Actualitate
INTERVIU. Scriitorul Cornel Udrea: ”Bărbații care se mulțumesc cu ambalajul, cu el vor rămâne!”
Eram prin liceu, când spartanul meu tată – furnizorul meu de sfaturi, învățăminte, reproșuri, pedepse dar mai ales cărți (iar pe vremea aceea, cartea era “internetul” nostru!) mi-a adus de la servici un volum de proză umoristică. Titlul m-a incitat și, deși țin minte că era perioadă de teze, am citit-o pe nerăsuflate. “Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi” – se numea, iar umorul pe care o înghesuise în ea autorul său Cornel Udrea (“ardelean de-al meu” – mi-a zis tata, mândru și… la rându-i Cornel!) m-a făcut să mă îndrăgostesc pe loc de acesta.
Dar cum, la acea vârstă, iubirile de băieți erau mai puternice decât cele de scriitori, l-am abandonat o vreme de distinsul autor, pentru a-l redescoperi, mult mai târziu, și nu numai în librării, cât și pe genericele unor emisiuni, piese de teatru și spectacole. Deși anii trecuseră, Cornel Udrea își păstrase ( ba chiar multiplicase!) prospețimea, talentul și – ceea ce mă fascina cel mai mult – suculentul umor, cu care l-au blagoslovit ursitoarele.
De la debutul său și până în prezent – notează femeide10.ro – Cornel Udrea a publicat peste 130 de cărţi ( de poezie, proză, teatru, monografii ale unor personalităţi, eseuri), undele dintre ele chiar in mai multe editii. Spre exemplu, “cangurii” adolescenței mele au văzut lumina tiparului în 15 rânduri! Peste 145.000 de exemplare din “Obiceiurile de nuntă la cangurii șchiopi” colorează bibliotecile romanilor de pretutindeni! Într-un Guinness Book mioritic, acest număr s-ar fi lăfăit pe primul loc, la sectiunea “cărți umoristice”.
”Onoarea unui asemenea prieten a fost dublată de bucuria de a putea citi”
Și iată că viata mi l-a înscris, la un moment dat, pe extraordinarul autor în șirul prietenilor mei virtuali de pe Facebook! Nu știu exact cum a ajuns acolo Cornel Udrea. I-oi fi cerut eu prietenia? Mi-o fi cerut-o el, prin gestul mecanic al trimiterii unei “cereri”, facilitate pe care Facebookul ne-o pune la îndemână? Onoarea unui asemenea prieten a fost dublată de bucuria de a putea citi, cu poftă, zi de zi, postările cu care ilustrul autor de umor înobilează, de acolo, din miezul Clujului, spațiul virtual al planetei.
Bref! Zilele trecute am intrat în vorbă și i-am cerut domnului Cornel Undrea permisiunea de a-i trimite câteva întrebări, pentru un interviu. Virtual si el. Deși l-am avertizat că nu vom vorbi despre cărți, tiraje, amintiri din copilarie, subiecte de inspirație și planuri de viitor – banalele subiecte ala majorității interviurilor “de pe piață” , ci despre un subiect… poate mai delicat, dar oricum atipic ( despre femei! 😁), a zis DA, pe loc! Drept care astăzi vă rog să vă rupeți o felie din finalul vostru de săptămână, pentru a face o promenadă printre gândurile unuia dintre cei mai valoroase condeie ale Prezentului.
Marina Almășan: Aveți un CV impresionant : o strălucită carieră de scriitor, peste care se suprapune cea de jurnalist , dar și de organizator de programe de divertisment. Și iată – surpriza! – acest interviu nu va vorbi despre niciuna din laturile dvs “profesionale”. Vom vorbi despre calitatea dvs de bărbat. De 10, firește, pentru că altfel nu v-aș fi adus față-n față cu femeile de 10! Așadar, pregătiți-vă, și mai ales pregătiți-vă simțul umorului, căci veți avea nevoie copios de el! Pentru început, am să vă întreb dacă vă imaginați o lume populată numai cu femei. Cum ar arăta ea? V-ați vedea trăind într-o astfel de lume? ( Pe ce poziție?)
Cornel Udrea: O asemenea situație-limită a înfierbântat imaginația multora, s-au închipuit diferite scenarii exclusiviste, cu atribuire de funcții și activități specifice bărbaților. Această lume pe care o numesc Amazonia (care n-are nicio legătură cu fluviul eponim) este populată de războinice care se luptă pentru a obține câte un bărbat. Aceștia sunt foarte rari, greu de găsit și înainte de toate și de bună-credință: exact ca și în zilele noastre, atâta doar că femeile au descălecat. În ceea ce mă privește pe mine, aș avea un statut special, de consilier. Întotdeauna unde o instituiție este substituită de imaginație, trebuie să existe un consilier. Sunt convins că sfaturile mele vor fi total neproductive, iar amazoanele, încetul cu încetul, se vor întoarce la micile treburi casnice, iar bărbații vor ieși din pădurile care n-au ajuns la export, să reașeze lumea pe vechile cutume. Recunosc, sunt un misogin ponderat, dar care poate să fie de folos la casa omului.
Cornel Udrea: ”Pe soția mea o cheamă Eva, pe cumnatul meu Adam!”
Marina Almășan: Sper ca această ultimă confesiune să nu vă subțieze numărul de fane! Iată un alt test de imaginație – capitol la care excelați! Domnule Cornel Udrea, cum v-o imaginați pe legendara Eva? Prin ce credeți că l-a ademenit, în realitate, pe Adam? Dacă Eva ar trăi în zilele noastre, ce chip credeți că ar avea?
Cornel Udrea: Pe soția mea o cheamă Eva, pe cumnatul meu Adam! Fără glumă! Vă dați seama că am la dispoziție o parcelă din Rai întabulată pe mine, unde mă ocup de pomicultură și de creșterea șerpilor. Prima doamnă a Raiului l-a ademenit pe Adam cu terapeutică vegetariană, explicându-i că un măr mâncat dimineață pe stomacul gol asigură sănătatea și izgonirea din Rai. Eva trăiește în zilele noastre, multiplicată în aproape toate femeile care știu ce vor, așa că nu am s-o citez, în niciun caz pe nepoata mea, Elena Udrea, cu care.. nu am niciun grad de rudenie!
Marina Almășan: Un răspuns diplomat, care vă reașează toate fanele la locul lor! O întrebare care, probabil, pentru fiecare bărbat are răspunsul său. Care credeți că este adevăratul motiv pentru care bărbații spun DA?
Cornel Udrea: Înțeleptul cedează întotdeauna și dă un răspuns afirmativ oricărei tentative de negare. Aceasta este politica struțului care-și bagă capul în apă deturnând astfel clișeul acela cu capul vârât în nisip. Totul se face pentru ca să existe armonia atât de necesară într-o căsnicie, și-n povestirile S.F.
”Se ajunge la o concluzie: și realitatea poate fi un basm”
Marina Almășan: Hm… citesc printre rânduri un semn “=“ între “armonia în căsnicie” si “povestirile SF”! Haideți să vă mai “pun bine” cu cititorele noastre! Se spune că “ Femeile sunt diferite. Nevestele sunt toate la fel”. De ce oare? Ce le aduce pe acestea din urmă la un numitor comun?
Cornel Udrea: Aceasta este o afirmație absolut misogină, făcută de pe malul celălalt, de unde nu se observă amănuntele. De obicei, marii specialiști se formează din adolescență, când își imaginează anumite femei cu mâna stângă și continuă până la adânci tinereți, când se ajunge la o concluzie: și realitatea poate fi un basm, și soacra poate să meargă să cumpere supramaxarticulații pentru un ginere mofturos.
Marina Almășan: Aha, deci nu toate nevestele ( viitoarele soacre!) sunt chiar la fel! Din acest punct de vedere, vă considerați, oare, un norocos?
Cornel Udrea: Vă dați seama că n-am niciun motiv să declanșez o altfel de pandemie. De aceea mă declar norocos agabaritic și nu comentez nicio formă de apreciere a acestui noroc care poartă mai multe nume. Mă opresc cu răspunsul aici, am probleme cu glanda lacrimală.
Marina Almășan: Hahaha! Presupun că vă pufnește râsul, nu plânsul! Ok , trecem și peste acest (ne)răspuns profund diplomatic! Chiar n-aș vrea ca acest interviu să declanșeze noi pandemii, nu de alta, dar Guvernul este și așa copleșit! Iar dacă tot am pomenit de lideri, vă întreb ( păstrând proporțiile!) : oare ce-a vrut să spună marele Napoleon, cu ale lui cuvinte : “În dragoste, singur victorie e fuga”?
Cornel Udrea: Napoleon a spus și multe prostii pe lângă lucruri memorabile. Alegându-și meseria de soldat, sigur că a știut să pună în balanță toate izbânzile care să seamene cu niște înfrângeri victorioase. De ce îți este dat nu scapi, iar în acest caz, fuga nu este sănătoasă, ci o implicare mai mare a inimii la efortul fizic propriu-zis. Am făcut în urmă cu doi ani un infarct, nu conjugal, de aceea consider că a fugi pe loc este singura modalitate de a-ți salva și sănătatea și orgoliul.
”Totuși, undeva în colțul sufletului, fiecare femeie așteaptă o romanță”
Marina Almășan: Mda, se pare că uneori chiar și fugitul pe loc ne poate aduce departe! …Ați folosit cuvantul “ infarct conjugal”. Spuneți-mi, care a fost tactica dvs, atunci cand v-ați cucerit soția?
Cornel Udrea: Nu a fost nicio tactică, pur și simplu am întrebat-o: „Vrei să te cuceresc și să fii soția mea?”- și atunci, puntea cetății s-a lăsat jos, porțile s-au deschis, și până dimineață a fost un bal la care au participat toți cei necăsătoriți.
Marina Almășan: Hm, cam restrictivă petrecere…Dar ca să mai pedalăm puțin pe acest subiect, spuneți-mi, domnule Cornel Udrea, vă plac femeile care se lasa cucerite, sau cele care trec ele însele “la atac”?
Cornel Udrea: Răspunsul se află în întrebare, și este simplu: DA!
Marina Almășan: Aha, zebra albă cu dungi negre, sau viceversa…Ce credeți că au schimbat vremurile de azi – în bine și în rău – la reprezentantele sexului frumos?
Cornel Udrea: Emanciparea galopantă a adus unele deservicii femeilor, romanțele s-au stins de la sine, serenadele de sub balcon au devenit anacronice, iar reprezentantele sexului s-au adaptat din mers la niște alte realități. Cavalerul misterios sosit la ceas de seară pe cal alb, a fost înlocuit cu un tânăr posac, cocoșat pe telefon, căutând frenetic ceva pe care nu îl va găsi niciodată. Acesta este cavalerul zilelor noastre, de aceea femeia se așează lângă el și-i trimite un SMS. „Ții un pic la mine? Dacă da, scrie-mi pe messenger!” Sunt foarte puține femeile care zăbovesc mai mult în fața oglinzii, din respect față de sine, în primul rând, și la fel de puține cele care știu să se îmbrace asortat, pentru a atrage atenția în mod discret. Totuși, undeva în colțul sufletului, fiecare femeie așteaptă o romanță.
”Ideal este să poți privi o femeie în ochii sufletului”
Marina Almășan: Aveți perfecta dreptate! …Apropo însă de uitatul în oglinzi, vreau să vă rog să comentați o vorbă care circulă nestingherită printre noi : “Nu exista femei urâte; există numai bărbați care n-au băut destul!”. Aș zice că, pentru voi, bărbații, noi femeile ne mutilăm constant trupurile : ne băgăm silicon în sâni, buze și fese, ne epilăm , pensăm, “liposugem”, ne torturăm cu inumane cure de slabire, ne ungem cu 100 de creme și ne coloram în toate culorile curcubeului. Voi, pentru noi…ce faceți? Cum apreciază bărbații aceste sacrificii pe care le fac femeile, pentru a le fi pe plac?
Cornel Udrea: Toate acele operațiuni pe care le-ați înșirat nu sunt pentru a atrage bărbații, ci s-au născut din nevoia disperată de a stâmpăra o obsesie, aceea de a nu arăta bine. În momentul în care femeile își aleg ca model o televedetă din niște emisiuni de nișă, tot respectul de sine nu prea mai valorează nimic. Trebuie, de aceea, dimineață, în fața oglinzii, să își spună: „Hai să nu fim mai frumoase decât suntem!”
Marina Almășan: Asta îmi propun și eu, în fiecare dimineață! Și, culmea, îmi reușește! Domnule Udrea, haideți să mai rămânem un pic în sfera “tacticii” . Spuneți-mi, la o “ primă vedere”, cum evaluați o femeie? La ce vă uitați întâi și-ntâi? (un Top 3, vă rog!)
Cornel Udrea: Nu știu dacă se poate face un clasament, pentru că fiecare bărbat este grănicer pe fâșia lui. Atâta pot doar să spun, că cei care se mulțumesc cu „ambalajul”, cu acela vor rămâne! Ideal este să poți privi o femeie în ochii sufletului.
Marina Almășan: Vaaai, ce frumos ați spus! Sper să citească un număr cât mai mare de bărbați acest interviu! Revista este însă pentru femei, așa că să revenim la ele : ce anume credeți că nu trebuie să dispară niciodată din “arsenalul” unei femei?
Cornel Udrea: Feminitatea, grija pentru a i se aprecia în primul rând sufletul, caracterul, felul de-a gândi.
Marina Almășan: În final, mulțumindu-vă pentru timpul investit în acest dialog la distanță, vă rog să le transmiteți cititoarelor noastre mesajul dvs de suflet!
Cornel Udrea: Gândul meu cel bun, de bunăstare sufletească și curajul de a face față într-o lume în care misoginismul este drumul cel mai scurt dintre aroganță și prostie.
Păstrați-vă sufletul frumos, și alegeți-vă cuvintele care știu să înflorească….
Marina Almășan: Uf! Slavă Domnului! Deci nu sunteți chiar misogin!
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 20 de oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 15 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”





