Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Satul din Munții Hunedoarei neschimbat de secole. Iarna mai rămân aici doar câțiva oameni VIDEO

Publicat

pe

Satul din Munții Hunedoarei neschimbat de secole. Iarna mai rămân aici doar câțiva oameni VIDEO

Satul Sohodol din Ținutul Pădurenilor a rămas aproape neschimbat. Cele mai multe dintre casele sale vechi sunt părăsite însă, în timpul iernii, iar în așezare mai rămân câțiva oameni.

Aflat la 30 de kilometri de Hunedoara, în Munții Poiana Ruscă, Sohodol (comuna Lelese) se numără printre cele mai pitorești sate din România.

Cele mai multe dintre gospodăriile sale au fost înființate în urmă cu peste un secol, iar de-a lungul timpului nu au suferit modificări care să le schimbe radical aspectul.

„S-a întâmplat acest lucru pentru că în aceste case locuiau vârstnici. Unii s-au stins de mulți ani, iar nimeni nu a mai venit în locul lor. Așa au fost lăsate. Și școala din Sohodol, unde am învățat în clasele I – IV, a rămas abandonată de prin anii ´90. Copiii din sat învățau aici în primele clase și apoi mergeau la școala din Alun, până în clasa a opta, unde era un internat. La fel ca Alun, unde au mai rămas câțiva săteni și zeci de gospodării goale, și în Sohodol îi poți număra pe localnici pe degete”, povestește unul dintre puținii localnici din Sohodol.

Satul Sohodol, Ținutul Pădurenilor. Foto: Daniel Guță

Satul cu case tradiționale, pustiu în timpul iernii

În timpul iernii, multe dintre gospodăriile din Sohodol sunt închise, pentru că locatarii lor, care mai stau aici în sezonul cald, se mută la oraș – mulți dintre ei în Hunedoara.

„O dată pe săptămână, celor rămași le aduc pâine cu mașina, la poarta casei și chiar în casă, vârstnicilor care nu prea se pot deplasa. Aduc pâine pentru șapte familii”, spune Sorin Pătrău.

Sorin (drepata), omul care aduce pâinea în Sohodol. Foto: Daniel Guță

Satul Sohodol se află la trei kilometri de Lelese, centrul comunei Lelese din Ținutul Pădurenilor, însă fiind mai mică, localitatea a fost afectată mai puternic de fenomenele depopulării și îmbătrânirii populației care a lovit zona în ultimele decenii.

„Au fost perioade mai bune când în zonă funcționau minele de la Ghelari, Lelese, carierele de la Alun și Crăciuneasa. Unii localnici au pensii destul de bune, însă populația este îmbătrânită. Cei tineri se luptă cu agricultura și zootehnia, dar le este greu, pentru că nu e forță de muncă, iar prețurile sunt mici la vânzare. Nu sunt oameni cu bani, care să poată să dezvolte ferme aici, deși pământul este fertil”, spune Sorin.

În trecut, povestesc localnicii, dealurile din jurul satelor Sohodol și Lelese erau ocupate de terenuri agricole pe care localnicii cultivau grâu, porumb, lucernă și cânepă pentru hrănirea numeroaselor animale din gospodărie. Creșterea lor era una dintre îndeletnicirile tradiționale fiecărei familii.

„În valea Sohodolului, au funcționat mai multe mori, unde grâul cultivat pe dealurile dintre Lelese și Sohodol era măcinat”, își amintește un localnic.

„Acum unele din terenurile care în trecut erau ocupate de culturi de grâu și cucuruz, unde terenul este mai fertil, sunt acum ocupate de grădini, unde localnicii cultivă legume și zarzavaturi, dar și unele soiuri de fasole și de arbuști fructiferi pe care în trecut nu le găseai în grădinile din această zonă. Sunt oameni care au făcut o pasiune pentru grădinile lor de legume, unii țin cu ele o bună parte din piața din Hunedoara”, relata, recent, Ciprian Achim, primarul comunei Lelese.

Fosta școală din Sohodol. Foto: Daniel Guță

De aproape trei ani, o şosea modernă construită între Lelese şi Sohodol, a scos din izolarea prelungită satul din munţi şi i-a făcut pe localnici mai optimişti în privinţa viitorului aşezării.

În acelaşi timp, uliţele proaspăt asfaltate ale cătunului au fost luminate cu instalaţii cu Led-uri, ecologice. În ciuda investițiilor, în vreme de iarnă, satul Sohodol rămâne aproape pustiu, iar cei rămași așteaptă sosirea primăverii pentru ca așezarea să se anime din nou.

Satul din Munții Poiana Ruscă

În urmă cu aproape trei secole, satul Sohodol, din Munții Poiana Ruscă, era cunoscut pentru sălbăticia pădurii din jurul lui şi pentru traiul greu al sătenilor, ale căror ocupaţii tradiţionale erau creşterea animalelor şi muncile forestiere.

Casă părăsită în Sohodol. Foto: Daniel Guță

„Acest sat ocupă culmea unui munte. Teritoriul său, care se afla înainte în mijlocul unei păduri înfricoşătoare, iar acum, curăţat şi defrişat prin hărnicia locuitorilor, împărţit în două părţi de hotar, este atât de steril şi nerodnic încât, în afara culturilor de primăvară, nu produce nimic altceva. De aceea, locuitorii, fiind lipsiţi cu totul de culturi de toamnă, îşi acoperă necesităţile din comerţul cu animale mari şi mici în târgurile din Deva şi Hunedoara”, se arăta în Conscripţia Fiscală a Transilvaniei din 1750, potrivit Monografiei comunei Lelese – de Rusalin Işfănoni.

La începutul secolului XX, Sohodol avea aproape 300 de locuitori. În anii ´50, peste 200 de oameni încă locuiau în aşezarea cu aproape 100 de gospodării. În 1978, au mai rămas aproape 50 de localnici, iar în 2017 populaţia Sohodolului număra mai puţin de 20 de persoane, majoritatea vârstnici.

Case tradiționale din Sohodol

Cele mai multe case din Sohodol au fost ridicate pe un singur nivel, având de obicei două încăperi (odaia de locuit și cămara) și, deși nu sunt identice, au numeroase lucruri în comun în ce privește arhitectura specifică zonei și modul în care sunt organizate gospodăriile.

Sohodol. Foto: Daniel Guță

Locuințele au fundații de bolovani așezați cu mortar sau lut, care sunt zidite la suprafață cu lespezi de piatră, pereții de lemn și acoperișuri în patru ape cu mici coame. Au pivnițe și cămări construite din bârne groase, pătule, șuri și grajduri care fac separația între curte și grădină.

Ferestrele le sunt evidențiate pe fațade, prin tocurile de lemn, iar fațadele sunt orientate către sud sau răsărit. Scândurile de lemn și zidăria de piatră formează împrejmurile gospodăriilor.

Comuna Lelese, aflată la circa 30 de kilometri de Hunedoara, a rămas renumită pentru tradiţiile pădurenilor, păstrate cu străşnicie de secole şi pentru arta populară specifică zonei. În cele patru sate ale comunei Lelese mai locuiesc 400 de oameni. Fiecare dintre ele a avut câte o şcoală, unele vechi de aproape 100 de ani.

Comentarii Facebook

Actualitate

„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei

Publicat

pe

  Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război și intrând direct în zona instigării deschise la genocid. 

Aleksei Juravliov, liderul partidului ultranaționalist Patria FOTO: X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, AleKsei Juravliov, a făcut o altă declarație scandaloasă despre Ucraina. Într-un interviu, el a declarat deschis că până la jumătate din populația țării ar putea fi distrusă pentru a combate așa-numitul „nazism”.

Politicianul rus și-a explicat cuvintele spunând că, în opinia sa, unii ucraineni nu își vor schimba opiniile. De asemenea, a afirmat că cei care nu „își schimbă hainele” ar trebui fie expulzați, fie uciși, potrivit ua.news.

Toți naziștii trebuie exterminați. Toți! Vedeți, chiar dacă este vorba de 50% – chiar 50% – cu toții trebuie să exterminați. Pentru ca această infecție să nu existe acolo, pentru ca nimeni să nu ne amenințe”, a declarat Juravliov.

Această dinamică a cifrelor arată cum mașinăria de propagandă își modifică justificările pe măsură ce conflictul se prelungește. Dacă la debutul invaziei declanșate de Vladimir Putin ponderea elementelor catalogate de Moscova drept periculoase era estimată de deputat la doar două procente, prelungirea rezistenței ucrainene l-a determinat pe acesta să declare că procentul celor care manifestă o atitudine ostilă a urcat artificial la 20-30%, considerând că aplicarea măsurilor extreme este o opțiune de preferat.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Mitraliera ca singur criteriu de departajare între viață și moarte

Sistemul de clasificare propus de deputatul rus elimină orice nuanță juridică sau investigație specifică, reducând identificarea inamicului la un singur element factual: deținerea unui mijloc de protecție sau a unei arme de foc în fața trupelor de ocupație. Întrebat cum ar trebui să se facă distincția clară în teren între combatanți și civili, oficialul de la Moscova a oferit o soluție simplistă și violentă.

Dacă are o mitralieră, da, trebuie ucis. Ce este de distins? Dacă îl vezi, omoară-l”, a spus el.

Analiștii politici și experții în relații internaționale avertizează că această alunecare ideologică a Moscovei, vizibilă accentuat după anul 2012 și consolidată prin anexarea Crimeei în 2014, poartă numele de „ruscism”.

Acest curent totalitar contemporan se manifestă prin cultul liderului absolut, imperialism agresiv, revizionism istoric și o subjugare strictă a societății civile prin intermediul legilor abuzive și al aparatului administrativ de represiune.

Utilizarea obsesivă a etichetelor de tip „fascism” sau „nazism” la adresa criticilor externi servește doar ca paravan menit să ascundă propriile practici totalitare și să legitimeze epurarea etnică în fața publicului intern.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top

Publicat

pe

Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din 2026, românii au înmatriculat peste 236.000 de autoturisme, iar luna iunie a adus cea mai bună evoluție din acest an. Deși mașinile second-hand continuă să domine piața, segmentul autoturismelor noi câștigă teren.

Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În același timp, Dacia se apropie de BMW în clasamentul general al mărcilor preferate, iar producătorii chinezi, în special BYD, schimbă rapid echilibrul pe piața automobilelor electrice.

Piața auto a crescut ușor, dar mașinile rulate domină în continuare

Piața auto din România a ajuns la 236.126 de înmatriculări în primele șase luni ale anului 2026, potrivit unei analize realizate de plus-auto.ro pe baza datelor oficiale DRPCIV.

Structura pieței arată însă că România rămâne o piață dominată de autoturismele second-hand. Din totalul înmatriculărilor, 171.276 de mașini au fost rulate, reprezentând 72,5% din piață, în timp ce autoturismele noi au totalizat 64.850 de unități, respectiv 27,5%.

Comparativ cu primul trimestru al anului, când ponderea mașinilor rulate ajunsese la 76,7%, datele indică o ușoară revenire a segmentului de mașini noi.

Situația este apropiată de cea înregistrată în 2025, când raportul dintre mașini rulate și mașini noi era de aproximativ 71,5% la 28,5%.

Iunie a fost cea mai bună lună pentru piața auto din 2026

Evoluția lunară arată un parcurs oscilant în prima jumătate a anului.

Piața a pornit de la 33.912 înmatriculări în ianuarie, a crescut până la 42.739 de unități în martie, apoi a încetinit în aprilie și mai, cu 38.216, respectiv 37.590 de autoturisme.

Revenirea a venit în iunie, când au fost înmatriculate 43.461 de autoturisme, cel mai ridicat nivel lunar din primul semestru.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Creșterea a fost susținută în special de segmentul mașinilor noi. În iunie au fost înmatriculate 16.120 de autoturisme noi, cu aproape 60% mai multe decât în aprilie.

Iunie a fost o lună de accelerare pentru piața de mașini noi. Am văzut un apetit mult mai mare pentru Dacia, Toyota și pentru mărcile chinezești, în special BYD, ceea ce ne spune că bugetele consumatorilor rămân concentrate pe modele accesibile, dar mai mulți români aleg acum să cumpere direct o mașină nouă”, a explicat expertul auto Veronica Negru.

Dacia recuperează teren în fața BMW

În clasamentul general al mărcilor, Volkswagen rămâne lider detașat.

Marca germană a acumulat 33.468 de înmatriculări în primul semestru, fiind susținută în special de piața autoturismelor rulate.

Pe locul al doilea se află BMW, cu 23.404 unități, însă avantajul față de Dacia este aproape dispărut.

Constructorul român a ajuns la 23.278 de autoturisme înmatriculate, la doar 126 de unități distanță de BMW.

Apropierea vine în special datorită cererii ridicate pentru modele Dacia noi, unde marca este lider incontestabil, a declarat pentru „Adevărul” Veronica Negru.

Apropierea dintre BMW și Dacia nu înseamnă un interes egal pentru cele două mărci, ci două comportamente de cumpărare diferite care converg spre un total similar. BMW ajunge la acest volum aproape exclusiv prin piața de mașini rulate (peste 90% din unități), acesta fiind modul în care mulți români accesează o mașină premium, prin depreciere. Dacia, în schimb, e singura marcă unde cererea e la fel de puternică atât pe mașini noi, cât și pe rulate, ceea ce confirmă poziția sa de lider incontestabil pe segmentul de mașini noi din România„, a spus ea.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Topul general al mărcilor este completat de Audi, cu 17.487 de unități, Renault cu 15.438, Skoda cu 14.153, Mercedes-Benz cu 13.376, Ford cu 10.599, Toyota cu 10.011 și Hyundai cu 7.155.

„Volkswagen și BMW rămân alegerile de încredere pentru cumpărătorii care caută performanță, fiabilitate și valoare de revânzare pe piața second-hand. În același timp, Dacia confirmă statutul de brand național preferat”, a adăugat experta.

Dacia conduce piața mașinilor noi, iar BYD intră în top 10

Dacă analizăm doar autoturismele noi, clasamentul este diferit. Dacia conduce cu 11.673 de unități și o cotă de 18% din piață. Pe următoarele poziții se află Toyota, cu 6.031 de mașini noi, Skoda cu 5.447 și Volkswagen cu 4.799.

Surpriza primului semestru este BYD, care intră direct în top 10 al celor mai cumpărate mărci noi din România. Constructorul chinez a ajuns la 2.140 de autoturisme noi înmatriculate, depășind numeroși producători consacrați.

Clasamentul complet al mașinilor noi este:

  1. Dacia – 11.673 unități
  2. Toyota – 6.031 unități
  3. Skoda – 5.447 unități
  4. Volkswagen – 4.799 unități
  5. Renault – 2.983 unități
  6. Hyundai – 2.789 unități
  7. Ford – 2.724 unități
  8. Mercedes-Benz – 2.399 unități
  9. BMW – 2.335 unități
  10. BYD – 2.140 unități

BYD intră în lupta cu Tesla pe electrice

Segmentul automobilelor electrice este unul dintre cele mai interesante puncte ale pieței auto din 2026.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Tesla rămâne foarte aproape de BYD la nivel general, cu 2.446 de înmatriculări în primul semestru, dintre care 1.459 de mașini noi și 987 rulate.

BYD a ajuns la 2.340 de unități, însă diferența importantă este structura vânzărilor: 2.140 de automobile noi și doar 200 second-hand.

Pe segmentul strict al mașinilor electrice noi, BYD a ajuns la 1.092 de unități și se apropie rapid de Tesla, care are 1.459.

La electrice rulate, Tesla rămâne lider detașat.

Hibridul domină mașinile noi, dieselul domină piața second-hand

Preferințele românilor diferă radical între mașinile noi și cele rulate.

La automobilele noi, hibridul este alegerea dominantă. 57,9% dintre mașinile noi înmatriculate în primul semestru sunt hibride.

Mașinile pe benzină sau GPL reprezintă 27,2%, electricele 8,5%, iar dieselul doar 6,3%.

Pe piața second-hand situația este inversată. Motorina reprezintă 61% din înmatriculări, urmată de benzină și GPL cu 25,9%, hibride cu 11,3% și electrice cu doar 1,8%.

Bucureștiul concentrează mai mult de jumătate din mașinile noi

Un alt element important al pieței este concentrarea foarte mare în Capitală.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Din cele 64.850 de autoturisme noi înmatriculate în România în primul semestru, 35.062 au fost înregistrate în București.

Asta înseamnă că Bucureștiul concentrează 54,1% din toate mașinile noi cumpărate în România.

Ilfov, aflat pe locul al doilea, are doar 2.942 de unități.

Diferența este și mai vizibilă la automobilele electrice. Aproape jumătate dintre toate electricele noi din România au fost înmatriculate în Capitală: 2.565 dintr-un total de 5.522.


Cum ajung în România mașini second hand cu daună totală. Chichița legală care permite vânzarea mașinilor care ar trebui casate

Piața diferă puternic de la un județ la altul

Preferințele regionale confirmă diferențe importante.

Dacia domină în județe precum Mureș și Argeș, unde are cote de peste 39% din piața mașinilor noi, în tinp ce în Cluj, Audi a devenit cea mai cumpărată marcă nouă, schimbând clasamentul față de începutul anului.


Greșeala care îți scade valoarea mașinii cu mii de euro la revânzare

Pe piața second-hand, Volkswagen și BMW rămân lideri în majoritatea județelor.

În București, BMW este cea mai cumpărată marcă rulată, cu o pondere de 17,7%, urmat de Mercedes-Benz cu 13,1%.

APIA: Revenirea trebuie privită cu prudență. Electrificarea devine noua regulă a pieței

Potrivit datelor APIA consultate de „Adevărul”, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 53% în iunie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, însă evoluția este influențată în mare parte de lichidarea stocurilor și anticiparea unor schimbări de reglementare. Astfel, creșterea nu indică încă o revenire structurală a pieței.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Rezultatul din luna iunie trebuie analizat cu prudență. Această evoluție reflectă într-o măsură importantă efectul unui sfârșit de serie, determinat de lichidarea stocurilor și de anticiparea schimbărilor de reglementare și de piață”, spune Dan Vardie, președintele APIA.

În același timp, datele APIA confirmă accelerarea electrificării. Automobilele electrificate au ajuns la o cotă de piață de 64% în luna iunie și la 67% după primele șase luni ale anului, depășind pentru prima dată motorizările clasice.

Cele mai mari creșteri vin din zona automobilelor pur electrice și plug-in hybrid. Mașinile 100% electrice au crescut cu 352% în iunie față de aceeași lună din 2025, ajungând la o cotă de piață de 9,4%, în timp ce modelele plug-in hybrid au crescut cu 125%, până la o cotă de 9,6%.

Clasamentul electricelor confirmă ascensiunea BYD. Tesla conduce încă după volumul total al mașinilor electrice noi, cu 1.459 de unități în primele șase luni, însă BYD a ajuns rapid la 1.092 de unități, după doar patru mașini în aceeași perioadă din anul precedent.

Pe segmentul plug-in hybrid, producătorul chinez este deja lider, cu 1.048 de unități, depășind mărci tradiționale precum Volkswagen, Mercedes-Benz sau BMW.

O altă schimbare importantă este dominația SUV-urilor. În luna iunie, acest segment a avut o cotă de piață de 58,5% din totalul mașinilor noi, mult peste clasa compactă (21%) și clasa mică (12,8%).

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”

Publicat

pe

Un moment tensionat
din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a
fost rugat să oprească show-ul şi să convingă un spectator cocoţat pe un stâlp
să coboare, însă reacția rapperului nu a fost cea așteptată.

 Incidentul a avut loc sâmbătă, 4 iulie, în timpul concertui susținut de Puya în cadrul evenimentelor organizate cu prilejul Zilelor Orașului Ghimbav, județul Brașov.

Imaginile, surprinse
în timpul show-lui lui Puya, au fost publicate pe TikTok și îl arată pe
artist în timp ce un bărbat din apropierea scenei îi tot face semn din mâini să
întrerupă muzica. Iniţial, artistul se întrerupe şi se apropie de cel care îi
solicitase asta, încercând să afle ce se întâmplă.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Puya, chemat la marginea scenei. FOTO: captură video

Însă, imediat ce află ce
anume vrea spectatotul de la el, adică să convingă un un fan cocoţat pe un
stâlp să coboare de acolo, rapperul se enervează.

 „Ești de la poliție? De la scenă? Păi, și îmi
oprești mie concertul ca să îi spun ăluia să se dea jos de pe stâlp? Ferească
Dumnezeu!

Băi, fraților, hai ca
să înțelegeți: aici, când se suie lumea pe scenă, face un spectacol. Mă oprești
din spectacol… este treaba lui dacă vrea să stea acolo”,
se aude Puya
comentând.

Scena surprinsă în
videoclipul devenit viral a generat reacții diferite în rândul celor care au
urmărit imaginile. O parte dintre cei care au comentat i-au dat dreptate lui
Puya, considerând că nu era rolul lui să oprească un concert pentru a rezolva
problema unui spectator, în timp ce alții au susținut că ar trebui ca siguranţa
spectatorilor să fie prioritară pentru organizatori şi artişti.

În ciuda criticilor, Puya,
pe numele său real Dragoș Gărdescu, este unul dintre cei mai cunoscuți rapperi
români și unul dintre artiștii care au pus bazele scenei hip-hop autohtone.

El a devenit cunoscut
în special ca membru al trupei La Familia, care a avut un rol important în
dezvoltarea rapului românesc. După perioada La Familia, Puya a continuat pe
cont propriu și a lansat numeroase piese care au ajuns cunoscute publicului
larg.

Stilul său combină
rapul de stradă cu teme sociale, povești personale și influențe mai comerciale,
iar printre piesele sale cele mai cunoscute se numără „Undeva-n Balkani”,
„Change” și „Americandrim”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un semn că artistul
are încă mulţi fani şi este apreciat este faptul că şi în 2026 Puya se află pe
lista artiștilor români care vor urca pe scena Festivalului Beach, Please!,
eveniment dedicat în special zonei hip-hop, rap și muzicii urbane.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 3 ore

„Dacă-l vezi, omoară-l”. Un deputat rus cere exterminarea a jumătate din populația Ucrainei

  Discursul public din Federația Rusă atinge noi culmi ale extremismului și violenței verbale, depășind granițele propagandei clasice de război...

Actualitateacum 9 ore

Piața auto din România își revine. Dacia ajunge la un pas de BMW, iar BYD urcă puternic în top

Piața auto din România începe să dea semne de revenire după un început de an dificil. În primul semestru din...

Actualitateacum 15 ore

Puya, nervos după ce i-a fost întrerupt concertul pentru un fan urcat pe un stâlp: „Ești de la Poliție? Treaba lui dacă vrea să stea acolo”

Un moment tensionat din timpul unui concert susținut de Puya a ajuns viral pe TikTok. Artistul a fost rugat să...

Actualitateacum 22 de ore

A cumpărat o casă veche de 120 de ani, iar ce a descoperit în interior i-a schimbat complet planurile: „Nu am putut să o distrug”

O tânără din Statele Unite, care plănuia să renoveze complet o casă colonială construită în 1905, și-a schimbat radical planurile...

Actualitateacum o zi

Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi

În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui interviu publicat în presa chineză,...

Actualitateacum o zi

Concediul care te obosește mai mult decât munca. De ce a ajuns relaxarea o misiune imposibilă pentru mulți dintre noi

Pentru cei mai mulți oameni, concediul este perioada în care ar trebui să se relaxeze și să se desprindă de...

Actualitateacum 2 zile

Presa din Italia scrie că Radu Drăgușin va pleca de la Tottenham Hotspur

Perioada petrecută de internaționalul român Radu Drăgușin în prima ligă de fotbal din Anglia se apropie de sfârșit. Potrivit presei...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro