Actualitate
România EURO 2020. Câte bilete au cumpărat românii pentru meciul de la Madrid
Spania-România EURO 2020. Potrivit Federaţiei Române de Fotbal, se vor depăşi numeric toate prezenţele suporterilor români pe un stadion din deplasare la o partidă din preliminariile pentru Mondial sau Euro, din 2014 şi până în prezent.
„Mulţumim tuturor românilor care au ales să vină să suţină din ţară echipa naţională într-un moment dificil, precum şi celor stabiliţi în Spania şi în ţările din apropiere, pentru ataşamentul lor faţă de tricolori!”, a transmis FRF, luni.
Stadionul „Wanda Metropolitano”, pe care îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu echipa Atletico Madrid, a fost renovat şi dat în folosinţă în 2017. Acesta dispune de o capacitate de aproximativ 67.000 de locuri.
România a beneficiat de o susţinere masivă şi la precedentul meci disputat, vineri, contra Suediei, pe Arena Naţională, scor 0-2. Echipa condusă de Cosmin Contra a fost susţinută de circa 50.000 de fani.
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte Spania, luni, de la ora 21:45, pe Stadionul „Wanda Metropolitano, din Madrid, în ultimul joc din grupa F de calificare la EURO 2020. Înaintea acestui joc, tricolorii au ratat calificarea la turneu final din actualele preliminarii.
Spania-România EURO 2020. Gheorghe Hagi a oferit un interviu în presa din Spania, pentru publicaţia iberică AS. „Regele” a vorbit despre întâlnirea de luni seară, 18 noiembrie, de la ora 21:45, dintre Spania şi România şi s-a arătat optimist în ceea ce priveşte viitorul tricolorilor
„Va fi un meci interesant. Păcat de faptul că nu am reuşit să învingem Suedia. Aveam o oportunitatea foarte bună să ne calificăm la Campionatul European, chiar dacă grupa era complicată. Eram aproape. Un rezultat pozitiv cu Suedia, şi poate un egal cu Spania, ne erau deajuns.
În România este la fel de mult talent acum. În ultimii ani, am investit în academii, iar rezultatul a putut fi văzut la ultimul Campionat European de tineret. România are viitor. Cu ceea ce ne luptăm, este prezentul. Jucători foarte buni vin din urmă”, a spus Gică Hagi, care a fost întrebat şi despre cum vede el naţionala Spaniei:
„Este o perioadă de tranziţie, este logic. Este un schimb de jucători, au dispărut cei care au câştigat Campionate Europene şi Mondiale. Acum trebuie să vină transformarea. Cel mai important lucru este să urmăreşti talentul şi să faci un joc bun. Sunt jucători tineri care practică un fotbal bun, în care domină ritmul de joc. Sunt promiţători. Am văzut asta deja, la ultimul Campionat European de tineret.
(n.red. – Dar Casillas, Xavi, Iniesta, Villa … Erau altceva) – Nu este uşor să menţi acelaşi nivel. Trebuie să ai grijă de jucătorii noi şi să le acorzi încredere. Unde este talent şi o mentalitate bună, succesul de obicei se repetă. Cu siguranţă Spania va continua să facă lucruri măreţe”.
Spania-România EURO 2020. Iulian Cristea, lăsat în afara lotului pentru meciul Spania-România
Iulian Cristea, jucătorul echipei FCSB, a fost lăsat în afara lotului pentru meciul Spania-România, din preliminariile EURO 2020, care va avea loc luni, de la ora 21:45.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, lista celor 23 de jucători pentru partida de la Madrid, iar Iulian Cristea este singurul jucător lăsat în afara lotului dintre cei convocaţi.
În meciul cu Suedia, disputat vineri, pe Arena Naţională, scor 0-2, Cristea a făcut parte din lot, însă a fost rezervă neutilizată. Atunci, lăsat în afara lotului a fost Andrei Burcă, de la CFR Cluj, care îi va lua locul acum lui Iulian Cristea.
Lotul României pentru meciul cu Spania şi numerele purtate de jucători:
1. Silviu Lung • 2. Romario Benzar • 3. Alin Toşca • 4. Adrian Rus • 5. Ionuţ Nedelcearu • 6. Andrei Burcă • 7. Denis Alibec • 8. Nicolae Stanciu • 9. George Puşcaş • 10. Ianis Hagi • 11. Nicuşor Bancu • 12. Ciprian Tătăruşanu • 13. Claudiu Keşeru • 14. Vasile Mogoş • 15. Tudor Băluţă • 16. Florin Niţă • 17. Ciprian Deac • 18. Răzvan Marin • 19. Constantin Budescu • 20. Alexandru Mitriţă • 21. Dan Nistor • 22. Alexandru Cicâldău • 23. Florinel Coman
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte Spania, luni, de la ora 21:45, pe Stadionul „Wanda Metropolitano, din Madrid, în ultimul joc din grupa F de calificare la EURO 2020. Înaintea acestui joc, tricolorii au ratat calificarea la turneu final din actualele preliminarii.
Spania-România EURO 2020. România va susţine luni, 18 noiembrie, de la ora 21:45, ultimul meci din campania de calificări la Campioanatul European din 2020. Echipa naţională pregătită de Cosmin Contra o va întâlni pe Spania, pe „Wanda Metropolitano”, stadionul grupării din La Liga, Atletico Madrid.
La conferinţa de presă susţinută înaintea meciului, selecţionerul ibericilor, Robert Moreno, a glumit şi s-a lăudat singur:
„Îmi dau nota 10 pentru rezultatele şi jocul echipei. Când dai totul tu şi staff-ul tău şi vine un moment în care şi jucătorii fac aceaşi lucru nu poţi să te notezi decât cu nota zece. Am jucat incredibil de bine. Asta îmi spune şi mama când vorbim la telefon şi sunt de acord cu ea. Nu pot să le cer mai mult staff-ului şi echipei decât ceea ce fac”, a mărturisit tehnicianul spaniol, care a mai adăugat:
„Avem o echipă foarte bună. Sunt şi alte echipe foarte bune, dar într-un turneu final se pot întâmpla multe lucruri”.
Robert Moreno s-a implicat şi el în dezbaterea rămânerii sau plecării lui Cosmin Contra la cârma echipei naţionale. Antrenorul iberic îl susţine pe „Guriţă”:
„Nu cred că va fi mai uşor. Atunci când e miză e tensiune care poate afecta. Acum nu e nimic în joc. Asta cred că face lucrurile mai periculoase. Mi-ar plăcea ca dacă el vrea, Cosmin să rămână. A făcut treabă bună. A întinerit echipa, am văzut echipa lui muncind, am văzut lucruri bune şi mi se pare că e un antrenor foarte bun. Am fost puţin pesimişti şi ne-am gândit că în acest meci se va disputa calificarea şi atunci ne-am gândit că oamenii din Madrid vor umple Wanda. Vor fi mulţi români, e o naţiune cu mulţi oameni care locuiesc aici, dar ne-am gândit la asta (n.red. – că se va disputa calificarea)”.
Spania-România EURO 2020. Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte Spania, luni, de la ora 21:45, pe Stadionul „Wanda Metropolitano, din Madrid, în ultimul joc din grupa F de calificare la EURO 2020. Înaintea acestui joc, tricolorii au ratat calificarea la turneu final din actualele preliminarii.
Vineri, România a pierdut meciul cu Suedia, disputat pe Arena Naţională, scor 0-2, ratând astfel şansa de a se califica la turneul final din preliminarii. Astfel, miza meciului cu Spania este una destul de redusă. De asemenea, partida de la Madrid ar putea fi ultima pentru selecţionerul Cosmin Contra, care a anunţat că înţelegerea sa cu Federaţia Română de Fotbal expiră în luna decembrie în cazul în care nu reuşeşte să califice naţionala la EURO 2020.
Potrivit FRF, Spania şi România s-au întâlnit de 17 ori. Palmaresul este unul foarte echilibrat, spaniolii având 6 victorii, iar România 5. De asemenea, 6 partide s-au încheiat la egalitate. Ultimul joc dintre cele două formaţii a avut loc pe 5 septembrie 2019, pe Arena Naţională, meci pe care ibericii l-au câştigat cu scorul de 2-1.
Înaintea meciului cu Spania, Cosmin Contra a explicat că va avea o discuţie cu oficialii Federaţiei Române de Fotbal, după jocul de la Madrid, în care se va stabili dacă va continua sau la echipa naţională.
”Am discutat cu preşedintele, dar nu am discutat dacă voi continua. L-am rugat să mă lase să pregătesc acest meci, apoi vom analiza câteva zile şi, probabil spre sfârşitul săptămânii viitoare, vom vorbi despre ce va fi pe viitor. Nu am luat nicio decizie, e important să ai timp de gândire, să analizezi la rece ce ai făcut. Dacă voi simţi că nu mai are rost să continui, nu voi mai continua.
Sunt foarte corect cu ce se întâmplă, sunt trei echipe cu care ne-am luptat la calificare şi contra cărora n-am reuşit nicio victorie. Principalul responsabil sunt eu, după meciul de mâine şi nişte zile de gândire voi lua o decizie. Realitatea crudă e că nu am câştigat niciun meci contra celor trei adversari. Au fost critici şi când mergea bine naţionala. Există o limită însă a bunului simţ, avem şi noi familii, părinţi care suferă, plâng””, a declarat Cosmin Contra la conferinţa de presă.
Din grupa F de calificare la EURO 2020, Spania şi Suedia şi-au asigurat prezenţa la turneu final. În cazul în care Norvegia obţine un rezultat mai bun decât al României în ultima rundă, tricolorii vor încheia grupa pe locul 4.
Clasamentul grupei F, cu o rundă rămasă de disputat:
1. Spania – 23 de puncte
2. Suedia – 18 puncte
3. România – 14 puncte
4. Norvegia – 14 puncte
5. Insulele Feroe – 3 puncte
6. Malta – 3 puncte
Deşi nu mai poate obţine calificarea la EURO 2020 din preliminarii, tricolorii vor mai avea o şansă la barajul din Liga Naţiunilor, care presupune disputarea a două runde (semifinală şi finală) împotriva unui adversar care urmează să fie desemnat. Tragerea la sorţi pentru acest baraj va avea loc vineri, 22 noiembrie.
Actualitate
Fermă de animale cuprinsă de flăcări în județul Suceava. Zeci de porci au ars de vii
Un incendiu puternic a afectat, marţi seară, o fermă zootehnică de pe raza oraşului Milişăuţi, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Pompierii au intervenit cu 11 echipaje FOTO: captură video
Potrivit acestora, pentru stingerea incendiului au intervenit 11 autospeciale de pompieri, atât militari, cât şi de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU).
„Pompierii militari de la subunităţile Suceava, Rădăuţi, Solca, Siret şi Gura Humorului, împreună cu lucrătorii SVSU din localităţile Iaslovăţ, Milişăuţi, Grăniceşti şi Arbore, intervin cu 11 autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o fermă de animale, pe raza oraşului Milişăuţi. Incendiul se manifesta la clădirea fermei”, au precizat oficialii ISU Suceava, scrie Agerpres.
Potrivit unui prim bilanţ, construcţia fermei a fost afectată pe aproximativ 3.000 mp. Flăcările au mai distrus şi un depozit de furaje în aer liber, pe aproximativ 1.000 mp
În interiorul fermei se aflau aproximativ 300 de suine, inclusiv scroafe gestante și purcei. O parte dintre animale au fost evacuate la timp și salvate de către echipele de intervenție. Numărul exact al suinelor care au pierit în incendiu urmează să fie stabilit de proprietar, după finalizarea bilanțului.
Incendiul a fost lichidat. În prezent, forțele de intervenție lucrează pentru îndepărtarea efectelor negative și asigurarea zonei.
„La finalul intervenţiei, proprietarul va efectua bilanţul exact al victimelor din rândul suinelor. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor este în curs de stabilire”, au mai precizat oficialii ISU Suceava.
Actualitate
Medic șef de secție, reținut pentru mită. Sumele pe care le-ar fi cerut pacienților
Un medic şef de secţie la un spital municipal din judeţul Dâmboviţa a fost reţinut de poliţişti pentru luare de mită, el fiind acuzat că lua bani de la pacienţi sau aparţinători pentru consult, reţete şi internări.
Medic reținut pentru șapagă FOTO: Shutterstock
Un medic din Dâmbovița a fost reținut pentru mită în formă continuată.
„La data de 09.06.2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană având calitatea de medic şef-secţie în cadrul unui spital municipal aflat pe raza judeţului Dâmboviţa, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.
Anchetatorii spun că, în perioada 14 aprilie-22 mai, medicul ar fi primit, în mod repetat, pentru sine, sume de bani cuprinse între 100 lei şi 400 lei, de la pacienţi sau de la aparţinătorii acestora, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv consultaţii medicale, prescrierea, efectuarea de tratamente medicale şi internări.
El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Dâmboviţa, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Actualitate
Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciun termen fiscal
Pentru un PFA, cele mai scumpe greșeli nu vin din rea-voință, ci din uitare. Un termen depășit cu câteva zile se transformă în penalități, iar stresul de a ține minte ce ai de depus și până când îți mănâncă exact energia pe care ai vrea s-o pui în munca ta.
Vestea bună e că nu trebuie să porți tu calendarul fiscal în cap. SOLO e construit special ca să nu ratezi niciun termen, fără să devii expert în fiscalitate.
Pe scurt:
- Un PFA are mai multe termene de urmărit pe parcursul anului, nu doar unul
- SOLO ține evidența și depune declarațiile pentru tine, la timp
- Dacă apare o greșeală din partea platformei, SOLO plătește amenda, nu tu
De ce termenele fiscale sunt o bătaie de cap pentru un PFA
Când lucrezi pe cont propriu, ești în același timp și cel care prestează, și cel care se ocupă de partea administrativă. Iar partea administrativă vine cu termene care nu te așteaptă. Declarația Unică are un termen anual. Dacă ești plătitor de TVA, apar termene periodice pentru decont. Pe lângă astea, sunt momente în care trebuie să acționezi la timp, de exemplu când te apropii de un prag care îți schimbă obligațiile.
Problema nu e că termenele sunt multe, ci că sunt ușor de pierdut din vedere când ești prins cu treaba ta. Și, spre deosebire de alte scăpări, aici fiecare zi de întârziere costă.
Ce termene are de urmărit, de fapt, un PFA
Ca să înțelegi cum te ajută SOLO, e util să vezi ce intră în calendarul tău fiscal.
Declarația Unică este reperul principal. Prin ea declari veniturile și stabilești ce ai de plată, cu un termen anual de depunere. Dacă ești plătitor de TVA, ai în plus deconturi de depus periodic, lunar sau trimestrial, în funcție de situația ta. Apoi mai sunt plățile contribuțiilor, care urmează propriul ritm. Și, ocazional, obligații punctuale care apar când se schimbă ceva în activitatea ta.
Niciuna nu e complicată în sine. Greu e să le ții pe toate minte, în ordinea și la datele potrivite, lună după lună.
Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciunul
Aici intervine platforma. SOLO nu îți pune doar un memento, ci preia efectiv responsabilitatea de a ține evidența la zi și de a depune ce trebuie, când trebuie.
Evidența ta este mereu actualizată. Pe măsură ce îți emiti facturile și îți încarci cheltuielile, datele se adună automat, așa că atunci când vine un termen, informația e deja pregătită, nu o cauți pe ultima sută de metri.
Declarațiile se depun pentru tine. Nu trebuie să intri tu pe portalul ANAF și să te lupți cu formularele. SOLO se ocupă de depunere, în baza datelor din platformă.
Cu SOLO
- Declarația Unică este generată automat din veniturile tale lunare
- E verificată de echipa SOLO
- Se transmite direct la ANAF, la termen
- Primești confirmarea de depunere în contul tău SOLO
- Scapi complet de formular, completezi doar un chestionar pe telefon
Sistemul rămâne la curent cu modificările. Regulile fiscale se mai schimbă de la un an la altul, iar platforma e actualizată în consecință, ca să nu ajungi să aplici din inerție o regulă veche.
Și ai pe cineva la care întrebi. Când nu ești sigur ce te privește, primești consultanță în limbaj clar, fără legaleză, prin email.
Și dacă totuși apare o greșeală?
Aici e diferența care contează cel mai mult când vorbim despre termene. Dacă SOLO greșește o declarație din vina platformei, SOLO plătește amenda, nu tu. Este un angajament asumat, nu o promisiune vagă, și exact genul de plasă de siguranță pe care ți-o dorești când miza e o penalitate de la ANAF.
Asta schimbă complet felul în care te raportezi la termene: în loc să verifici de trei ori de teama unei greșeli, te poți baza că partea asta e acoperită.
Întrebări frecvente
SOLO depune Declarația Unică în locul meu?
Da, depunerea declarațiilor se face prin platformă, pe baza datelor pe care le ai deja acolo, fără să intri tu pe portalul ANAF.
Mă anunță cineva dacă se schimbă obligațiile mele?
Platforma este ținută la curent cu modificările fiscale, iar pentru situațiile în care nu ești sigur ce te privește, ai consultanță prin email, explicată pe înțelesul tău.
Lasă termenele în grija altcuiva
Lucrul pe cont propriu ar trebui să însemne libertate, nu un calendar fiscal care îți stă pe cap. Cu SOLO, evidența rămâne la zi, declarațiile se depun la timp, iar dacă ceva merge prost din partea platformei, factura o plătește ea, nu tu. Așa poți să te concentrezi pe ce știi să faci cel mai bine și să uiți, în sfârșit, că ai un PFA de administrat. Poți testa cum funcționează printr-un cont demo, înainte de orice decizie.
-
Actualitateacum 3 zile
Topul celor mai fericite și celor mai nefericite orașe din lume în 2026. Bucureștiul, pe un loc rușinos în clasamentul mondial
-
Actualitateacum 3 zile
Paradisurile turistice ieftine și sigure pe care mulți români încă nu le-au descoperit. „Femeile spun că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris”
-
Actualitateacum 2 zile
Prima de activare 2026. Românii care pot primi bani de la stat la angajare
-
Actualitateacum 2 zile
Operațiune dificilă de salvare în Munții Buzăului. Doi turiști rătăciți cu ATV-ul au fost găsiți după mai bine de 10 ore
-
Breakingacum o ziBBC: Unul dintre finanțatorii West Ham, acuzat că s-a folosit de poziția sa pentru a obține favoruri sexuale de la tinere modele
-
Actualitateacum 2 zile
Teheranul spune că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă. Condițiile noi invocate de ambasadorul Iranului la Moscova
-
Breakingacum 3 zileBilanțul potopului de sâmbătă. Curți și locuințe inundate, drumuri blocate de aluviuni. Prahova, Vrancea, Ilfov, Vaslui și Buzău, cele mai afectate
-
Breakingacum 21 de oreForbes: Inteligența artificială schimbă piața escortelor în SUA. Cerere uriașă pentru conversație premium





