Sanatate
Ce tipuri de otita exista
- Generalitati despre otita medie
In general, daca ai o infectie a urechii, cel mai probabil suferi de otita. Otita medie este o cauza extrem de frecventa a durerii de urechi la copii, in special la prescolari. Motivele sunt legate de dimensiunea si imaturitatea trompei lui Eustachio. Poate aparea si la adulti, dar este mai putin frecventa.
Otita medie este cauzata de un virus sau bacterii care duc la acumularea de lichid in spatele timpanului. Aceasta infectie poate fi rezultatul unei raceli, gripa, alergie sau infectie respiratorie. Deoarece astfel de situatii provoaca umflarea mucoaselor nasului si gatului, reducand apararea naturala a organismului si eliminarea bacteriilor prin nari.
Daca conditiile sunt potrivite, germenii intra in urechea medie prin trompele lui Eustachio sau provoaca un blocaj in trompa lui Eustachio, creand stadiul pentru dezvoltarea unei infectii.
Alti factori de risc pentru otita medie sunt:
- absenta alaptarii;
- utilizarea biberonului, in special in pozitie culcat a copilului;
- expunerea la fumatul pasiv;
- istoricul de familie;
- schimbarile climatice;
- infectii respiratorii frecvente.
Acumularea de lichid in ureche in timpul otitei medii provoaca durere, umflare si roseata.
Lichidul care ramane in urechea medie poate duce la otita medie severa sau la o infectie a urechii medii. Aceasta afectiune tinde sa devina cronica si sa duca la recidive frecvente ale infectiilor acute sau chiar la dificultati de auz.
- Otita externa
Otita externa este o infectie a pielii canalului urechii, mai frecventa la adulti decat la copii.
Canalul nostru urechi este un tunel ingust, cald si inchis, ceea ce il face un mediu bun pentru cresterea germenilor, daca li se ofera ocazia. Majoritatea infectiilor din aceasta regiune sunt cauzate de acest tip de agenti biologici.
Unele situatii te pot face mai predispus la otita externa ca adult sau copil:
Diverse substante care intra in ureche
Daca bagi in mod regulat apa in acest canal, aceasta ofera o conditie ideala pentru ca germenii sa prospere acolo. Asta desi bacteriile care provoaca o infectie a urechii externe nu traiesc neaparat in apa.
Cele mai multe dintre ele sunt deja in canalul urechii sau sunt dobandite in viata de zi cu zi. Cu toate acestea, apa sau alte lichide straine din ureche sunt capabile sa ofere un teren de reproducere ideal pentru multiplicarea geremnilor.
De asemenea, umiditatea da adesea mancarime, asa ca iti poti zgaria sau intepa urechea si iti poti deteriora pielea din canalul urechii, ceea ce provoaca inflamatie. Astfel, pielea deja inflamata se poate infecta rapid. In acest fel, se dezvolta un cerc vicios, deoarece simptomele provoaca mai multa mancarime, ceea ce tinde sa agraveze situatia.
Daca samponul, fixativul sau alte produse ajung in ureche, pot avea acelasi efect ca apa sau chiar mai rau, deoarece substantele chimice sunt mult mai iritante pentru pielea sensibila din canalul urechii.
Otita externa este mult mai frecventa la inotatori, datorita contactului mai mare cu apa si a intrarii acesteia in canalul urechii, de aceea aceasta infectie se mai numeste si “otita inotatorului.”
Probleme ale pielii
Eczema sau psoriazisul pot afecta canalul urechii si pot face pielea inflamata si solzoasa. Daca se intampla acest lucru, este mai probabila otita externa.
Utilizarea tampoanelor de bumbac
Pielea moarta a canalului urechii se misca incet spre exterior, ducand resturile departe de timpan. Utilizarea tampoanelor flexibile de bumbac in ureche contracareaza acest proces si provoaca acumularea de piele moarta si ceara. Care poate irita captuseala delicata a canalului urechii si poate provoca inflamatii.
Ceara excesiva
Acest lucru poate duce la blocarea apei si a resturilor in canalul urechii, iar bacteriile tind sa se dezvolte in aceste conditii, astfel incat infectia apare cu usurinta.
Infectii ale urechii medii
Uneori, otita medie produce secretii persistente, care se blocheaza in canalul urechii si provoaca otita externa.
- Otita interna
Otita interna, mai cunoscuta ca labirintita, se refera la inflamatia urechii interne ca urmare a unei infectii.
Urechea interna este formata din multe structuri responsabile cu mentinerea echilibrului si sustinerea auzului, astfel incat o infectie in aceasta parte a urechii poate perturba ambele functii.
Cauze ale otitei interne:
Trauma la cap
O trauma directa sau o ranire a capului poate duce la otita interna. Acest lucru se datoreaza faptului ca acest tip de trauma poate provoca inflamatii la nivelul urechii interne sau perforarea timpanului.
Infectii virale si bacteriene
O varietate de virusi si infectii bacteriene pot conduce la otita interna (gripa, oreionul, rujeola, zona zoster si alte infectii respiratorii). In functie de virusul care a provocat otita interna, rezultatul este pierderea permanenta a auzului, mai ales daca tratamentul nu este efectuat prompt si corect.
Infectiile urechii interne cu o cauza bacteriana rezulta de obicei din agentii patogeni din organism sau creier. Toxinele de la aceste organisme ajung la urechea interna, provocand infectii.
In general, orice agent patogen capabil sa ajunga la urechea interna poate provoca o infectie. Cu toate acestea, este foarte rar ca bacteriile sa intre in urechea interna, deoarece de obicei provoaca o infectie in urechea externa sau urechea medie, iar simptomele determina o persoana sa solicite ajutor medical.
Conditii autoimune
In aceste situatii, sistemul imunitar se ataca pe sine insusi, provocand inflamatii. Bolile autoimune sunt cronice si multe nu sunt bine intelese de medici nici acum. Chiar si alergiile sunt considerate o afectiune autoimuna, asa ca, atunci cand organismul intalneste un alergen, acesta provoaca o reactie, care poate duce la inflamarea urechii interne.
Anumite medicamente si substante
Substantele care calatoresc prin fluxul sanguin pot ajunge in cele din urma la urechea interna. Medicamentele, alcoolul, drogurile si alte toxine sunt toate cauze care contribuie la otita interna. Unele toxine sunt, de asemenea, capabile sa provoace pierderea ireversibila a auzului.
- Tipuri de tratament otita
Simptomele durerii urechii, atunci cand nu sunt legate de probleme mai grave, se amelioreaza de obicei in primele doua zile. Majoritatea infectiilor dispar de la sine in decurs de una pana la doua saptamani si fara niciun tratament specific.
Un medic poate diagnostica o infectie a urechii sau o alta afectiune pe baza descrierilor pacientului si printr-unul sau mai multe teste. Probabil ca va folosi un instrument iluminat numit otoscop pentru a privi urechile, gatul si caile nazale. Si va asculta pacientul respirand cu ajutorul unui stetoscop. Iar in final va prescrie, daca e cazul, pentru otita tratament adecvat.
Medicul otolaringolog poate efectua si alte teste de diagnostic daca exista intrebari in timpul investigatiei, daca afectiunea nu a raspuns la tratamentele anterioare sau daca exista alte probleme care par grave.
Unele infectii ale urechii se rezolva fara tratament cu antibiotice, doar cu adaugarea de analgezice topice sau orale sau antiinflamatoare. Ceea ce este cel mai bun pentru fiecare persoana depinde de multi factori, inclusiv varsta si severitatea simptomelor. Cu toate acestea, unele dovezi sugereaza ca terapia cu antibiotice poate fi benefica in anumite situatii.
Daca este prescris acest tip de tratament, asigura-te ca si dupa ce simptomele s-au ameliorat, utilizezi tot antibioticul conform instructiunilor medicului pana la finalizare. Nerespectarea acestui lucru poate duce la infectii recurente si rezistenta bacteriana la medicamentele cu antibiotice.
Discuta cu doamna Dr. Mirela Turcu – medic specialist ORL, daca ai o problema din sfera otolaringologiei. Programeaza-te pe site-ul orl-bucuresti.ro chiar azi!
Zone Medical Estet
Clinica ORL Bucuresti
Sanatate
Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele
„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe Social Media. Medical, vorbim mai corect despre disbioză, care este o modificare a diversității și funcției microbiotei intestinale, influențată de dietă, medicamente (în special antibiotice), infecții, inflamație, stres și factori de stil de viață.
De ce este important să cunoști statusul florei tale intestinale? Pentru că intestinul nu este un simplu „un tub digestiv”, cum tindem să minimalizăm. La nivel intestinal se află o proporție foarte mare din celulele sistemului imunitar (în literatura de specialitate este frecvent menționat intervalul 70–80%), iar microbiota are un rol activ în educarea și modularea imunității. În plus, tulburările funcționale digestive sunt comune la nivel populațional. Spre exemplu, într-un studiu pe baza criteriilor Rome IV, prevalența tulburărilor funcționale intestinale a fost raportată la ~17%.
De ce „se dereglează” rapid microbiomul și ce ne arată studiile despre dietă, antibiotice și schimbările bruște
Un punct important (și adesea ignorat în social media) este viteza cu care microbiota răspunde la schimbări. Un studiu clasic publicat în Nature a arătat că o modificare alimentară majoră (dietă exclusiv animală vs exclusiv vegetală) poate schimba structura comunității microbiene în câteva zile. În literatura de sinteză se discută inclusiv despre modificări foarte rapide ale activității metabolice microbiene, uneori observabile în aproximativ 24 de ore, în funcție de substratul alimentar și de context.
Un alt aspect este impactul antibioticelor. În cazul în care vă întrebați, pot produce modificări ale microbiotei care persistă săptămâni până la luni după un tratament, iar recuperarea poate fi incompletă pentru anumite specii la unele persoane, mai ales după cure repetate sau antibiotice cu spectru larg. Asta explică de ce un pacient poate spune „de atunci nu mai sunt ca înainte” după o infecție tratată antibiotic, acesta este răspunsul.
Mi-aș dori totuși să clarific faptul că disbioza nu înseamnă automat „boală gravă”, dar poate fi un teren care întreține simptome și sensibilități digestive, mai ales când se combină cu stres, somn deficitar, dietă săracă în fibre, sedentarism sau inflamație de fond.
„Flora intestinală distrusă”: care sunt cele mai frecvente simptome
Aici e partea care creează multă confuzie: simptomele disbiozei sunt frecvent nespecifice. Nu există un „set unic” care confirmă diagnosticul doar din poveste. Cel mai des, pacienții descriu:
Balonare, gaze, disconfort postprandial, alternanță constipație-diaree sau scaune neformate, senzația de digestie „lentă”, intoleranțe alimentare care apar „din senin”. La unele persoane apare hipersensibilitate viscerală: intestinul reacționează exagerat la stimuli normali, iar pragul de toleranță scade.
Pe lângă ce se întâmplă la nivelul sistemului digestiv, pot exista manifestări extraintestinale: oboseală, fluctuații de energie, somn mai slab, „ceață mentală”. Aici trebuie păstrată prudența, întrucât aceste simptome pot avea multiple cauze (deficit de fier/B12, disfuncții tiroidiene, anxietate, tulburări de somn, inflamație), deci nu e corect să le punem automat pe seama microbiomului fără o evaluare minimă.
Așadar, disbioza este adesea o piesă dintr-un puzzle, nu întregul puzzle. De aceea, un articol bun trebuie să includă și partea de diferențiere: când e doar o tulburare funcțională și când există semne că trebuie căutată o cauză organică.
Când vorbim de „disbioză” și când trebuie excluse alte diagnostice
Este important de subliniat că „flora intestinală distrusă” nu este un diagnostic în sine, ci descrie un mecanism funcțional. De aceea, în practică, nu orice balonare, disconfort digestiv sau tranzit neregulat înseamnă automat disbioză.
Disbioza este mai probabil mecanismul dominant atunci când simptomatologia apare în contextul unui factor declanșator cunoscut, precum un tratament antibiotic recent, o infecție digestivă acută, o perioadă de stres intens, privare de somn sau o schimbare alimentară majoră. În aceste situații, tabloul clinic este de obicei funcțional: balonare postprandială, gaze, disconfort abdominal difuz, alternanță constipație–diaree, intoleranțe alimentare apărute recent și o variabilitate importantă a simptomelor în funcție de dietă și context emoțional. În aceste cazuri, mucoasa intestinală este structural intactă, dar mediul microbian și funcția digestivă sunt dereglate.
În schimb, este mai probabil să existe o altă patologie de fond atunci când apar semne de alarmă precum scăderea ponderală involuntară, anemia, rectoragiile, scaunele negre, diareea nocturnă, febra sau durerea abdominală progresivă, ori când simptomatologia este constantă, severă și independentă de alimentație. În aceste situații, este obligatorie excluderea unor afecțiuni precum boala inflamatorie intestinală, boala celiacă, neoplasmul colorectal, infecțiile persistente sau tulburările endocrine, înainte de a atribui simptomele unui dezechilibru al microbiotei.
Există, de asemenea, un număr mare de situații în care disbioza nu este cauza primară, ci apare secundar unei alte afecțiuni. De exemplu, în boala celiacă netratată, inflamația mucoasei modifică mediul intestinal și duce la disbioză; în hipotiroidism, tranzitul intestinal lent favorizează modificări ale florei; în SIBO, dezechilibrul bacterian este localizat predominant în intestinul subțire; iar în stresul cronic, dereglarea axei intestin–creier modifică motilitatea și secrețiile digestive, cu impact secundar asupra microbiomului. În aceste situații, reechilibrarea florei este necesară, dar insuficientă dacă nu este tratată și cauza de fond.
Din perspectivă clinică, abordarea corectă nu este să „etichetăm” simptomele ca disbioză, ci să înțelegem dacă disbioza este mecanismul principal, un factor agravant sau doar un epifenomen. Această diferențiere este esențială pentru ca intervenția să fie eficientă și durabilă.
Concluzie
Dezechilibrul florei intestinale este o expresie a modului în care intestinul reacționează la dietă, stres, inflamație, medicație și contextul general al organismului. De aceea, simptomele atribuite frecvent „florei distruse” nu pot fi interpretate izolat și nu ar trebui tratate prin soluții universale sau intervenții empirice.
Pentru unii pacienți, disbioza este mecanismul central al simptomelor și răspunde bine la ajustări nutriționale, corectarea stilului de viață și, atunci când este cazul, intervenții microbiotice țintite. Pentru alții, disbioza este secundară unei alte afecțiuni (inflamatorii, endocrine, autoimune sau funcționale) care trebuie identificate și tratate pentru ca echilibrul digestiv să se poată reface durabil.
Abordarea corectă este, așadar, una integrativă și personalizată. Scopul nu este să urmărim doar „să reparăm flora”, ci să înțelegem contextul în care aceasta s-a dezechilibrat. Este singura alternativă prin care simptomele digestive pot fi ameliorate real, iar intestinul își poate recăpăta rolul său esențial în reglarea metabolismului, imunității și stării generale de bine.
Sanatate
Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața
Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de vedere biologic și medical. Grupele de sânge, dincolo de o convenție de clasificare, sunt o caracteristică genetică fundamentală, care joacă un rol esențial în transfuzii, transplanturi, sarcină și, în anumite contexte, chiar în riscul unor boli.
Înțelegerea sistemelor de grupe sanguine este una dintre pietrele de temelie ale medicinei moderne și a salvat milioane de vieți de la descoperirea lor până astăzi.
Ce sunt grupele de sânge?
Începem în primul rând cu componentele sângelui uman, acesta fiind alcătuit din celule roșii (eritrocite), celule albe (leucocite) și trombocite. În mod tradițional, când discutăm despre grupa de sânge, facem referire la tipul de sânge pe care îl avem.
Din perspectivă medicală, o grupă de sânge (sanguină) este definită de prezența sau absența unor molecule numite antigene pe suprafața globulelor roșii. Antigenele funcționează ca niște „markeri biologici” care spun sistemului imunitar dacă o celulă este proprie sau străină. Totodată, antigenele sunt prezente și pe leucocite, dar, din ceea ce se cunoaște până acum, numai eritrocitele sunt importante pentru determinarea grupelor sanguine.
Sistemele de clasificare a grupelor sanguine
Determinarea grupei sanguine se bazează pe două sisteme principale: sistemul ABO și sistemul Rh, ambele fundamentale pentru siguranța transfuzională și pentru monitorizarea anumitor situații medicale, precum sarcina. Restul sistemelor au, de obicei, importanță practică numai în cazurile de stabilire a paternității.
Sistemul ABO
Sistemul ABO clasifică sângele în funcție de prezența a două tipuri de antigene pe suprafața eritrocitelor: antigenul A și antigenul B, precum și de anticorpii corespunzători din plasmă: anti-A și anti-B.
Astfel, se definesc patru grupe principale:
- Grupa O (OI)
Nu prezintă nici antigen A, nici antigen B pe globulele roșii, dar conține ambii anticorpi (anti-A și anti-B) în plasmă.
- Grupa A (AII)
Are antigen A pe eritrocite și anticorpi anti-B în plasmă.
- Grupa B (BIII)
Are antigen B pe eritrocite și anticorpi anti-A în plasmă.
- Grupa AB (ABIV)
Prezintă ambele antigene (A și B) pe eritrocite și nu are anticorpi anti-A sau anti-B în plasmă.
Această clasificare este esențială pentru stabilirea compatibilității între donator și receptor în cazul transfuziilor, deoarece prezența unor antigene „străine” poate declanșa reacții imune severe.
Sistemul Rh
Al doilea sistem major este sistemul Rh (Rhesus), care clasifică sângele în funcție de prezența sau absența unei proteine specifice pe suprafața eritrocitelor, numită antigen D.
- Dacă antigenul D este prezent, persoana este considerată Rh pozitiv (Rh+).
- Dacă antigenul D lipsește, persoana este considerată Rh negativ (Rh−).
Deși sistemul Rh include peste 40 de antigene diferite, antigenul D este cel mai important din punct de vedere clinic. Peste 80% din populație este Rh pozitiv.
Cele opt grupe sanguine
Combinarea sistemului ABO cu sistemul Rh duce la apariția a opt grupe sanguine:
- A Rh pozitiv (A+)
- A Rh negativ (A−)
- B Rh pozitiv (B+)
- B Rh negativ (B−)
- AB Rh pozitiv (AB+)
- AB Rh negativ (AB−)
- O Rh pozitiv (O+)
- O Rh negativ (O−)
De ce este important factorul Rh
Cunoașterea factorului Rh este esențială din două motive majore:
1. Siguranța transfuzională
Dacă o persoană Rh negativ primește sânge Rh pozitiv, organismul său poate produce anticorpi anti-Rh. La o transfuzie ulterioară, acești anticorpi pot distruge globulele roșii transfuzate, ducând la reacții hemolitice severe.
2. Compatibilitatea în sarcină
Incompatibilitatea Rh devine critică atunci când mama este Rh negativ și fătul este Rh pozitiv. Dacă mama dezvoltă anticorpi anti-Rh, aceștia pot traversa placenta și pot distruge globulele roșii ale fătului, provocând boala hemolitică a nou-născutului, cu anemie severă, icter sau chiar risc vital dacă nu se intervine medical.
De aceea, gravidele Rh negativ sunt monitorizate atent și primesc profilaxie imunologică (imunoglobulină anti-D) atunci când este necesar.
Cum se moștenesc grupele de sânge și factorul Rh
Grupa de sânge și factorul Rh sunt determinate genetic și se transmit de la părinți la copil conform unor reguli bine definite ale eredității. Fiecare persoană moștenește jumătate din materialul genetic de la mamă și jumătate de la tată, iar acest lucru este valabil și pentru genele care determină tipul de sânge.
Genele responsabile de grupa sanguină fac parte din sistemul ABO și există sub trei variante genetice principale (alelice): A, B și O.
- Alela A determină apariția antigenului A pe globulele roșii.
- Alela B determină apariția antigenului B.
- Alela O nu determină niciun antigen.
Fiecare părinte transmite copilului o singură alelă, iar combinația celor două alele primite determină grupa sanguină finală a copilului:
- A + A sau A + O → grupa A
- B + B sau B + O → grupa B
- A + B → grupa AB
- O + O → grupa O
A și B sunt codominante (se exprimă ambele dacă sunt prezente), iar O este recesivă. De aceea, un copil poate avea o grupă diferită de cea a părinților, în funcție de combinația de gene moștenită.
Pe de altă parte, factorul Rh este determinat în principal de prezența sau absența genei pentru antigenul D, despre care am discutat anterior. Și aici fiecare părinte transmite o alelă copilului:
- Dacă ambii părinți sunt Rh negativi, copilul va fi întotdeauna Rh negativ.
- Dacă unul sau ambii părinți sunt Rh pozitivi, copilul poate fi fie Rh pozitiv, fie Rh negativ, în funcție de combinația exactă a genelor moștenite.
Așadar, deși regulile de moștenire sunt clare, rezultatul final este influențat de combinația aleatorie a genelor transmise de părinți. Acesta este motivul pentru care doi părinți cu aceeași grupă sanguină pot avea copii cu grupe diferite, sau de ce într-o familie pot exista mai multe grupe de sânge diferite.
Cea mai rară grupă de sânge din lume
Grupa sanguină „aurie”, cunoscută medical ca Rh-nul, este cea mai rară grupă de sânge din lume, fiind identificată la mai puțin de 50 de persoane la nivel global. Această particularitate se caracterizează prin absența tuturor antigenelor din sistemul Rh de pe suprafața globulelor roșii. Din acest motiv, persoanele cu Rh-nul nu pot primi sânge de la aproape nimeni, deoarece orice antigen străin poate declanșa o reacție imună severă. În practică, acești pacienți sunt sfătuiți să își stocheze propriul sânge pentru situații de urgență, deoarece compatibilitatea cu alți donatori este extrem de limitată.
În același timp, sângele Rh-nul are o valoare excepțională pentru medicină, deoarece poate fi transfuzat unui număr foarte mare de pacienți fără risc major de reacție imunologică legată de sistemul Rh. Această combinație rară îl transformă într-un instrument critic în urgențe transfuzionale și în cercetarea imunologică, fiind considerat un „model biologic” ideal pentru studierea reacțiilor imune. Astfel, deși este o condiție extrem de rară și vulnerabilă pentru purtători, grupa Rh-nul reprezintă un veritabil „tezaur” pentru medicina modernă.
Determinarea grupelor de sânge și Rh
În practica medicală curentă, determinarea rapidă și corectă a grupei sanguine și a factorului Rh este un pas critic pentru siguranța pacientului, fie că vorbim despre transfuzii, intervenții chirurgicale, sarcină sau situații de urgență. Metodele clasice, directă și indirectă, rămân baza imunhematologiei, însă în contextul actual al medicinei moderne este esențial ca aceste determinări să fie nu doar corecte, ci și rapide, standardizate și ușor de integrat în fluxurile clinice zilnice. Timpul de răspuns, riscul de eroare umană și nevoia de trasabilitate a probelor sunt factori care pot influența direct decizia clinică și, implicit, prognosticul pacientului.
În acest context, kitul DDS Diagnostic pentru determinarea grupelor sanguine AB0 și a antigenului Rh-D oferă o soluție practică și fiabilă pentru uz profesional, reunind într-un singur test determinarea completă a tipului de sânge, cu un timp de citire de aproximativ un minut și o acuratețe de peste 99,9%. Simplitatea utilizării, interpretarea vizuală clară, lipsa necesității unor echipamente suplimentare și posibilitatea de identificare și trasabilitate a probei îl fac un instrument adaptat atât cabinetelor medicale, cât și unităților spitalicești sau laboratoarelor.
Sanatate
Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție
Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar și pentru cei care au grijă de stilul lor de viață. Știm deja și noi că nici cele mai stricte diete și nici cele mai intense antrenamente nu pot corecta tot. În fața oglinzii, rămân zonele care „nu cedează”. În acest caz, care sunt opțiunile tale în cadrul unei clinici de beauty? Să alegi liposucția clasică sau să optezi pentru o tehnologie nouă, minim invazivă, precum BodyTite?
Ce presupune fiecare procedură de remodelare corporală?
Liposucția este o intervenție chirurgicală clasică, prin care grăsimea este aspirată cu o canulă, de obicei sub anestezie generală. Este eficientă pentru reducerea volumului corporal, dar vine cu un set de dezavantaje:
- cicatrici vizibile,
- recuperare prelungită,
- durere post-operatorie
- nu acționează asupra pielii.
Asta înseamnă că, după extragerea grăsimii, poți rămâne cu un surplus tegumentar, mai ales dacă pielea ta și-a pierdut elasticitatea în timp.
BodyTite, în schimb, este o procedură modernă de remodelare corporală, care combină două acțiuni într-una singură: topește grăsimea și tonifică pielea, prin tehnologia de lipoliză asistată cu radiofrecvență (RFAL). Este minim invazivă, se realizează cu anestezie locală și nu lasă cicatrici. Un alt beneficiu este efectul vizibil de lifting, fără a implica bisturiu sau excizie de piele. Practic, corectează exact acel lucru pe care liposucția nu îl poate rezolva: laxitatea pielii.
Cum funcționează BodyTite?
Secretul procedurii BodyTite stă în modul în care energia de radiofrecvență este livrată precis în straturile profunde ale pielii. Se folosește o canulă subțire, introdusă sub piele, care topește grăsimea localizată și încăpățânată. Simultan, un aplicator de suprafață încălzește pielea din exterior, stimulând producția de colagen și elastină.
Acțiunea dublă, din interior și exterior, face ca pielea să se retragă armonios, conturul să devină mai ferm, iar riscul de piele lăsată să fie practic eliminat. Comparativ cu liposucția tradițională, care lasă adesea în urmă un aspect neuniform sau „vălurit”, BodyTite reușește să netezească pielea și să ofere un rezultat estetic mai bun, într-un timp mai scurt.
Radiofrecvența oferă rezultate superioare în tonifiere
Conform unui studiu publicat în Journal of Cosmetic and Laser Therapy, pacienții care au apelat la lipoliza asistată prin radiofrecvență (precum BodyTite) au prezentat o reducere a circumferinței corporale de până la 40% mai eficientă decât în cazul liposucției tradiționale, cu o îmbunătățire semnificativă a fermității pielii.
Rezultatele nu ne surprind, întrucât, după cum explicam anterior, tratamentul cu BodyTite topește grăsimea și reactivează mecanismele naturale ale pielii, producția de colagen și elastină, conducând la un rezultat cu adevărat armonios, fără excese tegumentare. În plus, pacienții au raportat o satisfacție estetică mai mare și un grad scăzut de disconfort post-procedură, ceea ce face ca BodyTite să devină noul „gold standard” în remodelarea corporală minim invazivă.
Cui i se potrivește cel mai bine fiecare procedură de remodelare corporală?
Liposucția este o alegere potrivită pentru pacienții tineri, cu tonus cutanat bun, care își doresc doar o reducere a volumului de grăsime și sunt dispuși să treacă printr-o recuperare mai lungă. Este eficientă pentru persoanele sănătoase, care acceptă ideea unei intervenții chirurgicale clasice, cu toate riscurile și perioada de refacere aferentă.
BodyTite, în schimb, este alegerea ideală pentru:
- persoane care au pierdut mult în greutate și se confruntă cu piele laxă;
- femei care vor să își remodeleze corpul după sarcină;
- pacienți care nu doresc operație, anestezie generală sau cicatrici;
- cei care vor rezultate vizibile rapid, cu timp minim de recuperare.
Procedura este sigură, certificată FDA, se realizează în aproximativ 90 de minute și permite reluarea activităților obișnuite în doar câteva zile. Este indicată atât femeilor, cât și bărbaților, și se poate efectua pe zone precum abdomenul, coapsele, fesele, brațele, genunchii sau picioare.
Alegerea corectă începe cu un consult personalizat
Remodelarea corporală nu este un proces „one-size-fits-all”. Dacă îți dorești rezultate rapide și vizibile sau o intervenție minim invazivă, important este să alegi tratamentul potrivit nevoilor tale, tipului de țesut și stilului de viață.
În cadrul Clinicii Dr. Dali poţi opta atât pentru procedura clasică de liposucție, cât și tehnologia avansată BodyTite, cu radiofrecvență. Alegerea nu trebuie să fie a ta, singur/ă, de aceea, poţi programa un consult personalizat, în care medicii specialişti vor analiza în detaliu particularitățile anatomice, obiectivele estetice și istoricul medical, pentru a-ți recomanda cea mai eficientă și sigură variantă de tratament.
-
Comunicateacum 2 zileHidroizolații bituminoase profesionale: ghid pas cu pas pentru siguranta cladirii tale
-
Comunicateacum 3 zileOriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa
-
Sanatateacum 2 zileFlora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele
-
Comunicateacum 15 oreCum să alegi ușa de garaj perfectă pentru casa ta
-
Uncategorizedacum 29 de minutePuterea unui smartphone pliabil, într-o nouă generație. HUAWEI Mate X7 – excelență în fotografie și durabilitate remarcabilă




