În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca, despre perfecțiune, anii în care s-a simțit prizonieră în propria țară, faima influencerilor și sportul ca un „colac de salvare” pentru tinerii de azi

București, 21 octombrie 2026 – Nadia Comăneci este invitata episodului #160 al podcastului „Pe Drept Cuvânt”, moderat de avocatul Florentin Țuca. Episodul, intitulat „România are mare nevoie de entuziasmul tinerilor”, este disponibil pe canalul de YouTube al podcastului: https://youtu.be/FTOdky_BsgQ.

2026 este „Anul Nadia Comăneci” în România, la inițiativa Elisabetei Lipă, pentru a marca jumătate de secol de la aurul olimpic și primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice. Prima gimnastă notată cu 10 la Olimpiadă vorbește în podcastul „Pe Drept Cuvânt” despre cele 17 secunde în care „a oprit timpul” la Montreal, despre plecarea din țară în noiembrie 1989 și întoarcerea din 1994, și despre ce crede că le lipsește astăzi tinerilor din România.

Povestea lui „1.00”

Nadia Comăneci dezvăluie culisele celebrului moment din istoria gimnasticii: tabela de marcaj a afișat „1.00” pentru că firma Omega fusese informată de Federația Internațională de Gimnastică să nu prevadă afișarea notei 10, considerată imposibil de obținut.

„Nici nu m-am uitat la tabelă. Eram deja cu gândul la următorul exercițiu. Totul s-a întâmplat într-o clipă.”

Secretul, explică ea, a fost amplitudinea adăugată exercițiilor impuse, ceea ce astăzi se numește „Nadia Touch”: aceleași elemente, dar executate astfel încât să pară „mai mari”.

„Celebritatea nu e o povară, e rezultatul muncii”

Una dintre cele mai directe intervenții din episod privește celebritatea în era rețelelor sociale:

„Faima câștigată prin muncă și performanță rămâne în istorie. Cea construită doar pe imagine și pe bani dispare la fel de repede cum a apărut.”

Nadia povestește și că personalități precum Arnold Schwarzenegger, Sarah Jessica Parker, Salma Hayek și Celine Dion i-au mărturisit că momentul „zecelui perfect” i-a inspirat să muncească pentru excelență în propriile domenii.

Anii în care s-a simțit „prizonieră”

După defectarea lui Béla Károlyi, în 1981, Nadia Comăneci a fost supravegheată și i s-a interzis să călătorească. A fost exclusă din Comitetul Internațional Olimpic sub pretextul că ar fi refuzat să participe.

„Mă simțeam prizonieră în propria țară.”

În noiembrie 1989 a fugit prin Ungaria și Austria și a ajuns în Statele Unite, unde adaptarea a fost dificilă din cauza neîncrederii acumulate în anii regimului. S-a întors în România în 1994, iar din primii bani câștigați în America a făcut o donație importantă Federației Române de Gimnastică.

„Nu regret nimic. Tot ce am trăit m-a făcut mai puternică și mai înțeleaptă.”

De la Praga la Moscova

Nadia rememorează și întâmplările de la Praga și de la Moscova. Despre argintul de la Olimpiada din 1980, își asumă căderea din calificări, care i-a afectat nota finală. Amintește însă și de rivalitatea acerbă cu Uniunea Sovietică și de un concurs întrerupt timp de 28 de minute pe fondul disputelor de arbitraj.

„România are mare nevoie de entuziasmul tinerilor”

Ultima parte a dialogului este dedicată României de azi. Nadia observă schimbările pozitive din societate, de la apariția voluntariatului la recunoașterea internațională a talentului românesc. Critică însă dispariția orelor obligatorii de sport din școli și dependența copiilor de ecrane:

„Sportul nu înseamnă doar medalii. Te învață disciplină, punctualitate, cum să pierzi și cum să te ridici. Copiii au nevoie de mai multe ocazii să facă mișcare.”

Momente personale

Episodul include și detalii mai puțin știute: nunta cu Bart Conner în România a avut o ceremonie tradițională de „furat mireasa”, iar banii de răscumpărare au fost donați bisericii. Fiul lor, Dylan, a aflat abia la grădiniță că părinții lui sunt celebri, pentru că Nadia și Bart au vrut să-l ferească de presiune.

Mesajul final

„Oamenii nu își amintesc doar ce ai realizat. Își amintesc cum i-ai tratat și cum i-ai atins prin ce ai spus și ce ai făcut.”

▶ Episodul complet pe YouTube: https://youtu.be/FTOdky_BsgQ

Podcastul este disponibil și pe Spotify, Apple Podcasts și pe florentintuca.ro.

Episodul a fost realizat cu sprijinul partenerilor Audi și DentalMed Luxury Dental Clinic, cărora echipa „Pe Drept Cuvânt” le mulțumește pentru susținere.

Despre „Pe Drept Cuvânt”

„Pe Drept Cuvânt” este o suită de dezbateri și conversații care merită purtate, concepută din grijă pentru exercițiul și importanța dialogului. Găzduit de avocatul Florentin Țuca, acest podcast săptămânal aduce în prim-plan dialoguri cu miez, introspecții și povești biografice alături de personalități din mediul academic, cultural și social. Proiectul își propune să contribuie activ la revigorarea culturii dezbaterii din spațiul public, punând în discuție teme de mare actualitate care merită cu adevărat analizate.

Contact presă

Alina Pintică

alina.pintica@tuca.ro

0723 526 389

Pentru cine a crescut cu fotbal și baschet, baseballul pare un joc misterios. Nu are cronometru, nu are faze continue, iar primele minute pot părea lente. Dar odată ce înțelegi structura, descoperi un sport plin de tensiune și detalii tactice. Pe revista Click Sport îți arătăm pas cu pas cum se desfășoară o partidă.

Structura unui meci

Un meci de baseball se împarte în reprize, numite innings, iar în mod obișnuit sunt nouă. Fiecare repriză are două jumătăți: în prima ataca echipa oaspete, în a doua echipa gazdă. Când o echipă ataca, cealaltă apără, deci rolurile se inversează de fiecare dată.

O jumătate de repriză se termină atunci când echipa care apără obține trei „outuri”, adică trei eliminări ale jucătorilor adversi. Nu contează cât durează, poate fi un minut sau douăzeci. De aceea meciurile nu au o durată fixă, iar finalul se decide doar după cele nouă reprize, sau mai multe, dacă scorul rămâne egal.

Cum se marchează puncte

Un punct, numit „run”, se obține atunci când un jucător parcurge toate cele patru baze și revine la baza de plecare, numită „home”. Baze sunt dispuse într-un pătrat, numit diamant. Atacantul lovește mingea aruncată de adversar, apoi aleargă spre prima bază, iar dacă ajunge acolo înaintea mingii, rămâne în joc.

Cea mai spectaculoasă lovitură este „home run”: mingea zboară peste gardul terenului, iar bătătorul și toți jucătorii aflați pe baze înscriu câte un punct. E momentul în care stadionul explodează.

Cum se apără

Echipa care apără are nouă jucători pe teren. Aruncătorul stă pe un mic deal, la mijloc, și trimite mingea spre receptor, aflat în spatele bătătorului. Ceilalți șapte jucători acoperă bazele și câmpul exterior. Dacă bătătorul lovește mingea, apărătorii încearcă s-o prindă în aer sau s-o trimită la baza unde aleargă adversarul, ca să-l elimine.

Aruncătorul are o misiune dificilă: trebuie să trimită mingea în zona de strike, un spațiu imaginar la nivelul genunchilor și al pieptului bătătorului. Dacă bătătorul ratează trei lovituri, este eliminat. Dacă aruncătorul trimite patru mingi în afara zonei, bătătorul primește o bază gratuită.

Strategia în joc

Deși pare un sport simplu, baseballul are o dimensiune strategică profundă. Antrenorul decide cine bate, când se schimbă aruncătorul și dacă alergătorii încearcă să fure o bază. Fiecare decizie schimbă probabilitatea de a marca.

În multe privințe, ritmul acesta calculat seamănă cu cel din golf, unde fiecare mișcare e gândită cu grijă, iar desfășurarea unei partide de golf pentru începători arată cum un sport lent poate fi captivant dacă știi ce să urmărești.

Echipamentul de bază

Pentru a începe, ai nevoie de o mănușă, o bâtă, o minge și o cască de protecție pentru bătător. Mănușa se alege în funcție de poziția pe care joci. Cele pentru câmpul exterior sunt mai mari, iar cele pentru bazele interioare mai mici, ca să poți scoate mingea repede.

Bâta poate fi din lemn sau din aluminiu. Pentru copii și începători se recomandă bâte ușoare, ca să poată controla mișcarea. Mingea este mică și tare, deci protecția e importantă, mai ales la juniori.

Câteva cuvinte pe care le vei auzi

Comentatorii folosesc mult argou. „Pitch” înseamnă aruncarea, „inning” este repriza, „batter” este bătătorul, iar „fly ball” este mingea lovită în sus, pe care apărătorii încearcă s-o prindă din zbor. Dacă notezi aceste cuvinte pe un carnet și le recitești, după un singur meci vei înțelege jumătate din ce se spune la televizor. Restul vine cu timpul, pe măsură ce vezi situațiile repetându-se.

Un sfat pentru primul meci

Alege un meci de ligă mică sau de juniori, unde atmosfera e relaxată și poți pune întrebări pe tribună. Spectatorii sunt de obicei bucuroși să explice regulile unui nou venit. Ia cu tine o pălărie și ceva de băut, pentru că partida se poate întinde peste trei ore, iar soarele nu iartă.

Cum urmărești primul meci

Concentrează-te pe duelul dintre aruncător și bătător. Urmărește felul în care aruncătorul schimbă viteza și direcția, iar bătătorul își ajustează poziția. Dacă te uiți la tabela de scor, vei vedea numărul de strike-uri, de mingi și de outuri, adică ritmul real al meciului. După două-trei reprize, regulile încep să se așeze. Pentru mai multe materiale despre acest sport, vezi categoria de baseball.

Dresajul este adesea numit „baletul călărețului”. Cal și călăreț execută mișcări precise, într-o armonie care pare ușoară, dar care ascunde ani de pregătire. Pentru un spectator nou, însă, e greu de văzut ce face un program bun și ce face unul slab. Pe revista Click Sport încercăm să clarificăm.

Ce este dresajul

Este o disciplină ecvestră în care calul execută o serie de figuri și mersuri într-o arenă dreptunghiulară, marcată cu litere pe margini. Fiecare literă indică un punct de referință, iar programele cer ca mișcările să fie realizate exact în acele locuri.

Scopul declarat este să arate cât de bine este antrenat calul: supleță, ascultare, ritm și echilibru. Totul trebuie să pară natural, fără efort vizibil din partea călărețului.

Mersurile calului

Calul are trei mersuri principale: pasul, trapul și galopul. În dresaj, fiecare este judecat după regularitate, energie și claritate. Pasul trebuie să fie relaxat și cu pași egali. Trapul cere elasticitate și ritm constant. Galopul trebuie să fie echilibrat și să păstreze cadența.

La nivel avansat apar figuri speciale, cum ar fi piaffe, un trap pe loc, și pasajul, un trap în care calul pare să plutească. Aceste figuri cer o forță și o concentrare remarcabile.

Cum se acordă notele

Programul este împărțit în mișcări, iar fiecare primește o notă de la zero la zece. Juriul, format din mai mulți arbitri așezați în jurul arenei, evaluează fiecare element. La final, se adaugă note pentru impresia generală: mersurile, impulsul, supunerea și poziția călărețului.

Notele se adună, iar suma se transformă într-un procentaj. Un procent peste 70 este considerat bun, iar peste 80 este un rezultat excelent. Cine câștigă este cel cu cel mai mare procentaj.

Ce urmăresc arbitrii

Primul criteriu este precizia. Un cerc trebuie să fie cerc, o diagonală trebuie să fie dreaptă. Al doilea este calitatea mișcării: calul să fie relaxat, cu spatele elastic, cu pașii egali. Al treilea este armonia: ajutoarele călărețului, adică mâinile, picioarele și greutatea corpului, trebuie să fie aproape invizibile.

Arbitrii penalizează semnele de tensiune: coada dată peste cap, gura deschisă, mersul rigid. Un cal care pare presat sau agitat nu primește note mari, indiferent de dificultatea figurii.

Paralele cu alte sporturi evaluate

Dresajul seamănă cu alte sporturi în care performanța este apreciată de un juriu, nu măsurată cu un cronometru. În gimnastică, de exemplu, găsești o logică similară la exercițiul la sol, unde arbitrii urmăresc execuția, dificultatea și eleganța. Principiul este același: forma contează la fel de mult ca rezultatul.

Diferența este că în dresaj partenerul este un animal, deci comunicarea dintre cele două părți devine centrul întregii discipline.

Programele pe niveluri

Dresajul se învață pe etape. Programele de început cer doar pas, trap și galop, cu figuri simple, cum ar fi cercurile și diagonalele. Nivelurile următoare adaugă schimbări de picior, mișcări laterale și opriri. La cel mai înalt nivel, programele includ piaffe, pasaj și piruete, executate în șir.

Fiecare nivel are propriul regulament și propriile cerințe de notare. Un călăreț nu trece la nivelul următor până când nu stăpânește bazele, iar acest parcurs poate dura ani. De aceea, mulți antrenori compară dresajul cu învățarea unui instrument muzical: progresul este lent, dar constant.

Cluburile organizează concursuri locale pentru începători, unde participanții primesc comentarii scrise de la arbitri. Sunt un bun mod de a învăța ce funcționează și ce nu.

Costuri și echipament

Un hobby ecvestru nu este ieftin. Lecțiile, închirierea calului, echipamentul și taxele de concurs se adună. Pentru început, cluburile oferă pachete cu cal și echipament incluse. Cizmele, casca și mănușile le cumperi tu, iar restul vine pe parcurs, pe măsură ce vezi cât de serios te implici.

Cum începi

Dresajul nu începe cu figuri spectaculoase, ci cu bazele echitației: poziția corectă pe cal, folosirea ajutoarelor și înțelegerea comportamentului animalului. Cluburile ecvestre oferă lecții pentru începători, de obicei pe cai calmi și experimentați.

Răbdarea este esențială. Ani de zile de exerciții simple precedă mișcările avansate. Dacă ești curios să afli mai multe, vezi și celelalte materiale din categoria de sporturi ecvestre.