În momentul în care ne gândim la alegerea unui whisky, simpla rostire a cuvintelor single & malt inspiră un sentiment unic de fascinaţie similar unei mantre în mintea şi simţurile oricărui aspirant în lumea băuturilor distilate fine. Cu siguranţă, apariţia celor două cuvinte pe eticheta unei sticle de Glenfiddich 12 Years este un semn de calitate şi de iniţiere. Iar întrebarea care începe să te perturbe este de ce ai alege un single malt în detrimentul unor brand-uri consacrate de whisky blended precum Johnnie Walker Red Label sau Chivas Regal. Este istoria, stilul de distilare şi maturare sau pur şi simplu reputaţia amplificată de povestea pur şi simplu seducătoare? Sau poate ritualul de a-l savura şi statusul social pe care ţi-l conferă în momentul îl care îl savurezi din paharul potrivit?

Pentru început, cel mai mainstream detaliu legat de whisky este asocierea cu Scoţia. Ceea ce evident se reflectă în etimologia sa, care provine de limba galică “uisge beatha” sau “usquebaugh” care se traduce liber ca “apa vieţii”, ce reprezintă distilatul tânăr înainte de procesul de maturare, dar şi de modul în care era consumat în etapa iniţială.

Spre deosebire de bere sau vin, whisky-ul este produs în urma procesului de distilare. Iar distilarea pentru producţia de alcool a fost cunoscută în Europa destul de târziu. Legenda spune că acest mecanism alchimic a fost “împrumutat” pentru o perioada scurtă de către romani de la fenicieni şi era folosit în Franţa şi Spania pentru obţinerea parfumurilor. Însă adevărul istoric ne confirmă că distilarea a fost “naturalizată” în jurul anul 500 d.Hr. în Irlanda şi ulterior în Europa, chiar de către Sfântul Patrick. Cum în regiune, strugurii erau rari şi foarte scumpi, băutura creată de călugării irlandezi era un distilat obţinut din cereale, care la alegere era maturat în butoaie sau nu. Ceea ce ne indică că până la apariţia primului pahar de single malt va mai trece o perioadă de câteva secole. Răstimp în care distileriile s-au răspândit in Irlanda, Scoţia şi Anglia şi au funcţionat ca parte a breslei bărbierilor şi chirurgilor, cele mai multe dintre funcţionând complet ilegal, în regim de contrabandă. Mai exact, până în 1820 când a fost implementat mai riguros un sistem de taxe privind funcţionarea distileriilor.

1853 este anul care este scris certificatul de naştere al primul brand oficial de whisky din lume: Old Vatted Glenlivet. Iar la scurt timp, după anul 1880, începe să se contureze un context extrem de favorabil pentru primul “whisky boom” din istorie, datorat de decimarea viţei de vie din Europa, ca urmare a invaziei de phyloxera vastatrix. O insectă care practic a stopat producţia de struguri, esenţială pentru vin şi cognac.

După al doilea Război Mondial, producţia de whisky cunoaşte un nou trend ascendent, fiind asociat “the drink of the free world” şi cu stilul de viaţă occidental, în contextul Războiului Rece. Începutul anilor ’70 este o perioadă care diminuează consumul de whisky la nivel global, fiind considerat o băutură desuetă, ca urmare a apariţiei băuturilor de tip cocktail, dar şi creşterii în popularitate a distilatelor ca romul şi vodka.

Anii 2000 produc o nouă schimbare de trend în materie de consum de băuturi. Mai exact, anul 2007 este cel mai bun din istoria whisky-ului. Numai scotch whisky (produs exclusiv în Scoţia) a cunoscut o cifră de export de peste 1,13 miliarde de sticle, în valoare de 2,82 miliarde de £. Cifre influenţate de apariţia unor noi pieţe de consum precum India (cea mai mare din lume!), China, Rusia şi Brazilia.

Pentru a înţelege conceptul de single malt este necesar a şti că este produsul unei singure distilerii creat doar din orz malţificat, apă şi drojdii selecţionate distilate de două sau trei ori în şarje folosindu-se un alambic de cupru în formă de ceainic sau oală (pot still). Şi care este ulterior maturat timp de minimin 3 ani şi maxim 50 de ani în butoaie din lemn cu o capacitate de maxim 700 de litri. De reţinut este că pentru numărul de ani de învechire se contabilizează doar perioada de maturare în lemn, nu şi perioada petrecută în sticlă după îmbuteliere.

În altă ordine de idei, diferenţa dintre un whisky single malt şi un whisky blended constă în faptul că primul este produsul unui singur tip de orz malţificat procesat după viziunea creativă a unei singure distilerii. În timp ce în al doilea caz, produsul final este obţinut din mai multe tipuri de whisky (în general, între 20 şi 50) pentru a obţine un produs egal calitativ pentru fiecare ediţie îmbuteliată, centrat pe gustul master blender-ului, în detrimentul elementului de terroir.

În momentul în care povestim în termeni de terroir despre whisky single malt, luăm în calcul elementele magice, dar palpabile precum tipul de orz, apa, turba şi tradiţia impusă de tradiţia geografică. Puritatea apei şi folosirea unor elemente “neutre” pentru procesarea orzului va transforma whisky-urile produse în regiunea Speyside de distilerii precum The Macallan, Aberlour, Glenfarclas, Glenfiddich sau The Glenlivet în miracole lichide cu o paletă aromatică florală şi fructată, dar cu un nivel de intensitate şi corpolenţă în funcţie de alegerea fiecărui producător.

În timp ce în regiunea Islay se regăsesc faimoasele distilerii care oferă single malt-uri “afumate” cu arome “medicinale” bine conturate, completate de cele de alge marine, iod, turbă, iarbă-de-mare, malţ afumat. Iar într-un loc în ce abundă în soluri fertile perfecte pentru a cultiva orz, izvoare de apă cristalină şi sol bogat în turbă, lucrurile pur şi simplu nu puteau sta altfel. Iar dacă nu mă credeţi pe cuvânt, puteţi încerca dintr-un pahar Glencairn doar un singur strop de Laphroaig 10 Years sau Lagavulin 16 Years şi vă veţi convinge.

Acum că am menţionat faimosul pahar Glencairn, ne va apărea în minte cruciala întrebare legată de această băutură. Cum se savurează un pahar de whisky single malt?

Iar răspunsul este simplu: Like a Sir!

Pentru început dorim să menţionăm că în cazul în care totuşi doriţi să folosiţi un whisky pentru a prepara cocktail-uri ca Godfather, Presbyterian sau Rusty Nail, puteţi folosi în compoziţie brand-uri ca Ballantine’s Finest sau J&B Rare şi nu un single malt consacrat.

În primul rând trebuie consumat la temperatura ideală de servire: 15-17 grade Celsius. În al doilea rând, din paharul menţionat. Şi în al treilea rând, niciodată cu gheaţă şi aproape niciodată cu apă.

În cazul în care vorbim despre un whisky cask strenght care depăşeşte 45-46% vol. alc., atunci se poate adăuga până la o cincime din cantitatea din pahar pentru a mai diminua delicat tăria alcoolică şi pentru a-i deschide treptat aromele. Şi aici cel mai bun sfat pe care îl putem oferi este de a adăuga doar apă care provine din regiunea de baştină a băuturii. Tocmai de aceea, producătorii scoţieni au lansat şi brand-uri de apă dedicate degustării precum Speyside Glenlivet Spring sau Uisge Source.

Din partea 42Years.ro vă recomandăm să consumaţi în tihnă un pahar de single malt, după cină, alături de un trabuc Corona sau de desertul favorit, experienţă completată de o conversaţie sau meditaţie demnă de un adept convins al hedonismului moderat.