În timp ce mulți dintre noi ajung să privească cu admirație legende sau mituri cavalerești, puțini sunt cei care studiază în amănunt istoria Templierilor şi viaţa lor în diferite aspecte. Din moment ce am început să fiu din ce în ce mai intrigat de numeroasele coincidenţe pe care le întâlnim în izvoarele istorice pline de fapte dintre cele mai insolite și contradictorii, în acest material original veți descoperi multe lucruri deosebite ce întregesc imaginea acestor călugări luptători și bravi cavaleri ce au avut contribuția lor în Istoria lumii.Toate acestea sunt pe punctul de a indica existenţa unei forme de conviețuire dar și de a milita impunerea unei religii cu iz creștin,învăluit într-o gamă largă de secrete .Aşa a început adevărata lor aventură care i-a condus prin timp şi spaţiu în însăşi inima ocultismului european şi prin istoria întunecată a unor organizaţii misterioase precum francmasonii, catarii şi cavalerii templieri. Şi astfel, fără a avea pretenția de a-i releva, am încercat să dezgrop ceea ce pare să fie considerat o istorie secretă. Pe care o puteți crede sau nu…

Cine sunt ei?

Recunoscut oficial de Biserica apuseană prin acceptarea de către papa Inocențiu al II-lea în 1139 a formei lui de organizare, Ordinul a crescut repede ca număr de membri și putere. Ordinul sau Organizația cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani și călugări de serviciu -așa numiții „slujitori”.

Cavalerii templieri puteau fi recunoscuți la îmbrăcăminte, după o mantie albă cu o cruce roșie, distinctivă, și erau printre cei mai bine echipați, antrenați și disciplinați războinici din perioada cruciadelor. Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică infrastructură economică în întreaga creștinătate, introducând pentru prima oară proceduri financiare care au reprezentat începutul sistemului bancar și au construit numeroase fortificații în Europa și Țara Sfântă.

Succesul templierilor era strâns legat de succesul cruciadelor, ei fiind sprijiniți de biserica catolică. Când Țara Sfântă a fost pierdută, iar călugării militari templieri au suferit înfrângeri zdrobitoare, sprijinul pentru existența ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile inițiatice secrete ale lor au creat neîncredere, iar regele Filip al IV-lea al Franței, puternic îndatorat ordinului, a început să facă presiuni asupra papei Clement al V-lea. Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat majoritatea membrilor Ordinului, inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay, și, după ce le-a obținut mărturisirile prin tortură, i-a ars pe rug.

Templierii- strămoșii Illuminati și ai francmasonilor?

Istoria „oficială a călugărilor-soldați e bine cunoscută.Ordinul Templului a fost acuzat de crime oribile de regele Franței:renegarea lui Iisus, idolatrie, homosexualitate.Apoi, în urma unui proces-considerat de unii „echitabil conform obiceiurilor timpului” și calificat de papa de alții drept „proces stalinist”-a fost suprimat de papa Clement al V-lea, omul laș supus lui Filip cel Frumos.Așa spune istoria pe care o știm cu toții, cea pe care unii au învățat-o.
Numai că această istorie, pe care o denumim „oficială e dublată de o altă mai obscură, mai controversată și pasionantă.
A admite realitatea acelor fapte înșirate mai sus înseamnă în mod automat a căuta motivația lor.Nu poți, în plin secol al XXI-lea, să te apuci să-l renegi pe Mântuitor fără un motiv serios.Templierii descoperiseră anumite secrete și se făceau v-aș deține sfântul Graal.
Voiau să înglobeze cele trei religiu-iudaică, creștină și musulmană-într-una singură a lor. Ba, mai mult existau voci care i-au acuzat că fuseseră trimiși să găsească Chivotul Legii , unde vechii evrei păstrau Tablele Legii, acel Decalog, gravat de mână Domnului în piatră, pe vârful Muntelui Sinai.

Am enumerat doar câteva ipoteze emise în legătură cu templierii.Fără îndoială că istoricii sunt împărțiți în două tabere , complet ostile.Prima -formată în general din profesori universitari-vede în acest proces o poveste religioasă cât se poate de banală.De bună-credință (sau de rea-credință), organizând un complot pentru distrugerea templierilor sau crezând în mod sincer în vinovăția lor, regele Franței și inchizitorii săi ar fi provocat căderea ordinului, nevinovat de crimele de care a fost acuzat.Călugării-soldați ar fi fost victimele montajului, care a acționat fie din superstiție, fie din cupiditate, fie de teamă față de puterea ordinului.

A doua opțiune (școală de gândire) e poate mai puțin interesantă de motivațiile lui Filip cel Frumos.Pentru ea, regele ar fi aflat despre inițierea pe care o primeau călugării-soldați și ar fi poruncit , cu toată buna-credință, procesul lor.Toate elementele acuzării trebuie crezute întocmai: important nu este ce făceau templierii, ci de ce făceau.Evident, această poziție i-a determinat să emită tot felul de ipoteze, de la cele mai plauzibile la cele mai fanteziste.

Istoria templierilor e înțesată de lupte câștigate dar și de înfrângeri notorii, de fidelitate și de trădare, de intenții nobile și josnicie, de comori pierdute și secrete.Este chiar istoria, plină de evenimente cu totul neașteptat, pe care este cazul să nu o uităm și de aceea să nu o gândim în șabloane.

Această lume fascinantă, pe deplin glorioasă dar uitată a fraților călugări și a bravilor cavaleri poate avea ecouri dar și o anumită importanță.Să nu ne mire deloc faptul că au existat fapte istorice pro cât și contra templierilor, redate cu o acuratețe și cu un deosebit simț al imparțialității.
Au avut templierii contribuția lor secretă, opusa celei oficiale, a Bisericii.Fiind trimiși să apere pământul Țării Sfinte, aceștia nu s-au sfiit să acumuleze și bogății materiale. Aceasta s-a realizat într-o disciplină ieșită din comun, iar codul nescris era același pentru intreg Ordinul.

Acești călugări au purtat și poartă și în zilele noastre numele de Frați Cavaleri ai Ordinului Militar Templier din Ierusalim (Ordo Supremus Militari Templi Hierosolymitani)

Mulți scriitori ai teoriei conspirației au considerat că francmasonii (și prin urmare și Cavalerii Templieri) sunt adoratori ai diavolului. Aceste idei fiind bazate pe interpretări greșite ale doctrinelor acestor organizații au suscitat nenumărate comentarii.

Organizarea Templierilor

Templierii erau organizați drept un ordin monahal, similar cu Ordinul cistercian al lui Bernard de Clairvaux, care era considerat drept prima organizație internațională eficace din Europa acelor timpuri. Structura organizațională avea un puternic simț al autorității ce crea o legătură aproape indestructibilă. Fiecare țară cu o prezență notabilă a templierilor precum Franța, Anglia, Portugalia,regatele de Aragon, Poitou, Apulia, Regatul Ierusalimului, Comitatul de Tripoli, Principatul de Antiohia, Anjou și Ungaria aveau un Maestru al Ordinului Templierilor în acea regiune. Toți aceștia răspundeau în fața Marelui Maestru -care întotdeauna era de regulă un cavaler francez- numit pe viață, care supraveghea atât eforturile militare ale Ordinului din est, cât și proprietățile financiare din vest. Nu se cunoaște un număr precis, însă istoricii și exegeții acestui domeniu estimează că, în perioada de glorie a Ordinului, existau între 15000 și 20000 de templieri, dintre care doar o zecime erau cavaleri adevărați.

Avantaje și contribuții obținute

Unul dintre avantajele si contribuția acestor templieri a fost dezvoltarea și impilsionarea comerţul la distanţă. Pe uscat, în acele timpuri era costisitor din cauza taxelor grele impuse pentru bunurile aflate în tranzit de către lorzii feudali. Călătorii care aveau bunuri sau sume mari de bani riscau de asemenea să fie atacaţi de tâlhari, să fie jefuiţi şi maltrataţi.

Odată cu ascensiunea ordinului templierilor şi sporirea rapidă a proprietăţilor lor, călătoria pe distanţe mari a devenit mai sigură şi mai convenabilă. Moşiile ordinului răspândite prin Europa reprezentau baze de unde puteau proteja rutele pelerinilor, care erau folosite şi pentru comerţ, şi astfel contribuţia lor la pacea şi siguranţa rutelor pe care le păzeau le-a permis negustorilor să-şi transporte bunurile în condiţii mai sigure pe distanţe mari.

Principala inovaţie a templierilor care a întărit dezvol­tarea comerţului şi care, în cele din urmă, a adus o schim­bare în raportul de putere între lorzii feudali şi oraşe a fost crearea unui sistem bancar complex şi extrem de eficient.Era imposibil ca activităţile comerciale să se dezvolte la nivel maxim fără o infra­structură financiară eficientă care să le susţină.

Atunci templierii şi-au asumat rolul de bancheri internaţionali, oferindu-şi serviciile noii clase de negustori aflate în dezvoltare. Aceştia deveniseră experţi în organizarea transportului sigur de aur şi bani pe teritoriul Europei pentru a-şi finanţa activităţile din Ţara Sfântă şi folosind o tehnică învăţată de la adversarii lor musulmani, „biletul la ordin”, aceştia aranjau transferuri financiare dmtr-o parte a Europei în alta.

Realizarea lor practică

Călătorul depunea bani la tre­zorierul templier al unui comanda­ment, se emitea un bilet la ordin, care era apoi prezentat trezorierului de la destinaţia călătorului. Suma menţionată pe bilet era apoi plătită titularului, evitând necesitatea transportam personal a unor sume mari de bani. Templierii au dezvoltat şi poliţa bancară şi precursorul cardului de credit modern.

Cu alte cuvinte,  ei au introdus și au desăvârșit cămătăria acelor vremuri.
Cămătăria se leagă actul de a împrumuta bani cu o rată a dobân­zii în legea engleză veche, perceperea de dobânzi pentru împru­muturi era numită cămătărie. Înainte de templieri, creştinilor le era interzis de către biserică sa perceapă dobânzi pentru banii pe care ii dadeau cu împrumut.

Împrumutul cu dobândă era strict rezervat membrilor comunităţii evreieşti, care erau principalii, şi în multe cazuri, sigurii care împrumutau bani în Europa.Aceasta reprezintă o pată pe toată istoria acestui ordin.

Pelerinajele devin posibile.De asemenea, ei sunt cei care îi cor împrumută pe toți monarhii Europei.De altfel, se explică și de ce Papalitatea s-a bazat şi ea destul de mult pe templieri pentru nevoile sale financiare.

Deja în anul 1163, ordinul funcţiona ca bancher al Papei Alexandru al III-lea şi a fost folosit şi de Papa Inocenţiu al III-lea, înainte de cea de-a patra cruciadă, când acesta a reorganizat metoda de finan­ţare a cruciadelor.Taxele plătite de clerici pentru finanţa­rea campaniilor din Orient erau depozitate la templieri şi ospitalieri, care erau responsabili de transportul în sigu­ranţă al fondurilor în Ţara Sfântă. În 1220, Papa Honorius al lll-lea şi-a încredinţat contribuţia financiară pentru cea de-a cincea cruciadă spunând că „nu există nimeni în care să aibă mai multă încredere”.

Și astfel Cavalerii Săraci ai lui Hristos au devenit influenți și putred de bogați.Prima cruciadă le-a permis recucerirea Sfântului Mormânt.De aceea, cu dorința de a-l apăra și deva avea toate acele posesiune contra atacurilor repetate ale sarazinilor și a asigura protecția pelerinilor, ei au avut eficacitatea conferită de curaj și de valoare, cu toate că numeric erau destul de reduși.

În Occident, Ordinul Templierilor nu a cucerit nimic, dar a primit o mulțime de pământuri.Algoritmul era simplu și infailibil.Când intra în posesia unui fief, acesta devenea „bun al Bisericii ” și că atare era scutit de diferitele servicii datorate de vasal seniorului său.Drepturile de mutare percepute de suveran cu ocazia transmiterii fiefului de la vasalul defunct la fiul său, nu au fost niciodată percepute când numitul vasal era din Ordinul Templierilor.

Ordinul e permanent.Membrii săi se schimbă, dar ordinul rămâne neatins.Ludovic cel Sfânt, Filip cel Îndrăzneț și Filip cel Frumos au încercat să rezolve această problemă și au creat ” un dorit de amortisment”-care va acorda deținătorilor unor astfel de fiefuri posibilitatea de a deveni proprietarii definitivi ai fiefurilor lor, în schimbul unei compensații financiare.Numai că, în practică, aceasta nu va fi niciodată vărsată, amortismentul va fi realizat prin semnătură, în schimbul unui mormânt într-o biserică a ordinului sau al unei slujbe permanente.

Un fief care a intrat în patrimoniul ordinului se transformă într-o proprietate care, contrar uzului, nu recunoaște niciun senior, cu excepția regelui, și care e scutit de orice constrângere de ordin fiscal.Cu ajutorul acestui mecanism, Ordinul este deseori suveran, niciodată vasal.

De aceea, cu ajutorul cruciadelor, s-au facilitat relațiile dintre Orient și Occident.Trebuia să se asigure transportul cruciaților și pelerini lor, cât și aprovizionarea lor.Ocaziile de a face comerț au fost numeroase.Templierii au devenit armatori și negustori de arme, numai dacă ne gândim că, pentru a construi e nevoie de lemn, pentru a te deplasa și a lupta era nevoie urgentă de cai și bineînțeles de alimente.

Se poate afirma și argumenta că templierii au fost adevărate modele în ceea ce privește transportul de persoane.Contrar genovezilor, ei nu și-au vândut pasagerii că sclavi.Ba mai mult,ei le-au asigurat și găzduirea înainte de îmbarcare și aproape au garantat sosirea cu bine la destinație.

O „pagină de aur” din istoria zbuciumată a acestui ordin misterios

Ca să particularizez toate aceste idei, vă invit la o incursiune în timp, mai precis într-un areal cu totul exotic-coasta lusitană.

Onorându-şi nobilii fondatori, vechea cetate Tomar a Portugaliei, despre care unii cred că ar ascunde cea mai mare comoară a templierilor – o îndrăzneaţă ipoteză propusă de Maurice Guinguand, în 1973, în volumul său „L’or des Templiers: Gisors ou Tomar?” se întoarce în timp, an de an, la început de iulie, cu ocazia sărbătorii dedicate Cavalerilor Templieri.

Această sărbătoare e denumită Festa Templária și este menită a aminti de trecutul oraşului. Sărbătoarea dramatizează evenimentele din iulie 1190, când 900 luptători musulmani comandaţi de regele Marocului au asediat Castelo Templário din Tomar, punându-i la grea încercare pe cei 200 de cavaleri, în frunte cu faimosul cruciat Gualdim Pais, fondator al cetăţii, care au ieşit, în pofida inferiorităţii numerice, învingători.

Acum, cu un banal exercițiu de imaginație, aș dori să vă proiectați în fața ochilir dumneavoastră  îndepărtatul secol al XII-lea, și să-i vizualizați pe localnici purtând veşmintele specifice cavalerilor, dar și pe locuitorii oraşului străbat în fiecare an străzile, cu torţe aprinse, conduşi de cavalerii călare, într-un grandios spectacol, completat de banchete şi dansuri medievale, jocuri de arme, alaiuri de muzicanţi, jongleri, saltimbanci şi figuranţi, care învăluie centrul vechi al oraşului în atmosfera Evului Mediu.

În acele vremuri, în apărarea pelerinilor care se îndreptau spre Ţara Sfântă, şi ale căror caravane erau atacate pe drum de musulmani, apăreau, la Ierusalim, în 1119, „Sărmanii soldaţi ai lui Hristos”, cunoscuţi mai apoi drept „Cavalerii Templului lui Solomon”, sau „Ordinul Cavalerilor Templieri”, un ordin religios militar, fondat de nobilul francez Hugo de Payns.Acesta era un veteran al primei Cruciade, împreună cu alţi câţiva cavaleri. Deveniţi foarte cunoscuţi în următorii ani în Europa, prezenţi în Portugalia din 1128 şi rămaşi sub un alt nume şi după desfiinţarea ordinului, în 1314, neînfricaţii călugări războinici, înveşmântaţi în lungile lor mantii albe, cu o cruce roşie pe piept.
Nimeni nu contestă faptul că l-au ajutat pe dom Alfonso Henriques, sau Alfonso I Cuceritorul, primul rege al Portugaliei, să îşi extindă teritoriul, expulzând maurii şi consolidând graniţele regatului.

Contribuţia templierilor la istoria Portugaliei a fost esenţială nu numai pentru extinderea graniţelor şi apărarea lor, ci şi prin participarea lor la economia regatului, la ştiinţe şi arte, lăsându-şi secretele bine ascunse în zidurile impunătoarelor fortificaţii şi castele ridicate la Tomar, Almourol, Soure, Pombal sau Sintra. Proprietăţile templierilor de la Sintra sunt acum în pas cu modernitatea, devenite hoteluri şi cafenele.

În anii 1970 , o cameră ritualică având acces la tuneluri a fost descoperită sub o cafenea de aici, cu pasaje ce conduc spre palatul apropiat şi spre castelul ce a aparţinut cavalerilor.

Un alt exemplu al trecerii cavalerilor prin Portugalia, Torre dos Templários (Turnul Templierilor) din Dornes a fost construit la ordinul maestrului Gualdim Pais, tot în scopuri defensive, ca parte integrantă a unui sistem de apărare a râului Tejo contra maurilor. A fost foarte bine conservat și are o formă pentagonală, fiind un magnific exemplu de arhitectură militară din perioada Reconquistei portugheze. În interiorul construcţiei pot fi văzute stele funerare ale templierilor, iar în biserica de lângă turn se află o imagine mult venerată cu Nossa Senhora do Pranto, o pietà de secol XVII.
Când Ordinul Templierilor a fost suprimat în cea mai mare parte a Europei, în primul sfert al veacului al XIV-lea, supravieţuitorii săi s-au organizat, în Portugalia, în Ordinul lui Hristos-„Ordem Militar de Crist” cu sprijinul călugărilor cistercieni. Acest nou ordin a cunoscut o nebănuită ascensiune în secolul al XV-lea, în vremea Marelui său Maestru, prinţul Henric Navigatorul, temerarul geograf care a deschis noi rute, dezvoltând puterea navală a regatului său. Apoi, majoritatea marilor exploratori portughezi ai erei descoperirilor au fost membri ai ordinului, navigând sub pavilionul Portugaliei şi cel al noului ordin militaro-religios. În timp, influenţa ordinului s-a diminuat, în primul sfert al secolului al XIX-lea fiind desfiinţat laolaltă cu toate ordinele cavalereşti portugheze, pentru a reveni în 1918, doar ca ordin onorific.

Burning Templar in the 14th century, Colored engraving of 1851. (Photo by Prisma/UIG/Getty Images)

 În loc de…concluzii

Acestea sunt doar câteva dintre contribuțiile, izvoarele și relatia cu marile erezii ale secolului al XIII-lea. Nici până în prezent nu e foarte clar dacă această doctrina ar fi reprezentat un pericol social atât de amenințător pentru a justifica măsurile prin care Biserica si Regalitatea au distrus Ordinul Templier.

Aceste intrebari i-au macinat multa vreme pe majoritatea exegeților, cercetătorilor și istoricilor. Abatele Vertot vedea aici „enigma cea mai impenetrabilă pe care istoria a lăsat-o posterității să o descifreze”.

Închei aici această scurtă trecere în revistă, nu înainte de a-l cita pe împăratul Napoleon I care nu credea că acest ordin va fi descifrat întru torul vreodată: „Cum oare”, spunea el, „după cinci sute de ani ar mai fi posibil ca cineva să spuna dacă templierii erau vinovați sau inocenți, dacă până și contemporanii lor erau împărțiți în două tabere?”

Alte dovezi imbatabile

Datorită misiunii militare și resurselor financiare extensive, Cavalerii templieri au inițiat un mare număr de proiecte și construcții de-a lungul Europei și Țării Sfinte. Multe dintre aceste structuri încă stau în picioare. De asemenea, multe conțin numele de „Templu”, datorită asocierii timp de secole cu templierii. De exemplu, unele din posesiunile templierilor din Londra au fost mai târziu închiriate avocaților, ceea ce a condus la numele porții Bariera Templului sau stației de metrou „Temple”. Două dintre cele patru barouri, care îi pot consacra pe membri drept avocați, sunt Templul Interior și Templul Mijlociu.

Elemente arhitecturale distinctive ale clădirilor templierilor includ folosirea imaginii a „doi cavaleri pe un singur cal”, reprezentând sărăcia cavalerilor și clădiri rotunde, menite a se asemăna cu Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Pe final, știind traseul acesta peste timpuri, subliniez ideea conform căreia înlăturarea acuzațiilor de erezie nu poate fi suprimată, din moment ce, peste veacuri ei se vor regrupa în ateliere și loji…

Dar despre toate acestea și multe altele , mulțumindu-vă pentru atenția acordată, promit să revin cu un alt material la fel de bine structurat, argumentat și deopotrivă de incitant.

Acest material a fost realizat de către Prof.Dr.Daniel Mihai CNA Regina Maria Constanța redactor șef al platformei media independente Criteriul National, redactor permanent al ziarului Nationalul.ro și redactor șef adjunct al emisiunilor moderate de către domnul jurnalist Paul Iurea la televiziunea liberă Nasul.tv