Actualitate
Sindicatele anunță proteste, după anunțul privind majorarea salariului minim, propusă de Guvern. Bogdan Hossu: „Guvernul nu face decât să fure banii lucrătorilor. În programul lor de guvernare sunt contradicţii”
Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale, susține că 41 de lei net în plus la salariul minim, cât a anunțat Guvernul, nu acoperă nici măcar cheltuielile suplimentare pentru măști și alte elemente de protecție individuală, astfel că începând de marți vor fi declanșate proteste. Scumpirile la energie electrică, la gaze naturale şi la alimente necesită o creştere a salariului minim pentru anul 2021 mult mai mare, a anuntat preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu.
Sindicaliștii consideră că mărirea salariului minim în 2021 cu 41 de lei net este prea mică și anunță proteste .
Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu a participat, luni dimineaţa, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit, în urma căreia autorităţile au anunţat că salariul minim brut va creşte din 2021 de la 2.230 de lei la 2.300 de lei.
„La Consiliul Naţional Tripartit, singurul lucru pozitiv este că până la sfârşit Guvernul şi-a expus un punct de vedere (…). Propunerea este să fie nu numai inflaţia, ci ceva mai mult decât inflaţia, în sensul în care creşterea să fie 3,1%, ceea ce înseamnă 41 de lei pe net pentru cei care sunt la salariul minim. Această creştere nu acoperă nici măcar cheltuielile pentru măşti ale lucrătorilor care sunt obligaţi în spaţiile publice, când se deplasează spre serviciu, să poarte mască, deci să-şi cumpere măşti legate de acest lucru. Atât scumpirea la produse alimentare, de exemplu la produsele din carne, dar mai ales scumpirile la energie electrică şi gaz, care vor avea implicaţii în cascadă, necesită o creştere mult mai substanţială legată de acest lucru”, a comentat Bogdan Hossu, potrivit Agerpres.
Program de acţiuni împotriva Guvernului anunțat de Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA
Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA nu este de acord cu nivelul acestei majorări, drept pentru care va declanşa marţi un program de acţiuni împotriva Guvernului, a precizat preşedintele organizaţiei sindicale.
Bogdan Hossu: „Este începutul programului de acţiuni împotriva Guvernului, care nu face decât să fure banii lucrătorilor
„Justificarea a fost că o parte dintre patronate n-au fost de acord, o parte au fost de acord legat de creşterea la 2.300 de lei, eu vă mărturisesc că nu suntem de acord, drept pentru care mâine (marţi, n.r.) la ora 10:00 pichetăm Ministerul Muncii şi acesta este începutul programului de acţiuni împotriva Guvernului, care nu face decât să fure banii lucrătorilor, pentru că toate schemele de ajutor de stat care ajută antreprenorii să depăşească situaţia de criză economică şi sanitară nu fac decât să crească decalajul în repartiţia creşterii economice între capital şi lucrător”, a menţionat Bogdan Hossu.
Bogdan Hossu: „În programul lor de guvernare sunt contradicţii: pe de o parte spun că vor să aducă români în ţară, dar continuă politică de salariu minim foarte scăzută
Liderul Cartel ALFA a apreciat că strategia Guvernului de a menţine salariul minim la un nivel scăzut va împiedica şi revenirea românilor în ţară.
„Despre întreprinderile care cer ajutoare de stat, am cerut ca pentru o perioadă de doi ani de zile profiturile obţinute să nu fie împărţite sub formă de dividende, ci să facă obiectul obligării reinvestirii în propria lor întreprindere, tocmai pentru a permite dezvoltarea şi creşterea competitivităţii întreprinderilor respective în sistem. Şi aşa avem un raport invers faţă de media europeană, şi nu facem decât să-l adâncim şi mai mult. Creşterea economică nu este să raportăm o creştere economică, ci să raportăm o bunăstare generală pentru cetăţeni. Dacă nu se fac mecanisme de repartizare a acestei creşteri economice înseamnă că practic nu se poate face nimic. Chiar în programul lor de guvernare sunt contradicţii: pe de o parte spun că vor să aducă români în ţară, dar continuă politica de salariu minim foarte scăzută”, a adăugat Bogdan Hossu.
Guvernul are în vedere creşterea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depăşească rata inflaţiei, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar.
Potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului, acest nivel a fost stabilit în contextul în care reprezentanţii sindicatelor au solicitat creşterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat îngheţarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel puţin pentru primele luni ale anului viitor, argumentând situaţiile dificile cu care se confruntă anumite sectoare economice.
Hotărârea privind stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată va fi adoptată în şedinţa Guvernului din 30 decembrie 2020.
România avea în ianuarie 2020 al treilea cel mic salariu minim pe economie din UE, după Bulgaria şi Letonia, arată un studiu făcut de Eurostat.
În funcție de nivelul salariul minim lunar brut la nivel național exprimat în euro, statele membre ale UE pot fi împărțite în trei grupuri:
- state membre UE care în ianuarie 2020 aveau salarii minime pe economie mai mici de 500 de euro brut lunar: Bulgaria, Letonia, România și Ungaria; în aceste ţări salariile minime au variat între 312 euro în Bulgaria, 430 de euro în Letonia, 466 de euro în România și 487 euro în Ungaria
- state membre UE care în ianuarie 2020 aveau salarii minime brute cuprinse între 500 de euro şi cel mult 1.000 de euro pe lună: Croația (546 de euro), Cehia (575 de euro), Slovacia (580 de euro), Estonia (584 de euro), Lituania (607 euro), Polonia (611 euro), Portugalia (741 de euro), Grecia (758 de euro), Malta (777 euro) și Slovenia cu 941 de euro
- statele membre UE unde salariile minime la nivel național au fost de cel puțin 1.000 euro brut pe lună în ianuarie 2020. Acest grup este alcătuit din următoarele state membre ale UE: Spania (1.050 de euro), Franța (1.539 de euro), Germania (1.584 de euro), Belgia (1.594 de euro), Ţările de Jos (1.636 de euro), Irlanda (1.656 de euro) și Luxemburg cu 2.142 de euro. Toate țările candidate la UE au avut salarii minime similare celor din primul grup, variind între 213 euro brut în Albania și 440 de euro brut în Turcia, se arată în studiul Eurostat.
Actualitate
Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă
Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de bani pe litru, în timp ce benzina a rămas aproape neschimbată la unii operatori. Dincolo de revenirea accizelor, prețurile nu sunt explicate doar de taxe sau de evoluția cotațiilor internaționale.
Carburanții s-au scumpit imediat după anularea reducerii accizelor. Foto AEI
Piața românească
se încadrează în cele trei scenarii analizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), însă
nivelul actual al prețurilor ridică întrebări privind
fiscalitatea, concurența și modul în care sunt formate prețurile
la pompă, a declarat pentru „Adevărul” expertul în energie Dumitru Chisăliță.
România nu depinde integral de petrolul din
import
Una dintre principalele concluzii ale studiului AEI este că
România nu este dependentă exclusiv de petrolul importat, așa cum
se afirmă adesea atunci când sunt justificate scumpirile
carburanților.
În cazul motorinei, aproximativ 16% este produsă din
țiței extras în România, iar restul de 84%
provine din țiței importat și rafinat în țară.
În cazul benzinei, ponderea producției interne este și mai
mare: 35% provine din țiței extras în România,
iar 65% din țiței importat și procesat în rafinăriile
românești.
Potrivit studiului AEI, această structură ar trebui să
funcționeze ca un amortizor în perioadele în care cotațiile
internaționale cresc puternic, deoarece o parte importantă din
materia primă nu este cumpărată la prețurile pieței
internaționale.
Prin urmare, susține AEI, prețurile carburanților nu ar trebui
să urmeze automat fiecare fluctuație a petrolului sau a produselor
petroliere tranzacționate pe piețele externe.
Trei scenarii arată cât ar trebui să coste
carburanții
Pornind de la costurile de extracție, rafinare, transport,
distribuție și comercializare, AEI a construit trei scenarii
privind prețurile teoretice ale carburanților.
Primul scenariu, bazat exclusiv pe costurile
efective și pe o marjă comercială de 10%, indică un preț mediu
de 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.
Al doilea scenariu ia în calcul faptul că între
momentul cumpărării țițeiului și vânzarea produsului finit
există un decalaj de aproximativ o lună. Folosind cotațiile
produselor petroliere de acum 30 de zile, rezultă un preț mediu de
9,01 lei/litru pentru motorină și 8,69
lei/litru pentru benzină.
Al treilea scenariu folosește cotațiile
internaționale actuale și conduce la un preț teoretic de 9,99
lei/litru pentru motorină și 8,88 lei/litru pentru
benzină.
Potrivit lui Dumitru Chisăliță, primul scenariu nu înseamnă
că toate companiile ar putea vinde la același preț.
„Fiecare lanț de benzinării are propria marjă de profit. La o
medie de 10%, pornind de la costurile reale de extracție, rafinare,
transport, distribuție și comercializare, ar trebui să avem un
preț mediu de circa 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.
Dar vorbim de o medie, pentru că Petrom are un cost mai mic
pentru că produce în România, în timp ce Socar are un preț mai
mare, pentru că produce în afară, iar dacă ar vinde cu 8,6
lei/litru ar fi pe pierdere.
Per total, benzinăriile din România se încadrează ca prețuri
în cele trei scenarii pe care le-am luat în calcul”, a declarat
Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.
Cum se compară teoria cu prețurile reale din
benzinării
Analiza AEI arată că, în ziua expirării măsurilor de criză,
OMV și MOL au majorat prețul motorinei la 9,60 lei/litru,
în timp ce Petrom a urcat la 9,54 lei/litru.
Din majorarea de 38 de bani aplicată de OMV și MOL, 36
de bani reprezintă revenirea accizei la nivelul anterior măsurilor
de criză, iar aproximativ 2 bani pot fi explicați
prin eliminarea plafonării adaosului comercial.
Petrom a aplicat o strategie diferită. Motorina s-a scumpit cu
numai 32 de bani, ceea ce înseamnă că societatea a absorbit
aproximativ patru bani din impactul fiscal.
În același timp, la momentul realizării studiului, Rompetrol și
Lukoil nu modificaseră încă prețurile față de ziua precedentă.
Potrivit AEI, aceste diferențe demonstrează că piața nu
reacționează uniform și că există spațiu comercial pentru
decizii diferite.
Motorina este cu peste un leu peste scenariul
bazat pe costurile efective
Comparația dintre cele trei scenarii și prețurile reale este
una dintre cele mai importante concluzii ale studiului.
Motorina comercializată la 9,54-9,60 lei/litru
este cu aproximativ 1,02 lei peste scenariul bazat pe
costurile efective și cu aproximativ 59 de bani
peste scenariul construit pe costurile de aprovizionare de acum o
lună.
Motorina ar putea costa 9,60 lei/litru la 1 iulie
În schimb, ea este foarte apropiată de scenariul maxim,
construit pe baza cotațiilor internaționale actuale.
Situația este diferită în cazul benzinei.
Prețurile de 8,62-8,68 lei/litru sunt cu numai
aproximativ 20 de bani peste scenariul bazat pe costurile efective și
chiar sub nivelurile rezultate din celelalte două scenarii.
Concluzia AEI este că piața motorinei reacționează mult mai
agresiv la evoluțiile externe decât piața benzinei.
De ce motorina se scumpește mai repede
Potrivit studiului, explicația nu ține doar de structura
aprovizionării, ci și de cerere.
Motorina este combustibilul folosit de transportul rutier,
agricultură, construcții și logistică, ceea ce înseamnă că
orice majorare se transmite rapid în costurile economiei și
ulterior în inflație.
Tocmai de aceea, susține AEI, diferența dintre costurile
teoretice și prețurile practicate ridică întrebări legitime
privind mecanismele concurențiale din piață.
Faptul că Petrom a absorbit o parte din impactul fiscal, iar alți
operatori au avut strategii diferite demonstrează că nu toate
scumpirile sunt inevitabile și că există spațiu pentru decizii
comerciale diferite.
Chisăliță: România are prețuri apropiate de
Vestul Europei, deși produce petrol
Președintele AEI atrage atenția asupra unui paradox.
Deși România este al doilea mare producător de țiței din
Uniunea Europeană, prețurile carburanților sunt apropiate de cele
din statele vest-europene și peste nivelurile din multe țări din
regiune.
„Prețurile din România se aliniază mai mult țărilor din
Vestul Europei, ceea ce nu e normal și ar fi trebuit să avem
prețuri similare țărilor vecine precum Bulgaria și Ungaria”, a
declarat Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.
Potrivit datelor analizate de AEI, motorina costă aproximativ
1,85 euro/litru în România, față de 1,588
euro în Bulgaria, 1,603 euro în Polonia,
1,579 euro în Slovacia, 1,661 euro în
Cehia și 1,774 euro în Ungaria.
În schimb, România se apropie de state precum Austria, Franța
sau Belgia, deși dispune de o producție internă importantă de
țiței.
Carburanții, mai scumpi chiar și cu acciza redusă. De ce plafonarea nu a ajutat șoferii. Economist: „Singurul efect a fost eliminarea unor jucători din piață”
„Nu e normal, asta nu e concurență”
Chisăliță spune că reacția aproape simultană a marilor
companii după expirarea măsurilor de criză ridică semne de
întrebare privind concurența.
„Miercuri dimineață, primul lanț de benzinării care a
scumpit motorina a fost Petrom, urmat îndeaproape de OMV, Rompetrol
și Lukoil.
Nu e normal, asta nu e concurență”, a declarat expertul pentru
„Adevărul”.
În opinia sa, faptul că operatorii pot adopta politici
comerciale diferite arată că prețurile nu sunt dictate exclusiv de
taxe sau de cotațiile internaționale.
„Prețurile reflectă o realitate care se regăsește în cele
trei scenarii, dar ridică și semne de întrebare legate de taxarea
din România, legate de concurență și legate de modul de formare a
prețurilor”, a adăugat acesta.
Ce măsuri ar putea stabiliza piața
În opinia președintelui AEI, stabilizarea prețurilor nu depinde
doar de evoluția pieței internaționale.
Acesta consideră că sunt necesare trei direcții de acțiune:
Actualitate
Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”
Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie să se pregătească din timp de pace pentru un astfel de scenariu. Acesta este principalul mesaj transmis la conferința „The Road to Ankara. Eastern Flank Priorities”, organizată la București de Centrul Agora pentru Democrație, unde oficiali NATO, decidenți politici și experți militari au avertizat că războiul din Ucraina schimbă fundamental modul în care statele își construiesc apărarea.
Exercițiu de tragere organizat de NATO. FOTO: Ministerul Apărării
Generalul-maior Adrian Ciolponea, reprezentant în Europa al Comandamentului Aliat pentru Transformare (SACT REPEUR) și totodată românul cu cea mai înaltă funcție în cadrul NATO, a arătat că provocarea Alianței nu mai este doar creșterea bugetelor pentru apărare, ci transformarea acestor fonduri în capabilități reale. El a vorbit și despre programele Alianței dedicate dezvoltării tehnologiilor pentru drone și sisteme anti-dronă, inclusiv inițiativa LCI-X, în cadrul căreia sunt testate noi tehnologii în poligoane din România, Finlanda, Lituania și Olanda. Generalul a explicat cât de rapid evoluează acest domeniu, subliniind că armatele trebuie să se adapteze într-un ritm fără precedent.
„Trebuie spus că dronele nu mai sunt o tehnologie marginală. Ele acoperă un spectru larg de misiuni, de la cercetare și recunoaștere până la atac, război electronic și lovituri de precizie. De asemenea, sunt utilizate în domenii care anterior nu erau asociate cu acest tip de platforme, inclusiv comunicare, retransmisie de semnal sau suport pentru conștientizarea situațională în timp real. În prezent, vorbim despre aproximativ zece tipuri principale de misiuni pe care dronele le pot executa, un lucru care acum câțiva ani nu era posibil. Mai mult, volumul de utilizare crește exponențial. Se estimează că, în Ucraina, numărul dronelor ar putea ajunge la aproximativ 80 de milioane până în 2027, iar Federația Rusă încearcă să țină pasul cu acest ritm, în ciuda constrângerilor de cost și producție”, a afirmat generalul NATO.
Potrivit generalului Ciolponea, peste 228 de companii europene activează deja în domeniul dronelor și al sistemelor anti-dronă, însă doar aproximativ 10% reușesc să dezvolte soluții integrate care să acopere întregul lanț operațional, de la detectare și identificare până la neutralizare.
„Primul avantaj major al dronelor este costul redus și capacitatea de a fi utilizate în număr mare împotriva unei ținte. Al doilea este ritmul rapid de evoluție. Dronele se schimbă constant, atât din punct de vedere software, cât și hardware, ceea ce produce o transformare mult mai rapidă decât în cazul sistemelor militare tradiționale. Avem o schimbare de paradigmă: nu mai vorbim despre cicluri lungi de utilizare a unui sistem de armament, ci despre evoluții rapide, iterative, în care designul și software-ul devin decisive. Acest lucru face ca adaptarea să fie esențială. În acest context, aproximativ 228 de companii europene activează în domeniul dronelor și contradrone, însă doar o mică parte dintre acestea, aproximativ 10%, dezvoltă sisteme complete, integrate, capabile să includă detecție, clasificare, urmărire și neutralizare, fie prin mijloace cinetice, fie non-cinetice, integrate în sisteme coerente de comandă și control. În paralel, ACT a dezvoltat și un studiu important împreună cu industria și mediul academic, denumit FNX, un studiu privind creșterea stabilității și eficienței operaționale. Acesta analizează 20 de categorii de capabilități și evaluează integrarea sistemelor autonome și semi-autonome în forțele armate”, a explicat generalul NATO.
„Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară”
Cel mai puternic avertisment al generalului a vizat capacitatea NATO de a răspunde unui atac masiv cu drone. În opinia sa, Alianța nu dispune încă de doctrine și structuri adaptate unui asemenea tip de conflict.
„Dar pe timp de război, și mai ales pe timpul unui război viitor, se schimbă total situația, iar forțele și populația trebuie pregătite pentru războiul viitorului, care include sisteme autonome performante, care acționează în roi. Și pentru asta nu mai există la ora actuală o doctrină foarte clară, sau nu avem concepte și structuri distincte care să ne permită să luptăm contra unui atac masiv al dronelor. Gândiți-vă că, în Ucraina, la ora actuală, forțele ucrainene doboară undeva la 600-700 de drone pe seară. Un astfel de volum, pentru că acum ne impactează orice forță NATO, fără o pregătire corespunzătoare, nu am face față unui astfel de atac”, a explicat Adrian Ciolponea.
Generalul a precizat că Ucraina reușește în prezent să intercepteze aproximativ 90% dintre dronele lansate de Rusia, însă a subliniat că inclusiv stabilirea zonelor în care acestea trebuie interceptate reprezintă încă o problemă asupra căreia statele NATO trebuie să ajungă la o poziție comună.
Ambasadorul SUA la București: România are un rol strategic în Marea Neagră și a contribuit la evitarea unei crize alimentare globale
Lavinia Teodorescu: Lipsa sistemelor de supraveghere este principala vulnerabilitate
Lavinia Teodorescu, expert în cadrul Statului Major Militar Internațional al NATO și absolventă a Universității Harvard, a arătat că una dintre cele mai mari vulnerabilități ale flancului estic este lipsa unor capacități suficiente de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR).
„Când un incident cu drone are loc, reacția imediată este adesea aceea că nu a fost detectat la timp. Iar motivul pentru care nu l-am detectat, sau nu suficient de devreme, ține de lipsa unor capacități adecvate de intelligence, surveillance and reconnaissance, ISR. Multe dintre dronele moderne sunt ele însele platforme foarte capabile de recunoaștere, ceea ce complică suplimentar situația. De aceea, una dintre prioritățile flancului estic ar trebui să fie investiția în capacități ISR și în modalități mai eficiente de colectare a informațiilor, astfel încât să nu depindem exclusiv de resurse externe”, a explicat Lavinia Teodorescu,
Ea a atras atenția și asupra unui paradox al apărării moderne. România dispune de sisteme performante pentru apărarea aeriană la mare altitudine, însă rămâne vulnerabilă în fața dronelor ieftine, care zboară la joasă înălțime și sunt folosite pe scară largă în Ucraina.
Un alt subiect abordat de Lavinia Teodorescu a fost controlul infrastructurii critice europene și dependența de tehnologii și componente produse în state care nu împărtășesc interesele strategice ale NATO.
„Suntem cu toții conștienți că porturi, aeroporturi, infrastructuri critice și chiar infrastructuri digitale din Europa sunt deținute sau dezvoltate de actori din state care nu sunt aliniate complet cu direcțiile noastre strategice. Acest lucru poate limita capacitatea noastră de a acționa independent din punct de vedere strategic. De aceea, este esențial să păstrăm controlul asupra infrastructurii critice, atât fizice, cât și digitale. Iar zona digitală este, în prezent, una dintre cele mai expuse”, a subliniat experta.
De asemenea, Lavinia Teodorescu a atras atenția asupra problemelor de mobilitate militară din regiune, arătând că numeroase drumuri și poduri nu respectă standardele NATO pentru transportul echipamentelor grele.
„Peste 70% dintre victimele din Ucraina sunt provocate de drone”
Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, a subliniat că războiul din Ucraina demonstrează fără echivoc rolul decisiv pe care dronele îl au pe câmpul de luptă.
„Datele din Ucraina arată foarte clar că un procent extrem de mare din victime este cauzat de utilizarea dronelor. În funcție de perioadă, vorbim de variații între 70 și 90%, ceea ce confirmă că, dincolo de discursurile strategice, realitatea de pe teren este dominată de aceste tehnologii. Comunicarea prin sateliți pe orbită joasă schimbă, la rândul ei, infrastructura de comunicații. Este o transformare profundă, care afectează atât modul în care societățile civile comunică, cât și modul în care forțele armate își asigură reziliența și protecția. Din acest punct de vedere, schimbarea nu este incrementală, ci structurală”, a transmis Pavel Popescu, președintele ANCOM.
7 riscuri majore pentru România
Prioritățile României pentru Summitul de la Ankara
Simona Cojocaru, director al Direcției Politici de Apărare din Ministerul Apărării, a prezentat principalele teme aflate pe agenda viitorului summit NATO de la Ankara.
Potrivit acesteia, prioritățile Alianței sunt consolidarea posturii de apărare și descurajare, menținerea angajamentelor privind cheltuielile pentru apărare, dezvoltarea industriei de apărare și continuarea sprijinului acordat Ucrainei prin Ukraine Defense Contact Group.
Oficialul MApN a subliniat că România resimte deja efectele războiului de la graniță, inclusiv în regiunea Mării Negre, și că lecțiile învățate din Ucraina trebuie integrate rapid în planificarea militară a Alianței.
„Obiectivele României sunt aliniate acestor patru mari priorități, au fost reconfirmate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar România își asumă rolul de aliat responsabil, cu îndeplinirea angajamentelor asumate. Ne-am propus să evidențiem progresele privind angajamentele financiare, valorificarea inițiativelor din industria de apărare, sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova și, nu în ultimul rând, susținerea fermă a necesității ca NATO să mențină o postură consolidată pe flancul estic și pe teritoriul național, mai ales în contextul incidentelor cu drone din ultimele luni”, a explicat Simona Cojocaru.
Actualitate
Bacalaureat 2026. Elevii dau miercuri proba la Matematică sau Istorie, cu o zi mai târziu față de calendarul inițial
Examenul de Bacalaureat 2026 continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului, amânată din cauza caniculei. Elevii de la Real susțin examenul la Matematică, iar cei de la Uman susțin examenul la Istorie. Candidații sunt așteptați în centrele de examen cu actele de identitate și instrumentele de scris necesare, într-o zi în care termometrele vor indica din nou temperaturi ridicate. Proba începe la ora 9:00 în toate centrele de examen, iar accesul în săli este permis până la ora 8:30.
Bacalaureat 2026. Examenul continuă cu proba scrisă obligatorie a profilului. FOTO: Unsplash
Pentru a participa la probele scrise, elevii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valabil, care este verificat la intrare. Sunt acceptate cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau pașaportul, în cazuri speciale.
Fără un document valabil, candidatul nu poate intra în sala de examen. În ceea ce privește materialele de scris, regulile sunt stricte: elevii pot folosi doar pix cu pastă albastră, creion, radieră și riglă transparentă, iar redactarea lucrărilor se face exclusiv cu cerneală albastră.
Obiectele interzise: telefoane, ghiozdane și materiale ajutătoare
Regulile
de organizare a Bacalaureatului interzic categoric introducerea în sala
de examen a oricăror obiecte care nu sunt strict necesare. Astfel,
ghiozdanele, rucsacurile, gențile și poșetele trebuie lăsate în sala de
depozitare amenajată special, iar refuzul depozitării atrage
neacceptarea în examen. De asemenea, sunt interzise telefoanele mobile,
căștile audio, dispozitivele tip IoT și orice alte mijloace electronice
care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Materialele
ajutătoare precum manuale, notițe, fițuici, dicționare sau calculatoare
sunt la fel de interzise, la fel ca orice formă de comunicare între
candidați, copiere sau schimb de informații.
Încălcarea regulilor este considerată tentativă de fraudă și atrage sancțiuni severe. Candidații prinși cu obiecte interzise, chiar dacă nu le folosesc, sunt eliminați din examen, iar notele obținute la probele promovate anterior eliminării, inclusiv cele de la probele de competențe, nu le mai sunt recunoscute. Mai mult, aceștia nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului, excepție făcând sesiunea specială. Înainte de începerea probei, asistenții prezintă candidaților regulile, iar aceștia semnează un proces-verbal prin care confirmă că le-au luat la cunoștință.
Toate sălile de examen sunt monitorizate audio-video, iar candidații care doresc să părăsească sala înainte de expirarea timpului pot preda lucrarea, dar nu primesc subiectele înapoi. La finalul probei, toate lucrările sunt evaluate de profesori conform baremelor oficiale. De asemenea, orice comportament care perturbă desfășurarea normală a examenului sau nerespectarea instrucțiunilor supraveghetorilor poate duce la eliminare, indiferent de circumstanțe.
Structura probelor scrise la Bacalaureat 2026
Examenul
național de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2026 include patru
probe scrise, fiecare cu o pondere specifică în media finală.
Proba E.a –
Limba și literatura română – este obligatorie pentru toți candidații,
indiferent de profil sau specializare.
Proba E.b – Limba și literatura
maternă – se adresează doar elevilor care au urmat cursurile liceale în
limba maternă.
Proba E.c – proba obligatorie a profilului – constă în
Matematică pentru elevii de la mate-info, științe ale naturii, filiera
tehnologică sau profilul pedagogic, și Istorie pentru cei de la filiera
teoretică, profil umanist sau filiera vocațională.
În final, proba E.d –
proba la alegere a profilului și specializării – poate fi susținută la
discipline precum fizică, chimie, biologie, informatică, geografie,
logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie.
Calendarul complet al Bacalaureatului 2026
Primele
două probe scrise au avut loc pe 29 iunie (Limba și literatura română)
și 1 iulie (proba obligatorie a profilului).
Proba la alegere a
profilului și specializării este programată pentru 2 iulie, iar proba la
Limba și literatura maternă pentru 3 iulie.
Rezultatele inițiale vor fi
afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00, iar vizualizarea lucrărilor și
depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, între orele 14:00 și
18:00, precum și în zilele de 8 și 9 iulie.
Contestațiile se
soluționează în perioada 9-10 iulie, iar rezultatele finale vor fi
publicate pe 13 iulie.
Elevii care obțin cel puțin nota 5 la fiecare
probă scrisă și media generală 6 sunt declarați „reușiți”, iar cei care
nu îndeplinesc aceste condiții sunt declarați „respinși”, cu excepția
cazurilor de eliminare din examen pentru fraudă.
-
Actualitateacum 2 zileDe ce să alegi un cămin monobloc pentru canalizare exterioară la casa ta: montaj rapid și etanșeitate crescută
-
Comunicateacum 2 zileTRICIA CONSULTING SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „Digitalizareasocietatii TRICIA CONSULTING SRL”
-
Sanatateacum 3 zileToxina botulinică: mituri vs realitate. Ce face de fapt Botox-ul și ce nu face
-
Breakingacum 2 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum o ziMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Actualitateacum 2 zile
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Breakingacum 13 oreAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Actualitateacum 2 zile
Trupul actriței Gabriela Fleritt, descoperit sub dărâmături după cutremurele din Venezuela. Familia a sperat până în ultima clipă într-un miracol





