Actualitate
S-au ales finaliștii de la „Vocea României“. Tudor Chirilă, în lacrimi și fără cuvinte FOTO
După o semifinală cu momente
spectaculoase, dar și cu o încărcătură emoțională imensă, talent-show-ul de la
Pro TV și-a desemnat finaliștii sezonului 10.
Finaliștii sezonului 10 Vocea României FOTO Pro TV
Andra
Botez din echipa Irinei Rimes, Winael Baldus din echipa Smiley & Theo Rose, Teodor Debu din echipa Denis The Motans și Iulian Nunucă din echipa lui Tudor Chirilă sunt concurenții care au ajuns în marea finală.
Echipa Smiley și Theo Rose a deschis seara, iar Eduard
Stoica și Winael Baldus au cântat alături de antrenorii lor piesele „I Wish“ (Stevie Wonder) și „Constantine“ (melodie populară).
„A fost un moment pe care aș vrea să-l mai văd cândva, în această formulă“, a
comentat Tudor Chirilă. „Eu vreau să punctez originalitatea, să combini Stevie
Wonder și «Constantine» nu e ușor“, a remarcat Irina Rimes.
„E cu-adevărat un moment de deschidere. E foarte greu să cânți o piesă
în patru și mă bucur că antrenorii v-au făcut să ieșiți în evidență“, a spus și
Denis.
Pe
scenă a urcat apoi Anastasia Budeșteanu, din echipa lui Denis, care a
interpretat original, într-o variantă jazz, piesa „Give It Away“, a trupei Red Hot Chili Peppers. „Mi-a
plăcut momentul ăsta mai mult decât cel precedent, mi se pare că ai crescut în
ultima săptămână“, a fost părerea lui Tudor Chirilă.
Iulian Nunucă din echipa lui Tudor Chirilă a continuat
show-ul cu celebra piesă „Bohemian
Rhapsody“, pe care și-a dorit foarte mult să o cânte. Și a făcut-o în stilul
propriu. „Aș vrea să-l pot da exemplu copiilor mei“, a spus Tudor înainte de
momentul elevului său, iar după aceea a fost împiedicat de lacrimi să facă
vreun comentariu și nu a putut decât să aplaude. „Ești cel mai talentat om pe
care l-am văzut vreodată“, a punctat Theo Rose.
Tudor Chirilă, în lacrimi după evoluția lui Iulian Nunucă
„Cea mai bună voce din acest sezon. Pe lângă faptul că
are un bun simț ieșit din comun, are o voce de aur“, „ Reacția lui Tudor a fost edificatoare pentru acest
moment: pur și simplu rămâi fără cuvinte în fața unui asemenea talent! Iulian e
Vocea!“, „Cred că Iulian e Vocea câștigătoare din acest sezon. Are tot ce-i
trebuie să câștige. Un moment excepțional“, sunt doar câteva dintre
comentariile de pe Facebook.
Winael
Baldus, concurentul din Caraibe care s-a îndrăgostit de România și care s-a
stabilit la noi în țară, a emoționat cu interpretarea sensibilă, dar
puternică a melodiei „De-ai fi tu salcie la mal“. „Mă bucur că ai acceptat provocarea de a cânta în limba
română. A fost o interpretare excelentă“, i-a spus Tudor Chirilă.
„Știu
cât te-ai străduit să pronunți bine, pentru că ți-a fost teamă că-i vei
dezamăgi pe români, dar le-ai adus o mare bucurie“, i-a spus antrenoarea sa.
Evoluția
Irinei Rimes împreună cu Andra Botez și Rianna Rusu, concurentele din echipa, sa a adus o
explozie de energie pe scenă cu piesele „Good Feeling“ și „Letʼs Get It Started“.
Teodor
Debu, semifinalistul din echipa lui Denis The Motans, s-a simțit în pielea lui
pe ritmurile reggae ale piesei „Ploaia“ (El Negro), iar asta s-a văzut. Juriul
și publicul au apreciat momentul lui, considerând că acest gen muzical i se potrivește
foarte bine. „Cam așa îmi imaginez că ar arăta un concert de-al tău“, a spus Theo
Rose.
Ioana Vecerdea, a doua concurentă din echipa lui Tudor
Chirilă, și-a etalat calitățile vocale cu o piesă plină de emoție, „Something“,
de la The Beatles. „Este momentul tău cel mai bun, ai crescut absolut
extraordinar. Ai fost ca un invitat în această seară, nu ca un concurent“, i-a
spus antrenorul ei.
„Vocea României“: piese imense și hituri proprii
Irina Rimes a ales pentru Andra Botez hitul „I Will
Always Love You“, considerat un standard de aur la concursurile de talente. Spre
deosebire de prestațiile sale anterioare, în care a improvizat foarte mult, în semifinală
Andra Botez a mizat pe o interpretare aproape unu la unu cu originalul. „A fost o interpretare perfectă a unei piese imense“,
a spus Theo Rose.
La momentul de grup susținut de Denis Roabeș și cei
doi concurenți ai săi, antrenorul a ales chiar o piesă proprie, o melodie
sensibilă, „Înainte să ne fi născut“. Chimia dintre cei doi concurenți s-a
văzut, iar Debu, chiar dacă nu e considerat cea mai bună voce din competiție, a
avut, din nou, un magnetism aparte.
La doar 16 ani, Eduard Stoica și-a demonstrat încă o
dată calitățile vocale pe melodia „Leave A Light On“ și a fost lăudat de Tudor
Chirilă: „Încă o dată ai demonstrat că starea poate face diferența. Este iarăși
un moment în care te-am văzut într-o stare puternică. Felicitări!“.
Rianna Rusu din echipa Irinei Rimes a interpretat
hitul „One“. „Îmi place când un om tânăr își asumă riscuri. Foarte puțini
suntem învățați de mici să riscăm. Irina ți-a ales un cântec foarte greu“, a
comentat Tudor Chirilă.
18 ani a fost piesa pe care Tudor Chirilă a cântat-o
alături de cei doi concurenți ai săi, ambii în vârstă de 18 ani. A fost
momentul-spectacol al serii, care a ridicat juriul și publicul în picioare.
În urma votului telespectatorilor, au fost
desemnați concurenții care merg în marea finală: Andra Botez, Winael
Baldus, Teodor Debu și Iulian Nunucă. Finala va fi difuzată pe 23 decembrie.
Actualitate
Bacalaureat 2026. Elevii dau miercuri proba la Matematică sau Istorie, cu o zi mai târziu față de calendarul inițial
Examenul de Bacalaureat 2026 continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului, amânată din cauza caniculei. Elevii de la Real susțin examenul la Matematică, iar cei de la Uman susțin examenul la Istorie. Candidații sunt așteptați în centrele de examen cu actele de identitate și instrumentele de scris necesare, într-o zi în care termometrele vor indica din nou temperaturi ridicate. Proba începe la ora 9:00 în toate centrele de examen, iar accesul în săli este permis până la ora 8:30.
Bacalaureat 2026. Examenul continuă cu proba scrisă obligatorie a profilului. FOTO: Unsplash
Pentru a participa la probele scrise, elevii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valabil, care este verificat la intrare. Sunt acceptate cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau pașaportul, în cazuri speciale.
Fără un document valabil, candidatul nu poate intra în sala de examen. În ceea ce privește materialele de scris, regulile sunt stricte: elevii pot folosi doar pix cu pastă albastră, creion, radieră și riglă transparentă, iar redactarea lucrărilor se face exclusiv cu cerneală albastră.
Obiectele interzise: telefoane, ghiozdane și materiale ajutătoare
Regulile
de organizare a Bacalaureatului interzic categoric introducerea în sala
de examen a oricăror obiecte care nu sunt strict necesare. Astfel,
ghiozdanele, rucsacurile, gențile și poșetele trebuie lăsate în sala de
depozitare amenajată special, iar refuzul depozitării atrage
neacceptarea în examen. De asemenea, sunt interzise telefoanele mobile,
căștile audio, dispozitivele tip IoT și orice alte mijloace electronice
care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Materialele
ajutătoare precum manuale, notițe, fițuici, dicționare sau calculatoare
sunt la fel de interzise, la fel ca orice formă de comunicare între
candidați, copiere sau schimb de informații.
Încălcarea regulilor este considerată tentativă de fraudă și atrage sancțiuni severe. Candidații prinși cu obiecte interzise, chiar dacă nu le folosesc, sunt eliminați din examen, iar notele obținute la probele promovate anterior eliminării, inclusiv cele de la probele de competențe, nu le mai sunt recunoscute. Mai mult, aceștia nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului, excepție făcând sesiunea specială. Înainte de începerea probei, asistenții prezintă candidaților regulile, iar aceștia semnează un proces-verbal prin care confirmă că le-au luat la cunoștință.
Toate sălile de examen sunt monitorizate audio-video, iar candidații care doresc să părăsească sala înainte de expirarea timpului pot preda lucrarea, dar nu primesc subiectele înapoi. La finalul probei, toate lucrările sunt evaluate de profesori conform baremelor oficiale. De asemenea, orice comportament care perturbă desfășurarea normală a examenului sau nerespectarea instrucțiunilor supraveghetorilor poate duce la eliminare, indiferent de circumstanțe.
Structura probelor scrise la Bacalaureat 2026
Examenul
național de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2026 include patru
probe scrise, fiecare cu o pondere specifică în media finală.
Proba E.a –
Limba și literatura română – este obligatorie pentru toți candidații,
indiferent de profil sau specializare.
Proba E.b – Limba și literatura
maternă – se adresează doar elevilor care au urmat cursurile liceale în
limba maternă.
Proba E.c – proba obligatorie a profilului – constă în
Matematică pentru elevii de la mate-info, științe ale naturii, filiera
tehnologică sau profilul pedagogic, și Istorie pentru cei de la filiera
teoretică, profil umanist sau filiera vocațională.
În final, proba E.d –
proba la alegere a profilului și specializării – poate fi susținută la
discipline precum fizică, chimie, biologie, informatică, geografie,
logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie.
Calendarul complet al Bacalaureatului 2026
Primele
două probe scrise au avut loc pe 29 iunie (Limba și literatura română)
și 1 iulie (proba obligatorie a profilului).
Proba la alegere a
profilului și specializării este programată pentru 2 iulie, iar proba la
Limba și literatura maternă pentru 3 iulie.
Rezultatele inițiale vor fi
afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00, iar vizualizarea lucrărilor și
depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, între orele 14:00 și
18:00, precum și în zilele de 8 și 9 iulie.
Contestațiile se
soluționează în perioada 9-10 iulie, iar rezultatele finale vor fi
publicate pe 13 iulie.
Elevii care obțin cel puțin nota 5 la fiecare
probă scrisă și media generală 6 sunt declarați „reușiți”, iar cei care
nu îndeplinesc aceste condiții sunt declarați „respinși”, cu excepția
cazurilor de eliminare din examen pentru fraudă.
Actualitate
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, 30 iunie, de ce, de această dată, nu dorește să desemneze un candidat înainte ca partidele să demonstreze că există o majoritate parlamentară.
Nicușor Dan. președintele României FOTO: Inquam Photos
Întrebat marți, după întâlnirea bianuală cu ambasadorii statelor europene, cât
timp este dispus să mai aștepte înainte de desemnarea unui nou prim-ministru,
șeful statului a reiterat că decizia depinde de partidele parlamentare.
„Aștept
partidele. Repet, responsabilitatea-i la ele și aștept ca ele să vină cu
soluții de majoritate. Cred că așteptarea oamenilor este să ieșim din criza
asta politică”, a spus Nicușor Dan.
Președintele mai precizează:
„Spre
deosebire de situațiile anterioare, în care era o așteptare rezonabilă că
guvernul trece, acum este o certitudine că nu trece și nu vreau să facem un exercițiu
de «hai să ne jucăm de-a prim-ministrul» și de-a desemnarea guvernului”.
Șeful statului a menționat că își asumă o parte din responsabilitatea pentru actuala criză politică, precizând că toți actorii implicați au făcut greșeli.
„Evident,
toată lumea greșește”, a afirmat președintele.
Nicușor Dan
a explicat că proiectul coaliției formate din patru partide și reprezentanții
minorităților naționale rămânea, în opinia sa, cea mai bună soluție pentru
România.
„Noi am
plecat acum un an cu soluția, în continuare în opinia mea, cea mai bună pentru
România, a acestui guvern de patru partide plus minorități. Și într-un an de
zile, fiecare din noi puteam să facem mai mult, astfel încât coaliția asta să
reziste”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele României a mai fost întrebat marți dacă ia în calcul alegerile anticipate în cazul în care partidele nu vor ajunge
la un acord, răspunsul său fiind că acest scenariu nu este exclus.
„Cred că
această posibilitate există. Nu suntem încă în calendarul ei”, a declarat
Nicușor Dan.
Președintele
s-a declarat însă optimist că România va evita o deteriorare a situației
economice.
„I-am rugat
deja pe liderii partidelor (…) să le spună evaluatorilor că pe chestiunile
fundamentale cu care România se confruntă din perspectivă financiară și
economică toată lumea este aliniată. Sunt optimist că o să evităm o degradare
care ar fi catastrofală”, a afirmat șeful statului.
„Mă implic în negocieri dacă mi se
cere”
Nicușor Dan a spus că este dispus să medieze negocierile dintre partide, însă doar dacă liderii politici îi vor solicita acest lucru.
„Dacă-i
nevoie, pot să fac asta. (…) Dacă mă solicită cineva, intervin, dar sincer nu
cred că ajută acum”, a declarat președintele.
Acesta a
precizat că, până în prezent, nu a primit o astfel de solicitare.
Actualitate
Economia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii
Pentru un angajat dintr-un oraș mic, un beneficiu este cu adevărat util doar dacă îl poate folosi aproape de casă sau de birou. Tichetele de masă își ating mai greu scopul dacă singurul loc unde sunt acceptate este un hipermarket aflat la zece kilometri, în marginea orașului, fiindcă puțini oameni ar face un drum special doar pentru a-și cheltui prânzul. Aici intră în discuție economia de proximitate, iar tichetele de masă joacă în ea un rol mai important decât pare.
Ce vei afla din acest articol:
- Ce este economia de proximitate și de ce e mai fragilă în localitățile mici
- De ce acceptarea tichetului la comerciantul de lângă tine schimbă totul
- Cum o rețea extinsă, urban și rural, ține banii în comunitate
Ce este economia de proximitate și de ce contează în orașele mici
Economia de proximitate înseamnă comerțul de la mică distanță: magazinul la care ajungi pe jos, brutăria din colț, restaurantul local, cafeneaua de lângă birou. Sunt afacerile care țin un oraș viu și care, în localitățile mici și medii, reprezintă de multe ori coloana vertebrală a comunității.
Tocmai aici economia locală este și cea mai fragilă. Magazinele de cartier și micii comercianți concurează inegal cu lanțurile mari și cu cumpărăturile online, care scot banii din localitate. Fiecare leu cheltuit la comerciantul local, în schimb, rămâne să circule aproape: el cumpără la rândul lui de la furnizori din zonă și angajează oameni din comunitate. De aceea, orice instrument care direcționează consumul către afacerile de proximitate contează dublu în orașele mici.
Ce se întâmplă când beneficiul nu poate fi folosit aproape
Să luăm exemplu o situație concretă. Un angajat la o firmă mică dintr-un oraș mediu primește tichete de masă. În pauza de prânz vrea să mănânce la restaurantul de lângă birou sau să cumpere ceva de la magazinul din apropiere. Dacă acolo tichetul nu este acceptat, beneficiul devine greu de folosit în practică, iar alternativa, un drum până la marele magazin din afara orașului, este rareori comodă pentru o simplă masă.
Angajatul se simte frustrat, fiindcă are un beneficiu pe care nu îl poate folosi comod. Iar comercianții locali, cei care chiar ar avea nevoie de acel flux de clienți, rămân pe dinafară. Practic, banii alocați de companie nu ajung nici la satisfacția angajatului, nici la economia locală.
Soluția nu ține de valoarea tichetului, ci de unde poate fi folosit.
De ce contează atât de mult rețeaua de comercianți
Cu cât rețeaua de comercianți ajunge mai aproape de oameni, inclusiv la micii comercianți din orașele mici, cu atât beneficiul își atinge scopul.
Un exemplu bun este Edenred – partenerul tău în beneficii extrasalariale. Cu peste 57.000 de comercianți parteneri și peste 120.000 de locații, Edenred este una dintre puținele rețele cu acoperire reală nu doar în metropole, ci și în orașele mici și în mediul rural. Asta înseamnă că tichetul este acceptat nu doar în hipermarketul din marginea orașului, ci și la magazinul de cartier, la brutăria locală sau la restaurantul de lângă birou.
Pentru un angajat, această acoperire transformă tichetul într-un instrument de plată practic universal: îl poate folosi aproape oriunde face cumpărături obișnuite, indiferent dacă lucrează în București sau într-un oraș mic din provincie. Iar pentru comunitățile mici, prezența unei astfel de rețele înseamnă că beneficiile angajaților locali ajung efectiv să susțină afacerile din jur.
Descoperă mai multe detalii despre furnizorul pentru tichete de masă Edenred.
Un beneficiu care rămâne acasă
În orașele mici și medii, un tichet de masă poate fi mult mai mult decât un sprijin pentru bugetul unui angajat. Atunci când este acceptat la comerciantul de lângă tine, el devine un fir care leagă satisfacția angajatului de sănătatea economiei locale, ținând banii acasă, în comunitate. Iar asta se întâmplă doar când rețeaua de comercianți ajunge cu adevărat aproape de oameni, așa cum o face rețeaua extinsă a Edenred, prezentă deopotrivă în marile orașe și în localitățile mici ale României.
Întrebări frecvente despre economia de proximitate și tichetele de masă
Cum contribuie tichetele de masă la dezvoltarea economiei de proximitate în orașele mici și medii?
Tichetele de masă orientează o parte din consumul zilnic al angajaților către restaurante, cantine și magazine alimentare locale. În orașele mici și medii, unde opțiunile sunt mai puține, aceste sume rămân aproape integral în economia locală, susținând afacerile din comunitate și circulația banilor între oameni care, la rândul lor, cheltuiesc tot acolo.
În ce mod influențează tichetele de masă veniturile restaurantelor și magazinelor locale?
Ele cresc puterea de cumpărare a angajaților și stimulează consumul zilnic. Pentru multe afaceri mici, tichetele de masă reprezintă o sursă constantă de venit, contribuind la stabilitatea cash-flow-ului și reducând sezonalitatea vânzărilor. Astfel, restaurantele și magazinele pot planifica mai ușor aprovizionarea și personalul.
Ce efecte pe termen lung au tichetele de masă asupra ecosistemului economic local (furnizori, restaurante, retail)?
Pe termen lung, tichetele de masă pot consolida un ecosistem economic local mai stabil: restaurantele își cresc comenzile către furnizori locali, magazinele își stabilizează vânzările, iar producătorii regionali beneficiază indirect de cerere mai mare. Acest efect de multiplicare contribuie la dezvoltarea economică a întregii comunități.
-
Comunicateacum 2 zileTRICIA CONSULTING SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „Digitalizareasocietatii TRICIA CONSULTING SRL”
-
Actualitateacum o ziDe ce să alegi un cămin monobloc pentru canalizare exterioară la casa ta: montaj rapid și etanșeitate crescută
-
Sanatateacum 2 zileToxina botulinică: mituri vs realitate. Ce face de fapt Botox-ul și ce nu face
-
Tehnologieacum 2 zileTest poligraf în sistemul bancar: un instrument pentru evaluarea integrității angajaților
-
Breakingacum o ziVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 20 de oreMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Actualitateacum o zi
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Actualitateacum o zi
Trupul actriței Gabriela Fleritt, descoperit sub dărâmături după cutremurele din Venezuela. Familia a sperat până în ultima clipă într-un miracol





