Actualitate
Obiceiuri, paradigme și o parabolă
Motto : “ Daca vrei schimbări mari și importante, lucrează la paradigmele tale.” -Stephen Covey
După câtă voință și acțiune am avut, ar fi trebuit ca viața mea să sufere transformări radicale la intervale scurte de timp. Nu s-a întâmplat chiar așa fiindcă țineam să-mi păstrez obiceiurile, pe ca le învățasem de la mama și ea de la părinții și din vremuri de demult. Ca de exemplu, mama mă îndemna să fiu mereu un om cumpătat în sensul să mă comport ca lumea și să nu exagerez în nimic. Cu alte cuvinte să fiu un om previzibil în toate, să rămân în rând și viața îmi va fi liniștită.
Numai că…una-i ce spune și crede mama și altul sunt eu ! Firea mea era în căutare de nou și, în aceste frământări de- a fi așa cum sunt – , chiar dacă eram în dezacord cu ceea ce zice mama și ce crede “Lumea” , am trecut frecvent la ruperea ritmului și schimbarea direcției.
Așa am realizat elementul surpriză MODELUL propriu de reacție și, atunci, împrejurările deveneau favorabile și succesul era asigurat.Iar exemplul edificator s-a petrecut în clasa a IX-a de liceu, la limba franceză , proba scrisă, acolo unde făceam multe și marunte greșeli de ortografie , care erau vizibile fiindcă doream să scriu mult, să cuprind întreaga narațiune. Primeam cu indulgență nota 5 . Dar, în clasa a X-a am schimbat direcția și ritmul ! Scriam subiectul tezei într-o pagină și jumătate, în propoziții simple, rar fraze, scrise corect. Primeam întotdeauna nota 7 și regretul profesoarei că nu am dezvoltat subiectul , mai ales că începusem așa de bine !
Ce-am făcut eu se cheama -schimbare de paradigmă. Am abandonat obiceiul și l-am înlocuit cu un set nou de reguli , formulate chiar de mine.
Cu alte cuvinte, cu voință am adoptat axioma care limpezește lucrurile și se formulează admirabil, într-o asemenea manieră: „Când regulile se schimbă întreaga “lume” se poate schimba !”
◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇
Aud și văd simboluri și se disting chiar anumite semnale ale Marii Resetări a Lumii, iar paradigmele se schimbă sub ochii noștri. Fiind obișnuiți cu -Așteptarea , credem că altcineva trebuie să înlocuiască și paradigmele noastre – adica obișnuintele pe care le avem și care vin dintr-o generație în alta .
Total greșit !Puterea statală a schimbat și va crea mereu propriile PARADIGME , însă pe fiecare dintre noi îl lasă “pe individual”, adică noi să schimbăm regulile care ne vor permite să ne transformăm conduita în acord cu PRADIGMA PUTERII statale.
Cum să schimbăm Paradigma ?
Fiecare trebuie să vada ce idei îl blochează, îl limitează și trebuie să le înlocuiască cu idei care-i dau libertate de a acționa și a învăța să se transforme, plecând de la adevărul că – mediul are prioritate – iar schimbarea societatii nu stă în puterea noastră.
Cu alte cuvinte, să realizam un MODEL al nostru, adunând mai întâi toate informațiile care ne vor arăta de unde pleacă toate lucrurile care sunt sub puterea noastră de a le influența, și așa vom da formă VIITORULUI .
Este viitorul nostru, dar este și indicatorul de SENS către care trebuie să mergem cu toată forța , fiind mereu gata să schimbăm MODELUL sau Paradigma. De asemenea, regulile jocului sunt în concordanță cu realitățile sociale și politice în care vom trăi.
◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇◇
În lunga și furtunoasa sa istorie, omenirea, până la urmă , a elaborat un singur PRINCIPIU de curățire, el fiind valabil și pentru zilele noastre. Grâul urmează a fi curățit de neghină.Mulți au crezut că acest proces de curățire poate fi efectuat pe PLAN SOCIAL – toți cei de sus nu-s decât neghină, toți cei de jos nu-s decât grâu curat. Greșesc amarnic cei ce vor să meargă pe această cale, pentru că avem și SUS boabe de grâu curat, avem și JOS neghină destulă.
Am ajuns …îndurerați de propria noastra soartă, riscând să încurcăm grâul cu neghina.
Care sunt criteriile transpuse în plan uman –grâul și neghina ? E si acesta un lucru cunoscut de când lumea. Graul curat e cel care trăiește din propria muncă, Neghină sunt cei care se lăfăie în bunuri fără să le fi plătit cu sudoare. Grâu se cheamă seninul din sufletul omului, cuvântul și fapta luminate de dragoste pentru semenii lui, neghină se numește cel posomorât, ce nu mai ostenește de-a tot umbla cu piatra-n sân si de-a tot căuta în cine s-o arunce. GRÂU se numește sfințenia omului față de pământul pe care trăiește, grija lui de-al trece urmașilor în totală plinătate și frumusețe a sa, iar NEGHINĂ e cel care crede că istoria oricarei regiuni pornește cu clipa așezării sale în acel ținut și sfârșește odată cu plecarea lui de acolo.
Așadar, nimic mai simplu și totodată mai direct spus…grâul și neghina. Tragismul situației constă în faptul că, din păcate, avem prea puțin grâu și prea multă neghina.
Peste tot lupta e una și aceiași – grâul impotriva neghinei . Deci jos Neghina ! Sus mult lăudatul , mult râvnitul, mult frumosul bob de Grâu, care este și pururea va rămâne pâinea noastră cea de toate zilele !
Îndoiala – germenul ei sapă în noi zi de zi ; căutăm la tot pasul ce am mai putea pune la îndoială, ce am mai putea detrona, devasta, terfeli; așa că … totala prăbușire pare iminentă, inevitabilă, ireversibilă.Astfel că, de trezit ne-am trezit noi, dar vorba e că de sculat nu ne putem scula, cunoscând foarte bine că istoria lumii nu este altceva decât un lanț nesfârșit de separare și dominare.
Atunci când compromisul -formă de supraviețuire – durează decenii în șir, atunci începe degradarea, degenerarea ; atunci se stinge făclia conștiinței naționale și începe somnul cel de moarte.
Să trăim cu bucurie fiecare zi, pentru că , fără această bucurie, VIAȚA , dintr-un dar ceresc, se poate transforma într-o grea și insuportabilă povară !
Sursa foto: https://google.com
Redacția Ziarului Naționalul.ro mulțumește domnului Vasile Soroceanu pentru acest impresionant material trimis astăzi 1 Februarie 2021 în exclusivitate.Totodată, pe această cale îl asigură de statutul de colaborator permanent
Actualitate
Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată a pensiilor facultative. Noile reguli au intrat în vigoare la 15 aprilie.
Noi reguli pentru pensiile facultative Pilon 3. Foto arhivă
Modificările aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin Norma nr. 10/2026 vizează în principal flexibilizarea și simplificarea modului în care participanții la pensiile facultative (Pilonul 3) își pot retrage banii, precum și adaptarea procedurilor la realitățile digitale și la noile reglementări din sistemul public de pensii.
În primul rând, sunt clarificate și actualizate condițiile de retragere a activului personal net. Participanții pot solicita plata sumelor acumulate dacă au împlinit vârsta de 60 de ani, chiar dacă nu îndeplinesc toate condițiile pentru pensia facultativă completă, sau în cazul în care beneficiază de pensie de invaliditate, conform noii legislații privind pensiile publice. Astfel, norma corelează explicit regulile din Pilonul III cu cele din sistemul public.
O noutate importantă ține de extinderea și modernizarea modalităților de depunere a documentelor. Cererile de plată și documentele aferente pot fi transmise nu doar fizic sau prin poștă, ci și prin mijloace electronice, cu utilizarea semnăturii electronice calificate. Această digitalizare se aplică inclusiv în situațiile în care participantul este reprezentat de un mandatar, fiind reglementate detaliat condițiile în care documentele pot fi transmise în format electronic (inclusiv procuri și certificate).
De asemenea, norma aduce mai multă claritate în ceea ce privește reprezentarea prin mandatar, stabilind exact ce documente trebuie depuse în funcție de modalitatea de transmitere (fizic, poștă sau online) și tipul de situație (de exemplu, handicap grav sau accentuat).
O schimbare relevantă pentru participanți este creșterea flexibilității în modalitatea de încasare a banilor. Cei care au optat pentru plata eșalonată pot, pe parcursul derulării acesteia, să:
- schimbe tipul de plată (din eșalonată în plată unică),
- modifice valoarea ratelor,
- schimbe modalitatea de plată (din mandat poștal în virament bancar sau invers),
- actualizeze datele bancare (inclusiv IBAN).
Administratorii fondurilor de pensii private sunt obligați să opereze aceste modificări într-un termen scurt, de 5 zile lucrătoare de la depunerea documentației complete, ceea ce întărește drepturile participanților asupra propriilor economii.
În completare, sunt introduse reguli specifice pentru anumite situații practice: participanții trebuie să comunice un nou cont bancar dacă îl închid pe cel inițial, să prezinte documente justificative dacă sunt exceptați de la plata contribuției de sănătate sau să facă dovada domiciliului în cazul utilizării cărții electronice de identitate fără domiciliu, atunci când optează pentru plata prin mandat poștal.
În ansamblu, modificările nu schimbă fundamental dreptul de retragere a banilor, dar aduc îmbunătățiri semnificative în accesibilitate, flexibilitate și digitalizare, facilitând interacțiunea participanților cu administratorii fondurilor și oferindu-le un control mai mare asupra modului în care își primesc economiile din pensiile facultative.
Actualitate
Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină de ironie a Iranului.
Iranul îi recomandă lui Donald Trump să se odinească. FOTO: Getty
În ultima vreme, reacțiile
ironice la postările lui Donald Trump au devenit aproape reflexe pe rețelele
sociale, unde pe conturi asociate cu Iranul apar constant meme-uri, montaje
video sau imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale ironice imediat
după mesajele liderului de la Washington.
De această dată, Ambasada
Iranului în Zimbabwe a distribuit un mesaj care a devenit rapid viral, după o
postare triumfalistă a lui Donald Trump despre situația din Strâmtoarea Ormuz.
„O zi mare și
strălucită pentru lume! DTJ”, a scris Donald Trump pe Social Truth pe fondul
anunțului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz pentru perioada de încetare a
focului.
Replica ambasadei
iraniene a apărut la scurt timp pe platforma X, sub forma unui text structurat
în patru puncte, prezentat ca un „set de recomandări” adresate direct liderului
american, pe un ton vădit ironic.
* „Încearcă să nu pari așa fericit. Păstrează-ți puțin
prestigiul;
* Să nu te gândești nicio clipă – și subliniez, nicio
clipă – la noul regim juridic al Strâmtorii Iranului. Ne ocupăm noi de asta;
* Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și
blochează-l pe Bibi (Benjamin
Netanyahu – n.r.) pentru o săptămână;
* Mănâncă ceva ușor diseară și odihnește-te”, i-a transmis Iranul lui Donald Trump.
Referirea la „Bibi”
face trimitere, evident, la premierul israelian Benjamin Netanyahu, dar şi la
relațiile apropiate dintre acesta şi Donald Trump.
Postarea a generat
imediat un val de reacții online, unde utilizatorii au continuat tonul ironic,
preluând postarea și transformând-o mesajul într-un nou meme.
* „Are nevoie de tratament serios, nu doar de asta”, a scris un utilizator.
* „Pasul 4 este cel mai important: mănâncă ușor și
dormi”, a comentat altul.
* „Blochează-l pe Bibi măcar o lună”, a adăugat un alt utilizator.
Actualitate
„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele rezidențiale exclusiviste.
Recent, argentinianul a luat o decizie importantă legată de familia sa, dorind să le ofere copiilor un viitor stabil chiar în locul pe care îl consideră „acasă” în Europa. Astfel, el a inițiat un proiect prin care se vor construi trei locuințe destinate celor trei fii ai săi, în aceeași zonă în care locuiește și în prezent.
Case pentru Thiago, Mateo și Ciro. Proiect de 600.000 de euro
Planul vine în continuarea intenției sale de a rămâne stabilit în zona Barcelonei și după încheierea carierei de fotbalist.
Potrivit presei locale, autoritățile din Castelldefels au aprobat recent dezvoltarea unei zone rezidențiale în partea de deal a orașului, unde terenurile vor fi transformate pentru construcții.
Proiectul îi vizează direct pe copiii săi, Thiago, Mateo și Ciro, și presupune o investiție totală estimată la aproximativ 600.000 de euro. Pe lângă ridicarea celor trei case, planul include și modernizarea infrastructurii din zonă, cu utilități precum apă, electricitate, canalizare și telecomunicații, dar și îmbunătățirea accesului rutier către noile proprietăți.
Messi va ceda gratuit o parte din teren pentru comunitate
Argentinianul dorește să pună bazele unei zone cu vegetație mediteraneană pentru comunitatea din zonă, unde se vor planta măslini, carob și migdali. De asemenea, se plănuiește și montarea unui sistem de irigații.
Messi deține nu mai puțin de 10.000 de metri pătrați în zonă, un domeniu pe care l-a extins din aproape în aproape, de-a lungul carierei de fotbalist profesionist. Pe lângă locuința propriu-zisă a familiei, acesta mai dispune și de un teren privat de fotbal, piscină proprie, sală de sport, teren de tenis și zone de agrement.
Lionel Messi nu va reveni curând la Barcelona. Argentinianul și-a prelungit contractul cu Inter Miami până în 2028. Totuși, în înțelegere există clauze care permit o posibilă încheiere mai devreme: Messi ar putea propune rezilierea înțelegerii în 2026, iar clubul în 2027.
-
Actualitateacum 3 zileAr putea impune Iranul taxe de tranzit pentru Strâmtoarea Ormuz? Trump ar fi de acord cu o condiție
-
Actualitateacum 3 zile„Potențiale ținte pentru Rusia”: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă a companiilor europene care ar produce drone pentru Ucraina
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
-
Actualitateacum 2 zileCE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă
-
Actualitateacum 2 zileTraduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
-
Actualitateacum 2 zileCele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
-
Actualitateacum 2 zileIluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor
-
Actualitateacum o ziNIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore




