Actualitate
UDMR pune presiune pe UE pentru împușcarea urșilor din România
O petiție incredibilă prezentată în comun de președinții consiliilor județene Harghita, Mureș, Covasna și Brașov privind gestionarea ursului brun în România a fost luată în discuție, în Comisia pentru petiții a Parlamentului European.
Anunțul a fost făcut public de către europarlamentarul UDMR Vincze Lorand.Domnia sa este unul dintre cei care susțin petiția. În acest demers, a transmis că trebuie găsită „o soluție liniștitoare pentru oameni”, în legătură cu „problema urșilor”.
Populația urșilor e decimată
De exemplu, conform datelor oficiale oferite, un număr de 106 exemplare au fost ucise.
Pe teritoriul României, vânătoarea la urs se poate practica numai în baza anumitor derogări anuale care se obțin teoretic destul de greu de la Ministerul Mediului. Din moment ce atâtea exemplare au sfârșit ca trofee anul trecut iar un număr de 18 exemplare au fost mutate din zonele de unde pot intra în contact cu oameni în zone unde sunt în siguranță, acțiunea a fost aprobată de Ministerul Mediului.
„Trebuie să arătăm foarte clar Parlamentului European și Comisiei Europene că această situație are nevoie de o rezoluție urgentă. Este vorba despre protecția naturii și a mediului, ursul este o specie protejată, dar este un animal carnivor care dacă nu se face nimic numărul de exemplare crește și vorbim de pagube de milioane de euro. De câteva săptămâni am vorbit cu Ministrul Mediului, dl. Tanczos Barna, iar el a promis că ministerul va adopta cât de curând un plan de management al marilor carnivori, care odată implementat va rezolva această problematică”, a declarat Vincze Lorant.
Demersul cu petiția
O petiție a fost prezentată în comun de către președinții consiliilor județene din Harghita, Mureș, Covasna și Brașov privind gestionarea ursului brun în România a fost luată în discuție, în Comisia pentru petiții a Parlamentului European.
„Protejarea vieții umane și prevenirea daunelor economice este mai importantă pentru noi decât orice altceva”, a scris europarlamentarul UDMR.
În această petiție prezentată în Parlamentul European scrie că „numărul urșilor din România este estimat la 7.000, din care 2.100 locuiesc în județul Harghita, iar această populație numeroasă duce la conflicte”.
Regele pădurilor carpatine-ursul brun
Cunoscut în denumirea populară ca ursul brun, Ursus arctos este un animal sălbatic masiv cu gâtul scurt și gros, botul conic-trunchiat, cu o coadă scurtă și culoare brun-cafenie. Trăiește în toate habitatele de pădure, tufărișuri și pajiști, atât în zona alpină, cât și în cea colinară din Munţii Carpaţi. Îl întâlnim, de asemenea, și în Parcul Natural Bucegi.
Ursul brun este un mamifer carnivor și face parte din familia Ursidae. El poate ajunge până la șase sute de kilograme, aproximativ doi metri și jumătate lungime și o înălțime de un metru și jumătate. Greutatea poate varia în funcție de starea de sănătate, de sex, vârstă și sezon.De exemplu, toamna aceștia au o greutate mai mare, înainte de a intra în hibernare decât primavara, la ieșirea din bârlog. Femelele sunt în general mai mici decât masculii, au picioare puternice, gât scurt, bot trunchiat, blana cu păr scurt, iar simţul mirosului mult mai puternic decât văzul. Culoarea blănii lui variază după timp și vârstă, de la cafeniu, cafeniu-gălbui, cafeniu-roșcat, până aproape de negru. Blana menține o temperatură constantă a corpului, între 36 și 37 de grade. Pe durata hibernării, temperatura corpului poate să scadă la 29 de grade.
Ursul brun a populat întreaga Europă, dar în timp a dispărut din majoritatea regiunilor, din cauza creșterii populației umane, care a intrat mult în arealul lui, extinderii terenului arabil și vânătorii excesive. Pe teritoriul României se găsește de-a lungul întregului lanț carpatic, prin păduri mari și dese, cu stânci și arbori căzuți. Arealul lor variază în funcție de hrană, densitatea populației și zonă. În general, adulții se evită reciproc, cu excepția perioadei de reproducere care începe din mijlocul lunii mai până la începutul lunii iunie, atunci când se acceptă pentru împerechere.
Legislație permisivă cu privire la vânat
România se bucură de cea mai însemnată populație de urși din Europa, care numără circa 6.300 de exemplare.
Pe teritoriul Uniunii Europene, urșii sunt protejați prin Directiva Habitat care este obligatorie pentru toate statele membre și care îi include pe lista speciilor de animale protejate, care nu pot fi vânate în scop de agrement.
Cu toate acestea, țări precum Suedia, Finlanda, România, Estonia, Bulgaria, Slovenia , Slovacia, Bulgaria și Croația se folosesc în mod curent de prevederile articolului 16 din Directivă care permite derogări pentru alocarea unui număr limitat de exemplare care pot fi vânate.
Rămâne stupefiant faptul că ursul a fost eliminat de pe lista cu animale pentru care vânarea este interzisă şi inclus, pe o perioadă de cinci ani (începând din 2019), pe lista cu animale care pot fi vânate în anumite perioade.Această legiferare a viitoarelor abuzuri deschide larg discuția privind următoarele decimări ce vor crea dezechilibre întregului habitat iar protecţia fondului cinegetic rămâne o vorbă golită de conținut, chiar dacă aleșii noștri au adoptat acte normative care au darul de a reglementa modul despăgubirilor acordate în urma pagubelor produse de animalele sălbatice.
Numai că toți factorii decizionali din această țară uită voit de aspecte esențiale ce țin de aceste bogății.Din moment ce ursul este un simbol al bogăției și diversității naturii, a cărui prezență este dovada unui mediu natural complex-dacă populația de urs, specie care se află în vârful piramidei trofice-se menține în număr mare, înseamnă că și celelalte specii de animale din habitatele ursului se află într-o stare bună de conservare.
Sursa foto:https://google.com
Sinteza acestei știri a fost realizată de către Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național
Actualitate
Acrobații ruși de pe Empire State Building, sărut pasional după ce au fost eliberați. Cum au reușit să pună în aplicare cascadoria
Cuplul care miercuri a urcat până în vârful clădirii Empire State Building a fost eliberat sub control judiciar joi, în urma unei scurte înfățișări în instanță. Cei doi au fost puși oficial sub acuzare pentru cascadoria prin care și-au marcat logodna.
Cei doi au fost eliberați din arest sub control judiciar FOTO: Instagram/angela_nikolau
Îndrăgostiții, care locuiesc în prezent în East Orange, New Jersey, au ținut prima pagină a ziarelor și au captivat întreaga metropolă după ce au escaladat turla faimoasei clădiri pentru a se logodi sub privirile lumii întregi.
Cei doi, Ivan Kuznețov (32 de ani) și Angelina Nikolau (33 de ani), au fost aduși în fața instanței joi dimineață, după ce au petrecut prima noapte de după logodnă în celule de arest separate. Aceștia au apărut în fața judecătorului purtând aceleași haine negre cu care au fost văzuți făcând escalada în cursul zilei de miercuri, potrivit 6abc.
Acuzațiile oficiale aduse împotriva lor includ punerea în pericol a vieții altor persoane prin imprudență, pătrundere prin efracție și distrugere, printre altele.
Inculpații nu au pledat nici vinovați, nici nevinovați, însă avocatul lor a declarat că procuratura a exagerat încadrarea juridică a faptelor. Cei doi au fost eliberați sub control judiciar până la următoarea înfățișare, programată pe 24 august.
„Chiar și reprezentanții Empire State Building au confirmat că nu a existat niciun risc sau pericol pentru chiriași, pentru vizitatorii de pe platforma de observație sau pentru oricine altcineva din clădire”, a declarat avocatul Jason Krinsky.
După ce au ieșit din tribunal și s-au îndreptat spre o stație de metrou din apropiere, urmăriți de reporteri și fotografi, cei doi s-au oprit pe trepte și s-au sărutat lung.
Sursa X / @BKriegstein
Cum au reușit să pună în aplicare cascadoria
Miercuri, Angelina Nikolau (33 de ani), cunoscută ca Angela, și Ivan Kuznețov (32 de ani), cunoscut sub numele de Ivan Beerkus, și-au dus povestea de dragoste la o înălțime de aproximativ 440 de metri deasupra orașului torid. Aceștia au urcat pe faimoasa clădire din New York, au afișat un banner negru pe care scria „Când puterea dragostei va învinge dragostea de putere, lumea va cunoaște pacea” și s-au logodit.
Imaginea 1/2:
Cerere in casatorie cuplu Empire State Building FOTO: Instagram/angela_nikolau
După ce momentul lor romantic s-a încheiat în cătușe, Kuznețov a declarat ulterior poliției din New York (NYPD) că a vrut „să facă ceva special pentru logodna sa”, potrivit procurorilor.
Nikolau și Kuznețov au intrat în Empire State Building ca simpli vizitatori cu o seară înainte de cascadorie și s-au ascuns în interior după ora închiderii, conform unei surse din cadrul poliției. Aceștia au cumpărat bilete pentru platforma de observație în aer liber de la etajul 86 marți, la ora 21:00, cu aproximativ două ore înainte de oprirea accesului pentru public.
La fel ca cei peste 2,5 milioane de turiști care vizitează anual clădirea, cei doi au așteptat cel mai probabil la coadă alături de oameni veniți din toate colțurile lumii, care umplu holul somptuos al clădirii, decorat cu o scară monumentală și o machetă impunătoare, întinsă pe două etaje, a acestui simbol Art Deco.
În hol, vizitatorii trebuie să treacă printr-un filtru de securitate similar celor din aeroporturi, cu verificarea bagajelor și scanare cu raze X. Atât Nikolau, cât și Kuznețov au trecut de acest control, a precizat oficialul.
Imaginile de pe camerele de supraveghere i-au surprins ulterior pe cei doi ascunzându-se în complexul platformei de observație. O altă sursă din cadrul anchetei afirmă că aceștia s-ar fi ascuns într-o cameră tehnică înainte de închiderea programului pentru public.
Anchetatorii sunt de părere că cei doi au sperat să își monetizeze conturile de pe rețelele sociale și să își facă publicitate pentru un nou documentar, a declarat o sursă din poliție pentru CNN.
Actualitate
Amenințat cu moartea în urma eliminării de la Mondial, fostul selecționer al Coreei a fugit din țara natală
Criza provocată de eliminarea premature a Coreei de Sud de la Cupa Mondială continuă să producă efecte puternice. În centrul scandalului se află fostul selecționer Hong Myung-bo, care a fost surprins în ultimele ore pe aeroport, pregătindu-se să plece spre Statele Unite.
Hong Myung-bo a fugit din Coreea Foto/Getty
Vizibil afectat de evenimentele din ultimele zile, tehnicianul a încercat să evite atenția publicului și a presei. Potrivit informațiilor publicate de sportal.bg, Hong Myung-bo a fost supus unui val de amenințări cu moartea după eșecul naționalei sud-coreene la turneul final, iar situația l-ar fi determinat să părăsească țara de teama pentru propria siguranță.
Revenire de coșmar în Coreea de Sud
Revenirea delegației sud-coreene după eliminarea de la Cupa Mondială s-a transformat într-un moment extrem de dificil. Hong Myung-bo și o parte dintre jucători au ajuns marți dimineață pe aeroportul din Incheon, sperând să evite reacțiile suporterilor după eșecul de la turneul final.
Planul nu a funcționat însă. Zeci de fani i-au așteptat la sosire și și-au exprimat nemulțumirea prin huiduieli și proteste. Presiunea asupra fostului selecționer a crescut și mai mult după ce acesta și-a prezentat demisia la doar o zi de la eliminare.
Hong Myung-bo a fost criticat inclusiv de președintele Coreei de Sud, iar mai multe grupuri de suporteri au cerut ca acesta să nu mai antreneze niciodată în țară. Situația a devenit și mai gravă după apariția unor amenințări cu moartea la adresa fostului selecționer, caz care face în continuare obiectul unei anchete.
Actualitate
Cozi uriașe la benzinării în Rusia: șoferii primesc doar 20-30 de litri de combustibil. Reacția lui Putin
Rusia se confruntă cu o criză tot mai gravă a combustibilului, în urma atacurilor cu drone lansate de Ucraina asupra infrastructurii petroliere rusești, care au afectat o parte importantă a capacității de rafinare a țării.
Criză de carburanți în Rusia FOTO:X
Cozi de kilometri la benzinării au devenit o imagine obișnuită în numeroase regiuni ale Federației Ruse, inclusiv în capitala Moscova. Mulți șoferi sunt nevoiți să aștepte ore întregi pentru a alimenta, iar în unele zone stațiile de carburanți au rămas fără combustibil.
Atmosfera este una de îngrijorare și incertitudine în rândul populației.
„Sunt profund speriată de incertitudine și de lipsa unei înțelegeri clare asupra direcției în care se îndreaptă situația”, a declarat Irina, o locuitoare din Moscova aflată la coadă pentru a-și alimenta mașina, scrie aljazeera.
La rândul său, Igor, un alt locuitor al capitalei ruse, avertizează asupra efectelor economice pe care le-ar putea avea agravarea crizei.
„Cred că lucrurile pot scăpa de sub control dacă această criză determină închiderea unor industrii importante”, a spus acesta.
Cei doi au solicitat ca numele lor de familie să nu fie făcute publice.
Experții avertizează că scumpirea carburanților va duce inevitabil la majorarea costurilor de transport și, ulterior, la creșteri importante de prețuri pentru bunuri și servicii.
Stanislav Mitrakhovich, expert în cadrul Fondului Național pentru Securitate Energetică și profesor la Universitatea Financiară din Rusia, consideră că autoritățile au subestimat gravitatea situației.
„Criza este profundă, însă pentru mult timp autoritățile ruse au refuzat să o recunoască”, a declarat acesta.
Potrivit expertului, reacția întârziată a autorităților a contribuit la pierderea încrederii populației și la apariția cumpărăturilor de panică.
„Dovezile indirecte indică faptul că atacurile cu drone ucrainene au dezactivat aproximativ un sfert din capacitatea de rafinare a petrolului din Rusia. Cererea sezonieră a contribuit, de asemenea, la problemă. Criza a dus la creșterea prețurilor la combustibil și la penurii locale, deoarece unele regiuni pur și simplu nu au rafinării de petrol”, a explicat Mitrakhovich.
Criză de combustibil în Rusia după loviturile Kievului. Generalul Sîrski: „Se vede pe câmpul de luptă”
Acesta a subliniat că situația este și mai dificilă în regiunile aflate în apropierea frontului.
„Măsurile de restricționare și raționalizare a vânzărilor de combustibil sunt aplicate acolo de mult timp”, a precizat expertul.
Pentru a limita efectele crizei, autoritățile ruse au introdus măsuri de raționalizare a carburanților. În multe regiuni, vânzările sunt limitate la 20-30 de litri pentru fiecare vehicul, iar alimentarea în recipiente sau canistre este interzisă.
Guvernul de la Moscova a interzis deja exporturile de benzină și combustibil pentru aviație și analizează în prezent posibilitatea suspendării exporturilor de motorină.
În paralel, autoritățile au relaxat temporar standardele privind calitatea carburanților, permițând comercializarea pe piața internă a unor produse de calitate inferioară.
În Crimeea aflată sub control rusesc a fost instituită stare de urgență, în timp ce autoritățile încearcă să prioritizeze aprovizionarea sectorului agricol înaintea sezonului de recoltare, pentru a evita afectarea producției alimentare.
Pentru a acoperi deficitul intern, Rusia a început să importe combustibil din state vecine, precum Belarus, dar și din Asia. Potrivit unor surse din industrie citate de Reuters, Moscova a importat deja între 60.000 și 80.000 de tone de benzină din India și intenționează să aducă lunar aproximativ 400.000 de tone din diverse țări.
Președintele Vladimir Putin a recunoscut existența problemelor, însă a susținut că situația rămâne sub control.
„Aceste atacuri asupra instalațiilor noastre creează cu siguranță probleme, este evident. În prezent observăm un anumit deficit, deși aș spune că nu este critic”, a declarat liderul de la Kremlin.
Putin a afirmat că prioritatea autorităților este creșterea producției de sisteme de apărare antiaeriană și accelerarea lucrărilor de reparații la rafinăriile afectate.
„În primul rând, trebuie să creștem rapid și semnificativ producția sistemelor de apărare antiaeriană care sunt cele mai necesare. De asemenea, trebuie să continuăm să le îmbunătățim. Reparațiile la rafinării trebuie finalizate mai repede”, a spus președintele rus.
Ucraina încearcă să profite de vulnerabilitățile energetice ale Rusiei. Președintele Volodimir Zelenski a autorizat o campanie militară și de informații desfășurată pe parcursul a 40 de zile, cu scopul de a exercita presiuni asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului.
-
Breakingacum 3 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 3 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 2 zileCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 3 zile
Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă
-
Actualitateacum 3 zile
Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”
-
Actualitateacum 2 zile
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
-
Actualitateacum 2 zile
Bucureștiul, vizat din nou de furtuni. Cod roșu de ploi torențiale în mai multe județe






1 Comment