Eram prin liceu, când spartanul meu tată – furnizorul meu de sfaturi, învățăminte, reproșuri, pedepse dar mai ales cărți (iar pe vremea aceea, cartea era “internetul” nostru!) mi-a adus de la servici un volum de proză umoristică. Titlul m-a incitat și, deși țin minte că era perioadă de teze, am citit-o pe nerăsuflate. “Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi” – se numea, iar umorul pe care o înghesuise în ea autorul său Cornel Udrea (“ardelean de-al meu” – mi-a zis tata, mândru și… la rându-i Cornel!) m-a făcut să mă îndrăgostesc pe loc de acesta.

Dar cum, la acea vârstă, iubirile de băieți erau mai puternice decât cele de scriitori, l-am abandonat o vreme de distinsul autor, pentru a-l redescoperi, mult mai târziu, și nu numai în librării, cât și pe genericele unor emisiuni, piese de teatru și spectacole. Deși anii trecuseră, Cornel Udrea își păstrase ( ba chiar multiplicase!) prospețimea, talentul și – ceea ce mă fascina cel mai mult – suculentul umor, cu care l-au blagoslovit ursitoarele.

De la debutul său și până în prezent – notează femeide10.ro – Cornel Udrea a publicat peste 130 de cărţi ( de poezie, proză, teatru, monografii ale unor personalităţi, eseuri), undele dintre ele chiar in mai multe editii. Spre exemplu, “cangurii” adolescenței mele au văzut lumina tiparului în 15 rânduri! Peste 145.000 de exemplare din “Obiceiurile de nuntă la cangurii șchiopi” colorează bibliotecile romanilor de pretutindeni! Într-un Guinness Book mioritic, acest număr s-ar fi lăfăit pe primul loc, la sectiunea “cărți umoristice”.

”Onoarea unui asemenea prieten a fost dublată de bucuria de a putea citi”

Și iată că viata mi l-a înscris, la un moment dat, pe extraordinarul autor în șirul prietenilor mei virtuali de pe Facebook! Nu știu exact cum a ajuns acolo Cornel Udrea. I-oi fi cerut eu prietenia? Mi-o fi cerut-o el, prin gestul mecanic al trimiterii unei “cereri”, facilitate pe care Facebookul ne-o pune la îndemână? Onoarea unui asemenea prieten a fost dublată de bucuria de a putea citi, cu poftă, zi de zi, postările cu care ilustrul autor de umor înobilează, de acolo, din miezul Clujului, spațiul virtual al planetei.

Bref! Zilele trecute am intrat în vorbă și i-am cerut domnului Cornel Undrea permisiunea de a-i trimite câteva întrebări, pentru un interviu. Virtual si el. Deși l-am avertizat că nu vom vorbi despre cărți, tiraje, amintiri din copilarie, subiecte de inspirație și planuri de viitor – banalele subiecte ala majorității interviurilor “de pe piață” , ci despre un subiect… poate mai delicat, dar oricum atipic ( despre femei! 😁), a zis DA, pe loc! Drept care astăzi vă rog să vă rupeți o felie din finalul vostru de săptămână, pentru a face o promenadă printre gândurile unuia dintre cei mai valoroase condeie ale Prezentului.

Marina Almășan: Aveți un CV impresionant : o strălucită carieră de scriitor, peste care se suprapune cea de jurnalist , dar și de organizator de programe de divertisment. Și iată – surpriza! – acest interviu nu va vorbi despre niciuna din laturile dvs “profesionale”. Vom vorbi despre calitatea dvs de bărbat. De 10, firește, pentru că altfel nu v-aș fi adus față-n față cu femeile de 10! Așadar, pregătiți-vă, și mai ales pregătiți-vă simțul umorului, căci veți avea nevoie copios de el! Pentru început, am să vă întreb dacă vă imaginați o lume populată numai cu femei. Cum ar arăta ea? V-ați vedea trăind într-o astfel de lume? ( Pe ce poziție?)

Cornel Udrea: O asemenea situație-limită a înfierbântat imaginația multora, s-au închipuit diferite scenarii exclusiviste, cu atribuire de funcții și activități specifice bărbaților. Această lume pe care o numesc Amazonia (care n-are nicio legătură cu fluviul eponim) este populată de războinice care se luptă pentru a obține câte un bărbat. Aceștia sunt foarte rari, greu de găsit și înainte de toate și de bună-credință: exact ca și în zilele noastre, atâta doar că femeile au descălecat. În ceea ce mă privește pe mine, aș avea un statut special, de consilier. Întotdeauna unde o instituiție este substituită de imaginație, trebuie să existe un consilier. Sunt convins că sfaturile mele vor fi total neproductive, iar amazoanele, încetul cu încetul, se vor întoarce la micile treburi casnice, iar bărbații vor ieși din pădurile care n-au ajuns la export, să reașeze lumea pe vechile cutume. Recunosc, sunt un misogin ponderat, dar care poate să fie de folos la casa omului.

Cornel Udrea: ”Pe soția mea o cheamă Eva, pe cumnatul meu Adam!”

Marina Almășan: Sper ca această ultimă confesiune să nu vă subțieze numărul de fane! Iată un alt test de imaginație – capitol la care excelați! Domnule Cornel Udrea, cum v-o imaginați pe legendara Eva? Prin ce credeți că l-a ademenit, în realitate, pe Adam? Dacă Eva ar trăi în zilele noastre, ce chip credeți că ar avea?

Cornel Udrea: Pe soția mea o cheamă Eva, pe cumnatul meu Adam! Fără glumă! Vă dați seama că am la dispoziție o parcelă din Rai întabulată pe mine, unde mă ocup de pomicultură și de creșterea șerpilor. Prima doamnă a Raiului l-a ademenit pe Adam cu terapeutică vegetariană, explicându-i că un măr mâncat dimineață pe stomacul gol asigură sănătatea și izgonirea din Rai. Eva trăiește în zilele noastre, multiplicată în aproape toate femeile care știu ce vor, așa că nu am s-o citez, în niciun caz pe nepoata mea, Elena Udrea, cu care.. nu am niciun grad de rudenie!

Marina Almășan: Un răspuns diplomat, care vă reașează toate fanele la locul lor! O întrebare care, probabil, pentru fiecare bărbat are răspunsul său. Care credeți că este adevăratul motiv pentru care bărbații spun DA?

Cornel Udrea: Înțeleptul cedează întotdeauna și dă un răspuns afirmativ oricărei tentative de negare. Aceasta este politica struțului care-și bagă capul în apă deturnând astfel clișeul acela cu capul vârât în nisip. Totul se face pentru ca să existe armonia atât de necesară într-o căsnicie, și-n povestirile S.F.

”Se ajunge la o concluzie: și realitatea poate fi un basm”

Marina Almășan: Hm… citesc printre rânduri un semn “=“ între “armonia în căsnicie” si “povestirile SF”! Haideți să vă mai “pun bine” cu cititorele noastre! Se spune că “ Femeile sunt diferite. Nevestele sunt toate la fel”. De ce oare? Ce le aduce pe acestea din urmă la un numitor comun?

Cornel Udrea: Aceasta este o afirmație absolut misogină, făcută de pe malul celălalt, de unde nu se observă amănuntele. De obicei, marii specialiști se formează din adolescență, când își imaginează anumite femei cu mâna stângă și continuă până la adânci tinereți, când se ajunge la o concluzie: și realitatea poate fi un basm, și soacra poate să meargă să cumpere supramaxarticulații pentru un ginere mofturos.

Marina Almășan: Aha, deci nu toate nevestele ( viitoarele soacre!) sunt chiar la fel! Din acest punct de vedere, vă considerați, oare, un norocos?

Cornel Udrea: Vă dați seama că n-am niciun motiv să declanșez o altfel de pandemie. De aceea mă declar norocos agabaritic și nu comentez nicio formă de apreciere a acestui noroc care poartă mai multe nume. Mă opresc cu răspunsul aici, am probleme cu glanda lacrimală.

Marina Almășan: Hahaha! Presupun că vă pufnește râsul, nu plânsul! Ok , trecem și peste acest (ne)răspuns profund diplomatic! Chiar n-aș vrea ca acest interviu să declanșeze noi pandemii, nu de alta, dar Guvernul este și așa copleșit! Iar dacă tot am pomenit de lideri, vă întreb ( păstrând proporțiile!) : oare ce-a vrut să spună marele Napoleon, cu ale lui cuvinte : “În dragoste, singur victorie e fuga”?

Cornel Udrea: Napoleon a spus și multe prostii pe lângă lucruri memorabile. Alegându-și meseria de soldat, sigur că a știut să pună în balanță toate izbânzile care să seamene cu niște înfrângeri victorioase. De ce îți este dat nu scapi, iar în acest caz, fuga nu este sănătoasă, ci o implicare mai mare a inimii la efortul fizic propriu-zis. Am făcut în urmă cu doi ani un infarct, nu conjugal, de aceea consider că a fugi pe loc este singura modalitate de a-ți salva și sănătatea și orgoliul.

”Totuși, undeva în colțul sufletului, fiecare femeie așteaptă o romanță”

Marina Almășan: Mda, se pare că uneori chiar și fugitul pe loc ne poate aduce departe! …Ați folosit cuvantul “ infarct conjugal”. Spuneți-mi, care a fost tactica dvs, atunci cand v-ați cucerit soția?

Cornel Udrea: Nu a fost nicio tactică, pur și simplu am întrebat-o: „Vrei să te cuceresc și să fii soția mea?”- și atunci, puntea cetății s-a lăsat jos, porțile s-au deschis, și până dimineață a fost un bal la care au participat toți cei necăsătoriți.

Marina Almășan: Hm, cam restrictivă petrecere…Dar ca să mai pedalăm puțin pe acest subiect, spuneți-mi, domnule Cornel Udrea, vă plac femeile care se lasa cucerite, sau cele care trec ele însele “la atac”?

Cornel Udrea: Răspunsul se află în întrebare, și este simplu: DA!

Marina Almășan: Aha, zebra albă cu dungi negre, sau viceversa…Ce credeți că au schimbat vremurile de azi – în bine și în rău – la reprezentantele sexului frumos?

Cornel Udrea: Emanciparea galopantă a adus unele deservicii femeilor, romanțele s-au stins de la sine, serenadele de sub balcon au devenit anacronice, iar reprezentantele sexului s-au adaptat din mers la niște alte realități. Cavalerul misterios sosit la ceas de seară pe cal alb, a fost înlocuit cu un tânăr posac, cocoșat pe telefon, căutând frenetic ceva pe care nu îl va găsi niciodată. Acesta este cavalerul zilelor noastre, de aceea femeia se așează lângă el și-i trimite un SMS. „Ții un pic la mine? Dacă da, scrie-mi pe messenger!” Sunt foarte puține femeile care zăbovesc mai mult în fața oglinzii, din respect față de sine, în primul rând, și la fel de puține cele care știu să se îmbrace asortat, pentru a atrage atenția în mod discret. Totuși, undeva în colțul sufletului, fiecare femeie așteaptă o romanță.

”Ideal este să poți privi o femeie în ochii sufletului”

Marina Almășan: Aveți perfecta dreptate! …Apropo însă de uitatul în oglinzi, vreau să vă rog să comentați o vorbă care circulă nestingherită printre noi : “Nu exista femei urâte; există numai bărbați care n-au băut destul!”. Aș zice că, pentru voi, bărbații, noi femeile ne mutilăm constant trupurile : ne băgăm silicon în sâni, buze și fese, ne epilăm , pensăm, “liposugem”, ne torturăm cu inumane cure de slabire, ne ungem cu 100 de creme și ne coloram în toate culorile curcubeului. Voi, pentru noi…ce faceți? Cum apreciază bărbații aceste sacrificii pe care le fac femeile, pentru a le fi pe plac?

Cornel Udrea: Toate acele operațiuni pe care le-ați înșirat nu sunt pentru a atrage bărbații, ci s-au născut din nevoia disperată de a stâmpăra o obsesie, aceea de a nu arăta bine. În momentul în care femeile își aleg ca model o televedetă din niște emisiuni de nișă, tot respectul de sine nu prea mai valorează nimic. Trebuie, de aceea, dimineață, în fața oglinzii, să își spună: „Hai să nu fim mai frumoase decât suntem!”

Marina Almășan: Asta îmi propun și eu, în fiecare dimineață! Și, culmea, îmi reușește! Domnule Udrea, haideți să mai rămânem un pic în sfera “tacticii” . Spuneți-mi, la o “ primă vedere”, cum evaluați o femeie? La ce vă uitați întâi și-ntâi? (un Top 3, vă rog!)

Cornel Udrea: Nu știu dacă se poate face un clasament, pentru că fiecare bărbat este grănicer pe fâșia lui. Atâta pot doar să spun, că cei care se mulțumesc cu „ambalajul”, cu acela vor rămâne! Ideal este să poți privi o femeie în ochii sufletului.

Marina Almășan: Vaaai, ce frumos ați spus! Sper să citească un număr cât mai mare de bărbați acest interviu! Revista este însă pentru femei, așa că să revenim la ele : ce anume credeți că nu trebuie să dispară niciodată din “arsenalul” unei femei?

Cornel Udrea: Feminitatea, grija pentru a i se aprecia în primul rând sufletul, caracterul, felul de-a gândi.

Marina Almășan: În final, mulțumindu-vă pentru timpul investit în acest dialog la distanță, vă rog să le transmiteți cititoarelor noastre mesajul dvs de suflet!

Cornel Udrea: Gândul meu cel bun, de bunăstare sufletească și curajul de a face față într-o lume în care misoginismul este drumul cel mai scurt dintre aroganță și prostie.
Păstrați-vă sufletul frumos, și alegeți-vă cuvintele care știu să înflorească….

Marina Almășan: Uf! Slavă Domnului! Deci nu sunteți chiar misogin!