
Actualitate
Masacrul de la Câmpia Mierlei. Bătălia care a schimbat soarta Balcanilor și a influențat destinul românilor
O câmpie întinsă din Kosovo, situată în apropierea capitalei Priștina, este locul unde s-a rescris destinul Balcanilor acum mai bine de șase secole. Aici s-au purtat două bătălii care au schimbat istoria statelor din regiune, inclusiv pe cea a principatelor românești.
Bătălia de Kossovo Polje din 1389 FOTO wikipedia
La aproximativ 5-10 kilometri nord-vest de Priștina, în partea centrală a regiunii Kosovo, se întinde o câmpie vastă. Poartă numele de Kosovo Polje, care se traduce prin „Câmpia Mierlei” sau „Câmpul Mierlei”. Pentru sârbi, acest loc are o semnificație sacră, fiind un simbol al identității naționale.
Importanța sa depășește însă granițele Serbiei. Kosovo Polje ocupă un loc aparte în istoria întregului spațiu balcanic, inclusiv în cea a românilor. Aici s-a decis, într-o mare măsură, destinul regiunii. Pe această câmpie s-au purtat două bătălii majore, în care s-au confruntat forțele creștine și cele islamice, iar rezultatul lor a influențat evoluția politică a Balcanilor timp de secole.
Prima dintre aceste confruntări, desfășurată la sfârșitul secolului al XIV-lea, este considerată cea mai importantă, mai ales prin consecințele sale pe termen lung.
Lupii Anatoliei se aruncă asupra Balcanilor
Întreaga poveste începe, de fapt, cu ascensiunea unui stat turc în centrul Anatoliei, teritoriu aflat formal sub autoritatea Bizanțului, dar tot mai des traversat și ocupat de triburi turcice. Dintre acestea s-a remarcat clanul condus de Osman, care și-a extins treptat puterea. Sprijinit de războinicii săi, Osman a cucerit unul după altul micile sultanate și principate din regiune. Până la sfârșitul secolului al XIII-lea, o mare parte a Anatoliei se afla sub controlul său.
Osman avea să dea numele noii dinastii și statului pe care l-a întemeiat. De atunci, urmașii și supușii săi au fost cunoscuți sub numele de osmanlâi sau otomani. La început, capitala statului său a fost la Yenișehir. Cucerirea acestui oraș a îngreunat legăturile dintre Niceea și Bursa, două dintre cele mai importante centre bizantine din Asia Mică.
Doi ani mai târziu, Osman a învins armata bizantină în apropierea Nicomediei, un oraș-port strategic care controla ruta maritimă spre Constantinopol. Treptat, forțele sale au ajuns până la Bosfor, la Marea Marmara și la țărmul Mării Negre. În cele din urmă, în 1326, în timp ce Osman se afla pe patul de moarte, turcii au cucerit Bursa, transformând-o în prima capitală a statului otoman.
Fiul său, Orhan, a continuat expansiunea. Niceea a căzut în 1331, iar Nicomedia în 1337. Orhan a fost cel care a transformat o comunitate de ghazi, războinici de frontieră ai lumii islamice, într-un stat puternic, în adevăratul sens al cuvântului. Astfel lua naștere un imperiu clădit pe forța cavaleriei otomane și pe o organizare militară tot mai eficientă.
Cu o armată impresionantă, din care se remarca corpul nou-înființat al ienicerilor, o infanterie disciplinată și excelent pregătită, otomanii băteau la porțile Europei la mijlocul secolului al XIV-lea. De la baza lor din Gallipoli, au avansat treptat în Balcani, urmând marile văi fluviale care duceau spre Dunăre.
În acea perioadă, Balcanii erau fragmentați politic între posesiunile bizantine și diferitele țarate și cnezate bulgărești și sârbești. La nord de Dunăre, Țara Românească, stat aflat cel puțin teoretic sub suzeranitatea regilor Ungariei, se afirma tot mai mult ca o putere regională, consolidându-și independența politică, militară și culturală.
Cneazul Lazăr al Serbiei FOTO wikipedia
Lumea balcanică era însă profund fragmentată. Marii feudali se confruntau între ei pentru putere și influență, contestând adesea autoritatea țarilor și a cnejilor. La rândul lor, diferitele state și formațiuni politice bulgărești și sârbești se aflau într-o permanentă competiție. Acest mozaic feudal părea o pradă ușoară în fața expansiunii otomane.
Plovdiv a căzut în mâinile otomanilor în 1363, iar Komotini (Gümülcine) în 1364. În 1369, aceștia au cucerit Adrianopolul, iar sultanul Murad I, fiul și succesorul lui Orhan, și-a mutat capitala acolo.
În septembrie 1371, otomanii i-au învins pe cei mai puternici seniori sârbi din Macedonia în marea bătălie de pe râul Marița. „Această victorie a fost poate cel mai important succes al otomanilor înainte de cucerirea Constantinopolului din 1453, deoarece valea Mariței le-a deschis drumul spre restul Balcanilor”, scria Thomas Emmert în lucrarea The Battle of Kosovo: Early Reports of Victory and Defeat.
În doar câțiva ani, singura forță capabilă să opună o rezistență serioasă înaintării otomane a rămas principatul sârb condus de cneazul Lazăr.
Lazăr Hrebeljanović, canonizat ulterior de Biserica Ortodoxă Sârbă, își avea centrul puterii la cetatea Kruševac, în nordul Serbiei, departe de nucleul tradițional al statului sârb. Această situație era consecința bătăliei de pe Marița, după care aproape toate teritoriile aflate la sud și est de Kosovo au intrat sub dominația otomană.
Ferit, deocamdată, de înaintarea turcilor, principatul lui Lazăr a devenit un refugiu pentru numeroși oameni politici, militari, cărturari și lideri religioși proveniți din regiunile ocupate. Curtea sa a atras preoți, călugări, scriitori, arhitecți și artiști din spațiile bulgăresc, grec și sârb sudic. În această provincie de frontieră a început să se dezvolte o nouă epocă culturală, care avea să atingă apogeul în timpul domniei fiului său, despotul Ștefan Lazarević.
Ascensiunea lui Lazăr s-a bazat și pe resurse economice considerabile. Cele mai importante centre miniere ale Serbiei, Rudnik și Novo Brdo, se aflau sub controlul său. De asemenea, sprijinul Bisericii Sârbe a jucat un rol esențial în consolidarea poziției sale politice, fiind favorizat de eforturile lui Lazăr de a pune capăt schismei dintre Biserica Sârbă și Patriarhia de la Constantinopol.
Pentru cneazul Lazăr, toate acestea aveau însă să se dovedească insuficiente.
„Când un torent de săgeți s-a abătut peste ostașii sârbi”
Puterea cneazului Lazăr era în creștere. Acest lucru nu i-a descurajat însă pe otomani. Ei urmăreau să ajungă la Dunăre și, dincolo de ea, în Europa Centrală. Pentru Murad I, principatul sârb reprezenta ultimul obstacol important în calea acestei expansiuni.
În primii ani, sultanul și-a trimis forțele în teritoriile sârbești mai ales pentru raiduri de pradă și recunoaștere, menite să testeze capacitatea de rezistență a adversarului. O cronică din 1381 menționează că doi comandanți sârbi, Vitomir și Crep, au învins un detașament otoman pe râul Dubravnica. Pentru o vreme, confruntările au încetat. În 1386 însă, potrivit unei alte cronici, „Murad a pornit împotriva prințului Lazăr și a cucerit Nișul”.
Sârbii nu au fost însă adversari ușor de învins. Din contră, reprezentau o forță militară redutabilă, iar succesele s-au împărțit de ambele părți. După ocuparea Nișului, armata lui Lazăr a reușit să-i învingă pe otomani în apropierea râului Toplica.
Murad a înțeles că o confruntare directă cu întreaga putere a lui Lazăr era riscantă, mai ales dacă acesta ar fi reușit să formeze o alianță cu statele vecine sau chiar cu principatul de la nordul Dunării. Din acest motiv, sultanul a adoptat o strategie de izolare a adversarului. Încă din anii 1380, otomanii au început să ocupe teritorii din sudul Bulgariei. În 1388, bănuind că țarul Ivan Șișman era pregătit să rupă legăturile de vasalitate și să se alăture unei coaliții antiotomane, Murad a lansat o nouă campanie și l-a obligat să capituleze. În același timp, influența otomană s-a extins asupra unei mari părți a Bosniei.
Principatul lui Lazăr era acum aproape complet încercuit. Lovitura decisivă avea să vină în vara anului 1389.
Otomanii au ales să atace în regiunea Kosovo, un spațiu de mare importanță strategică. Aflat la intersecția principalelor drumuri balcanice, acesta controla legăturile dintre bazinul Dunării și Marea Egee, precum și rutele comerciale dintre estul și vestul peninsulei. Cine stăpânea Kosovo deținea una dintre cheile puterii în Balcani.
Cneazul Lazăr a decis să le iasă în cale pe Câmpia Mierlei. Armata lui Murad, alcătuită în principal din cavalerie, este estimată de majoritatea istoricilor la câteva zeci de mii de oameni. Printre aceștia se aflau și aproximativ 5.000 de ieniceri, infanteria de elită a Imperiului Otoman. Un rol important îl aveau și azapii și akîngiii. Azapii formau o infanterie ușoară, alcătuită în mare parte din arcași experimentați. Akîngiii erau călăreți ușori specializați în raiduri rapide, recunoaștere și hărțuirea inamicului. Moștenitori ai tradiției războiului de stepă, aceștia pătrundeau adânc în teritoriul advers, provocau dezordine și evitau confruntările directe cu forțe superioare.
O istorie puțin cunoscută a românilor. Cum s-au salvat Principatele Române de la transformarea în provincii otomane
Bătălia de la Kosovo Polje FOTO wikipedia
Acești călăreți erau renumiți pentru mobilitatea, viteza și atacurile lor surpriză. De cealaltă parte, cneazul Lazăr dispunea de aproximativ 25.000 de oameni, incluzând atât propriile trupe, cât și contingentele aliaților săi, în special cele conduse de Vuk Branković și de voievodul bosniac Vlatko Vuković. Lor li se adăugau și luptători croați aflați sub comanda lui Ivan Paližna.
Câteva mii de oameni formau cavaleria, inclusiv câteva sute de cavaleri puternic înarmați, protejați de armuri complete. Restul armatei era alcătuit din infanterie. Sârbii erau considerați luptători curajoși și rezistenți, bazându-se în special pe șarje puternice de cavalerie menite să spargă liniile inamice.
În tabăra otomană, centrul armatei era comandat de sultanul Murad, în timp ce fiul său, Baiazid, conducea flancul drept. Forțele otomane se sprijineau pe disciplina ienicerilor, pe eficiența arcașilor și pe atacurile spahiilor, cavaleria grea de elită a imperiului.
Potrivit cronicilor, lupta a început cu un bombardament masiv de săgeți asupra formațiilor sârbești. Mii de arcași otomani au lansat salve succesive pentru a slăbi și dezorganiza atacul advers: „Când un torent de săgeți s-a abătut peste ostașii sârbi, care până atunci stătuseră nemișcați ca niște munți de fier, ei au pornit înainte, tunând și vuind ca marea.”
În ciuda pierderilor, cavaleria sârbă a lansat un atac frontal devastator și a reușit să străpungă flancul stâng al armatei otomane.
Căpetenii moarte, o victorie misterioasă și munți de cadavre
Cavaleria sârbă, sprijinită ulterior de atacul infanteriei, a provocat pierderi grele flancului comandat de Yakub Çelebi. Din acest moment, desfășurarea bătăliei devine neclară. Sursele contemporane sunt contradictorii, iar istoricii încă dezbat ce s-a întâmplat cu adevărat și cine a obținut victoria.
Cert este că înfruntarea de la Kosovo Polje, din 1389, s-a transformat într-un măcel. Dacă otomanii au fost învingătorii, atunci victoria lor a avut un cost uriaș. Dacă sârbii au reușit să respingă atacul, pierderile suferite au fost atât de mari încât orice rezistență eficientă pe termen lung a devenit imposibilă.
Există însă câteva fapte asupra cărora istoricii sunt de acord. În urma bătăliei, statul sârb și-a pierdut o parte din teritorii și a intrat treptat în sfera de dominație a Imperiului Otoman, ajungând în cele din urmă vasal al acestuia. De asemenea, ambii conducători ai armatelor și-au găsit sfârșitul pe câmpul de luptă: atât cneazul Lazăr, cât și sultanul Murad au murit în timpul sau imediat după confruntare.
Tocmai această combinație de violență extremă, pierderi uriașe și relatări contradictorii face ca bătălia de la Kosovo Polje să rămână una dintre cele mai controversate și misterioase confruntări din istoria medievală a Europei.
„Istoricul se confruntă cu o problemă dificilă atunci când încearcă să afle ce s-a întâmplat în Bătălia de la Kosovo. Nu există relatări ale martorilor oculari ai bătăliei, iar între sursele contemporane care menționează evenimentul există diferențe semnificative. Nu există îndoială că confruntarea a avut loc pe câmpia de la Kosovo la 28 (15) iunie 1389, între forțele creștine conduse de prințul Lazăr al Serbiei și forțele otomane conduse de sultanul Murad I. Când totul s-a încheiat, ambii conducători erau morți, iar fiul lui Murad, Baiazid, s-a întors la Edirne pentru a-și asigura succesiunea. Dincolo de aceste detalii sumare, imaginea devine foarte neclară. Documentele timpurii nu sunt preocupate în mod deosebit de armament, tactici, mărimea forțelor sau desfășurarea generală a bătăliei. În mod surprinzător, nici măcar nu este posibil să se știe cu certitudine, din materialul contemporan existent, dacă una sau cealaltă parte a fost victorioasă pe câmpul de luptă. Există însă puține indicii că ar fi fost o mare înfrângere sârbă; iar cele mai vechi relatări ale conflictului sugerează, dimpotrivă, că forțele creștine au câștigat”, precizează Thomas Emmert în aceeași lucrare.
Uciderea sultanului Murad FOTO wikipedia
La câteva secole după bătălie au început să apară numeroase relatări cu caracter legendar, care evocau fapte de eroism și martiriul cneazului Lazăr, canonizat ulterior de Biserica Ortodoxă Sârbă. Potrivit unei versiuni păstrate în tradiția și cronicile sârbești, sultanul Murad ar fi fost ucis de Miloš Obilić, un cavaler sârb care a pătruns în tabăra otomană sub pretextul că dezertase. Odată ajuns în apropierea sultanului, acesta l-ar fi atacat și l-ar fi omorât cu un pumnal.
Cum a ajuns Roxelana, „fecioara din Rutenia“, din târgul de sclavi în haremul lui Soliman Magnificul
Alte surse oferă însă o versiune diferită. Într-o scrisoare adresată de regele Tvrtko I al Bosniei Senatului din Florența, prin care anunța victoria creștinilor la Kosovo, se sugerează că Murad și-ar fi găsit sfârșitul în timpul unui atac puternic al cavaleriei sârbe, fără a fi menționat numele unui asasin.
„Norocoase, de trei ori norocoase sunt acele mâini ale celor doisprezece nobili credincioși, care, deschizându-și drumul cu sabia și străbătând liniile inamice și cercul de cămile înlănțuite, au ajuns eroic la cortul însuși al lui Amurat. Norocos mai presus de toți este acela care a ucis cu atâta putere un atât de puternic voievod, străpungându-l cu sabia în gât și în abdomen. Și binecuvântați sunt toți aceia care și-au dat viața și sângele prin gloria martiriului, ca victime ale conducătorului mort deasupra cadavrului său urât”, preciza regele Bosniei.
La rândul său, cneazul Lazăr a fost fie rănit grav în timpul luptei (după unele surse), fie a fost prins și executat după bătălie de Baiazid, ca răzbunare pentru uciderea tatălui său. Cert este că Miloš Obilić și cneazul Lazăr au devenit simboluri centrale ale poporului sârb, eroi naționali și martiri. De altfel, bătălia de la Kosovo este comemorată în fiecare an în Kosovo, cu prilejul unei sărbători care coincide cu Vidovdanul (Ziua Sfântului Vitus).
Bătălia care a hotărât soarta Balcanilor
Ambele tabere au suferit pierderi uriașe. Cu toate acestea, otomanii dispuneau încă de resurse umane și materiale considerabile, în timp ce sârbii nu își mai puteau reface cu ușurință forțele. O parte a statului sârb a supraviețuit încă aproximativ șapte decenii, însă moartea cneazului Lazăr și pierderile suferite la Kosovo l-au slăbit decisiv.
Bătălia de la Kosovo a reprezentat unul dintre marile momente de cotitură din istoria Balcanilor. Noul sultan, Baiazid I, a continuat expansiunea otomană, iar în deceniile următoare nicio putere din regiune nu a mai reușit să oprească înaintarea Imperiului Otoman.
Turcii și-au consolidat treptat dominația în Peninsula Balcanică. Aproape șase decenii mai târziu a avut loc și a doua bătălie de la Kosovo Polje, în octombrie 1448, când armata creștină condusă de Iancu de Hunedoara a încercat să oprească avansul otoman. Și această confruntare s-a încheiat cu o victorie a turcilor.
După înfrângerea cruciaților, dominația otomană asupra Balcanilor a devenit practic incontestabilă. Pentru secole întregi, Imperiul Otoman avea să influențeze decisiv evoluția politică, culturală și religioasă a regiunii.
„Sârbii suferiseră pierderi importante în luptă, dar Murad și un număr mare de turci fuseseră uciși, iar Baiazid și armata sa se retrăseseră la Edirne. În realitate, o mare parte a Serbiei a reușit să supraviețuiască, păstrând un anumit grad de autonomie timp de încă șaptezeci de ani. Desigur, eulogii lui Lazăr nu puteau fi conștienți de lunga perioadă de tranziție care avea să urmeze conflictului de la Kosovo. Ceea ce era însă foarte clar pentru ei era faptul că bătălia îi răpise principatului lui Lazăr forța și conducerea. Autorul anonim al lucrării Slovo o knezu Lazaru afirmă că moartea prințului Lazăr a lipsit Serbia de apărătorul său; iar când „ismaeliții necredincioși” s-au întors după o vreme în Serbia, au reușit să distrugă țara și să înrobească poporul”, preciza Emmert.
-
Actualitateacum 2 zile
Livratorul din Sri Lanka care și-a pierdut un picior la București. Povestea din spatele unei campanii virale
-
Actualitateacum 2 zileCe echipamente sunt necesare pentru lucrări tehnice realizate corect
-
Actualitateacum 2 zileCum alegi bijuteriile potrivite pentru un look rafinat
-
Actualitateacum 2 zile
AUR boicotează votul pentru desemnarea noului premier. Simion: „În fruntea țării trebuie să vină cei care au susținerea românilor”
-
Actualitateacum 2 zileFără angajați, dar cu impact: modelul de business care stimulează indirect piața muncii
-
Actualitateacum 2 zile
Medicul chirurg de la Elias care a tratat celebritățile României, salvat la rândul său după un diagnostic oncologic tăcut
-
Actualitateacum o ziLifturi de marfă pentru uz industrial: investiția care optimizează logistica și reduce timpii operaționali
-
Breakingacum 18 oreScandal diplomatic uriaș. Ambasada Chinei îl acuză pe Muraru, ambasadorul României în SUA, că intervine în afacerile interne ale Chinei





