Actualitate
31 decembrie: 33 de ani de la abolirea pedepsei capitale pe teritoriul României
Tot pe 31 decembrie s-a născut poetul şi prozatorul Iacob C. Negruzzi și a murit marele povestitor clasic al literaturii române Ion Creangă. În anul 1999, primul președinte al Rusiei, Boris Elțin, a demisionat.
Pluton de execuţie. FOTO www.lagazzettadelserchio.it (Arhivă)
1842 – S-a născut Iacob C. Negruzzi
La 31 decembrie 1842 s-a născut Iacob C. Negruzzi, la Trifeşti, jud. Iaşi, și a murit la 6 ianuarie 1932, la București. În 1853 a fost trimis de tatăl său în Germania la studii. Între 1859-1863 a urmat cursurile Facultății de Drept la Berlin, unde și-a luat și doctoratul în drept.
În 1863, a revenit în țară și și-a început cariera universitară, între 1864- 1884 a fost profesor de Drept Comercial la Universitatea din Iași. Apoi a fost profesor la Universitatea din București între 1885-1897.
Împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Nicolae Pogor și Th. Rosetti, a fondat, la Iași, în anul 1863, societatea literară „Junimea”. Din anul 1868 a fost secretar al acesteia.
Din anul 1867 a fost redactor responsabil al revistei „Convorbiri literare”, organul de presă al „Junimii”, pe care a condus-o până în anul 1895. De asemenea, din 1870 și până în anii Primului Război Mondial a fost deputat și senator.
A debutat ca scriitor în anul 1866, în „Foaia Societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”, cu sceneta „Împăcare”.
Amintim câteva dintre operele sale: „Nu te juca cu dracul”, „Amor și viclenie” și „O poveste”.
1889 – A murit Ion Creangă
Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837/ 10 iunie 1839, la Humulești. Data nașterii nu este certă, ambele fiind menționate de istoricii literari.
Ion Creangă a murit la 31 decembrie 1889. Foto: Arhivă
În anul 1847 a început școala de pe lângă biserica din satul natal, ulterior mama sa l-a încredințat bunicului matern, David Creangă, care l-a dus la Broșteni, unde a continuat școala.
A fost înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț, în 1853, sub numele Ștefănescu Ion, iar ulterior la Școala Catihetică din Fălticeni, sub numele Ion Creangă, pe care l-a păstrat.
Când s-a desființat școala din Fălticeni, a plecat la Iași și a absolvit cursul inferior al Seminarului teologic „Veniam Costachi” de la Socola.
Între 1883-1889 a fost bolnav de epilepsie. La 31 decembrie 1889 a murit la Iași, iar la 28 octombrie 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Amintim câteva dintre operele sale: „Capra cu trei iezi”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Povestea lui Harap-Alb”, „Punguța cu doi bani”, și „Amintiri din copilărie”.
1956: A fost înfiinţată Televiziunea Română
La 31 decembrie 1956 a fost fondată Televiziunea Română, cu un timp de emisie de 21 ore/lună, utilizând un emiţător de 22 KW, standard D.
Primele emisiuni (alb-negru) au fost transmise în direct cu ocazia Revelionului din 31 decembrie 1956.
În anul 1959, după trei ani de la înființare, Televiziunea avea 1.000 de abonați și emitea 13 ore pe zi.
În 1970, programele puteau fi recepționate pe 83% din teritoriul țării și avea 1,5 milioane de abonați, iar în 1985 a început transmisiunea color zilnică, însă programul de emisie a fost redus la două ore pe zi.
De asemenea, în 1989, Televiziunea Română a fost singura televiziune din lume care a transmis în direct o schimbare de regim politic.
1977: S-a născut Donald Trump Jr
Omul de afaceri american Donald Trump Jr s-a născut la 31 decembrie 1997. Este fiul cel mare al fostului președinte american Donald Trump și al primei sale soții, Ivana Trump.
Donald Trump Jr s-a născut la 31 decembrie 1997. Foto: Arhivă
În prezent este administrator al The Trump Organization.
1989: Abolirea pedepsei capitale pe teritoriul României
La 31 decembrie 1989, Ion Iliescu, președinte al Consiliului FSN, a anunțat decizia privind abolirea pedepsei cu moartea în discursul de Anul Nou. Aceasta a fost abolită prin decretul nr. 6 din 7 ianuarie 1990.
Pedeapsa capitală are o istorie lungă și diferită în România. Vlad Țepeș este cunoscut pentru că a executat mii de oameni prin tragere în țeapă.
Horea şi Cloşca, doi dintre conducătorii răscoalei ţăranilor din 1784, au fost condamnaţi la moarte, fiind traşi pe roată.
În 1864, la scurt timp după unirea Principatelor Române, a fost scoasă din Codul Penal pedeapsa cu moartea.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pedeapsa cu moartea a fost utilizată destul de des, oamenii fiind executaţi după ce erau condamnaţi pentru trădare, spionaj sau jaf.
După 1990, pedeapsa cu moartea a fost abolită fiind înlocuită cu închisoarea pe viaţă. În timpul regimului Ceaușescu au fost executate 104 persoane.
Ultimele persoane condamnate la moarte și executate au fost soții Ceaușescu.
1999: Boris Elțîn, primul președinte al Rusiei, a demisionat
Boris Elțîn s-a născut la 1 februarie 1931 și a murit la 23 aprilie 2007. La 24 decembrie 1985 a devenit primar al Moscovei, funcție pe care a deținut-o până în anul 1987, când a fost demis datorită criticilor la adresa lui Gorbaciov.
Boris Elțîn a murit la 23 aprilie 2007. Foto: Arhivă
În luna martie a anului 1989 a fost ales în Congresul Deputaţilor Poporului şi a obținut un loc în Sovietul Suprem. În mai 1990 a fost numit preşedinte al Sovietului Suprem al RSFSR. În luna iunie RSFSR şi-a proclamat independenţa, iar în iulie Elţîn a părăsit PCUS.
La alegerile prezidențiale din Rusia de la 12 iunie 1991, Elțîn a obținut 57% din voturi și a fost învestit în funcție la 10 iulie.
La 18 august 1991 a început o lovitură de stat împotriva lui Gorbaciov și a lui Elțîn, condusă de comuniști. Gorbaciov a fost arestat în Crimeea, în timp ce Elțîn se deplasa spre Casa Albă a Rusiei pentru a înfrunta lovitura de stat. Casa Albă a fost asediată de armată, însă, confruntându-se cu demonstrații masive, forțele s-au retras, în timp ce Elțîn ținea un discurs de pe turela unui tanc.
Până la 21 august majoritatea liderilor loviturii de stat au plecat din Moscova, iar Gorbaciov a fost „salvat” din Crimeea și readus în Moscova.
Elțîn a demisionat din funcție la 31 decembrie 1999, lăsându-l pe premierul Vladimir Putin ca președinte interimar și succesor.
2018: 39 de persoane au murit, după ce o clădire de zece etaje s-a prăbușit în Magnitogorsk, Rusia
La 31 decembrie, la ora 6:00, un bloc de apartamente din Magnitogorsk, Rusia, s-a prăbușit parțial. Blocul a fost construit în anul 1973. Au fost distruse 48 de apartamente în care locuiau aproximativ 100 de persoane.
Serviciul Federal de Securitate (FSB) a comunicat că explozia a avut drept cauză o scurgere de gaze.
Actualitate
Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu
Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.
Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi
Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.
Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.
În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”
După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.
„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;
Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;
Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;
Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”, a cerut Eugen Nicodim Lupea.
Motivul invocat
În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.
Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate
Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.
Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.
„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”, a scris acesta în documentele înaintate instanţei.
„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”, a
completat el.
Cine este Eugen
Nicodim Lupea
Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.
Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.
La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Breakingacum 20 de oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 2 zileAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 15 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
-
Actualitateacum 3 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”





