Kelemen Hunor, președintele UDMR, a transmis vineri, 15 mai, la reuniunea Consiliului Reprezentanţilor Uniunii de la Cluj‑Napoca, că formaţiunea îşi doreşte să participe la guvernare după alegeri, însă nu exclude varianta opoziţiei, pe care nu o consideră o ameninţare pentru partid.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Liderul UDMR a spus că nu poate garanta prezenţa partidului său la guvernare.

„Eu nu pot să vă promit astăzi că UDMR-ul în 2026, în lunile care urmează, va putea să participe la guvernare. Poate că vom intra în opoziţie. Pe mine nu mă sperie aşa ceva, consider că, pentru construcţie, opoziţia poate să fie o şansă nouă”, a declarat Hunor, citat de Agerpres.

„Puterea noastră se află în unitate”

În discursul său, Kelemen Hunor a subliniat că UDMR îşi doreşte să fie parte a unui executiv capabil „să facă ordine în ţară” şi să ofere „soluţii bune la problemele ţării”, astfel încât la finalul mandatului să poată spune că angajamentele asumate în campania din 2024 au fost îndeplinite „chiar dacă nu integral, dar în mare măsură”.

„Continui să cred mai departe că puterea noastră se află în unitate şi viitorul nostru în comunitate”, a spus Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a vorbit şi despre obiectivele formaţiunii în eventualitatea participării la guvernare, menţionând necesitatea unui stat care să investească mai mult pentru a oferi servicii publice mai bune şi un buget care să le ofere cetăţenilor „o perspectivă”, astfel încât aceştia să îşi poată planifica viitorul în România.

Reuniunea Consiliului Reprezentanţilor Uniunii are loc vineri la Cluj‑Napoca, unde Kelemen Hunor îşi prezintă raportul politic în faţa conducerii UDMR.

Amintim că președintele UDMR a declarat luni, 11 mai, că PNL, USR și PSD s-au „legat fiecare de câte un stâlp”, dar a spus că încă speră în refacerea coaliției de guvernare, într-o formulă acceptată de toate partidele.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi, 14 mai, că programul Rabla ar urma să aibă un buget de 300 de milioane de lei, în creștere față de 2025 și va pune accent pe mașinile produse și asamblate în Europa.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Fiind vorba de bani care provin de la poluatori din România, deci noi luăm bani de pe certificate, de la operatori care lucrează în România, investesc în România, angajați în România și ducem, exportăm acești bani, ca să zic așa, poate în China, de exemplu, în momentul de față nu știu dacă este neapărat un model cu care putem să zicem că este cel mai bun model posibil.

Și atunci ne-am gândit: haideți să aducem banii aceștia, să-i multiplicăm și după ce aducem bani, cheltuim și dăm ca să putem să avem și un trafic mai puțin nociv pentru români și un impact de mediu mai mic, dar în același timp banii aceștia să se simtă mai aproape de România, să poată să aibă și un efect multiplicator pentru oamenii care investesc pentru fabricile, operatorii care investesc în România, creează locuri de muncă în România sau măcar în Europa”, a declarat aceasta la TVR Info.

„Rabla este extrem de importantă pentru Dacia”

Conform proiectului de buget al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), lansat în dezbatere publică, pentru Programul Rabla 2026, destinat persoanelor fizice, ar urma să fie alocată suma de 300 de milioane de lei și va pune accent pe mașinile produse și asamblate în Europa.

Anterior, Frank Marotte, directorul de vânzări la nivel global al companiei Dacia, avertiza că „piața românească este deprimată din cauza amânării Rabla și din cauza crizei cu care ne confruntăm în România”.

La rândul său, Mihai Bordeanu, director de țară al Renault Group și director general pentru Europa de Sud-Est al mărcii Dacia, a declarat că Rabla a reprezentat pentru industria auto un adevărat stimulent în fața avalanșei de mașini second-hand din import.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Rabla este extrem de importantă pentru Dacia. Și nu avem nicio idee dacă programul va fi în 2026! Desigur, atunci încercăm nu doar noi, ci și voi ca jurnaliști, și am văzut lucruri în ziare.

Faci ceea ce este corect pentru că faci guvernul să se trezească și sper să o facă. Oricare ar fi Guvernul de mâine, se vor trezi și vor privi industria și industria auto, pentru că aceasta a fost de succes în România. Și nu cred că vor ca succesul să nu mai fie. Așadar, piața locală ar trebui să fie de asemenea importantă pentru ei”, a spus Mihai Bordeanu.

Într-o mișcare ce semnalează o schimbare de paradigmă în arhitectura de securitate a Europei de Est, compania ucraineană de apărare Fire Point și-a fixat un obiectiv ambițios: reducerea dependenței critice de Washington și de giganții tehnologici occidentali. Pe fondul incertitudinii privind angajamentele de securitate ale SUA, Kievul mizează pe propriile resurse pentru a-și asigura nu doar supraviețuirea, ci și un loc la masa marilor exportatori de armament.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Dependența Ucrainei de livrările de arme americane și, mai ales, de sistemul Starlink al lui Elon Musk, s-a dovedit a fi un punct vulnerabil într-un conflict de uzură. În acest context, Fire Point – o companie care a crescut fulminant de la câteva zeci la peste 6.000 de angajați – anunță planuri pentru lansarea a zeci de sateliți proprii până în 2027. Mesajul transmis de Denis Știlerman, cofondator și designer-șef, este unul de o claritate politică tăioasă: „Nu vindem doar arme, ci independență în materie de securitate”.

„Flamingo” și mirajul autonomiei europene

Piesa de rezistență a arsenalului Fire Point este racheta „Flamingo”, despre care producătorii afirmă că are o rază de acțiune de 3.000 km – dublu față de celebra rachetă americană Tomahawk. Totuși, analiștii militari privesc aceste cifre cu un amestec de admirație și scepticism, având în vedere că eficiența reală a rachetei în condiții de luptă nu a fost încă documentată oficial.

În ciuda acestor îndoieli tehnice, Berlinul pare deja sedus de pragmatismul ucrainean. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a lăudat „progresele tehnologice impresionante” de la Kiev, explorând posibilitatea unor asociații mixte pentru producția de drone și rachete. Pentru europeni, atracția este dublă: prețul semnificativ mai mic față de modelele occidentale și experiența directă a frontului, care a permis dronelor FP-1 și FP-2 să opereze fără GPS, fentând sistemele rusești de bruiaj electronic.

Umbrele corupției și „efectul Copenhaga”

Ascensiunea Fire Point nu este însă lipsită de controverse, într-un peisaj mediatic ucrainean extrem de sensibil la legăturile dintre afaceri și mediul politic. Publicația The Financial Times notează că apropierea companiei de cercul președintelui Volodimir Zelenski a ridicat semne de întrebare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un contract major cu Danemarca pentru producția de combustibil solid pentru rachete a fost înghețat recent, după ce în presă au apărut interceptări care sugerau că unul dintre principalii beneficiari ai Fire Point ar fi Timur Mindici, un fost partener de afaceri al președintelui. Deși Știlerman respinge acuzațiile drept „zvonuri care provoacă întârzieri”, incidentul subliniază dificultatea Ucrainei de a separa efortul de război de vechile metehne ale sistemului.

Între Pentagon și Orientul Mijlociu

În timp ce Donald Trump a respins public ideea unei implicări ucrainene în Orientul Mijlociu, Pentagonul manifestă un interes real pentru tehnologia de la Kiev. Se pregătește chiar un acord fără precedent care ar permite exportul dronelor ucrainene în SUA pentru teste militare.

Fire Point a mers chiar mai departe, propunând crearea unei „zone gri” în Orientul Mijlociu pentru a contracara influența Iranului, o idee care ar fi pe placul statelor din Golf, dar care rămâne blocată în așteptarea unui „permis de la America”.

Succesul Fire Point și proiectul scutului antirachetă „Freya”, dezvoltat în parteneriat cu germanii de la Diehl Defence, reprezintă mai mult decât o reușită industrială. Este încercarea unei națiuni aflate în pragul epuizării de a-și scrie propriul destin tehnologic. Într-o lume unde „securitatea costă”, Kievul învață că cea mai ieftină cale către independență este inovația proprie, chiar dacă aceasta vine la pachet cu provocările interne ale transparenței și cu echilibristica complicată între aliații de la Berlin și cei de la Washington.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>